2ra-648/15 — Recunoşterea ca neîntemeiat a refuzului la legiferarea casei de locuit şi anexei

prima instanţă: G. Pavliu dosarul nr. 2ra-648/15 instanţa de apel: N. Cernat, A. Pahopol, A. Gavriliţa ÎNCHEIERE 01 aprilie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Galina Selivanov în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vladimir Grosu, înlocuit cu succesorul lui în drepturi Ioana Grosu împotriva Galinei Selivanov cu privire la recunoaşterea ca neîntemeiată a refuzului în legiferarea casei de locuit şi a anexei aferente împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 07 octombrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Galina Selivanov şi menţinută hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 16 aprilie 2014, prin care acţiunea a fost admisă constată: La 10 noiembrie 2011, Vladimir Grosu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Galinei Selivanov cu privire la recunoaşterea ca neîntemeiată a refuzului în legiferarea casei de locuit şi a anexei aferente. În motivarea acţiunii a invocat că cu Galina Selivanov sunt fraţi şi coproprietari a câte ½ cotă – parte din casa moştenită de la părinţi situată în mun. Chişinău, str. Floreşti, 12/B. Susţine că în anii optzeci, neavând condiţii necesare pentru trai, a construit pe aceeaşi adresă o casă de locuit lit. „B”, finisată în anul 1989 şi pentru legiferarea anexei aferente cu nr. B1, garajului nr. 5, şurei nr. 7, precum şi a şopronului cu nr. VI, s-a adresat direcţiei generale arhitectură urbanism şi relaţii funciare a Consiliului mun.

Chişinău, unde i s-a solicitat acordul coproprietarului, adică a pârâtei. Afirmă că necătând la faptul că îi este soră şi că imobilul construit nu-i creează împiedimente la exploatarea părţii ei din casa de locuit, refuză să-i semneze declaraţia, fiind dat acordul benevol al vecinilor Domna Grecu şi Valerii Pirojoc. Îşi întemeiază acţiunea în baza dispoziţiilor art. 46 alin. (5) al Constituţiei RM, art. 377 Cod civil, Hotărârea Guvernului despre aprobarea Regulamentului privind certificatul de urbanism şi autorizarea construirii sau desfiinţării construcţiilor şi amenajărilor, art. 5, 6, 7, 166-168 CPC. 1 Solicită admiterea cererii, recunoaşterea neîntemeiată a refuzului pârâtei la legiferarea bunului imobil şi a anexelor.

La 07 august 2012, Vladimir Grosu, a înaintat o cerere suplimentară împotriva pârâtei, solicitând admiterea acesteia şi pronunţarea unei hotărâri prin care să fie recunoscut faptul creării de el împreună cu soţia sa Ioana Grosu a imobilului nr. 12 lit. B şi a anexei la acest imobil B1, garajul nr. 5, şura nr. 7, şopronul VI, situate în mun. Chişinău, str. Floreşti, nr. 12, cu recunoaşterea dreptului de proprietate în devălmăşie asupra acestui bun. La 25 ianuarie 2012, Galina Selivanov a depus o acţiune reconvenţională împotriva lui Vladimir Grosu cu privire la declararea nulităţii refuzului lui Vladimir Grosu privind legiferarea casei de locuit, situată în mun. Chişinău, str. Floreşti, nr. 12/B, a anexei aferente cu nr. B 1, dar şi a garajului nr. 5, a şurei nr. 7, precum şi a şopronului nr. VI.

