CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 15691/22 Muamer DEDOVI Împotriva Bosniei și Herțegovina Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Al patrulea secțiunea), care a stat la 10 februarie 2025 în calitate de comitet compus din: Lorraine Schembri Orland , Președintele Faris Vehabović, Sebastian Rădulețu , judecători și Giorgi Badashvili, grefierul adjunct al secțiunii interioare, având în vedere: cererea (nu. 15691/22) împotriva Bosniei și Herțegovina depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 13 aprilie 2022 de către un cetățean al Bosniei și Herțegovina, dl Muamer Dedović („reclamantul”), care s-a născut în 1971 și a fost reprezentat de dl. Tambur care, la 17 martie 2025, a fost concediat de președintele Secțiunii să reprezinte reclamantul; hotărârea de a anunța cererea către Guvernul Bosniei și Herțegovine („ Guvernul”), reprezentată de agentul lor interimar, dl B. Bajić; observațiile guvernului; după ce a deliberat, decide după cum urmează: Cazul se referă, în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție, la legalitatea detenției reclamantului într-o casă de îngrijire socială. Reclamantul suferă de schizofrenie paranoică. El a fost admis la domiciliul de îngrijire socială Drin („Drin”) în 2019 la cererea sa. La 6 februarie 2022 el și-a exprimat formal dorința de a părăsi Drin, dar nu a fost autorizat să facă acest lucru. La 11 iulie 2024, Curtea Constituțională a constatat că privarea de libertate a reclamantului nu a fost „în conformitate cu o procedură prevăzută de lege” în sensul art. 5 § 1 din Convenție, întrucât el a fost reținut în detenție psihiatrică fără o decizie a instanței civile competente. (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale, care, conform cazului, a fost plătit în mod corespunzător și a ordonat ca necesitatea continuării plasării sale în Drin să fie examinată de instanța competentă. La 15 noiembrie 2024, instanța civilă competentă a examinat cazul reclamantului și a decis că statul său de sănătate a justificat detenția sa continuă în Drin. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 1 din Convenția privind ilegalitatea detenției sale în Drin începând cu 6 februarie 2022. Statutul reclamantului de „victima” în sensul articolului 34 din Convenție depinde de faptul că autoritățile naționale au recunoscut, fie în mod expres, fie în substanță, presupusa încălcare a Convenției și, dacă este necesar, a furnizat reparații adecvate în legătură cu aceasta. Numai atunci când aceste condiții sunt îndeplinite, natura subsidiară a mecanismului de protecție al Convenției împiedică examinarea unei cereri (a se vedea, de exemplu, Scordino c. Italia (n. 1) [GC], nr. 36813/97, §§ 178-93, ECHR 2006‐V, și Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, § 71, CEDO 2006-V). În acest sens, Curtea reiterează că dacă reclamantul a primit o reparație pentru daunele susținute – comparabilă cu satisfacția echitabilă prevăzută la art. 41 din Convenție – este, de asemenea, o considerație importantă (a se vedea Shilbergs c. Rusia , nr. 20075/03, § 72, 17 decembrie 2009). În cazul în cauză, nu se contează faptul că Curtea Constituțională a recunoscut în mod expres presupusa încălcare a Convenției. În plus, a acordat reclamantului aproximativ 2.500 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale (contrast Salihić c. Bosnia și Herțegovina [Comitet], nr. 6056/14, § 28, 6 februarie 2018), care a fost plătită în mod corespunzător și a ordonat o măsură individuală, care a fost aplicată pe deplin la scurt timp după aceea (a se vedea punctele 3-4 de mai sus). Având în vedere suma acordată – care nu a fost în mod evident irazonabil în comparație cu ceea ce Curtea ar fi acordat într-o situație similară (a se vedea, de exemplu, premiile acordate în ceea ce privește diferitele perioade de detenție în Hadžimejlić și alții c. Bosnia și Herțegovina , nos . 3427/13 și altele 2, § 70, 3 noiembrie 2015; și contrast, ca ilustrații generale ale premiilor interne, Zenkov c. Rusia , nr. 37858/08 , § 52, 30 aprilie 2014, și Žúbor c. Slovacia , nr. 7711/06 , § 65, 6 Decembrie 2011) – și în ceea ce privește faptul că deficiența procedurală contrară articolului 5 § 1 din Convenție a fost remediată în urma unei hotărâri de către Curtea Constituțională, cu instanța competentă care a stat ulterior cu privire la licența deținutului continuu al reclamantului (contrast Hadžimejlić și alții citat mai sus, § 40), Curtea consideră că recursul acordat de autoritățile interne era adecvat și suficient. În astfel de circumstanțe, Curtea consideră că reclamantul nu mai poate pretinde că este o „victă” în sensul articolului 34 din Convenție. Cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 § 3 lit. (a) și trebuie respinse în temeiul art. 35 § 4. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă.
