Decizia nr. 313/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 321/1/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 321/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Maria-Camelia Drăgușin, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Dolj - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 3.368/63/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Dolj - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 17 decembrie 2024, în Dosarul nr. 3.368/63/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispozițiilor art. II din Legea nr. 263/2006 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul proprietății, cu completările ulterioare, respectiv: "dacă funcționarii publici din cadrul primăriilor, care au avut și calitatea de membri ai comisiei locale de aplicare a Legii nr. 247/2005, beneficiază de sporul lunar de 50% din salariul de încadrare prevăzut de art. II din Legea nr. 263/2006, în condițiile în care au fost desemnați în respectiva comisie după data de 3.07.2007." II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 263/2006 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul proprietății, cu completările ulterioare (Legea nr. 263/2006): Art. II. - (1) Salariații instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, membrii în comisiile constituite în baza art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de un spor lunar de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare, pe o perioadă de un an calculată de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Stabilirea salariaților care beneficiază de acest drept și a cuantumului sporului ce se acordă se face anual de către conducătorul instituției implicate în aplicarea dispozițiilor legale privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra proprietății funciare, în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor. (2) Reprezentanții foștilor proprietari deposedați sau moștenitorii acestora care au solicitat terenuri în termenul legal, membrii în comisiile constituite în baza art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de o indemnizație echivalentă cu media sumelor reprezentând sporurile acordate celorlalți membri ai comisiei, salariați ai instituțiilor publice. (3) Indemnizațiile prevăzute la alin. (2) vor fi asigurate din bugetul unității administrativ-teritoriale în care funcționează comisia." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la 18 aprilie 2024, reclamantul S.G. a solicitat obligarea pârâtelor Unitatea administrativ-teritorială Radovan, Primăria Radovan și Instituția Primarului Radovan la plata sporului de 50% din indemnizația de încadrare, spor prevăzut de Legea nr. 263/2006, pentru o perioadă de 12 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunța în cauză.

În susținere s-a arătat că reclamantul este funcționar în cadrul Primăriei Comunei Radovan, având totodată și calitatea de membru în Comisia locală de aplicare a Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare (în continuare, Legea nr. 247/2005), Radovan, așa cum rezulta din Ordinul nr. 41/8.02.2021 al prefectului Dolj.

Pârâtele Unitatea administrativ-teritorială Radovan, Primăria Radovan și Instituția Primarului Radovan au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens a menționat că litigiul are legătură cu "stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice", de vreme ce se solicită să se plătească sporul de 50% din indemnizația de încadrare, prevăzut de Legea nr. 263/2006, pentru o perioadă de 12 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii ce urmează a se pronunța.

Chestiunea de drept nu a fost identificată printre cele deja soluționate de instanța supremă ori care s-ar afla în curs de soluționare.

S-a apreciat că este îndeplinită și condiția de admisibilitate referitoare la caracterul esențial al chestiunii de drept, deoarece, prin raportare la obiectul cauzei, soluția pe fond depinde de interpretarea noțiunii de "perioadă în care se acordă sporul lunar de dificultate pentru membrii comisiilor constituite în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare", motivul invocat de către titularul acțiunii în contencios administrativ, în exercitarea dreptului său, fiind acela al acordării sporului în afara perioadei prevăzute de lege, respectiv 3 iulie 2006-3 iulie 2007. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile nu au exprimat un punct de vedere. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată a arătat că problema de drept nu prezintă o dificultate ridicată, întrucât dispozițiile art. II din Legea nr. 263/2006 sunt clare, în sensul că sporul lunar de 50% din salariul de încadrare se acordă pe o perioadă de un an calculată de la data intrării în vigoare a legii, această interpretare regăsindu-se și în Decizia nr. 4.292 din 22 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, în care s-a stabilit că acordarea sporului prevăzut de art. II alin. (1) din Legea nr. 263/2006 a avut un caracter limitat în timp.

De asemenea, a menționat că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a aflat o sesizare asemănătoare, iar prin Decizia nr. 67 din 15 octombrie 2018 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1068 din 18 decembrie 2018, aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă, instanța supremă apreciind că respectiva chestiune de drept nu suscită serioase dificultăți care ar împiedica pronunțarea soluției.

S-a mai indicat că, deși opinia judecătorului din prezenta cauză este în concordanță cu cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că legea este suficient de clară cu privire la caracterul limitat în timp al acordării sporului de 50%, cu toate acestea au fost instanțe care au adoptat soluția contrară.

Invocând așadar practica neunitară existentă la nivel național, completul de judecată a considerat că există o reală problemă de drept în ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. II din Legea nr. 263/2006. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Curțile de apel Craiova, Constanța, Pitești, Alba Iulia, Iași, Brașov, Galați, Timișoara, Ploiești și București au transmis multiple hotărâri judecătorești relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, precum și puncte de vedere teoretice ale judecătorilor asupra acestei chestiuni, restul curților de apel precizând că nu au identificat practică judiciară relevantă.

