Decizia nr. 389/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2021/1/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.021/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.373/99/2024*.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă a dispus, prin încheierea din 19 septembrie 2025, în Dosarul nr. 2.373/99/2024*, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: a) Dacă prevederile art. 185 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie interpretate în sensul că pentru numirea în funcţiile de şef de secţie, şef de laborator şi şef de serviciu medical, avizul managerului spitalului public are caracter consultativ sau decizoriu. b) În cazul în care avizul managerului spitalului are caracter decizoriu, priveşte chestiuni de legalitate sau/şi de oportunitate a numirii? II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 95/2006) ” Art. 185. – (…) (5) La numirea în funcţie, şefii de secţie, de laborator şi de serviciu medical vor încheia cu spitalul public, reprezentat de managerul acestuia, un contract de administrare cu o durată de 4 ani, în cuprinsul căruia sunt prevăzuţi indicatorii de performanţă asumaţi. Contractul de administrare poate fi prelungit la expirarea acestuia pe o perioadă de 3 luni, de maximum două ori, perioadă în care se organizează concursul de ocupare a funcţiei. Contractul de administrare poate înceta înainte de termen în urma evaluării anuale sau în cazurile prevăzute de lege. Evaluarea este efectuată pe baza criteriilor de performanţă generale stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, precum şi pe baza criteriilor specifice şi a ponderilor stabilite şi aprobate prin act administrativ al conducătorilor ministerelor sau instituţiilor cu reţea sanitară proprie, al primarului unităţii administrativ-teritoriale, al primarului general al municipiului Bucureşti sau al preşedintelui consiliului judeţean sau prin hotărârea senatului universităţii de medicină şi farmacie, după caz. În cazul în care la numirea în funcţie şeful de secţie, de laborator sau de serviciu medical se află în stare de incompatibilitate sau conflict de interese, acesta este obligat să înlăture motivele de incompatibilitate sau de conflict de interese în termen de maximum 30 de zile de la numirea în funcţie. În caz contrar, contractul de administrare este reziliat de plin drept. (…) (7) În secţiile clinice, laboratoarele clinice şi serviciile medicale clinice, funcţia de şef de secţie, şef de laborator şi şef de serviciu medical se ocupă de către cadrul didactic universitar medical cu gradul cel mai mare de predare, la propunerea senatului universităţii în care se află instituţia de învăţământ medical superior, cu avizul managerului. (…) (8) În cazul în care contractul de administrare, prevăzut la alin. (5), nu se semnează în termen de 7 zile de la data stabilită de manager pentru încheierea acestuia, se va constitui o comisie de mediere numită prin decizie a consiliului de administraţie. În situaţia în care conflictul nu se soluţionează într-un nou termen de 7 zile, postul va fi scos la concurs, în condiţiile legii.” (…) III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-au invocat chestiunile de drept

Prin cererea înregistrată în urma declinării pe rolul Tribunalului Iaşi – Secţia I civilă cu nr. 2.373/99/2024*, reclamanta C.C.F. a chemat în judecată pe pârâţii Spitalul Clinic de Urgenţă din Iaşi şi managerul acestui spital, solicitând instanţei să dispună: a) anularea procesului-verbal de mediere din 11 octombrie 2023, precum şi a deciziilor Consiliului de administraţie din 27 iulie 2023 şi din 5 octombrie 2023, prin care s-a dispus întrunirea comisiei de mediere; b) obligarea managerului spitalului la emiterea avizului prevăzut de art. 185 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 pentru numirea reclamantei în funcţia de şef al Secţiei de Oftalmologie din cadrul spitalului; c) obligarea pârâtului Spitalul Clinic de Urgenţă din Iaşi la încheierea contractului de administrare cu reclamanta pentru funcţia de şef al Secţiei de Oftalmologie din cadrul spitalului; d) obligarea în solidar a pârâţilor la plata despăgubirilor echivalente cu drepturile salariale de care reclamanta ar fi trebuit să beneficieze pentru funcţia de şef secţie începând cu 21 noiembrie 2023, când trebuia numită funcţia respectivă.

În motivare, reclamanta a susţinut că este angajată la Spitalul Clinic de Urgenţă din Iaşi începând din anul 2010, având în prezent funcţia de medic primar oftalmolog în cadrul secţiei de oftalmologie şi, totodată, calitatea de profesor universitar doctor la disciplina Oftalmologie în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi.

