2ra-615/17 — repararea prejudiciului moral, incasarea dobinzii de intirziere

prima instanță: V. Hadîrca dosarul nr. 2ra-615/17

instanța de apel: N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol

Î N C H E I E R E

03 mai 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu

Judecătorii Sveatoslav Moldovan, Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de către

Ministerul Justiției al Republicii Moldova și Procuratura Generală a Republicii

Moldova,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ivan Carabadjac împotriva

Ministerului Justiție al Republicii Moldova, Ministerului Finanțelor al Republicii

Moldova și Procuraturii Generale a Republicii Moldova cu privire la repararea

prejudiciului moral, încasarea dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor de

judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 15 noiembrie 2016, prin care au

fost respinse apelurile declarate de către Ministerul Justiție al Republicii Moldova și

Procuraturii Generale a Republicii Moldova, admis în parte apelul declarat de către

Ivan Carabadjac și modificată în parte hotărârea Judecătoriei Buiucani, municipiul

Chișinău din 28 iunie 2016,

c o n s t a t ă:

La data de 18 mai 2016, reprezentantul lui Ivan Carabadjac, avocatul Alexandru

Iachimciuc a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiție al

RM, Ministerului Finanțelor al RM și Procuraturii Generale a RM cu privire la

repararea prejudiciului moral, încasarea dobânzii de întârziere și compensarea

cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la data de 06 ianuarie 2016, de

către Procuratura mun. Chișinău a fost dispusă pornirea urmăririi penale în privința sa

în baza art. 141 alin.(1) și (2) Cod penal al RM, iar la data de 07 ianuarie 2016, la

domiciliul lui a fost efectuată percheziție, în aceeași zi fiind reținut și pus sub

învinuire de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 141 alin.(2) Cod penal.

Menționează că, la data de 09 ianuarie 2016, a fost emisă ordonanța de punere a

lui sub învinuire, fiindu-i adusă ca cunoștință în limba pe care el nu o cunoaște.

Susține că, prin încheierea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 09 ianuarie

2016, a fost admis demersul procurorului și eliberat mandatul de arest pe numele lui

pe un termen de 30 zile, iar prin încheierea din 05 februarie 2016, la demersul

procurorului mandatul său de arest a fost prelungit cu încă 30 zile.

Afirmă că, nefiind de acord cu termenul de prelungire a mandatului de arest a

contestat încheierea instanței de fond, iar prin decizia instanței de recurs din 24

martie 2016 a fost respins recursul, punând pe seama organelor de urmărire penală

respectarea termenului rezonabil al anchetei.

1

Declară că, în aceeași zi, la ora 16:40 a fost scos de sub urmărire penală din

motiv că el nu a participat la săvârșirea infracțiunii ce i se impută.

Consideră că, a fost plasat ilegal în arest în perioada 07 ianuarie 2016 - 24

martie 2016, ulterior fiind scos de sub urmărire.

Afirmă că, a fost plasat ilegal în arest, iar în timpul aflării sub arest, având starea

de sănătate precară, suferind de un șir de maladii, inclusiv psihiatrice, nu a fost

consultat de un medic specialist, viața și sănătatea fiindu-i supusă unui risc iminent,

înregistrând crize repetate.

Solicită, încasarea prin intermediul Ministerului Finanțelor, din bugetul de stat al

Republicii Moldova prejudiciul moral în sumă de 100 000 lei și dobânda de întârziere

determinată conform art. 619 Cod civil, pe care urmează să o achite debitorul, chiar și

în lipsa vinovăției, dacă nu execută hotărârea în termen de 90 zile de la data când

aceasta a devenit definitivă și compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 28 iunie 2016 acțiunea

a fost admisă parțial și încasat din contul bugetului de stat al RM în beneficiul lui

Ivan Carabadjac suma de 15 000 lei, cu titlu de prejudiciu moral. În rest acțiunea

reclamantului a fost respinsă ca neântemeiată.

Instanța de fond a concluzionat că, acțiunea reclamantului este întemeiată și se

încadrează în prevederile art.3 alin.(1) al Legii nr.154 din 25 februarie 1998, cu

privire la modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor

de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, care stabilește că

„este reparabil prejudiciul material și moral cauzat persoanei fizice sau juridice în

urma reținerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de

declarație de a nu părăsi localitatea sau țara, tragerii ilegale la răspundere penală”.

Prima instanță a constatat că, Ivan Carabadjac a fost învinuit de angajare,

instruire, finanțare sau altă asigurare a mercenarilor, precum și folosirea lor într-un

conflict armat, în acțiuni militare sau în alte acțiuni violente orientate spre răsturnarea

sau subminarea orânduirii constituționale ori violarea integrității teritoriale a statului,

adică de comiterea unei infracțiuni grave, fapt pentru care reclamantul Ivan

Carabadjac a fost reținut și pus sub arest preventiv din 07 ianuarie 2016 până la data

de 24 martie 2016, perioadă în care a fost plasat în izolatorul de urmărire penală

nr.13, mun. Chișinău. Astfel, intentarea urmăririi penale și acțiunile organelor de

urmărire penală i-au încălcat acestuia drepturile fundamentale la libertate și dreptul

de a nu fi urmărit ilegal, în lipsa unei fapte infracționale, deoarece prin ordonanța

procuraturii mun. Chișinău din 24 martie 2016, Ivan Carabadjac a fost scos de sub

urmărire penală, fapta încriminată nefiind săvârșită de reclamant.

Totodată, prima instanța a conchis că, punerea reclamantului sub învinuire și

aplicarea măsurii preventive, arest, în lipsa unei fapte infracționale, au cauzat

reclamantului daune morale și că acesta este îndreptățit a le pretinde, însă suma

despăgubirilor solicitate de aceste este una exagerată și neproporțională, dispunând

încasarea prejudiciului în sumă de 15 000 lei, luând în considerație circumstanțele de

drept și de fapt stabilite pe parcursul judecării cauzei.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 15 noiembrie 2016 au fost respinse

apelurile declarate de către Ministerul Justiției al RM și Procuratura Generală a RM,

admis în parte apelul declarat de către Ivan Carabadjac, modificată hotărârea primei

instanțe în partea prin care s-a dispus încasarea de la bugetul de stat în beneficiul lui

2

Ivan Carabadjac prejudiciul moral, majorând cuantumul despăgubirilor morale

acordate reclamantului de la suma de 15 000 lei până la suma de 20 000 lei.

Instanța de apel a conchis că instanța de fond a stabilit toate circumstanțele și

raporturile juridice ce au importanță pentru soluționarea pricinii, a apreciat corect

probele administrate la dosar, aplicând corect legea materială și procesuală, însă

cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanță îl consideră mic, ținând cont de

faptul ținerii reclamantului sub arest o perioadă de peste 2 luni de zile.

La data de 16 decembrie 2016, în termenul prevăzut de lege, Ministerul Justiției

al RM a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea

recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe, cu

pronunțarea unei noi hotărâri de respingere integrală a acțiunii.

În motivarea recursului a invocat că, de către instanțele ierarhic inferioare a fost

interpretată în mod eronat legea și în acest sens s-au aplicat eronat normele de drept

material, nu au fost constatate și elucidate pe deplin circumstanțele care au

importanță pentru soluționarea pricinii în fond.

Menționează că, instanța de apel nu a luat în considerație că pentru aplicarea

prevederilor Legii nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998, necesită a fi întrunite

cumulativ, atât circumstanțele prevăzute de art. 6, dreptul la repararea prejudiciului,

cât și de art.3, cazurile de reparare a prejudiciului material și moral, norme care nu

pot fi aplicate separat.

Susține că, materialele cauzei nu conțin un act procesual definitiv și irevocabil a

judecătorului de instrucție sau organului ierarhic superior, prin care să fi stabilit

ilegale acțiunile organului de urmărire penală.

