Decizia nr. 36/2023 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 528/1/2023

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 528/1/2023, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Regulamentul), aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 3 aprilie 2023. 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele delegat al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 3.678/111/2021, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părţi.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 29 noiembrie 2022, în Dosarul nr. 3.678/111/2021, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept vizând modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 234/2019 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000), în sensul de a se stabili: – dacă personalul silvic care a desfăşurat, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic (Legea nr. 234/2019), activităţile indicate la art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 beneficiază de încadrarea locului de muncă în condiţii speciale şi de drepturile prevăzute la alin. (3) al aceluiaşi articol, respectiv dacă efectele actului normativ se produc şi pentru trecut; – dacă obţinerea beneficiilor prevăzute de art. 20 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 la data deschiderii drepturilor de pensie este condiţionată de plata contribuţiilor de asigurări sociale, iar dovada acestora trebuie să rezulte din declaraţia nominală de asigurare pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001; – dacă locurile de muncă din silvicultură, în care se desfăşoară activităţile menţionate la art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, se încadrează ope legis în condiţii speciale sau numai după metodologia prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003). II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000): „ Art. 20. – (1) Personalul silvic are drepturile şi obligaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, precum şi pe cele stabilite prin contractele individuale şi/sau colective de muncă şi contractele de mandat încheiate în condiţiile legii. (2) Locurile de muncă din domeniul silvicultură, care presupun desfăşurarea a cel puţin uneia dintre următoarele activităţi: paza fondului forestier, a fondurilor cinegetice şi piscicole şi a ariilor naturale protejate; control silvic şi cinegetic; exploatări forestiere; construcţii forestiere; lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier şi împăduriri, reprezintă locuri de muncă în condiţii speciale, conform reglementărilor legale. (3) Perioadele în care personalul silvic a desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale conform prezentei ordonanţe de urgenţă reprezintă stagiu de cotizare realizat în condiţii speciale de muncă, determină reducerea vârstei standard de pensionare cu 1 an pentru fiecare 5 ani în care şi-a exercitat profesia în locurile de muncă prevăzute la alin. (2), precum şi majorarea punctajelor lunare de pensie. (4) Perioada de vechime în muncă realizată în condiţii speciale de muncă se înregistrează de către angajator, iar dovada se face cu adeverinţe eliberate de către angajatori sau de către deţinătorii legali de arhive.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor cu nr. 3.678/111/2021, contestatorul a solicitat anularea Deciziei nr. xxxxxx/13.08.2021 şi obligarea pârâtei casa teritorială de pensii de a emite o nouă decizie de pensie cu valorificarea drepturilor cuprinse în adeverinţele nr. xxx/5.02.2021, nr. xxx/27.01.2021 şi nr. xxxx/13.09.2021, toate emise de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcţia Silvică Bihor.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.394 din 26 noiembrie 2021, Tribunalul Bihor a respins contestaţia, reţinând că prin Decizia nr. xxxxxx/13.08.2021 contestatorul a fost înscris la pensie anticipată parţială, drepturile fiindu-i stabilite începând cu data de 1 iulie 2021, în temeiul prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010), cu menţiunea că această decizie are caracter provizoriu, până la data emiterii normelor de aplicare a Legii nr. 234/2019.

Odată cu cererea de pensionare, contestatorul a depus şi Adeverinţa nr. xxx/27.01.2021 emisă de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcţia Silvică Bihor, prin care s-a atestat calitatea acestuia de angajat al unităţii în perioadele 24.05.1984-1.05.1987 pe post de pădurar, 1.05.1987-14.01.2005 pe post de tehnician silvic şi din 14 ianuarie 2005 până în prezent pe post de inginer silvic, beneficiind de condiţii de lucru speciale, conform art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000.

Totodată, potrivit Adeverinţei nr. xxx/5.02.2021, contestatorul a fost angajatul unităţii şi a desfăşurat activitate în paza fondului forestier, a fondurilor cinegetice, piscicole şi a ariilor naturale protejate, control silvic şi cinegetic, exploatări forestiere, împăduriri, activităţile desfăşurate reprezentând locuri de muncă în condiţii speciale, conform art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000.

De asemenea, Adeverinţa nr. xxxx/13.09.2021 emisă de acelaşi fost angajator confirmă faptul că în perioada 26 mai 2000 (data apariţiei Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000) până la data de 1 iulie 2021 (data pensionării) contestatorul şi-a desfăşurat activitatea în condiţii speciale de muncă, conform art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000.

