Decizia nr. 159 din 5 mai 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 17/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Alba – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 3.718/107/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor. Pârâta a formulat un punct de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Alba – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 11 decembrie 2024, în Dosarul nr. 3.718/107/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: În situaţia angajatorului care nu figurează în anexa nr. 3 a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, dispoziţiile art. 30 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 108/2020 de modificare a legii sistemului unitar de pensii, aprobată prin Legea nr. 289/2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 108/2020 pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, se interpretează în sensul că produc efecte şi asupra raporturilor de muncă în sensul recunoaşterii ope legis a încadrării în condiţii speciale, după data de 1.04.2001, a activităţilor din industria de armament încadrate în grupa I de muncă, conform legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001, angajatorul atestând acest fapt, sau se interpretează în sensul că produc efecte numai în materia asigurărilor sociale, cu referire la stagiul de cotizare realizat în condiţii speciale, angajatorul atestând, pentru perioada ulterioară datei de 1.04.2001, activitatea profesională prestată în locul de muncă prevăzut de textul de lege. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 108/2020 pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 289/2020 (Legea nr. 263/2010) „ Art. 30. – (1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele din: (…) g) activităţile din industria de armament referitoare la: fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unităţile de producţie a explozivilor, precum şi fabricarea nitrocelulozelor şi a celuloidului în aceleaşi unităţi de producţie a explozivilor; fabricarea muniţiilor şi a elementelor de muniţii, locurile de muncă în care se execută operaţii cu exploziv de iniţiere, exploziv cu caracteristică de sensibilitate mare, precum şi locurile de muncă în care se execută operaţii cu explozivi aromatici, la care angajaţii vin în contact direct cu aceştia; operaţii de distrugere a muniţiilor încărcate şi a elementelor de muniţii încărcate, a pulberilor, a explozivilor şi a produselor pirotehnice; delaborarea muniţiilor şi a elementelor pirotehnice încărcate cu substanţe explozive sau incendiare;”. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, în Dosarul nr. 3.718/107/2023, precizată la 13 noiembrie 2023 şi 6 martie 2024, salariata X a solicitat, în contradictoriu cu pârâta angajatoare Compania Naţională Romarm – S.A. – U.M., ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că activitatea desfăşurată de salariată în cadrul unităţii pârâte, în perioada 1.04.2001-1.04.2021, se încadrează în prevederile art. 30 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 108/2020 pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 289/2020, şi să fie obligat angajatorul să elibereze o adeverinţă prin care să fie atestat acest fapt. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Pârâtul a exprimat un punct de vedere cu privire la necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a apreciat că dispoziţiile art. 30 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 108/2020 aprobată cu modificări prin Legea nr. 289/2020, sunt susceptibile de două posibile interpretări, respectiv fie în sensul că produc efecte şi asupra raporturilor de muncă în sensul recunoaşterii ope legis a încadrării în condiţii speciale, după data de 1.04.2001, a activităţilor din industria de armament încadrate în grupa I de muncă, conform legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001, angajatorul atestând desfăşurarea activităţii în condiţii speciale, fie în sensul că produc efecte numai în materia asigurărilor sociale cu referire la stagiul de cotizare realizat în condiţii speciale, angajatorul atestând, pentru perioada ulterioară datei de 1.04.2001, activitatea profesională prestată în locul de muncă prevăzut de textul de lege. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

În raport cu întrebarea cu care a fost sesizată instanţa supremă în prezentul dosar, nu a fost necesară consultarea jurisprudenţei instanţelor naţionale. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Nu a fost identificată jurisprudenţă relevantă. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul articolului 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă; – existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; – asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Astfel fiind, procedura sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, privită ca mecanism procedural nou şi ca parte a reformării sistemului procesual civil, are drept scop uniformizarea jurisprudenţei şi asigurarea predictibilităţii acesteia, aşa încât, spre deosebire de recursul în interesul legii, care are menirea de a înlătura o practică neunitară intervenită deja în rândul instanţelor judecătoreşti, ea are semnificaţia unui remediu a priori care urmăreşte să preîntâmpine practica judiciară neunitară.

În vederea atingerii scopului menţionat, legiuitorul a instituit sus-amintitele condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii hotărârii prealabile, conturând, prin urmare, cadrul legal al instituţiei analizate.

Conform art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor”.

Verificând admisibilitatea sesizării supuse analizei, Înalta Curte constată îndeplinirea numai în parte a condiţiilor prevăzute de legiuitor pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, după cum se va arăta în continuare.

Astfel, prima cerinţă este întrunită, întrucât Tribunalul Alba – Secţia I civilă urmează să se pronunţe într-un litigiu de muncă, de competenţa exclusivă, în primă instanţă, a tribunalului.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată, „(1) Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă şi conflictele colective de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal”, iar potrivit art. 271 alin. (2 2 ) din acelaşi cod, „Hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului”.

Aşadar, în materia conflictelor individuale de muncă, tribunalul are competenţa exclusivă de a judeca în primă instanţă, hotărârea pronunţată de tribunal fiind susceptibilă de a fi atacată numai cu apel.

Potrivit dispoziţiilor art. 275 din Codul muncii, „dispoziţiile prezentului titlu se completează cu prevederile Codului de procedură civilă”, sens în care se reţine că revine curţii de apel competenţa de soluţionare a apelului îndreptat împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal, conform art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, în cauza în care a fost formulată prezenta sesizare, hotărârea ce urmează a fi pronunţată de prima instanţă este supusă apelului, situaţie în care se consideră că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia titularul sesizării trebuie să fie învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă.

În analiza demersului judiciar iniţiat, Tribunalul Alba – Secţia I civilă a apreciat că cea de-a doua condiţie de admisibilitate a sesizării, prin care se pretinde ca instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă, ar putea fi suplinită de dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, potrivit cărora „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

Acest argument nu poate fi reţinut, întrucât, deşi este adevărat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 instituie o procedură specială şi parţial derogatorie de la dispoziţiile de drept comun în ce priveşte condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea unei chestiuni de drept, în cauză, instanţa de trimitere şi-a întemeiat sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pe dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, nu pe antemenţionata ordonanţă.

În acest fel, autorul sesizării a nesocotit normele legale instituite pentru declanşarea prezentei proceduri, prevăzute de Codul de procedură civilă, şi, ca atare, însuşi scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea menţionatului mecanism procedural, respectiv pe acela de uniformizare a jurisprudenţei şi de asigurare a predictibilităţii acesteia.

Hotărârea prin care instanţa judecătorească se pronunţă în ultimă instanţă consacră o stare de drept definitivă, astfel că, pentru preîntâmpinarea unor dezlegări diferite şi de necontestat în chestiuni litigioase asemănătoare, prezintă importanţă cerinţa ca autorul sesizării să judece pricina în ultimă instanţă, ocazie cu care poate identifica problema de drept legată de apariţia unor interpretări diferite sau contradictorii ale unor texte de lege.

Aşadar, neîntrunirea cerinţei analizate, ca instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă, atrage după sine inadmisibilitatea prezentei sesizări şi inutilitatea verificării existenţei celorlalte condiţii cumulative de admisibilitate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521, cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,