Decizia nr. 67 din 28 octombrie 2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.792/1/2024, la care a fost conexat Dosarul nr. 1.794/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă, în dosarele nr. 2.335/118/2024* şi nr. 1.358/118/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat un punct de vedere în Dosarul nr. 1.792/1/2024 de către reclamanţi.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizărilor în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii şi obiectul sesizărilor

Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 1 august 2024, în Dosarul nr. 2.335/118/2024*, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind chestiunea de drept ce vizează recalcularea tuturor indemnizaţiilor acordate în perioada concediilor medicale, a zilelor de învoire plătită, incapacitate temporară de muncă şi orice alte concedii plătite salariaţilor cu includerea tuturor sporurilor cuvenite acestora, inclusiv a celor considerate a fi cu caracter variabil în cuantumul indemnizaţiilor. Prin Încheierea din 4 septembrie 2024, cu ocazia complinirii lipsurilor încheierii de sesizare din 1 august 2024, Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă a clarificat chestiunea de drept cu care a sesizat instanţa supremă în sensul de a se dezlega „Dacă la calculul indemnizaţiilor de concediu de odihnă, medical, zilelor de învoire plătită, incapacitate temporară de muncă şi oricăror alte concedii plătite acordate salariaţilor din sistemul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se iau în calcul sau nu şi sporurile de care beneficiază salariaţii, cum ar fi sporul de condiţii grele, condiţii vătămătoare, spor de izolare, spor de noapte, spor de pază şi supraveghere, compensaţiile de risc/pericol”.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 21 august 2024 cu nr. 1.792/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 28 octombrie 2024.

La aceeaşi dată a fost înregistrat şi Dosarul nr. 1.794/1/2024, având ca obiect sesizarea formulată de aceeaşi instanţă, la aceeaşi dată, în Dosarul nr. 1.358/118/2024 al Tribunalului Constanţa – Secţia I civilă, prin care s-a solicitat rezolvarea de principiu a chestiunii de drept constând în recalcularea indemnizaţiilor de concediu de odihnă cuvenite reclamanţilor cu includerea indemnizaţiei de hrană în calculul indemnizaţiilor de concediu, corespunzător perioadei efectiv lucrate. Prin Încheierea din 4 septembrie 2024, cu ocazia complinirii lipsurilor Încheierii de sesizare din 1 august 2024, Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă a clarificat chestiunea de drept cu care a sesizat instanţa supremă în sensul de a se dezlega „Dacă la calculul indemnizaţiei de concediu acordate cadrelor didactice, didactice auxiliar şi nedidactice pentru perioada 1 ianuarie 2019-30 iunie 2023 se include sau nu şi indemnizaţia de hrană acordată acestora”.

Considerându-se că dosarele nr. 1.792/1/2024 şi nr. 1.794/1/2024 au ca obiect sesizări pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce se află în strânsă legătură, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, s-a dispus, pe cale administrativă, conexarea celor două cauze. II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizărilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii): ” Art. 150. – (1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. (2) Indemnizaţia de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. (3) Indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.”