A mai arătat că a fost propusă pentru funcţia de şef secţie prin Hotărârea Senatului Universităţii din 21 iunie 2023, însă managerul spitalului a refuzat să aplice dispoziţiile art. 185 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 şi să încheie contractul de administrare cu reclamanta pentru această funcţie.

Pârâţii au depus la dosar întâmpinări prin care au solicitat respingerea acţiunii, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

În apărare, au susţinut că decizia de a emite avizul favorabil, care precedă semnarea contractului de administrare, aparţine exclusiv managerului spitalului. Or, acesta a luat act de propunerea Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi şi a ales să urmeze procedura instituită de art. 185 alin. (8) din Legea nr. 95/2006. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens a arătat că procesul are ca obiect obligarea pârâţilor la încheierea unui contract de administrare în cadrul unei instituţii publice reprezentate de o unitate medicală aflată în subordinea Consiliului Judeţean Iaşi.

Instanţa de sesizare a constatat că reclamanta, în calitate de cadru didactic al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, a fost propusă (unica propunere) de Senatul Universităţii pentru a fi numită în funcţia de şef al Secţiei Oftalmologie în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă din Iaşi. Primind propunerea, managerul unităţii medicale a convocat-o pe reclamantă (alături de alte persoane propuse pentru a ocupa funcţia de şef de clinică) pentru „semnarea” contractului de administrare la 7 iulie 2023, dată la care a fost emis procesulverbal prin care s-a prevăzut că managerul are la dispoziţie 7 zile pentru a analiza propunerile Senatului Universităţii. După expirarea acestui termen, nu a fost încheiat contractul de administrare cu reclamanta, managerul spitalului convocând o comisie de mediere, în temeiul art. 185 alin. (8) din Legea nr. 95/2006.

A mai arătat că de lămurirea chestiunilor de drept depinde parţial soluţionarea pe fond a cauzei şi că instanţa supremă nu a statuat asupra acestor chestiuni care nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Părţile au formulat puncte de vedere conforme cu susţinerile formulate în cauză. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Instanţa de trimitere a apreciat că avizul managerului spitalului are caracter decizoriu, propunerea şi avizul prevăzute de art. 185 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 fiind condiţii cumulative pentru încheierea contractului de administrare.

Cu privire la chestiunea subsecventă, instanţa de sesizare a considerat că managerul spitalului este ţinut să verifice îndeplinirea cerinţelor referitoare la criteriile de numire în funcţia propusă, motiv pentru care avizul său vizează numai legalitatea numirii, iar nu oportunitatea acesteia care rămâne în atribuţia exclusivă a Senatului Universităţii. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Faţă de conţinutul întrebărilor adresate instanţei supreme s-a apreciat că nu este necesară consultarea instanţelor pentru comunicarea practicii judiciare relevante. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate în exercitarea controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor legale supuse interpretării şi nici în mecanismele de unificare a practicii judiciare. IX. Raportul asupra chestiunilor de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul sesizării este reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă şi cea de contencios administrativ ce vizează raporturile de serviciu ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată de dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

În conformitate cu art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept; d) soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; e) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificând îndeplinirea acestor condiţii, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect obligarea managerului Spitalului Clinic de Urgenţă din Iaşi la emiterea avizului pentru numirea reclamantei în funcţia de şef al Secţiei de Oftalmologie şi la încheierea contractului de administrare cu reclamanta.

Astfel, obiectul dedus judecăţii priveşte stabilirea drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Iaşi – Secţia I civilă, care judecă în primă instanţă în conformitate cu art. 269 alin. (1) din Codul muncii.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existenţa unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, şi Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Noul act normativ reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existenţa chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată.

De altfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

În consecinţă, jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate rămâne de actualitate şi sub imperiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin adoptarea căreia s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferenţierile în materia stabilirii/plăţii drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice (Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024).

În acest context, se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai aceea care ridică problema precarităţii textelor de lege, a caracterului lor dual şi complex.

În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă a cauzei aflate pe rol şi ar neutraliza funcţia constituţională a instanţei legal învestite de a judeca în mod direct şi efectiv procesul.