Potrivit hotărârilor judecătorești și punctelor de vedere transmise, a rezultat conturarea unei singure opinii, respectiv cea potrivit căreia sporul lunar de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare a fost prevăzut ca având o aplicabilitate temporară, respectiv un an de la data intrării în vigoare a legii. De asemenea, în raport cu existența Deciziei nr. 67 din 15 octombrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a mai învederat și că sesizarea pendinte este una inadmisibilă.

În sens contrar, se observă că reclamantul a invocat și a atașat cererii sale de chemare în judecată Sentința civilă nr. 124 din 21 martie 2023 a Tribunalului Vrancea, definitivă prin nerecurare.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul de recursuri în interesul legii nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii

Prin Decizia nr. 67 din 15 octombrie 2018 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1068 din 18 decembrie 2018, a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Interpretarea dispozițiilor art. II din Legea nr. 263/2006 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul proprietății, cu completările ulterioare, în sensul de a se lămuri dacă, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. II alin. (1) teza întâi și art. II alin. (1) teza a doua, se deduce că sporul lunar de dificultate de până la 50% din salariul de bază se acordă membrilor comisiilor constituite în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, doar pe o perioadă de un an ce curge de la intrarea în vigoare a legii, respectiv doar pentru perioada 3 iulie 2006 - 3 iulie 2007, sau acest spor se cuvine membrilor comisiilor pe întreaga perioadă de derulare a activității specifice în cadrul acestor comisii, doar stabilirea beneficiarilor acestui spor urmând a fi realizată anual de către conducătorul instituției." IX. Jurisprudența Curții Constituționale

Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II alin. (1) teza întâi partea finală din Legea nr. 263/2006 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul proprietății prin Decizia nr. 461 din 2 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 30 iunie 2009, prin care a reținut că "protecția socială a muncii reprezintă un domeniu complex. Textul constituțional invocat în motivarea excepției nu este încălcat, deoarece sporul reglementat prin dispozițiile de lege criticate nu reprezintă un drept fundamental, ci constituie, potrivit intenției legiuitorului, un spor salarial cu caracter stimulatoriu pentru exercitarea anumitor activități pe o perioadă determinată. Modalitățile și condițiile acordării unor sporuri salariale sunt de competența exclusivă a legiuitorului". X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Admisibilitatea sesizării va fi circumscrisă atât condițiilor speciale instituite prin dispozițiile art. 1 și 2 ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2004, cât și celor ce decurg din cuprinsul art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă a căror incidență este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanței de urgență la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu ale cărei dispoziții arată că se completează.

În lumina acestor dispoziții legale, condițiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, precum este cazul prezent, sunt circumscrise următoarelor elemente: - existența unei cauze în curs de judecată care să privească fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze (de dreptul muncii, de contencios administrativ și fiscal); - instanța de trimitere să judece cauza în primă instanță ori în calea de atac; - sesizarea să privească o chestiune de drept; - soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; - chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Evaluând elementele sesizării, se rețin următoarele: Sesizarea provine dintr-un litigiu având ca obiect plata în favoarea unui funcționar public, din fondurile publice, a unor drepturi salariale, litigiu care se înscrie astfel în domeniul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, astfel cum este acesta descris prin art. 1 alin. (1) și (2) din actul normativ menționat.

Tribunalul este învestit cu soluționarea acestei cauze în primă instanță în virtutea competenței sale legale conturate prin dispozițiile art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Chestiunea sesizată este chiar cea dedusă judecății în cauza cu soluționarea căreia instanța de judecată a fost învestită, verificându-se așadar și condiția de admisibilitate a legăturii de determinare, anume ca de chestiunea sesizată să depindă soluționarea pe fond a litigiului.

În egală măsură, admisibilitatea învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu poate fi desprinsă de condiția existenței unei chestiuni reale, veritabile de drept care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, nefiind posibilă învestirea instanței supreme asupra oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acțiunii deduse judecății instanței de trimitere. Verificându-se îndeplinirea cerinței distincte de admisibilitate ca sesizarea să privească o "chestiune de drept", se observă că aceasta nu este îndeplinită.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. II din Legea nr. 263/2006 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul proprietății, lege intrată în vigoare la data de 6.07.2006, ca urmare a publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 3 iulie 2006, "(1) Salariații instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, membrii în comisiile constituite în baza art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de un spor lunar de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare, pe o perioadă de un an calculată de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Stabilirea salariaților care beneficiază de acest drept și a cuantumului sporului ce se acordă se face anual de către conducătorul instituției implicate în aplicarea dispozițiilor legale privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra proprietății funciare, în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor".