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): ” Art. 18. – Indemnizaţia de hrană (1) Începând cu 1 octombrie 2023, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, pentru personalul încadrat ale cărui salarii lunare nete sunt de până la 8.000 lei inclusiv, indemnizaţii de hrană la nivelul anual a două salarii minime pe economie în vigoare la data de 1 ianuarie 2019, actualizat anual cu indicele preţului de consum comunicat anual de Institutul Naţional de Statistică, începând cu 2025, cu excepţia personalului Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, precum şi a personalului poliţiei locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (1 1 ) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi personalului Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi instituţiilor sale subordonate, care beneficiază în continuare de drepturi de hrană, în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările şi completările ulterioare. (1 2 ) Pentru personalul din sistemul de învăţământ acordarea indemnizaţiei de hrană prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin raportare la salariul net cuvenit funcţiei de bază. (2) Indemnizaţiile de hrană prevăzute la alin. (1) se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară, cu încadrarea în prevederile art. 25 alin. (1). (3) Personalul care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, beneficiază de drepturi de hrană potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu este angajat/încadrat în instituţiile şi autorităţile publice prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în cadrul poliţiei locale, beneficiază exclusiv de indemnizaţia de hrană prevăzută la alin. (1). (4) Indemnizaţia de hrană nu se acordă persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică, alese şi numite. (5) Pentru personalul din sistemul sanitar care a beneficiat în anul 2017 de tichete de masă, indemnizaţia de hrană se acordă începând cu 1 ianuarie 2018, în cuantumul lunar stabilit la alin. (1). (6) Indemnizaţia de hrană acordată potrivit alin. (5) nu va fi inclusă în anul 2018 la stabilirea limitei de sporuri prevăzută la art. 25 alin. (2). (7) Începând cu luna mai 2018 şi până la data de 30 noiembrie 2018 personalul din învăţământul superior de stat poate beneficia de indemnizaţia de hrană, în cuantumul lunar stabilit la alin. (1), care se acordă în exclusivitate din venituri proprii ale universităţilor de stat. (8) Indemnizaţia de hrană acordată potrivit alin. (7) nu va fi inclusă în anul 2018 la stabilirea limitei de sporuri prevăzute la art. 25 alin. (1).”

Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006): ” Art. 38. – (1) Funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pe timpul cât se află în delegare, detaşare, incapacitate temporară de muncă, concediu de odihnă, concediu de maternitate, alte concedii plătite, precum şi învoiri plătite care se acordă în baza dispoziţiilor legale în vigoare, primesc salariile de bază şi celelalte drepturi băneşti avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit legii. (…)” III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-au invocat chestiunile de drept supuse interpretării

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa – Secţia I civilă cu nr. 2.335/118/2024*, reclamantul sindicat, în numele şi pentru membrii de sindicat salariaţi ai Centrului de pregătire, odihnă şi recuperare Complex Flamingo – Eforie Sud, aflat în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a solicitat obligarea pârâtului la recalcularea tuturor indemnizaţiilor acordate în perioada concediilor medicale, a zilelor de învoire plătită, incapacitate temporară de muncă şi orice alte concedii plătite salariaţilor, pentru o perioadă cuprinsă între luna august 2020/sau data încadrării fiecărui salariat până la zi/data încetării raporturilor de muncă ale fiecărui salariat în parte, respectiv includerea tuturor sporurilor cuvenite acestora, inclusiv a celor considerate a fi cu „caracter variabil” (spor de condiţii grele, spor de condiţii vătămătoare, spor de izolare, spor de noapte, spor de pază şi supraveghere, compensaţie de risc/pericol) în cuantumul indemnizaţiilor; obligarea pârâtului la includerea şi plata în continuare, pe perioada derulării raporturilor de muncă a fiecărui salariat, până la încetarea acestora, a tuturor sporurilor considerate cu „caracter variabil” (spor de condiţii grele, spor de condiţii vătămătoare, spor de izolare, spor de noapte, spor de pază supraveghere, compensaţie de risc/pericol) în perioada concediilor medicale, a zilelor de învoire plătită, incapacitate temporară de muncă şi orice alte concedii plătite salariaţilor pentru o perioadă cuprinsă între luna august 2020/sau data încadrării fiecărui salariat şi până la zi/data încetării raporturilor de muncă ale fiecărui salariat în parte.

În motivarea acţiunii a arătat că în perioada concediilor medicale, a zilelor de învoire plătită, incapacitate temporară de muncă, alte concedii plătite nu se plătesc integral indemnizaţiile cuvenite salariaţilor, excluzându-se sporurile considerate cu „caracter variabil” (spor de condiţii grele, spor de condiţii vătămătoare, spor de izolare, spor de noapte, spor de pază şi supraveghere, compensaţie de risc/pericol).

A mai arătat că, prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 20 ianuarie 2022, s-a stabilit faptul că, atât timp cât pe parcursul unui an funcţionarului i-au fost recunoscute o serie de sporuri, justificat de modul şi condiţiile desfăşurării activităţii, acesta trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi băneşti şi pe durata concediului medical/incapacităţii de muncă/învoirilor aferente anului în cauză, în caz contrar ajungându-se la o diminuare nejustificată a veniturilor.