Prima instanţă a constatat că locurile de muncă din domeniul silvicultură, aşa cum sunt reglementate în art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, nu au făcut parte din categoria locurilor de muncă încadrate în condiţii speciale conform cadrului legislativ anterior datei de 1 ianuarie 2011 şi nu fac parte din categoria locurilor de muncă încadrate în condiţii speciale în sensul Legii nr. 263/2010.

Pe de altă parte, nu există nicio prevedere legală prin care vechimea în muncă desfăşurată în condiţii normale, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, să fie asimilată condiţiilor speciale de muncă. De asemenea, nu există o reglementare prin care stagiul de cotizare desfăşurat în condiţii normale şi pentru care angajatorul a constituit contribuţia de asigurări sociale aferentă acestei situaţii, realizat în perioada 1 aprilie 2001 până la data intrării în vigoare a art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, să fie considerat ca fiind realizat în condiţii speciale de muncă.

În lipsa unei dispoziţii exprese care să ateste aplicarea retroactivă a prevederilor art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, în vederea reducerii vârstelor de pensionare, atestarea încadrării activităţii în condiţii speciale pe baza unui act normativ care nu era în vigoare la data desfăşurării muncii trebuie însoţită de depunerea de declaraţii rectificative nominale de asigurare.

S-a mai reţinut că reglementarea specială nu conţine o scutire de la obligativitatea plăţii contribuţiilor de asigurări sociale aferente condiţiilor speciale de muncă; or, câtă vreme încadrarea activităţilor desfăşurate de personalul silvic în condiţii speciale s-a realizat ope legis, dar cu respectarea reglementărilor adiacente domeniului de interes, este evident că recunoaşterea beneficiilor solicitate de contestator la data deschiderii drepturilor de pensie este condiţionată de achitarea contribuţiilor de asigurări sociale la bugetul de stat corespunzătoare.

Alineatul final al art. 159 din Legea nr. 263/2010 dispune că începând cu 1 aprilie 2001 dovada stagiului de cotizare realizat în sistemul public de pensii se face cu adeverinţa eliberată de casele teritoriale de pensii pe baza declaraţiilor privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat. În cauză, în cuprinsul adeverinţelor în discuţie nu se face nicio menţiune privind achitarea contribuţiilor prevăzute de lege aferente condiţiilor speciale de muncă, nefiind îndeplinită această condiţie impusă de legiuitor.

Prima instanţă a apreciat că dispoziţiile legale invocate de contestator îşi găsesc aplicabilitate de la data la care au intrat în vigoare. Astfel, doar de la data de 16 decembrie 2019 activităţile prevăzute la art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 pot fi valorificate ca fiind desfăşurate în condiţii speciale de muncă şi dând dreptul la reducerea vârstei de pensionare.

Faptul că se menţionează în alin. (3) al aceluiaşi articol că personalul silvic „a desfăşurat” activităţile respective nu trebuie înţeles în sensul că activitatea a putut fi desfăşurată şi anterior adoptării legii, ci în sensul că la momentul la care se eliberează adeverinţa, în mod evident, activitatea desfăşurată s-a încheiat, persoana în cauză urmând să beneficieze de drepturile recunoscute de lege.

Prin urmare, condiţiile speciale reglementate de dispoziţiile Legii nr. 234/2019 se aplică activităţilor desfăşurate de angajaţii din acest domeniu doar după data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv după data de 16 decembrie 2019, moment de la care incumbă în sarcina angajatorilor şi efectuarea tuturor demersurilor legale corespunzătoare, respectiv plata contribuţiilor de asigurări sociale suplimentare, precum şi declararea la instituţiile abilitate a existenţei acestor condiţii superioare de muncă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatorul, criticând modul de interpretare a prevederilor art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, precum şi argumentul primei instanţe potrivit căruia, nefiind plătite de către angajator contribuţiile suplimentare de asigurări sociale, pentru condiţiile speciale de muncă, anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019, acesta nu ar fi îndreptăţit să beneficieze de încadrarea activităţii în condiţii speciale de muncă.

Aceste drepturi au fost introduse pentru prima dată în legislaţie, în favoarea personalului silvic, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 234/2019, care nu a prevăzut obligaţia angajatorului de a depune o declaraţie rectificativă.

Apelantul-contestator a apreciat că, raportat la prevederile art. 20 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, perioadele în care personalul silvic „a desfăşurat activităţi” în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale reprezintă stagiu de cotizare realizat în condiţii speciale de muncă, intenţia legiuitorului fiind aceea de a acorda facilităţi personalului silvic, atât înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 234/2019, cât şi pentru viitor.

