Decizia nr. 82 din 17 martie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare („Regulamentul”). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.496/87/2021 şi de Tribunalul Arad – Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 53/108/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere asupra chestiunii de drept de către părţi.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 10 octombrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 1.496/87/2021, Tribunalul Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024”), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept: Dacă pensia militară de stat poate fi actualizată prin raportare: la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru anul 2016, stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 1.017/2015, începând cu data de 1 mai 2016; la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru anul 2017, stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2017 începând cu data de 1 februarie 2017; la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru anul 2018, stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 846/2017 începând cu data de 1 ianuarie 2018; la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată începând cu 1 ianuarie 2019, stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 937/2018, şi începând cu data de 1 ianuarie 2020, stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 935/2019. Dacă solda de grad şi de funcţie se calculează începând cu 1.05.2017 prin raportare la o VRS de 600 lei, sumă la care se raportează celelalte elemente ale soldei şi ale soldei de grad.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 23 octombrie 2024 cu nr. 2.342/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 17 martie 2025.

Prin Încheierea din 12 noiembrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 53/108/2024, Tribunalul Arad – Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă solda de funcţie a militarilor în rezervă poate fi stabilită prin raportare la o valoare sectorială de referinţă de 605,225 lei, valoare la care se referă considerentele Deciziei nr. 34 din 6 iunie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 14 septembrie 2022.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 25 noiembrie 2024 cu nr. 2.740/1/2024, dosarul fiind conexat la Dosarul nr. 2.342/1/2024. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Hotărârea Guvernului nr. 1.017/2015 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 31 decembrie 2015 („Hotărârea Guvernului nr. 1.017/2015”), în vigoare de la 31 decembrie 2015 până la 31 ianuarie 2017, abrogată şi înlocuită prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2017 „ Art. 1. – Începând cu data de 1 mai 2016, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 1.250 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2016, reprezentând 7,382 lei/oră.”

Hotărârea Parlamentului României nr. 1/2017 pentru acordarea încrederii Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 4 ianuarie 2017 („Hotărârea Guvernului nr. 1/2017”). „ Articol unic. – (1) Se acordă încredere Guvernului, în componenţa prevăzută în anexa nr. 1, pentru realizarea Programului de guvernare prevăzut în anexa nr. 2. (2) Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.” Anexa nr. 2 – Programul de guvernare 2017-2020, din 4.01.2017 (…) Echitate (…) Nivelul salariului minim brut în România, în următorii 4 ani, va fi de 1.450 lei în 2017, 1.550 lei în 2018, 1.650 lei în 2019 şi 1.750 lei în 2020. Începând cu 2018, ca urmare a modificării bazei de calcul al salariului brut, 1.550 va fi echivalent cu 1.900 lei, 1.650 va fi echivalent cu 2.025 lei, iar 1.750 cu 2.150 lei. (…)”

Hotărârea Guvernului nr. 846/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 950 din 29 noiembrie 2017 („Hotărârea Guvernului nr. 846/2017”), în vigoare de la 29 noiembrie 2017 până la 31 decembrie 2018, abrogată şi înlocuită prin Hotărârea Guvernului nr. 937/2018 „ Art. 1. – Începând cu data de 1 ianuarie 2018, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, sumă stabilită în bani care nu include sporuri şi alte adaosuri, se stabileşte la 1.900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 166,666 ore, în medie, pe lună, în anul 2018, reprezentând 11,40 lei/oră.”

Hotărârea Guvernului nr. 937/2018 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1045 din 10 decembrie 2018 („Hotărârea Guvernului nr. 937/2018”), în vigoare de la 10 decembrie 2018 până la 31 decembrie 2019, abrogată şi înlocuită prin Hotărârea Guvernului nr. 935/2019 „ Art. 1. – (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2019, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 2.080 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 12,43 lei/oră. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), începând cu data de 1 ianuarie 2019, pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, fără a include sporuri şi alte adaosuri, se majorează de la 2.080 lei la 2.350 lei lunar, pentru un program normal de lucru de 167,333 ore în medie pe lună, reprezentând 14,044 lei/oră. Art. 2. – În aplicarea prevederilor art. 164 alin. (1 2 ) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2019, toate drepturile şi obligaţiile stabilite potrivit legii se determină prin raportare la nivelul de 2.080 lei al salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.”

