Decizia nr. 116/2024 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 1386/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Elena Diana Tămagă, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Elena-Mădălina Ivănescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 202/233/2022 şi de Tribunalul Sibiu – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarele nr. 120/306/2022 şi nr. 9.546/306/2022.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul asupra fondului chestiunii de drept întocmit de judecătorul-raportor, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere cu privire la raport de către părţi.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti pronunţate în materia ce face obiectul sesizării şi opinii teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 6 iunie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 202/233/2022, Tribunalul Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: ” Sintagma «veniturile realizate ilicit» prevăzută de art. 73 pct. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 trebuie interpretată în sensul că se referă la toate veniturile brute realizate pe perioada suspendării activităţii operatorului economic, fără a se scădea din acestea cheltuielile ori alte obligaţii, sau doar acele venituri nete (care au mărit patrimoniul persoanei în mod efectiv), după ce au fost scăzute cheltuielile, obligaţiile fiscale ori alte sarcini asemenea din venitul brut?”

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu nr. 1.386/1/2024.

Prin Încheierea din 20 iunie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 120/306/2022, Tribunalul Sibiu – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la o chestiune de drept similară cu cea menţionată la paragraful 8 din prezenta decizie, respectiv „dezlegarea chestiunii de drept cu privire la modul de interpretare şi aplicare a noţiunii de «venituri realizate ilicit» din cuprinsul dispoziţiilor art. 73 pct. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, potrivit cărora «Constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni, şi se sancţionează după cum urmează: (…) 23. desfăşurarea oricărui exerciţiu comercial în perioada suspendării activităţii comerciale, cu amenda prevăzută la pct. 1 lit. a)-e), caz în care limitele minime şi maxime se dublează, iar veniturile realizate ilicit în perioada dintre data suspendării activităţii comerciale şi momentul constatării contravenţiei se confiscă şi se fac venit la bugetul de stat»”.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu nr. 1.616/1/2024.

Prin Încheierea din 18 iulie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 9.546/306/2022, Tribunalul Sibiu – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la o chestiune de drept identică cu cea specificată la paragraful 10 de mai sus.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu nr. 1.691/1/2024.

Dosarele nr. 1.616/1/2024 şi nr. 1.691/1/2024 au fost conexate la Dosarul nr. 1.386/1/2024. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Prevederile normative supuse interpretării sunt cele ale art. 73 pct. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000), şi anume: ” Art. 73. – Constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni, şi se sancţionează după cum urmează: (…) 23. desfăşurarea oricărui exerciţiu comercial în perioada suspendării activităţii comerciale, cu amenda prevăzută la pct. 1 lit. a)-e), caz în care limitele minime şi maxime se dublează, iar veniturile realizate ilicit în perioada dintre data suspendării activităţii comerciale şi momentul constatării contravenţiei se confiscă şi se fac venit la bugetul de stat”. III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării Dosarul nr. 202/233/2022 Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei

Prin Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria aa nr. bbbbbb din 22.12.2021 (Procesul-verbal din 22.12.2021), petentei Întreprindere Individuală „AB” (ÎI AB) i-a fost aplicată, de către Poliţia Locală Galaţi (PL Galaţi), în temeiul art. 73 pct. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000, sancţiunea principală a amenzii în cuantum de 800 lei, stabilindu-se ca măsură complementară confiscarea sumei de 794.309,40 lei, reprezentând venituri realizate ilicit în perioada suspendării activităţii punctului de lucru, prin Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria aa nr. cccccc din 31.10.2017 (Procesul-verbal de suspendare din 31.10.2017 sau Procesul-verbal din 31.10.2017).

Prin Sentinţa civilă nr. 510 din 31 ianuarie 2020 a Judecătoriei Galaţi, definitivă ca urmare a respingerii apelului prin Decizia civilă nr. 165 din 22 martie 2021 a Tribunalului Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă plângerea formulată de petenta ÎI AB împotriva Procesului-verbal de suspendare din 31.10.2017, ca neîntemeiată. Plângerea contravenţională

Împotriva Procesului-verbal din 22.12.2021 a formulat plângere petenta ÎI AB, prin care a solicitat instanţei de judecată, în contradictoriu cu intimata PL Galaţi, ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: (i) în principal, anularea procesului-verbal întocmit de intimată, ca nelegal şi netemeinic, cu consecinţa exonerării sale de la plata amenzii contravenţionale aplicate prin respectivul proces-verbal şi înlăturarea sancţiunii complementare aplicate; (ii) în subsidiar, în situaţia în care ar fi reţinută vinovăţia sa în săvârşirea faptei contravenţionale, anularea în parte a procesului-verbal, în sensul reducerii perioadei pentru care au fost calculate, precum şi a cuantumului „veniturilor ilicite” care fac obiectul sancţiunii complementare. Sentinţa pronunţată de prima instanţă

Prin Sentinţa civilă nr. 7.412 din 24 octombrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 202/233/2022, Judecătoria Galaţi: a admis în parte plângerea contravenţională formulată de către petentă; a anulat în parte procesul-verbal cu privire la sancţiunea complementară aplicată prin acesta; a înlăturat în parte sancţiunea complementară a confiscării veniturilor realizate ilicit în perioada 2.11.2017-22.03.2021, în cuantum de 677.446,03 lei; a menţinut sancţiunea complementară a confiscării veniturilor realizate ilicit în perioada 23.03.2021-20.10.2021, în sumă de 116.863,37, ca fiind legală şi întemeiată; a menţinut, în rest, procesul-verbal de contravenţie ca fiind legal şi temeinic.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că plângerea contravenţională formulată împotriva Procesului-verbal din 31.10.2017 a suspendat executarea măsurii complementare constând în suspendarea activităţii comerciale, astfel că petenta avea posibilitatea să funcţioneze în perioada 2.11.2017-22.03.2021 (până la momentul respingerii plângerii prin hotărâre definitivă).

Instanţa de fond a respins însă argumentele petentei cu privire la confiscarea, pentru perioada 23.03.2021-20.10.2021, doar a sumelor nete, argumentând că se impune sancţionarea petentei, chiar dacă acest fapt ar echivala cu cheltuieli duble în sarcina sa în vederea îndeplinirii propriilor obligaţii faţă de furnizori, angajaţi ori chiar în vederea îndeplinirii obligaţiilor fiscale, pentru a se realiza astfel scopul preventiv şi punitiv al normei sancţionatoare, precum şi că, în situaţiile în care legiuitorul a dorit ca referirea să se facă doar la acele sume de bani reprezentând diferenţa dintre venitul societăţii şi cheltuielile acesteia, respectiv profitul societăţii, a folosit direct termenul de „profit”, nu pe acela de „venit”. Apelul formulat în cauză

Prin cererea de apel înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, intimata PL Galaţi a solicitat, în contradictoriu cu intimata ÎI AB, admiterea apelului şi menţinere în întregime a procesului-verbal atacat.

De asemenea, împotriva sentinţei civile menţionate la paragraful 19 a formulat apel petenta ÎI AB, prin care a solicitat, în contradictoriu cu intimata PL Galaţi, admiterea apelului şi, în consecinţă, admiterea în tot a plângerii contravenţionale.

La termenul de judecată din 23 mai 2024, Tribunalul Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal a repus pe rol Dosarul nr. 202/233/2022 şi a pus în discuţia părţilor, din oficiu, oportunitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept indicate la paragraful 8 din prezenta decizie.

Prin Încheierea din 6 iunie 2024, sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii. Dosarul nr. 120/306/2022 Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei

Prin Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria dd nr. eeeeee din 24 noiembrie 2021, întocmit de Serviciul Public de Poliţie Locală al Municipiului Sibiu (SPPL Mun. Sibiu), S.C. CD – S.R.L. a fost sancţionată contravenţional pentru că, la controlul efectuat la data de 23.11.2021 la punctul de lucru, s-a constatat că societatea desfăşura activităţi de comerţ cu amănuntul de produse alimentare, băuturi şi tutun, cu toate că nu a obţinut acordul de funcţionare emis de autorităţile locale, deşi anterior fusese sancţionată pentru aceeaşi faptă, fiind sub incidenţa sancţiunii suspendării activităţii comerciale până la data autorizării, dispusă prin Procesul-verbal seria ff nr. gggggg din 20 iunie 2017. Fapta reţinută în sarcina societăţii a fost încadrată în dispoziţiile art. 73 pct. 23 raportat la art. 74 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000, fiind sancţionată cu amendă în cuantum de 800 lei, dispunându-se, totodată, măsura complementară a confiscării veniturilor obţinute în perioada 24.05.2021-22.11.2021, în valoare de 816.405,94 lei. Plângerea contravenţională

Împotriva Procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria dd nr. eeeeee din 24 noiembrie 2021 a formulat plângere S.C. CD – S.R.L., înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu cu nr. 120/306/2022, prin care a solicitat instanţei de judecată ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: (i) în principal, anularea Procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria dd nr. eeeeee din 24 noiembrie 2021; (ii) în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii cu aceea a avertismentului şi înlăturarea sancţiunii complementare referitoare la confiscarea veniturilor realizate în perioada 24.05.2021-22.11.2021. Sentinţa pronunţată de prima instanţă

Prin Sentinţa civilă nr. 629 din 16 februarie 2023, Judecătoria Sibiu – Secţia civilă a respins, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată de petenta S.C. CD – S.R.L. în contradictoriu cu SPPL Mun. Sibiu.