Dispoziţiile art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 nu disting între sporurile cu caracter permanent şi cele cu caracter variabil, reclamanţilor cuvenindu-li-se, în mod cert, pe timpul cât se află în concediu medical/incapacitate de muncă/învoiri plătite, „salariile de bază şi celelalte drepturi băneşti avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit legii”. Modul de calcul al sporurilor nu poate justifica refuzul acordării unui drept legal, părţile neurmărind recunoaşterea unor majorări salariale, ci acordarea pe perioada efectuării concediului medical/învoirilor plătite a aceleiaşi remuneraţii de care se bucură în timpul desfăşurării activităţii.

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa – Secţia I civilă cu nr. 1.358/118/2024, reclamanţii au solicitat recalcularea indemnizaţiilor de concediu de odihnă cuvenite pentru perioada 1 ianuarie 2019-30 iunie 2023, cu includerea indemnizaţiei de hrană în calculul indemnizaţiilor de concediu corespunzător perioadei efectiv lucrate de fiecare reclamant în unitatea de învăţământ şi pentru care acestuia i s-a plătit indemnizaţie de concediu de odihnă şi la plata către fiecare reclamant a diferenţelor salariale dintre indemnizaţiile de concediu de odihnă cuvenite şi cele efectiv plătite rezultate în urma recalculării, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare, ce reprezintă preţul lipsei de folosinţă a sumei cuvenite, începând cu data naşterii dreptului şi până la plata efectivă a sumelor datorate.

Reclamanţii au arătat că au fost prejudiciaţi de către unitatea de învăţământ pârâtă prin calculul greşit al indemnizaţiilor de concediu de odihnă cuvenite pentru concediile efectuate în anii 2019-2023, întrucât în calculul indemnizaţiei de concediu de odihnă nu s-a inclus cuantumul indemnizaţiei de hrană de care reclamanţii au beneficiat, potrivit art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Au susţinut că salariaţii din sistemul bugetar au dreptul la plecarea în concediu de odihnă la o indemnizaţie de concediu calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulţite cu media zilnică a salariului de bază şi a indemnizaţiilor şi sporurilor de care beneficiază, potrivit legii, corespunzător fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă, iar indemnizaţia de hrană acordată potrivit art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 se include în media zilnică pe baza căreia se calculează indemnizaţia de concediu.

De asemenea, au învederat că aspectele reţinute în considerentele Deciziei nr. 23 din 15 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii cu privire la sporuri sunt aplicabile şi în privinţa indemnizaţiei de hrană, care are caracter permanent, chiar dacă, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cuantificarea acesteia are caracter variabil. IV. Motivele reţinute de titularii sesizărilor cu privire la admisibilitatea procedurii

Cele două completuri de judecată ale instanţei de trimitere Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă au apreciat că, prin raportare la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, coroborate cu cele ale art. 519 din Codul de procedură civilă, acţiunile de faţă se încadrează în categoria proceselor prevăzute la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, iar asupra chestiunilor de drept de a căror lămurire depinde soluţionarea pe fond a celor două cauze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi acestea nu au făcut obiectul vreunui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, astfel că se impune sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

