2ra-570/17 — cu privire la repararea prejudiciului material și moral
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la repararea prejudiciului material şi moral
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
2ra-570/17 — cu privire la repararea prejudiciului material și moral (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
prima instanță: Gh. Mîțu dosarul nr. 2ra-570/17 instanța de apel: N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol ÎNCHEIERE 22 martie 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Iuliana Oprea Ion Druță examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Tatiana Alexeenco în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Tatianei Alexeenco împotriva Galinei Chelișanț cu privire la repararea prejudiciului material și moral, interzicerea edificării, reconstrucției și/sau demolării construcției existente fără acordul prealabil și încasarea cheltuielilor de judecată.
împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 15 noiembrie 2016, prin care a fost admis apelul declarat de Galina Chelișanț, casată integral hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 01 iunie 2016 și emisă o hotărâre nouă prin care acțiunea a fost admisă parțial constată: La 19 august 2014, Tatiana Alexeenco a depus cerere de chemare în judecată împotriva Galinei Chelișanț cu privire la repararea prejudiciului material și moral, interzicerea edificării, reconstrucției și/sau demolării construcției existente fără acordul prealabil și încasarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii a invocat că deține cu titlu de proprietate 2/3 din bunul imobil amplasat pe str. Tineretului, 30, în comuna Stăuceni, iar Galina Chelișanț deține 1/3 din același imobil.
Menționează că începând cu anul 2006, în lipsa autorizației respective, Galina Chelișanț a inițiat demolarea garajului, care este lipit de peretele casei de locuit și ca rezultat al acțiunilor sale, au apărut primele fisuri în construcția locativă. Susține că ulterior, Galina Chelișanț a mai demolat un șopron, urmat de deteriorarea balconului și a coloanelor (pilonilor), care constituiau un perete de bază de susținere a casei. Relevă că în rezultatul acțiunilor de demolare a părților componente a casei de locuit, imobilul a început să se deterioreze, au crăpat pereții, podul, acoperișul și a început să plouă în camere, etc. 1 Indică că la insistența ei, Inspecția de Stat în Construcții a intervenit în situația dată, întocmind în privința Galinei Chelișanț procesul-verbal cu privire la contravenție pe semnele prevăzute de art. 179 Cod contravențional.
Notează că prin hotărârea irevocabilă a Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău din 18 octombrie 2012, s-a constatat că Galina Chelișanț în calitate de contravenient, se face vinovată de comiterea contravenției prevăzute de art. 179 Cod contravențional și s-a constatat că contravenienta Galina Chelișanț în toamna anului 2011 a executat în lipsa autorizației de construcție lucrări de reconstruire asupra proprietății sale de 1/3 cotă-parte din casa de locuit situată în mun. Chișinău, com. Stăuceni, str. Tineretului nr. 30, care s-au soldat cu avarierea a celeilalte 2/3 cotă-parte din imobilul din com. Stăuceni, str. Tineretului nr. 30, care-i aparține cu drept de proprietate și că dânsa a fost recunoscută în calitate de parte vătămată.
Totodată, susține că prin această hotărâre s-a mai constatat că executarea lucrărilor de reconstrucție a imobilului în cauză este demonstrată prin procesul- verbal cu privire la contravenție seria AA nr. 0000030 și că potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. 764 din 30 ianuarie 2012 s-a stabilit că executarea neautorizată a construcțiilor de către Galina Chelișanț a influențat negativ asupra cotei-părți din imobil ce-i aparține. Având în vedere prevederile art. 1398 alin. (1) Cod civil, consideră că Galina Chelișanț este ținută să-i reparare prejudiciul patrimonial (material) cauzat, al cărui echivalent bănesc constituie 137489,18 lei. Mai susține că în urma avarierii cotei-părți din casa de locuit amplasată în mun.
Chișinău, com. Stăuceni, str. Tineretului nr. 30, unde își avea domiciliu și îl are și în prezent, a avut suferințe psihice care au atentat la dreptul său la un trai decent și la un mediu de viață sănătos. Își întemeiază pretențiile în baza dispozițiilor art. 1398, 1416, 1422 și 1423 Cod civil, art. 5, 38, 85, 96, 166-167 CPC. Solicită admiterea acțiunii, încasarea din contul Galinei Chelișanț în beneficiul ei a sumei de 137489,18 lei, echivalentul bănesc al prejudiciului patrimonial (material) cauzat, a sumei de 30000 lei, echivalentul bănesc al prejudiciului moral cauzat, a cheltuielilor de asistență juridică în sumă de 10000 lei, interzicerea Galinei Chelișanț edificarea, reconstrucția și /sau demolarea construcției existente fără acordul ei prealabil.
Pe parcursul examinării pricinii în prima instanță Tatiana Alexeenco și-a majorat pretențiile din acțiune solicitând încasarea în din contul Galinei Chelișanț în beneficiul ei a cheltuielilor de asistență juridică în sumă de 20000 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 01 iunie 2016, acțiunea a fost admisă parțial. A fost încasat de la Galina Chelișanț în beneficiul Tatianei Alexeenco suma de 137489,18 lei cu titlu de despăgubire bănească pentru prejudiciu patrimonial cauzat reclamantei și 5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată de asistență juridică. 2 A fost interzis Galinei Chelișanț edificarea, reconstrucția și/sau demolarea construcției existente cu nr. cadastral 3153216.128.01 situată în mun.
