Decizia nr. 75/2024 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 1820/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.820/1/2024, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistratasistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 16.697/3/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; reclamanta a depus, în termen legal, prin avocat, un punct de vedere asupra chestiunii de drept; au fost depuse mai multe memorii amicus curiae.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, Deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 13 august 2024, în Dosarul nr. 16.697/3/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Majorarea de până la 50%, calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază a/al personalului militar, poliţiştilor, poliţiştilor de penitenciare şi personalului civil care execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale, prevăzută de art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), este inclusă în categoria elementelor sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, astfel încât, în temeiul art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018), art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020), art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021), art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022), începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul acesteia să fie supus plafonării la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 26 august 2024 cu nr. 1.820/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 18 noiembrie 2024. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare Anexa nr. VI – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” Art. 15. – „(1) Pentru personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale, apreciate ca atare de către conducătorii acestora, se acordă o majorare de până la 50% calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază. (…)”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene – forma iniţială Art. 34. – „(…) (2) Începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (…)”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare Art. I. – ” Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1116 din 29 decembrie 2018, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: (…) 12. La articolul 34, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: ” (2) Începând cu luna ianuarie 2020, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2019, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (…)»”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare Art. I. – „(…) (3) În anul 2021, începând cu luna ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2020, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (…)”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare Art. I. – „(…) (5) În anul 2022, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2021, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (…)”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare Art. I. – „(…) (5) În anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (…)” III. Expunerea succintă a procesului

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe cu nr. 16.697/3/2024, la data de 22 mai 2024, reclamanta X a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună: – obligarea pârâtului la recalcularea dreptului prevăzut de art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, drept acordat reclamantei în perioada în care a beneficiat de majorarea pentru lucrări de excepţie, respectiv iulie 2017- decembrie 2023, folosind ca bază de calcul cota procentuală prevăzută de lege prin raportare la solda de funcţie în plată, prevăzută de Legea-cadru nr. 153/2017, la nivelul cuantumului acordat lunar aferent perioadei 2019-2023; – obligarea pârâtului la plata diferenţei de drepturi băneşti şi pensie, rezultată din recalcularea dreptului prevăzut de art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 prin utilizarea algoritmului de calcul aplicat în cazul cadrelor militare în activitate; – obligarea pârâtului la emiterea unei noi fişe de pensie, în sensul actualizării datelor pct. 7 din aceasta, raportat la cuantumul rezultat din algoritmul de calcul utilizat începând cu luna ianuarie 2024, şi transmiterea acesteia în vederea valorificării datelor către Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale; – obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare de la data scadenţei sumelor şi până la data plăţii efective, precum şi indexarea sumelor datorate cu rata inflaţiei; – obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este militar în rezervă, pensionată pentru limită de vârstă din decembrie 2023, iar pe timpul desfăşurării raporturilor de serviciu a beneficiat de majorarea de până la 50% pentru personalul militar care execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale, care s-a calculat prin raportare la un cuantum al soldei de funcţie plafonat la nivelul lunii decembrie 2018.

Începând cu luna ianuarie 2024, pârâtul a înţeles să acorde acest drept prin raportare la cuantumul soldei de funcţie aflat efectiv în plată, astfel că, în mod discriminatoriu faţă de personalul în rezervă sau în retragere, noua formulă de calcul a majorării acordate pentru lucrări de excepţie/misiuni speciale pentru perioada anterioară lunii ianuarie 2024 diferă de cea utilizată ulterior acestei date.

Făcând istoricul legilor privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, reclamanta a susţinut că algoritmul de calcul, aplicat anterior datei de 1 ianuarie 2024, este eronat, raportat la cel utilizat ulterior acestei date, în contextul în care legislaţia naţională care reglementează salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2024 nu a stipulat modificări ale bazei de calcul al majorării soldei de funcţie pentru personalul militar care execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale, apreciate ca atare de către conducătorii acestora.