În plus, în Dosarul nr. 2.335/118/2024* instanţa de trimitere a arătat că, în ceea ce priveşte Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, aceasta se referă strict la modul de calcul al indemnizaţiei aferente concediului de odihnă şi doar la sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, or, în cauză, reclamanţii pretind includerea tuturor sporurilor – de exemplu, spor de risc, spor de izolare, spor de noapte, spor de pază şi supraveghere, precum şi a compensaţiilor de risc/pericol în cuantumul nu doar al indemnizaţiilor de concediu de odihnă, ci şi al celor medicale, zilelor de învoire plătită, incapacitate temporară de muncă sau orice ale concedii plătite. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile nu şi-au exprimat părerea cu privire la dezlegarea celor două probleme de drept sesizate.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost formulat un punct de vedere de către reclamanţii din Dosarul nr. 2.335/118/2024* al Tribunalului Constanţa – Secţia I civilă, prin care s-a susţinut că indemnizaţiile salariaţilor, indiferent că sunt acordate pentru concedii de odihnă sau pentru concedii medicale, zile de învoire plătite, incapacitate temporară de muncă şi orice alte concedii plătite, trebuie să conţină aceleaşi componente, fără niciun fel de excepţii. VI. Punctele de vedere ale completurilor de judecată care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a apreciat, cu privire la chestiunea de drept sesizată în Dosarul nr. 1.792/1/2024, că natura sporurilor, indemnizaţiilor din perspectiva art. 150 alin. (1) din Codul muncii (permanent sau nepermanent, fix sau variabil) nu semnifică acordarea acestora altfel decât „corespunzător timpului lucrat”. Problema ce se cere a fi lămurită este aceea dacă acordarea sporului are caracter (cvasi) permanent, şi nu perioada pentru care se datorează de a fi caracterizată prin „permanenţă”.

Aşa cum s-a arătat atât în practică, cât şi în doctrină, art. 150 din Codul muncii suportă o interpretare conformă în sensul menţinerii remuneraţiei la un nivel comparabil, în acord cu statuările jurisprudenţiale ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Instanţa de sesizare a apreciat că stabilirea sporurilor, inclusiv a celor variabile, atrage automat, în virtutea reglementărilor legale imperative [art. 150 alin. (1) şi (2) din Codul muncii], interpretate în lumina jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pe marginea art. 7 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (Directiva 2003/88/CE), luarea în calcul a acestora la calcularea tuturor indemnizaţiilor primite de salariaţii aflaţi în zile libere, învoite, concedii de odihnă, concedii medicale sau altele asemenea.

În Dosarul nr. 1.794/1/2024, instanţa de trimitere a apreciat că indemnizaţia de hrană este inclusă în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu, întrucât art. 150 alin. (1) din Codul muncii include toate indemnizaţiile cuvenite angajatului, în această indemnizaţie de concediu sintagma utilizată „indemnizaţiile” fiind una care nu limitează la anumite tipuri de indemnizaţii, ci este exhaustivă, trimiţând la toate tipurile de indemnizaţii (deci, fără excluderea celei pentru hrană).

Instanţa de sesizare a apreciat că includerea indemnizaţiei de hrană în drepturile aferente concediului de odihnă este în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care a interpretat art. 7 alin. (1) din Directiva 2003/88/CE.

Prin urmare, a considerat că la calculul indemnizaţiei de concediu trebuie inclusă şi indemnizaţia de hrană. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Referitor la chestiunea de drept ce face obiectul Dosarului nr. 1.792/1/2024, „Dacă la calculul indemnizaţiilor de concediu de odihnă, medical, zilelor de învoire plătită, incapacitate temporară de muncă şi orice alte concedii plătite acordate salariaţilor din sistemul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se iau în calcul sau nu şi sporurile de care beneficiază salariaţii, cum ar fi sporul de condiţii grele, condiţii vătămătoare, spor izolare, spor de noapte, spor de pază şi supraveghere, compensaţiile de risc/pericol”, au fost identificate şi transmise următoarele hotărâri judecătoreşti: – 2 sentinţe (una definitivă prin nerecurare şi una atacată cu recurs) prin care au fost incluse în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă sporurile de condiţii periculoase sau vătămătoare de care au beneficiat reclamanţii angajaţi la Garda Naţională de Mediu; – o decizie definitivă prin care au fost incluse în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă toate sporurile de care au beneficiat reclamanţii angajaţi la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (din considerentele hotărârii rezultând că este vorba despre sporurile pentru muncă în condiţii vătămătoare şi pentru activitatea desfăşurată în condiţii grele de muncă); – o decizie definitivă prin care a fost inclus în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă sporul pentru activitate în condiţii deosebite, cum ar fi stres sau risc, în procent de 12% din salariul de bază, de care au beneficiat reclamanţii angajaţi la Direcţia de asistenţă socială; – 2 sentinţe definitive prin care a fost inclus în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă sporul pentru condiţii deosebite de muncă de care au beneficiat reclamanţii angajaţi la Direcţia de asistenţă socială; – o sentinţă nedefinitivă prin care a fost respinsă cererea reclamanţilor angajaţi la un spital de urgenţă de includere în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă a sporului de tură, a sporului pentru asigurarea continuităţii activităţii şi a stimulentului (reclamantul a precizat că indemnizaţia de concediu se calculează doar cu luarea în considerare a sporului pentru condiţii periculoase şi vătămătoare).

