ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 159/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 17/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Alba - Secția I civilă, în Dosarul nr. 3.718/107/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților. Pârâta a formulat un punct de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Alba - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 11 decembrie 2024, în Dosarul nr. 3.718/107/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: În situația angajatorului care nu figurează în anexa nr. 3 a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, dispozițiile art. 30 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 108/2020 de modificare a legii sistemului unitar de pensii, aprobată prin Legea nr. 289/2020 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 108/2020 pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, se interpretează în sensul că produc efecte și asupra raporturilor de muncă în sensul recunoașterii ope legis a încadrării în condiții speciale, după data de 1.04.2001, a activităților din industria de armament încadrate în grupa I de muncă, conform legislației anterioare datei de 1.04.2001, angajatorul atestând acest fapt, sau se interpretează în sensul că produc efecte numai în materia asigurărilor sociale, cu referire la stagiul de cotizare realizat în condiții speciale, angajatorul atestând, pentru perioada ulterioară datei de 1.04.2001, activitatea profesională prestată în locul de muncă prevăzut de textul de lege. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 108/2020 pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 289/2020 (Legea nr. 263/2010) " Art. 30. - (1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din: (...) g) activitățile din industria de armament referitoare la: fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unitățile de producție a explozivilor, precum și fabricarea nitrocelulozelor și a celuloidului în aceleași unități de producție a explozivilor; fabricarea munițiilor și a elementelor de muniții, locurile de muncă în care se execută operații cu exploziv de inițiere, exploziv cu caracteristică de sensibilitate mare, precum și locurile de muncă în care se execută operații cu explozivi aromatici, la care angajații vin în contact direct cu aceștia; operații de distrugere a munițiilor încărcate și a elementelor de muniții încărcate, a pulberilor, a explozivilor și a produselor pirotehnice; delaborarea munițiilor și a elementelor pirotehnice încărcate cu substanțe explozive sau incendiare;". III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, în Dosarul nr. 3.718/107/2023, precizată la 13 noiembrie 2023 și 6 martie 2024, salariata X a solicitat, în contradictoriu cu pârâta angajatoare Compania Națională Romarm - S.A. - U.M., ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că activitatea desfășurată de salariată în cadrul unității pârâte, în perioada 1.04.2001-1.04.2021, se încadrează în prevederile art. 30 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice în condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 108/2020 pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 289/2020, și să fie obligat angajatorul să elibereze o adeverință prin care să fie atestat acest fapt. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Pârâtul a exprimat un punct de vedere cu privire la necesitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere a apreciat că dispozițiile art. 30 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 108/2020 aprobată cu modificări prin Legea nr. 289/2020, sunt susceptibile de două posibile interpretări, respectiv fie în sensul că produc efecte și asupra raporturilor de muncă în sensul recunoașterii ope legis a încadrării în condiții speciale, după data de 1.04.2001, a activităților din industria de armament încadrate în grupa I de muncă, conform legislației anterioare datei de 1.04.2001, angajatorul atestând desfășurarea activității în condiții speciale, fie în sensul că produc efecte numai în materia asigurărilor sociale cu referire la stagiul de cotizare realizat în condiții speciale, angajatorul atestând, pentru perioada ulterioară datei de 1.04.2001, activitatea profesională prestată în locul de muncă prevăzut de textul de lege. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

În raport cu întrebarea cu care a fost sesizată instanța supremă în prezentul dosar, nu a fost necesară consultarea jurisprudenței instanțelor naționale. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Nu a fost identificată jurisprudență relevantă. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

În privința obiectului și a condițiilor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul articolului 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: - existența unei cauze aflate în curs de judecată; - cauza să fie soluționată în ultimă instanță; - existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; - chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; - asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Astfel fiind, procedura sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, privită ca mecanism procedural nou și ca parte a reformării sistemului procesual civil, are drept scop uniformizarea jurisprudenței și asigurarea predictibilității acesteia, așa încât, spre deosebire de recursul în interesul legii, care are menirea de a înlătura o practică neunitară intervenită deja în rândul instanțelor judecătorești, ea are semnificația unui remediu a priori care urmărește să preîntâmpine practica judiciară neunitară.

În vederea atingerii scopului menționat, legiuitorul a instituit sus-amintitele condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii hotărârii prealabile, conturând, prin urmare, cadrul legal al instituției analizate.

Conform art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, "sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților".

Verificând admisibilitatea sesizării supuse analizei, Înalta Curte constată îndeplinirea numai în parte a condițiilor prevăzute de legiuitor pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, după cum se va arăta în continuare.

Astfel, prima cerință este întrunită, întrucât Tribunalul Alba - Secția I civilă urmează să se pronunțe într-un litigiu de muncă, de competența exclusivă, în primă instanță, a tribunalului.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată, "(1) Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă și conflictele colective de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal", iar potrivit art. 271 alin. (2 2 ) din același cod, "Hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului".

Așadar, în materia conflictelor individuale de muncă, tribunalul are competența exclusivă de a judeca în primă instanță, hotărârea pronunțată de tribunal fiind susceptibilă de a fi atacată numai cu apel.

Potrivit dispozițiilor art. 275 din Codul muncii, "dispozițiile prezentului titlu se completează cu prevederile Codului de procedură civilă", sens în care se reține că revine curții de apel competența de soluționare a apelului îndreptat împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal, conform art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, în cauza în care a fost formulată prezenta sesizare, hotărârea ce urmează a fi pronunțată de prima instanță este supusă apelului, situație în care se consideră că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia titularul sesizării trebuie să fie învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță.

În analiza demersului judiciar inițiat, Tribunalul Alba - Secția I civilă a apreciat că cea de-a doua condiție de admisibilitate a sesizării, prin care se pretinde ca instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță, ar putea fi suplinită de dispozițiile art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, potrivit cărora "Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze".

Acest argument nu poate fi reținut, întrucât, deși este adevărat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 instituie o procedură specială și parțial derogatorie de la dispozițiile de drept comun în ce privește condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea unei chestiuni de drept, în cauză, instanța de trimitere și-a întemeiat sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pe dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, nu pe antemenționata ordonanță.

În acest fel, autorul sesizării a nesocotit normele legale instituite pentru declanșarea prezentei proceduri, prevăzute de Codul de procedură civilă, și, ca atare, însuși scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea menționatului mecanism procedural, respectiv pe acela de uniformizare a jurisprudenței și de asigurare a predictibilității acesteia.

Hotărârea prin care instanța judecătorească se pronunță în ultimă instanță consacră o stare de drept definitivă, astfel că, pentru preîntâmpinarea unor dezlegări diferite și de necontestat în chestiuni litigioase asemănătoare, prezintă importanță cerința ca autorul sesizării să judece pricina în ultimă instanță, ocazie cu care poate identifica problema de drept legată de apariția unor interpretări diferite sau contradictorii ale unor texte de lege.

Așadar, neîntrunirea cerinței analizate, ca instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță, atrage după sine inadmisibilitatea prezentei sesizări și inutilitatea verificării existenței celorlalte condiții cumulative de admisibilitate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521, cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,