Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 12.04.2017
inadmisibil

2ra-768/17 — repararea prejudiciului

HOTĂRÂRE
12.04.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
repararea prejudiciului
Temei legal
temeiurile declararii recursului
Citează această cauză
2ra-768/17 — repararea prejudiciului (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 2ra-768/17 Prima instanță: Judecătoria Buiucani, mun.Chișinău (jud. N. Pasecinic) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. V. Pruteanu, A. Gavrilița, L. Popova) ÎNCHEIERE 12 aprilie 2017 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecător Tatiana Vieru Judecători Iurie Bejenaru Oleg Sternioală examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Oleg Cărăuș, prin intermediul avocatului Victor Sanduleac, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Irina Nistiriuc împotriva lui Oleg Cărăuș cu privire la repararea prejudiciului material, împotriva deciziei din 23 noiembrie 2016 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă: La 23 martie 2016, Irina Nistiriuc, prin intermediul avocatului Lilian Osoian, a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Oleg Cărăuș solicitând încasarea venitului ratat sub formă de salariu în mărime de 15822 lei, încasarea costului unei foi de tratament la stațiunea balneo-sanitorială în mărime de 4600 lei și încasarea cheltuielilor pentru asistență juridică în mărime de 3000 lei.

În motivarea acțiunii s-a invocat că Irina Nistiriuc la 16 octombrie 2014 a fost accidentată de un automobil, condus de Oleg Cărăuș, la trecerea de pietoni amplasată lângă Centrul Comercial „Jumbo”. Menționează că, prin sentința din 07 iulie 2015 a Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău, Oleg Cărăuș a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) Cod penal, stabilindu-i o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 200 unități convenționale, fără aplicarea pedepsei complimentare. Precizează că, în cadrul procesului penal a fost asistată de un avocat, suportând astfel cheltuieli pentru asistență juridică în mărime de 3000 lei. Susține că, în rezultatul accidentului, i-a fost fracturat piciorul și a fost nevoită să suporte cheltuieli pentru tratament și nu a finalizat tratamentul.

Concomitent a absentat de la locul de muncă deținut în cadrul SRL „Trabo-Lux”. Venitul mediu lunar în anul 2014 a constituit 3443 lei, iar în 2015- 4468 lei și astfel venitul ratat sub formă de salariu constituie 15822 lei, deoarece în lunile noiembrie și decembrie, anul 2014 și ianuarie și februarie 2015, nu a lucrat din motivul traumei suportate la picior. Declară că, a suportat „fractură consolidată a ambelor maleole ale gleznei drepte. Stare după osteosinteză cu placă. Prezența factorilor metalici”, pentru ce i s- a recomandat intervenție chirurgicală programată pentru septembrie 2015, cu ablația fixatoarelor metalice ale gleznei drepte, procedură care s-a efectuat la 12 noiembrie 1 2015. După intervenția chirurgicală, i-а fost recomandat tratament balneo-sanatorial, costul căruia constituie 4600 lei.

Prin hotărârea din 09 iunie 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Irina Nistiriuc și s-a încasat de la Oleg Cărăuș în beneficiul Irinei Nistiriuc cu titlu de prejudiciu material cauzat: cheltuielile pentru asistență juridică suportate în cadrul dosarului penal în sumă de 3000 lei și costul unei foi la sanatoriu în sumă de 4600 lei; s-a încasat de la Oleg Cărăuș în beneficiul Irinei Nistiriuc cheltuielile pentru asistență juridică în sumă de 1500 lei; în rest, acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Totodată, s-a dispus încasarea de la Oleg Cărăuș în beneficiul statului a taxei de stat în sumă de 228 lei. Prin decizia din 23 noiembrie 2016 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul depus de Oleg Cărăuș; s-a admis apelul depus de Irina Nistiriuc și s-a casat hotărârea din 09 iunie 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău în partea respingerii pretențiilor Irinei Nistiriuc privind încasarea venitului ratat și compensarea parțială a cheltuielilor de asistență juridică în cadrul procesului civil, pronunțând în această parte o nouă hotărâre prin care s-a încasat de la Oleg Cărăuș în beneficiul Irinei Nistiriuc suma de 15822 lei sub forma venitului ratat și cheltuielile de asistență juridică suportate în cadrul procesului civil în suma de 2200 lei; s-a încasat de la Oleg Cărăuș taxa de stat în mărime de 475 lei în beneficiul statului; în rest, dispozițiile hotărârii primei instanțe s-au menținut fără modificări. La 10 februarie 2017, conform sigiliului oficiului poștal (f.d.115), Oleg Cărăuș, prin intermediul avocatului Victor Sanduleac, a declarat recurs împotriva deciziei din 23 noiembrie 2016 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia și a hotărârii din 09 iunie 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie respinsă integral cererea de chemare în judecată depusă de Irina Nistiriuc. În susținerea recursului s-a invocat că hotărârile instanțelor inferioare sunt neîntemeiate și ilegale, deoarece nu au fost constatate și elucidate pe deplin circumstanțele care au importanță pentru soluționarea pricinii în fond. Menționează că, la examinarea pricinii instanța de apel nu a ținut cont de faptul că în procesul penal de învinuire a lui Oleg Cărăuș, la 28 aprilie 2015 partea vătămată Irina Nistiriuc Irina a înaintat o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat repararea prejudiciului moral în mărime de 700000 lei, ca urmare a tratamentului necesar la picior, a durerilor acute la nivelul fracturilor, dereglări a sănătății, ce s-au reflectat asupra muncii, respectiv și asupra salariului.