Hotărârea Guvernului nr. 935/2019 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1010 din 16 decembrie 2019 („Hotărârea Guvernului nr. 935/2019”), în vigoare de la 16 decembrie 2019 până la 13 ianuarie 2021, fiind abrogată şi înlocuită prin Hotărârea Guvernului nr. 4/2021 „ Art. 1. – (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2020, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 2.230 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 13,327 lei/oră. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), începând cu data de 1 ianuarie 2020, pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, fără a include sporuri şi alte adaosuri, se stabileşte la suma de 2.350 lei lunar, pentru un program normal de lucru de 167,333 ore în medie pe lună, reprezentând 14,044 lei/oră. Art. 2. – În aplicarea prevederilor art. 164 alin. (1 2 ) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2020, toate drepturile şi obligaţiile stabilite potrivit legii se determină prin raportare la nivelul de 2.230 lei al salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.” III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-au invocat chestiunile de drept Dosarul nr. 1.496/87/2021

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal la 5.10.2021 cu nr. 1.496/87/2021, reclamantul AB, în contradictoriu cu pârâţii Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne („CPS – MAI”) şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii” Bucureşti – Ilfov („ISU «Dealul Spirii» Bucureşti – Ilfov”), a solicitat să se dispună revizuirea Deciziei de pensie nr. aaaaa/4.02.2020 raportat la: – salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată de 1.250 lei începând de la 1 mai 2016, în baza art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.017/2015, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore, în medie, pe lună, pentru anul 2016; – salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, sumă stabilită în bani care nu include sporuri şi alte adaosuri, la 1.450 lei începând cu 1 februarie 2017, pentru un program complet de lucru de 166 ore, în medie, pe lună, în anul 2017, în baza art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1/2017; – salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, sumă stabilită în bani care nu include sporuri şi alte adaosuri, la 1.900 lei începând cu 1 ianuarie 2018, pentru un program complet de lucru de 166,666 ore, în medie, pe lună, conform dispoziţiilor art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 846/2017; – salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, sumă stabilită în bani care nu include sporuri şi alte adaosuri, la 2.080 lei lunar, pentru un program normal de lucru de 167,333 ore, în medie, pe lună, reprezentând 12,43 lei/oră, conform dispoziţiilor art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 937/2018, şi în continuare, pe anul 2020, conform dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 935/2019, începând cu 1 ianuarie 2020, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 2.230 lei lunar, pentru un program normal de lucru de 167,333 ore, în medie, pe lună, reprezentând 13,327 lei/oră.

În subsidiar, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la recalcularea tuturor soldelor şi la plata diferenţelor acestora cu celeritate, până la trecerea în rezervă (cu dobânda aferentă şi rata inflaţiei la data plăţii efective), astfel: solda de grad şi de funcţie raportat la o valoare de referinţă sectorială („VRS”) de 600 lei, de la 1.05.2017, la care să se adauge sporurile şi celelalte drepturi în concordanţă cu Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare de la 1 ianuarie 2011 până la 30 iunie 2017, fiind abrogată şi înlocuită prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare („Legea-cadru nr. 153/2017”), respectiv cu un coeficient al soldei de funcţie la o VRS de 600 lei, sumă la care se raportează celelalte elemente ale soldei şi ale soldei de grad.

În susţinerea capetelor de cerere sus-menţionate, reclamantul a invocat, în esenţă, încălcarea dispoziţiilor hotărârilor Guvernului nr. 1.017/2015, nr. 1/2017, nr. 846/2017, nr. 937/2018 şi nr. 935/2019 în ceea ce priveşte calculul drepturilor sale salariale, prin aplicarea discreţionară a prevederilor legale, precum şi discriminarea sa comparativ cu alte persoane aflate în postura de bugetari.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe: dispoziţiile hotărârilor Guvernului redate în cadrul paragrafului anterior; ale Constituţiei României, republicată; deciziile Curţii Constituţionale a României nr. 51 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 13 martie 2020, nr. 412 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 11 iulie 2019, nr. 654 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 7 martie 2018; Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare; art. 1-2 şi art. 7-8 şi următoarele din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare; art. 1, 4 şi 6 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 10 din 16 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficia al României, Partea I, nr. 536 din 28 iunie 2018, şi nr. 10 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 5 iulie 2016.

