Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 28.12.2016
respins

2r-1116/16 — încălcarea dreptului de proprietate

HOTĂRÂRE
28.12.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
încălcarea dreptului de proprietate
Temei legal
restituirea cererii de apel
Citează această cauză
2r-1116/16 — încălcarea dreptului de proprietate (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr.2r-1116/16 Instanța de fond: Judecătoria Orhei – E. Buzu Instanța de apel: CA Chișinău – V. Pruteanu, L. Popova, A. Gavrilița D E C I Z I E 28 decembrie 2016 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului Tamara Chișca- Doneva, Judecători Ion Druță, Maria Ghervas, examinînd recursul declarat de către avocatul Serghei Șteliman în interesele lui Mihail Goriuc în pricina civilă la acțiunea Primăriei Sămănanca împotriva lui Mihail Goriuc, intervenienți accesorii Larisa Goriuc și Oficiul Cadastral Teritorial Orhei privind încălcarea dreptului de proprietate, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 02 noiembrie 2016, C O N S T A T Ă: Primăria Sămănanca, r-nul Orhei la data de 16 decembrie 2015 s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Mihail Goriuc, intervenient accesoriu Larisa Goriuc și OCT Orhei, prin care a solicitat demolarea gardului construit necorespunzător și să elibereze sectorul de teren, proprietate publică a Primăriei satului Sămănanca r-nul Orhei cu lungimea de 25m și lățimea de 5m ( f.d.

2). Prin hotărârea Judecătoriei Orhei din data de 03 iunie 2016 s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de către Primăria Sămănanca, r-nul Orhei, s-a obligat Mihail Goriuc să demoleze gardul construit nelegitim pe proprietatea publică a Primăriei Sămănanca și să elibereze sectorul de teren cu suprafața de 0,0115 ha pe segmentele 10-9-8-7-6-10 conform Planului geometric al bunului imobil elaborat de Oficiul Cadastral Teritorial Orhei din 10 mai 2016, cu suportarea tuturor cheltuielilor de către pîrît, s-a încasat de la Mihail Goriuc în beneficiul Primăriei Sămănanca suma de 1 077,43 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ( f.d. 41, 50-53).

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la data de 01 iulie 2016 Mihail Goriuc prin intermediul avocatului Serghei Șteliman a contestat-o cu apel preliminar, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărârii Judecătoriei Orhei din data de 03 iunie 2016, cu emiterea unei hotărâri noi privind respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată ( f.d. 44-45). 1 Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din data de 02 septembrie 2016 nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Mihail Goriuc, s-a acordat apelantului termen până la data de 02 noiembrie 2016 pentru prezentarea apelului motivat ( f.d. 57-58). La data de 01 noiembrie 2016 avocatul Serghei Șteliman în interesele lui Mihail Goriuc, prin intermediul faxului a depus cerere privind acordarea unui termen suplimentar pentru prezentarea apelului motivat ( f.d.

65). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din data de 02 noiembrie 2016 s-a respins cererea avocatului Serghei Șteliman cu privire la acordarea unui termen suplimentar de a prezenta cererea de apel motivată, s-a restituit cererea lui Mihail Goriuc în legătură nu neînlăturarea neajunsurilor menționate prin încheierea instanței de apel din data de 02 septembrie 2016, s-a restituit apelantului prin intermediul Trezoreriei de Stat, taxa de stat achitată la depunerea cererii de apel conform ordinului de plată nr. 2100 din 01 iulie 2016 în mărime de 75 lei ( f.d. 67,68-70). Nefiind de acord cu încheierea instanței de apel, la data de 22 noiembrie 2016 avocatul Serghei Șteliman în interesele lui Mihail Goriuc a depus recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii contestate cu emiterea unei hotărâri noi prin care să fie acordat un termen suplimentar pentru depunerea cererii de apel motivată ( f.d.

73-74). În motivarea recursului avocatul Serghei Șteliman a indicat, că nici el și nici Mihail Goriuc nu au primit hotărârea motivată, astfel a fost în imposibilitatea de a prezenta apelul motivat. În conformitate cu art. 425 CPC termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile. Potrivit practicii judiciare intervalul de timp stabilit de lege în cadrul căruia părțile sunt în drept să declare recurs este de 15 zile din momentul pronunțării încheierii sau primirii textului integral al încheierii. Din materialele cauzei rezultă, că încheierea contestată cu recurs a fost pronunțată la data de 02 noiembrie 2016, expediată prin intermediul oficiului poștal la data de 07 noiembrie 2016 ( f.d.

73), confirmarea privind recepționarea acesteia de către recurent la materialele dosarului lipsește În lipsa cărorva informații în materialele dosarului privind data recepționării acestor încheieri, instanța de recurs consideră recursul depus în termen și posibil controlul judiciar asupra încheierii contestate. Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile recursului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii Curții de Apel Chișinău din 02 noiembrie 2016. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC „instanța de recurs, după ce judecă recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea”.

2 Conform art. 368 alin. 1 CPC „dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute de 364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel dispune printr-o încheiere să nu să se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor”. Astfel, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din data de 02 septembrie 2016 nu s-a dat curs cererii de apel depusă de către avocatul Serghei Șteliman în interesele lui Mihail Goriuc, acordîndu – i - se termen până la data de 02 noiembrie 2016 pentru prezentarea apelului motivat. Potrivit dispoziției art. 110 CPC „ termenul de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte”.