Prejudiciul material și moral încasat în cadrul procesului penal a fost recuperat integral. Susține că, atât în acțiunea civilă în procesul penal, cât și în prezenta cerere de chemare în judecată s-au invocat aceleași temeiuri, astfel deja existând pe acest fapt a hotărâre irevocabilă judecătorească. Declară că, instanța de fond nu a luat în considerare că avizul/extrasul medical prezentat de Irina Nistiriuc nu este un aviz medical a unui organ abilitat, rezultând din prevederile art. 1420 alin. (2) Cod civil, dar este un extras medical cu titlu de recomandare, fapt care se eliberează tuturor pacienților care au probleme de sănătate și de asemenea, nu confirmă faptul că recomandarea tratamentului balneo-sanatorial la stațiunea sanatorială este ca urmare a traumelor suportate în rezultatul accidentului.

2 Referitor la cheltuielile pentru asistență juridică, indică că instanța de apel a încasat cheltuieli pentru asistență juridică suportate în cadrul dosarului penal în sumă de 3000 lei și a dosarului civil, doar în baza unui bon de plată, în lipsa raportului privind acțiunile întreprinse de către avocat și în lipsa unor probe. În conformitate cu art. 434 alin.(1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Decizia Curții de Apel Chișinău a fost adoptată la 23 noiembrie 2016, iar Oleg Cărăuș, prin intermediul avocatului Victor Sanduleac, a declarat recurs la 10 februarie 2017, conform sigiliului oficiului poștal (f.d.115).

Materialele pricinii atestă că decizia contestată a fost expediată participanților la proces la 05 decembrie 2016 (f.d.101), însă date despre recepționarea acesteia lipsesc. Din textul recursului se distinge că partea recurentă a recepționat decizia contestată la 10 decembrie 2016. Astfel, instanța de recurs consideră că recursul declarat de Oleg Cărăuș, prin intermediul avocatului Victor Sanduleac, la 10 februarie 2017, conform sigiliului oficiului poștal (f.d.115), este în termen. Examinând temeiurile recursului declarat de Oleg Cărăuș, prin intermediul avocatului Victor Sanduleac, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Oleg Cărăuș, prin intermediul avocatului Victor Sanduleac, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are 3 caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel.

Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă, din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa constantă, rezultînd din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebait și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera inadmisibil recursul declarat de Oleg Cărăuș, prin intermediul avocatului Victor Sanduleac.

În conformitate cu art. art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se consideră inadmisibil recursul declarat de Oleg Cărăuș, prin intermediul avocatului Victor Sanduleac, împotriva deciziei din 23 noiembrie 2016 a Curții de Apel Chișinău. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecător Tatiana Vieru Judecători Iurie Bejenaru Oleg Sternioală 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-01-31
0,93
2ra-175/18 — repararea prejudiciului moral.
Prima instanţă, Judecătoria Chișinău (sediul Ciocana): I. Secrieru Dosarul nr. 2ra-175/18 Instanţa de apel, Curtea de Apel Chișinău: A. Minciuna, V. Mihaila, V. Sîrbu Î N C H E I E R E 31 ianuarie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercia
CSJ 2018-11-07
0,93
2ra-1864/18 — repararea prejudiciului material și moral
Dosarul nr. 2ra-1864/18 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Central (jud: V. Puica) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: Iu. Cimpoi, A. Danilov, I. Secrieru) DECIZIE 07 noiembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comerc
CSJ 2017-04-05
0,93
2ra-742/17 — repararea prejudiciului moral
dosarul nr. 2ra-742/17 prima instanţă - (Judecătoria Botanica, mun. Chișinău) V. Mihaila instanţa de apel - (Curtea de Apel Chișinău) N. Traciuc, M. Anton, I. Cotruță ÎNCHEIERE 05 aprilie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de c
CSJ 2018-05-16
0,93
2ra-858/18 — repararea prejudiciului material și moral
prima instanţă: T. Andronic dosarul nr. 2ra-858/18 instanţa de apel: M. Guzun, L. Pruteanu, Iu. Cotruţă Î N C H E I E R E 16 mai 2018 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în com
CSJ 2019-06-05
0,92
2ra-825/19 — repararea prejudiciului material și moral
Dosarul nr. 2ra-825/19 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (A. Cucerescu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (V. Clima, A. Malîi, E. Palanciuc) DECIZIE 05 iunie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de conte
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă