Decizia nr. 51/2023 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 1287/1/2023

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.287/1/2023, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023 (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul magistrat-asistent Cristian Balacciu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 3.765/99/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; numai reclamanta a depus un punct de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 30 martie 2023, în Dosarul nr. 3.765/99/2022, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: În aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (5) raportat la cele ale art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 14 alin. (3) se interpretează în sensul că excluderea cumulului dintre indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor şi salarizarea aferentă gradului didactic I obţinut în baza aceluiaşi titlu ştiinţific de doctor se aplică şi cadrelor didactice cărora, anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, li s-a acordat gradul didactic I în considerarea titlului ştiinţific de doctor, în baza art. 36 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Metodologiei formării continue a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.770/1998, cu modificările şi completările ulterioare. II. Dispoziţiile legale invocate de autorul sesizării II.1. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) Art. 14. – Drepturi salariale pentru deţinerea titlului ştiinţific de doctor ” (1) Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul. Cuantumul salarial al acestei indemnizaţii nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor prevăzută la art. 25. (…) (3) Personalul didactic de predare care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, nu primeşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I.” Art. 39. – Aplicarea tranzitorie ” (…) (5) Sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14.” II.2. Alte dispoziţii legale relevante

Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 128/1997) Art. 36. – ” (…) (3) Personalului didactic încadrat în învăţământul preuniversitar, care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 68 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi care a obţinut titlul ştiinţific de doctor în domeniul specialităţii pe care o predă sau în domeniul fundamental, i se acordă gradul didactic I, pe baza unei inspecţii şcolare speciale.”

Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 1/2011) Art. 242. – ” (…) (7) Personalului didactic încadrat în învăţământul preuniversitar, care a obţinut titlul ştiinţific de doctor în domeniul în care poate fi încadrat sau în domeniul ştiinţelor educaţiei şi care îndeplineşte cumulativ condiţiile de formare iniţială şi condiţiile de vechime la catedră de minimum 4 ani de la obţinerea definitivării în învăţământ, i se acordă gradul didactic I, în temeiul prevederilor unei metodologii specifice, elaborate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării.” (…)

Metodologia formării continue a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.770/1998, cu modificările şi completările ulterioare (Ordinul nr. 3.770/1998) Precizări cu privire la aplicarea unor articole din Legea nr. 84/1995, republicată, cu modificările ulterioare, şi din Legea nr. 128/1997 ” Art. 36 alin. (3) din Legea nr. 128/1997: Se acordă gradul didactic I personalului didactic care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 68 din Legea nr. 84/1995 şi a obţinut titlul ştiinţific de doctor în domeniul specialităţii pe care o predă, pe baza unei inspecţii şcolare speciale. Inspecţia şcolară specială se efectuează de către o comisie alcătuită din doi membri: 1. un inspector de specialitate de la inspectoratul şcolar sau de la Ministerul Educaţiei Naţionale ori un cadru didactic metodist din partea inspectoratului şcolar. Acesta trebuie să aibă gradul didactic I în specialitatea candidatului; 2. un cadru didactic universitar (lector dr., conferenţiar, profesor), având aceeaşi specialitate cu a candidatului. Inspecţia specială se va realiza la 4 activităţi didactice, se va solicita candidatului să elaboreze proiectele de activităţi şi probele de evaluare formativă pentru 1-2 capitole, similar cu gradul didactic I. La solicitarea Ministerului Educaţiei Naţionale, direcţia de resort, instituţiile de învăţământ – centre de perfecţionare şi inspectoratele şcolare vor propune cadrele didactice care vor face parte din comisia de inspecţie. Comisia de inspecţie specială, aprobată de Ministerul Educaţiei Naţionale, va efectua inspecţia aplicând instrumentele de evaluare şi întocmind procesele-verbale de inspecţie, precum şi exigenţa, specifice gradului didactic I. Procesul-verbal de inspecţie (raportul scris) va fi consemnat în registrul de procese-verbale al unităţii şcolare în care se desfăşoară inspecţia. La inspecţia specială participă şi directorul şcolii respective. Nota minimă de promovare a inspecţiei speciale este 8 (opt) şi media minimă de promovare este tot 8 (opt). Diferenţa de notare dintre cei doi membri ai comisiei nu trebuie să fie mai mare de un punct. În cazul în care cadrul didactic nu obţine media minimă de promovare la inspecţia şcolară specială, aceasta poate fi reprogramată în anul şcolar următor. Inspecţia şcolară poate fi susţinută de cel mult trei ori în 3 ani consecutivi. În termen de 3 zile de la susţinerea inspecţiei, candidatul va trimite Ministerului Educaţiei Naţionale – direcţia de resort procesul-verbal de inspecţie specială, pentru emiterea ordinului ministrului educaţiei naţionale de recunoaştere a gradului didactic I.”

