Decizia nr. 292 din 30 iunie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 93/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Neamţ – Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.416/103/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Neamţ – Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 5 decembrie 2024, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare în procent de 15% din salariul de bază, prevăzut de art. 1 capitolul I lit. B – Reglementări specifice funcţionarilor publici din anexa nr. VIII – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, poate fi acordat funcţionarilor publici din cadrul Direcţiei Municipale de Taxe şi Impozite începând cu data de 1 februarie 2023, având în vedere limitările prevăzute de art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, în condiţiile în care acest spor nu era prevăzut/acordat în luna decembrie 2022. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) – anexa nr. VIII – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie”, capitolul I, lit. B – Reglementări specifice funcţionarilor publici ” Art. 1. – (1) Funcţionarii publici beneficiază de un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar corespunzător timpului lucrat.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023) ” Art. II. – Începând cu data de 1 ianuarie 2024, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2023, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022) ” Art. I. – (…) (5) În anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ la 10 iulie 2024, cu nr. 1.416/103/2024, reclamantul Sindicatul X, în numele şi pentru membrii săi, a chemat-o în judecată pe pârâta Direcţia de Taxe şi Impozite a Municipiului Piatra-Neamţ, solicitând obligarea pârâtei să stabilească şi să le acorde reclamanţilor sporul pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare în cuantum de 15% aplicat la salariul de bază lunar, începând cu data executării sentinţei, precum şi despăgubiri în consecinţă, constând în diferenţele salariale, începând cu data de 1 februarie 2023 până la data executării sentinţei, actualizate, plus dobânda legală.

În motivare, reclamantul a arătat, în esenţă, că membrii de sindicat deţin funcţii publice în cadrul pârâtei, iar, în perioada care face obiectul acestui litigiu, deşi erau îndreptăţiţi să primească acest spor, întrucât şi-au desfăşurat activitatea în condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare, pârâta nu le-a acordat respectivul spor.

A mai arătat că la nivelul instituţiei pârâte au fost expertizate toate locurile de muncă şi s-a constatat că lucrătorii din cadrul pârâtei sunt expuşi la o diversitate de factori de risc profesional şi îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 5 factori de risc. Cu toate acestea, invocând diferite motive de ordin procedural sau financiar, pârâta nu şi-a onorat obligaţiile prevăzute de lege.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, solicitând schimbarea hotărârii, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu şi-au exprimat punctul de vedere asupra dezlegării chestiunilor de drept ce formează obiectul sesizării. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a reţinut că la nivelul pârâtei s-a ţinut seama în mod corect de limitările prevăzute de actele normative indicate mai sus şi care reprezintă veritabile derogări temporare de la normele legii de salarizare a funcţionarilor publici.

Aşadar, a conchis că, în contextul în care expertizarea propriu-zisă în cadrul instituţiei pârâte a avut loc abia în perioada octombrie-decembrie 2022, acest concurs de împrejurări a condus la neacordarea, iar nu la plafonarea sporului în discuţie, aspect ce echivalează cu suprimarea unui spor prevăzut de lege. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Tribunalul Bucureşti a indicat hotărâri judecătoreşti relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar curţile de apel Constanţa, Bucureşti, Iaşi şi Ploieşti au comunicat puncte de vedere teoretice ale judecătorilor asupra aceleiaşi chestiuni, din care au rezultat două opinii.

Într-o primă opinie, majoritară, s-a apreciat că dispoziţiile art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 vizează doar cuantumul sporurilor care se acordă în anul 2023, şi nu imposibilitatea acordării sporului pentru condiţii vătămătoare personalului care îndeplineşte în anul 2023 condiţiile acordării acestui spor. Totodată, s-a argumentat că limitările prevăzute de art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 şi de art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 reprezintă derogări temporare de la normele legii de salarizare a funcţionarilor publici în acord cu art. 12 din Legea-cadru nr. 153/2017, iar nu suprimări de drepturi (tribunalele Bucureşti, Ialomiţa, Ilfov, Teleorman, curţile de apel Constanţa, Iaşi, Tribunalul Vaslui şi opinia majoritară a judecătorilor Tribunalului Iaşi).

În sensul primei opinii au fost indicate următoarele hotărâri judecătoreşti, nedefinitive: Sentinţa civilă nr. 6.683 din 7 octombrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 4.620/2/2024 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal; Sentinţa civilă nr. 10.025 din 13 decembrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 22.239/3/2024 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că limitările aduse prin actele normative indicate mai sus reprezintă veritabile derogări temporare de la normele legii de salarizare a funcţionarilor, potrivit dispoziţiilor art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel încât, de vreme ce acest spor nu era prevăzut/acordat în luna decembrie 2022, el nu poate fi acordat nici ulterior (Tribunalul Giurgiu – opinie minoritară).

S-a argumentat că totuşi este esenţial a se stabili dacă personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, întrucât numai în această ipoteză operează limitarea dedusă din cele două acte normative. În măsura în care, prin schimbarea condiţiilor de activitate, personalul ar fi expus factorilor de risc prevăzuţi în Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” din administraţia publică locală, s-a apreciat că trebuie acordat sporul la acelaşi nivel la care acesta era stabilit pentru personalul care, în luna decembrie 2022, îşi desfăşura activitatea în condiţii similare.

S-a exprimat şi opinia singulară potrivit căreia sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare ar putea fi recunoscut începând cu data de 1.02.2023, dar efectiv acordat şi plătit doar după încetarea restricţiilor impuse prin ordonanţele de urgenţă menţionate sau se poate dispune acordarea sporului, dar la un nivel redus, care să nu depăşească procentele alocate în fondul de salarii al instituţiei, asigurându-se astfel respectarea scopului de limitare a cheltuielilor bugetare urmărit de legiuitor prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 (Tribunalul Iaşi – opinie majoritară).

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de Curtea Constituţională în cadrul exercitării controlului de constituţionalitate. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate următoarele decizii care prezintă relevanţă cu privire la soluţionarea sesizării: Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 22 ianuarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii; Decizia nr. 52 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1316 din 24 decembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; Decizia nr. 104 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 6 februarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Admisibilitatea sesizării va fi circumscrisă atât condiţiilor speciale instituite prin art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi celor ce decurg din cuprinsul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidenţă este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanţei de urgenţă la prevederile Codului de procedură civilă, cu ale cărui dispoziţii arată că se completează.

În lumina acestor dispoziţii legale, condiţiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: – existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă ori în calea de atac, dintre cele la care se referă art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; – sesizarea să privească o chestiune de drept; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluarea elementelor prezentei sesizări relevă întrunirea doar în parte a condiţiilor de admisibilitate mai sus enunţate.

Astfel, sesizarea a fost formulată într-un litigiu având ca obiect obligarea angajatorului, pârâta Direcţia de Taxe şi Impozite a Municipiului Piatra-Neamţ, la stabilirea şi acordarea către reclamanţi a sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare în cuantum de 15% aplicat la salariul de bază lunar, precum şi a unei despăgubiri în consecinţă, constând în diferenţele salariale, începând cu data de 1 februarie 2023, aspecte ce determină concluzia în sensul că litigiul respectiv se înscrie în domeniul specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, întrucât priveşte drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice.

Cauza se află în curs de soluţionare, în primă instanţă, pe rolul Tribunalului Neamţ.

Cât priveşte cea de-a doua condiţie de admisibilitate, respectiv ca sesizarea să privească o „chestiune de drept”, aceasta nu este îndeplinită.

Referitor la admisibilitatea învestirii instanţei supreme cu pronunţarea unei hotărâri prealabile în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se reţine că aceasta trebuie raportată la condiţia existenţei unei chestiuni reale, veritabile de drept, care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, nefiind posibilă învestirea instanţei supreme asupra oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acţiunii deduse judecăţii instanţei de trimitere, întrucât, într-o interpretare contrară, rolul instanţelor de trimitere s-ar rezuma la o simplă activitate de trimitere şi apoi de preluare în hotărârile pronunţate a dezlegărilor date în mecanismul hotărârii prealabile.

Sintagma „chestiune de drept” nu poate fi sinonimă cauzei acţiunii, având un caracter autonom, iar condiţiile ce trebuie verificate pentru constatarea existenţei sale sunt cele conturate în jurisprudenţa dezvoltată în aplicarea dispoziţiilor art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă.

Pentru identitate de raţiune cu argumentaţia dezvoltată în mod constant în jurisprudenţa instanţei supreme referitoare la mecanismul prevăzut de dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă în ceea ce priveşte caracterul veritabil al chestiunii de drept supuse interpretării, se consideră că şi în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se impune ca problema de drept supusă dezlegării să fie din categoria celor care ridică serioase dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare sau contradictorii sau a celor care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor deduse judecăţii.

În raport cu cele expuse anterior se constată că prezenta sesizare nu întruneşte condiţia de admisibilitate subsumată cerinţei ca aceasta să privească o „chestiune de drept” reală, a cărei dificultate să decurgă din complexitatea, neclaritatea sau dualitatea unui text de lege, întrucât nu se identifică o problemă de interpretare a dispoziţiilor art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, fiind suficientă aplicarea acestora în sensul clar şi evident al conţinutului dispoziţiilor legale care transpare din simpla lor edictare.

