Decizia nr. 46 din 19 iunie 2023

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.130/1/2023, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023 (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele delegat al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistratasistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 102/110/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat un punct de vedere de către recurentul-pârât.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 7 februarie 2023, în Dosarul nr. 102/110/2022, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă, în lumina Deciziei nr. 23 din 15 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 20 ianuarie 2022, art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare, trebuie interpretat în sensul că la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor de penitenciare, pentru perioada cât se află în delegare, detaşare, incapacitate temporară de muncă, alte concedii plătite, precum şi învoiri plătite care se acordă în baza dispoziţiilor legale în vigoare, trebuie avute în vedere sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective? II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006): „ Art. 38. – (1) Funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pe timpul cât se află în delegare, detaşare, incapacitate temporară de muncă, concediu de odihnă, concediu de maternitate, alte concedii plătite, precum şi învoiri plătite care se acordă în baza dispoziţiilor legale în vigoare, primesc salariile de bază şi celelalte drepturi băneşti avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit legii.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău – Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal la 10 ianuarie 2022, cu nr. 102/110/2022, reclamanţii, prin sindicat, au solicitat obligarea pârâtului la calcularea şi plata, pentru o perioadă de 3 ani anteriori formulării cererii, a drepturilor salariale cuvenite pentru perioadele de delegare, detaşare, concediu medical, concediu de odihnă, alte concedii şi învoiri plătite, în cuantumul prevăzut de art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006, precum şi plata în continuare, în acest cuantum, pe toată durata raporturilor de serviciu şi actualizarea sumelor rezultate cu rata inflaţiei şi dobânzile legale.

În motivarea cererii au arătat, în esenţă, că în calitate de poliţişti de penitenciare încadraţi în centrul educativ pârât, potrivit art. 36 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 293/2004), au dreptul atât la concediu de odihnă, cât şi la alte drepturi salariale pe perioadele de delegare, detaşare, incapacitate temporară de muncă, alte concedii plătite şi învoiri plătite, prevedere legală preluată în art. 104 din Legea nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 145/2019), drepturi ce se stabilesc în conformitate cu art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006, primind salariile de bază şi celelalte drepturi băneşti avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit legii, fără o distincţie între sporurile cu caracter permanent şi cele variabile.

Prin Sentinţa civilă nr. 333 din 30 mai 2022, prima instanţă a respins excepţia lipsei de obiect invocată de pârât şi a admis în parte cererea de chemare în judecată, obligând pârâtul la calcularea şi plata către reclamanţi a drepturilor salariale cuvenite pentru perioadele de concedii de odihnă în cuantumul prevăzut de art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006, sume actualizate în raport cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, pentru perioada 10.01.2019-31.08.2021.

Tribunalul a reţinut, cu privire la fondul cauzei, că, având în vedere cele stabilite prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, reclamanţii au dreptul la calcularea drepturilor salariale acordate pentru perioada concediilor de odihnă cu luarea în considerare a sporurilor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective, astfel cum aceştia au solicitat prin acţiunea introductivă.

În ceea ce priveşte perioada pentru care sunt îndreptăţiţi să primească diferenţele salariale s-a reţinut că, începând cu 1 septembrie 2021, pârâtul acordă reclamanţilor în perioada concediului de odihnă cuantumul tuturor sporurilor cu caracter permanent, în raport cu condiţiile specifice locului de muncă, astfel că ulterior acestei date cererea are caracter neîntemeiat.

Referitor la drepturile salariale aferente perioadelor în care poliţiştii de penitenciare se află în delegare sau detaşare, tribunalul a reţinut că aceştia îşi păstrează cuantumul drepturilor avute anterior, astfel că nu se pune problema producerii unui prejudiciu. Perioada cât poliţiştii de penitenciare se află în delegare sau detaşare este o perioadă de activitate, astfel că aceştia sunt remuneraţi în funcţie de condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea, cu menţinerea cuantumului minim avut la unitatea de unde s-a dispus delegarea sau detaşarea.

Cât priveşte concediile de studii plătite, tribunalul a reţinut că prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), este reglementată în mod expres modalitatea de calcul al drepturilor băneşti de care beneficiază poliţiştii de penitenciare în perioada cât urmează cursuri de zi, cursuri de carieră şi nivel, precum şi alte activităţi de perfecţionare sau formare continuă. Această modalitate de calcul este stabilită printr-o normă de o forţă juridică superioară ordonanţelor şi hotărârilor de Guvern, precum şi ordinelor de ministru, astfel că este obligatorie atât pentru pârât, cât şi pentru instanţa de judecată.

În ceea ce priveşte drepturile băneşti aferente perioadei în care poliţiştii de penitenciare se află în incapacitate temporară de muncă, tribunalul a reţinut că interpretarea dispoziţiilor art. 61 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005), coroborate cu art. 38 din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 este clară, în sensul că, pentru această perioadă, poliţiştii de penitenciare primesc salariile de bază şi celelalte drepturi băneşti avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit legii.

Având în vedere şi soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 285/33/2018, prin Decizia nr. 6.696 din 10 decembrie 2020, prin care a fost anulat pct. 26.1 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 399/C/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 64/2006 (Ordinul ministrului justiţiei nr. 399/C/2007), tribunalul a reţinut că modul de calcul al indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă este clar, în sensul includerii în aceasta a tuturor sporurilor de care poliţistul de penitenciare beneficiază potrivit legii, indiferent de caracterul acestor sporuri. Tribunalul a apreciat că această interpretare este valabilă şi în cazul drepturilor băneşti aferente învoirilor plătite.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât reclamanţii, cât şi pârâtul.

Reclamanţii au susţinut prin recursul formulat că instanţa nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind calcularea pentru o perioadă de 3 ani anteriori cererii introductive a drepturilor salariale cuvenite pentru perioadele de concediu medical, de delegare/misiune, detaşare, incapacitate temporară de muncă, alte concedii şi învoiri plătite, în cuantumul prevăzut de art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 (cu includerea în baza de calcul a sporului de condiţii vătămătoare şi a sporului pentru condiţii grele de muncă); de asemenea, nu s-a pronunţat cu privire la solicitarea ca plata acestor drepturi să se realizeze şi în continuare, în acest cuantum, pe toată durata raporturilor de serviciu, instanţa limitând în timp acordarea, fără însă a oferi o justificare pentru restrângerea la perioada 10.01.2019-31.08.2021.

Recurenţii-reclamanţi au criticat modalitatea diferită de acordare a drepturilor salariale expres reglementate de art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006, apreciind că norma este atât clară, cât şi explicită, nefiind dubiu că legiuitorul nu a avut în vedere ca pentru unele drepturi să instituie obligativitatea plăţii sporurilor de condiţii de muncă, iar pentru altele să excludă această acordare de sporuri. Nu rezultă această distincţie din textul legii, astfel că nici instanţa de judecată nu putea trata diferit unul sau mai multe drepturi enumerate în art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006.

Prin recursul formulat, pârâtul a susţinut că, în mod greşit, prima instanţă a reţinut că, în conformitate cu art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 şi art. 150 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii), rezultă dreptul reclamanţilor de a beneficia de includerea acestor sporuri în indemnizaţia de concediu, pe motiv că ele au existat şi au fost incluse în drepturile băneşti primite pentru perioada de lucru efectiv.

Totodată, a învederat că, raportat la legile anuale de salarizare ulterioare anului 2009, întregul proces de salarizare aplicabil după data de 1 ianuarie 2010, la nivelul instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, potrivit legilor-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, reprezintă în fapt o reconstrucţie salarială a elementelor salariale specifice funcţiei, vechimii şi gradului profesional şi a unor cuantumuri ale elementelor salariale (prime, indemnizaţii, sporuri etc.) de care personalul a beneficiat la un moment dat (decembrie 2009), prin preluări succesive ale unui nivel de salarizare aflat în plată în luna decembrie a anului anterior la care s-au acordat majorările conform prevederilor legale.

A susţinut că pentru perioada concediului de odihnă şi a învoirilor plătite, drepturile salariale se acordau potrivit prevederilor art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006. Astfel, în anul 2009, în perioada concediului de odihnă şi a învoirilor plătite, funcţionarii publici cu statut special beneficiau de: salariul de bază, aşa cum era definit la art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006, care era format din: salariul pentru funcţia îndeplinită, salariul pentru gradul profesional deţinut, gradaţii, sporul pentru misiune permanentă şi, după caz, indemnizaţia de conducere şi salariul de merit; sporurile cu caracter permanent, respectiv: sporul de pericol deosebit de 30%, sporul de fidelitate, sporul de confidenţialitate, sporul de studii superioare (25%), indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor.

Totodată, a precizat că pe perioada concediului de odihnă şi a învoirilor plătite funcţionarii publici cu statut special din sistemul penitenciar au beneficiat şi de celelalte drepturi salariale neimpozabile, aşa cum erau reglementate de legislaţia specifică, printre care: norma de hrană, drepturile de echipament, decontarea chiriei (după caz).

A concluzionat că pentru perioada concediului de odihnă nu se poate acorda o dublă compensare a condiţiilor speciale de muncă, acestea fiind compensate prin acordarea de zile de concediu suplimentar şi nu prin plata sporurilor pentru condiţii de muncă (sporurile pentru condiţii de muncă, incluse în suma compensatorie, fiind calculate şi plătite, conform prevederilor legale, pentru timpul efectiv lucrat în aceste condiţii, şi nu pentru perioadele de absenţă).

În opinia recurentului-pârât, trebuie făcută distincţia între indemnizaţia de concediu prevăzută de dispoziţiile Codului muncii şi drepturile salariale acordate funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare pe timpul când se află în concediu de odihnă, întrucât izvorul juridic al celor două este complet diferit.

Recurenţii-reclamanţi au formulat cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat că sesizarea este admisibilă, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, a arătat că cererea de sesizare s-a formulat în cadrul unui litigiu aflat pe rolul curţii de apel, cauza făcând obiectul Dosarului înregistrat cu nr. 102/110/2022, aflat în curs de soluţionare.

Curtea de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal judecă prezenta cauză în ultimă instanţă şi a fost legal învestită cu soluţionarea recursului.

Soluţionarea pricinii pe fond depinde de lămurirea chestiunii de drept invocate, întrucât problema de drept priveşte modul de stabilire a drepturilor băneşti/drepturilor salariale acordate în perioada concediului medical sau pentru incapacitate de muncă, alte învoiri şi concedii plătite, respectiv dacă se includ sau nu în cuantumul acestor drepturi salariale sporurile pentru condiţii vătămătoare şi condiţii grele de muncă de care beneficiază funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare în perioada de lucru, prin raportare la prevederile art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006, aşa cum acestea au fost interpretate prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Reclamanţii au solicitat calcularea şi plata drepturilor salariale pentru o perioadă de 3 ani anteriori cererii formulate, drepturile salariale cuvenite pentru perioadele de delegare, detaşare, concediu medical, concediu de odihnă, alte concedii şi învoiri plătite, în cuantumul prevăzut de art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006, precum şi plata în continuare, în acest cuantum, pe toată durata raporturilor de serviciu. Or, de modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

Totodată, prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 şi ale art. 150 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor de penitenciare pentru perioada concediului de odihnă trebuie avute în vedere sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective.

Elementul de noutate este determinat de faptul că problema de drept dedusă judecăţii nu a mai făcut obiectul unei analize şi dezlegări jurisprudenţiale consecvente, neputându-se vorbi despre o practică judiciară constantă în această privinţă, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 23 din 15 noiembrie 2021 statuând asupra drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor de penitenciare pentru perioada concediului de odihnă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra acestei chestiuni de drept prin decizii în casaţie sau prin recurs în interesul legii şi nici pe calea unei alte hotărâri prealabile. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Prin cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, recurenţii-reclamanţi au arătat că modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 influenţează soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile acestui act normativ, reclamanţii solicitând a li se calcula şi plăti drepturile salariale şi în perioadele de concediu medical/incapacitate temporară de muncă, de delegare/misiune, detaşare, alte concedii şi învoiri plătite, în cuantumul prevăzut de art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006, pentru intervalul 10.01.2019-10.01.2022, precum şi în continuare, aşa cum sunt plătite pentru perioadele de concediu de odihnă, precum şi pentru perioada cât subzistă calitatea reclamanţilor de funcţionari publici cu statut special în cadrul instituţiei pârâte, prin includerea sporurilor pentru muncă în condiţii vătămătoare şi pentru condiţii grele de muncă de care au beneficiat în perioada de lucru şi de care beneficiază în continuare.

Au invocat incidenţa Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 23 din 15 noiembrie 2021 şi au arătat că, în speţă, nu este incidentă niciuna dintre situaţiile de interzicere/exceptare de la analogie, astfel că tratarea în mod diferit a modului de soluţionare a cererii cu privire la unele sau altele dintre drepturile enumerate de art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 nu se justifică.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, recurentul-pârât a formulat un punct de vedere prin care apreciază că, faţă de considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 23 din 15 noiembrie 2021, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 trebuie limitate doar la indemnizaţia pentru concediu de odihnă şi nu, pentru identitate de raţionament, şi pentru perioadele de delegare, detaşare, incapacitate temporară de muncă, alte concedii plătite, precum şi în cazul învoirilor plătite care se acordă în baza dispoziţiilor legale în vigoare. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Opinia completului de judecată al instanţei de sesizare este că, în lumina Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 23 din 15 noiembrie 2021, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 64/2006 trebuie interpretate în sensul că, la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor de penitenciare pe durata concediului medical/incapacităţii de muncă, delegare, detaşare şi alte concedii plătite, respectiv învoiri plătite, trebuie să li se recunoască sporurile pentru muncă în condiţii vătămătoare şi pentru condiţii grele de muncă de care au beneficiat în timpul de lucru în perioada respectivă.

Astfel, Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a tranşat cu caracter obligatoriu modalitatea de stabilire a drepturilor băneşti pe perioada concediului de odihnă. În speţă, instanţa este chemată a decela modalitatea de stabilire a drepturilor cu privire la celelalte tipuri de concedii şi învoiri plătite la care face referire textul de lege supus interpretării.

Au fost indicate ca relevante în cauză dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 293/2004, potrivit cărora „Funcţionarul public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare are dreptul la: a) salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizaţii, sporuri, precum şi premii şi prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege. Salariul de bază cuprinde salariul corespunzător funcţiei îndeplinite, gradului profesional deţinut, gradaţiile, sporurile pentru misiune permanentă şi, după caz, indemnizaţia de conducere şi salariul de merit; (…) e) concedii de odihnă (…)”; art. 104 din Legea nr. 145/2019: „Poliţistul de penitenciare are dreptul la: (…) f) concedii de odihnă, concedii de studii, învoiri plătite (…); g) concedii medicale (…)”; art. 61 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005: „(1) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă sunt aplicabile şi persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în ministerele şi instituţiile din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională. (2) Pentru personalul militar în activitate, poliţiştii şi poliţiştii de penitenciare, drepturile băneşti aferente concediilor medicale prevăzute la art. 2 alin. (1) se calculează şi se plătesc conform prevederilor legale specifice acestor categorii de personal şi se suportă din bugetul de stat, prin bugetele ministerelor şi instituţiilor din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională (…)”; art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005: „(1) Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă se determină prin aplicarea procentului de 75% asupra bazei de calcul stabilite conform art. 10. (2) Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă, determinată de tuberculoză, SIDA, neoplazii, de bolile infectocontagioase din grupa A, de urgenţe medico-chirurgicale, precum şi de unele tipuri de arsuri care se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, inclusiv pentru perioada de recuperare, stabilite în condiţiile prevăzute la art. 9, este de 100% din baza de calcul stabilită conform art. 10”; art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 1.946/2004 privind condiţiile în baza cărora funcţionarul public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare are dreptul la concedii de odihnă, concedii de studii, învoiri plătite şi concedii fără plată, bilete de odihnă, tratament şi recuperare, cu modificările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 1.946/2004): „(1) În afara concediului de odihnă prevăzut la art. 1, funcţionarii publici din sistemul administraţiei penitenciare, care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebite – vătămătoare, grele sau periculoase – ori în locuri de muncă în care există astfel de condiţii, stabilite potrivit legii, au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă suplimentar cu o durată cuprinsă între 3 şi 14 zile calendaristice (…)” şi art. 20 din Hotărârea Guvernului nr. 1.946/2004: „(1) Funcţionarii publici din sistemul administraţiei penitenciare au dreptul, potrivit legii, la învoiri plătite cu durata de până la 10 zile calendaristice, în cazul următoarelor evenimente familiale: a) căsătoria funcţionarului public din sistemul administraţiei penitenciare; b) naşterea sau căsătoria unui copil; c) decesul soţului/soţiei sau al unei rude de până la gradul al II-lea a funcţionarului public din sistemul administraţiei penitenciare sau a soţului/soţiei acestuia. (2) Funcţionarii publici din sistemul administraţiei penitenciare pot beneficia de învoiri plătite cu durata de cel mult 5 zile calendaristice, în următoarele situaţii: a) în caz de accidentare sau îmbolnăvire gravă a unuia dintre membrii familiei; b) în situaţia unor dezastre care au afectat domiciliul funcţionarului public din sistemul administraţiei penitenciare, al părinţilor, socrilor sau copiilor acestuia; c) pentru alte situaţii sau evenimente excepţionale, de natură să justifice învoirea solicitată. (3) Învoirile plătite se aprobă de conducerea unităţii, la cererea funcţionarului public din sistemul administraţiei penitenciare.”; art. 18 din Hotărârea Guvernului nr. 604/2021 pentru aprobarea condiţiilor în care poliţiştii de penitenciare pot beneficia de concedii de odihnă, concedii de studii, învoiri plătite, concedii fără plată şi bilete de odihnă: „(1) Poliţiştii de penitenciare au dreptul, potrivit legii, la învoiri plătite cu durata de cel mult 10 zile calendaristice, în cazul următoarelor evenimente familiale: a) căsătoria poliţistului de penitenciare; b) naşterea sau căsătoria unui copil; c) decesul soţului/soţiei sau al unei rude de până la gradul al II-lea a poliţistului de penitenciare sau a soţului/soţiei acestuia. (2) Poliţiştii de penitenciare pot beneficia de învoiri plătite cu durata de cel mult 5 zile calendaristice, în următoarele situaţii: a) în caz de accidentare sau îmbolnăvire gravă a unuia dintre membrii familiei; b) în situaţia unor dezastre care au afectat domiciliul poliţistului de penitenciare, al părinţilor, socrilor sau copiilor acestuia; c) pentru alte situaţii sau evenimente excepţionale, de natură să justifice învoirea solicitată. (3) Învoirile plătite prevăzute la alin. (1) şi (2) se aprobă de conducerea unităţii, la cererea poliţistului de penitenciare. (4) Poliţiştii de penitenciare pot beneficia de învoire plătită stabilită în ore, în cadrul programului normal de lucru dintr-o zi, pentru rezolvarea unor situaţii urgente sau neprevăzute, cu aprobarea şefului ierarhic.”

Instanţa de trimitere apreciază că interpretarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006, în sensul că „la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor de penitenciare pentru perioada concediului de odihnă trebuie avute în vedere sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective”, aşa cum reiese din Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 23 din 15 noiembrie 2021, nu poate fi limitată doar la indemnizaţia pentru concediul de odihnă, ci, dimpotrivă, pentru identitate de raţionament, are în vedere şi drepturile băneşti acordate în perioada concediului medical şi în cazul învoirilor şi al altor concedii plătite.

