ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 369/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.326/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Maria-Camelia Drăgușin, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnată în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 5.024/99/2022.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, reclamantul formulând un punct de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin încheierea din 28 martie 2025, în Dosarul nr. 5.024/99/2022, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: În aplicarea art. 39 din Legea poliției locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, o hotărâre de consiliu local prin care se stabilește o majorare a coeficienților care stau la baza salariilor de bază pentru funcțiile publice din cadrul poliției locale, fără a se menționa data de la care se modifică respectivii coeficienți, are aplicabilitate imediată, respectiv de la data intrării în vigoare a hotărârii de consiliu local, întrucât drepturile salariale majorate sunt suficient de caracterizate, astfel încât pot fi stabilite prin aplicarea directă a hotărârii de consiliu local, sau hotărârea de consiliu local produce efecte juridice în sensul majorării drepturilor salariale la o dată ulterioară menționată în actele administrative individuale (deciziile de încadrare) emise în aplicarea hotărârii consiliului local? II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea poliției locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea poliției locale nr. 155/2010): " Art. 39. - (1) Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale poliției locale care funcționează ca instituție publică cu personalitate juridică se asigură din venituri proprii și subvenții de la bugetul local. (2) În cazul în care poliția locală se organizează ca un compartiment funcțional în cadrul aparatului de specialitate al primarului/primarului general al municipiului București, activitatea acesteia se finanțează integral din bugetul local."

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): " Art. 11. - (1) Pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale «Administrație» din aparatul propriu al consiliilor județene, primării și consilii locale, din instituțiile și serviciile publice de interes local și județean din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz, în urma consultării organizației sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanților salariaților. (2) Nomenclatorul funcțiilor necesare desfășurării activităților specifice fiecărei instituții sau autorități a administrației publice locale, precum și ierarhia funcțiilor sunt prevăzute în anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. III și cap. II lit. A pct. IV. (3) Stabilirea salariilor lunare potrivit alin. (1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu respectarea prevederilor art. 25. (4) Nivelul veniturilor salariale se stabilește, în condițiile prevăzute la alin. (1) și (3), fără a depăși nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau, după caz, a indemnizației lunare a vicepreședintelui consiliului județean sau, după caz, a viceprimarului municipiului București, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraș, municipiu, sectoarele municipiului București, Primăria Generală a Municipiului București, exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin. (2), cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri și cheltuieli. (5) Angajarea, promovarea, avansarea în gradație a personalului prevăzut la alin. (1) se fac cu respectarea prevederilor prezentei legi, precum și a celorlalte reglementări specifice funcționarilor publici și personalului contractual." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași cu numărul 5.024/99/2022, așa cum a fost precizată anterior primului termen de judecată, reclamanții, prin Sindicatul Național Pro Lex, au chemat în judecată pârâta Poliția Locală Iași, solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor salariale reprezentând diferența între salariile cuvenite ca urmare a aplicării salarizării la nivelul funcțiilor publice generale echivalente din cadrul aparatului de specialitate al primarului, pentru aceeași funcție și grad profesional, și salariile efectiv achitate reclamanților de la data intrării în vigoare a Hotărârii Consiliului Local Iași din 28 ianuarie 2022 și până la 1 iunie 2022, când au intrat în vigoare deciziile de echivalare salarială, urmând ca sumele să fie actualizate cu indicele de inflație.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat, în esență, că sunt membri ai Sindicatului Național Pro Lex și funcționari publici salarizați de către instituția pârâtă și că prin Hotărârea Consiliului Local Iași din 28 ianuarie 2022 s-a aprobat încadrarea salarială la nivelul stabilit pentru funcțiile publice generale similare din aparatul de specialitate al primarului.

Cu toate acestea, nu au fost emise acte administrative individuale la data emiterii hotărârii consiliului local, iar încadrarea nu a fost realizată în fapt decât începând cu 1 iunie 2022.

Pârâta, prin precizările transmise la dosar, a susținut, în esență, că stabilirea drepturilor salariale conform coeficienților care stau la baza stabilirii salariilor de bază pentru funcțiile publice din cadrul Poliției Locale Iași, așa cum sunt prevăzuți în anexa la Hotărârea Consiliului Local Iași din 28 ianuarie 2022, s-a realizat abia începând cu 1 iunie 2022 pentru ca ordonatorul terțiar de credite să se poată încadra în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri și cheltuieli pe exercițiul bugetar al anului în curs. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea este admisibilă, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, reținând ca fiind îndeplinite toate condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În acest sens a arătat că reclamanții dețin funcții publice în cadrul Poliției Locale Iași, fiindu-le aplicabile dispozițiile din Legea-cadru nr. 153/2017, soluționarea cauzei depinde de rezolvarea chestiunii de drept în discuție, iar din verificările efectuate pe portalul Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a constatat că până la acest moment nu au fost formulate sesizări și nici nu s-au pronunțat decizii de către instanța supremă cu privire la această chestiune de drept.

S-a subliniat și că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin derogare de la dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, impune instanțelor obligația de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru dezlegarea chestiunii de drept chiar și de prima instanță învestită cu soluționarea cauzelor prevăzute de art. 1 alin. (1) din ordonanța de urgență, chiar dacă problema de drept nu este una de noutate și nu suscită dificultăți deosebite de interpretare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile nu au exprimat puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept în discuție. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere a reținut că dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 atribuie consiliilor locale competența de stabilire a salariilor de bază, prin hotărâre a consiliului local. Stabilirea salariilor individuale se face ulterior de către ordonatorul de credite, conform art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, însă în condițiile stabilite prin hotărârea consiliului local.

Întrucât drepturile salariale majorate sunt suficient de caracterizate, astfel încât pot fi stabilite prin aplicarea directă a hotărârii de consiliu local, iar în cuprinsul acestei hotărâri a consiliului local nu se dispune acordarea drepturilor salariale majorate la o dată ulterioară, nu este condiționată aplicarea sa de emiterea unor acte individuale ulterioare și nu este supusă altor termene sau condiții, instanța apreciind că o asemenea hotărâre a consiliului local produce efecte juridice, în sensul stabilirii noilor drepturi salariale, de la data intrării sale în vigoare. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

Față de conținutul întrebării adresate instanței supreme s-a apreciat că nu este necesară consultarea instanțelor pentru comunicarea hotărârilor judecătorești relevante. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Curtea Constituțională s-a pronunțat în repetate rânduri asupra excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017, constatând că sunt neîntemeiate (Decizia nr. 371 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 5 ianuarie 2021, Decizia nr. 337 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 8 ianuarie 2021, Decizia nr. 633 din 22 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 19 ianuarie 2021, Decizia nr. 12 din 14 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 28 aprilie 2021, Decizia nr. 668 din 15 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 13 iunie 2023, Decizia nr. 113 din 16 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 15 iunie 2023, Decizia nr. 36 din 30 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 19 iunie 2024). IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin Decizia nr. 1 din 19 februarie 2024 a Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii, pronunțată în Dosarul nr. 2.948/1/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 28 martie 2024, s-a stabilit că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 34 din Legea poliției locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilirea drepturilor salariale ale personalului poliției locale nu trebuie să se facă în același cuantum cu drepturile salariale ale personalului din aparatul de specialitate al primarului." X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Prezenta sesizare este formulată în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024. Acest act normativ cuprinde norme parțial derogatorii de la procedura de drept comun privind hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dispozițiile sale aplicându-se cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, și urmând a se completa, în mod corespunzător, cu prevederile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, după cum se indică la art. 4 din ordonanța de urgență menționată.

În acest context normativ, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: (i) existența unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv obligarea la emiterea actelor administrative sau anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze; (ii) instanța care sesizează Înalta Curte să judece cauza în primă instanță sau în calea de atac; (iii) existența unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Verificând întrunirea acestor cerințe legale, în raport cu elementele sesizării, se constată că acestea se regăsesc numai parțial.

Primele două condiții legale sunt îndeplinite. Cauza în care s-a formulat sesizarea se află pe rolul Tribunalului Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care judecă pricina în primă instanță conform art. 95 pct. 4 din Codul de procedură civilă raportat la art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017. Litigiul se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut de art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, tribunalul fiind învestit cu o acțiune formulată de salariați, funcționari publici, în contradictoriu cu angajatorul, instituție publică, având ca obiect plata unor drepturi salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

În ceea ce privește cerința existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei se constată că, în concret, aceasta instituie o dublă condiționare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept, iar, pe de altă parte, să fie probată legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate și soluționarea cauzei pe fond.

Analizând îndeplinirea condiției legăturii necesare între dezlegarea chestiunii de drept identificate și soluționarea cauzei pe fond, se constată din conținutul încheierii de sesizare că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând diferența între salariile cuvenite ca urmare a aplicării salarizării la nivelul funcțiilor publice generale echivalente din cadrul aparatului de specialitate al primarului, pentru aceeași funcție și grad profesional, și salariile efectiv achitate reclamanților de la data intrării în vigoare a Hotărârii Consiliului Local Iași din 28 ianuarie 2022 și până la 1 iunie 2022, când au intrat în vigoare deciziile de echivalare salarială, urmând ca sumele să fie actualizate cu indicele de inflație.

Instanța de trimitere a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție să stabilească, în raport cu prevederile art. 39 din Legea poliției locale nr. 155/2010 și art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă o hotărâre de consiliu local prin care se stabilește o majorare a coeficienților care stau la baza salariilor de bază pentru funcțiile publice din cadrul poliției locale, fără a se menționa data de la care se modifică respectivii coeficienți, are aplicabilitate imediată sau produce efecte juridice în sensul majorării drepturilor salariale la o dată ulterioară menționată în actele administrative individuale (deciziile de încadrare) emise în aplicarea hotărârii consiliului local.

După cum s-a reținut anterior în cuprinsul prezentei decizii, dispozițiile art. 39 din Legea poliției locale nr. 155/2010 reglementează finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale poliției locale, iar interpretarea acestor dispoziții nu este de natură să ofere un răspuns chestiunii de drept ridicate de instanța de trimitere, care urmărește să afle de la ce moment produce efecte un act administrativ.

În atare situație, prevederile art. 39 din Legea poliției locale nr. 155/2010 indicate de tribunal apar ca a nu avea relevanță pentru soluționarea cauzei.

Verificând mai departe cerințele de admisibilitate ale sesizării, se impune a se nota că în absența unei definiții legale a noțiunii de "chestiune de drept" din cadrul cerințelor prevăzute la art. 519 din Codul de procedură civilă (aplicabile prin translatare și în ceea ce privește sesizarea întemeiată pe dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că pentru a fi o problemă de drept reală trebuie ca: a) chestiunea de drept care necesită, cu pregnanță, a fi lămurită să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății; b) chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să ridice serioase dificultăți de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, iar nu realizarea unor operațiuni de interpretare și aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanțele particulare ce caracterizează fiecare litigiu ori existența unor simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei; c) caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare trebuie să fie reflectate în încheierea de sesizare, care trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecția asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, și de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării și în ce măsură acesta depășește obligația ordinară a instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanșarea mecanismului hotărârii prealabile. Sub acest aspect, s-a reținut că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de interpretare și aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților unor texte de lege.

Prin urmare, sesizarea trebuie să conducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce țin de particularitățile cauzei.

Aplicând aceste considerente sesizării de față, se observă, în primul rând, modul lapidar în care instanța de trimitere a motivat încheierea de sesizare, din conținutul acesteia nerezultând interpretările posibile prefigurate de complet și nici dificultățile de interpretare și aplicare a textelor de lege.

Mai mult, contrar jurisprudenței constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanța de trimitere apreciază că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin derogare de la dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, impun instanțelor obligația de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru dezlegarea chestiunii de drept chiar dacă problema nu este una de noutate și nu suscită dificultăți deosebite de interpretare.

Din considerentele încheierii de sesizare rezultă că instanța de trimitere, deși susține că de lămurirea modului de interpretare a prevederilor art. 39 din Legea poliției locale nr. 155/2010 și art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 depinde soluționarea pe fond a cauzei, în realitate urmărește să afle dacă o hotărâre a consiliului local, prin care se stabilește o majorare a coeficienților care stau la baza salariilor de bază pentru funcțiile publice din cadrul poliției locale, fără a se menționa data de la care se modifică coeficienții, are aplicabilitate imediată, respectiv de la data intrării în vigoare a hotărârii, sau produce efecte de la o dată ulterioară menționată în actele administrative individuale (deciziile de încadrare) emise în aplicarea hotărârii. Altfel spus, tribunalul dorește să afle data de la care un act administrativ produce efecte.

Totodată, prin punctul de vedere transmis, instanța de trimitere a indicat că, întrucât drepturile salariale majorate sunt suficient de caracterizate, astfel încât pot fi stabilite prin aplicarea directă a hotărârii de consiliu local, iar în cuprinsul hotărârii nu se dispune acordarea drepturilor salariale majorate de la o dată ulterioară, nu este condiționată aplicarea sa de emiterea de acte individuale ulterioare și nu este supusă altor termene sau condiții, o asemenea hotărâre de consiliu local produce efecte juridice, în sensul stabilirii noilor drepturi salariale, de la data intrării sale în vigoare, nefiind în niciun fel evidențiate eventuale dificultăți întâmpinate de tribunal în interpretarea textelor de lege reținute în cuprinsul hotărârii.

În acest context, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că prevederile legale indicate de instanța de trimitere în cuprinsul încheierii de sesizare sunt clare și oferă toate elementele necesare soluționării pricinii.

Astfel cum s-a indicat mai sus, admisibilitatea învestirii instanței supreme cu pronunțarea unei hotărâri prealabile în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 trebuie raportată cu necesitate la condiția existenței unei chestiuni veritabile de drept care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, nefiind posibilă învestirea instanței supreme asupra oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acțiunii deduse judecății instanței de trimitere.

Sintagma "chestiune de drept" nu poate fi sinonimă cauzei acțiunii, având un caracter autonom, iar condițiile ce trebuie verificate pentru constatarea existenței sale sunt cele conturate în jurisprudența dezvoltată în aplicarea dispozițiilor art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, în linie cu argumentația dezvoltată în mod constant în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la mecanismul prevăzut de dispozițiile art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă în ceea ce privește caracterul veritabil al chestiunii de drept supuse interpretării.

Și în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se impune ca problema de drept supusă dezlegării să fie din categoria celor care ridică serioase dificultăți de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare sau contradictorii sau a celor care prezintă o dificultate suficient de mare în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice.

Astfel, se constată că sesizarea formulată nu întrunește condiția de admisibilitate subsumată cerinței ca aceasta să privească o chestiune de drept care să fie reală, a cărei dificultate să decurgă din complexitatea, neclaritatea sau dualitatea unui text de lege, dispozițiile art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 întrunind condiția de a constitui norme clare, nesusceptibile de interpretări diferite, de natură să nu permită calificarea întrebării instanței de trimitere ca fiind una privitoare la o chestiune de drept reală, aptă să declanșeze mecanismul de intervenție al instanței supreme în asigurarea unei jurisprudențe uniforme.

În considerarea argumentelor expuse, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă sesizarea urmează a fi respinsă ca inadmisibilă,