În motivarea sentinţei menţionate în paragraful anterior, instanţa de fond a reţinut că petenta nu a formulat plângere contravenţională împotriva Procesului-verbal seria ff nr. gggggg din 20 iunie 2017, deşi acesta i-a fost comunicat în mod legal, astfel că procesul-verbal indicat beneficiază de prezumţia de legalitate şi temeinicie, activitatea petentei fiind suspendată încă din data de 13.07.2017. De asemenea, prima instanţă a reţinut că petenta nu a făcut dovada existenţei acordului de funcţionare la data de 24.11.2021, fiind astfel vinovată de fapta imputată. Apelul formulat în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate la paragraful 28 a formulat apel petenta S.C. CD – S.R.L., prin care a solicitat admiterea apelului şi: (i) în principal, schimbarea în tot a hotărârii judecătoreşti şi anularea Procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria dd nr. eeeeee din 24 noiembrie 2021; (ii) în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii aplicate cu aceea a avertismentului şi înlăturarea sancţiunii complementare referitoare la confiscarea veniturilor realizate în perioada 24.05.2021-22.11.2021.

La termenul de judecată din 22 mai 2024, Tribunalul Sibiu – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a pus în discuţia părţilor, din oficiu, oportunitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept indicate la paragraful 10 din prezenta decizie.

Prin Încheierea din 20 iunie 2024, sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii. Dosarul nr. 9.546/306/2022 Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei

Prin Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria ii nr. jjjjjj din 9 august 2022, întocmit de SPPL Mun. Sibiu, S.C. EF – S.R.L. a fost sancţionată contravenţional pentru că, la controlul efectuat în data de 11.07.2022 la punctul de lucru situat în municipiul Sibiu, s-a constatat că societatea desfăşura activităţi de comerţ cu amănuntul de produse alimentare şi activităţi de alimentaţie publică, cu toate că nu a obţinut acordul de funcţionare emis de autorităţile locale, deşi anterior fusese sancţionată pentru aceeaşi faptă, fiind sub incidenţa sancţiunii suspendării activităţii comerciale până la data autorizării, dispusă prin Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria kk nr. llllll din 8 aprilie 2021. Fapta reţinută în sarcina societăţii a fost încadrată în prevederile art. 73 pct. 23 raportat la art. 74 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 şi sancţionată cu amendă în cuantum de 800 lei, dispunându-se, totodată, măsura complementară a confiscării veniturilor obţinute în perioada 11.01.2022-10.07.2022, în valoare de 223.354,99 lei. Plângerea contravenţională

Împotriva Procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria ii nr. jjjjjj din 9 august 2022 a formulat plângere S.C. EF – S.R.L., înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu cu nr. 9.546/306/2022, prin care a solicitat instanţei de judecată ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: (i) în principal, anularea Procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria ii nr. jjjjjj din 9 august 2022 ca nelegal şi neîntemeiat, cu înlăturarea măsurii complementare a confiscării veniturilor aferente perioadei 11.01.2022-10.07.2022, în cuantum de 223.354,99 lei; (ii) în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii cu aceea a avertismentului şi înlăturarea măsurii complementare referitoare la confiscarea veniturilor realizate în perioada 11.01.2022-10.07.2022, în cuantum de 223.354,99 lei; reducerea sumei asupra căreia s-a dispus măsura confiscării conform art. 5 şi 24 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001), motivat de modul greşit de calcul al sumei supuse măsurii confiscării în conformitate cu dispoziţiile art. 73 pct. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000. Sentinţa pronunţată de prima instanţă

Prin Sentinţa civilă nr. 5.955 din 28 decembrie 2022, Judecătoria Sibiu – Secţia civilă a respins plângerea contravenţională formulată de petenta S.C. EF – S.R.L., menţinând Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria ii nr. jjjjjj din 9 august 2022, ca fiind legal şi întemeiat.

Pentru a pronunţa hotărârea mai sus menţionată, instanţa de fond a reţinut că petenta nu neagă săvârşirea contravenţiei reţinute în sarcina sa, cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, criticile sale vizând aspecte formale ale procesului-verbal, precum şi individualizarea sancţiunilor contravenţionale.

În ceea ce priveşte sancţiunea complementară constând în confiscarea sumei de 223.354,99 lei, reprezentând veniturile realizate de petentă în perioada 11.01.2022-10.07.2022, instanţa a reţinut că, potrivit art. 73 pct. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000, în ipoteza în care un agent economic desfăşoară activitate fără a avea acest drept, toate veniturile obţinute în această perioadă pot fi considerate ca fiind realizate ilicit. Prin urmare, confiscarea întregii sume de bani realizate în perioada de referinţă este legală. Apelul formulat în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la paragraful 35 a formulat apel petenta S.C. EF – S.R.L., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii judecătoreşti atacate, în sensul admiterii plângerii contravenţionale formulate împotriva Procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria ii nr. jjjjjj din 9 august 2022, şi reducerea sumei ce formează obiectul confiscării, argumentând modul eronat de calcul al sumei de 223.354,99 lei, reprezentând venitul brut realizat de societate în perioada 11.01.2022-10.07.2022, dat fiind faptul că sintagma „venituri realizate ilicit” se referă la venitul net al societăţii, respectiv la valoarea rămasă după plata „utilităţilor, mărfurilor, salariilor, contribuţiilor aferente şi taxei pe valoarea adăugată”.

