3ra-723/17 — anularea actelor administrative

3ra-723/17 — anularea actelor administrative (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 3ra – 723/17

prima instanță: Judecătoria Căușeni

Judecător: M. Tertea

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău

Judecători: M. Ciugureanu, Gr. Dașchevici, I. Cotruță

Î N C H E I E R E

12 iulie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Nicolae Craiu și Oleg Sternioală

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Mihalachi Victor,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Mihalachi

Victor împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Gas Natural Fenosa Furnizare

Energie” Societate cu Răspundere Limitată, privind anularea actelor administrative,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 16 noiembrie 2016, prin care a

fost respins apelul declarat de Mihalachi Victor, fiind menținută hotărârea

Judecătoriei Căușeni din 31 mai 2016,

c o n s t a t ă :

La 21 aprilie 2016, Mihalachi Victor a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie”

Societate cu Răspundere Limitată, privind anularea actelor administrative.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că, la 12 februarie 2016, ora 7:00,

la domiciliul său s-au prezentat colaboratorii Î.C.S. „Gas Natural Fenosa Furnizare

Energie” S.R.L., care au verificat contorul electric. În urma controlului efectuat,

aceștia i-au arătat că a fost schimbată schema de conectare. Astfel, Mihalachi Victor a

susținut că a demonstrat că aparatul de măsurat cantitatea consumată de energie

electrică este sigilat și nu a efectuat intervenții asupra acestuia. Cu toate acestea,

reprezentanții pârâtului au întocmit actul, iar reclamantul l-a semnat, indicând că

contorul a fost instalat în absența sa de lucrătorii companiei.

Mihalachi Victor a relatat că, la mijlocul lunii martie, a primit decizia nr.

0505/12287-20160219 cu recalcularea plății în sumă de 10 808,58 lei. Împotriva

acesteia, la 22 martie 2016, a depus cerere prealabilă, prin care a solicitat anularea

deciziei, însă cererea a fost respinsă.

Suplimentar, în susținerea poziției sale, reclamantul a invocat că sigiliul de la

contor nu era deteriorat, iar toate facturile au fost achitate în termen.

Solicită Mihalachi Victor, anularea deciziei nr. 0505/12287-20160219, actul nr.

C 035612 din 12 februarie 2016 și factura de plată în sumă de 10 808,58 lei (f. d. 3).

Pagină 1 din 6

Pe parcursul examinării cauzei, pârâtul Î.C.S. „Gas Natural Fenosa Furnizare

Energie” S.R.L. a formulat referință în întâmpinarea cererii de chemare în judecată,

prin care a cerut respingerea acțiunii în temeiul art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea

contenciosului administrativ (f. d. 17 – 20).

La 27 mai 2016, Mihalachi Victor a depus, prin cancelaria Judecătoriei

Căușeni, cererea de extindere a pretențiilor sale din acțiunea inițială, solicitând

obligarea Î.C.S. „Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” S.R.L. să conecteze casa de

locuit la energie electrică (f. d. 39).

Cererea indicată supra a rămas la faza primirii spre examinare, însă nici

Mihalachi Victor nu a solicitat acceptarea acesteia în procedură (f. d. 41).

Prin hotărârea Judecătoriei Căușeni din 31 mai 2016, a fost respinsă acțiunea

ca fiind neîntemeiată (f. d. 44, 47 – 49).

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 16 noiembrie 2016, a fost respins

apelul declarat de Mihalachi Victor, fiind menținută hotărârea Judecătoriei Căușeni

din 31 mai 2016 (f. d. 75 – 78).

La adoptarea soluției, instanța de apel a constatat că instanța de fond a stabilit

corect că actele contestate de Mihalachi Victor au fost emise în corespundere cu

prevederile legii. Astfel, instanța de apel a aplicat art. 66 alin. (5) din Legea cu privire

la energia electrică și punctele 21, 49 lit. a), d), i) și j), 93, 94, 165 din Regulamentul

pentru furnizarea și utilizarea energiei electrice, aprobat prin hotărârea Agenției

Naționale pentru Reglementare Energetică nr. 393 din 15 decembrie 2010.

În aceeași ordine de idei, instanța de apel a respins argumentul lui Mihalachi

Victor cu privire la ignorarea de către instanța de fond a prevederilor punctului 15 din

Regulamentul menționat mai sus, deoarece este irelevant speței în cauză. Or, în

punctul citat, se indică despre responsabilitatea furnizorului privind furnizarea fiabilă

a energiei electrice (f. d. 78).

La 21 februarie 2017, Curtea de Apel Chișinău le-a expediat participanților la

proces copia deciziei integrale din 16 noiembrie 2016 (f. d. 79).