Intimata a arătat, prin întâmpinare, că legea civilă nu retroactivează, iar în Legea nr. 234/2019 nu există o dispoziţie expresă privind aplicarea sa retroactivă, aşa cum este menţionat în cazul Ordinului Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale, Ministerului Sănătăţii şi Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, cu completările ulterioare (Ordinul nr. 50/1990), considerând că apelantul nu poate beneficia de adeverinţa emisă în temeiul art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, această adeverinţă atestând încadrarea activităţii în condiţii speciale în baza unui act normativ care nu era în vigoare la data desfăşurării de către acesta a activităţii de pădurar, tehnician silvic şi inginer silvic.

Intimata a apreciat că aplicarea Legii nr. 234/2019 se va face după publicarea normelor sale de aplicare, care ar trebui să cuprindă dispoziţii exprese privind retroactivitatea, deoarece nu există reglementare prin care vechimea în muncă desfăşurată potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în activităţile prevăzute de art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, să fie asimilată condiţiilor speciale şi să se considere stagiu de cotizare realizat în aceste condiţii de muncă.

Valorificarea la pensie a încadrării locului de muncă în condiţii speciale, indiferent dacă s-au plătit sau doar s-au datorat contribuţiile de asigurări sociale, nu se poate realiza în absenţa declaraţiilor rectificative. Mai mult, pentru condiţii speciale de muncă nu există reglementare legală prin care angajatorul este scutit de la plata contribuţiilor de asigurări sociale pentru stagiul de cotizare realizat în perioada 1 aprilie 2001 până la data intrării în vigoare a prevederilor art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, în speţă acestea nefiind achitate. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat că sesizarea este admisibilă, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, cauza se află pe rolul Curţii de Apel Oradea – Secţia I civilă, care judecă în ultimă instanţă, iar soluţionarea pe fond a litigiului depinde de dezlegarea ce se va da, modul de interpretare a dispoziţiilor legale în discuţie constituind însăşi problema de drept a speţei, în cauză solicitându-se anularea deciziei de pensionare şi obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii cu valorificarea activităţii desfăşurate în condiţii speciale de muncă de către contestator în perioada 1984-2021, potrivit art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000.

Totodată, sunt îndeplinite şi condiţiile de admisibilitate referitoare la noutatea chestiunii de drept şi la nepronunţarea asupra acesteia de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, arătându-se că problema de drept este nouă, întrucât legislaţia care a suscitat interpretări diferite este relativ recentă, iar examenul jurisprudenţial a relevat că nu s-a cristalizat o practică unitară şi constantă în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, situaţie care justifică interesul în formularea unei cereri pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, în scopul prevenirii apariţiei unei practici judiciare neunitare.

Chestiunea de drept în discuţie îşi are izvorul într-un act normativ de dată relativ recentă, Legea nr. 234/2019 prin care a fost modificat şi completat art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, iar până în prezent Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a pronunţat pe calea unui recurs în interesul legii şi nici printr-o hotărâre prealabilă, neexistând la acest moment un recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Luând în considerare dificultatea de interpretare generată de dispoziţiile legale incidente, care prefigurează apariţia unei practici neunitare cu privire la problema de drept ce face obiectul sesizării, deja identificată în jurisprudenţa naţională, s-a apreciat ca fiind o chestiune de drept veritabilă, care necesită o rezolvare de principiu pe calea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelantul-contestator a arătat că, deşi Legea nr. 234/2019 nu prevede în mod expres aplicarea sa retroactivă, din conţinutul art. 20 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 rezultă acest aspect. Astfel, începând cu data de 16 decembrie 2019, când a intrat în vigoare Legea nr. 234/2019, legiuitorul a stabilit că şi personalul silvic care şi-a desfăşurat şi îşi desfăşoară activitatea în cel puţin una din activităţile prevăzute de art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 se încadrează în condiţii speciale de muncă.

De asemenea, obţinerea beneficiilor prevăzute de art. 20 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, la data deschiderii drepturilor de pensie, nu este condiţionată de plata contribuţiilor de asigurări sociale, implicit nefiind necesar ca dovada acestora să rezulte din declaraţia nominală de asigurare depusă de angajator pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001.

