2rhc-116/16 — încasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea datoriei
- Temei legal
- temeiurile declarării revizuirii
2rhc-116/16 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
Dosarul nr. 2rhc-116/16 Curtea de Apel Chișinău Judecători: N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu Curtea Supremă de Justiție Judecători: V. Doagă, S. Moldovan, I. Oprea Î N C H E I E R E 28 decembrie 2016 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței Valeriu Doagă, Judecători, Sveatoslav Moldovan, Iuliana Oprea examinând cererea de revizuire depusă de către Socolov Alexei, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Banca Comercială „Energbank” Societatea pe Acțiuni împotriva societății cu răspundere limitată „Omprico Invest”, Socolov Alexei și intervenient accesoriu Socolov Tatiana cu privire la încasarea datoriei bancare, împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 09 iunie 2016, prin care a fost respins recursul, c o n s t a t ă Reclamanta BC „Energbank” SA a depus o cerere de chemare în judecată către SRL „Omprico Invest”, Socolov Alexei, intervenient accesoriu Socolova Tatiana privind încasarea datoriei bancare.
Prin încheierea Judeătoriei Rezina din 27.03.2013 examinarea cauzei a fost suspendată pînă la soluționarea de către instanța ierarhic superioară și pronunțarea unei decizii irevocabile pe marginea acțiunii civile înaintate de Socolova Tatiana către BC„Energbank”SA privind declararea nulității contractului de fidejusiune. Prin încheierea Judecătoriei Rezina din 07.10.2015 s-a reluat examinarea în fond a cauzei civile la cererea de chemare în judecată înaintată de BC„Energbank”SA către SRL „Omprico Invest”, Socolov Alexei, intervenient accesoriu Socolova Tatiana privind încasarea datoriei bancare. La data de 13.11.2015 Socolov Alexei a depus cerere de strămutare a pricinii de la Judecătoria Rezina, în temeiul art. 43 alin. (2) lit. f) CPC, la o altă instanță de judecată(f.d.
155-156). 1 Prin încheierea protocolară a Judecătoriei Rezina din 17.11.2015, în temeiul art.43 alin.(2) lit.f) CPC cauza a fost înaintată Curții de Apel Chișinău în vederea soluționării chestiunii strămutării la o altă instanță (f.d. 157-158). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 08.12.2015, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea înaintată de Socolov Alexei privind strămutarea de la Judecătoria Rezina a pricinii civile la cererea de chemare în judecată înaintată de BC„Energbank”SA către SRL „Omprico Invest”, Socolov Alexei, intervenient accesoriu Socolova Tatiana privind încasarea datoriei bancare (f.d. 161-163). La data de 15.01.2016 Socolov Alexei a depus cerere de revizuire, în temeiul art.449 CPC împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 08.12.2015, solicitînd admiterea cererii de revizuire, casarea încheierii Curții de Apel Chișinău din 08.12.2015, cu adoptarea unei noi încheieri de admitere a cererii de strămutare a pricinii.
În motivarea cererii de revizuire a indicat că, nu este de acord cu încheierea nominalizată și consideră că la adoptarea acesteia Curtea Supremă de Justiție a încălcat și a aplicat eronat normele de drept material și procedural, iar concluziile acesteia sunt contradictorii, în acest sens, încheierea contestată urmează a fi casată. Menționează că, în anul 2012, Banca Comercială „Energbank” S.A. a depus la Judecătoria Rezina cererea de chemare în judecată privind încasarea în mod solidar de la societatea comercială "Omprico-Invest" S.R.L. și domnul Socolov Alexei, intervenienți accesoriu Socolova Tatiana, a datoriei bancare în mărime de 2 179 195,67 lei, iar în viziunea reclamantului, această datorie sa format în urma nerambursării la timp a creditorului acordat de banca nominalizată societății comerciale "Omprico-Invest" S.R.L..
Afirmă că, la data de 30 martie 2010, între societatea comercială "Omprico- Invest" S.R.L. și compania chineză "Sichuan Hekai Import & Export Trading Co" L.T.D. a fost semnat Contractul nr. 1-KT, în conformitate cu care societatea comercială "Omprico-Invest" S.R.L. urma să fabrice și să comercializeze companiei chineze producția alcoolică fină, însă, în luna aprilie 2010 I.M. "Servicii Comunale Locative" Rezina fară nici un temei juridic și ilegal au distrus sistemul de aprovizionare cu apă (apeduct) ce aparține cu drept de proprietate societății comerciale "Omprico- Invest" S.R.L. în baza Contractului de vînzare-cumpărare din 19.02.2004. Susține că, ca rezultat S.C. "Omprico-Invest" S.R.L. nu a putut executa obligațiunile asumate față de compania chineză, iar în temeiul prevederilor art.8, 11, 14 și 514 din Codul civil, a fost intentată acțiunea civilă față de Î.M.
"Servicii Comunale Locative" Rezina privind repararea prejudicii. Relevă că, pe parcursul examinării acestui litigiu în instanțele naționale, a fost de nenumărate ori intimidat de către Eleonora Graur, ce ocupă funcția de Președinte al raionului Rezina, aleasă din partea Partidului Democrat din Moldova, și motivat să renunțe la acțiunea înaintată, iar în caz contrar, va avea un șir de dosare penale, 2 din motiv că această persoană are influență, atît asupra Procuraturii raionului Rezina, în persoana Procurorului raionului Rezina, domnului Roșea Andrei, care totodată este și nepotul acesteia, cît și evident asupra Judecătoriei Rezina.
Invocă că, nu a renunțat la acțiune, însă, în final, necătînd la faptul că Judecătoria Rezina a admis cererea înaintată, atît Curtea de Apel Chișinău cît și Curtea Supremă de Justiție, au respins-o ca neîntemeiată și ilegală, astfel, este clar de ce Curtea de Apel Chișinău și Curtea Supremă de Justiție au declarat cererea ca neîntemeiată și ilegală, fară a intra în esența cauzei, resursul administrativ în Republica Moldova are prioritarea față de probele prezentate sau acțiunile ilegale ale autorităților publice.
Explică că, Eleonora Graur a reușit prin intermediul resursului administrativ să obțină cîștig de cauză în cadrul acțiunii înaintate de el, aceasta s-a ținut de cuvînt, și în scurt timp față de revizuient a fost intentat dosar penal la comandă, prin care sunt învinuit ilegal de comiterea infracțiunilor, prevăzute de art. 190 alin.(5) și art.361 alin.(l) din Codul penal, care actualmente este în regim de urgență examinat de Judecătoria Rezina, astfel, toate acestea circumstanțe de fapt și de drept, confirmă încă o dată că Eleonora Graur, prin intermediul resursului administrativ pe care-1 deține ca reprezentant al Partidului Democrat din Moldova și ca Președintele raionului Rezina, are influența, atît asupra organelor procuraturii, cît și asupra Judecătoriei, din această unitate-administrativ teritorială, fapt ce pune la îndoială nepărtinirea judecătorilor Judecătoriei Rezina în orice pricină examinată de această instituției, în care Socolov Alexei are vreo calitate procesuală.
Argumentează că, majoritatea instituțiilor mass-media invocă faptul, că sistemul organelor din procuratură și sistemul judecătoresc, sunt sub influența și sunt controlate de persoanele afiliate Partidului Democrat din Moldova, astfel, Socolov Alexei a depus cererea de strămutare a dosarului civil în cauză spre examinare unei alte instanțe judecătorești, iar Curtea de Apel Chișinău a respins, ca fiind neîntemeiată cererea. Precizează că, se exercită presiuni asupra lui Socolov Alexei se confirmă și prin Rechizitoriul întocmit de procuratura Rezina, prin cetățeanul Socolov Alexei este învinuit în comiterea infracțiunii prevăzute de art.361 alin.(l) CP, invocînd că, citez: "în procesul efectuării urmăririi penale pe prezentul proces penal s-a constatat că la data de 30.03.2010, cet.
Socolov Alexei, deținînd funcția de director al Societății cu Răspundere Limitată "Omprico-Invest", cu sediul în or.Rezina, str.Florilor nr. 1, a confecționat în condiții și circumstanțe ne stabilite de către organul de urmărire penală, a contractului de vînzare- cumpărare nr.l KT din 30.03.2010, încheiat între SRL "Omprico-Invest", în persoana directorului Socolov Alexei și compania chineză"SICHUAN HEKAI IMPORT & EXPORT TRADING CO." LTD, reprezentată de directorul Li Jesse ", însă cum poate fi învinuită o persoană în confecționarea unui act juridic (contract) în cazul în care condițiile și circumstanțele de confecționare nu au fost stabilite, nici nu există vreo expertiză judiciară care să 3 stabilească faptul confecționării sau falsificării a actului juridic, și nu în ultimul rînd, nu există nici o plîngere a părților contractante în acest sens.
Prin încheierea din 10 martie 2016, cererea de revizuire depusă de către Socolov Alexei împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 08.12.2015 a fost respinsă ca fiind inadmisibilă. Invocînd ilegalitatea încheierii instanței de apel din 10 martie 2016, la 07 aprilie 2016 Socolov Andrei a depus cerere recurs prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii revizuite și cu admiterea cererii de strămutare a pricinii. În motivarea cererii a indicat că, contrar prevederilor constituționale și legale, Curtea de Apel Chișinău a examinat recursul împotriva încheierii primei instanțe cu aplicarea eronată a normelor de drept material și procedural, iar concluziile acesteia sunt contradictorii.
