2rac-75/17 — încasarea sumei și taxei de stat
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea sumei şi taxei de stat
- Temei legal
- condiţiile generale de executare a obligaţiilor, locul executării obligaţiei, contractul de vânzare-cumpărare, termenul predării bunului, protecţia juridică a cumpărătorului, responsabilitatea părţilor
2rac-75/17 — încasarea sumei și taxei de stat (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Prima instanță, Judecătoria Edineț: E. Pșenița dosarul nr. 2rac-75/17
Instanța de apel, Curtea de Apel Bălți:
Iu. Grosu, A. Corcenco, A. Ciobanu
D E C I Z I E
29 martie 2017 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit
al Curții Supreme de Justiție
în componență:
Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu
Judecătorii Sveatoslav Moldovan, Ion Druță
Maria Ghervas, Mariana Pitic
examinând, fără înștiințarea participanților la proces, recursul declarat de către
Societatea pe Acțiuni „Rețelele Electrice de Distribuție Nord-Vest”,
în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății pe Acțiuni
„Rețelele Electrice de Distribuție Nord-Vest” împotriva Întreprinderii Individuale
„Dolghi Alexandru” cu privire la încasarea sumei și taxei de stat,
împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 24 noiembrie 2016, prin care a fost
respins apelul declarat de către Societatea pe Acțiuni „Rețelele Electrice de
Distribuție Nord-Vest” și menținută hotărârea Judecătoriei Edineț din 19 septembrie
2016,
c o n s t a t ă
La 22 august 2016, SA „RED Nord-Vest” s-a adresat cu cerere de chemare în
judecată împotriva ÎI „Dolghi Alexandru” cu privire la încasarea sumei și taxei de
stat.
În motivarea acțiunii, reclamanta a invocat că la 11 octombrie 2013, de către ÎI
„Dolghi Alexandru” a fost eliberată factura nr. 7 pentru 3900 kg de var stins la preț
de 12 lei/kg, în sumă totală de 46 800 lei. Prin ordinul de plată nr. 2803 din aceeași
dată, cumpărătorul SA „RED Nord-Vest” a transferat pe contul pârâtei suma de 46
800 lei pentru procurarea varului stins, însă ultima nu și-a onorat obligația asumată
de livrare a mărfii și nici nu a comunicat motivul neexecutării.
Indică SA „RED Nord-Vest” că în urma întârzierii esențiale a pierdut interesul
pentru marfa care urma a fi livrată, din care considerent prin somația din 19
februarie 2016, a solicitat pârâtei restituirea sumei achitate de 46 800 lei până la data
de 10 martie 2016, însă ultima nu a reacționat. La 04 iulie 2016 a expediat repetat în
adresa ÎI „Dolghi Alexandru” reclamație, solicitând restituirea sumei în termen de 15
zile din momentul recepționării acesteia, la fel neprimind nici un răspuns.
Solicită reclamanta încasarea din contul ÎI „Dolghi Alexandru” sumei de 46
800 lei și taxei de stat în mărime de 1404 lei, în total 48 204 lei.
Prin hotărârea Judecătoriei Edineț din 19 septembrie 2016, acțiunea a fost
respinsă ca neîntemeiată și încasată din contul SA „RED Nord-Vest” în beneficiul ÎI
„Dolghi Alexandru” suma de 2040 lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică.
Prin decizia Curții de Apel Bălți din 24 noiembrie 2016, a fost respins apelul
declarat de către SA „RED Nord-Vest” și menținută hotărârea Judecătoriei Edineț
din 19 septembrie 2016.
La 06 ianuarie 2017, în termenul prevăzut de art. 434 alin. (1) CPC, SA „RED
Nord-Vest” a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând
admiterea recursului, casarea integrală a deciziei Curții de Apel Bălți din 24
noiembrie 2016 și hotărârii Judecătoriei Edineț din 19 septembrie 2016, emiterea
unei noi hotărâri de admitere a acțiunii cu încasarea din contul ÎI „Dolghi
Alexandru” sumei de 46 800 lei și taxei de stat în mărime de 3168 lei.
În susținerea recursului, SA „RED Nord-Vest” a invocat aplicarea de către
instanțele ierarhic inferioare a legii care nu trebuia să fie aplicată, precum și
interpretarea în mod eronat a legii.