Se reţine legătura intrinsecă dintre sporurile care compun remuneraţia globală a funcţionarului cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor şi executarea sarcinilor care îi revin potrivit statutului. Faţă de interpretarea dată de instanţa supremă, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 23 din 15 noiembrie 2021, dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006, sporurile supuse analizei, ca şi elemente salariale, trebuie luate în considerare la calculul sumei cuvenite nu doar în cazul indemnizaţiei de concediu anual, ci şi în cazul indemnizaţiilor/al drepturilor salariale cuvenite funcţionarului public în celelalte situaţii enunţate de prevederile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Atât timp cât pe parcursul unui an funcţionarului i-au fost recunoscute o serie de sporuri, justificat de modul şi condiţiile de desfăşurare a activităţii, acesta trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi băneşti şi pe durata concediului medical/incapacităţii de muncă/învoirilor plătite aferente anului în cauză, în caz contrar ajungându-se la o diminuare nejustificată a veniturilor.

Dispoziţiile art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 nu disting între sporurile cu caracter permanent şi cele cu caracter variabil, reclamanţilor cuvenindu-li-se, în mod cert, pe timpul cât se află în concediu medical/incapacitate de muncă/învoiri plătite, „salariile de bază şi celelalte drepturi băneşti avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit legii”. Modul de calcul al sporurilor nu poate justifica refuzul acordării unui drept legal, părţile neurmărind recunoaşterea unor majorări salariale, ci acordarea pe perioada efectuării concediului medical/învoirilor plătite a aceleiaşi remuneraţii de care se bucură în timpul desfăşurării activităţii. Mai mult, instanţa de trimitere apreciază că sporurile acordate nu pot fi calificate ca fiind temporare, calcularea drepturilor în funcţie de timpul efectiv lucrat neputând constitui un argument pentru definirea acestora ca nepermanente. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Din răspunsurile transmise de instanţele naţionale, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a rezultat o opinie unanimă în sensul că, în lumina Deciziei nr. 23 din 15 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, dispoziţiile art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 trebuie interpretate în sensul că, la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor de penitenciare pentru perioada cât se află în delegare, detaşare, incapacitate temporară de muncă, alte concedii plătite, precum şi învoiri plătite care se acordă în baza dispoziţiilor legale în vigoare, se au în vedere sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective.

Faţă de cele reţinute de instanţa supremă în considerentele deciziei de recurs în interesul legii menţionate, s-a apreciat că interpretarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 nu poate fi limitată doar la indemnizaţia pentru concediu de odihnă, ci, dimpotrivă, pentru identitate de raţionament, aceste considerente trebuie avute în vedere şi în ceea ce priveşte celelalte situaţii prevăzute de textul legal, respectiv perioadele de delegare, detaşare, incapacitate temporară de muncă, alte concedii plătite, precum şi în cazul învoirilor plătite care se acordă în baza dispoziţiilor legale în vigoare.

Cu titlu de practică judiciară vizând chestiunea de drept în discuţie au fost identificate şi transmise hotărâri judecătoreşti de către Curtea de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Bacău – Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Dolj – Secţia contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Mehedinţi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Puncte de vedere teoretice în acelaşi sens au fost exprimate de judecătorii de la Tribunalul Covasna, Tribunalul Hunedoara – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Buzău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, tribunalele din raza de competenţă teritorială a Curţii de Apel Târgu Mureş – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Iaşi – Secţia contencios administrativ şi fiscal şi tribunalele arondate, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a X-a contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice, Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Ialomiţa (opinia majoritară), Tribunalul Ilfov.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de Curtea Constituţională în exercitarea controlului de constituţionalitate cu privire la prevederile legale supuse interpretării. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 20 ianuarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilind următoarele: „În interpretarea şi aplicarea unitară a art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare, şi a art. 150 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor de penitenciare pentru perioada concediului de odihnă trebuie avute în vedere sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective.”