La termenul de judecată din 19 iunie 2024, Tribunalul Sibiu – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a repus pe rol cauza şi a pus în discuţia părţilor, din oficiu, oportunitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept indicate la paragraful 12 din prezenta decizie.

Prin Încheierea din 18 iulie 2024, sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii. IV. Punctele de vedere ale părţilor Dosarul nr. 202/233/2022

Apelanta-petentă apreciază că sesizarea este admisibilă, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, dat fiind că dispoziţiile art. 73 pct. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 nu prevăd o definiţie exactă a noţiunii de „venit ilicit” care este supus măsurii complementare a confiscării. Precizează că o altă chestiune care va fi supusă apelului este şi împrejurarea dacă în categoria veniturilor realizate ilicit se includ şi acele venituri realizate în perioada în care efectele procesului-verbal de sancţionare au fost suspendate de drept potrivit art. 32 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.

Potrivit punctului de vedere exprimat de apelanta-intimată Poliţia Locală Galaţi, se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept referitoare la interpretarea prevederilor art. 73 pct. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000, având în vedere că în conţinutul acestor prevederi legale nu există niciun criteriu de stabilire a sumei considerate de legiuitor ca fiind „venit realizat ilicit” pe perioada suspendării. De asemenea, autoritatea a precizat că problema de drept suscită interes practic inclusiv pentru faptul că şi celelalte autorităţi locale au întâmpinat aceeaşi problemă în aplicarea textului normativ. Dosarul nr. 120/306/2022

Potrivit punctului de vedere exprimat de apelantă, sesizarea este admisibilă, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă. În ceea ce priveşte problema de drept, aceasta apreciază că „veniturile realizate ilicit” prevăzute de art. 73 pct. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 nu includ şi taxa pe valoarea adăugată.

Intimatul apreciază că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu problema de drept menţionată la paragraful 10 din prezenta decizie este inadmisibilă, arătând că prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 535 din 13 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 896 din 15 noiembrie 2017, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. d) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale (Decizia Curţii Constituţionale nr. 535/2017), s-a statuat deja o chestiune similară prevederilor art. 73 pct. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000. Din punctul de vedere al intimatului, „veniturile realizate ilicit” reprezintă totalul veniturilor încasate în perioada de referinţă, nu doar profitul efectiv înregistrat de contravenient, iar prevederile art. 73 pct. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 sunt clare în acest sens. Dosarul nr. 9.546/306/2022

Apelanta apreciază că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este admisibilă, iar în ceea ce priveşte problema de drept indicată la paragraful 12 din prezenta decizie consideră că „veniturile realizate ilicit” nu sunt cele brute obţinute de societate, ci veniturile nete rămase după plata utilităţilor, mărfurilor, salariilor, contribuţiilor aferente şi taxei pe valoarea adăugată.

Potrivit punctului de vedere exprimat de intimat, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conform dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă este inadmisibilă, dată fiind Decizia Curţii Constituţionale nr. 535/2017. Intimatul apreciază că „veniturile realizate ilicit” reprezintă totalul veniturilor încasate în perioada de referinţă, nu doar profitul efectiv înregistrat de contravenient. V. Punctele de vedere ale completurilor de judecată care au formulat sesizările V.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Dosarul nr. 202/233/2022

Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit celor redate în continuare.

Astfel, chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării este ridicată în faţa unui complet învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă şi este esenţială în sensul că de lămurirea sa depinde soluţionarea cauzei pe fond, în sens larg. Problema de drept menţionată nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat deja asupra acesteia printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanţele. De asemenea, s-a apreciat că în cauză este îndeplinită şi condiţia noutăţii, fără a se motiva însă acest aspect. Dosarul nr. 120/306/2022

Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit celor redate în continuare.