Consideră recurenta neîntemeiată concluzia instanței de fond, susținută de cea
de apel, precum că nu au fost prezentate probe cu privire la expedierea în adresa
intimatei ÎI „Dolghi Alexandru” a unei solicitări de predare a 3900 kg de var stins
cumpărătorului, deoarece contravine prevederilor art. 753 alin. (1) din Codul civil,
potrivit cărora prin contractul de vânzare-cumpărare, o parte (vînzător) se obligă să
predea un bun în proprietate celeilalte părți (cumpărător), iar aceasta se obligă să
preia bunul și să plătească prețul convenit. Astfel, SA „RED Nord-Vest” a executat
obligația ce-i revine de achitare a prețului mărfii, pe când ÎI „Dolghi Alexandru” nu
a livrat varul stins.
Indică SA „RED Nord-Vest” că instanțele ierarhic inferioare eronat au respins
acțiunea din motiv că factura nr. 7 din 11 octombrie 2013 nu conține mențiuni cu
privire la modalitatea și în special, termenul de livrare a mărfii, or, conform art. 757
alin. (1) lit. c) Cod civil, vânzătorul trebuie să predea bunul într-un termen rezonabil
calculat de la data încheierii contractului, în cazul în care termenul nu a fost stabilit
de către părți.
La 30 ianuarie 2017, în adresa intimatei ÎI „Dolghi Alexandru” a fost
expediată copia recursului declarat de către SA „RED Nord-Vest” cu înștiințarea
despre necesitatea depunerii referinței la recurs.
Intimata nu și-a valorificat dreptul respectiv și nu a depus referință.
Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 15 martie 2017, recursul
declarat de către SA „RED Nord-Vest” a fost considerat admisibil.
În conformitate cu art. 444 CPC, prezentul recurs se examinează fără
înștiințarea participanților la proces.
Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recursul
declarat, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții
Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat și care urmează a fi admis, cu
casarea integrală a deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe și emiterea
unei noi hotărâri de admitere a acțiunii, din următoarele considerente.
2
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, instanța, după ce judecă
recursul, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial decizia
instanței de apel și hotărârea primei instanțe, pronunțând o nouă hotărâre.
Conform art. 572 alin. (2) Cod civil, obligația trebuie executată în modul
corespunzător, cu bună-credință, la locul și în momentul stabilit.
Potrivit art. 573 lit. c) Codul civil, dacă locul executării nu este determinat sau
nu rezultă din natura obligației, executarea urmează a fi efectuată la locul unde
debitorul își desfășoară activitatea legată de obligație, iar în lipsa acestuia, la locul
unde debitorul își are domiciliul sau sediul – în cazul unor alte obligații.
Conform art. 753 alin. (1) Cod civil, prin contractul de vânzare-cumpărare, o
parte (vânzător) se obligă să predea un bun în proprietate celeilalte părți
(cumpărător), iar aceasta se obligă să preia bunul și să plătească prețul convenit.
Art. 757 alin. (1) Cod civil stipulează că vânzătorul trebuie să predea bunul: la
data stabilită în contract sau la data care poate fi dedusă din contract; în orice
moment în cursul perioadei stabilite în contract sau determinate prin referire la
contract, cu excepția cazului în care din împrejurări rezultă că alegerea datei revine
cumpărătorului; într-un termen rezonabil calculat de la data încheierii contractului,
în celelalte cazuri.
Potrivit art. 24 alin. (1) lit. b) din Legea vânzării de mărfuri nr. 134 din 03
iunie 1994, dacă vânzătorul nu-și onorează obligațiile contractuale sau le execută
inexact, cumpărătorul este în drept să nu accepte executarea obligațiilor, dacă în
urma întârzierii a pierdut interesul pentru mărfuri.
Art. 29 alin. (1) din aceeași Lege prevede că partea care nu a executat
obligațiile contractuale sau le-a executat inexact este obligată să plătească celeilalte
părți o despăgubire egală cu prejudiciul adus, inclusiv cheltuielile ocazionate,
bunurile pierdute și deteriorate, beneficiul ratat.
Din suportul probator prezent la materialele pricinii, rezultă că la 11 octombrie
2013, de către ÎI „Dolghi Alexandru” a fost eliberată factura nr. 7 pentru 3900 kg de
var stins la preț de 12 lei/kg, în sumă totală de 46 800 lei (f.d. 7).
