Decizia nr. 313 din 22 septembrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 321/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Maria-Camelia Drăguşin, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Dolj – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 3.368/63/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Dolj – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 17 decembrie 2024, în Dosarul nr. 3.368/63/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. II din Legea nr. 263/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul proprietăţii, cu completările ulterioare, respectiv: „dacă funcţionarii publici din cadrul primăriilor, care au avut şi calitatea de membri ai comisiei locale de aplicare a Legii nr. 247/2005, beneficiază de sporul lunar de 50% din salariul de încadrare prevăzut de art. II din Legea nr. 263/2006, în condiţiile în care au fost desemnaţi în respectiva comisie după data de 3.07.2007.” II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 263/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul proprietăţii, cu completările ulterioare (Legea nr. 263/2006): Art. II. – (1) Salariaţii instituţiilor publice implicaţi în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, membrii în comisiile constituite în baza art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de un spor lunar de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare, pe o perioadă de un an calculată de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Stabilirea salariaţilor care beneficiază de acest drept şi a cuantumului sporului ce se acordă se face anual de către conducătorul instituţiei implicate în aplicarea dispoziţiilor legale privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra proprietăţii funciare, în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor. (2) Reprezentanţii foştilor proprietari deposedaţi sau moştenitorii acestora care au solicitat terenuri în termenul legal, membrii în comisiile constituite în baza art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de o indemnizaţie echivalentă cu media sumelor reprezentând sporurile acordate celorlalţi membri ai comisiei, salariaţi ai instituţiilor publice. (3) Indemnizaţiile prevăzute la alin. (2) vor fi asigurate din bugetul unităţii administrativ-teritoriale în care funcţionează comisia.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la 18 aprilie 2024, reclamantul S.G. a solicitat obligarea pârâtelor Unitatea administrativ-teritorială Radovan, Primăria Radovan şi Instituţia Primarului Radovan la plata sporului de 50% din indemnizaţia de încadrare, spor prevăzut de Legea nr. 263/2006, pentru o perioadă de 12 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunţa în cauză.

În susţinere s-a arătat că reclamantul este funcţionar în cadrul Primăriei Comunei Radovan, având totodată şi calitatea de membru în Comisia locală de aplicare a Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare, Legea nr. 247/2005), Radovan, aşa cum rezulta din Ordinul nr. 41/8.02.2021 al prefectului Dolj.

Pârâtele Unitatea administrativ-teritorială Radovan, Primăria Radovan şi Instituţia Primarului Radovan au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens a menţionat că litigiul are legătură cu „stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice”, de vreme ce se solicită să se plătească sporul de 50% din indemnizaţia de încadrare, prevăzut de Legea nr. 263/2006, pentru o perioadă de 12 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii ce urmează a se pronunţa.

Chestiunea de drept nu a fost identificată printre cele deja soluţionate de instanţa supremă ori care s-ar afla în curs de soluţionare.

S-a apreciat că este îndeplinită şi condiţia de admisibilitate referitoare la caracterul esenţial al chestiunii de drept, deoarece, prin raportare la obiectul cauzei, soluţia pe fond depinde de interpretarea noţiunii de „perioadă în care se acordă sporul lunar de dificultate pentru membrii comisiilor constituite în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, motivul invocat de către titularul acţiunii în contencios administrativ, în exercitarea dreptului său, fiind acela al acordării sporului în afara perioadei prevăzute de lege, respectiv 3 iulie 2006-3 iulie 2007. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu au exprimat un punct de vedere. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată a arătat că problema de drept nu prezintă o dificultate ridicată, întrucât dispoziţiile art. II din Legea nr. 263/2006 sunt clare, în sensul că sporul lunar de 50% din salariul de încadrare se acordă pe o perioadă de un an calculată de la data intrării în vigoare a legii, această interpretare regăsindu-se şi în Decizia nr. 4.292 din 22 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în care s-a stabilit că acordarea sporului prevăzut de art. II alin. (1) din Legea nr. 263/2006 a avut un caracter limitat în timp.