Metodologia privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.561/2011, cu modificările şi completările ulterioare (Ordinul nr. 5.561/2011) Art. 42. – ” (1) Personalul didactic încadrat în învăţământul preuniversitar care a obţinut titlul ştiinţific de doctor şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 242 alin. (7) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, poate solicita echivalarea titlului ştiinţific de doctor cu gradul didactic I în domeniul ştiinţific al disciplinei/disciplinelor în care poate fi încadrat conform competenţelor certificate prin diplomă de licenţă/master, potrivit Centralizatorului disciplinelor, sau în domeniul ştiinţelor educaţiei, în următoarele condiţii: a) are o vechime efectivă la catedră de minimum 4 ani de la obţinerea definitivării în învăţământ; b) a obţinut calificativul «foarte bine» la evaluările anuale din ultimii 2 ani de activitate la catedră premergători înscrierii; c) în anul şcolar premergător înscrierii a susţinut o inspecţie curentă la care a obţinut calificativul «foarte bine». (…)” Art. 44. – ” (…) (2) Inspecţia specială se desfăşoară la 4 activităţi didactice în prezenţa comisiei aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi este valabilă numai pentru anul şcolar în care a fost efectuată. (3) La inspecţia specială se încheie un raport scris după modelul prevăzut în anexa 14 la prezenta metodologie, respectiv anexa 15 pentru profesorii documentarişti. Raportul de inspecţie va fi consemnat în registrul de inspecţii al unităţii de învăţământ unde se desfăşoară inspecţia. (…) (5) La inspecţia specială poate asista directorul unităţii de învăţământ. Acesta poate să facă observaţii şi aprecieri privind activităţile didactice asistate, dar nu acordă notă. (6) Activitatea cadrului didactic se evaluează de fiecare membru al comisiei. Media aritmetică a notelor acordate de către aceştia reprezintă nota la inspecţie. (7) Nota minimă de promovare a inspecţiei speciale este 9 (nouă). (8) Candidaţii care nu au primit nota minimă se consideră respinşi şi pot relua procedura de acordare a gradului didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor în anul şcolar următor. (9) Nota acordată la inspecţia specială nu poate fi contestată. (10) După transmiterea de către centrele de perfecţionare a raportului de inspecţie specială consemnat în registrul de procese-verbale al unităţii şcolare, în copie certificată pentru conformitate cu originalul de către directorul unităţii de învăţământ în care s-a desfăşurat inspecţia, Ministerul Educaţiei Naţionale finalizează procedura de acordare a gradului didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor prin emiterea ordinului ministrului. (11) Ordinul ministrului educaţiei naţionale pentru acordarea gradului didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor se eliberează individual şi reprezintă documentul în baza căruia titularul beneficiază de drepturile salariale corespunzătoare încadrării în învăţământ ca profesor cu gradul didactic I. (12) Ordinul ministrului educaţiei naţionale se transmite titularului de către inspectoratul şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti în exemplar original. Ministerul Educaţiei Naţionale informează centrele de perfecţionare cu privire la emiterea ordinului ministrului pentru acordarea gradului didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor. (13) Drepturile salariale se acordă de la data emiterii ordinului ministrului educaţiei naţionale pentru acordarea gradului didactic I. (14) În cazul cadrelor didactice cu o vechime în învăţământ mai mică de 6 ani, salarizarea se face la nivelul corespunzător tranşei de vechime 2-6 ani. (15) Cadrelor didactice cărora li s-a acordat gradul didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor li se consideră îndeplinită condiţia de participare periodică la programe de formare continuă.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 29 iunie 2022, cu nr. 3.765/99/2022, Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar – Iaşi, în numele şi pentru reclamanta A.B., a solicitat obligarea pârâtului Colegiul Naţional X Iaşi la calculul şi plata diferenţelor de drepturi salariale aferente indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor începând cu 1 iulie 2021 şi până la data acordării indemnizaţiei, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare până la data plăţii, precum şi la calculul şi plata indemnizaţiei de doctorat până la data când reclamanta nu va mai îndeplini condiţiile legale pentru acordarea acesteia sau/şi până la intervenţia unei modificări legislative în acest sens.

