2rhc-85/17 — Intentarea procedurii de insolvabilitate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Intentarea procedurii de insolvabilitate
- Temei legal
- Temeiurile declarării revizuirii
2rhc-85/17 — Intentarea procedurii de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Dosarul nr. 2rhc-85/17 Curtea de Apel Chișinău Judecător: M. Ciugureanu Curtea Supremă de Justiție Judecători: A. Cobăneanu, I. Druță și I. Oprea Î N C H E I E R E 06 septembrie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu, judecătorii: Ion Druță și Iuliana Oprea examinînd cererea de revizuire declarată de Societatea cu Răspundere Limitată „CES GROUP”, în cadrul procesului de insolvabilitate intentat în privința Societății cu Răspundere Limitată „Nina & ASN”, împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 31 mai 2017, prin care recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „CES GROUP” a fost respins, A C O N S T A T A T: La 09 august 2013, administratorul Societății cu Răspundere Limitată „Nina & ASN” – Covaș Nina, a depus cererea introductivă, privind intentarea procesului de insolvabilitate față de Societatea cu Răspundere Limitată „Nina & ASN”.
În motivarea pretențiilor a invocat faptul că situația economică de recesiune existentă la moment în republică, diminuarea capacității financiare a populației, vânzările scăzute ale întreprinderii și dobânda excesivă în raporturile de creditare au condus la scăderea semnificativă a volumului de afaceri și astfel au minimizat esențial posibilitățile întreprinderii de ași respecta obligațiile contractuale precum și de a menține activitatea planificată în regim de funcționare. Suplimentar, administratorul debitorului a indicat că întreprinderea nu dispune de active ce i-ar permite restabilirea imediată a activității companiei pentru stingerea creanțelor acumulate, înafara procesului de insolvabilitate.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 august 2013, cererea introductivă a fost admisă spre examinare. Au fost aplicate măsurile de asigurare necesare și a fost numit Timotin Veaceslav, în calitate de administrator provizoriu al debitorului Societatea cu Răspundere Limitată „Nina & ASN” (f.d. 1). 1 Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 23 februarie 2016, a fost constatată starea de insolvabilitate a debitorului Societatea cu Răspundere Limitată „Nina & ASN”, fiind intentat procesul de insolvabilitate față de Societatea cu Răspundere Limitată „Nina & ASN”, cu sediul în mun.
Chișinău, str. Lech Kaczynski, nr. 2/3, IDNO: 1003600037020, cu desemnarea în calitate de administrator al insolvabilității pe Timotin Veaceslav, deținătorul certificatului nr. 13190 nr. din 05 mai 2009. A fost stabilit termenul limită de înaintare a creanțelor de 45 de zile și termenul de verificare a creanțelor de către administratorul insolvabilității, de întocmire și prezentare a tabelului definitiv, în interval de 15 zile. Ședința de validare a creanțelor fiind stabilită pentru data de 26 aprilie 2016, ora 10:00 (f.d.
15). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 07 martie 2017, au fost respinse contestațiile Societății cu Răspundere Limitată „Debit Grup”, Societății cu Răspundere Limitată „Agrimax-Impex”, Societății cu Răspundere Limitată „CES GROUP” și a lui Vrednic Evelin împotriva creanțelor Societății cu Răspundere Limitată „Adrika”, Societății cu Răspundere Limitată „Criada Import”, Societății cu Răspundere Limitată „Rost Import”, Societății cu Răspundere Limitată „Tandem 2002”, Societății cu Răspundere Limitată „Darius Grup” și Societății cu Răspundere Limitată „Comvet Service” admise în tabelul definitiv al creanțelor debitorului Societatea cu Răspundere Limitată „Nina & ASN”, în proces de insolvabilitate, ca fiind neîntemeiate (f.d.
55). Pentru a hotărî astfel, instanța de insolvabilitate a concluzionat că argumentele contestatarilor nu corespund prevederilor art. 166, art. 167 CPC și art. 141, alin. (3) a Legii insolvabilității și sunt neîntemeiate, deoarece se combat prin actele administrate la materialele cauzei și anume acte de verificări, contracte, scrisori de garanție, titluri executorii, etc., acte ce confirmă autenticitatea și veridicitatea creanțelor admise de către administratorul insolvabilității Societatea cu Răspundere Limitată „Nina & ASN” – Veaceslav Timotin. La 20 martie 2017, Societatea cu Răspundere Limitată „CES GROUP” a declarat recurs nemotivat împotriva încheierii instanței de insolvabilitate din 07 martie 2017. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 31 mai 2017, recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „CES GROUP” a fost respins (f.d.
65-67). Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a punctat că recurentul a admis încălcarea prevederilor art. 437, alin. (1), lit. f) CPC, care statuează expres că cererea de recurs trebuie să fie dactilografiată și trebuie să cuprindă esența și temeiurile recursului, argumentul ilegalității deciziei atacate, solicitările recurentului, propunerile respective, însă, contrar acestor prevederi, recurentul a depus un recurs nemotivat, circumstanță care a dus la respingerea recursului.
La 04 iulie 2017, Societatea cu Răspundere Limitată „CES GROUP” a declarat cerere de revizuire împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 31 mai 2017. În motivarea cererii, revizuentul a indicat drept temei pentru revizuire art. 449, lit. b) CPC, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale pricinii care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentului, 2 dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a pricini. Revizuenta, ca temei de revizuire a deciziei instanței de recurs a anexat copiile cererii de recurs nemotivată și motivată declarat împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 07 martie 2016. Potrivit art. 452 alin. alin. (1) și (3) CPC al RM, instanța examinează cererea de revizuire în ședință publică în conformitate cu normele de examinare a cererii de chemare în judecată.
Participanților la proces li se comunică locul, data și ora ședinței. Neprezentarea lor, însă nu împedică examinarea cererii de revizuire. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Conform art. 6 alin. (7) din Legea nr. 780 din 27 decembrie 2001, privind actele legislative, în cazul în care între două acte legislative cu aceiași forță juridică apare un conflict de norme ce promovează soluții diferite asupra aceluiaș obiect al reglementării, se aplică prevederile actului posterior. În acest sens, coraborînd prevederile art. 452 alin. (1) CPC, cu art. 444 CPC, care este modificat printr-o Lege posterioară ce promovează soluții diferite privitor la citarea și participarea părților, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție examinează cererea de revizuire în lipsa participanților potrivit regulilor de examinare a recursului.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de revizuire declarată de Societatea cu Răspundere Limitată „CES GROUP” urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. În favoarea concluziei enunțate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1), lit. a) CPC, instanța de judecată, după ce examinează cererea de revizuire, emite o încheiere de respingere a cererii de revizuire, ca fiind inadmisibilă. Astfel, potrivit art. 451, alin (1) CPC al RM, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menționate la art. 447, indicîndu-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 și anexându-se probele ce le confirmă.
Instanța de judecată menționează că revizuenta și-a motivat pretențiile invocate în cererea de revizuire prin prisma art. 449 lit. b) CPC, care statuează expres că revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale pricinii care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuientului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a pricini.
Revizuenta ca temei de revizuire a deciziei instanței de recurs a anexat copiile cererii de recurs nemotivată și motivată declarat împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 07 martie 2016. 3 Instanța de revizuire menționează că cele invocate de revizuentă în cererea de revizuire nu sunt circumstanțe sau fapte esențiale ale pricinii care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentului și nu pot fi admise ca probe pertinente și concludente care ar servi temei pentru redeschidere a procesului. Instanța de judecată precizează faptul că revizuirea este o cale de atac de retractare și nu de reformare a hotărârii contestate, iar retractarea neîntemeiată a hotărîrii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilității raporturilor juridice, care înseamnă că soluția definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată fără motive legale.
De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate. Totodată, este primordial de accentuat și aspectul ce ține de faptul că unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul stabilității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că procedura de revizuire nu trebuie folosită de către instanțele naționale într-o manieră incompatibilă cu principiul securității juridice (cauza „Sfinx-Impex” SA c. Moldovei, nr. 28439/05 din 25 septembrie 2012). În afară de aceasta, în hotărârea sa din 6 decembrie 2006, în cauza Popov contra Moldovei, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a reiterat că revizuirea se admite numai în cazul dacă noi fapte cu privire la o cauză care a fost examinată au fost descoperite și aceste fapte ar putea avea efect decisiv asupra rezultatului cauzei, precum și dacă aceste circumstanțe nu au fost cunoscute și nu au putut fi cunoscute.
Astfel, din considerentele menționate și având în vedere faptul că motivele invocate în cererea de revizuire sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire declarată de Societatea cu Răspundere Limitată „CES GROUP”, ca fiind inadmisibilă. În conformitate cu art. art. 269-270, art. 449 lit. b), art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, D I S P U N E: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire declarată de Societatea cu Răspundere Limitată „CES GROUP”. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac.
Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecători Ion Druță Iuliana Oprea 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.