De asemenea, a menţionat că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a aflat o sesizare asemănătoare, iar prin Decizia nr. 67 din 15 octombrie 2018 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1068 din 18 decembrie 2018, aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă, instanţa supremă apreciind că respectiva chestiune de drept nu suscită serioase dificultăţi care ar împiedica pronunţarea soluţiei.

S-a mai indicat că, deşi opinia judecătorului din prezenta cauză este în concordanţă cu cea a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că legea este suficient de clară cu privire la caracterul limitat în timp al acordării sporului de 50%, cu toate acestea au fost instanţe care au adoptat soluţia contrară.

Invocând aşadar practica neunitară existentă la nivel naţional, completul de judecată a considerat că există o reală problemă de drept în ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor art. II din Legea nr. 263/2006. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Curţile de apel Craiova, Constanţa, Piteşti, Alba Iulia, Iaşi, Braşov, Galaţi, Timişoara, Ploieşti şi Bucureşti au transmis multiple hotărâri judecătoreşti relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, precum şi puncte de vedere teoretice ale judecătorilor asupra acestei chestiuni, restul curţilor de apel precizând că nu au identificat practică judiciară relevantă.

Potrivit hotărârilor judecătoreşti şi punctelor de vedere transmise, a rezultat conturarea unei singure opinii, respectiv cea potrivit căreia sporul lunar de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare a fost prevăzut ca având o aplicabilitate temporară, respectiv un an de la data intrării în vigoare a legii. De asemenea, în raport cu existenţa Deciziei nr. 67 din 15 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a mai învederat şi că sesizarea pendinte este una inadmisibilă.

În sens contrar, se observă că reclamantul a invocat şi a ataşat cererii sale de chemare în judecată Sentinţa civilă nr. 124 din 21 martie 2023 a Tribunalului Vrancea, definitivă prin nerecurare.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul de recursuri în interesul legii nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

Prin Decizia nr. 67 din 15 octombrie 2018 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1068 din 18 decembrie 2018, a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Interpretarea dispoziţiilor art. II din Legea nr. 263/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul proprietăţii, cu completările ulterioare, în sensul de a se lămuri dacă, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. II alin. (1) teza întâi şi art. II alin. (1) teza a doua, se deduce că sporul lunar de dificultate de până la 50% din salariul de bază se acordă membrilor comisiilor constituite în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar pe o perioadă de un an ce curge de la intrarea în vigoare a legii, respectiv doar pentru perioada 3 iulie 2006 – 3 iulie 2007, sau acest spor se cuvine membrilor comisiilor pe întreaga perioadă de derulare a activităţii specifice în cadrul acestor comisii, doar stabilirea beneficiarilor acestui spor urmând a fi realizată anual de către conducătorul instituţiei.” IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II alin. (1) teza întâi partea finală din Legea nr. 263/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul proprietăţii prin Decizia nr. 461 din 2 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 30 iunie 2009, prin care a reţinut că „protecţia socială a muncii reprezintă un domeniu complex. Textul constituţional invocat în motivarea excepţiei nu este încălcat, deoarece sporul reglementat prin dispoziţiile de lege criticate nu reprezintă un drept fundamental, ci constituie, potrivit intenţiei legiuitorului, un spor salarial cu caracter stimulatoriu pentru exercitarea anumitor activităţi pe o perioadă determinată. Modalităţile şi condiţiile acordării unor sporuri salariale sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului”. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Admisibilitatea sesizării va fi circumscrisă atât condiţiilor speciale instituite prin dispoziţiile art. 1 şi 2 ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2004, cât şi celor ce decurg din cuprinsul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă a căror incidenţă este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanţei de urgenţă la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu ale cărei dispoziţii arată că se completează.