Pentru a se verifica îndeplinirea acestei condiţii este necesar ca sesizarea să respecte exigenţele impuse de art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care prevede că încheierea de sesizare va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor.

Autorul sesizării este ţinut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului de lege, care implică riscul unor dezlegări diferite în practica judiciară, prezentând diferitele variante de interpretare posibile şi argumentele de natură să le susţină.

Pentru a exista însă certitudinea că normele a căror interpretare se solicită sunt aplicabile în cauza în care a fost formulată sesizarea este necesar ca în actul de sesizare să fie expuse aspectele factuale relevante reţinute de instanţa de trimitere în baza probatoriului administrat în cauză.

Aceasta deoarece instanţa supremă nu poate fi învestită cu dezlegarea unei chestiuni de drept invocate într-un proces în care situaţia de fapt sau cauza acţiunii cu care instanţa este învestită nu este deplin lămurită prin încheierea de sesizare.

Cu alte cuvinte, întrebarea adresată instanţei supreme nu poate fi disociată de contextul procesual care a generat-o, care trebuie să fie întotdeauna unul cazual şi să cuprindă exhaustiv toate elementele determinante ale cauzei, după administrarea probatoriului necesar lămuririi situaţiei de fapt.

De aceea, se impune o anumită claritate a sesizării, care să nu afecteze precizia analizei, pentru a exclude o interpretare dată pe tărâmul ipotezelor sau aparenţelor.

Ca atare, instanţa supremă nu poate fi învestită în mecanismul hotărârii prealabile cu interpretarea de principiu a unor norme de drept dacă circumstanţele cauzei care influenţează incidenţa normelor supuse interpretării nu sunt pe deplin lămurite prin actul de sesizare şi nici rezolvate, în prealabil, incidentele procedurale care fac inutilă cercetarea fondului cauzei.

Verificând respectarea acestor exigenţe, se constată că o primă neregularitate a actului de sesizare vizează neprezentarea posibilelor interpretări diferite de care ar fi susceptibile dispoziţiile legale invocate de autorul sesizării.

Or, completul de judecată care formulează sesizarea prealabilă este ţinut să demonstreze existenţa unei probleme de interpretare a normelor de drept, care implică riscul unor dezlegări divergente în practica judiciară.

Cu alte cuvinte, încheierea de sesizare trebuie să releve reflecţia judecătorilor din completul de judecată asupra diferitelor variante de interpretare posibile şi asupra argumentelor de natură să le susţină, pentru a da temei iniţierii mecanismului de unificare a jurisprudenţei reprezentat de hotărârea prealabilă.

Ca atare, neprezentarea interpretărilor diferite de care ar fi susceptibile normele invocate de autorul sesizării conduce, în mod implicit, la concluzia că instanţa de trimitere nu a demonstrat existenţa unor chestiuni de drept veritabile apte a primi dezlegări de principiu în mecanismul hotărârii prealabile.

De asemenea, se observă că instanţa de trimitere a expus în cuprinsul încheierii de sesizare anumite elemente factuale reţinute în baza probatoriului administrat în cauză, însă acestea nu sunt suficiente pentru a se putea stabili cu certitudine aplicabilitatea în cauză a normelor a căror interpretare se solicită.

Astfel, din situaţia factuală reţinută de tribunal în baza probatoriului nu rezultă dacă managerul spitalului a emis un aviz negativ sau nu a emis niciun aviz cu privire la propunerea de numire a reclamantei în funcţia de şef al Secţiei de Oftalmologie şi nici care a fost motivul pentru care a fost convocată comisia de mediere.

Or, în absenţa expunerii exhaustive a elementelor factuale relevante reţinute de instanţa de trimitere în baza probelor administrate în cauză nu poate fi decelat caracterul esenţial al chestiunii antamate prin prima întrebare referitoare la caracterul consultativ sau decizoriu al avizului managerului spitalului public pentru numirea în funcţiile de şef de secţie, şef de laborator şi şef de serviciu medical.

Nefiind certă existenţa unei dependenţe dintre lămurirea primei chestiuni de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei, rezultă că această condiţie nu este îndeplinită nici cu privire la întrebarea subsecventă, care presupune stabilirea, în prealabil, a caracterului decizoriu al avizului dat de managerul spitalului.

Prin urmare, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative de admisibilitate a sesizării şi nici respectate exigenţele instituite de art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din acelaşi act normativ,