La data de 01 noiembrie 2016 avocatul Serghei Șteliman a solicitat prelungirea termenului de prezentare a apelului motivat, indicînd că nu a primit hotărârea primei instanțe motivată, astfel este în imposibilitatea de a prezenta apelul motivat și de a se conforma încheierii instanței de apel din data de 02 septembrie 2016. Instanța de apel prin încheierea din data de 02 noiembrie 2016 a respins cererea avocatul Serghei Șteliman cu privire la acordarea unui termen suplimentar și a restituit apelul. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție nu poate reține drept temei de casare a încheierii instanței de apel argumentul recurentului precum că a fost în imposibilitatea de a prezenta apelul motivat, din cauza nerecepționării hotărârii primei instanțe.

La caz, instanța de recurs constată, că hotărârea Judecătoriei Orhei a fost pronunțată la data de 03 iunie 2016, fiind redactată integral la data de 11 iulie 2016 ( f.d. 50-53), expediată în adresa participanților la proces la data de 12 iulie 2016 ( f.d. 54). Totodată înstanța de recurs menționează, că la data de 13 iulie 2016 cauza a fost expediată în adresa Curții de Apel Chișinău, fiind recepționată la data de 19 iulie 2016, fapt confirmat prin ștampila aplicată pe coperta dosarului. Astfel, atît apelantul Mihail Goriuc cît și avocatul acestuia Serghei Șteliman au avut suficient timp pentru a face cunoștință cu hotărârea motivată emisă de Judecătoria Orhei, atît prin intermediul Curții de Apel Chișinău cît și pe pagina web a Judecătoriei Orhei.

Instanța de recurs reține și jurisprudența CEDO, potrivit căreia participanții procesului de judecată, inițiind proceduri în justiție, urmează să-și asume un rol activ, urmărind cu diligență derularea procesului său și să dispună cu bună-credință de drepturile sale procedurale. Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de justiție consideră necesar a menționa și faptul că recurentul, cunoscînd despre pronunțarea încheierii de a nu da curs cererii de apel pe motivul neprezentării apelului motivat, nu a luat măsurile necesare după cum sugerează jurisprudența 3 CEDO, de a proteja drepturile sale de acces la instanță, prin depunerea unui apel motivat. Potrivit art. 56 alin. 3) Cod de procedură civilă participanții la proces sunt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale.

În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă. Buna-credință prezumă, că partea este obligată la intervale rezonabile de timp să manifeste diligentă și să se intereseze de soarta dosarelor despre care cunosc cu certitudine că se află pe rolul instanței cu participarea lor și să respecte termenele prevăzute de lege. Ținînd cont de cele menționate și avînd în vedere faptul că încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea instanței de apel.

Reieșind din cele expuse, în baza art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție D E C I D E: Se respinge recursul declarat de către avocatul Serghei Șteliman în interesele lui Mihail Goriuc. Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 02 noiembrie 2016 în pricina civilă la acțiunea Primăriei Sămănanca împotriva lui Mihail Goriuc, intervenienți accesorii Larisa Goriuc și Oficiul Cadastral Teritorial Orhei privind încălcarea dreptului de proprietate. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței Tamara Chișca- Doneva Judecători Ion Druță Maria Ghervas 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-03-01
0,92
3r-33/17 — contestarea actului administrativ, stabilirea hotarelor de teren, eliberarea titlului de autentificare a dreptului detinatorului de teren cu demolarea constructiei neautorizate
Prima instanţă, Jud. Orhei: S. Procopciuc dosarul nr. 3r-33/17 Instanţa de apel, Curtea de Apel Chișinău: A. Panov, M. Anton, I. Cotruță D E C I Z I E 01 martie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al
CSJ 2016-11-30
0,92
2ra-2652/16 — înlăturarea obstacolelelor și demolarea din cont propriu a gardului de beton
prima instanţă – M. Malanciuc dosarul nr. 2ra-2652/16 instanţa de apel – T. Duca, S. Procopciuc, A. Rotaru ÎNCHEIERE 30 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în c
CSJ 2017-01-25
0,92
2r-4/17 — Încălcarea dreptului de proprietate
Prima instanță: judecătoria Bălţi Dosarul nr.2r-4/17 judecător: A.Vrînceanu Instanța de apel: Curtea de Apel Bălţi judecători: E.Ababii, A.Garbuz, N.Chircu D E C I Z I E 25 ianuarie 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contenc
CSJ 2017-11-29
0,92
3ra-1261/17 — constatarea nulității actului de constatare pe teren, obligarea de a stabili hotarele anterioare, obligarea să elibereze titlul de autentificare a dreptului deținătorului de teren și obligarea să demoleze construcția neautorizată; anularea planului geometric, titlurilor de autentificare a dreptului deținătorului de teren, crearea unei comisii pentru stabilirea hotarelor corecte și efectuarea măsurărilor repetate la terenuri
re a dreptului deţinătorului de teren, crearea unei comisii pentru stabilirea hotarelor corecte şi efectuarea măsurărilor repetate la terenuri, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 iulie 2017, corectată prin încheierea din 05 s
CSJ 2016-12-01
0,92
3ra-1706/16 — contestarea actului administrativ
prima instanţă: S. Lazari dosarul nr. 3ra-1706/16 instanţa de apel: N. Vascan, E. Fistican, V. Negru Î N C H E I E R E 01 decembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă