2rc-36/17 — intentarea procesului de insolvabilitate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- intentarea procesului de insolvabilitate
- Temei legal
- temeiul declararii contestatiilor
2rc-36/17 — intentarea procesului de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Instanța de fond: Curtea de Apel Bălți, Judecător – Eduard Ababei
Dosar nr. 2rc-36/17
DECIZIE
25 ianuarie 2017 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție
În componența:
Președintele ședinței, – Svetlana Filincova,
Judecători – Iurie Bejenaru, Maria Ghervas
examinând recursul declarat de către reprezentantul debitorului SA „CSMM nr.
67”, Guțu Alexandru, SRL „Vocație”, SRL „Elviomed”, reprezentantul salariaților,
avocatul Aliona Ciocanu,
în procedura de insolvabilitate, la cererea creditorului SRL „Tărățean Plus”,
privind intentarea procedurii de insolvabilitate față de SA „Coloana Specializată
Mobilă Mecanizată nr. 67”,
împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 31 octombrie 2016, prin care a fost
respinsă contestația înaintată,
a con st at at:
La 02.07.2014, SRL „Tărățean Plus”, a depus cerere introductivă privind
intentarea procesului de insolvabilitate față de SA „Coloana Specializată Mobilă
Mecanizată nr. 67” din mun. Bălți, invocând incapacitatea de plată a debitorului,
fapt care se dovedește prin acumularea unei datorii de 3552499,99 de lei.
Prin hotărârea Curții de Apel Bălți din 11.09.2014, a fost admisă cererea
introductivă înaintată de SRL „Tărățean-Plus”, constatată starea de insolvabilitate a
debitorului și s-a intentat procesul de insolvabilitate a debitorului SA „Coloana
Specializată Mobilă Mecanizată nr. 67”, fiind stabilită ședința pentru validarea
creanțelor la data de 10.11.2014.
La 13.11.2014, administratorul procesului de insolvabilitate SA „Coloana
Specializată Mobilă Mecanizată nr.67”, Popa Ion, a depus o cerere prin care a fost
solicitată anexarea, la materialele cauzei, a tabelului definitiv al creanțelor din data
de 10.11.2014.
La 18.11.2014, creditorul salariat, Negru Marian, a depus contestație
împotriva tabelului definitiv al creanțelor prezentat de către administratorul
procesului de insolvabilitate, Popa Ion.
În motivarea contestației, Negru Ion, a indicat că, administratorul, a acceptat
creanța executorului judecătoresc, Balan Cornelia, în sumă de 136 221,56 de lei, pe
care o consideră ca o creanță admisă ilegal, nefiind justificată prin nici un act și, în
așa mod, a solicitat admiterea contestației, emiterea unei încheieri prin care să fie
respinsă creanța executorului judecătoresc, Balan Cornelia, în sumă de 136221,56
de lei, creanță chirografară de rangul V, ca fiind neîntemeiată.
La 18.11.2014, creditorul salariat, Guțu Lucia, a depus contestație împotriva
tabelului definitiv al creanțelor prezentat de către administratorul procesului de
insolvabilitate, Popa Ion.
În motivarea contestației, a indicat că consideră creanța executorului
judecătoresc Balan Cornelia, în sumă de 136 221,56 de lei, care a fost inclusă de
administrator în tabelul definitiv, ca o creanță care nu este justificată prin nici un
act de confirmare prevăzut de Legea insolvabilității, din care motiv a solicitat,
emiterea unei încheierii prin care să fie rectificat tabelul definitiv al creanței și să
fie dispusă respingerea și nevalidarea creanței executorului judecătoresc Balan
Cornelia în sumă de 136 221,56 de lei.
SRL„Vocație”, prin intermediul administratorului său Guțu Lucia, la fel, au
depus o contestație împotriva tabelului definitiv al creanțelor prezentat de către
administratorul procesului de insolvabilitate Popa Ion, invocând aceleași motive.
La, 19.11.2014, reprezentantul debitorului SA „Coloana Specializată de
Mobilă Mecanizată nr. 67”, Guțu Alexandru, de asemenea, a depus contestație
împotriva tabelului definitiv al creanțelor prezentat de către administratorul
procesului de insolvabilitate, Popa Ion.