S-a constatat de către instanţă că această chestiune de drept are caracter de noutate, câtă vreme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat până în prezent asupra acesteia şi nu face nici obiectul vreunui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. Mai mult, problema de drept nu a primit dezlegări jurisprudenţiale consecvente şi nu s-a stabilit o practică unitară cu privire la aceasta. Pe de o parte, au fost identificate hotărâri judecătoreşti care arată, în mod explicit, faptul că pentru determinarea cuantumului veniturilor realizate ilicit nu contează dacă acestea includ sau nu sume cu titlu de taxă pe valoarea adăugată, iar, pe de altă parte, au fost identificate hotărâri judecătoreşti în care suma confiscată a fost stabilită prin scăderea valorii taxei pe valoarea adăugată din totalul veniturilor înregistrate. Dosarul nr. 9.546/306/2022

Instanţa de trimitere a exprimat un punct de vedere identic cu cel redat la paragrafele 49 şi 50 de mai sus. V.2. Cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării Dosarul nr. 202/233/2022

Instanţa de trimitere apreciază că legiuitorul a utilizat termenul de „venit” prin raportare la noţiunea de „operator economic” care nu cuprinde doar societăţile comerciale şi, pe cale de consecinţă, nu a definit noţiunea de „profit”, însă nu face distincţie între venitul brut şi cel net. În opinia sa, măsura confiscării ar trebui aplicată doar la veniturile nete, întrucât cheltuielile obligatorii nu reprezintă un venit realizat de către operatorul economic, ci pentru veniturile realizate sunt necesare cheltuielile fie cu materia primă, fie cu produsele supuse revânzării, precum şi achitarea obligaţiilor fiscale aferente către bugetul de stat. Dosarul nr. 120/306/2022

Instanţa de trimitere consideră că, pe de o parte, argumentul expus de intimat în susţinerea inadmisibilităţii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu problema de drept se impune a fi înlăturat, întrucât art. 11 alin. (1) lit. d) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, face vorbire despre confiscarea „sumelor încasate”, în timp ce art. 73 pct. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 vorbeşte despre „veniturile realizate ilicit”, aceasta fiind, de fapt, esenţa sesizării puse în discuţie.

Pe de altă parte, plecând de la premisa că sintagma „venituri realizate ilicit” poate comporta două interpretări, după cum au învederat şi părţile litigante, punctul de vedere al instanţei este că textul nu face distincţie între venitul brut şi cel net tocmai pentru că acesta vizează, de fapt, toate încasările înregistrate în urma adoptării unei conduite ilicite, de natură contravenţională, fără deosebire după cum acestea îi profită sau nu propriu-zis contravenientului, deci fără luarea în considerare doar a venitului obţinut în urma scăderii taxei pe valoarea adăugată, impozitului pe venit ş.a.m.d. Dosarul nr. 9.546/306/2022

Instanţa de trimitere a exprimat un punct de vedere identic cu cel menţionat la paragrafele 53 şi 54. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Orientarea jurisprudenţială este în sensul că sintagma „venituri realizate ilicit” prevăzută de art. 73 pct. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 trebuie interpretată în sensul că se referă la toate veniturile brute realizate pe perioada suspendării activităţii operatorului economic, fără a se scădea din acestea cheltuielile ori alte obligaţii.

Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul: tribunalelor Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale (Decizia civilă nr. 369/2023 din 25 aprilie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 15.128/211/2022, definitivă) şi Sibiu – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 899/2022 din 15 decembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 4.699/306/2022; Decizia nr. 833/2023 din 13 decembrie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 8.284/306/2022).

În acelaşi sens au fost exprimate şi punctele de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, ale următoarelor instanţe: curţile de apel Craiova – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Iaşi (opinie majoritară); tribunalele Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, Giurgiu, Teleorman şi Hunedoara – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; Judecătoria Bacău.

În susţinerea orientării jurisprudenţiale şi a punctelor de vedere teoretice au fost expuse următoarele argumente:

Din textul art. 73 pct. 23 al Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000 reiese explicit că este supusă confiscării suma realizată în mod ilicit cu titlu de venit şi nu de profit. În contextul în care legiuitorul nu face distincţie între caracter net şi brut, trebuie avută în vedere forma de bază primară cu sensul necircumstanţiat de limitări pe care legea nu le instituie.

Se are în vedere o interpretare gramaticală sau literală a termenului autonom „venit realizat ilicit”, prin urmare, bazat pe procedee de analiză morfologică şi sintactică a textului.

În absenţa unei coroborări sau a unei norme de trimitere din partea legiuitorului sau a actului de sesizare, nu se poate concluziona printr-o interpretare sistematică privind aceeaşi instituţie juridică.

Dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 conţin o normă cu caracter general privitoare la sancţiunile contravenţionale complementare.

Prin urmare, pentru a identifica voinţa legiuitorului delegat, interpretarea sintagmei „venituri realizate ilicit”, prevăzută de art. 73 pct. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000, trebuie făcută prin raportare la dispoziţia de la art. 5 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, ceea ce înseamnă că sunt supuse confiscării toate veniturile rezultate din contravenţia prevăzută de art. 73 pct. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000, adică toate încasările obţinute din activitatea comercială desfăşurată între data suspendării activităţii comerciale şi momentul constatării contravenţiei.

Cum confiscarea prevăzută de art. 73 pct. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 reprezintă o sancţiune, iar nu o modalitate de recuperare a prejudiciului produs în dauna bugetului general al statului, înseamnă că trebuie luat în considerare scopul urmărit de legiuitor prin instituirea acestei sancţiuni, care este cel rezultat din scopul arătat în mod expres în cuprinsul art. 107 alin. (1) din Codul penal.