Mai susține că, suma despăgubirilor acordat de instanța de apel este exagerată.

Reclamantul nu a prezentat probe justificative care ar demonstra suferințele cauzate.

La data de 16 decembrie 2016, și Procuratura Generală a RM a declarat recurs,

solicitând casarea deciziei instanței de apel și pronunțarea unei noi decizii cu privire

la încasarea prejudiciului moral în limitele rezonabile.

În motivarea recursului, a indicat că instanța de apel nu a constatat și elucidat pe

deplin circumstanțele care au importanță pentru soluționarea pricinii, a aplicat eronat

normele de drept material.

Menționează că, suma de 20 000 lei cu titlu de prejudiciu moral este una

exagerată, cuantumul căreia urmează a fi diminuat, deoarece recuperarea

prejudiciului cauzat prin acțiunile organelor de drept se efectuează exclusiv în

condițiile Legii nr.1545-XIII din 25 februarie 1998.

Susține că, angajarea răspunderii statului pentru prejudiciu cauzat prin acțiunile

organelor de urmărire penală, ale procuraturii sau ale instanțelor de judecată sunt

necesare întrunirea condițiilor speciale prevăzute exhaustiv de Legea nr.1545 din 25

februarie 1998, deoarece nu orice acțiune ilicită a organelor de urmărire penală atrag

răspunderea statului.

Afirmă că, instanțele ierarhic inferioare neântemeiat au stabilit lezarea în

drepturi a reclamantului, atât timp cât nu există o încheiere a judecătorului de

instrucție sau organului ierarhic superior, prin care se declară ca fiind ilegale acțiunile

organului de urmărire, or, existența unui act judecătoresc de scoatere de sub urmărire

penală, nu denotă faptul că organul de urmărire penală a admis careva acțiuni ilicite.

La data de 24 martie 2017, Procuratura Generală a RM a depus referință la

recursul depus de către Ministerul Justiției al RM, solicitând admiterea recursului,

3

casarea deciziei instanței de apel și pronunțarea unei noi decizii cu privire la

încasarea prejudiciului moral în limitele rezonabile.

Susține că, instanțele ierarhic inferioare nu au luat în considerație principul

reparării rezonabile a daunei morale, iar prin dovezile acceptate de instanțe,

reclamantul nu a confirmat că a existat un prejudiciu moral, instanțele bazându-se

exclusiv pe susținerile reclamantului acestea nefiind probate.

Examinând temeiurile recursurilor în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursurile sunt inadmisibile din următoarele

motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în

care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din oficiu

și în toate cazurile.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4);

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursurile declarate de Ministerul Justiției al

Republicii Moldova și Procuratura Generală a Republicii Moldova nu se încadrează

în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

4

Astfel, analizând actele cauzei completul Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că, argumentele

recurenților se limitează la situația de apreciere de către instanțele ierarhic inferioare

a circumstanțelor de fapt a cauzei.

Prin urmare, argumentele invocate în cererile de recurs sunt similare

argumentelor invocate atât în prima instanță, cât și în instanța de apel și sunt expuse

asupra circumstanțelor de fapt și nu de drept, cărora instanța de apel le-a dat o

apreciere corectă, având la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor

judiciare, apreciate conform art.130 CPC.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Totodată, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile

trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în

cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de

lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursurile

declarate de către Ministerul Justiției al Republicii Moldova și Procuratura Generală a

Republicii Moldova, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Astfel, din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial și

de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursurile declarate de către Ministerul Justiției al Republicii Moldova și

Procuratura Generală a Republicii Moldova ca inadmisibile.

În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1)

CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Recursurile Ministerului Justiției al Republicii Moldova și a Procuraturii

Generale a Republicii Moldova se consideră inadmisibile.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu

Judecătorii Sveatoslav Moldovan

Mariana Pitic

5