Pârâtul ISU „Dealul Spirii” Bucureşti – Ilfov a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune, raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Pârâta CPS – MAI a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia prematurităţii introducerii acţiunii de către reclamant, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. Dosarul nr. 53/108/2024

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Arad – Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale cu nr. 53/108/2024, reclamantul AB, în contradictoriu cu pârâţii MAI – Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – IGSU Bucureşti („IGSU Bucureşti”) şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al Judeţului Arad („ISU «Vasile Goldiş» Arad”), a solicitat instanţei să dispună, între altele: obligarea pârâtului la recalcularea soldei de funcţie, ţinând cont de majorarea în cuantum de 25% stabilită de dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017 şi raportată la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei, conform Deciziei nr. 34 din 6 iunie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 14 septembrie 2022, pentru perioada începând cu 1.01.2021; reactualizarea bazei de calcul pentru stabilirea pensiei militare cu modificările survenite conform art. 28 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare („Legea nr. 223/2015”).

Pârâţii ISU „Vasile Goldiş” Arad şi MAI au formulat întâmpinări, prin care au invocat fiecare excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fond au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reţinute de titularii sesizărilor cu privire la admisibilitatea procedurii Dosarul nr. 1.496/87/2021

Prin Încheierea de şedinţă din 10 octombrie 2024, instanţa de trimitere apreciază că, faţă de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 coroborate cu cele ale art. 519 din Codul de procedură civilă, precum şi având în vedere scopul declarat al legiuitorului la adoptarea ordonanţei de urgenţă, singura condiţie de admisibilitate a unei astfel de sesizări, în materia litigiilor privind stabilirea şi/sau plata drepturilor de natură salarială sau de pensie ale personalului plătit din fonduri publice, este ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea procesului, iar această chestiune de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. Odată verificată îndeplinirea acestei condiţii, sesizarea este obligatorie. În consecinţă, nu se mai impune stabilirea existenţei unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că este necesar potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă.

Tribunalul a mai arătat că, în urma analizei centralizatoarelor privind hotărârile prealabile şi recursurile în interesul legii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în materia conflictelor de muncă, nu a fost identificată nicio hotărâre privind exact chestiunea de drept care face obiectul prezentei cauze. Dosarul nr. 53/108/2024

Prin Încheierea din 12 noiembrie 2024, tribunalul a reţinut că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, respectiv: obiectul acţiunii vizează stabilirea şi plata drepturilor salariale ale unui salariat care face parte din categoria personalului plătit din fonduri publice; de dezlegarea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării depinde în tot soluţionarea cauzei pendinte, pentru că recalcularea drepturilor salariale pretinse de reclamant ar avea drept consecinţă reactualizarea bazei de calcul avute în vedere la stabilirea pensiei militare de care acesta beneficiază în prezent (art. 28 din Legea nr. 223/2015); Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunii de drept în discuţie, iar din verificările efectuate reiese că aceasta nu a făcut şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii şi/sau al unei sesizări pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în curs de soluţionare.

În opinia instanţei de trimitere, nu se impune analizarea condiţiei ce priveşte caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare, întrucât, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, completul învestit cu soluţionarea unei chestiuni ce ţine de salarizarea personalului plătit din fonduri publice este obligat, în măsura în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a lămurit deja problema de drept incidentă, să sesizeze această instanţă. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept Dosarul nr. 1.496/87/2021

Părţile nu au formulat puncte de vedere cu privire la sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu problema de drept în discuţie. Dosarul nr. 53/108/2024

Reclamantul a apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze.