Un criteriu esenţial pentru testarea dificultăţii chestiunii de drept este aptitudinea acesteia de a genera interpretări multiple, materializate într-o incipientă practică neunitară identificată la nivelul instanţelor judecătoreşti sau/şi opinii teoretice divergente.

În urma verificării opiniilor exprimate, atât jurisprudenţial, cât şi teoretic, se evidenţiază faptul că nu există niciun risc de jurisprudenţă neunitară cu privire la interpretarea normelor în discuţie. Astfel, se reţine că, exceptând punctul de vedere a două tribunale, în mod unanim dispoziţiile art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 au fost interpretate în sensul că nu suprimă dreptul la sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare şi nu se opun de plano acordării acestuia în situaţia în care condiţiile pentru a beneficia de acest spor sunt îndeplinite ulterior, în cursul aplicării etapizate a legii-cadru de salarizare.

Or, această convergenţă a punctelor de vedere exprimate întăreşte concluzia în sensul că norma legală incidentă în cauză este clară, accesibilă şi nu ridică dificultăţi de interpretare.

Punctele de vedere minoritare exprimate în cadrul opiniilor comunicate de Tribunalul Giurgiu şi Tribunalul Iaşi nu înlătură concluzia mai sus expusă, având în vedere, pe de o parte, caracterul lor izolat, iar, pe de altă parte, faptul că, în urma lecturării acestora, reiese că inclusiv în această interpretare dispoziţiile legale în discuţie nu suprimă dreptul salariaţilor la sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, însă acesta poate fi recunoscut şi acordat doar în anumite condiţii în considerarea normelor respective.

De asemenea, cu privire la dispoziţiile art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, au fost pronunţate de instanţa supremă decizii obligatorii, care conţin considerente relevante şi pentru dezlegarea problemei de drept din prezenta cauză.

În acest sens se reţine că, prin Decizia nr. 104 din 9 decembrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat asupra impactului şi aspectelor pe care art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 le reglementează în legătură cu sporul pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare, relevante fiind următoarele considerente: ” 175. (…) Toate aceste dispoziţii legale, cuprinse în ordonanţele de urgenţă emise anual privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, au menţinut măsura de politică fiscal-bugetară în sensul plafonării cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar sau solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie a anului anterior, astfel încât, începând cu 1 ianuarie 2019, acesta a rămas neschimbat. 176. Aşadar, în privinţa sporurilor, măsura de politică fiscal-bugetară, păstrată prin acte normative succesive, a fost aceea de a menţine cuantumul acestora la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018. 177. Cum aceste dispoziţii legale nu conţin nicio derogare în privinţa sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare şi nici nu există vreo raţiune pentru excluderea acestui spor de la aplicarea plafonării succesive, rezultă că problema de drept analizată se impune a fi rezolvată în sensul că acordarea sporului prevăzut de art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 trebuie să se realizeze cu respectarea limitei prevăzute de art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. 178. Voinţa legiuitorului, exprimată explicit în actele normative adoptate anual în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, a fost aceea de a plafona cuantumul sporurilor prin raportare la nivelul acordat în luna decembrie 2018, măsură menţinută pentru întregul interval 2019-2024. Normele juridice de plafonare au caracter general, fără a face distincţie în funcţie de personalul bugetar beneficiar, fără a se face referire la un anumit spor, indicându-se categoria generică a sporurilor, şi fără a fi reliefată vreo raţiune care să justifice un regim derogatoriu în privinţa sporului pentru condiţii de muncă. Aşa fiind, limitarea legală a cuantumului sporurilor este aplicabilă în privinţa sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare, pentru toate categoriile de personal plătite din fonduri publice.”

Decizia obligatorie menţionată, pronunţată în cadrul mecanismului de unificare a practicii judiciare, prezintă repere relevante şi concrete de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale cu privire la care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile, pe care instanţele naţionale trebuie să le aibă în vedere, revenind acestora interpretarea şi aplicarea legii în scopul soluţionării cauzei, în raport cu situaţia de fapt şi circumstanţele proprii fiecărui litigiu.

În considerarea argumentelor expuse, constatând că nu este îndeplinită cerinţa de admisibilitate vizând existenţa unei veritabile probleme de drept, având un grad ridicat de dificultate care să justifice pronunţarea unei hotărâri prealabile în condiţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin care Înalta Curte să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,