2rc-221/17 — Intentarea procesului de insolvabilitate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Intentarea procesului de insolvabilitate
- Temei legal
- Valorificarea bunurilor grevate cu garanţii
2rc-221/17 — Intentarea procesului de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Dosarul nr.2rc-221/17 instanța de apel: (Curtea de Apel Bălți) jud.E.Ababei Republica Moldova Curtea Supremă de Justiție D E C I Z I E 05 aprilie 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: președintele ședinței, judecătorul: Tatiana Vieru judecătorii: Oleg Sternioală, Nicolae Craiu examinând recursul declarat de către reprezentantul debitorului Societatea pe Acțiuni „Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr.67", Guțu Alexandru, S.R.L.„Vocație", S.R.L.„Elviomed" și reprezentantul salariaților SA ,,CSMM NR.67” avocatul Aliona Ciocanu, în cauza cu privire la derularea procesului de insolvabilitate în privința Societății pe Acțiuni „Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr.67", împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 31 octombrie 2016, prin care a fost respinsă opoziția înaintată de reprezentantul debitorului S.A.
„Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr.67", Guțu Alexandru, S.R.L.„Vocație", S.R.L.„Elviomed" și reprezentantul salariaților Guțu Victor, Guțu Iurie, Ceainac Nadejda, Vatamaniuc Alexandr, Leșan Valerii, Drelia Ion, Căciula Ruslan, Balacun Ludmila, Goncear Vasile, Botnari Gheorghe, Chibzii Ion - avocatul Ciocanu Aliona, privind vânzarea lotului nr. 43 al S.A. „Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr.67" în proces de faliment, c o n s t a t ă: La data de 02 iulie 2014 Societatea cu Răspundere Limitată "Tărățean Plus" a depus cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate față de Societatea pe Acțiuni "Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr. 67" cu sediul MD 3100, mun.
Bălți, str. Sofia nr.27, IDNO-1003602004961, invocând incapacitatea de plată a debitorului, fapt care se dovedește prin acumularea unei datorii de 3 552 499, 99 lei. În cererea introductivă creditorul S.R.L."Tărățean Plus" a invocat că, la 13 decembrie 2013 Judecătoria Buiucani mun. Chișinău prin hotărârea nr.2e-303/2013 a dispus încasarea de la SA „Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr.67" în beneficiul S.R.L. „Tărățean Plus" (în lichidare) a contravalorii prestației executate în mărime de 3 552 499,99 lei. Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 04 iulie 2014, s-a dispus admiterea spre examinare a cererii introductive depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată "Tărățean Plus", privind intentarea procesului de insolvabilitate față de Societatea pe Acțiuni "Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr. 67" sediul: MD 3100, mun.
Bălți, str. Sofia nr.27, IDNO-1003602004961 și s-a numit în calitate de administrator provizoriu II„ Popa Ion,,. Prin hotărîrea Curții de Apel Bălți din 11 septembrie 2014 s-a admis cererea introductivă depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Tărățean-Plus", s-a constatat starea de insolvabilitate a debitorului și s-a intentat procesul de insolvabilitate a debitorului Societății pe Acțiuni „Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr.67". Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 29 decembrie 2014 s-a continuat procedura de insolvabilitate a Societății pe Acțiuni "Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr. 67" cu dizolvarea debitorului și desemnarea în calitate de lichidator ÎI „Popa Ion". La data de 04 mai 2016 reprezentantul debitorului Societății pe Acțiuni „Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr.67", Guțu Alexandru, S.R.L.
„Vocație", S.R.L. „Elviomed" și reprezentantul salariaților Guțu Victor, Guțu Iurie; Ceainac Nadejda, Vatamaniuc Alexandr, Leșan Valerii, Drelia Ion, Căciula Ruslan, Balacun Ludmila, Goncear Vasile, Botnari Gheorghe, Chibzii Ion - avocatul Ciocanu Aliona, au depus opoziție împotriva vânzări lotului nr. 43 al SA „Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr.67". În motivarea cererii sale au indicat că, la 29 aprilie 2016 a fost vândut lotul nr. 43 al SA „Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr.67" alcătuit din construcții administrative de producție și reparație auto cu nr. cadastral 0300101.316.01-17 cu terenul aferent cu suprafața de 2,7205 ha cu nr. cadastral 0300101.316 amplasat în mun. Bălți str. Sofia 27. Consideră această tranzacție ca fiind încheiată cu încălcarea prevederilor legale din care motiv solicită anularea actelor care au stat la baza vânzării - cumpărării lotului nr. 43 al S.A.
„Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr.67". Ulterior, la data de 30 mai 2016 au depus o opoziție suplimentară prin care solicită anularea actelor care au stat la baza vînzării-cumpărării lotului nr. 43 al SA „Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr.67"- procesul-verbal nr. 1 din 01 aprilie 2016, acordul adițional nr. 1 din 27 aprilie 2016, deoarece contravin legislației în vigoare și anularea contractului de vânzare cumpărare din 29 aprilie 2016 încheiat între lichidatorul SA „Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr.67" și ÎI„ Cucereavîi Alexandr" prin care au fost vândute lotul nr. 43 alcătuit din construcțiile cu nr. cadastral 0300101.316.01-17 situat în mun. Bălți str. Sofiei 27 la prețul de 4700000,00 lei, cu dispunerea restituirii bilaterale.
În motivarea cerințelor sale au invocat că, procedura vânzării lotului nr. 43 alcătuit din construcțiile ce aparțin S.A.„Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr.67" prin negocieri directe contravin prevederilor legale și anume a art. 123 alin. (2); art. 123 alin. (7), art. 123 alin.(8) și art. 123 alin.(9) a Legii insolvabilității.
Menționează că, la dosarul de insolvabilitate lichidatorul nu a anexat procesul-verbal nr. 1 cu privire la desfășurarea negocierilor directe din 01aprilie 2016; notificarea din 01 aprilie 2016; acordul adițional nr. 1 din 27 aprilie 2016; notificarea din 27 aprilie 2016 expediată BC„Bănca Socială" SA; contractul de vînzare-cumpărare din 29 aprilie 2016. Susțin că, din toate aceste acte anexate reiese că lichidatorul nu a inițiat procedura de vînzare prin concurs, nu a informat comitetul creditorilor sau adunarea creditorilor pentru aprobarea procesului-verbal cu privire la desfășurarea negocierilor directe și a clauzelor obligatorii care trebuie incluse în contract. Statuiază că, lipsește hotărîrea comitetului creditorilor sau a adunării creditorilor privind aprobarea rezultatelor negocierilor directe.
Consideră că prețul de vînzare a bunului a fost mic și nu a fost supus aprobării de comitetul creditorilor sau de adunarea creditorilor. Conform informației prezentate de OCT Bălți prețul construcției care a întrat în lotul nr. 43 constituie 13 000 000,00 lei. Explică că, conform scrisorii creditorul garantat din 29 februarie 2016 a stabilit limita maximă a prețului de realizare a bunului imobil la suma de 5247000,00 lei cu condiția micșorării prețului cu 10% din prețul de 5 830 000,00 lei. În procesul-verbal cu privire la negocieri directe nu a fost rectificat mersul negocierilor prin care să fie vizibil care este prețul propus de lichidator și că acest preț este un preț avantajos. Apreciază că, lichidatorul urma să încheie un proces-verbal nou și nu avea dreptul de a întocmi un acord adițional.
Prin întocmirea de către lichidator a acordului adițional nr.1 din 27 aprilie 2016 s-a modificat procesul-verbal nr.l 01aprilie 2016. Consideră că lichidatorul urma să încheie un proces-verbal separat în care să fie indicat prețul minim și prețul maxim. Consideră că, contractul de vânzare-cumpărare din 29 aprilie 2016 este întocmit cu încălcarea prevederilor imperative de drept și, respectiv, este lovit de nulitate absolută. Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 31 octombrie 2016, a fost respinsă opoziția înaintată de reprezentantul debitorului S.A. „Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr.67" Guțu Alexandru, S.R.L.„Vocație", S.R.L.„Elviomed" și reprezentantul salariaților Guțu Victor, Guțu Iurie, Ceainac Nadejda, Vatamaniuc Alexandr, Leșan Valerii, Drelia Ion, Căciula Ruslan, Balacun Ludmila, Goncear Vasile, Botnari Gheorghe, Chibzii Ion - avocatul Ciocanu Aliona, privind vânzarea lotului nr. 43 al S.A.
„Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr.67" în proces de faliment, ca neîntemeiată. La 02 noiembrie 2016, reprezentantul debitorului S.A. „Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr.67" Guțu Alexandru, S.R.L.„Vocație", S.R.L.„Elviomed" și reprezentantul salariaților Guțu Victor, Guțu Iurie, Ceainac Nadejda, Vatamaniuc Alexandr, Leșan Valerii, Drelia Ion, Căciula Ruslan, Balacun Ludmila, Goncear Vasile, Botnari Gheorghe, Chibzii Ion - avocatul Ciocanu Aliona au declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 31 octombrie 2016, solicitând restituirea cauzei la rejudecare în Curtea de Apel Bălți în alt complet de judecată. În motivarea recursului au invocat dezacordul cu încheierea recurată, considerând-o ilegală și neîntemeiată.
Susțin că, procedura de vânzare a lotului nr.43 alcătuit din construcțiile ce aparțin SA ,,CSMM NR.67” prin negocieri directe contravine prevederilor legislației. Menționează că, prețul de vânzare a bunurilor a fost mic și nu a fost supus aprobării de către comitetul creditorilor sau de adunarea creditorilor. Afirmă că, lichidatorul urma să încheie un proces – verbal separat în care să fie inclus prețul minim și maxim și n-a avut dreptul de a întocmi un acord adițional nr.1 din 27 aprilie 2016 prin care să modifice procesul - verbal din 01 aprilie 2016. Invocă că, din moment ce actele de negociere directă au fost întocmite prin încălcarea legislației, contractul de vânzare cumpărare din 29 aprilie 2016 este lovit de nulitatea absolută.
În conformitate cu art. 425 al CPC RM, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei. Instanța de recurs remarcă că recursul a fost declarat cu respectarea termenului prevăzut de lege. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind recursul în raport cu materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii recurate din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Astfel, prin încheierea din 31 octombrie 2016, Curtea de Apel Bălți a respins opoziția înaintată de reprezentantul debitorului S.A. „Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr.67" Guțu Alexandru, S.R.L.„Vocație", S.R.L.„Elviomed" și reprezentantul salariaților Guțu Victor, Guțu Iurie, Ceainac Nadejda, Vatamaniuc Alexandr, Leșan Valerii, Drelia Ion, Căciula Ruslan, Balacun Ludmila, Goncear Vasile, Botnari Gheorghe, Chibzii Ion - avocatul Ciocanu Aliona cu privire la anularea condițiilor de vînzare a bunurilor gajate. Instanța de recurs constată că încheierea dată este emisă cu respectarea prevederilor Legii insolvabilității, ce urmau a fi aplicate la soluționarea chestiunilor supuse examinării.
Conform art.131 alin. (6) al Legii insolvabilității, debitorul, creditorii garantați, creditorii chirografari și administratorul insolvabilității/lichidatorul pot face opoziție, la vînzarea bunului, în fața instanței de insolvabilitate. Instanța va judeca opoziția în ședință publică, cu citarea creditorilor garantați care au depus opoziția, a administratorului insolvabilității/lichidatorului și, după caz, a reprezentantului debitorului, în cel mult 2 săptămîni de la primirea opoziției. Neprezentarea părților la data citată nu împiedică instanța să examineze cauza. Pe marginea opoziției, instanța de insolvabilitate emite o încheiere, care poate fi contestată cu recurs numai de părțile vizate în ea.
Dacă admite opoziția, instanța de judecată, ținînd seama de obiectul acesteia, va modifica ori anula, după caz, metoda, maniera, condițiile, sarcinile, prețul, locul sau data vînzării bunurilor grevate cu garanții, informînd de îndată administratorul insolvabilității/lichidatorul, care este obligat să se conformeze măsurilor luate sau dispuse de instanța de insolvabilitate. Astfel, din materialele dosarului rezultă cu certitudine că prin hotărîrea Curții de Apel Bălți din 11 septembrie 2014 a fost intentată procedura de insolvabilitate față de S.A. „Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr.67" iar în calitate de administrator al procesului de insolvabilitate a fost desemnat ÎI „Popa Ion”. Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 29 decembrie 2014 s-a continuat procedura de insolvabilitate a SA "Coloana Specializată de Mobilă Mecanizată nr. 67" cu dizolvarea debitorului și desemnarea în calitate de lichidator Popa Ion.