În lumina acestor dispoziţii legale, condiţiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, precum este cazul prezent, sunt circumscrise următoarelor elemente: – existenţa unei cauze în curs de judecată care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze (de dreptul muncii, de contencios administrativ şi fiscal); – instanţa de trimitere să judece cauza în primă instanţă ori în calea de atac; – sesizarea să privească o chestiune de drept; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluând elementele sesizării, se reţin următoarele: Sesizarea provine dintr-un litigiu având ca obiect plata în favoarea unui funcţionar public, din fondurile publice, a unor drepturi salariale, litigiu care se înscrie astfel în domeniul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, astfel cum este acesta descris prin art. 1 alin. (1) şi (2) din actul normativ menţionat.

Tribunalul este învestit cu soluţionarea acestei cauze în primă instanţă în virtutea competenţei sale legale conturate prin dispoziţiile art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Chestiunea sesizată este chiar cea dedusă judecăţii în cauza cu soluţionarea căreia instanţa de judecată a fost învestită, verificându-se aşadar şi condiţia de admisibilitate a legăturii de determinare, anume ca de chestiunea sesizată să depindă soluţionarea pe fond a litigiului.

În egală măsură, admisibilitatea învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile în temeiul art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu poate fi desprinsă de condiţia existenţei unei chestiuni reale, veritabile de drept care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, nefiind posibilă învestirea instanţei supreme asupra oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acţiunii deduse judecăţii instanţei de trimitere. Verificându-se îndeplinirea cerinţei distincte de admisibilitate ca sesizarea să privească o „chestiune de drept”, se observă că aceasta nu este îndeplinită.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. II din Legea nr. 263/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul proprietăţii, lege intrată în vigoare la data de 6.07.2006, ca urmare a publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 3 iulie 2006, „(1) Salariaţii instituţiilor publice implicaţi în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, membrii în comisiile constituite în baza art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de un spor lunar de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare, pe o perioadă de un an calculată de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Stabilirea salariaţilor care beneficiază de acest drept şi a cuantumului sporului ce se acordă se face anual de către conducătorul instituţiei implicate în aplicarea dispoziţiilor legale privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra proprietăţii funciare, în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor”.

Întrebarea prealabilă adresată instanţei supreme vizează îndrituirea funcţionarilor publici din cadrul primăriilor, ce au avut şi calitatea de membri ai Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 247/2005, desemnaţi după data de 3.07.2007, de a beneficia de sporul lunar de până la 50% din salariul de încadrare, prevăzut de art. II din Legea nr. 263/2006.

Instanţa de trimitere solicită aşadar Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să determine dacă acest spor lunar de dificultate de până la 50% din salariul de bază se acordă membrilor comisiilor constituite în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar pe o perioadă de un an ce curge de la intrarea în vigoare a legii sau acest spor se cuvine membrilor comisiilor pe întreaga perioadă de desfăşurare a activităţii specifice în cadrul acestor comisii.

Or, în această privinţă, se constată că prin Decizia nr. 67 din 15 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, expusă la pct. VIII, instanţa supremă a constatat că această chestiune de drept nu este una dificilă.

Astfel, prin decizia ilustrată, a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept vizând „Interpretarea dispoziţiilor art. II din Legea nr. 263/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul proprietăţii, cu completările ulterioare, în sensul de a se lămuri dacă, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. II alin. (1) teza întâi şi art. II alin. (1) teza a doua, se deduce că sporul lunar de dificultate de până la 50% din salariul de bază se acordă membrilor comisiilor constituite în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar pe o perioadă de un an ce curge de la intrarea în vigoare a legii, respectiv doar pentru perioada 3 iulie 2006- 3 iulie 2007, sau acest spor se cuvine membrilor comisiilor pe întreaga perioadă de derulare a activităţii specifice în cadrul acestor comisii, doar stabilirea beneficiarilor acestui spor urmând a fi realizată anual de către conducătorul instituţiei”, adică exact problema de drept care constituie obiectul prezentei sesizări.

