3ra-228/17 — cu privire la anularea actului de depistare a încălcării clauzei contractuale și a recalculului efectuat
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la anularea actului de depistare a încălcării clauzei contractuale şi a recalculului efectuat
- Temei legal
- temeiurile inadmisibilităţii recursului
3ra-228/17 — cu privire la anularea actului de depistare a încălcării clauzei contractuale și a recalculului efectuat (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
prima instanță: V. Gîrleanu nr. 3ra-228/17 instanța de apel: V. Pruteanu, L. Popova, A. Gavrilița ÎNCHEIERE 01 martie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Iuliana Oprea Ion Druță examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Julieta Savițchi în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Julietei Savițchi împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Gaz Natural Fenosa Furnizare Energie” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la anularea actului de depistare a încălcării clauzei contractuale și a recalculului efectuat împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 septembrie 2016, prin care a fost respins apelul declarat de Julieta Savețchi și menținută hotărârea primei instanțe constată: La 30 ianuarie 2015, Julieta Savițchi a depus cerere de chemare împotriva ÎCS „Gaz Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL cu privire la anularea actului de depistare a încălcării clauzei contractuale și a recalculului efectuat În motivarea acțiunii a invocat că la 24 decembrie 2014 în timp ce lipsea de la domiciliu, inspectorii ÎCS „Gaz Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL au efectuat un control pentru a verifica potențiala conectare ilegală la sursa de energie electrică în baza unui denunț al vecinilor cu care se află în relații ostile.
Indică că inspectorii au efectuat controlul și măsurările de rigoare a contorului, constatând că nu sunt defecte, iar energia electrică consumată la apartamentul nr. 20 trece prin contor. La solicitarea inspectorilor ÎCS „Gaz Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL au fost conduși și în subsolul blocului locativ. Iar peste câteva zile a primit prin poștă de la ÎCS „Gaz Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL actul nr. 028088 din 24 decembrie 2014 de depistare a încălcării clauzelor contractuale, prin care s-a constatat că apartamentul ei ar fi fost conectat ilegal la sursa cu energie electrică, la panoul electric de la scara nr. 2. 1 Explică că apartamentul ei se află la scara trei, iar inspectorii nu au arătat că acel cablu conectat ilegal la scara nr. 2 ar duce direct în apartamentul nr. 20. Consideră că actul de control a fost întocmit în baza presupunerilor și a denunțului vecinilor.
Menționează că în actul de control au fost indicate mai multe obiecte electrice vechi care le păstra în subsol, unele din ele nefuncționale, fiind păstrate pentru piese de rezervă. Tot în subsol a fost adus la păstrare un frigider de către Livia Lupașco, locuitoarea apartamentului nr. 17. Indică că din numărul obiectelor din care o parte nu sunt funcționale, a fost întocmit și actul de recalculare, fiind aplicată la 14 ianuarie 2015 o amendă în mărime de 13 832 lei care a fost obligată să o achite în termen de 14 zile. Susține că nu are posibilitate să achite suma stabilită în condițiile în care soțul ei nu este angajat în câmpul muncii și are la întreținere doi copii minori. Își întemeiază pretențiile în baza dispozițiilor art. 16, 21 din Legea contenciosului administrativ.
Solicită admiterea acțiunii, anularea actului nr. 028088 din 24 decembrie 2014, anularea recalculului efectuat în baza procesului-verbal nr. 28088. Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 09 octombrie 2015, acțiunea a fost respinsă ca nefondată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 28 septembrie 2016, a fost respins apelul declarat de Julieta Savițchi și menținută hotărârea primei instanțe. La 29 decembrie 2016, Julieta Savițchi a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și hotărârii primei instanțe cu pronunțarea unei hotărâri de admitere a acțiunii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată și a hotărârii primei instanțe considerându-le ilegale și neîntemeiate.
Obiectează că prima instanță nu a stabilit toate circumstanțele de fapt relevante pentru soluționarea cauzei dând o apreciere greșită circumstanțelor de fapt stabilite, ajungând incorect la concluzia respingerii acțiunii. Menționează că în conformitate cu prevederile contractului de furnizare a energiei electrice consumatorului consumatorul are dreptul să fie prezent la controlul și testarea contorului ce măsoară energia electrică consumată de el. Consideră că i s-a încălcat dreptul său prin efectuarea controlului în absența sa, nu i-a fost cunoscut scopul efectuării controlului, atunci când potrivit pct. 157 din Regulamentul pentru furnizarea și utilizarea energici electrice trebuia să-i fie comunicat.
Susține că nu a fost probat faptul conectării neautorizate prin cablu anume a imobilului său la magistrală. Actul litigios a fost întocmit doar de lucrătorii ÎCS „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL. La fel, indică că actul de control întocmit de intimat, contrar prevederilor pct. 164 din Regulament a fost expediat abia peste două săptămâni, cu toate că trebuia să-i fie expediat cel târziu în trei zile. La fel indică că nu a fost prezentat calculul sumei de 13832 lei, inclusă în factură pentru consum fraudulos. 2 Prin urmare consideră că au fost admise de către pârât mai multe încălcări atât de procedură cât și de fapt.
Prima instanță nu a ținut cont de argumentele apelantului, iar la emiterea hotărâri au fost aplicate eronat actele normative, argumentele instanței de fond fiind declarative, nu a fost invocat motivul din care instanța a ajuns la concluzia de a respinge acțiunea ca nefondată iar instanța de apel doar a indicat la faptul că hotărârea contestată este una legală iar apelul declarat este neîntemeiat, fără a motiva decizia luată sub nicio formă. De către instanțele ierarhic inferoare au fost ignorate cu bună știință declarația martorului, explicațiile agenții constatatori din partea „Gaz Natural Fenosa” care au declarat în instanța de judecată că nu sunt siguri și că ei presupun că prin rețeaua veche ar fi fost efectuată conectarea frauduloasă a apartamentului 20, aspect care nici nu se regăsește în decizia motivată.
În susținerea recurului specifică prevederole art. 1, alin. (2), 3 alin (1), 14 din Legea contenciosului administrativ și art. 12 alin. (1) CPC. Iar, prin prisma art. 26 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ, conchide că actul nr. 028088 din 24 decembrie 2014 a fost întocmit contrar legii. La 13 februarie 2017, prin intermediul oficiului poștal ÎCS „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL a depus referință la cererea de recurs, prin care a solicitat de a considera recursul declarat de Julieta Savițchi, ca inadmisibil și neîntemeiat. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.
Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părților la 21 noiembrie 2016, fapt confirmat prin scrisoarea de însoțire (f. d. 85). Informații cu privire la data recepționării copiei deciziei de către recurentă la materialele cauzei lipsesc. Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 septembrie 2014, în termenul legal. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. 3 Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.
Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Julieta Savițchi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.
Aici, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Julieta Savițchi, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Julieta Savițchi ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de Julieta Savițchi se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Iuliana Oprea Ion Druță 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.