Prin notificarea din 24 iunie 2016 lichidatorul Popa Ion s-a adresat către BC„Banca Socială" SA cu propunea de a forma lotul nr. 43 constituit din - Construcții administrative, de producere și reparație auto al SA„ CSMM-67" cu nr. cadastral 0300101.316.01-17- cu teren aferent în folosință S= 2,7205 ha cu nr. cadastral 0300101,316 amplasat în mun. Bălți str. Sofia 27. Totodată, a propus ca prețul inițial al lotului nr. 43 să fie la valoarea de piață stabilit în raportul de evaluare prezentat "S&G Top Business" în mărime de 8073100 lei. De asemenea, s-a propus metoda de valorificare a bunurilor prin licitație cu strigare. De altfel, la caz a fost constatat și faptul că au fost organizate mai multe licitații cu strigare de vânzare a bunurilor imobile la 20 august 2015;18 septembrie 2015;27 noiembrie 2015; 28 decembrie 2015; 05 februarie 2016 și respectiv, la 01 aprile 2016, la care, însă, nu s-au înregistrat doritori de a participa la licitație.
În consecință acestea au fost declarate nule, fapt ce se confirmă prin raportul lichidatorului insolvabilității și a proceselor verbale de anulare a licitațiilor (f.d.114-141). Potrivit procesului-verbal nr. 1 din 01 aprilie 2016 cu privire la desfășurarea negocierilor directe încheiat între lichidatorul SA „CSMM" Popa Ion și II„Cucereavîi Alexandr", ultimul înaintînd o cerere prin care a solicitat adjudecarea bunurilor incluse la lotul nr. 43 la prețul de 4 300 000 lei. Colegiu reține că, prin notificarea din 01 aprilie 2014 lichidatorul Popa Ion a informat creditorul garantat BC„Banca Socială" SA că licitația care a avut loc pe data de 01.04.2016 s-a considerat nulă din considerentul că nici un participant nu a propus prețul minim stabilit de creditorul garantat BC„ Banca Socială" SA.
Totodată, relatând că, după finisarea licitației "cu reducere,, ÎI„Cucereavîi Alexandr" a depus în adresa lichidatorului o cerere-ofertă prin care a informat că este de acord să procure bunurile imobile incluse în lotul nr. 43 la prețul de 4 300 000 lei. Mai mult ca atât, instanța de recurs reține că, între lichidator și ofertant a fost încheiat un proces verbal nr. 1 al negocierilor directe, prin care s-a ajuns la concluzia de a vinde bunurile incluse la lotul nr. 43 la prețul de 4 700 000 lei fiind stabilite și condițiile de achitare și întocmire a contractului de vânzare cumpărare. Reieșind din aceea că, prețul negociat de lichidator diferă de prețul inițiat aprobat de creditorul garantat BC„Banca Socială" SA lichidatorul a ajuns la concluzia că creditorul garantat urmează să se expună asupra condițiilor negociate de lichidator în procesul-verbal al negocierilor directe.
Prin răspunsul din 28 aprilie 2016 creditorul garantat BC„ Banca Socială" SA, a acceptat comercializarea bunului imobil complexul imobiliar cu nr. cadastral 0300101.316.01-17- cu teren aferent în folosință S= 2,7205 ha cu nr. cadastral 0300 1 01,3 1 6 amplasat în mun. Bălți str. Sofia 27 prin negoieri directe la prețul propus de administratorul Cucereavîi Alexandr în sumă de 4 700 000 lei. Ca urmare, la data de 29.04.2016, între SA "Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr.67" în persoana lichidatorului Popa Ion și cu acordul creditorului garantat BC„ Banca Socială" SA, pe de o parte și ÎI „Cucereavîi Alexandr" în persoana lui Cucereavîi Alexandr a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare a bunurilor imobile prin negocieri directe, contract care a fost înregistrat la notarul public Elena Constantinescu sub nr.556.
De asemenea, actele cauzei denotă că în urma raportului de evaluare prezentat de "S&G Top Business " s-a stabilit că prețul lotului nr.43 este de 8073100 lei, suma inițială care a fost inclusă la prima licitație de către lichidator. Or, din motiv că nu s-a înscris nimeni la licitațiile numeroase organizate de lichidator, cu acordul creditorului garantat BC„ Banca Socială" SA suma inițială a fost redusă. Raportând la caz constatările relatate, instanța de recurs remarcă că prima instanță temeinic a respins argumentele recurentului referitor la prezentarea informație false de organizare a licitației și că lichidatorul Popa Ion nu a inițiat procedura de vânzări prin concurs, nu a informat comitetul creditorilor sau adunarea creditorilor pentru aprobarea procesului-verbal cu privire la desfășurarea negocierilor directe și a clauzelor obligatorii care trebuia fi incluse în contract.