Pârâtul ISU „Vasile Goldiş” Arad a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată, considerând că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În opinia pârâtului MAI, raportat la obiectul acţiunii cu a cărei soluţionare a fost învestită instanţa de trimitere, în cauză, sunt incidente dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. VI. Punctele de vedere ale completurilor care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept Dosarul nr. 1.496/87/2021

Tribunalul a apreciat că instanţele de asigurări sociale nu pot cenzura sau verifica implicit sau explicit salarizarea efectuată de fostul angajator şi nici nu pot admite solicitarea aplicării unei alte formule de calcul al salariului şi deci a unei salarizări diferite decât cea de care reclamantul a beneficiat efectiv, prin „aplicarea în mod corect a drepturilor salariale” (respectiv ca produs între salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi coeficienţii prevăzuţi în anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017), aşa cum consideră persoanele trecute în rezervă, şi care nu pot fi contestate direct în altă procedură, câtă vreme nu este în discuţie un astfel de litigiu care să poarte asupra corectei încadrări şi salarizări a reclamantului în perioada de referinţă, respectiv dacă, în speţă, angajatorul a emis actele de încadrare şi de stabilire a drepturilor salariale ale personalului propriu cu respectarea cadrului legal în materie, respectiv dacă în stabilirea salariului funcţiei reclamantului s-au avut în vedere normele tranzitorii de aplicare a legii sau dacă aplicarea etapizată este corectă, chestiuni de drept care nu privesc jurisdicţia asigurărilor sociale şi nici nu pot fi cenzurate pe această cale sau operate prin aplicarea ipotetică a unor prevederi legale, stabilirea bazei de calcul folosite pentru stabilirea pensiei militare, prevăzută de art. 28 din Legea nr. 223/2015, făcându-se în funcţie de situaţia juridică concretă, iar nu în funcţie de vreo ficţiune legală.

De altfel, prevederile art. 7 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, în vigoare de la 1.07.2017, prin care se arată că salariul funcţiei se determină ca produs între salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi coeficienţii prevăzuţi în anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, nu se aplică în perioada 1.07.2017-31.12.2017 (şi deci nici până la data de 15.09.2017), ci se aplică etapizat, începând cu 1 iulie 2017, prin acordarea de majorări salariale în anii 2017-2021 [art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017].

Astfel, până în anul 2020 inclusiv au fost acordate majorările salariale rezultate din aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017, aşa cum au fost stabilite prin aplicarea art. 38 din acest act normativ, şi doar începând cu anul 2023 salariile de bază urmau a fi stabilite prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele la lege cu salariul de bază minim brut garantat în plată în vigoare la acea dată, aspect care însă oricum nu priveşte perioada de referinţă, însă şi acest text de lege a fost prorogat succesiv şi este prorogat şi în prezent. Dosarul nr. 53/108/2024

Tribunalul Arad a reţinut că, prin acţiunea formulată, reclamantul nu a criticat dispoziţiile legale care reglementează valoarea de referinţă sectorială aferentă categoriei profesionale căreia îi aparţine şi în funcţie de care se calculează solda de funcţie, ci a solicitat să i se aplice o VRS de 605,225 lei, stabilită prin hotărâri judecătoreşti pentru personalul care face parte din familia ocupaţională „Justiţie”.

În opinia instanţei de trimitere, în condiţiile în care, în materie de salarizare, prin dispoziţii speciale aplicabile unei familii ocupaţionale, s-a derogat de la norma-cadru în materie, aceste dispoziţii nu pot fi aplicate unei alte familii ocupaţionale, care beneficiază, de asemenea, de reglementări specifice, ci se impune o analiză distinctă a acestor prevederi legale. Egalizarea veniturilor vizează persoane care exercită aceeaşi funcţie şi aceleaşi atribuţii, în cadrul aceleiaşi instituţii ori în instituţii de acelaşi fel din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie Prima problemă de drept supusă dezlegării în Dosarul nr. 2.342/1/2024

Curţile de apel Bucureşti, Alba Iulia, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara au transmis 59 de hotărâri judecătoreşti definitive (o parte din acestea fiind pronunţate în primă instanţă şi, respectiv, în apel în aceeaşi cauză), din care se conturează o practică judiciară unanimă în sensul că pensia militară de stat nu poate fi actualizată prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată prevăzut prin hotărârile Guvernului nr. 1.017/2015, nr. 1/2017, nr. 846/2017, nr. 937/2018 şi nr. 935/2019.

S-a reţinut de către instanţe, în esenţă, că legiuitorul a prevăzut aplicarea dispoziţiilor hotărârilor Guvernului evocate doar în ceea ce priveşte salariile în plată, iar nu în ceea ce priveşte actualizarea drepturilor salariale în vederea recalculării drepturilor de pensie ale unor foşti poliţişti. Prin urmare, solicitarea de actualizare a pensiei în funcţie de salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată anterior datei de 15.09.2017 este nefondată.

