Decizia nr. 87 din 17 martie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.366/1/2024, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă în dosarele nr. 280/107/2024 şi nr. 137/107/2024 şi de Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă în Dosarul nr. 563/99/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizărilor conexate privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii şi obiectul sesizărilor

Tribunalul Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă a dispus, prin Încheierea de şedinţă din data de 19 septembrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 280/107/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea problemă de drept: Dacă sporul prevăzut de art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), este un element al sistemului de salarizare ce face parte din salariul brut lunar şi, în caz afirmativ, dacă pentru personalul care este îndreptăţit să beneficieze de sporul prevăzut de acest text de lege operează limitarea prevăzută de art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022).

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 25 octombrie 2024, cu nr. 2.366/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la data de 17 martie 2025.

La aceeaşi dată, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, s-a dispus conexarea la acest dosar a Dosarului nr. 2.372/1/2024, ce are ca obiect sesizarea formulată de aceeaşi instanţă, în Dosarul nr. 137/107/2024, cu privire la aceeaşi problemă de drept.

La data de 25 februarie 2025, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, s-a dispus conexarea la acest dosar a Dosarului nr. 186/1/2025, având ca obiect sesizarea formulată de Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă în Dosarul nr. 563/99/2024, cu privire la aceeaşi problemă de drept. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare „ Art. 22. – Sporul pentru persoanele cu handicap (1) Pentru activitatea desfăşurată de nevăzătorii cu handicap grav şi accentuat, în cadrul programului normal de lucru, se acordă un spor de 15% din salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie/indemnizaţia de încadrare. (2) Celelalte categorii de persoane cu handicap grav şi accentuat care vor beneficia de sporul prevăzut la alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. (3) Cuantumul sporurilor prevăzute la alin. (1) şi (2) nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 alin. (1) şi (2).”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare „ Art. I. – (…) (5) În anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (…)” III. Expunerea succintă a proceselor

Prin cererile de chemare în judecată înregistrate pe rolul Tribunalului Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă la data de 5 februarie 2024, cu nr. 280/107/20242 şi nr. 137/107/2024, reclamanţii au chemat în judecată intimatele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea actului administrativ prin care s-a respins solicitarea de acordare a sporului de 15% din salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie/indemnizaţia de încadrare, în baza art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017, şi obligarea intimatelor la acordarea acestui spor începând de la data de 12 decembrie 2023/10 decembrie 2023.

În motivarea cererilor de chemare în judecată reclamanţii au susţinut faptul că drepturile băneşti pe care le pretind nu le-au fost acordate, în mod nejustificat, de către angajator, deşi întrunesc condiţiile prevăzute de art. 22 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, fiind beneficiarii unor certificate de handicap cu grad de handicap accentuat şi cu termen de valabilitate permanent.

Intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a depus întâmpinare în ambele dosare, prin care, pe fond, a solicitat respingerea cererilor, ca neîntemeiate.

Intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba a formulat întâmpinare în Dosarul nr. 137/107/2024, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

În şedinţa publică din data de 19 septembrie 2024, instanţele de trimitere, constatând incidenţa dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, au dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept invocate şi au suspendat judecata cauzelor.

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi – Secţia I civilă cu nr. 563/99/2024, reclamantul Sindicatul Asistenţei Sociale şi Protecţiei Copilului Iaşi, în numele şi pentru membrii săi, a solicitat obligarea pârâtei Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi la calculul şi plata sporului de 15% prevăzut de art. 22 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, raportat la salariul de bază aflat în plată, începând cu data de 1 ianuarie 2019, actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente.

În motivare s-a arătat că reclamanţii sunt angajaţi cu contract individual de muncă ai pârâtei, încadraţi în grad de handicap grav sau accentuat, care în decembrie 2018 nu beneficiau de acest spor; că legea nu plafonează expres cuantumul sporurilor obţinute ulterior datei de 31 decembrie 2018 şi că acesta este şi punctul de vedere al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, comunicat prin Adresa nr. 20.695 RG/2.082/17.02.2022, de care, însă, pârâta refuză să ţină seama.

Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca nefondată.

În şedinţa publică din 28 octombrie 2024, instanţa a pus în discuţia părţilor incidenţa dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Prin Încheierea pronunţată la data de 23 decembrie 2024, s-au dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi suspendarea cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularii sesizărilor

Tribunalul Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport cu dispoziţiile art. 1 şi ale art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Astfel, tribunalul a reţinut că, deşi dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, faţă de scopul declarat al legiuitorului avut în vedere la adoptarea actului normativ, precum şi faţă de modalitatea de reglementare, în concepţia ordonanţei de urgenţă diferă condiţiile de admisibilitate privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept faţă de cele reglementate în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă.

În aceste condiţii, singura condiţie de admisibilitate a unei astfel de sesizări, în materia litigiilor privind stabilirea şi/sau plata drepturilor de natură salarială sau de pensie ale personalului plătit din fonduri publice, este ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea procesului, iar această chestiune de drept să nici nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Odată verificată îndeplinirea acestei condiţii, sesizarea este obligatorie, având în vedere modalitatea de formulare a textului, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac (…) va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Tribunalul a considerat că nu se mai impune stabilirea existenţei unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că este necesar potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 reiese cu evidenţă că ceea ce a intenţionat legiuitorul a fost ca instanţa supremă să asigure o interpretare unitară a dispoziţiilor legale supuse interpretării în litigii privind salarizarea/dreptul la pensie al personalului plătit din fonduri publice. Cât timp sesizarea se dispune cu titlu imperativ, nu este lăsată la latitudinea instanţei care judecă procesul analizarea chestiunii privind dificultatea interpretării chestiunii de drept.

Totodată, lecturând centralizatoarele privind hotărârile prealabile şi recursurile în interesul legii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în materia contenciosului administrativ şi litigiilor de muncă, instanţele de trimitere nu au identificat nicio hotărâre privind exact chestiunea de drept care face obiectul prezentei cauze.

Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă a reţinut că litigiul pendinte are legătură cu stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, că soluţionarea litigiului depinde de o chestiune de drept, respectiv de modul de interpretare a dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la care se stabileşte sporul pentru persoane cu handicap grav şi accentuat, iar chestiunea de drept nu a fost soluţionată de instanţa supremă. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile şi-au exprimat punctele de vedere asupra subiectului de faţă prin cererile formulate în faţa instanţelor de trimitere. VI. Punctul de vedere al completurilor de judecată care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept

Completurile de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor în dosarele nr. 280/107/2024 şi nr. 137/107/2024 au apreciat că, în interpretarea dispoziţiilor art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, aprobată prin Legea nr. 274/2020 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020), art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021), art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023), la analiza condiţiilor de acordare a sporului pentru persoanele nevăzătoare cu handicap grav sau accentuat ce desfăşoară o activitate, prevăzut la art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017, trebuie să se ţină cont de toate dispoziţiile ordonanţelor de urgenţă prin care s-au stabilit măsuri fiscal-bugetare sau care au modificat şi completat Legea-cadru nr. 153/2017, intervenite până în prezent, dată fiind raţiunea care a stat la baza adoptării acestora.

Completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în Dosarul nr. 563/99/2024 a apreciat că reclamanţii, încadraţi în gradul de handicap accentuat din anul 2022, au dreptul la plata sporului de 15% din salariul de bază constând în spor pentru persoane cu handicap grav şi accentuat, calculat la salariul de bază avut în plată la data respectivă, fără să se aplice plafonarea prevăzută pentru persoanele beneficiare ale sporului anterior anului 2018. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat hotărâri judecătoreşti, precum şi opinii teoretice exprimate de judecători, prin care s-a reţinut, cvasiunanim, că sporul prevăzut de art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017 este inclus în categoria elementelor sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar.