Or, potrivit prevederilor art. 66 alin.(l) lit.(a) din Legea insolvabilității, în atribuțiile principale ale administratorului intră: examinarea activității debitorului asupra căruia se inițiază procedura de insolvabilitate în raport cu situația de fapt, întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la insolvabilitate, menționîndu-se persoanele cărora le-ar fi imputabile și premisele angajării răspunderii acestora în condițiile legii, prezentarea acestui raport instanței de insolvabilitate în termenul stabilit de ea; (b) deschiderea, examinarea, sigilarea, sechestrarea încăperilor de producție, a depozitelor, spațiilor comerciale și administrative, altor asemenea; evacuarea bunurilor și a persoanelor din încăperile ocupate ilegal; inventarierea patrimoniului debitorului, partajarea lui, adoptarea de măsuri pentru conservarea masei debitoare; (j) organizarea și vînzarea la licitație sau prin negocieri directe a bunurilor din patrimoniul debitorului în conformitate cu prezenta lege; k) încheierea de tranzacții, stingerea datoriilor, dispunerea încetării fidejusiunii, renunțarea la garanții reale cu condiția confirmării acestor acțiuni de către adunarea creditorilor sau comitetul creditorilor; distribuirea către creditori a sumelor de bani rezultate din valorificarea masei debitoare, conform prezentei legi,
întocmirea bilanțului de lichidare a debitorului. Ca urmare, instanța de recurs consideră că, instanța de insolvabilitate corect a reținut că argumentele sus menționate nu servesc drept temei de anulare a contractului de vânzare cumpărare și a actului care a stat la baza contractului de vânzare cumpărare și anume a procesului verbal nr. 1 din 01.04.2016 și a acordului adițional nr. 1 din 27.04.2016, deoarece prevederile art. 133 alin. (8) al Legii insolvabilității nu sunt aplicabile în cazul valorificării a bunurilor grevate cu garanții. Mai mult ca atât, data petrecerii licitațiilor cu privire la vânzarea bunurilor imobile incluse în lotul nr. 43 erau publicate în Monitorul Oficial. Licitațiile nu s- au soldat cu succes.
Din aceste considerente a fost acceptată cerere-ofertă "cu reducere,, depusă de ÎI„Cucereavîi Alexandr" privind procurarea bunurile imobile incluse în lotul nr. 43 la prețul de 4 700 000 lei. Conform art. 130 alin. (3) al Legii insolvabilității, în perioada în care administratorul insolvabilității/lichidatorul valorifică bunurile care aparțin masei debitoare și care fac obiectul unei garanții, niciun creditor nu poate solicita luarea în posesie a acestor bunuri, cu excepțiile stabilite în prezenta secțiune. (4) Prin contractul de garanție, părțile pot cădea de acord asupra modului de vînzare a bunurilor grevate ca urmare a neîndeplinirii obligației. În lipsa unui astfel de acord, administratorul insolvabilității/lichidatorul trebuie să vîndă bunul, afectat cu garanție, cu acordul creditorilor garantați și sub controlul instanței de insolvabilitate, într-o manieră comercială rezonabilă, care să asigure obținerea celui mai bun preț.
Metoda, maniera, locul, prețul și momentul vînzării se stabilesc de creditorii garantați și, după caz, de instanța de insolvabilitate și trebuie să urmeze regulile comerciale adecvate, folosite de persoanele care vînd bunuri similare în mod obișnuit pe piața respectivă. (5) Reguli comerciale adecvate pot fi: vînzarea prin licitații publice, prin negocieri directe, prin concurs sau prin orice alt mod rezonabil din punct de vedere comercial pentru tipul de bunuri supuse vînzării. Dintre diferitele moduri de vînzare rezonabile din punct de vedere comercial, creditorul garantat sau instanța de insolvabilitate îl va alege pe cel care să asigure obținerea celui mai bun preț.