Întrebarea prealabilă adresată instanței supreme vizează îndrituirea funcționarilor publici din cadrul primăriilor, ce au avut și calitatea de membri ai Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 247/2005, desemnați după data de 3.07.2007, de a beneficia de sporul lunar de până la 50% din salariul de încadrare, prevăzut de art. II din Legea nr. 263/2006.

Instanța de trimitere solicită așadar Înaltei Curți de Casație și Justiție să determine dacă acest spor lunar de dificultate de până la 50% din salariul de bază se acordă membrilor comisiilor constituite în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, doar pe o perioadă de un an ce curge de la intrarea în vigoare a legii sau acest spor se cuvine membrilor comisiilor pe întreaga perioadă de desfășurare a activității specifice în cadrul acestor comisii.

Or, în această privință, se constată că prin Decizia nr. 67 din 15 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, expusă la pct. VIII, instanța supremă a constatat că această chestiune de drept nu este una dificilă.

Astfel, prin decizia ilustrată, a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept vizând "Interpretarea dispozițiilor art. II din Legea nr. 263/2006 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul proprietății, cu completările ulterioare, în sensul de a se lămuri dacă, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. II alin. (1) teza întâi și art. II alin. (1) teza a doua, se deduce că sporul lunar de dificultate de până la 50% din salariul de bază se acordă membrilor comisiilor constituite în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, doar pe o perioadă de un an ce curge de la intrarea în vigoare a legii, respectiv doar pentru perioada 3 iulie 2006- 3 iulie 2007, sau acest spor se cuvine membrilor comisiilor pe întreaga perioadă de derulare a activității specifice în cadrul acestor comisii, doar stabilirea beneficiarilor acestui spor urmând a fi realizată anual de către conducătorul instituției", adică exact problema de drept care constituie obiectul prezentei sesizări.

În cadrul respectivei decizii s-au statuat inter alia următoarele: " 76. În al doilea rând, deși nu este menționată expressis verbis ca o condiție de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, este necesar ca sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție să aibă drept obiect o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită și care prezintă o dificultate suficient de mare, ce reclamă intervenția instanței supreme, în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății. 77. Problema eficienței sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, raportată la rezolvarea litigiului în care a intervenit, reclamă ca identificarea chestiunii de drept de către titularul sesizării să vizeze o problemă juridică reală, care ridică probleme de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, ce necesită rezolvarea de principiu a chestiunii de drept în procedura hotărârii prealabile și nu realizarea unor operațiuni elementare de interpretare a unor dispoziții legale. 78. Spre deosebire de legislația franceză, care prevede expres condiția dificultății serioase, veritabile și pe cea a interesului pentru un număr mare de cazuri, pentru sesizarea instanței supreme, legislația românească lasă o largă marjă de apreciere titularilor sesizării sub acest aspect, ceea ce poate determina transformarea mecanismului hotărârii prealabile într-o procedură dilatorie. Or, scopul mecanismului hotărârii prealabile îl constituie prevenirea practicii judiciare neunitare, prin dezlegarea unor probleme veritabile și dificile de drept. 79. În speță, titularul sesizării solicită interpretarea dispozițiilor art. II din Legea nr. 263/2006, în sensul de a se lămuri dacă, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. II alin. (1) teza întâi și art. II alin. (1) teza a doua, se deduce că sporul lunar de dificultate de până la 50% din salariul de bază se acordă membrilor comisiilor constituite în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, doar pe o perioadă de un an ce curge de la intrarea în vigoare a legii, respectiv doar pentru perioada 3 iulie 2006- 3 iulie 2007, sau acest spor se cuvine membrilor comisiilor pe întreaga perioadă de derulare a activității specifice în cadrul acestor comisii, doar stabilirea beneficiarilor acestui spor urmând a fi realizată anual de către conducătorul instituției. 80. Această problemă de drept nu ridică o dificultate reală, dat fiind faptul că dispozițiile art. II din Legea nr. 263/2006 sunt clare: «(1) Salariații instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, membrii în comisiile constituite în baza art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de un spor lunar de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare, pe o perioadă de un an calculată de la data intrării în vigoare a prezentei legi». 81. De altfel, având a se pronunța asupra constituționalității acestei dispoziții legale, Curtea Constituțională a reținut, prin Decizia nr. 347 din 17 martie 2009 și prin deciziile nr. 460 și 461 din 2 aprilie 2009, că «(...) sporul reglementat prin dispozițiile de lege criticate nu reprezintă un drept fundamental, ci constituie, potrivit intenției legiuitorului, un spor salarial cu caracter stimulatoriu pentru exercitarea anumitor activități pe o perioadă determinată. Modalitățile și condițiile acordării unor sporuri salariale sunt de competența exclusivă a legiuitorului». 82. Totodată, din examenul jurisprudențial rezultă că majoritatea instanțelor de judecată au apreciat că acordarea sporului prevăzut de art. II alin. (1) din Legea nr. 263/2006 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul proprietății, cu completările ulterioare, a avut un caracter limitat în timp, în același sens fiind și Decizia nr. 4.292 din 22 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal. 83. Prin urmare, chestiunea de drept nu suscită serioase dificultăți care ar împiedica pronunțarea soluției. Chiar și în situația în care legea ar fi incompletă, judecătorul este chemat să se pronunțe și să recurgă la alte norme juridice sau principii de drept incidente sau, dacă legea este neclară, trebuie să folosească metode de interpretare în conformitate cu principiile de drept pe care i le furnizează doctrina și jurisprudența, atât timp cât interpretarea legii civile reprezintă o etapă necesară în procesul aplicării legii civile, în scopul de a stabili conținutul și sensul normei și a o putea aplica situației de fapt conturate în cazul dedus judecății. 84. Orientarea jurisprudenței spre o anumită interpretare a normelor analizate și existența unei practici judiciare cristalizate în timp a instanțelor determină (...) se poate considera că problema de drept nu prezintă o dificultate suficient de mare, care să necesite intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție pe calea prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă."

