2rh-150/17 — anularea ordinului privind aplicarea sancțiunii disciplinare, restabilirea în funcție
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea ordinului privind aplicarea sancţiunii disciplinare, restabilirea în funcţie
- Temei legal
- temeiurile declarării revizuirii
2rh-150/17 — anularea ordinului privind aplicarea sancțiunii disciplinare, restabilirea în funcție (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Dosarul nr.2rh-150/17 Instanța de fond: Judecătoria Centru, mun. Chișinău – A. Arhip Instanța de apel: CA Chișinău – N. Vascan, V. Clima, E. Fistican Instanța de revizuire: CA Chișinău – N. Vascan, V. Clima, E. Fistican Instanța de revizuire: CSJ– G. Stratulat. D. Mardari, M. Ghervas Î N C H E I E R E 05 iulie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Galina Stratulat, judecători Dumitru Mardari, Maria Ghervas, examinând cererea de revizuire declarată de către Societatea cu Răspundere Limitată „Autofraht Trans”, în cauza civilă la acțiunea lui Gubceac Evgheni împotriva Asociației Internaționale a Transportatorilor Auto din Moldova, cu privire la anularea ordinului privind aplicarea sancțiunii disciplinare cu concedierea din funcție, restabilirea în funcție, înlăturarea impedimentelor de acces în birou și îndeplinirii obligațiunilor de serviciu, compensarea prejudiciului material și moral, împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din data de 24 mai 2017, C O N S T A T Ă: Gubceac Evgheni la data de 11 noiembrie 2016 s-a adresat cu cerere de chemare în judecată, modificată ulterior împotriva Asociației Internaționale a Transportatorilor Auto din Moldova (în continuare AITA), prin care a solicitat anularea dispoziției din data de 15 august 2016 privind aplicarea sancțiunii disciplinare cu concedierea din funcția deținută, restabilirea în funcția deținută, înlăturarea impedimentelor legate de accesul în biroul de serviciu și de îndeplinire a obligațiunilor de serviciu, încasarea prejudiciului material în mărime de 123 200,0 lei,
cheltuielilor de judecată în mărime de 30 800,0 lei și repararea prejudiciului moral în mărime de 500 000 lei (f.d. 3-7, 38). La data de 01 decembrie 2016 SRL „Autofrahtt Trans” a depus cerere privind intervenirea în proces în calitate de copârât ( f.d. 23). Prin încheierea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din data de 09 decembrie 2016 s-a respins cererea SRL „Autofrahtt Trans” cu privire la atragerea în proces în calitate de copârât ( f.d. 40). Nefiind de acord cu încheierea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău, la data de 12 decembrie 2016 SRL „Autofrahtt Trans” a contestat-o cu recurs, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii cu pronunțarea unei încheieri, prin care să fie admisă cererea privind atragerea în proces.
(f.d. 45-46). 1 Prin decizia Curții de Apel Chișinău din data de 10 martie 2017 s-a respins recursul declarat de către SRL „Autofrahtt Trans”, s-a menținut încheierea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din data de 09 decembrie 2016 ( f.d. 66, 67-70). La data de 15 martie 2017 SRL „Autofrahtt Trans” a depus cerere de revizuire, asupra deciziei Curții de Apel Chișinău din data de 10 martie 2017, prin care a solicitat admiterea acesteia, casarea deciziei contestate, cu emiterea unei decizii noi privind admiterea cererii de atragere în proces în calitate de copârât ( f.d. 73-74). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din data de 19 aprilie 2017 s-a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către SRL „Autofrahtt Trans” ( f.d.
85, 86-89). Nefiind de acord cu decizia instanței de apel, la data de 03 mai 2017 SRL „Autofrahtt Trans” a depus recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii contestate, cu emiterea unei decizii noi, prin care să fie admisă cererea de revizuire ( f.d. 91-92). Prin decizia Curții Supreme de Justiție din data de 24 mai 2017 s-a respins recursul declarat de către SRL „Autofrahtt Trans”, s-a menținut încheierea Curții de Apel din data de 19 aprilie 2017 ( f.d. 99-102). La data de 06 iunie 2017 SRL „Autofrahtt Trans” a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din data de 24 mai 2017, prin care a solicitat admiterea cererii, casarea deciziei contestate, cu rejudecare cauzei ( f.d.
121- 122). În motivarea cererii de revizuire SRL „Autofrahtt Trans” a invocat, că instanța de recurs nu a suspus unui examen efectiv argumentele invocate în recurs, întemeindu-și pretențiile în baza art. 449 lit. b al CPC. Conform prevederilor art. 451 alin.1 în coroborare cu art. 447 lit. a) CPC cererea de revizuire se depune în scris de către părți și alți participanți la proces, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 CPC și anexându-se probele ce le confirmă. Verificând argumentele revizuentului, examinând materialele cauzei în raport cu temeiurile de revizuire prevăzute de art. 449 CPC Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră, că cererea de revizuire este inadmisibilă și urmează a fi respinsă din următoarele considerente.