Aşadar, pentru aplicarea sancţiunii complementare a confiscării nu prezintă relevanţă dacă contravenientul a efectuat sau nu cheltuieli deductibile în vederea obţinerii veniturilor supuse confiscării, întrucât confiscarea intervine în considerarea raportului de drept contravenţional stabilit între contravenient şi statul român.

S-a reţinut, de asemenea, că sunt incidente mutatis mutandis cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 18 iunie 2021, întrucât sancţiunea complementară a confiscării veniturilor realizate ilicit în perioada dintre data suspendării activităţii comerciale şi momentul constatării contravenţiei este prevăzută ope legis.

Veniturile realizate în afara dispoziţiilor legale, adică atunci când desfăşurarea oricărui exerciţiu comercial este suspendată, nu pot fi supuse impozitării sau alocate unor cheltuieli, întrucât s-ar ajunge practic la eludarea dispoziţiilor amintite.

Venitul este ilicit în măsura în care el a fost obţinut prin desfăşurarea de activităţi în mod ilegal, astfel că el nu poate fi alocat unor cheltuieli pe care, în mod legal, agentul comercial ar trebui să le facă din venituri obţinute în acelaşi mod.

Într-o altă orientare teoretică, nesusţinută de practică judiciară, s-a apreciat că sintagma „venituri realizate ilicit” prevăzută de art. 73 pct. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 trebuie interpretată în sensul că se referă doar la veniturile nete, care au mărit patrimoniul persoanei în mod efectiv, după ce au fost scăzute cheltuielile, obligaţiile fiscale ori alte sarcini asemenea din venitul brut.

Această orientare teoretică se regăseşte la nivelul: curţilor de apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Iaşi (opinie minoritară); al Tribunalului Ialomiţa (opinie majoritară) şi al Judecătoriei Oneşti.

În susţinerea punctelor de vedere teoretice au fost expuse următoarele argumente:

Opinia contrară, în sensul că ar trebui supuse măsurii confiscării toate veniturile brute realizate pe perioada suspendării activităţii operatorului economic, fără a se scădea din acestea cheltuielile ori alte obligaţii, generează o situaţie de inechitate, nejustificată obiectiv şi rezonabil.

Acest fapt ar echivala cu cheltuieli duble în sarcina contravenientului în vederea îndeplinirii propriilor obligaţii faţă de furnizori, angajaţi ori chiar în vederea îndeplinirii obligaţiilor fiscale. Măsura ar putea fi considerată excesivă ori disproporţionată.

În acelaşi timp, se poate considera că legiuitorul a utilizat termenul de „venit” prin raportare la noţiunea de „operator economic”, care nu cuprinde doar societăţile comerciale şi, pe cale de consecinţă, nu are definită noţiunea de „profit”, fără însă a face distincţie între venitul brut şi cel net.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, obligaţia de a plăti amenzile poate încălca garanţia consacrată în primul alineat al art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia), dacă prin aceasta se impune o sarcină excesivă sau se aduce atingere în mod grav situaţiei financiare a petentei. Cu toate acestea, autorităţile naţionale sunt cele care decid, în primul rând, ce fel de „amendă” trebuie aplicată, deciziile luate în acest domeniu implicând o apreciere a problemelor politice, economice şi sociale, apreciere pe care Convenţia o lasă în competenţa statelor membre, acestea având la dispoziţie o largă marjă de apreciere (Decizia de inadmisibilitate din 19 noiembrie 2013, pronunţată în Cauza Electrosan S.R.L. împotriva României, paragraful 17; Hotărârea din 18 iunie 2013, pronunţată în Cauza Complex Herta S.R.L. Lipova împotriva României, paragraful 32).

Totodată, sancţiunea confiscării veniturilor realizate ilicit trebuie privită ca o limitare a dreptului de proprietate prin raportare la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, intrând sub incidenţa celui de-al doilea alineat al articolului 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie, care permite statelor contractante să adopte legile pe care le consideră necesare pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a „amenzilor”. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că atât amenda, cât şi sumele confiscate se subsumează noţiunii de „amenzi” (Decizia de inadmisibilitate din 19 noiembrie 2013, pronunţată în Cauza Electrosan S.R.L. împotriva României, paragraful 16).

Este adevărat că acolo unde legea nu distinge, nici interpretului nu îi este permis să distingă, însă nu pot fi ignorate celelalte principii de drept care protejează patrimoniul obţinut licit şi nici acele principii care impun aplicarea dispoziţiilor legale în acord cu principiul proporţionalităţii măsurilor dispuse raportate la fapta şi prejudiciul creat. Astfel, măsura se impune a fi raportată exclusiv la acele venituri care au mărit efectiv patrimoniul persoanei, orice altă interpretare fiind excesivă prin raportare la voinţa legiuitorului şi la textul supus interpretării.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României

Prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 535/2017 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. d) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, s-au reţinut următoarele: ” 24. Curtea reţine că scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea sancţiunii complementare a confiscării sumelor încasate este unul legitim, şi anume respectarea ordinii de drept şi a actelor emise de autorităţile administrative, precum şi, în principal, privarea operatorului economic de sumele încasate ca urmare a exercitării activităţii sale în mod ilicit, evitându-se astfel perturbarea concurenţei loiale prin recunoaşterea unui beneficiu obţinut cu încălcarea legii. 25. Curtea va verifica însă dacă în acest caz de limitare a dreptului de proprietate a fost respectat principiul proporţionalităţii, dezvoltat atât în jurisprudenţa sa, cât şi în cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, paragrafele 29-30, şi Decizia nr. 725 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 4 aprilie 2017, paragraful 24), dacă limitele impuse prin intervenţia legiuitorului acestui drept – respectiv reglementarea confiscării sumelor încasate de operatorul economic care continuă să îşi desfăşoare activitatea pe perioada suspendării activităţii, suspendare dispusă ca urmare a săvârşirii unei alte contravenţii, reprezintă o limitare rezonabilă care să nu fie disproporţionată cu obiectivul urmărit. 26. Curtea reţine că, potrivit principiului proporţionalităţii, orice măsură luată trebuie să fie adecvată – capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară – indispensabilă pentru îndeplinirea scopului şi proporţională, respectiv să existe un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat, ceea ce presupune verificarea existenţei unui just echilibru între interesul general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului (a se vedea Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, paragraful 26). 27. Curtea reţine că sancţiunea instituită de textul de lege criticat este adecvată – capabilă în mod obiectiv şi abstract să ducă la îndeplinirea scopului pentru care a fost instituită, şi anume privarea operatorului economic de sumele încasate ca urmare a exercitării activităţii sale în mod ilicit, respectiv prin afectarea concurenţei loiale şi obligarea operatorului economic ca în viitor să respecte prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, precum şi actele emise şi măsurile dispuse de către organele fiscale competente în aplicarea acestui act normativ. 28. Totodată, sancţiunea confiscării este una necesară, pentru a înlătura consecinţa dobândirii unui avantaj obţinut în mod ilicit, sumele încasate supuse confiscării provenind din săvârşirea unor fapte antisociale, cu un grad de pericol social apreciat de legiuitor ca fiind crescut. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că Legea fundamentală nu ocroteşte şi nu garantează dreptul de proprietate privată în legătură cu sumele obţinute cu încălcarea legii. Dimpotrivă, Constituţia îl obligă pe legiuitor să reglementeze căi/modalităţi de recuperare a sumelor astfel dobândite, în speţă confiscarea sumelor încasate (a se vedea în acest sens Decizia nr. 245 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 20 iulie 2016, paragraful 60). 29. Referitor la caracterul proporţional al măsurii, Curtea urmează să analizeze sancţiunea confiscării sumelor încasate ca limitare a dreptului de proprietate prin raportare la jurisprudenţa sa şi la cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului. O primă observaţie priveşte faptul că sancţiunea confiscării sumelor încasate intră sub incidenţa celui de-al doilea alineat al articolului 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care permite statelor contractante să adopte legile pe care le consideră necesare pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a «amenzilor». În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că atât amenda, cât şi sumele confiscate se subsumează noţiunii de «amenzi» [a se vedea, în acest sens, Decizia de inadmisibilitate din 19 noiembrie 2013, pronunţată în Cauza Electrosan – S.R.L. împotriva României (Cererea nr. 31.931/07), paragraful 16]. 30. În ceea ce priveşte obligaţia verificării existenţei unui just echilibru între interesul general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, obligaţia de a plăti amenzile poate încălca garanţia consacrată în primul alineat al art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dacă prin aceasta se impune o sarcină excesivă sau se aduce atingere în mod grav situaţiei financiare a petentei [a se vedea, în acest sens, Decizia de inadmisibilitate din 19 noiembrie 2013, pronunţată în Cauza Electrosan – S.R.L. împotriva României (Cererea nr. 31.931/07), paragraful 17, şi Hotărârea din 18 iunie 2013, pronunţată în Cauza S.C. Complex Herta Import Export – S.R.L. Lipova împotriva României, paragraful 32]. Cu toate acestea, autorităţile naţionale sunt cele care decid, în primul rând, ce fel de «amendă» trebuie aplicată, deciziile luate în acest domeniu implicând o apreciere a problemelor politice, economice şi sociale, apreciere pe care Convenţia o lasă în competenţa statelor membre, acestea având la dispoziţie o largă marjă de apreciere [a se vedea Decizia de inadmisibilitate din 21 martie 2006, pronunţată în Cauza Valico S.R.L. împotriva Italiei (Cererea nr. 70.074/01), Decizia de inadmisibilitate din 19 noiembrie 2013, pronunţată în Cauza Electrosan – S.R.L. împotriva României (Cererea nr. 31.931/07), paragraful 17, şi Hotărârea din 18 iunie 2013, pronunţată în Cauza S.C. Complex Herta Import Export – S.R.L. Lipova împotriva României, paragraful 32]. Din acest punct de vedere, soluţia legislativă criticată se înscrie în «larga marjă de apreciere» a statului. 31. Curtea observă că, astfel cum s-a reţinut la paragraful 16 al prezentei decizii, autorul excepţiei a fost sancţionat contravenţional cu amendă şi confiscarea sumelor încasate, potrivit art. 11 alin. (1) lit. d) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, pentru săvârşirea unei contravenţii prevăzute de lege, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, ce constă în continuarea livrării de bunuri sau prestării de servicii, deoarece nu a respectat sancţiunea complementară dispusă anterior de organele fiscale, respectiv suspendarea activităţii operatorului economic în punctul de lucru, ca urmare a săvârşirii unei alte fapte contravenţionale. Rezultă astfel că ingerinţa în dreptul de proprietate sub aspectul confiscării sumelor încasate corespunde interesului general circumscris obligaţiei statului de a reglementa măsuri care să descurajeze încălcarea legii şi să înlăture consecinţele negative care decurg din acestea. 32. Curtea constată că sancţiunea complementară a confiscării sumelor încasate, reglementată prin textul de lege criticat, se aplică în ipoteza anterior evidenţiată, iar gravitatea sa este justificată de persistenţa autorului în săvârşirea faptelor contravenţionale, precum şi de conduita lipsită de bună-credinţă în privinţa obligaţiei de respectare a legilor statuate prin art. 1 alin. (5) şi art. 57 din Constituţie. 33. Critica de neconstituţionalitate priveşte un element în raport cu care se apreciază asupra «justului echilibru» între interesele concurente, acest element constituindu-l cuantumul sumei supuse confiscării. Potrivit textului de lege criticat, confiscarea priveşte «sumele încasate», autorul dorind micşorarea acestui cuantum prin interpretarea textului de lege criticat în sensul constituţionalităţii acestuia, în măsura în care priveşte doar profitul net al agentului economic. Argumentele autorului excepţiei nu se referă însă la existenţa unei sarcini exorbitante impuse operatorului economic, sub aspectul unei atingeri grave a situaţiei financiare a acestuia. Faptul că operatorul economic şi-a desfăşurat activitatea în mod ilicit, iar în cursul acesteia s-a angajat în alte raporturi juridice care au generat drepturi şi obligaţii corelative nu constituie un motiv care să justifice conduita sa contrară legii. 34. În concluzie, din analiza făcută, Curtea reţine că sancţiunea confiscării sumelor încasate, reglementată prin art. 11 alin. (1) lit. d) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, respectă justul echilibru între interesul general şi imperativele apărării dreptului de proprietate privată. 35. Cât priveşte atingerea adusă art. 45 şi art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, Curtea reţine că libertatea economică şi, subsecvent, libertatea comerţului presupun garantarea dreptului de a desfăşura o activitate economică într-un mediu concurenţial ale cărui pârghii sunt fixate de stat prin lege. Numai în acest fel concurenţa va presupune o confruntare loială între operatorii economici care acţionează pe acelaşi segment de piaţă şi care oferă consumatorilor produse similare. Legiuitorul are astfel obligaţia să impună reguli de disciplină economică, pe care operatorii economici trebuie să le respecte, precum şi posibilitatea de a stabili sancţiunile corespunzătoare pentru nerespectarea lor, aceasta fiind semnificaţia sintagmei «în condiţiile legii» cuprinsă în art. 45 din Constituţie (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 556 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 15 august 2007). Astfel, veniturile realizate de operatorii economici sunt supuse unui proces de fiscalizare necesar realizării dezideratului cuprins în art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, potrivit căruia România este stat social. În aceste condiţii, pentru a garanta respectarea prevederilor legale prin care statul a înţeles să disciplineze activitatea operatorilor economici, s-au instituit sancţiuni, textul de lege criticat reglementând în acest sens.” VIII. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

În jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că, în lipsa unei armonizări a legislaţiei Uniunii în domeniul sancţiunilor aplicabile în caz de nerespectare a condiţiilor prevăzute de un sistem instituit prin această legislaţie, statele membre sunt competente să aleagă sancţiunile care le par adecvate. Ele sunt însă obligate să îşi exercite această competenţă cu respectarea dreptului Uniunii şi a principiilor sale generale şi, în consecinţă, cu respectarea principiului proporţionalităţii (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunţată de Marea Cameră în Cauza Comisia Comunităţilor Europene împotriva Republicii Elene; Hotărârea din 6 noiembrie 2008, pronunţată