Din răspunsurile transmise de curţile de apel, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a rezultat o practică judiciară neunitară, consistentă, cu privire la chestiunea de drept din dosarul conexat nr. 1.794/1/2024 ce vizează posibilitatea includerii indemnizaţiei de hrană în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă acordată personalului din învăţământ plătit din fonduri publice.

Astfel, într-o primă orientare jurisprudenţială instanţele de judecată au apreciat că indemnizaţia de hrană trebuie inclusă în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă, iar într-o a doua orientare jurisprudenţială au fost respinse cererile de chemare în judecată, considerându-se că indemnizaţia de hrană nu trebuie inclusă în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Verificând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în procedurile de unificare a practicii judiciare, au fost identificate următoarele decizii relevante: – Prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 20 ianuarie 2022, s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilindu-se că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare, şi a art. 150 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor de penitenciare pentru perioada concediului de odihnă trebuie avute în vedere sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective.” – Prin Decizia nr. 46 din 19 iunie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 24 iulie 2023, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: ” Dacă, în lumina Deciziei nr. 23 din 15 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 20 ianuarie 2022, art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare, trebuie interpretat în sensul că la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor de penitenciare pentru perioada cât se află în delegare, detaşare, incapacitate temporară de muncă, alte concedii plătite, precum şi învoiri plătite care se acordă în baza dispoziţiilor legale în vigoare trebuie avute în vedere sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective?” – Prin Decizia nr. 13 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1052 din 21 octombrie 2024, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, s-a stabilit că: ” În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 150 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, ale art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, cu modificările ulterioare, ale art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 177/2008, cu modificările şi completările ulterioare: Indemnizaţia de hrană reglementată de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, nu intră în baza de calcul al indemnizaţiei de concediu de odihnă cuvenite personalului contractual plătit din fonduri publice şi funcţionarilor publici.” IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizările formulate de Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile sunt inadmisibile, nefiind îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, coroborat cu art. 519 din Codul de procedură civilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul de drept al prezentelor sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, iar domeniul de reglementare al acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, este conturat expres prin dispoziţiile art. 1, ordonanţa de urgenţă aplicându-se în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

În această materie se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care prin art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se prevede: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Rezultă că aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, Codul de procedură civilă, astfel cum se şi statuează expres prin art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, conform căruia „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

De altfel, trebuie subliniat că legiuitorul delegat a ţinut cont, la adoptarea acestui nou act normativ, potrivit principiilor prezentate în preambulul acestuia, de „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi de efectul obligativităţii hotărârii pe care o pronunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în deplin acord cu îndatorirea sa constituţională de asigurare a aplicării şi interpretării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti din România”, apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism, aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, „în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: a) existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; b) cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze, respectiv litigiul să vizeze stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Verificându-se întrunirea acestor cerinţe legale în raport cu elementele sesizărilor conexate, rezultă că ele se regăsesc doar parţial, nefiind îndeplinite toate exigenţele procedurale menţionate pentru declanşarea mecanismului preîntâmpinării practicii judiciare neunitare. Chestiunea de drept ce face obiectul Dosarului nr. 1.792/1/2024

Referitor la primele două condiţii legale, se reţine că acestea sunt îndeplinite, întrucât cauza ce face obiectul Dosarului nr. 2.335/118/2024* se află în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Constanţa – Secţia I civilă, care judecă în primă instanţă, conform art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă şi art. 269 din Codul muncii, iar litigiul se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În legătură cu cea de-a treia condiţie enunţată urmează a se avea în vedere că dispoziţiile art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevăd că încheierea de sesizare trebuie să cuprindă şi punctul de vedere al completului de judecată, care astfel este primul ţinut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal ce se impune a fi examinat, care implică riscul unor dezlegări ulterioare diferite în practica judiciară. De altfel, prioritar, în sesizarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită a fi lămurită, iar nu să se solicite o rezolvare a litigiului în care s-a formulat cererea de sesizare.

În cauză se constată că în încheierea de sesizare nu sunt prezentate aspectele referitoare la problematica de interpretare şi/sau aplicare a textului legal supus analizei, iar instanţa de trimitere nu invocă o chestiune de interpretare a vreunui text de lege, ci solicită o îndrumare pentru a gestiona soluţionarea cauzei.

Astfel, se observă că tribunalul a fost învestit cu judecarea unei cereri având ca obiect includerea, începând cu luna august 2020, în calculul indemnizaţiilor de concediu medical al zilelor de învoire plătită, incapacitate temporară de muncă şi oricăror alte concedii plătite angajaţilor, salariaţi din sistemul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, categorie cuprinsă în sfera personalului plătit din fonduri publice, a sporurilor de care beneficiază aceştia, inclusiv a celor considerate a fi cu caracter variabil (spor de condiţii grele, spor de condiţii vătămătoare, spor de izolare, spor de noapte, spor de pază şi supraveghere, compensaţie de risc/pericol).

În acest context, instanţa de trimitere, fără o motivare în acord cu dispoziţiile art. 520 din Codul de procedură civilă, a dispus, prin Încheierea din 1 august 2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind chestiunea de drept ce vizează recalcularea tuturor indemnizaţiilor acordate în perioada concediilor medicale, a zilelor de învoire plătită, incapacitate temporară de muncă şi oricăror alte concedii plătite salariaţilor cu includerea tuturor sporurilor cuvenite acestora, inclusiv a celor considerate a fi cu caracter variabil în cuantumul indemnizaţiilor.

Nu au fost indicate textele de lege ce necesită o interpretare în procedura de faţă.

Ulterior, prin Încheierea din 4 septembrie 2024, cu ocazia complinirii lipsurilor cererii de sesizare, Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă a procedat la „lămurirea” chestiunii de drept ce urmează a fi dezlegată, în sensul de a se stabili „Dacă la calculul indemnizaţiilor de concediu de odihnă, medical, zilelor de învoire plătită, incapacitate temporară de muncă şi oricăror alte concedii plătite acordate salariaţilor din sistemul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se iau în calcul sau nu şi sporurile de care beneficiază salariaţii, cum ar fi sporul de condiţii grele, condiţii vătămătoare, spor izolare, spor de noapte, spor de pază şi supraveghere, compensaţiile de risc/pericol”.

Cererea de sesizare enumeră normele de drept a căror interpretare se solicită, respectiv art. 17 şi 61 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, art. 13 alin. (1), art. 14 alin. (1) şi (2), art. 20 din Hotărârea Guvernului nr. 1.946/2004 privind condiţiile în baza cărora funcţionarul public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare are dreptul la concedii de odihnă, concedii de studii, învoiri plătite şi concedii fără plată, bilete de odihnă, tratament şi recuperare, cu modificările ulterioare, art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate, cu modificările ulterioare, art. 150 alin. (1) din Codul muncii şi art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006.

Conform punctului de vedere al instanţei de trimitere, natura sporurilor ori a indemnizaţiilor din perspectiva art. 150 alin. (1) din Codul muncii (permanent/nepermanent, fix/variabil) nu semnifică acordarea acestora altfel decât „corespunzător timpului lucrat”.

Ca atare, în opinia acesteia, problema ce se cere a fi lămurită este aceea dacă acordarea sporului are caracter permanent şi nu perioada pentru care se datorează, caracterizată prin permanenţă.

Cum dispoziţiile art. 150 alin. (1) din Codul muncii suportă o interpretare în sensul menţinerii remuneraţiei la un nivel comparabil, în acord cu statuările jurisprudenţiale ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, instanţa de trimitere a apreciat că stabilirea sporurilor, inclusiv a celor variabile, atrage automat, în virtutea art. 150 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, interpretat conform art. 7 din Directiva 2003/88/CE, luarea în calcul a acestora la calcularea tuturor indemnizaţiilor primite de salariaţi aflaţi în zile libere învoite, concedii de odihnă, concedii medicale sau altele asemenea.

Din analiza cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, se constată că reclamanţii, prin sindicat, nu au formulat o solicitare cu privire la modul de calcul al indemnizaţiei pentru concediul de odihnă al salariaţilor, pentru care instanţa de trimitere a modificat sesizarea iniţială.

Într-adevăr, în cuprinsul demersului judiciar iniţiat, ca şi al precizărilor la acesta, reclamanţii au menţionat că solicită recalcularea tuturor indemnizaţiilor acordate în perioada concediilor medicale, a zilelor de învoire plătită, incapacitate temporară de muncă şi oricăror alte concedii plătite salariaţilor, fără însă ca în cuprinsul cererilor să fi arătat ce reprezintă acestea din urmă.

De asemenea, au solicitat includerea tuturor sporurilor cuvenite salariaţilor, inclusiv a celor considerate a fi cu caracter variabil, în cuantumul indemnizaţiilor, respectiv sporul de condiţii grele, condiţii vătămătoare, spor de izolare, spor de noapte, spor de pază şi supraveghere, compensaţie de risc/pericol.

Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă, prin Încheierea din 4 septembrie 2024, menţionează aceste 6 sporuri cu caracter exemplificativ, fără însă a identifica alte sporuri de care ar mai fi beneficiat salariaţii şi care ar fi trebuit incluse în calculul indemnizaţiilor.

Se observă, aşadar, că instanţa de trimitere, deşi a apreciat că se impune declanşarea mecanismului hotărârii prealabile, nu a indicat în concret, cu referire la toate elementele expuse, prin raportare la obiectul cauzei deduse judecăţii, problema de drept supusă prezentei examinări.

Or, exprimarea punctului de vedere în condiţiile art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă contribuie la a se stabili dacă problema de drept cu privire la care i se solicită instanţei supreme o dezlegare are vocaţia de a convinge că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a sesizării, însă aceasta nu acoperă obligaţia ce revenea instanţei de trimitere, neîndeplinită în cauză, de identificare a chestiunii de drept care necesită interpretare.

În speţă, instanţa care a formulat sesizarea nu a invocat o chestiune de interpretare a textelor de lege incidente în cauză, ci a solicitat o îndrumare pentru a gestiona soluţionarea litigiului prin trimitere la raţionamentul expus în deciziile de interpretare anterioare, cu referire la natura sporurilor, aferente indemnizaţiei pentru concediu de odihnă.

Or, acest lucru nu se poate realiza printr-o rezolvare de principiu, astfel cum se solicită în cauză, ci în particular, de la caz la caz, prin raportarea indemnizaţiei/sumei datorate de angajator la baza de calcul astfel cum este prevăzută în actele normative ce constituie sediul materiei prin care se reglementează tipul de plată solicitată (indemnizaţie de concediu de odihnă, concediu medical, concediu de maternitate, zile libere plătite pentru diferite evenimente familiale/profesionale).

În atare condiţii, se apreciază că instanţa de trimitere nu a identificat în concret o chestiune de drept punctuală, astfel încât soluţia dată în dezlegarea acesteia să aibă în vedere numai chestiunea respectivă, iar nu întreaga problematică vizată de textele de lege enumerate în actul de sesizare.

De altminteri, există dezlegări anterioare date de instanţa supremă prin hotărâri obligatorii în materia vizată de chestiunea de drept enunţată de instanţa de trimitere, ce pot oferi repere concrete de interpretare, utile în soluţionarea cauzelor, prin aplicarea în fiecare caz particular, în funcţie de specificul speţei.

Astfel, Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a vizat o problematică asemănătoare, respectiv interpretarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006.

În considerentele acestei decizii, la paragrafele 101-103, se arată următoarele: ” 101. Caracterul variabil al sporului priveşte cuantificarea, stabilirea valorii sale nominale prin aplicarea reperelor de cuantificare (în cauzele analizate, timpul efectiv lucrat), opuse sporurilor cu caracter variabil fiind sporurile fixe, iar nu sporurile cu caracter permanent. Altfel spus, caracterul variabil/fix al sporului vizează cuantificarea acestuia, în timp ce caracterul permanent/temporar vizează condiţiile de acordare a sporului, acestea fiind două aspecte distincte. 102. Din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 150 alin. (1) şi (2) din Codul muncii şi ale art. 38 din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006, pentru includerea în algoritmul de calcul al indemnizaţiei de concediu, caracterul variabil al sporurilor respective nu prezintă relevanţă. 103. Astfel, chiar dacă au un caracter variabil, în măsura în care sunt permanente, sporurile pentru condiţii de muncă se includ în indemnizaţia de concediu, atunci când «au fost avute», în sensul că au intrat în compunerea salariilor plătite poliţiştilor de penitenciare anterior efectuării concediului de odihnă, iar cuantumul indemnizaţiei de concediu urmează a fi stabilit prin aplicarea algoritmului prevăzut de art. 150 alin. (2) din Codul muncii, fiind indiferentă, din această perspectivă, împrejurarea că ele se acordă proporţional cu timpul lucrat, de vreme ce acest aspect ţine de caracterul variabil al sporurilor în discuţie şi nu vizează caracterul lor permanent”.

În plus, prin Decizia nr. 46 din 19 iunie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunţată într-o sesizare ulterioară, instanţa supremă, având în vedere raţionamentul expus în considerentele deciziei anterioare (Decizia de recurs în interesul legii nr. 23 din 15 noiembrie 2021), a reţinut că, întrucât problema de drept a fost lămurită prin mecanismul de unificare indicat, nu se poate solicita, pe calea unei hotărâri prealabile, interpretarea aceleiaşi dispoziţii legale ori de câte ori părţile în litigiu se află într-o situaţie juridică tratată de către legiuitor, prin art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006, ca fiind similară cu aceea care a condus la pronunţarea, deja, a unei soluţii în recurs în interesul legii (paragraful 73).

Reţinând în condiţiile expuse neconformitatea sesizării şi în acord cu jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform căreia raţiunea reglementării mecanismului hotărârii prealabile este aceea a asigurării unor dezlegări în drept de principiu, iar nu a subrogării în atribuţiile jurisdicţionale ale instanţei de judecată, rolul instanţei supreme neputând deveni astfel unul de soluţionare directă a cauzei, se impune respingerea ca inadmisibilă a sesizării. Chestiunea de drept ce face obiectul Dosarului nr. 1.794/1/2024

Referitor la primele două condiţii legale se reţine că acestea sunt îndeplinite, întrucât cauza ce face obiectul Dosarului nr. 1.358/118/2024 se află în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Constanţa – Secţia I civilă, care judecă în primă instanţă, conform art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, litigiul circumscriindu-se domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Problema de drept cu care este învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este aceea de a se stabili dacă la calculul indemnizaţiei de concediu cuvenite cadrelor didactice, didactice auxiliar şi nedidactice pentru perioada 1 ianuarie 2019-30 iunie 2023 se include sau nu şi indemnizaţia de hrană acordată acestora.

Prin Încheierea din 4 septembrie 2024, instanţa de trimitere a arătat că normele ce se impun a fi interpretate sunt cele cuprinse în art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 150 alin. (1) din Codul muncii şi art. 7 alin. (1) din Directiva 2003/88/CE.

Raportat la clarificările aduse cererii de sesizare, se constată că este dovedită legătura chestiunii de drept semnalate cu soluţionarea fondului cauzei înregistrate cu nr. 1.358/118/2024 pe rolul Tribunalului Constanţa – Secţia I civilă, c