A precizat reclamanta că, dintre majorările reglementate de anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, cea prevăzută de art. 15 alin. (1) este singura care a fost plafonată de pârât în perioada 2018-2023, deşi ori de câte ori s-a acordat o creştere a soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază (creştere care a vizat atingerea nivelului de salarizare prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022), cuantumul majorării în discuţie trebuia actualizat.

Spre deosebire de drepturile salariale suplimentare (sporuri, indemnizaţii, compensaţii etc.), solda, respectiv salariul de bază reprezintă elemente fundamentale ale venitului salarial, garantate de Constituţia României.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, arătând că, la data trecerii în rezervă a reclamantei (30 decembrie 2023), Legea-cadru nr. 153/2017 se găsea în perioada de aplicare etapizată. În această perioadă cuantumul brut al soldelor de funcţie a fost majorat potrivit legilor anuale subsecvente.

În mod excepţional, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, soldele de funcţie sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari, ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

Prin urmare, începând cu 1 ianuarie 2018 şi până la data trecerii reclamantei în rezervă, cuantumul soldei de funcţie a fost stabilit prin punerea în practică a dispoziţiilor art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 referitoare la aplicarea etapizată a legii, ale art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, ale art. 45 din Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020.

În concluzie, în perioada 2019-mai 2023, majorarea de până la 50% pentru lucrări de excepţie şi misiuni speciale a rămas îngheţată la nivelul din luna decembrie 2018, urmând a se raporta la dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017 de la data la care solda de funcţie sau salariul de bază va atinge nivelul prevăzut de această lege pentru anul 2022.

Începând cu 1 iunie 2023, în conformitate cu prevederile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, soldele de funcţie/salariile de funcţie/salariile de bază cuvenite personalului militar şi civil s-au stabilit la nivelul prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, situaţie care impune o reevaluare a elementelor componente, inclusiv a majorării de până la 50% pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale, cu respectarea legislaţiei în vigoare.

A mai arătat pârâtul că, începând cu 1 ianuarie 2024, potrivit art. 6 din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.S. 22/2024 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti cuvenite personalului militar şi civil din Ministerul Apărării Naţionale în anul 2024, cu modificările şi completările ulterioare, dreptul salarial prevăzut de art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 se calculează prin aplicarea cotei procentuale la solda de funcţie/salariul de bază cuvenită/cuvenit, cu respectarea prevederilor art. 15 alin. (2) din anexa nr. VI la aceeaşi lege.

La termenul din 13 august 2024, tribunalul, din oficiu, a pus în discuţia părţilor necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, pentru lămurirea chestiunii de drept anterior menţionate.

Prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată, sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, respectiv de dezlegarea acestei chestiuni de drept depinde în tot soluţionarea cauzei de faţă, iar din verificările efectuate rezultă că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a mai pronunţat.

De asemenea, din verificările efectuate a rezultat că problema de drept menţionată nu face obiectul unui recurs în interesul legii ori al unei sesizări pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în curs de soluţionare.

În ce priveşte caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare, tribunalul a reţinut că, spre deosebire de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu impune o astfel de condiţie, completul învestit cu soluţionarea unei chestiuni ce ţine de salarizarea personalului plătit din fonduri publice fiind obligat, în măsura în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a lămurit deja problema de drept incidentă, să sesizeze această instanţă. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părţile şi-au exprimat acordul privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fără a formula puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, în condiţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, reclamanta a comunicat, în termen legal, prin avocat, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, prin care a susţinut, în principal, că majorarea în discuţie este un element salarial diferit şi distinct de spor, neintrând în categoria drepturilor prevăzute la art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în Dosarul nr. 16.697/3/2024 a apreciat că majorarea prevăzută la art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 în cadrul sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională are regimul juridic al unui spor, fiind, deci, inclusă în categoria elementelor sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, astfel încât, în temeiul art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul acesteia este supus plafonării la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Tribunalul a apreciat că interpretarea sistematică, logică şi gramaticală a dispoziţiilor art. 38 alin. (2), (3), (4) şi (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind aplicarea etapizată a legii impune concluzia că majorarea salariului de bază cu 50%, prevăzută de dispoziţiile art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din cadrul sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională, nu poate fi acordată de la momentul intrării în vigoare a legii, 1 iulie 2017, până la sfârşitul anului 2017 sau pentru anul 2018, pentru că s-ar încălca prevederile art. 38 alin. (2) din legea-cadru privind menţinerea în plată a drepturilor salariale în anul 2017 la nivelul celor din luna iunie 2017, precum şi prevederile art. 38 alin. (3) din acelaşi act-normativ, care determină majorarea în anul 2018 a drepturilor salariale avute în luna decembrie 2017 cu un procent de 25%. Această majorare va deveni aplicabilă şi va fi acordată în momentul în care salariile de bază vor fi determinate utilizând salariile de bază prevăzute în anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, anexă prin care se instituie majorarea de 50%, începând cu anul 2019, în condiţiile detaliate prin art. 38 alin. (4) din actul normativ menţionat.