Ulterior datei de 15.09.2017, o asemenea operaţiune de actualizare nu a mai fost reglementată de legiuitor prin art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015.

Nicio prevedere legală nu obligă un angajator să folosească valoarea nominală a salariului de bază minim brut pe economie drept referinţă (bază de calcul) în cadrul sistemului de salarizare propriu, Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, obligând angajatorul numai să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au comunicat opinii teoretice.

În ceea ce priveşte cea de-a doua problemă de drept supusă dezlegării în Dosarul nr. 2.342/1/2024, curţile de apel nu au identificat practică judiciară în materie.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României nu au fost identificate repere relevante pentru soluţionarea prezentelor sesizări. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Nu au fost identificate în mecanismele de unificare a practicii judiciare decizii care să prezinte relevanţă pentru soluţia ce va fi propusă pentru soluţionarea prezentelor sesizări. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Ambele sesizări au fost formulate în cadrul procedurii reglementate de art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept veritabilă, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificând îndeplinirea acestor condiţii, se constată că întrebările ce fac obiectul sesizării privesc modalitatea de actualizare a pensiilor militare de serviciu, respectiv modul de calcul al soldei de grad şi de funcţie ale militarilor în rezervă, astfel încât, în cauzele care au ocazionat sesizările, pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice şi, respectiv, actualizării sau revizuirii drepturilor de pensie ale aceluiaşi personal în sensul art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Litigiile în care instanţele au dispus sesizarea instanţei supreme se află pe rolul Tribunalului Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, respectiv al Tribunalului Arad – Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, ca instanţe competente să judece în primul grad de jurisdicţie în fond.

Totodată, asupra chestiunilor care formează obiectul sesizării Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat anterior pe calea unui recurs în interesul legii ori a unei alte hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să aibă ca obiect o problemă de interpretare juridică ce necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii.

Astfel, în Decizia nr. 72 din 16 octombrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 16 noiembrie 2017, cu privire la cerinţa chestiunii de drept s-a arătat că: „în înţelesul legii, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să fie specifică, urmărind interpretarea punctuală a unui text legal, fără a-i epuiza înţelesurile sau aplicaţiile; întrebarea instanţei trebuie să fie una calificată, iar nu generică şi pur ipotetică. În acelaşi timp, problema de drept trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului, al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile.” (paragrafele 51-52)

Prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 impun drept condiţie de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile existenţa unei chestiuni de drept, iar noţiunea de „chestiune de drept” are, în acest context, înţelesul dat de art. 519 din Codul de procedură civilă, deoarece termenii folosiţi de legiuitor sunt aceiaşi, iar art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 prevede că „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

În acest sens, jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cauzele în care s-au formulat sesizări potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, a subliniat în mod consistent şi lipsit de echivoc necesitatea ca sesizarea să privească o chestiune veritabilă de drept, invalidând opinia (exprimată şi de instanţa de trimitere) în sensul că, odată îndeplinite cerinţele de admisibilitate de la paragraful 50 de mai sus, literele a), b) şi d), sesizarea devine obligatorie (a se vedea, exemplificativ, deciziile nr. 54 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1198 din 29 noiembrie 2024, nr. 86 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 10 ianuarie 2025, şi nr. 77 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2025, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

Aceleaşi decizii subliniază cu claritate necesitatea ca instanţa de trimitere, cu ocazia îndeplinirii obligaţiei de motivare a încheierii de sesizare, să procedeze la argumentarea caracterului dificil al chestiunii de drept prin prezentarea motivelor pentru care norma legală a cărei interpretare se cere este neclară sau susceptibilă de interpretări diferite, ceea ce ar face necesară declanşarea mecanismului de unificare de faţă.

Cu privire la prima întrebare din Sesizarea nr. 2.342/1/2024 se observă, în primul rând, că întrebarea nu îndeplineşte cerinţele de a avea ca obiect o chestiune de drept şi de a avea legătură cu soluţionarea pe fond a cauzei.