Potrivit prevederilor art. 449 CPC revizuirea se declară în cazul în care: a) s-a constatat, prin sentință penală irevocabilă, comiterea unei infracțiuni în legătură cu pricina care se judecă; b) au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale pricinii care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuientului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a pricinii; c) instanța a emis o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces; e) s-a anulat ori s-a modificat hotărârea, sentința sau decizia instanței judecătorești care au servit drept temei pentru emiterea hotărîrii sau deciziei a căror revizuire se cere; e1) a fost aplicată o lege declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională și la judecarea cauzei a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, iar instanța de judecată sau Curtea Supremă de Justiție a respins cererea privind 2 sesizarea Curții Constituționale sau din hotărârea Curții Constituționale rezultă că prin aceasta s-a încălcat un drept garantat de Constituție sau de tratatele internaționale în domeniul drepturilor omului; g) Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Guvernul Republicii Moldova a inițiat o procedură de reglementare pe cale amiabilă într-o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova;
h) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o hotărâre, fie Guvernul Republicii Moldova a recunoscut, printr-o declarație, o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale care poate fi remediată, cel puțin parțial, prin anularea hotărârii pronunțate de o instanță de judecată națională. Revizuenta a invocat drept temei de revizuire prevederile art. 449 lit. b) CPC “au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale pricinii, care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a pricinii”. Totodată, revizuienta nu a indicat care sunt circumstanțele sau faptele esențiale ale pricinii, care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentei cu prezentarea probelor în acest sens.
Colegiul precizează, că hotărârea atacată prin intermediul revizuirii nu poate fi criticată în raport cu probatoriul dosarului existent la data pronunțării acestei hotărâri, dar numai în baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanță la data pronunțări. Pe calea revizuirii nu se pune problema realizării unui control judiciar, ci a unei noi judecăți, pe temeiul unor elemente, ce au format obiectul judecății finalizate cu pronunțarea hotărârii, a cărei revizuire se solicită. Pentru admiterea cererii de revizuire pe acest temei este important ca circumstanțele sau faptele date, existente obiectiv până la data pronunțării hotărârii, să fie confirmate prin prezentarea unor probe concludente și pertinente, să aibă importanță esențială pentru justa soluționare a cauzei civile, adică să aibă putere decisivă asupra concluziei (hotărârii) instanței de judecată, să fie descoperite după ce hotărârea judecătorească devine irevocabilă.
Examinând argumentele cererii de revizuire, Colegiul le apreciază drept irelevante și lipsite de contextul pertinent inițierii procedurii de revizuire, or acestea de fapt, nu sunt susținute prin nici un fel de probe indubitabile. Argumentele susținute de revizuentă nu pot fi acceptate drept noi circumstanțe, care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentei. Colegiul constată, că prin revizuirea în sensul declarat se pretinde nu corectarea erorilor judiciare și omisiunilor justiției, dar anularea unei hotărâri irevocabile, fapt care direct contravine atât dispozițiilor legii naționale, cât și celor internaționale. Astfel, admiterea revizuirii, în circumstanțele descrise ar contravine principiului securității raporturilor juridice, care presupune respectul față de principiul lucrului judecat și ar constitui o violare a art.6 §1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
În acest context, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează, că revizuirea este o cale de atac de retractare și nu de reformare a hotărârii contestate, iar retractarea neîntemeiată a hotărârii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilității raporturilor juridice, care înseamnă că soluția definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată fără motive legale. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sunt prevăzute în mod limitativ în art. 449 CPC.
3 În susținerea opiniei enunțate instanța de revizuire invocă și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 03 martie 2009 în cazul Eugenia și Doina Duca contra Moldovei, în care Curtea a reiterat că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorității lucrului judecat, care instituie că nici o parte nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii întru obținerea unei reexaminări și unei noi soluții în cauză. Competența de revizuire a instanțelor superioare ar trebui să fie exercitată pentru a corecta erorile judiciare și omisiunile justiției, dar nu pentru a efectua o nouă examinare. Revizuirea nu ar trebui apreciată ca un recurs deghizat.
O distanțare de la principiul respectiv este justificată doar atunci când este determinată de circumstanțe cu caractere substanțiale și obligatorii. Securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judicata (ibid., § 62), adică principiul caracterului irevocabil al hotărârilor judecătorești. Acest principiu cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri irevocabile și obligatorii, doar cu scopul de a obține o reexaminare și o nouă determinare a cauzei. Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existență a două opinii diferite cu privire la aceeași chestiune nu este un temei de reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci când este necesară, datorită unor circumstanțe esențiale și convingătoare (Roșca v. Moldova, citată mai sus, § 25, Popov nr. 2 vs. Moldova).
Din considerentele menționate, Colegiul consideră, că prezenta cerere de revizuire nu poate fi admisă. Reieșind din cele expuse, în baza art. 449, lit. b, 453, lit. a ale CPC Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție D I S P U N E: Se respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire declarată de către Societatea cu Răspundere Limitată „Autofraht Trans”. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, judecătorul Galina Stratulat judecători Dumitru Mardari Maria Ghervas 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.