În cadrul respectivei decizii s-au statuat inter alia următoarele: ” 76. În al doilea rând, deşi nu este menţionată expressis verbis ca o condiţie de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, este necesar ca sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să aibă drept obiect o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită şi care prezintă o dificultate suficient de mare, ce reclamă intervenţia instanţei supreme, în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii. 77. Problema eficienţei sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, raportată la rezolvarea litigiului în care a intervenit, reclamă ca identificarea chestiunii de drept de către titularul sesizării să vizeze o problemă juridică reală, care ridică probleme de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, ce necesită rezolvarea de principiu a chestiunii de drept în procedura hotărârii prealabile şi nu realizarea unor operaţiuni elementare de interpretare a unor dispoziţii legale. 78. Spre deosebire de legislaţia franceză, care prevede expres condiţia dificultăţii serioase, veritabile şi pe cea a interesului pentru un număr mare de cazuri, pentru sesizarea instanţei supreme, legislaţia românească lasă o largă marjă de apreciere titularilor sesizării sub acest aspect, ceea ce poate determina transformarea mecanismului hotărârii prealabile într-o procedură dilatorie. Or, scopul mecanismului hotărârii prealabile îl constituie prevenirea practicii judiciare neunitare, prin dezlegarea unor probleme veritabile şi dificile de drept. 79. În speţă, titularul sesizării solicită interpretarea dispoziţiilor art. II din Legea nr. 263/2006, în sensul de a se lămuri dacă, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. II alin. (1) teza întâi şi art. II alin. (1) teza a doua, se deduce că sporul lunar de dificultate de până la 50% din salariul de bază se acordă membrilor comisiilor constituite în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar pe o perioadă de un an ce curge de la intrarea în vigoare a legii, respectiv doar pentru perioada 3 iulie 2006- 3 iulie 2007, sau acest spor se cuvine membrilor comisiilor pe întreaga perioadă de derulare a activităţii specifice în cadrul acestor comisii, doar stabilirea beneficiarilor acestui spor urmând a fi realizată anual de către conducătorul instituţiei. 80. Această problemă de drept nu ridică o dificultate reală, dat fiind faptul că dispoziţiile art. II din Legea nr. 263/2006 sunt clare: «(1) Salariaţii instituţiilor publice implicaţi în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, membrii în comisiile constituite în baza art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de un spor lunar de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare, pe o perioadă de un an calculată de la data intrării în vigoare a prezentei legi». 81. De altfel, având a se pronunţa asupra constituţionalităţii acestei dispoziţii legale, Curtea Constituţională a reţinut, prin Decizia nr. 347 din 17 martie 2009 şi prin deciziile nr. 460 şi 461 din 2 aprilie 2009, că «(…) sporul reglementat prin dispoziţiile de lege criticate nu reprezintă un drept fundamental, ci constituie, potrivit intenţiei legiuitorului, un spor salarial cu caracter stimulatoriu pentru exercitarea anumitor activităţi pe o perioadă determinată. Modalităţile şi condiţiile acordării unor sporuri salariale sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului». 82. Totodată, din examenul jurisprudenţial rezultă că majoritatea instanţelor de judecată au apreciat că acordarea sporului prevăzut de art. II alin. (1) din Legea nr. 263/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul proprietăţii, cu completările ulterioare, a avut un caracter limitat în timp, în acelaşi sens fiind şi Decizia nr. 4.292 din 22 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal. 83. Prin urmare, chestiunea de drept nu suscită serioase dificultăţi care ar împiedica pronunţarea soluţiei. Chiar şi în situaţia în care legea ar fi incompletă, judecătorul este chemat să se pronunţe şi să recurgă la alte norme juridice sau principii de drept incidente sau, dacă legea este neclară, trebuie să folosească metode de interpretare în conformitate cu principiile de drept pe care i le furnizează doctrina şi jurisprudenţa, atât timp cât interpretarea legii civile reprezintă o etapă necesară în procesul aplicării legii civile, în scopul de a stabili conţinutul şi sensul normei şi a o putea aplica situaţiei de fapt conturate în cazul dedus judecăţii. 84. Orientarea jurisprudenţei spre o anumită interpretare a normelor analizate şi existenţa unei practici judiciare cristalizate în timp a instanţelor determină (…) se poate considera că problema de drept nu prezintă o dificultate suficient de mare, care să necesite intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe calea prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă.”