Application no. 15691/22
Muamer DEDOVIĆ
against Bosnia and Herzegovina
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 10
February 2025 as a Committee composed of:
Lorraine Schembri Orland
, President
,
Faris Vehabović,
Sebastian Rădulețu
, judges
,
and Giorgi Badashvili,
Acting
Deputy Section Registrar,
Having regard to:
the application (no.
15691/22) against Bosnia and Herzegovina lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 13
April
2022 by a citizen of Bosnia and Herzegovina, Mr Muamer Dedović (“the applicant”), who was born in 1971 and was represented by Mr
D.
Tambur who on 17 March 2025 was granted leave by the Section President to represent the applicant;
the decision to give notice of the application
to the Government of Bosnia and Herzegovina (“the Government”), represented by their acting Agent, Mr
the Government’s observations;
Having deliberated, decides as follows:
1.
The case concerns, under Article 5 § 1 of the Convention, the lawfulness of the applicant’s detention in a social care home.
2.
The applicant suffers from paranoid schizophrenia. He was admitted to the Drin social care home (“Drin”) in 2019 at his request. On 6 February 2022 he formally expressed his desire to leave Drin, but he has not been allowed to do so.
3
.
On 11 July 2024 the Constitutional Court found that the applicant’s deprivation of liberty was not “in accordance with a procedure prescribed by law” within the meaning of Article 5 § 1 of the Convention, as he was being held in psychiatric detention without a decision by the competent civil court. It awarded the applicant 5,000 convertible marks (approximately 2,500
euros
(EUR)) in respect of non-pecuniary damage, which, according to the case file, was subsequently duly paid, and ordered that the necessity of his continued placement in Drin be examined by the competent court.
4
.
On 15 November 2024 the competent civil court examined the applicant’s case and ruled that his state of health warranted his continued detention in Drin.
5.
The applicant complained under Article 5 § 1 of the Convention of the unlawfulness of his detention in Drin since 6 February 2022.
6.
The applicant’s status as a “victim” within the meaning of Article 34 of the Convention depends on whether the domestic authorities have acknowledged, either expressly or in substance, the alleged infringement of the Convention and, if necessary, provided appropriate redress in relation thereto. Only when those conditions are satisfied does the subsidiary nature of the protective mechanism of the Convention preclude examination of an application (see, for example,
Scordino v. Italy (no. 1)
[GC], no.
36813/97, §§
178-93, ECHR 2006‑V, and
Cocchiarella v. Italy
[GC], no.
64886/01, §
71, ECHR 2006‑V). In this connection, the Court reiterates that whether the applicant has received reparation for the damage sustained – comparable to the just satisfaction provided for under Article 41 of the Convention – is likewise an important consideration (see
Shilbergs v. Russia
, no.
20075/03, §
72, 17 December 2009).
7.
In the present case, it is undisputed that the Constitutional Court expressly acknowledged the alleged breach of the Convention. It further awarded the applicant approximately EUR 2,500 in respect of non-pecuniary damage (contrast
Salihić v. Bosnia and Herzegovina
[Committee], no.
6056/14, § 28, 6 February 2018), which was subsequently duly paid, and ordered an individual measure, which was fully implemented shortly thereafter (see paragraphs 3-4 above).
8.
Having regard to the amount awarded – which was not manifestly unreasonable compared to what the Court would have granted in a similar situation (see, for instance, the awards granted in respect of different periods of detention in
Hadžimejlić and Others v. Bosnia and Herzegovina
, nos.
3427/13 and 2 others, § 70, 3 November 2015; and contrast, as general illustrations of manifestly inadequate domestic awards,
Zenkov v.
Russia
, no.
37858/08, § 52, 30 April 2014, and
Žúbor v. Slovakia
, no. 7711/06, §
65, 6
December 2011) – and to the fact that the procedural shortcoming contrary to Article 5 § 1 of the Convention was remedied following an order by the Constitutional Court, with the competent court subsequently ruling on the lawfulness of the applicant’s continued detention (contrast
Hadžimejlić and Others
,
cited above, § 40), the Court considers that the redress afforded by the domestic authorities was appropriate and sufficient.
9.
In such circumstances, the Court considers that the applicant can no longer claim to be a “victim” within the meaning of Article 34 of the Convention. It follows that the present application is incompatible
ratione personae
with the provisions of the Convention within the meaning of Article
35 § 3 (a) and must be rejected pursuant to Article 35 § 4.
For these reasons, the Court, unanimously,
Declares
the application inadmissible.
Done in English and notified in writing on 5 March 2026.
Giorgi Badashvili
Lorraine Schembri Orland
Acting Deputy Registrar
President