În ceea ce priveşte cerinţa de admisibilitate a existenţei unei chestiuni de drept – astfel cum se conturează ea prin jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că hotărârile judecătoreşti comunicate de instanţe relevă existenţa unui număr considerabil de hotărâri definitive pronunţate, toate soluţiile fiind în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererilor prin care pensionarii militari cereau actualizarea pensiei prin raportare la salariul minim brut pe ţară garantat în plată şi a cererilor prin care militarii activi solicitau determinarea veniturilor salariale cu respectarea acestor repere.

S-a arătat în mod argumentat şi unanim în aceste hotărâri că legislaţia specială de salarizare a militarilor şi poliţiştilor reclamanţi în cauzele respective, în formele aplicabile perioadelor relevante, nu a prevăzut calculul soldelor prin raportare la salariul minim brut pe ţară, astfel încât nu există un temei legal pentru a proceda conform cererilor formulate.

De asemenea, încheierea de sesizare cuprinde argumente succinte, dar clare, cu privire la netemeinicia demersului de actualizare a pensiei prin prisma argumentelor reclamantului, ceea ce arată că instanţa de trimitere – presupunând că ar fi depăşit impedimentul pe care ea însăşi l-a indicat, evocat la paragraful 35 al prezentei decizii – nu a identificat în speţă o normă aplicabilă neclară, lacunară sau susceptibilă de interpretări diferite, astfel că nu sunt întrunite circumstanţele necesare pentru a considera că întrebarea formulată se referă la o veritabilă chestiune de drept.

Suplimentar, dar relevant, se reţine că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamant (primul petit) s-a solicitat revizuirea deciziei de pensie emise în anul 2020 în beneficiul acestuia, prin raportare la nivelul salariului minim brut pe ţară garantat prin hotărârile de Guvern succesive evocate la secţiunea a II-a a prezentei decizii.

În absenţa vreunei modificări a cererii de chemare în judecată şi, totodată, fără să fi avut loc o calificare de către instanţă a obiectului cauzei prin prisma prevederilor legale invocate [cum era posibil a se proceda conform art. 22 alin. (4) din Codul de procedură civilă], tribunalul a sesizat instanţa supremă cu o întrebare referitoare la posibilitatea actualizării pensiei militare de stat prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată prin respectivele acte normative.

Pensia militară de care beneficiază reclamantul a fost stabilită în baza Legii nr. 223/2015.

Jurisprudenţa asigurărilor sociale a recunoscut în mod uniform necesitatea completării legii speciale cu legea generală din materia stabilirii pensiilor din sistemul public, în măsura în care ea nu contravine legii speciale şi de aceea în practica instanţelor au fost valorificate, când au fost îndeplinite cerinţele legale, şi dispoziţiile din legea generală referitoare la revizuirea drepturilor de pensie, care erau cuprinse în art. 107 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare („Legea nr. 263/2010”), aplicabilă litigiului aflat pe rolul instanţei de trimitere.

Potrivit alin. (1) al art. 107 evocat, „În situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.”

Prin urmare, reclamantul a învestit tribunalul cu o cerere prin care solicită redimensionarea drepturilor sale de pensie pe calea revizuirii, operaţiune care presupune că ulterior stabilirii pensiei se constată erori în demersul administrativ anterior de stabilire a cuantumului pensiei (în sensul că elementele necesare corectei determinări a pensiei în mod eronat nu au fost avute în vedere).

Operaţiunea actualizării pensiei – indicată în cuprinsul întrebării formulate – are un alt conţinut juridic şi a fost reglementată anterior prin fostul art. 60 din Legea nr. 223/2015, care prevedea „Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special, în procentele stabilite la art. 29, 30 şi 108 şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie (…)”.

Ulterior adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2017”), actualizarea pensiilor militare de stat a fost reglementată de art. 59 din Legea nr. 223/2015 („Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă un cuantum al pensiei mai mic, se păstrează cuantumul pensiei aflat în plată.”), în timp ce art. 60 a primit o altă formă, ce reglementează o plafonare a pensiilor în discuţie.

În prezent, art. 59 din Legea nr. 223/2015 se referă la indexarea pensiilor militare de stat cu ultima rată medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

Din această expunere teoretică rezumativă rezultă că există o diferenţă indiscutabilă de conţinut şi regim juridic între operaţiunea de revizuire a pensiei şi cea de actualizare a pensiei militare de stat.