În motivarea cererii reconvenţionale a invocat că Vladimir Grosu îi este frate şi locuiesc împreună pe aceiaşi adresă, mun. Chişinău, str. Floreşti, nr. 12. Susţine că la data de 17 ianuarie 1959, mama lor Feodora Grosu a primit în folosinţă pe un termen nelimitat terenul de pământ cu suprafaţa totală de 600 m, cu scopul de a construi o casă de locuit în mun. Chişinău, str. Floreşti, nr. 12, astfel, pe terenul respectiv a fost edificată casa individuală de locuit lit. A, anexa lit. A 1, veranda lit. a, şura nr. 3 şi garajul nr. 4. Afirmă că după decesul mamei, toate bunurile menţionate anterior le aparţin cu drept de proprietate a câte 1/2 cotă-parte, iar prin anii optzeci, cu acordul mamei Feodora Grosu, în scopul soluţionării problemei spaţiului locativ, împreună cu fratele au început lucrări de construcţie la casa de locuit cu lit. B şi a anexelor acesteia, alocând mijloace financiare pentru efectuarea lucrărilor de construcţii în mod egal.

Menţionează că de la început, între ei a existat o înţelegere de a construi împreună aceste imobile şi a iniţia procedura de legiferare a construcţiilor şi a terenului aferent, iar la 20 octombrie 2008, ambii s-au adresat la Direcţia Generală Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare a Consiliului mun. Chişinău pentru legiferarea construcţiilor neautorizate şi a terenului aferent din str. Floreşti, nr. 12 din mun. Chişinău, iar ulterior, fratele său a început să o evite, aflând totodată că el separat a început perfectarea unor acte şi iniţierea anumitor proceduri ce ţine de legiferarea imobilelor neautorizate în absenţa sa. Mai menţionează că, peste o perioadă de timp, ea, Galina Selivanov a primit o scrisoare cu aviz de recepţie din partea lui Vladimir Grosu, prin care a fost invitată la notar pentru a da acordul fratelui său la legiferarea casei de locuit.

Mai invocă că actele anexate la cererea de chemare în judecată nu confirmă în mod incontestabil dreptul de proprietate a lui acestuia asupra imobilelor aflate în litigiu, acesta având scopul de a acapara imobilele construite împreună. Prin încheierea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 31 ianuarie 2014 s-a dispus admiterea cererii avocatului Victor Cuţulab privind înlocuirea părţii cu succesorul ei în drepturi şi, corespunzător, s-a permis înlocuirea lui Vladimir Grosu cu succesorul lui în drepturi Ioana Grosu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Vladimir Grosu împotriva Galinei Selivanov cu privire la recunoaşterea ca neîntemeiat a refuzului la legiferarea casei de locuit şi a anexei 2 aferente, precum şi recunoaşterea dreptului de proprietate în devălmăşie, cât şi acţiunea reconvenţională intentată de Galina Selivanov împotriva lui Vladimir Grosu cu privire la declararea nulă a refuzului de legiferare a casei de locuit şi a construcţiilor aferente.

În cadrul judecării pricinii, Ioana Grosu, ca succesor în drepturile lui Vladimir Grosu, în numele căreia a acţionat inclusiv şi avocatul Victor Cuţulab şi-a redus cuantumul pretenţiilor în acţiune, s-a dezis de pretenţia privind recunoaşterea dreptului de proprietate în devălmăşie şi a solicitat doar recunoaşterea ca fiind neîntemeiat refuzul Galinei Selivanov la legiferarea casei de locuit situată în mun. Chişinău, str. Floreşti, nr. 12/B, a anexei aferente cu nr. B1, dar şi a garajului nr. 5, a surei nr. 7, precum şi a şopronului cu nr. VI, acordându-i-se posibilitatea legiferării construcţiilor în lipsa acordului Galinei Selivanov. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 16 aprilie 2014 a fost admisă acţiunea lui Vladimir Grosu, înlocuit cu succesorul lui în drepturi Ioana Grosu, recunoscut ca neîntemeiat refuzul Galinei Selivanov la legiferarea casei de locuit situată în mun.