Prin decizia Completului Colegiului Civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 09 iunie 2016, a fost respins recursul depus de către Socolo Alexei, a fost menținută încheierea Curții de Apel Chișinău din 10 martie 2016. La 11 octombrie 2016, Socolov Alexei a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 09 iunie 2016, prin care a solicitat admiterea acesteia, casarea integrală a deciziei instanței de recurs și emiterea unei noi hotărîri de admitere a acțiunii înaintate. În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a indicat că circumstanțe sau fapte esențiale ale pricinii care nu au putut fi cunoscute revizuientului pînă la momentul examinării chestiuni în instanța de recurs.
Prin urmare, revizuientul și-a motivat cererea de revizuire și prin prisma art. 449, lit. b) CPC, revizuirea se declară în cazul în care după emiterea hotărîrii, au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale pricinii care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuientului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a pricinii. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră cererea de revizuire neîntemeiată și care urmează a fi respinsă ca inadmisibilă din următoarele considerente. În conformitate cu art. 451, alin. (1) CPC, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menționate la art. 447, indicîndu-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 și anexîndu-se probele ce le confirmă.
Din dispozițiile legale sus-arătate, urmează că revizuirea este o cale de atac de retractare și nu reformare prin intermediul căreia se poate obține anularea unei hotărîri judecătorești irevocabile și reînnoirea judecății în cazurile expres determinate de lege, iar retractarea neîntemeiată a hotărîrii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilității raporturilor juridice. De aceea, legea admite 4 revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sunt prevăzute în mod limitativ în art. 449 CPC. În conformitate cu art. 449 lit. b) CPC, revizuirea se declară în cazul în care după emiterea hotărîrii, au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale pricinii care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuientului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a pricinii.
În interpretarea corectă a prevederilor enunțate, este de înțeles că circumstanțele sau faptele date existente obiectiv pînă la data pronunțării hotărîrii, să fie confirmate prin prezentarea unor probe concludente și pertinente, să aibă importanță esențială pentru justa soluționare a cauzei civile, adică să aibă putere decisivă asupra concluziei (hotărîrii) instanței de judecată, care nu au fost cunoscute revizuentului anterior, dar existau pînă la momentul pronunțării hotărîrii și să fie descoperite după ce hotărîrea judecătorească devine irevocabilă. Prin prin prisma normei sus-enunțate, Completul colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că revizuientul nu a prezentat probe concludente și pertinente să aibă importanță esențială pentru justa soluționare a cauzei civile prevăzute de art. 449 lit. b), or, cele indicate de către revizuient au fost supuse cercetării și de către instanțele ierarhic inferioare.
Totodată, instanța de revizuire reține că reluarea procesului de judecată pentru o nouă soluționare a cazului ar încălca principiul securității raporturilor juridice care presupune respectul față de principiul lucrului judecat, adică principiul caracterului irevocabil al hotărîrilor judecătorești care cere, ca atunci cînd instanțele judecătorești dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuție. Este important, la caz, de remarcat că unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul stabilității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că procedura de revizuire nu trebuie folosită de către instanțele naționale într-o manieră incompatibilă cu principiul securității juridice (cauza „Sfinx-Impex” SA c. Moldovei, nr. 28439/05 din 25 septembrie 2012). Principiul securității raporturilor juridice presupune respectul față de principiul lucrului judecat (res judecata).
Sub acest aspect, se va menționa și faptul că, admiterea cererii de revizuire în împrejurările reținute va constitui incontestabil o încălcare a principiului securității raporturilor juridice (Popov (2) contra Moldovei, E. Duca contra Moldovei ș.a), prin urmare aceasta urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă. În susținerea opiniei enunțate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție invocă și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 03 martie 2009 în cazul Eugenia și Doina Duca contra Moldovei, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorității 5 lucrului judecat, care instituie că nici o parte nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii întru obținerea unei reexaminări și unei noi soluții în cauză.
Competența de revizuire a instanțelor superioare ar trebui să fie exercitată pentru a corecta erorile judiciare și omisiunile justiției, dar nu pentru a efectua o nouă examinare. Revizuirea nu ar trebui apreciată ca un recurs deghizat. O distanțare de la principiul respectiv este justificată doar atunci cînd este determinată de circumstanțe cu caracterele substanțiale și obligatorii. Față de cele ce preced și avînd în vedere că temeiurile invocate în cererea de revizuire nu se încadrează prin prisma prevederilor art. 449 lit. b) CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire depusă de către Socolov Alexei ca fiind inadmisibilă.
În conformitate cu art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către Socolov Alexei, împotriva încheierii Colegiului Civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 09 iunie 2016, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Banca Comercială „Energbank” Societatea pe Acțiuni împotriva societății cu răspundere limitată „Omprico Invest”, Socolov Alexei și intervenient accesoriu Socolov Tatiana cu privire la încasarea datoriei bancare. Încheiere nu este supusă nici unei căi de atac.
Președintele ședinței Valeriu Doagă Judecători Sveatoslav Moldovan Iuliana Oprea 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.