Aşadar, se constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a expus, în jurisprudenţa sa obligatorie anterioară, faptul că chestiunea de drept obiect al sesizării pendinte nu este una dificilă, care să reclame intervenţia instanţei supreme prin intermediul mecanismului hotărârii prealabile.

Or, rolul şi funcţia mecanismelor de unificare a practicii judiciare nu vor fi mai energic asigurate prin pronunţarea repetată în interpretarea şi aplicarea aceloraşi texte de lege, care conţin aceeaşi problemă de drept, întrucât existenţa unei hotărâri prealabile sau a unei hotărâri în interesul legii trebuie văzută mai puţin ca un argument de forţă obligatorie, cu care sunt înzestrate dezlegările sale prin efectul art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, respectiv art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cât mai ales, ca o sursă ori ca un instrument util instanţelor de judecată în procesul de aplicare a legii, prin soluţiile pe care le oferă atât la o problemă de drept punctuală, cât şi la altele identice ori similare, chiar încorporate în alte texte de lege decât cele care au constituit obiectul sesizării.

Trebuie subliniat de asemenea şi faptul că mecanismul unificator al hotărârii prealabile prezent nu poate fi utilizat nici pentru îmbunătăţirea legislaţiei ori pentru adaptarea soluţiei legislative deja prevăzute de legiuitor.

Aşadar, întrucât, prin Decizia nr. 67 din 15 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că aceeaşi problemă de drept care constituie obiect şi al sesizării prezente privind pronunţarea unei hotărâri prealabile nu este una dificilă, rezultă că nu este întrunită condiţia distinctă de admisibilitate a existenţei unei veritabile chestiuni de drept.

Jurisprudenţa naţională transmisă, pronunţată după Decizia nr. 67 din 15 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, şi punctele de vedere exprimate de colectivele de judecători ilustrează unanimitatea adoptării soluţiei de respingere a acestui tip de acţiuni, justificând-o predominant prin prisma argumentelor expuse de instanţa supremă în cadrul Deciziei nr. 67 din 15 octombrie 2018, decizie pe care instanţele de judecată au menţionat-o în mod expres deseori în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti pe care le-au pronunţat în acest domeniu.

Singura hotărâre judecătorească pronunţată în sens contrar, respectiv Sentinţa civilă nr. 124 din 21.03.2023 a Tribunalului Vrancea, definitivă prin nerecurare, depusă de reclamant ataşat cererii de chemare în judecată, reprezintă un contraexemplu singular, izolat şi deci lipsit de vitalitate juridică în ansamblul jurisprudenţei naţionale.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată aşadar că, inclusiv din această perspectivă, a caracterului uniform al jurisprudenţei naţionale configurate ulterior pronunţării Deciziei nr. 67 din 15 octombrie 2018 în domeniu, nu se întrezăreşte riscul apariţiei şi dezvoltării unei practici judiciare neunitare, astfel încât să devină necesară activarea mecanismului preventiv de uniformizare reprezentat de pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Drept urmare, argumentul instanţei de trimitere, ce recunoaşte în mod expres în cadrul încheierii de sesizare că problema de drept nu ridică o dificultate ridicată şi că opinia sa este în concordanţă cu cea exprimată de instanţa supremă în cadrul Deciziei nr. 67 din 15 octombrie 2018, în sensul că legea este suficient de clară – relativ subzistenţei practicii judiciare neunitare subsecvent deciziei din anul 2018 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este unul nefondat.

Pentru toate aceste considerente, sesizarea prezentă va fi respinsă ca inadmisibilă.