Chişinău, str. Floreşti, 12/B, a anexei aferente cu nr. B1, dar şi a garajului nr. 5, a şurei nr. 7, precum şi a şopronului cu nr. VI, acordându-i-se Ioanei Grosu posibilitatea legiferării construcţiilor în lipsa acordului Galinei Selivanov, respinsă acţiunea reconvenţională a Galinei Selivanov împotriva lui Vladimir Grosu, înlocuit cu succesorul lui în drepturi Ioana Grosu Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 07 octombrie 2014 a fost respins apelul declarat de Galina Selivanov şi menţinută hotărârea primei instanţe din 16 aprilie 2014. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 09 decembrie 2014 a fost corectată greşeala mecanică admisă în decizia Curţii de Apel Chişinău din 07 octombrie 2014, înlocuind în partea introductivă a deciziei şi a dispozitivului deciziei anul emiterii „07 octombrie 2013”, indicat greşit, cu anul corect „07 octombrie 2014”.

La 23 decembrie 2014, Galina Selivanov a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel din 07 octombrie 2014, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanţe şi a deciziei instanţei de apel cu emiterea unei noi hotărâri prin care să fie respinsă acţiunea lui Vladimir Grosu şi admisă acţiunea reconvenţională. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o ilegală. Susţine că instanţele ierarhic inferioare, în mod subiectiv şi superficial, au examinat litigiul, aplicând în mod eronat legea. Menţionează că obiect al litigiului îl constituie recunoaşterea nulităţii refuzului ce ţine de legiferarea casei de locuit şi construcţiilor aferente, iar prevederile art. 320, 321, 377 Cod civil reglementează raporturile juridice ce ţin, în mod exclusiv, de dreptul de proprietate privată, care nu sunt aplicate litigiului dat.

Afirmă că nu pot fi aplicate nici prevederile Legii cu privire la autorizarea executării lucrărilor de construcţie şi a Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului de recepţie a construcţiilor şi instalaţiilor aferente, din considerentul că se referă la construcţiile autorizate, pe când în cazul dat, construcţiile au fost demarcate şi finisate neautorizat. 3 Consideră că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel nu au examinat şi soluţionat în mod complet şi obiectiv motivele expuse, lăsând fără apreciere unele probe şi aspecte importante pentru justa soluţionare a cauzei, pronunţând astfel hotărâri judecătoreşti cu încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi aprecierea arbitrară a probelor, erori ce au dus la soluţionarea greşită a pricinii.

Invocă aportul egal al ambelor părţi la construcţia imobilelor neautorizate, fapt confirmat prin probele anexate la materialele cauzei, însă ne fiind examinate şi apreciate de instanţele de judecată, dar nici declaraţiile contradictorii ale lui Vladimir Grosu şi a Ioanei Grosu, care menţionează că au construit neautorizat numai casa de locuit lit. B din str. Floreşti, 12, mun. Chişinău, la construcţia garajurilor contribuind şi recurenta, la fel, nu au fost examinate şi apreciate.

Mai indică că luând în consideraţie decesul fratelui său care avea calitatea de reclamant, instanţa de judecată în temeiul art. 260 alin. (1) CPC, trebuia să suspende procesul până la stabilirea succesorilor, urmând ca moştenitorul în drept, să prezinte certificat de moştenitor, menţionând că certificatul calităţii de moştenitor nu are valoarea unui certificat de moştenitor şi poate fi utilizat doar la colectarea actelor necesare pentru a dovedi existenţa bunurilor ce compun patrimoniul succesoral. Remarcă că certificatul de moştenitor aşa şi nu a fost prezentat, nici anexat la materialele cauzei. Consideră că instanţa de judecată nu era în drept de a substitui reclamantul cu intervenientul Ioana Grosu în baza certificatului de calitate de moştenitor, fiind obligată de a suspenda procesul până la stabilirea moştenitorilor.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor, inclusiv a recurentei, la 24 octombrie 2014, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire anexată (f. d. 75), date despre recepţionarea acesteia de către recurent la materialele dosarului lipsesc. Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 23 decembrie 2014, în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

4 Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Galina Selivanov nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Galina Selivanov, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Galina Selivanov ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Galina Selivanov se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 5