Aspectul privind plata contribuţiilor de asigurări sociale aferente condiţiilor speciale de muncă ale personalului silvic nu reprezintă o condiţie sine qua non pentru recunoaşterea muncii prestate în condiţii speciale, revenind autorităţilor statului rolul de a urmări modalitatea în care angajatorii îşi îndeplinesc aceste obligaţii fiscale.

Apelantul-contestator a considerat că locurile de muncă menţionate la art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 se încadrează în condiţii speciale ope legis, fără a fi necesară aplicarea metodologiei prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003.

În acest sens s-a arătat că art. 20 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 nu impune o condiţie suplimentară cu privire la adeverinţele eliberate pentru dovedirea perioadei de vechime în muncă realizată în condiţiile speciale de muncă.

Intimata a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate fi sesizată pentru a se pronunţa asupra neretroactivităţii legii civile.

S-a arătat că dispoziţiile art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 îşi găsesc aplicabilitate de la data intrării în vigoare, astfel încât acestea nu pot fi aplicate retroactiv perioadelor anterioare intrării în vigoare a legii.

Totodată, s-a învederat că angajatorul a achitat doar contribuţiile de asigurări sociale prevăzute de lege la data plăţii, pentru activitatea prestată în condiţii normale de muncă. Legea nr. 234/2019 nu conţine o scutire de la obligativitatea plăţii contribuţiilor de asigurări sociale aferente condiţiilor speciale de muncă, însă cât timp încadrarea activităţilor desfăşurate de personalul silvic în condiţii speciale s-a realizat ope legis, dar cu respectarea reglementărilor aferente, este evident că recunoaşterea beneficiilor solicitate de contestator la data deschiderii drepturilor de pensie este condiţionată de achitarea contribuţiilor de asigurări sociale la bugetul de stat.

După comunicarea raportului întocmit de judecătoriiraportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nu au fost formulate puncte de vedere de către părţi VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată care a formulat sesizarea a apreciat, în ceea ce priveşte prima întrebare din sesizare, că art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 234/2019, se aplică doar activităţilor desfăşurate în domeniul silviculturii începând cu data intrării în vigoare a acestor dispoziţii, respectiv 16 decembrie 2019.

Faptul că se menţionează în alin. (3) al art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 că personalul silvic „a desfăşurat” activităţile menţionate nu trebuie înţeles în sensul că activitatea a putut fi desfăşurată şi anterior adoptării legii, ci în sensul că la momentul la care se eliberează adeverinţa, în mod evident, activitatea desfăşurată s-a încheiat, persoana în cauză urmând să beneficieze de drepturile recunoscute de lege.

După cum rezultă şi din expunerea de motive a intervenţiei legislative – Legea nr. 234/2019, modificarea statutului personalului silvic a fost impusă de o serie de aspecte precum: „creşterea numărului şi gravităţii agresiunilor comise asupra personalului silvic”, „creşterea fenomenului contravenţional şi infracţional”, aspecte care au un caracter de relativă noutate şi care susţin măsura propusă de includere a activităţilor din domeniul silviculturii în categoria condiţiilor speciale de muncă.

Este de remarcat că, ori de câte ori legiuitorul a considerat necesar, a prevăzut în mod expres excepţiile de la regula rezultată din norma legală de aplicare şi a reglementat în mod riguros situaţiile în care este asimilată stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariaţii au desfăşurat anumite activităţi. În acest sens sunt, de exemplu, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2020 pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 108/2020 pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 289/2020, Legii nr. 188/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Legii nr. 74/2022 pentru completarea art. 30 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi ale Legii nr. 351/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prin care s-au reglementat expres situaţiile în care activităţile desfăşurate anterior datei de 1 aprilie 2001 în grupa I de muncă şi/sau în grupa a II-a de muncă sunt asimilate stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă.

Pentru perioada lucrată după data de 18 martie 1969 până la 1 aprilie 2001, încadrarea în grupe superioare de muncă s-a făcut conform Ordinului nr. 50/1990 şi Ordinului Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale, Ministerului Sănătăţii şi Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii nr. 125/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, pentru perioada lucrată după 1 martie 1990 (Ordinul nr. 125/1990).

După data de 1 aprilie 2001, când a intrat în vigoare Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 19/2000), a fost abandonat sistemul anterior potrivit căruia locurile de muncă erau încadrate în grupele I, II şi III de muncă în baza unei proceduri atribuite angajatorului, în noua reglementare locurile de muncă fiind definite şi clasificate în locuri de muncă în condiţii deosebite, în condiţii speciale şi în condiţii normale, în baza unor criterii prevăzute de lege. Actualul regim juridic diferă de cel stabilit prin legislaţia anterioară.