Prin excepţie, începând cu data la care nivelul de salarizare al personalului ce beneficiază de această majorare devine egal cu cel prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, plafonarea anterior menţionată încetează a mai fi operaţională, majorarea de 50% urmând a fi calculată prin raportare la solda/salariul de funcţie. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat hotărâri judecătoreşti, precum şi opinii teoretice în problema ce face obiectul sesizării.

Astfel, Curtea de Apel Braşov a comunicat că la nivelul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal au fost identificate hotărâri judecătoreşti în care a fost analizată natura juridică a sporului de 50% pentru personalul care execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale, în reglementarea dispoziţiilor art. 15 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, care au o formulare identică cu cele ale art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017. În acest sens, a depus Decizia nr. 5 din 11 ianuarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 68/119/2021, prin care s-a reţinut că în perioada de referinţă, 28.01.2018-19.04.2019, reclamantul nu a fost propus pentru acordarea sporului de 50% pentru misiuni speciale şi lucrări de excepţie. De asemenea, prin Decizia nr. 172 din 22 martie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 750/119/2021, s-a reţinut că procentul de 50% este acordat cu titlu de majorare, şi nu ca spor, în sensul celorlalte sporuri acordate tuturor angajaţilor pârâtului, a avut un caracter temporar, iar, pe de altă parte, a fost acordat în considerarea lucrărilor de excepţie sau a misiunilor speciale executate în anumite perioade.

Curtea de Apel Bucureşti a comunicat următoarele: Punctul de vedere exprimat de judecătorii Secţiei a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Bucureşti a fost în sensul că majorarea prevăzută de art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 are regimul juridic al unui spor, fiind deci inclusă în categoria elementelor sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, astfel încât, potrivit dispoziţiilor legale în discuţie, începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul acesteia este supus plafonării la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Având în vedere prevederile art. 38 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, majorarea de până la 50% pentru personalul din cadrul sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională nu poate fi acordată de la momentul intrării în vigoare a legii, 1 iulie 2017, şi până la sfârşitul anului 2017. De asemenea, aceasta nu poate fi acordată nici pentru anul 2018, pentru că s-ar încălca prevederile art. 38 alin. (3) din acelaşi act normativ. Această majorare va deveni aplicabilă şi va fi acordată în momentul în care salariile de bază vor fi determinate utilizând salariile de bază prevăzute în anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, anexă prin care se instituie majorarea de 50% începând cu anul 2019, în condiţiile detaliate prin art. 38 alin. (4) din actul normativ menţionat. Începând cu data la care nivelul de salarizare al personalului ce beneficiază de această majorare devine egal cu cel prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, plafonarea anterior menţionată încetează a mai fi operaţională, majorarea de 50% urmând a fi calculată prin raportare la solda/salariul de funcţie. Aceeaşi opinie a fost exprimată şi de Tribunalul Giurgiu şi Tribunalul Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal. Tribunalul Ilfov a opinat că majorarea prevăzută de art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 reprezintă o parte componentă a soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază, rezultată în urma unei operaţiuni de calcul, iar aceste elemente salariale sunt vizate de plafonările dispuse prin art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, astfel că şi cuantumul majorării de până la 50%, calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază al personalului militar, poliţiştilor, poliţiştilor de penitenciare şi personalului civil care execută lucrări de excepţie şi misiuni speciale, este supus plafonării la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Curtea de Apel Iaşi a comunicat opinia Tribunalului Vaslui, potrivit căruia majorarea de 50% nu poate fi acordată de la momentul intrării în vigoare a legii, 1 iulie 2017, şi până la finele anului 2017 sau pentru anul 2018, pentru că s-ar încălca prevederile Legii-cadru nr. 153/2017. Această majorare va deveni aplicabilă şi va fi acordată în momentul în care salariile de bază vor fi determinate utilizând salariile de bază prevăzute în anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, în condiţiile art. 38 alin. (4).