În motivare, reclamanta a arătat că, în baza titlului ştiinţific de doctor în filologie obţinut în anul 2003, i s-a acordat gradul didactic I prin echivalare la data de 17 decembrie 2003, în condiţiile şi potrivit procedurilor stabilite prin Ordinul nr. 3.770/1998.

A mai susţinut că, începând cu luna iulie 2021, a fost pusă în situaţia de a alege între indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor şi beneficiul salarial aferent gradului didactic I, în lipsa opţiunii fiindu-i sistată plata indemnizaţiei.

În acest context, a apreciat că nu i se aplică art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât a obţinut gradul didactic I în temeiul Ordinului nr. 3.770/1998, iar nu în baza Ordinului nr. 5.561/2011 la care face referire art. 14 alin. (3) din aceeaşi lege.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii pentru lipsa calităţii procesuale pasive, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, susţinând că a aplicat întocmai dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017.

Prin Sentinţa civilă nr. 2.802/2022 din 14 noiembrie 2022, Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, s-a instituit regula conform căreia indemnizaţia de doctorat nu mai poate fi acordată celor care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, personalul bugetar aflat în această situaţie având posibilitatea de a opta fie pentru gradul menţionat, fie pentru indemnizaţia în discuţie. Aşadar, intenţia legiuitorului a fost aceea de a acorda o singură recompensă financiară pentru obţinerea titlului ştiinţific de doctor.

Dispoziţiile art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică tuturor categoriilor de personal care deţineau titlul ştiinţific de doctor la data intrării în vigoare a acestei legi, indemnizaţia lunară pentru acest titlu urmând a fi acordată în măsura în care sunt întrunite condiţiile de la art. 14 din acelaşi act normativ. Or, art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 impune cadrelor didactice condiţia suplimentară de a nu fi solicitat şi obţinut gradul didactic I prin echivalarea cu titlul ştiinţific de doctor. Aceasta deoarece obţinerea gradului didactic în această modalitate reprezintă în sine un beneficiu acordat cadrelor didactice respective, condiţiile de acordare a gradului fiind mai puţin restrictive, dar şi pentru că obţinerea gradului didactic I determină avantaje financiare prin aplicarea unui nivel de salarizare superior.

Sintagma „indiferent de data obţinerii acestuia” (titlului ştiinţific de doctor) utilizată în cuprinsul art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 relevă că aceste dispoziţii se aplică tuturor persoanelor care au obţinut titlul ştiinţific de doctor, inclusiv celor care l-au dobândit anterior intrării în vigoare a acestei legi, printre care figurează şi reclamanta.

Tribunalul a evocat şi Decizia nr. 52 din 20 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, apreciind că art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi cadrelor didactice care au dobândit titlul ştiinţific de doctor şi au beneficiat de echivalarea titlului respectiv anterior intrării sale în vigoare. În final, a conchis că nicio persoană, indiferent de situaţia sa salarială, nu va putea cumula sporul pentru titlul ştiinţific de doctor cu o altă bonificaţie obţinută în temeiul aceluiaşi titlu.

Împotriva acestei sentinţe reclamanta a declarat apel, susţinând că decizia instanţei supreme nu este incidentă în cauză şi că dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu i se aplică.

În acest sens, a arătat că în perioada cuprinsă între adoptarea Ordinului nr. 5.561/2011 şi intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 este aplicabilă norma de la art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum rezultă din considerentele Deciziei nr. 52 din 20 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În schimb, în perioada anterioară emiterii Ordinului nr. 5.561/2011 (relevantă pentru situaţia reclamantei) era aplicabil Ordinul nr. 3.770/1998, care nu este menţionat în cuprinsul art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În acest context, a apreciat că prima instanţă a reţinut în mod greşit incidenţa art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, deoarece acest text de lege trimite la art. 14 alin. (3), care menţionează expres numai Ordinul nr. 5.561/2011, inaplicabil în cauză.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, reiterând apărările formulate în etapa procesuală anterioară. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Astfel, a arătat că dosarul se află pe rolul Curţii de Apel Iaşi în calea de atac a apelului, care judecă în ultimă instanţă, conform art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Soluţionarea apelului depinde de modul de interpretare şi aplicare a art. 39 alin. (5) raportat la art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017. Astfel, trebuie stabilit dacă interdicţia cumulului indemnizaţiei lunare pentru titlul ştiinţific de doctor cu salarizarea aferentă gradului didactic I obţinut în baza aceluiaşi titlu se aplică şi cadrelor didactice cărora, anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, li s-a acordat gradul didactic I, în considerarea aceluiaşi titlu, însă în baza altor prevederi decât cele menţionate expres în cuprinsul art. 14 alin. (3) din aceeaşi lege.