Iar, potrivit art. 131 alin. (4) al Legii insolvabilității, în cazul în care intenția de vînzare a bunului grevat cu garanție vine de la administratorul insolvabilității/ lichidator, acesta trebuie, sub sancțiunea nulității, să facă o notificare a vînzării către creditorul garantat, în care va propune condițiile, modalitatea și prețul de vînzare a bunului. Creditorul garantat este obligat ca, în termen de 7 zile de la primirea notificării, să accepte propunerea administratorului insolvabilității/ lichidatorului ori să se pronunțe pentru o posibilitate mai avantajoasă de valorificare a bunului. Dacă, în acest termen, creditorul garantat nu s-a expus în scris asupra propunerii de vînzare a bunului, ea se consideră acceptată în condițiile indicate în notificare.
Dacă creditorul garantat respinge propunerea administratorului insolvabilității/ lichidatorului fără a indica o posibilitate de vînzare mai avantajoasă a bunului, acesta va fi vîndut de administratorul insolvabilității/ lichidator în condițiile din notificare. Dacă creditorul garantat se pronunță în termen, administratorul insolvabilității/ lichidatorul trebuie să ia în considerare posibilitatea mai avantajoasă de valorificare propusă de creditor. Aici urmează de remarcat și faptul că bunurile care fac parte din lotul nr. 43 erau grevate creditorului garantat BC„Banca Socială" SA, care au fost înstrăinate în urma negocierilor directe încheiate între lichidatorul SA „Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr.67" Popa Ion și ÎI„ Cucereavîi Alexandr" numai după petrecerea licitațiilor publice cu "strigare", licitațiilor publice repetate, și licitației cu reducere, toate acestea fiind coordonate cu creditorul garantat BC„Banca Socială" SA.
Ca rezultat fiind încheiat un contract de vînzare-cumpărare la data de 29 aprilie 2016. Mai mult ca atît, suma convenită pentru înstrăinarea lotului nr. 43 a fost în preliminar consultată cu creditorul BC„Banca Socială" SA care deținea dreptul de ipotecă în baza contractul nr. 37 din 30 august 2012. Or, potrivit art. 735 CC al RM, prin contractul de vânzare-cumpărare, o parte (vânzător) se obligă să predea un bun în proprietate celeilalte părți (cumpărător), iar aceasta se obligă să preia bunul și să plătească prețul convenit. Respectiv, instanța de insolvabilitate corect a conchis asupra netemeiniciei opoziției și opoziției suplimentare înaintate de reprezentantul debitorului SA „Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr.67", Guțu Alexandru, S.R.L.„Vocație", S.R.L.„Elviomed" și reprezentantul creditorilor-salariați, avocatul Ciocanu Aliona.
De altfel, la caz prezintă relevanță ca fiind aplicabile și dispozițiile art. 131 alin.(9) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, care indică că, dacă în termen de 3 luni de la inițierea procedurii de vînzare, bunul grevat cu garanție nu s- a putut înstrăina, creditorul garantat este în drept să preavizeze transmiterea bunului în posesia sa pentru valorificare. Administratorul insolvabilității/lichidatorul transmite efectiv bunul grevat cu garanție în posesia creditorului garantat sau consimte în scris în formă autentică să îl pună la dispoziția acestuia în momentul convenit în preaviz. În caz de refuz al administratorului insolvabilității/lichidatorului, bunul trece în posesia creditorului garantat după expirarea termenului din preaviz în temeiul unei încheieri judecătorești, care poate fi contestată cu recurs de persoanele vizate în ea.
Sunt lipsite de sens și apreciate critic de instanța de recurs și susținerile recurentului cu privire la faptul că concluziile instanței cu referire la art. 131 alin.(6) al Legii insolvabilității, despre înaintarea opoziției înainte de vinderea bunurilor grevate sunt neîntemeiate, deoarece Legea nu prevede faptul aducerii la cunoștință participanților la proces despre intenția de vînzare a bunurilor, metoda, maniera, condițiile, sarcinile, prețul, locul sau data vînzării bunurilor grevate cu garanții, condiții asupra cărora este posibil de a face opoziție în cadrul legii enunțate. Aceasta deoarece interpretarea dispozițiilor art. 131 alin. (6) al Legii insolvabilității, dată de recurent, este una greșită, or în sensul normei enunțate este de înțeles că opoziția se înaintează înainte de vinderea bunurilor gajate, dar nu și după.
Astfel, art. 131 alin. (6) al Legii insolvabilității indică expres că debitorul, creditorii garantați, creditorii chirografari și administratorul insolvabilității /lichidatorul pot face opoziție, la vînzarea bunului, în fața instanței de insolvabilitate. Instanța va judeca opoziția în ședință publică, cu citarea creditorilor garantați care au depus opoziția, a administratorului insolvabilității/lichidatorului și, după caz, a reprezentantului debitorului, în cel mult 2 săptămîni de la primirea opoziției. Neprezentarea părților la data citată nu împiedică instanța să examineze cauza. Pe marginea opoziției, instanța de insolvabilitate emite o încheiere, care poate fi contestată cu recurs numai de părțile vizate în ea.
Dacă admite opoziția, instanța de judecată, ținînd seama de obiectul acesteia, va modifica ori anula, după caz, metoda, maniera, condițiile, sarcinile, prețul, locul sau data vînzării bunurilor grevate cu garanții, informînd de îndată administratorul insolvabilității/lichidatorul, care este obligat să se conformeze măsurilor luate sau dispuse de instanța de insolvabilitate. Pe cînd, atît din materiale cauzei, cît și din susținerile însuși recurentului rezultă că prin contractul din 29 aprilie 2016, bunul imobil litigios, și anume, lotul nr. 43 constituind din - Construcții administrative, de producere și reparație auto al SA„ CSMM-67" cu nr. cadastral 0300101.316.01-17- cu teren aferent în folosință S= 2,7205 ha cu nr. cadastral 0300101,316 amplasat în mun.
Bălți str. Sofia 27, a fost realizat de bancă la suma de 4 700 000 lei,în urma petrecerii numeroaselor licitații, care au fost declarate nule. Or, după cum corect a remarcat și prima instanță, în cazul admiterii opoziției, în condițiile solicitate ca efect va urma și anularea contractului de vânzare- cumpărare încheieat cu ÎI„ Cucereavîi Alexandr" din data de 29 aprilie 2016, fapt prin care vor fi încălcat dreptul de proprietate a ultimului garantat de art. 315, 316 Cod civil, art. 46 Constituția RM și art. 1 protocolul nr. 1 Adițional CEDO. În conexiunea celor relatate, instanța de recurs, consideră necesar de a respinge și alte argumente invocate în recurs. Astfel instanța de recurs reține că instanța de insolvabilitate în situația dedusă judecării corect a ajuns la concluzia netemeiniciei opoziției înaintate de reprezentantul debitorului S.A.
„Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr.67", Guțu Alexandru, S.R.L.„Vocație", S.R.L.„Elviomed" și reprezentantul salariaților Guțu Victor, Guțu Iurie, Ceainac Nadejda, Vatamaniuc Alexandr, Leșan Valerii, Drelia Ion, Căciula Ruslan, Balacun Ludmila, Goncear Vasile, Botnari Gheorghe, Chibzii Ion - avocatul Ciocanu Aliona cu privire la anularea condițiilor de vînzare a bunurilor gajate cu respingerea acesteia. Distinct de cele relatate, Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat ca nefondat și a menține încheierea primei instanțe.
În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție D e c i d e : Se respinge recursul declarat de către reprezentantul debitorului Societatea pe Acțiuni „Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr.67" Guțu Alexandru, S.R.L.„Vocație", S.R.L.„Elviomed" și reprezentantul salariaților SA ,,CSMM NR.67” avocatul Aliona Ciocanu, ca nefondat. Se menține încheierea Curții de Apel Bălți din 31 octombrie 2016 în cauza cu privire la derularea procesului de insolvabilitate în privința Societății pe Acțiuni „Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr.67", prin care a fost respinsă opoziția înaintată de reprezentantul debitorului S.A.
„Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr.67", Guțu Alexandru, S.R.L.„Vocație", S.R.L.„Elviomed" și reprezentantul salariaților Guțu Victor, Guțu Iurie, Ceainac Nadejda, Vatamaniuc Alexandr, Leșan Valerii, Drelia Ion, Căciula Ruslan, Balacun Ludmila, Goncear Vasile, Botnari Gheorghe, Chibzii Ion - avocatul Ciocanu Alionacu cu privire la anularea condițiilor de vânzare a bunurilor gajate. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecător Tatiana Vieru Judecătorii Oleg Sternioală Nicolae Craiu
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.