Curtea de Apel Ploieşti a comunicat punctul de vedere al judecătorilor Tribunalului Buzău – Secţia I civilă şi Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că majorarea în discuţie este inclusă în categoria elementelor sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, cuantumul acesteia fiind supus plafonării la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 809 din 7 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 22 februarie 2022, respingând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, instanţa de contencios constituţional a reţinut următoarele: ” 28. (…) în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales a celor sociale şi economice, de o marjă de apreciere, pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public, care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia (a se vedea Decizia nr. 536 din 15 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 976 din 13 octombrie 2021, şi Decizia nr. 472 din 8 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1091 din 16 noiembrie 2021). 29. În consecinţă, Curtea constată că nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie. 30. (…) examinând criticile de neconstituţionalitate intrinsecă formulate în raport cu art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, Curtea reţine că analizate în cadrul ansamblului normativ privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prevederile de lege criticate dispun o măsură fiscal-bugetară, aplicabilă începând cu anul 2019, fără a cuprinde vicii care să afecteze claritatea, precizia sau predictibilitatea normei juridice. Susţinerile referitoare la imprecizia dispoziţiilor legale implică înţelegerea conţinutului normelor juridice criticate, prin corelare cu alte dispoziţii legale în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, vizând, în realitate, aspecte referitoare la interpretarea şi aplicarea legilor. 31. De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, sporurile, premiile şi alte stimulente reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 329 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 14 august 2013). De asemenea, legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili conţinutul, condiţiile şi limitele acordării sporurilor, precum şi de a decide cu privire la acordarea acestora (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, sau Decizia nr. 552 din 24 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 iulie 2012). 32. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57. În consecinţă, Curtea constată că regula menţinerii la un anumit nivel a cuantumului sporurilor pentru personalul plătit din fonduri publice reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituţie. (…) 35. Referitor la invocarea încălcării dreptului de proprietate privată, prevăzut de art. 44 din Constituţie, şi a dreptului la respectarea unui «bun», prevăzut de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în Convenţie nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, paragraful 94). Prin urmare, stabilirea prin lege a unei reguli în privinţa menţinerii cuantumului sporurilor la un anumit nivel nu are semnificaţia încălcării regulilor constituţionale şi convenţionale invocate. 36. De asemenea, în raport cu cele enunţate, Curtea constată că prevederile legale criticate, prin conţinutul lor normativ, nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului unor drepturi fundamentale şi nici nu afectează astfel de drepturi. În consecinţă, dispoziţiile art. 53 şi ale art. 115 alin. (6) din Constituţie nu sunt sub niciun aspect încălcate.”

Aceste considerente au fost reluate în deciziile nr. 573 din 22 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 7 iunie 2023; nr. 359 din 27 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1040 din 16 noiembrie 2023, etc.