Prin ordinul de plată nr. 2803 din 11 octombrie 2013, cumpărătorul SA „RED
Nord-Vest” a transferat pe contul vânzătorului ÎI „Dolghi Alexandru” suma de 46
800 lei pentru varul stins (f.d. 6), însă ultima nu și-a onorat obligația asumată de
predare a mărfii.
La 19 februarie 2016, SA „RED Nord-Vest” a expediat în adresa ÎI „Dolghi
Alexandru” somația nr. 05/104, prin care a solicitat restituirea sumei achitate în
mărime de 46 800 lei până la data de 10 martie 2016, deoarece luând în considerare
faptul că a trecut o perioadă îndelungată de timp în care marfa nu a fost livrată, nu
mai are interes pentru aceasta (f.d. 8).
La 04 iulie 2016, SA „RED Nord-Vest” a expediat repetat în adresa ÎI „Dolghi
Alexandru” reclamația nr. 05/413, solicitând restituirea sumei achitate în termen de
15 zile din momentul recepționării acesteia, însă nu a primit nici un răspuns (f.d. 9).
În consecință, la 22 august 2016 SA „RED Nord-Vest” s-a adresat cu cerere
de chemare în judecată împotriva ÎI „Dolghi Alexandru” cu privire la încasarea
sumei de 46 800 lei și taxei de stat.
3
Prin hotărârea Judecătoriei Edineț din 19 septembrie 2016, menținută prin
decizia Curții de Apel Bălți din 24 noiembrie 2016, acțiunea a fost respinsă ca
neîntemeiată cu încasarea din contul SA „RED Nord-Vest” în beneficiul ÎI „Dolghi
Alexandru” suma de 2040 lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică.
Instanțele ierarhic inferioare au constatat că factura nr. 7 din 11 octombrie
2013 nu conține careva mențiuni cu privire la modalitatea de transmitere a mărfii și
în special, termenul și locul livrării varului stins și respectiv, SA „RED Nord-Vest”
era obligată să solicite ÎI „Dolghi Alexandru” predarea varului stins cu indicarea
locului și termenului livrării, cerere ce însă nu a parvenit din partea recurentei-
reclamante. Prin urmare, SA „RED Nord-Vest” este în drept să solicite la moment
doar livrarea mărfii procurate, pârâta fiind de acord cu aceasta, și nu restituirea
contravalorii varului stins.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții
Supreme de Justiție consideră neîntemeiată concluzia instanțelor de judecată ierarhic
inferioare privind respingerea acțiunii înaintate de SA „RED Nord-Vest”, din
următoarele considerente.
Contractul de vânzare-cumpărare este un contract sinalagmatic și creează
obligații reciproce și interdependente, părțile având și drepturi și obligații,
vânzătorul obligându-se să predea bunul în proprietatea cumpărătorului, care la
rândul său trebuie să preia bunul și să plătească prețul convenit.
În speță, la 11 octombrie 2013 de către ÎI „Dolghi Alexandru” a fost eliberată
factura nr. 7 pentru 3900 kg de var stins la preț de 12 lei/kg, în sumă totală de 46 800
lei, prin ordinul de plată nr. 2803 din aceeași zi, cumpărătorul SA „RED Nord-Vest”
transferând pe contul vânzătorului ÎI „Dolghi Alexandru” suma de 46 800 lei.
Astfel, recurenta-reclamantă și-a executat obligația asumată de achitare a
prețului mărfii, însă ÎI „Dolghi Alexandru”, având calitatea de vânzător, nu și-a
onorat la rândul său obligația ce-i revenea, și anume, de predare a 3900 kg de var
stins.
Analizând conținutul facturii nr. 7 din 11 octombrie 2013, instanța de recurs
constată că aceasta nu conține careva mențiuni cu privire la termenul și locul livrării
mărfii. În asemenea situație, conform prevederilor normelor legale citate mai sus, în
cazul în care termenul de predare a bunului nu a fost prevăzut de către părți,
vânzătorul trebuie să predea bunul într-un termen rezonabil calculat de la data
încheierii contractului, iar dacă locul executării nu este determinat sau nu rezultă din
natura obligației, executarea urmează a fi efectuată la locul unde debitorul își are
sediul.