La paragraful 122 al considerentelor acestei decizii, instanţa supremă a concluzionat că este evident că sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, având caracter permanent şi scopul de a compensa inconvenientele legate în mod intrinsec de executarea sarcinilor de serviciu ale poliţiştilor de penitenciare care au beneficiat de aceste sporuri în perioadele de activitate, regăsindu-se, ca atare, în remuneraţia globală a acestora, trebuie să facă parte în mod obligatoriu şi din indemnizaţia ce li se cuvine pe durata concediului de odihnă. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care trebuie întrunite cumulativ, respectiv: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – ivirea unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; – asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluând elementele sesizării, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că doar trei dintre cele cinci cerinţe anterior enunţate sunt întrunite.

Astfel, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate legate de titularul sesizării şi de stadiul soluţionării pricinii în care sesizarea a fost promovată, caracterul de noutate, precum şi cea referitoare la relaţia de dependenţă dintre chestiunea de drept ce se cere a fi lămurită şi rezolvarea pe fond a litigiului.

Nu este îndeplinită cerinţa de existenţă a unei chestiuni de drept veritabile a cărei interpretare să prezinte o reală dificultate.

Conform unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, problema dedusă judecăţii trebuie să fie susceptibilă de interpretări diferite şi controversate, din cauza lipsei de claritate a normei juridice, caracterului incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepţiuni deopotrivă de justificate faţă de imprecizia redactării textului legal (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016, paragraful 37; Decizia nr. 32 din 30 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020, paragraful 46).

Prin Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015, s-a statuat că „în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (paragraful 28).

Obiectul prezentei sesizări priveşte includerea cuantumului sporurilor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor de penitenciare pentru perioadele în care s-au aflat în delegare, detaşare, incapacitate temporară de muncă, alte concedii plătite, precum şi învoiri plătite, într-o manieră similară interpretării date prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în privinţa stabilirii drepturilor băneşti pentru categoria socioprofesională menţionată, aferente concediului de odihnă.

Dispoziţiile art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 reglementează dreptul poliţiştilor de penitenciare, „pe timpul cât se află în delegare, detaşare, incapacitate temporară de muncă, concediu de odihnă, concediu de maternitate, alte concedii plătite, precum şi învoiri plătite care se acordă în baza dispoziţiilor legale în vigoare”, de a primi „salariile de bază şi celelalte drepturi băneşti avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit legii”.

După cum rezultă chiar din obiectul sesizării, art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 a primit o dezlegare obligatorie, prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că „la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor de penitenciare pentru perioada concediului de odihnă trebuie avute în vedere sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective”.

Această statuare a fost dată avându-se în vedere efectele Deciziei nr. 6.696 din 10 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 285/33/2018, hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a dispus anularea parţială a Ordinului ministrului justiţiei nr. 399/C/2007.

Potrivit considerentelor acestei hotărâri judecătoreşti, „prin pct. 26.1 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 399/C/2007 legiuitorul infralegal a operat o restrângere a «drepturilor băneşti avute» luate în considerare de legiuitorul primar la determinarea situaţiilor speciale menţionate în ipoteza art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006, reducând-o la indemnizaţiile şi sporurile care se plătesc în raport cu timpul efectiv lucrat pe baza unor pontaje întocmite în acest sens, fiind excluse, în consecinţă, cele permanente”.

Totodată, prin sintagma „potrivit legii” ce caracterizează „drepturile băneşti avute”, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a avut în vedere acele drepturi salariale reglementate prin lege de care au beneficiat subiecţii normei legale anterior intervenirii situaţiilor speciale reglementate în această normă (delegare, detaşare, concedii, zile libere etc.), aspect care rezultă cu claritate din utilizarea, de către legiuitor, a verbului la timpul trecut.

Ca urmare, instanţa de contencios administrativ a reţinut, drept cauză de nelegalitate a prevederilor pct. 26.1 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 399/C/2007, încălcarea principiului ierarhiei actelor normative, conform art. 4 alin. (3) şi art. 81 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin excluderea categoriei de sporuri reglementată de art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 din cuantumul drepturilor băneşti aferente situaţiilor enumerate în acest articol.

Astfel, cum se arată în paragraful 82 al Deciziei nr. 23 din 15 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, Decizia nr. 6.696 din 10 decembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal prezintă opozabilitate erga omnes, în condiţiile art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, fiind general obligatorie şi cu putere numai pentru viitor.

Pe de altă parte, având în vedere şi data pronunţării încheierii de sesizare din prezentul dosar, considerentele Deciziei nr. 6.696 din 10 decembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, ce vizează reglementarea drepturilor băneşti în situaţiile enumerate de art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006, se impun în mod clar şi evident, lăsând fără suport necesitatea lămuririi chestiunii de drept.

Nu este îndeplinită nici cerinţa ca asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a fost soluţionată problema de drept, în sensul includerii sporurilor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, la stabilirea indemnizaţiei pentru concediu de odihnă.

Dezlegarea este dată în temeiul efectului obligatoriu al Deciziei nr. 6.696 din 10 decembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi reţinându-se autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunile tranşate prin aceasta: nelegalitatea excluderii, prin pct. 26.1 al Ordinului ministrului justiţiei nr. 399/C/2007, din cuantumul indemnizaţiilor pentru situaţiile prevăzute de text, a sporurilor cu caracter permanent, precum şi interpretarea dată sintagmei „drepturi băneşti avute, (…), potrivit legii”, din cuprinsul art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006, în sensul că include drepturile salariale, inclusiv sporurile prevăzute de lege de care subiecţii normei în discuţie au beneficiat anterior intervenirii situaţiilor juridice enumerate (paragrafele 73, 79, 82 din Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 23 din 15 noiembrie 2021).

De asemenea, se reţine, în cuprinsul considerentelor acestei decizii de recurs în interesul legii, faptul că poliţistul de penitenciare are dreptul la concedii de odihnă, concedii de studii, învoiri plătite şi concedii fără plată, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, conform art. 104 din Legea nr. 145/2019, iar prin art. 200 din acelaşi act normativ se prevede că „Dispoziţiile prezentei legi se completează, după caz, cu prevederile cuprinse în legislaţia muncii”, precum şi că sporurile pentru condiţii periculoase sau vătămătoare şi cele pentru condiţii grele de muncă au un caracter permanent.

Având în vedere problema de drept lămurită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, nu se poate solicita, pe calea acestui mecanism de unificare a practicii judiciare, interpretarea aceleiaşi dispoziţii legale ori de câte ori părţile în litigiu se află într-o situaţie juridică tratată de către legiuitor, prin art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006, ca fiind similară cu aceea care a condus la pronunţarea, deja, a unei soluţii în recurs în interesul legii.

În acest sens, rolul şi funcţia hotărârii prealabile sunt de a oferi un instrument util instanţelor de judecată învestite cu atribuţii de aplicare a legii, la o speţă concretă, prin soluţiile pe care le oferă atât la o problemă de drept punctuală, cât şi la altele identice ori similare.

Din această perspectivă, textul art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 este clar, aşa cum rezultă şi din opinia unanimă a instanţelor judecătoreşti (capitolul VII din prezenta decizie) care nu evidenţiază divergenţe, ci, dimpotrivă, reflectă aceeaşi modalitate de identificare şi interpretare a normei legale aplicabile, în situaţii similare.

Prin urmare, existând o dezlegare obligatorie dată acestei chestiuni de drept, urmează ca instanţa de judecată să distingă, în raport cu fiecare dintre situaţiile menţionate în textul de lege, dacă se aplică în mod singular art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 sau dacă aplicarea acestui articol trebuie coroborată cu norme speciale ce stabilesc o altă bază de calcul al indemnizaţiei aferente situaţiilor prevăzute de text.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,