Curtea nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 şi ale art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 7 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 9 martie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile şi a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (4 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, drepturile salariale reglementate de art. 5, respectiv de art. 8 din anexa nr. I – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ” capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017 intră sub incidenţa prevederilor art. 38 alin. (4 1 ) din această lege.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că: ” 127. Examinarea comparativă a celor două noţiuni legale trimite la concluzia că salariul de bază, respectiv salariul lunar sunt categorii juridice distincte, ele neputând fi confundate şi nefiind nici interşanjabile, conţinutul lor juridic fiind diferit. Salariul lunar are un conţinut mai cuprinzător, acesta încorporând atât salariul de bază, cât şi alte categorii de venituri (de asemenea distincte juridic), precum compensaţiile, indemnizaţiile, sporurile, adaosurile, primele, premiile şi, după caz, alte elemente specifice sistemului de salarizare. 128. Mai trebuie precizat, cu privire la caracterul drepturilor salariale, că potrivit prevederilor art. 35 din Legea-cadru nr. 153/2017, sumele reprezentând drepturile salariale prevăzute în această lege sunt lunare, în formă brută şi supuse impozitării, potrivit legii. Astfel fiind, trebuie înţeles că atunci când legea se referă la salariul lunar, are în vedere salariul brut lunar, înţeles ca un cumul de drepturi salariale exprimate în formă brută şi supuse impozitării în condiţiile stabilite de lege. 129. În aceste circumstanţe legale, faptul că la art. 38 alin. (4 1 ) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 se evocă «salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018», iar în cuprinsul alineatului (2) al art. 34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 se face referire la «salariul brut lunar», impune constatarea că legiuitorul a înţeles să aibă în vedere situaţii juridice diferite, în condiţiile în care reperul fundamental instituit prin cele două texte legale este el însuşi diferit: salariul de bază, pe de o parte, respectiv salariul brut lunar, pe de altă parte. (…) 131. Potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din anexa nr. I capitolul I lit. B, sus-evocată, «Personalul didactic din învăţământ, inclusiv personalul didactic din bibliotecile centrale universitare, beneficiază de gradaţie de merit, acordată prin concurs. Această gradaţie se acordă pentru 16% din posturile didactice existente la nivelul inspectoratului şcolar, bibliotecilor centrale universitare, respectiv al instituţiei de nivel superior şi reprezintă o creştere cu 25% a salariului de bază deţinut. Gradaţia de merit se atribuie pe o perioadă de 5 ani». 132. Interpretarea logică şi gramaticală a acestor prevederi legale conduce la concluzia că acordarea gradaţiei de merit are ca efect majorarea cu 25% a salariului de bază, ea nereprezentând un element salarial distinct de salariul de bază, ci un drept ce are ca efect direct majorarea acestui salariu. Prin urmare, în armonie cu înţelesul noţiunii de «salariu lunar» oferit de art. 7 lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017, gradaţia de merit nu aparţine categoriei compensaţiilor, indemnizaţiilor, sporurilor, adaosurilor, primelor, premiilor ori altor elemente ale sistemului de salarizare care, deşi integrate salariului (brut) lunar, sunt privite de legiuitor ca distincte de salariul de bază. 133. În ceea ce priveşte majorarea de 10%, art. 8 din anexa nr. I capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că «Personalul didactic care îndeplineşte funcţia de diriginte, învăţătorii, educatoarele, institutorii, profesorii pentru învăţământul primar, profesorii pentru învăţământul preşcolar beneficiază de o majorare de 10% a salariului de bază». 134. Şi de această dată, la fel ca în cazul gradaţiei de merit, majorarea evocată de lege vizează în mod direct salariul de bază, atrăgând creşterea acestuia, astfel că ea nu reprezintă un element salarial distinct de salariul de bază, asimilabil sporurilor, indemnizaţiilor, primelor ş.a. la care se referă, diferenţiindu-le de salariul de bază, art. 7 lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017. 135. Ţinând seama de cele sus-arătate, rezultă că, întrucât dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 se referă la salariul brut lunar, ele nu sunt aplicabile în cazul personalului didactic care beneficiază de gradaţia de merit la care se referă art. 5 sau de majorarea de 10% instituită prin art. 8 din anexa nr. I capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017. Pe cale de consecinţă, trebuie considerat că sunt incidente prevederile art. 38 alin. (41) din Legea-cadru nr. 153/2017, drepturile salariale ale personalului didactic beneficiar trebuind calculate, începând cu data de 1 ianuarie 2019, prin raportare la aceste dispoziţii legale.” X. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori, constatând îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării, au apreciat că majorarea de până la 50%, calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază a/al personalului militar, poliţiştilor, poliţiştilor de penitenciare şi personalului civil care execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale, prevăzută de art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, nu este inclusă în categoria elementelor sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din solda lunară/salariul brut lunar, astfel încât cuantumul acesteia nu este supus plafonării la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018, începând cu 1 ianuarie 2019, în temeiul art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie XI.1. Asupra admisibilităţii sesizării

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Trebuie subliniat că legiuitorul a ţinut seama, la adoptarea acestui nou act normativ, potrivit principiilor enunţate în preambul, de „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi de efectul obligativităţii hotărârii pe care o pronunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în deplin acord cu îndatorirea sa constituţională de asigurare a aplicării şi interpretării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti din România”, apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism, aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, „în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

Domeniul de aplicare a acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, este conturat expres prin dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2), ordonanţa aplicându-se în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1), iar, potrivit art. 1 alin. (3), ordonanţa de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din analiza dispoziţiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor menţionate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, iniţierea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, concomitent, următoarele condiţii: a) existenţa unei cauze în stare de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Se observă că, spre deosebire de condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile circumscrise art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării şi că în această procedură Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi sesizată şi de către completele de judecată învestite cu soluţionarea cauzei în primă instanţă, iar nu doar de către completele de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale curţilor de apel sau ale tribunalelor învestite cu soluţionarea cauzelor în ultimă instanţă.

În acelaşi timp însă, având în vedere art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, potrivit căruia „dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”, completului de judecată care sesizează instanţa supremă în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 îi revine obligaţia respectării dispoziţiilor cu caracter general cuprinse în prevederile art. 520 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă, în conformitate cu care „dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor”.

În cazul prezentei sesizări, examinarea condiţiilor în care poate fi declanşat mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 pune în evidenţă faptul că cerinţele legale mai sus enunţate sunt îndeplinite.

Astfel, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect o cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale la recalcularea unui drept de natură salarială prevăzut de art. 15 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, plata diferenţelor de drepturi băneşti şi de pensie rezultate din recalculare, emiterea de către pârât a unei noi fişe de pensie, în sensul actualizării datelor raportat la noul cuantum al dreptului pretins, şi transmiterea acesteia în vederea valorificării datelor către Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, plata dobânzii legale penalizatoare de la data scadenţei sumelor şi până la data plăţii efective, precum şi indexarea sumelor datorate cu rata inflaţiei.

Prin urmare, obiectul acţiunii se circumscrie litigiilor privind plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, respectiv stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Se constată, totodată, că procesul în care a fost formulată sesizarea se află în curs de soluţionare pe rolul unui complet de judecată din cadrul Secţiei conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Bucureşti, care judecă în primă instanţă, în conformitate cu art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii).

De asemenea, ca urmare a verificărilor efectuate, se constată că este îndeplinită şi cerinţa ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept enunţate şi să nu fie învestită cu soluţionarea unui recurs în interesul legii având acest obiect.

În ceea ce priveşte cerinţa existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, se constată că aceasta presupune o dublă condiţionare: să existe o chestiune de drept, pe de o parte, şi să fie probată legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea cauzei pe fond.

Cu referire la primul aspect, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii, pe care noul act normativ a preluat-o întocmai, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formată în aplicarea prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a subliniat în mod constant că, pentru a se putea vorbi despre existenţa unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept supusă dezbaterii „să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Raportat la sesizarea supusă judecăţii, intervenţia instanţei supreme este justificată, întrucât există o chestiune de drept ce prezintă un grad semnificativ de dificultate, evidenţiat de faptul că, aşa cum a rezultat din hotărârile judecătoreşti evocate în capitolul VII al prezentei decizii, există divergenţă în ceea ce priveşte natura juridică a dreptului constând în majorarea de până la 50%, calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază a/al personalului militar, poliţiştilor, poliţiştilor de penitenciare şi personalului civil care execută lucrări de excepţie sau misiuni