2ra-603/17 — excluderea sumelor din facturi

Dosarul nr. 2ra-603/17

prima instanță - (judecătoria Buiucani mun. Chișinău) A. Negru

instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) M. Guzun, A. Nogai, V. Brașoveanu

Î N C H E I E R E

22 martie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului,

judecători Valentina Clevadî

Galina Stratulat

Dumitru Mardari

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea

municipală de gestionare a fondului locativ nr.15,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Ganiuc Tatiana

împotriva Întreprinderii municipale de gestionare a fondului locativ nr.15 privind

obligarea Întreprinderii municipale de gestionare a fondului locativ nr.15 de a exclude

din facturi plata sumelor de 742,07 lei și 219,94 lei și încasarea prejudiciului moral,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2016, prin care a fost

respins apelul declarat de Întreprinderea municipală de gestionare a fondului locativ

nr.15 și s-a menținut hotărârea judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 19 mai 2016,

c o n s t a t ă :

La 13 ianuarie 2016 Ganiuc Tatiana s-a adresat cu cerere de chemare în judecată

împotriva Întreprinderii municipale de gestionare a fondului locativ nr.15 solicitând

obligarea Întreprinderii municipale de gestionare a fondului locativ nr.15 de a exclude

din facturi plata sumelor de 742,07 lei și 219,94 lei, încasarea prejudiciului moral în

mărime de 3000 lei și încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea pretențiilor formulate a reiterat că, în anul 2001, la schimbarea țevilor

de apă caldă, de către angajații Întreprinderii municipale de gestionare a fondului locativ

nr.15, a fost deconectată de la țeava veche și nu a mai fost conectată la țeava nouă.

Din acest motiv nu mai folosește apă de la țeava respectivă până în prezent, indicii

contorului la momentul deconectării erau de 6 m. cub.

Susține că după 11 ani, din noiembrie 2011 până în august 2012 au început să

parvină spre plată un serviciu inexistent, fiind înscris volumul de 25 m. cub de apă caldă

în sumă 219,94 lei și încălzire în mărime de 742 lei și 07 bani.

Deja de nenumărate ori s-a adresat către Întreprinderea municipală de gestionare a

fondului locativ nr.15 cu cerere de excludere din plată a acestor sume, însă ultima nu

recunoaște această încălcare evidentă în exercitarea obligațiilor sale.

Indică că, potrivit Infocom, suma a fost calculată dat fiind faptul că de către

1

Întreprinderea municipală de gestionare a fondului locativ nr.15 nu a scos de la evidență

contorul, iar sumele înaintate spre plată constituie datorii de până la deconectare și nu

pot fi excluse. Susține că, pe parcursul a 11 ani nu i-a fost înaintată spre plată nici o

plată la serviciul respectiv.

Prin hotărârea judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 19 mai 2016, cererea de

chemare în judecată depusă de Ganiuc Tatiana a fost admisă parțial.

A fost obligată Întreprinderea municipală de gestionare a fondului locativ nr.15, în

termen de 30 de zile de la data devenirii definitive a prezentei hotărâri să excludă din

plata înaintată de Ganiuc Tatiana pentru serviciile locativ comunale prestate la

apartamentul nr. 25 din str. Alexandru Marinescu 13 mun. Chișinău suma de 742,07 lei

cu titlu de apă caldă (rubrica energie termică) precum și suma de 219,94 lei cu titlu de

apă menajeră.

S-a încasat din contul Întreprinderii municipale de gestionare a fondului locativ

nr.15 în beneficiul Tatianei Ganiuc suma de 150 lei cu titlu de taxă de stat. În rest

acțiunea înaintată de Ganiuc Tatiana s-a respins ca neîntemeiată.

Nefiind de acord cu hotărârea instanței de fond, la 15 iunie 2016 Întreprinderea

municipală de gestionare a fondului locativ nr.15 a declarat apel solicitând, admiterea

apelului, casarea hotărîrii judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 19 mai 2016 și

emiterea unei noi decizii de respingere a pretențiilor înaintate de Ganiuc Tatiana.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2016, s-a respins apelul

declarat de Întreprinderea municipală de gestionare a fondului locativ nr.15 și s-a

menținut hotărârea judecătorie Buiucani mun. Chișinău din 19 mai 2016.

La 11 ianuarie 2017, Întreprinderea municipală de gestionare a fondului locativ

nr.15 a declarat recurs împotriva hotărârii judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 19

mai 2016 și a deciziei Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2016, solicitând casarea

hotărârilor instanțelor ierarhic inferioare și emiterea unei noi decizii de respingere a

pretențiilor înaintate de Ganiuc Tatiana.

În motivarea recursului recurentul a indicat că proprietarul apartamentului, Ganiuc

Tatiana nu a fost deconectată de la apă caldă, deoarece acesta nu a solicitat expres prin

cerere scrisă, așa cum prevede regulamentul.

Susține că nu este înregistrată nici o cerere la Întreprinderea municipală de

gestionare a fondului locativ nr.15 pentru a se putea efectua deconectarea/reconectarea

de la sistemul de alimentare cu apă caldă menajeră, așa cum prevede respectarea

procedurii din anexa 6 pct.4-8 din hotărârea Guvernului din 19 februarie 2002. Prima

cerere în acest sens a fost adresată abia la 09 iulie 2012, iar până la această perioadă

contorul nu era decontat.

Consideră recurentul că instanța de apel incorect a apreciat probele și normele

materiale.

Recurentul a depus cerere de recurs în temeiul art. 432, alin. (2), lit. c) Codul de

procedură civilă, care statuează expres că se consideră că normele de drept material au

fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească a interpretat în

mod eronat legea.

Prin referința depusă la 13 martie 2017 Ganiuc Tatiana a indicat că cereea de

recrus nu se încadrează prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură

civilă. A pledat pentru inadmisibilitatea recursului.

Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs menționează că,

Curtea de Apel Chișinău a emis dispozitivul deciziei la 22 noiembrie 2016.

2

Potrivit scrisorii de comunicare copia deciziei a fost expediată părților la 09

decembrie 2016 (f.d.139), iar la materialele cauzei lipsește dovada recepționării acesteia

de către părți.

Potrivit prevederilor art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Cererea de recurs a fost depusă la 11 ianuarie 2017, respectiv recursul se consideră

depus în termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate

în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate

cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute

la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs

cu temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare

a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul

judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secțiunii

a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau

alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că

instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de

apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la

instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului

Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acest este în special cazul

condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o

3

reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă

de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui

recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva

Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și

de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten v. Norway,

hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt pot fi

conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991,

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători

decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității

recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Întreprinderea

municipală de gestionare a fondului locativ nr.15 nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare,

este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Recursul declarat de Întreprinderea municipală de gestionare a fondului locativ

nr.15, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

Valentina Clevadî

judecători Galina Stratulat

Dumitru Mardari

4