Chestiunea de drept invocată îşi păstrează caracterul de noutate, având în vedere că aceasta a devenit de actualitate după intrarea în vigoare a Ordinului ministrului educaţiei nr. 3.993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 17 iunie 2021 (Ordinul nr. 3.993/2021), fiind conturate opinii divergente cu privire la sfera destinatarilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, rezultate din referirea în cuprinsul acestei norme la Ordinul nr. 5.561/2011.

Decizia nr. 52 din 20 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept vizează situaţia unui cadru didactic care a obţinut titlul ştiinţific de doctor în anul 2014 şi ulterior gradul didactic I în temeiul prevederilor art. 242 alin. (7) şi (10) din Legea nr. 1/2011 şi ale Ordinului nr. 5.561/2011. Or, prezenta sesizare are în vedere situaţia unui cadru didactic care a obţinut titlul ştiinţific de doctor în anul 2003 şi ulterior gradul didactic I în baza art. 36 alin. (3) din Legea nr. 128/1997.

A mai arătat că se conturează atât o dificultate de interpretare a textelor legale incidente, cât şi necesitatea declanşării mecanismului de preîntâmpinare a apariţiei unei practici judiciare neunitare.

Astfel, pe de o parte, art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017 reprezintă o normă de reglementare primară care modifică regimul beneficiilor pecuniare acordate personalului pentru deţinerea titlului ştiinţific de doctor atât cu privire la natura şi cuantumul acestor beneficii, cât şi cu privire la eliminarea cumulului de beneficii rezultate din acelaşi titlu.

Pe de altă parte, norma de aplicare tranzitorie de la art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 extinde incidenţa noii reglementări prevăzute de art. 14 din acelaşi act normativ şi cu privire la personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor la data intrării în vigoare a legii, indiferent de data obţinerii acestuia.

Totodată, instanţa de trimitere a subliniat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunii de drept invocate şi că aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanta a apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece interpretarea şi aplicarea art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 pot fi realizate de către Curtea de Apel Iaşi, nefiind astfel necesară activarea mecanismului instituit de art. 519 din Codul de procedură civilă.

În acest sens a arătat că sesizarea ce a vizat interpretarea art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 52 din 20 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, reţinându-se că interpretarea acestui text de lege nu prezintă un grad sporit de dificultate.

În continuare, a subliniat că textul de lege anterior evocat este clar şi neechivoc, referindu-se expres numai la personalul didactic de predare care a obţinut gradul didactic I prin echivalare potrivit Ordinului nr. 5.561/2011.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să includă în sfera destinatarilor normei de la art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi cadrele didactice care au obţinut echivalarea titlului ştiinţific de doctor cu gradul didactic I în temeiul actelor anterioare Ordinului nr. 5.561/2011, ar fi făcut o menţiune expresă în acest sens.

O interpretare extinsă a art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 ar reprezenta o veritabilă adăugare la lege, prerogativă care nu aparţine instanţei de judecată şi care ar conduce la încălcarea art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie.

Intimata nu a prezentat opinia sa asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a apreciat că dispoziţiile legale incidente sunt susceptibile de interpretări diferite din care pot rezulta două opinii.

În concret, într-o opinie, art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se interpretează în sensul că acest text de lege conţine o teză unică ce dispune cu privire la cadrele didactice care, indiferent de data acordării titlului ştiinţific de doctor, obţin gradul didactic I prin echivalare ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Astfel, această normă vizează doar situaţiile juridice născute după intrarea sa în vigoare, reglementarea conţinând verbe la timpul prezent cu privire la personalul care „solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare”.

Dispoziţia de trimitere de la art. 39 alin. (5) din Legeacadru nr. 153/2017 justifică extinderea interdicţiei din cuprinsul art. 14 alin. (3) din aceeaşi lege la cadrele didactice care, indiferent de data acordării titlului ştiinţific de doctor, au obţinut şi gradul didactic I în baza aceluiaşi titlu, fiind beneficiari ai dublei bonificaţii la data apariţiei legii noi; or, operaţiunea de transpunere a dispoziţiei la care se face trimitere, respectiv art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu s-ar putea realiza în mod trunchiat, cu ignorarea menţiunii referitoare la prevederile Ordinului nr. 5.561/2011.