Cu toate acestea, în condiţiile în care reclamantul a învestit instanţa cu o cerere de revizuire, tribunalul a dispus sesizarea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu o întrebare privind posibilitatea de actualizare a pensiei reclamantului.

Acest context nu permite instanţei supreme să reţină în cauză îndeplinirea cerinţei de admisibilitate ca problema de drept ce face obiectul întrebării să fie relevantă pentru soluţionarea pe fond a cauzei.

Cu privire la a doua întrebare din Sesizarea nr. 2.342/1/2024 se observă că ea reproduce întocmai solicitarea reclamantului, care a cerut obligarea pârâţilor – Casa de Pensii Sectorială a MAI şi MAI – la recalcularea tuturor soldelor şi la plata diferenţelor acestora cu celeritate, până la trecerea în rezervă (cu dobânda aferentă şi rata inflaţiei la data plăţii efective), astfel: solda de grad şi de funcţie raportate la o VRS de 600 lei, de la 1.05.2017, la care să se adauge sporurile şi celelalte drepturi în concordanţă cu Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare („Legea-cadru nr. 284/2010”), respectiv cu un coeficient al soldei de funcţie la o VRS de 600 lei, sumă la care se raportează celelalte elemente ale soldei şi ale soldei de grad.

Prima observaţie relevantă este că întrebarea nu priveşte aplicarea unei norme legale, pentru că nici reclamantul şi nici instanţa de trimitere nu au indicat care este dispoziţia legală care ar justifica demersul de determinare a soldei reclamantului începând cu data de 1.05.2017 pe baza unei valori de referinţă sectoriale de 600 de lei.

Mecanismul de unificare utilizat de instanţa de trimitere nu poate fi conceput în absenţa incidenţei în cauza pendinte a unei norme legale ale cărei aplicare şi interpretare să implice o dispută judiciară, pentru că tocmai acesta din urmă este scopul sesizării Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

De asemenea, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu se poate substitui instanţei de trimitere pentru a cerceta şi determina care ar putea fi norma legală aplicabilă raportului juridic şi care este disputa juridică născută în legătură cu aplicarea respectivei norme.

De aceea, odată cu indicarea prevederii legale a cărei interpretare sau clarificare se cere, instanţa de trimitere este ţinută să expliciteze în cuprinsul încheierii de sesizare care este chestiunea de drept necesar a fi dezlegată, de unde rezultă caracterul neclar sau incomplet al respectivului text legal aplicabil cauzei.

În acest context, în absenţa oricărui considerent în încheierea tribunalului, observând că acestei părţi a sesizării îi lipseşte un element esenţial, instanţa supremă reţine că cerinţa de admisibilitate a existenţei unei chestiuni de drept nu este îndeplinită.

Cu privire la Sesizarea conexată nr. 2.740/1/2024 se apreciază, similar, în sensul absenţei unei chestiuni de drept veritabile necesar a fi dezlegată.

Astfel, în cauza aflată pe rolul Tribunalului Arad – Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, reclamantul – beneficiar al unei pensii militare de stat – solicită instanţei ca veniturile sale salariale pentru o perioadă anterioară pensionării să fie determinate prin raportare la o valoare sectorială de referinţă de 605,225 lei, valoare la care se referă considerentele Deciziei nr. 34 din 6 iunie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 14 septembrie 2022.

Decizia nr. 34 din 6 iunie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, evocată la paragraful anterior, a soluţionat o sesizare ce privea modul de stabilire a salariilor personalului plătit din fonduri publice încadrat în familia ocupaţională „Justiţie”, fiind în discuţie recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente acesteia la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei.

În sesizarea conexată nu s-a indicat de către reclamant care este dispoziţia legală care ar justifica determinarea soldei sale, ca fost militar încadrat în Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al Judeţului Arad, prin raportarea la repere specifice familiei ocupaţionale „Justiţie”, alta decât cea din care a făcut el parte în exercitarea funcţiei ca militar activ.

Corespunzător, nici instanţa de trimitere nu a identificat în dispozitivul sau în considerentele încheierii de sesizare norma legală a cărei interpretare se solicită instanţei supreme, astfel încât, pentru aceleaşi argumente expuse supra, vor fi respinse ca inadmisibile sesizările conexate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,