În motivarea contestației, a indicat că consideră tabelul definitiv ca unul
întocmit cu încălcarea esențială a legislației în vigoare, iar administratorul
insolvabilității a admis nejustificat creanța executorului judecătoresc, Cornelia
Balan, din mun. Chișinău, în sumă de 136221,56 de lei. Astfel, executorul
judecătoresc a primit în procedură un document executoriu cu încălcarea
competenței teritoriale. Totodată, nu a întreprins toate acțiunile de executare pentru
a avea dreptul legal să conchidă că este în imposibilitate executarea documentului
executoriu depus de către SRL „Tărățean Plus” și, mai cu seamă, că SA „Coloana
Specializată de Mobilă Mecanizată nr. 67” din mun. Bălți este în incapacitate de
plată, deoarece la materialele cauzei lipsesc acte întru demonstrarea incapacității de
plată a SA „Coloana Specializată de Mobilă Mecanizată nr. 67”, din care
considerente a solicitat emiterea unei încheierii prin care să fie rectificat tabelul
definitiv al creanței și să fie dispusă respingerea creanței executorului judecătoresc,
ca nefondată.
La 10.12.2014, creditorul executorul judecătoresc, Balan Cornelia, a depus
referință la contestațiile înaintate de SRL „Vocație”, Negru Marian, Guțu Lucia și
reprezentantul debitorului SA „Coloana Specializată de Mobilă Mecanizată nr. 67”.
În motivarea referinței, executorul judecătoresc, Balan Cornelia, a indicat că
consideră contestațiile în cauză lipsite de suport juridic, bazate pe interpretarea
incorectă a legislației în vigoare și a solicitat respingerea lor din următoarele
motive.
La 07.05.2014, a parvenit spre executare titlul executoriu nr. 2r-303/2014 din
13.12.2013, emis de Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău, prin care s-a încasat de
la SA „Coloana Specializată de Mobilă Mecanizată nr. 67” din mun. Bălți în
beneficiul SRL „Tărățean Plus” contravaloarea prestației executate în mărime de
3552499,99 de lei.
Conform Codului de executate, debitorul are termen de 15 zile de a achita
datoria benevol sau poate iniția procedura de conciliere.
La 16.05.2014, a fost emisă încheierea nr. 075/472/14 de intentare a
procedurii de executare. Debitorul, fiind invitat, la data de 30.05.2014, nu s-a
prezentat pentru inițierea procedurii de conciliere, nici pentru achitarea datoriei.
La 04.06.2014, a fost emisă încheierea 075/742/14, prin care au fost anunțate
în căutare unitățile de transport ce aparțin SA „Coloana Specializată de Mobilă
Mecanizată nr. 67”. Astfel, debitorul este la curent cu procedura de executare încă
din data de 19.05.2014, atunci când a recepționat încheierea de intentare a
procesului de executare și de aplicare a măsurilor de asigurare a executării. Toate
actele executorului judecătoresc nu au fost contestate de debitor. Ulterior, în adresa
executorului judecătoresc a parvenit o informație precum că SA „Coloana
Specializată de Mobilă Mecanizată nr. 67” se află în proces de insolvabilitate, iar
administrator a fost numit ÎI „Popa Ion”. Respectiv, la data de 15.09.2015, a fost
expediat în adresa administratorului insolvabilității titlul executoriu nr. 2e-303/14,
în original, pentru executare.
Executorul judecătoresc, Balan Cornelia, invocând prevederile art. 104 alin.
(2) Cod de executare a indicat că, cheltuielile de executare vor fi achitate de către
administrator/lichidator prioritar altor categorii de creanțe, de aceea, la cererea de
validare a creanței, a fost anexată și încheierea din 15.09.2014 privind încasarea
onorariului și cheltuielilor procesului de insolvabilitate, și astfel, a solicitat
respingerea contestației depuse de debitorul SA „Coloana Specializată Mobilă
Mecanizată nr. 67”, SRL „Vocație”, Negru Marian și Guțu Lucia, ca fiind
neîntemeiată.
Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 31.10.2016, a fost respinsă contestația
înaintată de SA „Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr. 67”, SRL „Vocație”,
Negru Marian și Guțu Lucia privind includerea din tabelul definitiv al creanțelor
SA „Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr. 67” a creanței executorului
judecătoresc, Balan Cornelia, în mărime de 136221, 56 de lei.
La 02.11.2016, reprezentantul SA „Coloana Specializată Mobilă Mecanizată
nr. 67”, Guțu Alexandru, SRL „Vocație”, SRL „Elviomed”, reprezentantul
salariaților, avocatul Aliona Ciocanu, au depus cerere de recurs împotriva
încheierii Curții de Apel Bălți din 31.10.2016, prin care au solicitat admiterea
recursului, casarea integrală a încheierii enunțate, cu pronunțarea unei hotărâri noi
de admitere a contestației.