Ca atare, din coroborarea celor două norme ar rezulta că interdicţia cumulului nu s-ar aplica şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I în baza titlului ştiinţific de doctor prin aplicarea dispoziţiilor legale anterioare emiterii Ordinului nr. 5.561/2011.

Într-o a doua opinie, art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se interpretează în sensul că teza sa finală se aplică tuturor cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare anterior datei de 1 iulie 2017, indiferent de data acestei echivalări şi de actele normative care au reglementat procedura echivalării.

Această interpretare este în concordanţă cu intenţia legiuitorului de a aplica acelaşi tratament tuturor deţinătorilor titlului ştiinţific de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, inclusiv cadrelor didactice care la data intrării în vigoare a legii beneficiau de ambele drepturi salariale; această intenţie poate fi decelată din topografia textelor supuse analizei, respectiv din aşezarea dispoziţiei privitoare la personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, în cuprinsul art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017.

De altfel, prin Decizia nr. 8 din 8 februarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut că: „Valorificând experienţa acumulată din procesul de punere în aplicare a vechii legislaţii, legiuitorul, prin art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017, a încercat să se asigure că, pe perioada aplicării tranzitorii a noii legi, vor fi respectate principiile nediscriminării şi egalităţii, în sensul că persoanele aflate în situaţii profesionale identice trebuie să beneficieze de aceleaşi venituri salariale.” VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Curţile de apel Bacău, Bucureşti, Cluj, Iaşi, Galaţi, Oradea, Piteşti, Ploieşti şi Suceava au transmis practică judiciară asupra chestiunii de drept supuse dezlegării, iar curţile de apel Bucureşti, Cluj, Iaşi, Oradea şi Suceava au comunicat punctele de vedere ale judecătorilor asupra aceleiaşi chestiuni, din care au rezultat două opinii.

Într-o primă opinie s-a apreciat că excluderea cumulului indemnizaţiei lunare pentru titlul ştiinţific de doctor cu salarizarea aferentă gradului didactic I obţinut în baza aceluiaşi titlu se aplică şi cadrelor didactice cărora, anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, li s-a acordat gradul didactic I în considerarea titlului ştiinţific de doctor, în baza art. 36 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 şi Ordinului nr. 3.770/1998 (curţile de apel Oradea, Suceava şi tribunalele Bucureşti, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Bistriţa-Năsăud, Iaşi, Suceava).

În argumentare a fost evocată norma de la art. 1 alin. (2) din Ordinul nr. 3.993/2021, care stabileşte că prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare anterior datei de 1 iulie 2017.

În sensul primei opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătoreşti: Decizia civilă nr. 159/2021 din 20 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Piteşti – Secţia I civilă, Sentinţa nr. 29 din 15 martie 2022 a Curţii de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal (rămasă definitivă în recurs), Sentinţa nr. 31 din 15 martie 2022 a Curţii de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal (atacată cu recurs), Decizia civilă nr. 2.691 din 29 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr. 1.120/2022-Ap din 1 iulie 2022 a Curţii de Apel Oradea – Secţia I civilă, Decizia civilă nr. 1.862 din 15 decembrie 2022 a Curţii de Apel Oradea – Secţia I civilă, Sentinţa nr. 241 din 6 decembrie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal (atacată cu recurs), Decizia civilă nr. 62 din 20 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Bacău – Secţia I civilă şi Decizia civilă nr. 1.244 din 27 februarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că excluderea cumulului indemnizaţiei lunare pentru titlul ştiinţific de doctor cu salarizarea aferentă gradului didactic I obţinut în baza aceluiaşi titlu nu se aplică şi cadrelor didactice cărora, anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, li s-a acordat gradul didactic I în considerarea titlului ştiinţific de doctor, în baza art. 36 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 şi Ordinului nr. 3.770/1998 (Curtea de Apel Cluj şi Tribunalul Teleorman).

În argumentare s-a arătat că art. 14 alin. (3) din Legeacadru nr. 153/2017 nu dispune cu privire la drepturile născute anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, ci stabileşte obligaţia de a opta între indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor şi echivalarea cu gradul I în sarcina cadrelor didactice care obţin acest grad prin echivalare după intrarea în vigoare a acestei legi.