Chișinău, com. Stăuceni, str. Tineretului 30, fără acordul prealabil al Tatianei Alexeenco. A fost încasat de la Galina Chelișanț în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 4224,68 lei. În rest, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 15 noiembrie 2016, a fost admis apelul declarat de Galina Chelișanț, casată integral hotărârea primei instanțe și emisă o hotărâre nouă prin care a fost admisă parțial acțiunea Tatianei Alexeenco. A fost interzis Galinei Chelișanț edificarea, reconstrucția sau demolarea construcției din str. Tineretului 30, com. Stăuceni, mun. Chișinău, fără acordul prealabil al Tatianei Alexeenco. A fost încasat de la Galina Chelișanț în beneficiul Tatianei Alexeenco cheltuielile pentru asistență juridică în mărime de 2000 lei.
În rest, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. A fost încasat de la Galina Chelișanț în beneficiul statului, taxa de stat în mărime de 100 lei. La 27 ianuarie 2017, Tatiana Alexeenco a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 15 noiembrie 2016, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei recurate, cu menținerea în vigoare a hotărârii primei instanțe și încasarea de la Galina Chelișanț a tuturor cheltuielilor de judecată de asistență juridică. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată considerând-o ilegală și neîntemeiată. Indică că instanța de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată și că a interpretat în mod eronat legea.
Evidențiază că concluzia primei instanțe privind aplicabilitatea în speță a prevederilor art. 123 CPC nu a fost combătută de către instanța de apel și că în acest sens instanța de apel a subliniat că hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit vinovăția Galinei Chelișanț în comiterea contravenției prevăzute de art. 179 Cod contravențional nu poate fi privită prin prisma art. 123 CPC, drept confirmare a cauzării prejudiciului. Relevă că contrar poziției instanței de apel, anume prin hotărârea primei instanțe s-a constatat că Galina Chelișanț în calitate de contravenient se face vinovată de comiterea contravenției prevăzută de art. 179 Cod contravențional și că instanța de apel nu s-a expus cu privire la aplicarea de către prima instanță a prevederilor art. 123 CPC.
Consideră că aprecierea probelor de către instanța de apel a fost arbitrară și că aceasta nu și-a motivat hotărârea. Insistă că instanța de apel a respins neîntemeiat, raportul de constatare tehnico - științifică nr. 764 din 30 ianuarie 2012, prezentat de către ea, în care figurează în cauza contravențională Galina Chelișanț, fără a fi oferite argumente plauzibile.
Remarcă că poziția instanței de apel vis-a-vis de raportul de constatare tehnico-științifică nr. 764 din 30 ianuarie 2012, prezentat de către ea și raportul de 3 expertiză nr. 1024 din 09 octombrie 2014, prezentat de Galina Chelișanț nu este obiectivă și imparțială, prioritate fiind acordată ultimului, necătând la faptul că a fost efectuat peste 4 ani de la data când s-au produs evenimentele din speță și că expertul care a întocmit acest raport nu a fost în posibilitate de a examina și partea casei care aparține dânsei, expunându-și poziția numai pe baza examinării părții din casă, ce aparține Galinei Chelișanț. Consideră incorectă concluzia instanței de apel precum că pilonii de sprijin ai fundației construcției din beton armat monolit, edificați de coproprietara Galina Chelișanț au avut ca scop consolidarea structurii de rezistență și nicidecum înrăutățirea stării acesteia și n-au putut influența direct la deteriorările apărute la construcția existentă.
Relevă că Galina Chelișanț a demolat pilonii existenți, care serveau ca suport pentru casă, în locul acestora a săpat fundație și a început să edifice alții, neavând proiect de reconstrucție, personal calificat în construcție și autorizația respectivă. Nu este de acord recurenta cu concluziile instanței de apel că imobilul nu este partajat în natură și că nu poate fi determinat prejudiciul în partea respectivă în condițiile în care nu este dovedită partajarea în natură, deoarece potrivit certificatului de moștenitor testamentar din 30 ianuarie 1988, imobilul din speță a fost partajat în natură, fiecare co-proprietate având spații separate, cu diferite intrări, aceasta fiind descrisă în raportul de constatare tehnico-științifică nr 764 din 30 ianuarie 2012. La 30 martie 2017, Galina Chelișanț a depus referință, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de către Tatiana Alexeenco.
În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părților la 25 noiembrie 2016, fapt confirmat prin scrisoarea de însoțire (f. d. 165), careva date despre recepționarea acesteia de către recurentă la materialele dosarului lipsesc. Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 15 noiembrie 2016, în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către 4 instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Tatiana Alexeenco nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Tatiana Alexeenco, asemenea aspecte nu se regăsesc.
Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Tatiana Alexeenco ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de către Tatiana Alexeenco se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Iuliana Oprea Ion Druță 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.