În motivarea recursului, au indicat că instanța de judecată, la examinarea
cauzei, a aplicat eronat legislația materială și procesuală, deoarece nu s-a pronunțat
asupra contestației debitorului Guțu Alexandru și SRL „Elviomed” și, astfel, a
încălcat dreptul acestora la un proces echitabil, iar încheierea executorului
judecătoresc din 19.05.2014, privind perceperea cheltuielilor de judecată și a
onorariului, a fost emisă cu încălcarea prevederilor imperative ale Codului de
executare conținute în art. 38 alin. (1) și 78 alin. (1).
La data de 16.01.2017 administratorul autorizat Popa Ion a depus referință la
recursul declarat de SA „Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr. 67”, Guțu
Alexandru, SRL „Vocație”, SRL „Elviomed” și reprezentantul salariaților,
avocatul Aliona Ciocanu, indicînd că recursul declarat este lipsit de temei juridic și
urmează a fi respins.
Examinând materialele dosarului în raport cu cererea de recurs, Colegiul civil,
comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că
recursul înaintat este neîntemeiat și urmează a fi respins din următoarele
considerente.
În conformitate cu art. 427 lit. a) din CPC, instanța de recurs, după ce
examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să
mențină încheierea.
Din materialele cauzei rezultă că recurenții își exprimă dezacordul cu soluția
instanței de insolvabilitate prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația
înaintată de SA „Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr. 67”, SRL „Vocație”,
Negru Marian și Guțu Lucia, privind includerea din tabelul definitiv al creanțelor
SA „Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr. 67” a creanței executorului
judecătoresc, Balan Cornelia, în mărime de 136221, 56 de lei.
Potrivit art. 140 alin. (1) și (3) din Legea insolvabilității nr. 149 din
29.06.2012, dacă are o creanță față de debitor născută anterior datei deschiderii
procedurii, creditorul înaintează în scris creanța, indiferent de tipul ei, printr-o
cerere de admitere a creanțelor adresată instanței de judecată care examinează
cauza de insolvabilitate a debitorului. Cererile de admitere a creanțelor se
consemnează într-un registru, care se păstrează în instanță. Cererea de admitere a
creanței trebuie făcută chiar dacă aceasta nu este stabilită printr-un titlu.
Conform art. 142 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012,
creanțele se supun procedurii de verificare, prevăzută de prezenta lege, de către
administratorul provizoriu sau administratorul insolvabilității, sau de lichidator, cu
excepția creanțelor constatate prin titluri executorii necontestate în termenele
prevăzute de legi speciale.
(2) Nu se supun procedurii de verificare creanțele bugetare rezultând dintr-un
document executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale.
(4) Administratorul insolvabilității/lichidatorul va proceda de îndată la
verificarea fiecărei cereri de admitere înregistrate la instanța de insolvabilitate și a
documentelor depuse și va efectua o cercetare amănunțită pentru a stabili
legitimitatea, valoarea exactă și prioritatea fiecărei creanțe.
(7) O creanță se înscrie în tabel ținându-se cont atât de suma datorată efectiv,
cât și de dobânda corespunzătoare sau de penalitatea, sau de orice alt accesoriu
calculat până la data deschiderii procedurii, așa cum rezultă din actele depuse la
dosar.
Articolul 143 alin. (4) din legea enunțată stabilește că, după intentarea
procedurii de insolvabilitate sau a procedurii simplificate a falimentului,
administratorul insolvabilității/lichidatorul va întocmi tabelul definitiv al
creanțelor, care va cuprinde toate creanțele înaintate împotriva patrimoniului
debitorului la data intentării procedurii de insolvabilitate sau a procedurii
simplificate a falimentului, inclusiv creanțele acceptate în tabelul preliminar. În
tabelul definitiv se arată suma solicitată, suma admisă de administratorul
insolvabilității/lichidator și rangul de prioritate al creanței. Tabelul definitiv al
creanțelor se aprobă de către instanța de insolvabilitate la ședința de validare a
creditorilor.
(5) La expirarea termenului de verificare, administratorul/lichidatorul depune
imediat tabelul definitiv în instanța de judecată care examinează cazul de
insolvabilitate a debitorului. Creditorii și debitorul au acces la tabelul creanțelor și
pot face contestații față de creanțele admise de administrator/lichidator în tabel,
precum și asupra celor înlăturate.