În sensul acestei opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătoreşti: Sentinţa civilă nr. 439 din 18 noiembrie 2021 a Tribunalului Vrancea – Secţia I civilă (definitivă prin neapelare), sentinţele civile nr. 787 din 9 mai 2022 (definitivă prin respingerea apelului ca tardiv), nr. 2.810/2022 şi nr. 2.812/2022 din 10 noiembrie 2022 ale Tribunalului Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ (definitive prin neapelare), Sentinţa civilă nr. 1.216/2022 din 23 decembrie 2022 a Tribunalului Bacău – Secţia I civilă (atacată cu apel) şi Decizia civilă nr. 372/A/2022 din 1 martie 2022 a Curţii de Apel Cluj – Secţia a IV-a civilă pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.

Curtea de Apel Iaşi a suspendat judecata apelurilor declarate împotriva sentinţelor pronunţate în dosarele nr. 1.613/89/2022, nr. 1.614/89/2022 şi nr. 1.776/89/2022, în temeiul art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă, şi în Dosarul nr. 6.366/99/2021, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din acelaşi cod, iar în Dosarul nr. 1.615/89/2022 a stabilit primul termen de judecată în apel.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Dispoziţiile art. 14 şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 au format obiectul controlului realizat de Curtea Constituţională, care a respins excepţiile de neconstituţionalitate invocate, reţinând următoarele considerente relevante: Indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor reprezintă un drept salarial suplimentar, care nu aparţine sferei drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Prin urmare, acordarea acestui drept depinde în exclusivitate de opţiunea legiuitorului. Mai mult, având în vedere că acest drept se acordă din fonduri publice, legiuitorul, raportându-se la resursele financiare disponibile, stabileşte condiţiile de acordare a indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor, iar, atunci când aceleaşi temeiuri o impun, poate dispune suspendarea dreptului sau chiar încetarea acordării acestuia (Decizia nr. 685 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2020). Indemnizaţia acordată pentru titlul ştiinţific de doctor nu reprezintă un drept fundamental, astfel că este de competenţa exclusivă a legiuitorului eliminarea sau, din contră, acordarea acestui drept, fără ca aceasta să aibă relevanţă constituţională. Aşa fiind, modificarea condiţiilor de acordare a sporului de doctorat determinată de politica financiară a statului, respectiv transformarea acestui drept dintr-un spor într-o indemnizaţie cu un cuantum fix, nu este condiţionată de respectarea condiţiilor referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, prevăzute de art. 53 din Constituţie (Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 27 februarie 2020, Decizia nr. 529 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1064 din 11 noiembrie 2020, şi Decizia nr. 887 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 14 aprilie 2021). Cele reţinute în jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitor la faptul că indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor nu reprezintă un drept de sorginte constituţională, legiuitorul având competenţa exclusivă de a stabili condiţiile de acordare a acestui drept, răspund şi criticilor vizând existenţa unui drept anterior câştigat, precum şi celor privind pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi (Decizia nr. 689 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2020). Acest spor face parte din categoria de sporuri care se acordă la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care legiuitorul, având în vedere că nu sunt consacrate în Constituţie, le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Transformarea sporului pentru doctorat într-o indemnizaţie cu o valoare fixă reprezintă o opţiune legislativă care se circumscrie libertăţii de care legislativul se bucură în reglementarea acestui drept (Decizia nr. 209 din 28 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1031 din 4 noiembrie 2020). Analizând prevederile art. 39 alin. (5) din legea-cadru anterior menţionată, Curtea Constituţională a apreciat că „rezultă cu claritate că acestea se aplică şi categoriilor de personal didactic cărora le-a fost acordat titlul ştiinţific de doctor anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, legiuitorul folosind sintagma «indiferent de data obţinerii acestuia» (a titlului ştiinţific de doctor – s.n.) şi precizând că aceste categorii vor beneficia de prevederile art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017” (paragraful 27) şi că „dispoziţiile criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, respectiv tuturor celor care au dobândit gradul didactic I prin echivalarea cu titlul ştiinţific de doctor, indiferent de data la care au dobândit titlul. Cu alte cuvinte, prevederile criticate vor fi aplicabile personalului didactic de predare care a obţinut titlul ştiinţific de doctor atât anterior, cât şi ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017. Tocmai pentru a evita orice diferenţă de tratament juridic între persoanele aflate în aceeaşi situaţie juridică, legiuitorul nu a acordat anumite beneficii personalului didactic de predare în funcţie de data obţinerii titlului ştiinţific de doctor, ci a prevăzut acelaşi regim juridic pentru cadrele didactice care se regăsesc în ipoteza prevăzută de normele criticate.” (paragraful 31) (Decizia nr. 97 din 16 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 24 iulie 2023). IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 52 din 20 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 21 octombrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Dacă, având în vedere dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi cadrelor didactice care şi-au echivalat gradul didactic I, prin dobândirea titlului ştiinţific de doctor, înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017?”. În considerentele de la paragrafele 58-61 din această decizie s-au reţinut următoarele: „Este de observat, sub acest aspect, că instanţa de trimitere, deşi a apreciat că se impune activarea mecanismului procedural al întrebării prealabile pentru lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) şi art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu a arătat în ce constau dificultăţile de interpretare a acestor dispoziţii legale. Distinct de faptul că din încheierea instanţei de trimitere lipsesc argumentele referitoare la dificultatea interpretării dispoziţiilor legale anterior evocate, titularul sesizării nu a întâmpinat nicio dificultate în interpretarea acestora, aspect care rezultă cu evidenţă din exprimarea punctului de vedere asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. Astfel, instanţa de trimitere a apreciat că art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, în sensul că, după intrarea în vigoare a acestei legi, acestea nu mai pot primi indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi băneşti în considerarea titlului respectiv. Aceeaşi instanţă a reţinut că intenţia legiuitorului a fost aceea de a acorda o singură recompensă financiară pentru obţinerea titlului ştiinţific de doctor, norma de la art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 fiind aplicabilă indiferent de data dobândirii titlului, evocând în acest sens dispoziţiile art. 39 alin. (5) din acelaşi act normativ.”