Cât priveşte plafonarea acestui spor, unele instanţe au apreciat că el aparţine categoriei compensaţiilor, indemnizaţiilor, sporurilor, adaosurilor, primelor, premiilor ori altor elemente ale sistemului de salarizare care, deşi sunt integrate salariului brut, sunt distincte de salariul de bază. În consecinţă, cuantumul său este supus plafonării la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018, reglementată de dispoziţiile art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022.

Alte instanţe au apreciat că sporul acordat de la data îndeplinirii condiţiilor de către persoana cu handicap grav sau accentuat nu poate fi limitat prin legea anuală de plafonare, respectiv prin art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

Prin Decizia nr. 104 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 6 februarie 2025 (Decizia nr. 104 din 9 decembrie 2024), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că: „ În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017, stabileşte că: La acordarea sporului pentru persoanele cu handicap nu sunt aplicabile dispoziţiile art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 şi art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022.” IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale supuse interpretării, din perspectiva vizată de sesizările pendinte. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în sensul că nu se verifică condiţia nepronunţării anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra problemei de drept în discuţie. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Cu titlu prealabil, se reţine că procedura sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are o natură juridică sui generis, care se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul procesului al cărui obiect îl constituie chestiunea de drept de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

În temeiul prevederilor art. 1 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024: „ (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal. (…) (3) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.”

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ: „ Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Conform prevederilor art. 4 din actul normativ în discuţie: „ Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie.”

În litigiile de felul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Se constată că, spre deosebire de condiţiile de admisibilitate ale sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile circumscrise dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura instituită de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi sesizată şi de către completurile de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor în primă instanţă sau în calea de atac, fiind astfel eliminată condiţia sesizării doar de către completurile de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale curţilor de apel sau ale tribunalelor care sunt învestite cu soluţionarea cauzelor în ultimă instanţă.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) şi (3), respectiv art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se constată că sesizările îndeplinesc numai parţial condiţiile de admisibilitate anterior arătate.

Astfel, dosarele în care s-au formulat sesizările se află în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă şi al Tribunalului Iaşi – Secţia I civilă, care judecă în primă instanţă, conform art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, iar obiectul litigiilor se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

De chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită depinde soluţionarea pe fond a cauzelor, din moment ce interpretarea modului de aplicare a dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 determină soluţia pe care instanţele de fond o vor pronunţa cu privire la cererile de chemare în judecată formulate de reclamanţi.

În cauză nu este îndeplinită, însă, condiţia distinctă negativă a nepronunţării anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra problemei de drept în discuţie.

Aşa cum s-a arătat la paragraful 38 din prezenta decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunţat Decizia nr. 104 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 6 februarie 2025, prin care, printre altele, a statuat că: „ În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017, stabileşte că: La acordarea sporului pentru persoanele cu handicap nu sunt aplicabile dispoziţiile art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 şi art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022.”

Relevante pentru această dezlegare sunt considerentele de la paragrafele 201-220 din decizie, în care s-a reţinut că plafonul legal aplicabil în privinţa cuantumului sporurilor, stabilit prin art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu poate limita acordarea sporului pentru persoanele cu handicap, în măsura în care personalul angajat îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a beneficia de acest spor şi că inaplicabilitatea dispoziţiilor legale de plafonare succesivă a cuantumului sporurilor, în cazul sporului pentru persoanele cu handicap, se întemeiază pe analiza prevederilor art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, care vizează aplicarea în timp a noului act normativ în domeniul salarizării personalului plătit din fondurile publice, fiind relevant că aplicarea etapizată a legii, conform alin. (2) şi (3) ale articolului menţionat, nu este incidentă în privinţa sporului prevăzut de art. 22 din aceeaşi lege. De asemenea, s-a reţinut existenţa unei incompatibilităţi între plafonul legal reglementat şi sporul pentru persoanele cu handicap.

Aşa cum lesne se poate observa din lecturarea dispozitivului şi a considerentelor amintite, ceea ce s-a dezlegat prin Decizia nr. 104 din 9 decembrie 2024 este însăşi problema de drept ce face obiectul sesizărilor conexate în cauza de faţă, fapt ce face inadmisibil demersul iniţiat de instanţele de trimitere.