2ra-603/17 — excluderea sumelor din facturi
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- excluderea sumelor din facturi
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
2ra-603/17 — excluderea sumelor din facturi (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Dosarul nr. 2ra-603/17
prima instanță - (judecătoria Buiucani mun. Chișinău) A. Negru
instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) M. Guzun, A. Nogai, V. Brașoveanu
Î N C H E I E R E
22 martie 2017 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al
Curții Supreme de Justiție
în componență:
Președintele completului,
judecători Valentina Clevadî
Galina Stratulat
Dumitru Mardari
examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea
municipală de gestionare a fondului locativ nr.15,
în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Ganiuc Tatiana
împotriva Întreprinderii municipale de gestionare a fondului locativ nr.15 privind
obligarea Întreprinderii municipale de gestionare a fondului locativ nr.15 de a exclude
din facturi plata sumelor de 742,07 lei și 219,94 lei și încasarea prejudiciului moral,
împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2016, prin care a fost
respins apelul declarat de Întreprinderea municipală de gestionare a fondului locativ
nr.15 și s-a menținut hotărârea judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 19 mai 2016,
c o n s t a t ă :
La 13 ianuarie 2016 Ganiuc Tatiana s-a adresat cu cerere de chemare în judecată
împotriva Întreprinderii municipale de gestionare a fondului locativ nr.15 solicitând
obligarea Întreprinderii municipale de gestionare a fondului locativ nr.15 de a exclude
din facturi plata sumelor de 742,07 lei și 219,94 lei, încasarea prejudiciului moral în
mărime de 3000 lei și încasarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea pretențiilor formulate a reiterat că, în anul 2001, la schimbarea țevilor
de apă caldă, de către angajații Întreprinderii municipale de gestionare a fondului locativ
nr.15, a fost deconectată de la țeava veche și nu a mai fost conectată la țeava nouă.
Din acest motiv nu mai folosește apă de la țeava respectivă până în prezent, indicii
contorului la momentul deconectării erau de 6 m. cub.
Susține că după 11 ani, din noiembrie 2011 până în august 2012 au început să
parvină spre plată un serviciu inexistent, fiind înscris volumul de 25 m. cub de apă caldă
în sumă 219,94 lei și încălzire în mărime de 742 lei și 07 bani.
Deja de nenumărate ori s-a adresat către Întreprinderea municipală de gestionare a
fondului locativ nr.15 cu cerere de excludere din plată a acestor sume, însă ultima nu
recunoaște această încălcare evidentă în exercitarea obligațiilor sale.
Indică că, potrivit Infocom, suma a fost calculată dat fiind faptul că de către
1
Întreprinderea municipală de gestionare a fondului locativ nr.15 nu a scos de la evidență
contorul, iar sumele înaintate spre plată constituie datorii de până la deconectare și nu
pot fi excluse. Susține că, pe parcursul a 11 ani nu i-a fost înaintată spre plată nici o
plată la serviciul respectiv.
Prin hotărârea judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 19 mai 2016, cererea de
chemare în judecată depusă de Ganiuc Tatiana a fost admisă parțial.
A fost obligată Întreprinderea municipală de gestionare a fondului locativ nr.15, în
termen de 30 de zile de la data devenirii definitive a prezentei hotărâri să excludă din
plata înaintată de Ganiuc Tatiana pentru serviciile locativ comunale prestate la
apartamentul nr. 25 din str. Alexandru Marinescu 13 mun. Chișinău suma de 742,07 lei
cu titlu de apă caldă (rubrica energie termică) precum și suma de 219,94 lei cu titlu de
apă menajeră.
S-a încasat din contul Întreprinderii municipale de gestionare a fondului locativ
nr.15 în beneficiul Tatianei Ganiuc suma de 150 lei cu titlu de taxă de stat. În rest
acțiunea înaintată de Ganiuc Tatiana s-a respins ca neîntemeiată.