Deci, după transferarea pe contul intimatei ÎI „Dolghi Alexandru” a prețului
achitat pentru varul stins, atât vânzătorul ÎI „Dolghi Alexandru”, cât și cumpărătorul
SA „RED Nord-Vest”, erau obligați să întreprindă măsurile necesare pentru
executarea obligației de predare și respectiv recepționare a mărfii cu comunicarea
reciprocă a locului și timpului livrării/recepționării mărfii.
În speță s-a constatat însă, că după achitarea costului mărfii de către
cumpărător, nici una din părțile contractante nu a întreprins careva acțiuni privind
predarea / primirea mărfii cumpărătorului.
4
În așa circumstanțe, când este prezentă vina mixtă a părților contractante,
recurenta-reclamantă nu poate pretinde la despăgubiri pentru întârziere, iar intimata-
pârâtă nu poate insista la executarea obligației în natură, urmând să restituie suma
achitată cu titlu de preț în cazul pierderii interesului față de marfă de către
cumpărător. Mai mult ca atât, reieșind din natura și specificul mărfii, care nu este
una individuală, special pregătită (produsă), se exclude suportarea pierderilor.
Nu poate fi reținut argumentul instanțelor ierarhic inferioare precum că SA
„RED Nord-Vest” este în drept să solicite doar livrarea mărfii procurate și nu
restituirea contravalorii acesteia, or, în rezultatul neonorării obligațiilor de către ÎI
„Dolghi Alexandru” de predare a bunului într-un termen rezonabil, care în perioada
a aproape 3 ani nu a propus livrarea varului stins cumpărătorului, ultimul este în
drept în cazul pierderii interesului pentru marfa nelivrată să refuze la aceasta.
În consecință, ÎI „Dolghi Alexandru” este obligată să restituie SA „RED Nord-
Vest” prețul mărfii în mărime de 46 800 lei, achitat prin ordinul de plată nr. 2803 din
11 octombrie 2013.
Având în vedere cele constatate, Colegiul civil, comercial și de contencios
administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că acțiunea SA „RED
Nord-Vest” urmează a fi admisă integral, cu încasarea din contul ÎI „Dolghi
Alexandru sumei de 46 800 lei, precum și taxei de stat în conformitate cu art. 94
CPC în sumă de 3158 lei (1404 lei taxa de stat la depunerea cererii de chemare în
judecată, 1052 lei taxa de stat pentru cererea de apel și 702 lei – pentru cererea de
recurs).
Din considerentele menționate și având în vedere faptul că instanțele de
judecată ierarhic inferioare au interpretat în mod eronat legea și neîntemeiat au
respins prezenta acțiune, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul declarat
de către SA „RED Nord-Vest”, a casa integral decizia Curții de Apel Bălți din 24
noiembrie 2016 și hotărârea Judecătoriei Edineț din 19 septembrie 2016, și a
pronunța o hotărâre nouă de admitere a acțiunii.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial și de
contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție,
d e c i d e:
Se admite recursul declarat de către Societatea pe Acțiuni „Rețelele Electrice de
Distribuție Nord-Vest”.
Se casează integral decizia Curții de Apel Bălți din 24 noiembrie 2016 și
hotărârea Judecătoriei Edineț din 19 septembrie 2016, în pricina civilă la cererea de
chemare în judecată a Societății pe Acțiuni „Rețelele Electrice de Distribuție Nord-
Vest” împotriva Întreprinderii Individuale „Dolghi Alexandru” cu privire la
încasarea sumei și taxei de stat, și se emite o nouă hotărâre prin care:
Se admite acțiunea civilă a Societății pe Acțiuni „Rețelele Electrice de
Distribuție Nord-Vest” împotriva Întreprinderii Individuale „Dolghi Alexandru” cu
privire la încasarea sumei și taxei de stat.
5
Se încasează din contul Întreprinderii Individuale „Dolghi Alexandru” în
beneficiul Societății pe Acțiuni „Rețelele Electrice de Distribuție Nord-Vest” suma
de 46 800 (patruzeci și șase mii opt sute) lei și taxa de stat în mărime de 3158 (trei
mii o sută cinzeci și opt) lei.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.
Președintele ședinței, judecător Iulia Sîrcu
Judecătorii Sveatoslav Moldovan
Ion Druță
Maria Ghervas
Mariana Pitic
6