Or, nu există nicio prevedere legală prin care vechimea în muncă desfăşurată în domeniul silvicultură în condiţii normale de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, să fie asimilată condiţiilor speciale de muncă.

De asemenea, nu există o reglementare legală prin care stagiul de cotizare realizat în perioada 1 aprilie 2001 până la data intrării în vigoare a art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, declarat de angajator ca fiind desfăşurat în condiţii normale şi pentru care angajatorul a constituit contribuţia de asigurări sociale aferentă acestei situaţii, să fie considerat stagiu de cotizare realizat în condiţii speciale.

Cu privire la cea de-a doua întrebare ce face obiectul sesizării, completul de judecată al instanţei de trimitere a reţinut că, pentru munca desfăşurată în condiţii deosebite/speciale, angajatorul este obligat la cote de contribuţii sociale majorate procentual faţă de contribuţia datorată pentru un loc de muncă în condiţii normale, pentru ca, la deschiderea drepturilor de pensie, asiguratul să poată beneficia de sporurile de punctaj aferent încadrării.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, pentru perioadele de după 31 martie 2001, informaţiile preluate din declaraţia nominală de asigurare prevăzută la art. 7 alin. (1) şi (2) din lege, precum şi din declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, prevăzută de Legea nr. 19/2000, constituie elementele pe baza cărora se stabileşte stagiul de cotizare în sistemul public de pensii şi punctajul anual pentru asiguraţii sistemului public de pensii.

Conform art. 7 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, „În situaţia în care se constată erori în cuprinsul declaraţiilor prevăzute la alin. (1), indiferent de cauzele producerii acestora, şi/sau modificări ale datelor pe baza cărora se stabilesc stagiul de cotizare şi punctajul mediu anual ale asiguratului, persoanele juridice sau fizice prevăzute la alin. (1) sunt obligate să întocmească şi să depună o declaraţie nominală de asigurare rectificativă”.

În consecinţă, recunoaşterea beneficiilor solicitate de contestator la data deschiderii drepturilor de pensie este condiţionată de achitarea contribuţiilor de asigurări sociale datorate în cazul condiţiilor speciale de muncă. Totodată, valorificarea la pensie a încadrării locului de muncă în condiţii speciale nu se poate realiza în absenţa declaraţiilor rectificative.

Lipsa declaraţiilor rectificative denotă faptul că angajatorii nu au procedat încă la înregistrarea condiţiilor speciale de muncă, deşi art. 20 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 dispune că perioada de vechime realizată în condiţii speciale de muncă se înregistrează de către angajatori, operaţiune ce ar fi trebuit să se reflecte în mod evident în declaraţiile fiscale rectificative transmise instituţiei abilitate.

Referitor la cea de-a treia întrebare, în opinia completului de judecată al instanţei de trimitere încadrarea activităţilor desfăşurate de personalul silvic în condiţii speciale s-a realizat ope legis, dar cu respectarea reglementărilor adiacente domeniului de interes.

Expresia „conform reglementărilor legale”, menţionată la art. 20 alin. (2) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, nu poate fi interpretată decât în sensul trimiterii la Legea nr. 263/2010, ca act normativ comun în materie, în privinţa regulilor generale referitoare la încadrarea activităţii în condiţii speciale de muncă. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Din datele prezentate de instanţa de trimitere, potrivit hotărârilor judecătoreşti ataşate la încheierea de sesizare, precum şi din răspunsurile transmise de instanţele naţionale la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au rezultat următoarele aspecte.

În ceea ce priveşte prima chestiune ce necesită a fi lămurită – dacă personalul silvic care a desfăşurat, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019, activităţile indicate la art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 beneficiază de încadrarea locului de muncă în condiţii speciale şi de drepturile prevăzute la alin. (3) al aceluiaşi articol, respectiv dacă efectele actului normativ se produc şi pentru trecut, s-au conturat trei opinii.

Într-o primă opinie s-a considerat că dispoziţiile Legii nr. 234/2019 îşi găsesc aplicabilitatea de la data la care au intrat în vigoare. Doar de la data de 16 decembrie 2019 activităţile de pază a fondului forestier, a fondurilor cinegetice şi piscicole şi a ariilor naturale protejate, control silvic şi cinegetic, exploatări forestiere, construcţii forestiere, lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier şi împăduriri pot fi valorificate ca fiind desfăşurate în condiţii speciale. În caz contrar, s-ar încălca principiul constituţional al neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi art. 6 din Codul civil.

Totodată, s-a arătat că locurile de muncă din domeniul silvicultură, aşa cum sunt reglementate în art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, nu au făcut parte din categoria locurilor de muncă încadrate în condiţii speciale de muncă, potrivit cadrului legislativ anterior datei de 1 ianuarie 2011, şi nu fac parte din categoria locurilor de muncă încadrate în condiţii speciale în sensul Legii nr. 263/2010.

Pe de altă parte, nu există nicio prevedere legală prin care vechimea în muncă desfăşurată în condiţii normale, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, să fie asimilată condiţiilor speciale. De asemenea, nu există reglementare legală prin care stagiul de cotizare realizat în perioada 1 aprilie 2001 până la data intrării în vigoare a art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, declarat de angajator ca fiind desfăşurat în condiţii normale de muncă şi pentru care angajatorul a constituit contribuţia de asigurări sociale aferentă acestei situaţii, să fie considerat stagiu de cotizare realizat în condiţii speciale.

Faptul că se menţionează în alin. (3) al art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 că personalul silvic „a desfăşurat” activităţile menţionate nu trebuie înţeles în sensul că activitatea a putut fi desfăşurată şi anterior adoptării legii, ci în sensul că la momentul la care se eliberează adeverinţa, în mod evident, activitatea desfăşurată s-a încheiat, persoana în cauză urmând să beneficieze de drepturile recunoscute de lege.

Mai mult decât atât, din analiza expunerii de motive avute în vedere pentru adoptarea Legii nr. 234/2019 s-a constatat că modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 a fost impusă de situaţia actuală a profesiei, actul normativ propunându-şi să îmbunătăţească şi să actualizeze realităţile derivate din evoluţia domeniilor de activitate în care funcţionează personalul silvic.

Practică judiciară în acest sens a fost identificată la Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Gorj, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Constanţa, Tribunalul Tulcea, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Braşov, Tribunalul Covasna, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Bihor, Tribunalul Iaşi şi Tribunalul Maramureş, iar puncte de vedere teoretice au fost exprimate de judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a X-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Giurgiu – Secţia civilă, Tribunalul Ialomiţa – parţial, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Covasna – Secţia civilă, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bihor – Secţia I civilă.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că din dispoziţiile art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 şi din împrejurarea că legiuitorul face trimitere la activităţile desfăşurate anterior rezultă cu evidenţă intenţia acestuia ca cei care au lucrat în condiţii speciale de muncă, inclusiv înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 234/2019, să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare şi de majorarea punctului de pensie.

De altfel, nu numai că legiuitorul are posibilitatea de a recunoaşte, chiar şi pentru trecut, faptul că de-a lungul timpului anumite activităţi au fost desfăşurate în condiţii speciale sau în grupe de muncă, dar a şi procedat în acest mod prin adoptarea, de exemplu, a Ordinului nr. 50/1990.

Totuşi, s-a arătat că perioada care se consideră a fi lucrată în condiţii speciale nu poate fi anterioară datei de 1 aprilie 2001, deoarece doar după acest moment, prin efectul Legii nr. 19/2000, a fost introdusă noţiunea de loc de muncă desfăşurat în condiţii speciale, anterior acestui moment legislaţia clasificând desfăşurarea activităţilor în condiţii normale, în grupa I sau grupa a II-a de muncă. Deci, cât timp art. 20 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 face trimitere doar la activităţile desfăşurate în condiţii speciale, este evident că se referă doar la perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001.

În acest sens s-au pronunţat Curtea de Apel Târgu Mureş şi Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

Într-o a treia opinie s-a arătat că Legea nr. 234/2019 este un act normativ de modificare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, prin care se acordă unele beneficii personalului silvic pentru prestarea anumitor activităţi, fără limitare în timp, ca o consecinţă a calificării acestora ca reprezentând stagiu de cotizare în condiţii speciale, calificare cu privire la care nu există niciun temei pentru a aprecia că vizează exclusiv perioadele de timp ulterioare apariţiei legii. Acordarea unor beneficii pentru munca prestată anterior acestui moment nu reprezintă un aspect de retroactivitate a legii, întrucât beneficiile respective sunt valorificate după intrarea legii în vigoare, pentru viitor.

Atât timp cât art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 face referire la perioadele în care personalul silvic a desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale de muncă, conform ordonanţei de urgenţă a Guvernului, şi la modalitatea în care se înregistrează perioada de vechime realizată în condiţii speciale de muncă, nu poate fi omisă de la aplicarea acestor dispoziţii legale perioada în care reclamantul a desfăşurat activitate în condiţii speciale doar pe considerentul că Legea nr. 234/2019 a intrat în vigoare ulterior acestei perioade, legiuitorul făcând referire expresă la perioadele de activitate desfăşurate anterior intrării în vigoare a legii.

În sensul acestei opinii s-au pronunţat Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Hunedoara, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Ploieşti şi Curtea de Apel Cluj.

Puncte de vedere teoretice în acelaşi sens au exprimat judecătorii de la Tribunalul Ialomiţa – parţial, Tribunalul Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi de contencios administrativ şi fiscal, opinia majoritară la Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă, Tribunalul Vaslui.

Cu privire la cea de-a doua întrebare ce face obiectul sesizării, respectiv dacă obţinerea beneficiilor prevăzute de art. 20 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 la data deschiderii drepturilor de pensie este condiţionată de plata contribuţiilor de asigurări sociale, iar dovada acestora trebuie să rezulte din declaraţia nominală de asigurare pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001, au fost exprimate două opinii.

Într-o opinie s-a reţinut că obţinerea de beneficii la data deschiderii drepturilor de pensie este condiţionată de plata contribuţiilor de asigurări sociale, fiind invocate în acest sens dispoziţiile art. 39 alin. (1) şi art. 37 din Legea nr. 263/2010.

Astfel, s-a arătat că reglementarea specială nu conţine o scutire de la obligativitatea plăţii contribuţiilor sociale aferente condiţiilor speciale de muncă; or, câtă vreme încadrarea activităţilor desfăşurate de personalul silvic în condiţii speciale s-a realizat ope legis, dar cu respectarea reglementărilor adiacente domeniului de interes, este evident că recunoaşterea beneficiilor dorite de reclamant la data deschiderii drepturilor de pensie este condiţionată de achitarea contribuţiilor de asigurări sociale la bugetul de stat, conform art. 138 lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, text de lege ce reglementează o cotă de 8% datorată în cazul condiţiilor speciale de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010, de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau asimilate acestora.

Totodată, valorificarea la pensie a încadrării locului de muncă în condiţii speciale nu se poate realiza în absenţa declaraţiilor rectificative. Astfel, începând cu 1 aprilie 2001, declaraţia nominală de asigurare constituie documentul pe baza căruia se stabileşte stagiul de cotizare în sistemul public de pensii şi punctajul mediu anual pentru asiguraţii sistemului public de pensii.

Lipsa declaraţiilor rectificative denotă faptul că angajatorii nu au procedat încă la înregistrarea condiţiilor speciale de muncă, deşi art. 20 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 dispune că perioada de vechime realizată în condiţii speciale de muncă se înregistrează de către angajatori, operaţiune ce ar fi trebuit să se reflecte în mod evident în declaraţiile fiscale rectificative transmise instituţiei abilitate.

Practică judiciară în acest sens s-a identificat la Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Gorj, Tribunalul Olt, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Bihor şi Tribunalul Tulcea, iar puncte de vedere teoretice au fost exprimate de judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a X-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Ilfov, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bihor – Secţia I civilă, Tribunalul Vaslui (parţial).

Într-o a doua opinie s-a apreciat că valorificarea acestor perioade de stagiu de cotizare în condiţii speciale de muncă nu poate fi condiţionată de îndeplinirea de către angajator a unor obligaţii personale, precum plata unei contribuţii superioare la bugetul asigurărilor sociale, deoarece o atare măsură nu este prevăzută nici de legea specială, respectiv art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, şi nici de legea generală în materia drepturilor de asigurări sociale, şi anume Legea nr. 263/2010.

În sensul acestei opinii s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti de către Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Tribunalul Maramureş şi Tribunalul Hunedoara.

Puncte de vedere teoretice au exprimat judecătorii de la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Giurgiu – Secţia civilă, Tribunalul Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Vaslui (parţial).

Referitor la ultima problemă de drept în discuţie, respectiv dacă locurile de muncă din domeniul silvicultură, în care se desfăşoară activităţile menţionate la art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, se încadrează ope legis în condiţii speciale de muncă sau numai după metodologia prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, au fost evidenţiate trei opinii.

Într-o primă opinie s-a arătat că, în condiţiile în care pentru personalul silvic legiuitorul a prevăzut că încadrarea în condiţii speciale a locurilor de muncă se realizează „conform reglementărilor legale”, consecinţa logică ce transpare din această reglementare este că încadrarea locurilor de muncă prevăzute de art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 în condiţii speciale trebuie să se subordoneze, în egală măsură, criteriilor stabilite prin art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010 (printre care şi cel al expunerii efective a angajatului la factorii de risc pentru mai mult de 50% din timpul normal de lucru).

În acest sens s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti la Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Braşov, Tribunalul Olt, Tribunalul Bihor şi au fost exprimate puncte de vedere teoretice de judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a X-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Giurgiu – Secţia civilă, Tribunalul Ilfov, Curtea de Apel Oradea.

Într-o a doua opinie s-a considerat că nu este vorba despre o încadrare de drept sau o asimilare legală a locurilor de muncă respective cu cele pe care legiuitorul le-a încadrat deja în categoria locurilor de muncă în condiţii speciale. Potrivit art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale include anumite etape, în ordinea cronologică indicată de text, iar una din condiţiile esenţiale este obţinerea avizelor necesare încadrării, această hotărâre de Guvern prevăzând o procedură obligatoriu de urmat.

În acest sens este o decizie civilă pronunţată de Curtea de Apel Craiova.

Într-o a treia opinie s-a arătat că legiuitorul, prin Legea nr. 234/2019, a prevăzut expres că locurile de muncă în care personalul silvic desfăşoară anumite activităţi, enumerate limitativ în art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, reprezintă locuri de muncă în condiţii speciale, iar perioadele în care personalul silvic a desfăşurat activităţile respective reprezintă stagiu de cotizare realizat în condiţii speciale de muncă, fără nicio altă trimitere la prevederi legale adiacente domeniului de interes în discuţie sau la criterii şi metodologii de încadrare a locurilor de muncă. Acest aspect conduce la concluzia că, în ceea ce priveşte activităţile în discuţie, nu există obligaţia angajatorului de a parcurge procedura metodologică prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003.

Pentru considerente similare, nu trebuie îndeplinite condiţiile impuse de art. 30 din Legea nr. 263/2010, de la care Legea nr. 234/2019 derogă, potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant, fiind o lege specială ulterioară.

Totodată, din interpretarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 rezultă intenţia legiuitorului de a încadra ope legis locurile de muncă enumerate expres şi limitativ la art. 20 alin. (2) în locuri de muncă în condiţii speciale.

În acest sens s-a identificat practică judiciară la Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Cluj şi Tribunalul Maramureş.

Puncte de vedere teoretice au exprimat judecătorii de la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Bihor – Secţia I civilă, Curtea de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Vaslui.

La Curtea de Apel Oradea şi Curtea de Apel Cluj au fost identificate cauze similare suspendate în etapa procesuală a apelului, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă, până la soluţionarea prezentei sesizări.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de Curtea Constituţională în exercitarea controlului de constituţionalitate cu privire la prevederile legale supuse interpretării. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În procedurile de unificare a practicii judiciare au fost identificate următoarele decizii ce prezintă relevanţă în dezlegarea prezentei chestiuni de drept: – prin Decizia nr. 2 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 2 mai 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 562 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, modificată şi completată prin Legea nr. 197/2021, dispoziţiile legale evocate recunosc ope legis o reducere a vârstei standard de pensionare cu 13 ani pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de 25 de ani, corespunzător activităţii desfăşurate cel puţin 30 de ani în locurile de muncă prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, modificată şi completată prin Legea nr. 197/2021, indiferent de condiţiile în care a fost încadrată activitatea de angajator/fostul angajator, conform legislaţiei anterioare şi indiferent de tipul contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajator/fostul angajator”; – prin Decizia nr. 24 din 14 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1001 din 12 decembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, stabilind că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, republicată, locurile de muncă ale personalului care desfăşoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalul disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară sunt încadrate ex lege în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite, fără a fi necesară parcurgerea metodologiei prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, de Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite.” X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este admisibilă, iar asupra fondului au arătat că: locurile de muncă din domeniul silvicultură, în care se desfăşoară activităţile menţionate la art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, se încadrează ope legis în condiţii speciale; personalul silvic care a desfăşurat activităţile indicate la art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019, beneficiază de încadrarea locului de muncă în condiţii speciale şi de drepturile prevăzute la art. 20 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000; obţinerea beneficiilor prevăzute de art. 20 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 la data deschiderii drepturilor de pensie nu este condiţionată de plata contribuţiilor de asigurări sociale, iar dovada acestora nu trebuie să rezulte din declaraţia nominală de asigurare pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admi