Așadar, se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție a expus, în jurisprudența sa obligatorie anterioară, faptul că chestiunea de drept obiect al sesizării pendinte nu este una dificilă, care să reclame intervenția instanței supreme prin intermediul mecanismului hotărârii prealabile.

Or, rolul și funcția mecanismelor de unificare a practicii judiciare nu vor fi mai energic asigurate prin pronunțarea repetată în interpretarea și aplicarea acelorași texte de lege, care conțin aceeași problemă de drept, întrucât existența unei hotărâri prealabile sau a unei hotărâri în interesul legii trebuie văzută mai puțin ca un argument de forță obligatorie, cu care sunt înzestrate dezlegările sale prin efectul art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, respectiv art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cât mai ales, ca o sursă ori ca un instrument util instanțelor de judecată în procesul de aplicare a legii, prin soluțiile pe care le oferă atât la o problemă de drept punctuală, cât și la altele identice ori similare, chiar încorporate în alte texte de lege decât cele care au constituit obiectul sesizării.

Trebuie subliniat de asemenea și faptul că mecanismul unificator al hotărârii prealabile prezent nu poate fi utilizat nici pentru îmbunătățirea legislației ori pentru adaptarea soluției legislative deja prevăzute de legiuitor.

Așadar, întrucât, prin Decizia nr. 67 din 15 octombrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că aceeași problemă de drept care constituie obiect și al sesizării prezente privind pronunțarea unei hotărâri prealabile nu este una dificilă, rezultă că nu este întrunită condiția distinctă de admisibilitate a existenței unei veritabile chestiuni de drept.

Jurisprudența națională transmisă, pronunțată după Decizia nr. 67 din 15 octombrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, și punctele de vedere exprimate de colectivele de judecători ilustrează unanimitatea adoptării soluției de respingere a acestui tip de acțiuni, justificând-o predominant prin prisma argumentelor expuse de instanța supremă în cadrul Deciziei nr. 67 din 15 octombrie 2018, decizie pe care instanțele de judecată au menționat-o în mod expres deseori în cuprinsul hotărârilor judecătorești pe care le-au pronunțat în acest domeniu.

Singura hotărâre judecătorească pronunțată în sens contrar, respectiv Sentința civilă nr. 124 din 21.03.2023 a Tribunalului Vrancea, definitivă prin nerecurare, depusă de reclamant atașat cererii de chemare în judecată, reprezintă un contraexemplu singular, izolat și deci lipsit de vitalitate juridică în ansamblul jurisprudenței naționale.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată așadar că, inclusiv din această perspectivă, a caracterului uniform al jurisprudenței naționale configurate ulterior pronunțării Deciziei nr. 67 din 15 octombrie 2018 în domeniu, nu se întrezărește riscul apariției și dezvoltării unei practici judiciare neunitare, astfel încât să devină necesară activarea mecanismului preventiv de uniformizare reprezentat de pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Drept urmare, argumentul instanței de trimitere, ce recunoaște în mod expres în cadrul încheierii de sesizare că problema de drept nu ridică o dificultate ridicată și că opinia sa este în concordanță cu cea exprimată de instanța supremă în cadrul Deciziei nr. 67 din 15 octombrie 2018, în sensul că legea este suficient de clară - relativ subzistenței practicii judiciare neunitare subsecvent deciziei din anul 2018 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este unul nefondat.

Pentru toate aceste considerente, sesizarea prezentă va fi respinsă ca inadmisibilă.