Nefiind de acord cu hotărârea instanței de fond, la 15 iunie 2016 Întreprinderea
municipală de gestionare a fondului locativ nr.15 a declarat apel solicitând, admiterea
apelului, casarea hotărîrii judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 19 mai 2016 și
emiterea unei noi decizii de respingere a pretențiilor înaintate de Ganiuc Tatiana.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2016, s-a respins apelul
declarat de Întreprinderea municipală de gestionare a fondului locativ nr.15 și s-a
menținut hotărârea judecătorie Buiucani mun. Chișinău din 19 mai 2016.
La 11 ianuarie 2017, Întreprinderea municipală de gestionare a fondului locativ
nr.15 a declarat recurs împotriva hotărârii judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 19
mai 2016 și a deciziei Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2016, solicitând casarea
hotărârilor instanțelor ierarhic inferioare și emiterea unei noi decizii de respingere a
pretențiilor înaintate de Ganiuc Tatiana.
În motivarea recursului recurentul a indicat că proprietarul apartamentului, Ganiuc
Tatiana nu a fost deconectată de la apă caldă, deoarece acesta nu a solicitat expres prin
cerere scrisă, așa cum prevede regulamentul.
Susține că nu este înregistrată nici o cerere la Întreprinderea municipală de
gestionare a fondului locativ nr.15 pentru a se putea efectua deconectarea/reconectarea
de la sistemul de alimentare cu apă caldă menajeră, așa cum prevede respectarea
procedurii din anexa 6 pct.4-8 din hotărârea Guvernului din 19 februarie 2002. Prima
cerere în acest sens a fost adresată abia la 09 iulie 2012, iar până la această perioadă
contorul nu era decontat.
Consideră recurentul că instanța de apel incorect a apreciat probele și normele
materiale.
Recurentul a depus cerere de recurs în temeiul art. 432, alin. (2), lit. c) Codul de
procedură civilă, care statuează expres că se consideră că normele de drept material au
fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească a interpretat în
mod eronat legea.
Prin referința depusă la 13 martie 2017 Ganiuc Tatiana a indicat că cereea de
recrus nu se încadrează prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură
civilă. A pledat pentru inadmisibilitatea recursului.
Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs menționează că,
Curtea de Apel Chișinău a emis dispozitivul deciziei la 22 noiembrie 2016.
2
Potrivit scrisorii de comunicare copia deciziei a fost expediată părților la 09
decembrie 2016 (f.d.139), iar la materialele cauzei lipsește dovada recepționării acesteia
de către părți.
Potrivit prevederilor art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în
termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.
Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.
Cererea de recurs a fost depusă la 11 ianuarie 2017, respectiv recursul se consideră
depus în termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.
În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după
parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității
recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre
necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.
Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate
în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate
cu alin. (2).
Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului civil, comercial și de
contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.
Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)
Codul de procedură civilă.
În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se
consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute
la art. 432 alin. (2), (3) și (4).
Instanța de recurs reține, că examinarea chestiunii privind admisibilitatea
recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs
cu temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.
La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se
încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare
a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul
judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.
Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu
constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secțiunii
a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,
verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.
Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din
Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de
apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau
alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma
probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.
Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate
interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că
instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de
apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.
Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.
În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la
instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului
Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acest este în special cazul
condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o
3
reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă
de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui
recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva
Franței, pct. 45).
Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața
instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor
respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și
de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten v. Norway,
hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).
La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii
de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt pot fi
conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991,
, Seria A, nr. 212-A).
În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se
constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători
decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității
recursului.
Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu
privire la fondul recursului.
Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Întreprinderea
municipală de gestionare a fondului locativ nr.15 nu se încadrează în temeiurile
prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare,
este inadmisibil.
În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură
civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție,
d i s p u n e:
Recursul declarat de Întreprinderea municipală de gestionare a fondului locativ
nr.15, se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.
Președintele completului,
Valentina Clevadî
judecători Galina Stratulat
Dumitru Mardari
4