La 3 mai 2017, Mihalachi Victor a declarat recurs împotriva deciziei Curții de

Apel Chișinău din 16 noiembrie 2016, solicitând casarea acesteia și a hotărârii primei

instanței din 31 mai 2016, cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere integrală a

acțiunii.

În motivarea ilegalității deciziei contestate, recurentul a afirmat că instanțele

judecătorești nu au putut demonstra cine a instalat sigiliile deja folosite, atâta vreme

cât acestea se păstrează la furnizor și sunt strict numerotate.

De asemenea, Mihalachi Victor a susținut că instanțele ierarhic inferioare au

ignorat prevederile punctului 15 din Regulamentul pentru furnizarea și utilizarea

energiei electrice.

În final, recurentul a precizat că instanța nu s-a pronunțat în privința cererii

suplimentare, prin care a cerut obligarea Î.C.S. „Gas Natural Fenosa Furnizare

Energie” S.R.L. să conecteze casa de locuit la energie electrică.

La 24 mai 2017, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă, Curtea Supremă de Justiție a comunicat cererea de recurs Î.C.S. „Gas Natural

Fenosa Furnizare Energie” S.R.L., informând că referința se depune în termen de o

lună de la data primirii scrisorii. În mod corespunzător, dacă referința nu este

Pagină 2 din 6

prezentată în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia (f.

d. 88).

La 2 iunie 2017, intimatul, prin intermediul avocatului Macovei Artur a depus

o referință în întâmpinarea recursului, solicitând declararea acestuia ca fiind

inadmisibil (f. d. 90 – 91).

Analizând admisibilitatea recursului, conform art. 440 din Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că cererea de recurs formulată de Mihalachi Victor este

inadmisibilă, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face

un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2).

Materialele cauzei dovedesc faptul că recursul nu a fost examinat anterior, fiind

respectate, totodată, dispozițiile art. 430 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele cauzei, rezultă că decizia integrală a instanței de apel din 16

noiembrie 2016 a fost expediată în adresa părților la 21 februarie 2017 (f. d. 79), însă

nu există dovada primirii acesteia de către participanții la proces. De fapt, deși

recurentul invocă că a primit copia de pe decizie la 10 martie 2017, nu a probat

recepționarea exactă a acesteia. Totodată, potrivit plicului prezentat de ultimul, se

confirmă că scrisoarea, care conținea actul contestat, a ieșit din biroul (oficiul) poștal

la 8 martie 2017 (f. d. 84). Totuși, în lipsa unor înscrisuri pertinente, instanța de

recurs nu poate constată cu precizie momentul, când a fost comunicată hotărârea

integrală.

Astfel, în atare situație și pentru a nu îngrădi persoanei accesul liber la justiție,

instanța de judecată consideră că recursul declarat de Mihalachi Victor este depus în

termenul prevăzut mai sus.

Din considerentele prezentate mai sus, instanța conchide că cererea de recurs

nu a întrunit condițiile de inadmisibilitate prevăzute de art. 433 lit. b), c), d) din

Codul de procedură civilă, fiind necesar, finalmente, de a examina argumentele

susținute în recurs prin prisma art. 433 lit. a).

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând

încadrarea în dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a

temeiurilor invocate în recurs, precum și având în vedere poziția formulată în

referință, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a)

CPC, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural. Temeiurile declarării recursului sunt enumerate exhaustiv în

alineatele (2), (3) și (4) ale acestui articol.

Rațiunea acestor dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia judecarea

recursului exercitat conform Secțiunii II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de

Pagină 3 din 6

procedură civilă, are un caracter devolutiv și privește doar problemele de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în

fapt. În aceste condiții, trebuie observat caracterul extraordinar al aceste căi de atac,

la care se poate recurge doar în cazurile excepționale enunțate de dispozițiile art. 432

alin. (2), (3), (4) din Codul de procedură civilă.

Din acest punct de vedere, completul Colegiului își propune să verifice esența

și temeiurile recursului, dar și argumentele privind caracterul nelegal al deciziei

atacate, în limitele în care au fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO).

Instanța subliniază că în materie civilă Convenția nu garantează un drept de

recurs, dar că o eventuală procedură de examinare a admisibilității acestuia face

incident articolul 6 (a se vedea, inter alia, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie

2009, para. 24; Akaki Tchaghiashvili v. Georgia, 2 septembrie 2014, para. 34).

În plus, un stat care dispune de astfel de instanțe de recurs are obligația să se

asigure că justițiabilii se bucură de principiile unui proces echitabil garantate de art. 6

alin. (1), în special de dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi audiat. (a se

vedea, de exemplu, Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, para. 39 – 40;

Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, para. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la un

tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor

înaintate prin intermediul căilor de atac, întrucât însăși natura sa solicită o

reglementare specială din partea statului, care beneficiază de o anumită marjă de

apreciere. În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale

de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1 septembrie 2016, para.

34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, para. 64).

În același timp, în jurisprudența sa consecventă, Curtea Europeană a precizat că

interpretarea normelor de procedură reprezintă o chestiune de drept intern și ține, în

principiu, de competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (a se vedea, de exemplu, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem,

para. 25; Vučković și alții v. Serbia (excepții preliminare), 25 martie 2014, para. 80;

Miessen v. Belgia, ibidem, para. 70).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea

de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În același context, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură civilă

prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de

drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4) stabilește că

săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a

recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut conduce

la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul în

care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Pagină 4 din 6

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă urmăresc protejarea

interesului părții, precum și competența asigurării interpretării unitare a legii de către

Curtea Supremă de Justiție. Aceste limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind

cerințele securității juridice și bunei-administrări a justiției (a se vedea, mutatis

mutandis, Beniamin Nersesyan v. Armenia, 19 ianuarie 2010, para. 22; Erfar – Avef,

ibidem, para. 41, Marc Brauer, ibidem, para. 35; Miessen, ibidem, para. 67;

Trevisanato v. Italia, 16 decembrie 2016, para. 36 - 37).

În speță, instanța constată că cererea de recurs declarată de către Mihalachi

Victor este formulată în baza art. 357, 358, 360, 364, 365 din Codul de procedură

civilă. Cu toate acestea, ultimul a invocat că instanța de apel nu a aplicat legea care

trebuia să fie aplicată și a interpretat eronat legea, așa cum este prevăzut în articolul

432 alin. (2) lit. a) și c) din Codul de procedură civilă.

Completul judiciar notează că-i revine obligația de a verifica dacă argumentele

recurentului întrunesc condițiile necesare pentru a declara admisibil cererea acestuia,

inclusiv dacă normele de drept invocate în favoarea punctului său de vedere sunt

incidente la soluționarea fondului cauzei.

Din analiza conținutului cererii de recurs, reiese în mod cert că recurentul a

reluat criticile formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de

apel deja s-a pronunțat. De altfel, Mihalachi Victor nu arată motivele nelegalității

hotărârii instanței de apel, ci se mulțumește să afirme abstract că instanța nu a aplicat

legea care trebuia să fie aplicată și a interpretat eronat legea, fără nici o observație

pertinentă speței.

În baza celor prezentate, completul Colegiului observă că Mihalachi Victor nu

a adus suficiente argumente cu privire încălcările comise de instanța de apel, pe care

le-ar fi considerat esențiale și ar putea obliga instanța de recurs să primească cererea

acestuia spre examinarea în fond și, eventual, să caseze/modifice hotărârea

judecătorească contestată. Prin urmare, temeiurile invocate nu sunt compatibile cu

cerințele prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de Convenție,

instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească poate varia în

funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v. Finlanda, 19

decembrie 1997, para. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002, para. 2; Hansen

v. Norvegia, 2 octombrie 2014, para. 71 – 74). De fapt, în concepția instanței

europene, art. 6 alin. (1) nu impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de

recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge un recurs, ca fiind

„lipsit de șanse de succes” (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr.

2), ibidem, para. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem, para. 23 – 24; Akaki

Tchaghiashvili, ibidem, para. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, para. 45).

Mai mult, instanța observă că recurentul Mihalachi Victor a formulat prezenta

cerere după ce a beneficiat de o procedură contradictorie pe fond și a avut

posibilitatea de a fi audiat de o primă instanță și de o instanță de apel, care au fost

competente de a examina toate chestiunile de fapt și de drept relevante litigiului (a se

vedea, mutatis mutandis, Levages Prestations Services v. Franța, 23 octombrie 1996,

Pagină 5 din 6

para. 48; A. Menarini Diagnostics S.R.L. v. Italia, 27 septembrie 2011, para. 59;

Akaki Tchaghiashvili, ibidem, para. 34).

În sfârșit, în limitele impuse de art. 439 alin. (3) din Codul de procedură civilă,

instanța conchide că recursul dedus judecății nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”,

adică nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, care ar cuprinde încălcări esențiale

sau aplicări eronate a normelor de drept material sau procedural din partea instanței

judecătorești ierarhic inferioară. Din aceste raționamente, completul Colegiului

constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă.

Deci, conjunctură stabilită mai sus confirmă că există un raport rezonabil de

proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit, iar, în viziunea instanței,

însăși esența dreptului de acces la instanță nu a fost afectată.

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide în

mod unanim că recursul declarat de către Mihalachi Victor nu ridică probleme de

drept și nu poate fi acceptat spre examinarea în fond, urmând a fi considerat

inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Mihalachi Victor.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Nicolae Craiu

Oleg Sternioală

Pagină 6 din 6