(6) O creanță acceptată și inclusă de administratorul insolvabilității/ lichidator
în tabelul definitiv al creanțelor se consideră validată dacă, cu cel puțin 3 zile
lucrătoare înainte de ședința de validare, nu a fost contestată de debitor sau de un
creditor ori dacă contestația ridicată a fost înlăturată. Contestația debitorului nu se
opune validării creanței.
Verificând argumentele recursului prin prisma normelor de drept pre-citate,
instanța de recurs constată că, executorul judecătoresc, Balan Cornelia, a depus, la
19.09.2014, două cereri de validare a creanței: prima în mărime de 17896,06 de lei
și a doua cerere de validare a creanței în mărime de 118325,50 de lei, solicitând
admiterea acestor cereri cu validarea creanțelor față de debitorul SA „Coloana
Specializată Mobilă Mecanizată nr.67”.
La 13.11.2014, administratorul procesului de insolvabilitate, Popa Ion, a
înregistrat la Curtea de Apel Bălți tabelul definitiv al creanțelor SA „Coloana
Specializată Mobilă Mecanizată nr.67”, prin care la compartimentul creanțe
chirografare de rangul V la punctul 7 a inclus creanța executorului judecătoresc,
Balan Cornelia, în sumă de 136 221,56 de lei.
Astfel, pornind de la prevederile legale care reglementează contestarea
creanțelor, Colegiul conchide că încheierea instanței de insolvabilitate de
respingere ca neîntemeiată a contestației înaintate de SA „Coloana Specializată
Mobilă Mecanizată nr. 67”, SRL „Vocație”, Negru Marian și Guțu Lucia privind
includerea din tabelul definitiv al creanțelor SA „Coloana Specializată Mobilă
Mecanizată nr. 67” a creanței executorului judecătoresc, Balan Cornelia, în mărime
de 136221, 56 de lei, este legală și întemeiată.
Cele de mai sus configurează concluzia că instanța de insolvabilitate corect a
constatat că, contestatarii nu au prezentat nici o probă prin care să se confirme că
încheierile executorului judecătoresc din 19.05.2014, privind perceperea
cheltuielilor de executare și a onorariului, au fost supuse contestării și, respectiv
verificată temeinicia acestora în condițiile stabilite de lege.
Din această perspectivă sunt neîntemeiate cele afirmate de recurenți, în
cererea de recurs, precum că nu au știut de încheierea executorului judecătoresc din
19.05.2014, și, de aceea, nu au avut posibilitate să o conteste. Or, legislația în
vigoare stabilește expres care este modul și procedura de contestare a actelor
procedurale, iar în cazul omiterii întemeiate a termenului de contestare prevede
repunerea în termen.
La fel, instanța de recurs consideră că nu poate fi reținut ca întemeiat și
argumentul contestatarilor, în sensul că instanța de insolvabilitate nu s-a pronunțat
în privința contestației SRL „Elviomed”, având în vedere faptul că o asemenea
contestație lipsește la materialele dosarului.
În ceea ce privește contestația reprezentantului debitorului, Guțu Alexandru,
Colegiul menționează că, contestația acestuia a fost depusă din numele SA
„Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr.67”, în privința căreia instanța de
insolvabilitate nu a ezitat să se expună în conținutul încheierii din 31.10.2016.
În această ordine de idei, Colegiul civil, comercial și de contencios
administrativ constată netemeinicia motivelor invocate în cererea de recurs și
respinge ca fiind declarative și nefondate argumentele recurenților.
Ținând cont de cele expuse și conducându-se de prevederile art. 427 lit. a)
CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de
Justiție,
d e c i d e:
Se respinge recursul declarat de reprezentantul SA „Coloana Specializată
Mobilă Mecanizată nr. 67”, Guțu Alexandru, SRL „Vocație”, SRL „Elviomed”,
reprezentantul salariaților, avocatul Aliona Ciocanu.
Se menține încheierea Curții de Apel Bălți din 31 octombrie 2016, în procedura
de insolvabilitate la cererea creditorului SRL „Tărățean Plus”, privind intentarea
procedurii de insolvabilitate față de SA „Coloana Specializată Mobilă Mecanizată nr.
67”.
.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.
Președintele ședinței, Svetlana Filincova
Judecători – Iurie Bejenaru
Maria Ghervas