Prin Decizia nr. 8 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 2 aprilie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că: în categoria „personalului numit/încadrat”, la care se referă prevederile art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, este inclus şi personalul reîncadrat în baza prevederilor art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017. În considerentul de la paragraful 99 din această decizie s-a reţinut că: „Valorificând experienţa acumulată din procesul de punere în aplicare a vechii legislaţii, legiuitorul, prin art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017, a încercat să se asigure că, pe perioada aplicării tranzitorii a noii legi, vor fi respectate principiile nediscriminării şi egalităţii, în sensul că persoanele aflate în situaţii profesionale identice trebuie să beneficieze de aceleaşi venituri salariale.” X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că prevederile art. 14 alin. (3) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 se interpretează în sensul că excluderea cumulului dintre indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor şi salarizarea aferentă gradului didactic I obţinut în baza aceluiaşi titlu ştiinţific de doctor se aplică şi cadrelor didactice cărora, anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, li s-a acordat gradul didactic I în considerarea titlului ştiinţific de doctor, în baza art. 36 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 şi a dispoziţiilor Ordinului nr. 3.770/1998. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie XI.1. Asupra admisibilităţii sesizării

Pornind de la conţinutul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, declanşarea procedurii de unificare jurisprudenţială pe calea hotărârii prealabile este subsumată întrunirii cumulative a următoarelor condiţii de admisibilitate: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a curţii de apel sau a tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept şi aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Primele trei condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind sesizată de un complet de judecată al Curţii de Apel Iaşi în calea de atac a apelului, care judecă în ultimă instanţă, decizia ce urmează a fi pronunţată în apel fiind definitivă, potrivit dispoziţiilor art. 96 pct. 2 raportat la art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.

Este îndeplinită şi condiţia de admisibilitate referitoare la relaţia dintre dezlegarea dată chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei. Astfel, între problema de drept ce face obiectul sesizării şi soluţionarea pe fond a litigiului cu care a fost învestită instanţa de trimitere există un raport de dependenţă, în sensul că hotărârea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o pronunţă în procedura mecanismului de unificare a practicii judiciare produce un efect concret asupra soluţiei din procesul pendinte.

Sesizarea de faţă pune în discuţie o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea fondului dedus judecăţii, deoarece examinarea apelului şi, implicit, a cererii introductive este indisolubil legată de modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 39 alin. (5) raportat la cele ale art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul de a se stabili dacă interdicţia cumulului indemnizaţiei lunare pentru titlul ştiinţific de doctor cu salarizarea aferentă gradului didactic I obţinut în baza aceluiaşi titlu se aplică şi cadrelor didactice cărora, anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, li s-a acordat gradul didactic I, în considerarea aceluiaşi titlu, însă în baza altor prevederi decât cele ale Ordinului nr. 5.561/2011 menţionate expres în cuprinsul art. 14 alin. (3) din aceeaşi lege.

Din consultarea jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezultă că este îndeplinită şi cerinţa care impune ca asupra problemei de drept instanţa supremă să nu fi statuat, în condiţiile în care chestiunea de drept nu a fost soluţionată printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Sub acest aspect trebuie remarcat, referitor la sesizarea formulată în Dosarul nr. 1.187/109/2019, anterior menţionată, care a vizat următoarea chestiune de drept: „Dacă, având în vedere dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi cadrelor didactice care şi-au echivalat gradul didactic I, prin dobândirea titlului ştiinţific de doctor, înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017?”, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu a statuat, prin Decizia nr. 52 din 20 iulie 2020, asupra unei soluţii pe fondul sesizării, ci a respins-o ca inadmisibilă, în urma constatării neîndeplinirii cerinţei privitoare la dificultatea interpretării acestor norme legale, raţionamentul instanţei supreme din respectiva decizie fiind expus în paragrafele 57-61, în cuprinsul cărora s-a arătat, în esenţă, că dispoziţiile normative supuse interpretării sunt „îndeajuns de clare şi complete, astfel că ele îngăduie judecătorilor cauzei să le determine, fără semnificative dificultăţi, înţelesul, limitele de aplicare şi efectele”, lipsa dificultăţii în interpretarea acestor norme legale rezultând şi „din punctele de vedere arătate în cap. VII din prezenta decizie, fiind conturată o singură opinie care concordă cu cea a instanţei de sesizare”.

Este necesar a se sublinia, în acest context, că sesizarea sus-menţionată a avut ca premisă – astfel cum a reţinut şi instanţa de trimitere – situaţia unui cadru didactic care a obţinut titlul ştiinţific de doctor în anul 2014 şi ulterior gradul didactic I, în temeiul prevederilor art. 242 alin. (7) şi (10) din Legea nr. 1/2011 şi ale Ordinului nr. 5.561/2011, act normativ menţionat expres de art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, această împrejurare conturând, de altfel, şi caracterul distinct al chestiunii de drept pendinte. Or, în cauză, sesizarea vizează limitele temporale de aplicare a normei în situaţia în care gradul didactic I a fost obţinut, prin echivalarea cu titlul ştiinţific de doctor, anterior chiar adoptării Ordinului nr. 5.561/2011.

Ca atare, sunt îndeplinite în cauză condiţiile de ordin procedural prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, urmând să se examineze dacă problematica ce face obiectul prezentului mecanism de unificare a practicii judiciare are caracter de noutate şi dacă reprezintă o veritabilă chestiune de drept.

Evaluarea cerinţei noutăţii chestiunii de drept, în absenţa unei definiţii şi a unor criterii de determinare a acesteia în cuprinsul normei indicate, revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa constantă a instanţei supreme.

S-a subliniat în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept că noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci şi de una veche, cu condiţia însă ca instanţa să fie chemată să se pronunţe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată.

Astfel, „în evaluarea cerinţei noutăţii, relevantă nu este atât data adoptării normei legale (…), ci dezvoltarea unei jurisprudenţe în materie” (Decizia nr. 42 din 29 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 16 octombrie 2017; Decizia nr. 56 din 28 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1193 din 8 decembrie 2020), întrucât caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări date.

Prin urmare, „depăşirea stadiului unei practici incipiente, în curs de formare, şi conturarea unei practici în legătură cu chestiunea de drept ce face obiectul sesizării trimit la concluzia că nu mai poate fi sesizată instanţa supremă pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, într-o asemenea situaţie scopul preîntâmpinării practicii neunitare nemaiputând fi atins, chestiunea de drept nemaifiind, prin urmare, una nouă” (Decizia nr. 48 din 19 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1039 din 26 octombrie 2022).

Pentru verificarea acestui aspect au fost emise adrese către toate curţile de apel, care au procedat la verificări ale jurisprudenţei la nivelul instanţelor judecătoreşti situate în circumscripţiile lor teritoriale şi au comunicat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie un număr limitat de hotărâri relevante şi preponderent puncte de vedere teoretice.

Analiza acestor hotărâri judecătoreşti relevă faptul că aspectele litigioase tranşate nu se circumscriu, în totalitate, aceleiaşi probleme de drept care a justificat formularea prezentei sesizări, şi anume că litigiile respective ar fi fost generate de situaţia factuală a dobândirii gradului didactic I în temeiul deţinerii titlului ştiinţific de doctor conform altor prevederi legale decât cele menţionate expres în cuprinsul art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, existând însă un număr redus de hotărâri care dezleagă neunitar această chestiune.

Trebuie subliniat că analiza aceloraşi hotărâri judecă