2ra-2530/16 — recunoasterea nulitatii contractelor de societate si procesului verbal al adunarii participantilor societatii civile
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- recunoasterea nulitatii contractelor de societate si procesului verbal al adunarii participantilor societatii civile
- Temei legal
- Temeiurile declararii recursului
2ra-2530/16 — recunoasterea nulitatii contractelor de societate si procesului verbal al adunarii participantilor societatii civile (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
prima instanță: V. Ursu dosarul nr. 2ra-2530/16 instanța de apel: M. Ciugureanu, G. Dașchevici, Șt. Niță Î N C H E I E R E 30 noiembrie 2016 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Galina Stratulat Ion Druță examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Samiralagro”, reprezentată de avocatul Bejan Sergiu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Iamandii Gheorghe și Societatea cu Răspundere Limitată „Idromec” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Semiralagro” cu privire la recunoașterea nulității contractului de societate civilă, procesului-verbal al adunării participanților societății civile și radierea din Registrul bunurilor imobile a înscrierilor privind dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 29 iunie 2016 prin care a fost admis apelul declarat de Iamandii Gheorghe și Societatea cu Răspundere Limitată „Idromec”, casată hotărîrea Judecătoriei Criuleni din 12 februarie 2016 și emisă o nouă hotărîre prin care acțiunea a fost admisă, c o n s t a t ă : La data de 21 ianuarie 2015, Iamandii Gheorghe și SRL „Idromec” au depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Semiralagro” cu privire la recunoașterea nulității contractului de societate civilă,
procesului-verbal al adunării participanților societății civile și radierea din Registrul bunurilor imobile a înscrierilor privind dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile. În motivarea acțiunii au invocat că în temeiul contractului de arendă a terenului agricol nr. 102/10 din 07 septembrie 2010, ÎS „Colegiul Național de Viticultură și Vinificație din Chișinău” a transmis în folosință SRL „Idromec” pe un termen de 30 ani un lot de teren cu suprafața de 30 ha din satul Stăuceni mun. Chișinău, porțiune din lotul cu numărul cadastral 3153201.004, pentru înființarea plantațiilor viticole și pomicole. Menționează, că în perioada anilor 2010-2012 SRL „Idromec”, conform proiectului elaborat în anul 2010 de Institutul științifico-practic de Horticultura și Tehnologii Alimentare, a plantat pe suprafața de teren indicată o livadă de mere.
Inițial SRL „Idromec” a fost condusă de asociatul și fondatorul Ungureanu Tudor care dirija activitatea economică a societății în strînsă legătură cu SRL „Semiralagro” fondată de Ungureanu Zinaida, mama lui Ungureanu Tudor, ea fiind unicul asociat și administrator al SRL „Semiralagro”, iar după fondare și contabil la SRL „Idromec”. Indică reclamanții că pe parcursul anilor, Ungureanu Tudor care era asociat și fondator al SRL „Idromec” a devenit și asociat al SRL „Samiralagro”, totodată asociați ai SRL „Semiralagro” au devenit și soția lui Ungureanu Turdor, Ungureanu Anastasia și Unghureanu Gheorghe (fratele sau tatăl lui Ungureanu Tudor). La 22 februarie 2008 au fost înregistrate modificări în actele de constituire a SRL „Semiralagro”, în urma cărora au fost distribuite părțile sociale în capitalul social și anume lui Ungureanu Tudor -51,54%, Ungureanu Gheorghe - 9,20%, Ungureanu Zinaida - 13,05% și Ungureanu Anastasia – 14,53%.
La 02 martie 2011 au fost redistribuite părțile sociale a capitalului social al SRL „Samiralagro” revenindu-i lui Ungureanu Tudor - 74,41%, Ungureau Gheorghe -4,86%, Ungureanu Zinaida - 13,05%, și Ungureanu Anastasia - 14,53%. La 19 mai 2014, în urma modificărilor operate în documentele de constituire ale SRL „Semiralagro” au fost redistribuite repetat părțile sociale a capitalului social al societății și anume lui Ungureanu Gheorghe - 18,95%, Didenco Pavel - 74,41%, Ungureanu Zinaida - 13,05%, Ungureanu Anastasia - 35%. Indică reclamanții că la 03 februarie 2014, Ungureanu Tudor a fost eliberat din funcția de administrator al SRL „Idromec” iar la 18 decembrie 2014, în urma tranzacției de împăcare a transmis în proprietate lui Ivanes Sergiu partea sa din capitalul social al SRL „Idromec”, astfel, Tudor Ungureanu a fost exclus definitiv din cadrul SRL „Idromec”.
Însă, la 19 decembrie 2014 în baza actelor tehnice ce confirmă faptul plantării de către SRL „Idromec” a livezii pe terenul cu suprafața de 30 ha, și în temeiul unui contract de societate civilă datat cu 25 ianuarie 2011 încheiat între SRL „Samiralagro” și SRL „Idromec” și a procesului-verbal al adunării participanților societății civile datat cu 10 ianuarie 2014, registratorul ÎS „Cadastru”, a înregistrat în Registrul bunurilor imobile dreptul de proprietate al SRL „Samiralagro” asupra 24,8 ha de livadă, cu nr. nr. cadastral 3153201.004.01 și 3153201.004.02 și dreptul de proprietate al SRL „Idromec” asupra 5,2 ha de livadă cu nr. cadastral 3153201.004.01.
Afirmă reclamanții că înregistrarea dreptului de proprietate al SRL „Samiralagro” asupra 24,8 ha de livadă a avut loc ilegal iar acte juridice și anume contractul de societate civilă datat cu 25 ianuarie 2011, încheiat între SRL „Samiralagro” și SRL „Idromec” și procesul-verbal al adunării participanților societății civile al SRL „Idromec” și SRL „Samiralagro”, datat cu 10 ianuarie 2014, în temeiul cărora a fost efectuată înscrierea dreptului de proprietate în Registrul bunurilor imobile asupra livezii cu suprafața de 24,8 ha după SRL „Samiralagro” sunt nule. Sub acest aspect relatează reclamanții că la 07 august 2009 Ungureanu Tudor a fost înregistrat unicul asociat și administrator al SRL „Idromec”.
La 11 ianuarie 2011, în baza deciziei Camerei Înregistrării de Stat, au fost înregistrate în Registrul de stat al persoanelor juridice modificări în actele de constituire a SRL „Idromec”, fiind modificată lista asociaților după cum urmează: Ungureanu Tudor - 40% din capitalul social, Iamandii Gheorghe - 20% din capitalul social și Ivanes Sergiu - 40% din capitalul social. La 25 ianuarie 2011, în ziua cu care este datat contractul de societate civilă, încheiat între SRL „Samiralagro” și SRL „Idromec”, SRL „Idromec” avea trei asociați conform modificărilor operate la 11 ianuarie 2011, iar la 10 ianuarie 2014, adică în ziua cu care este datat procesul-verbal al adunării participanților societății civile, capitalul social al SRL „Idromec” era deținut de patru asociați și anume: Ungureanu Tudor - 40%, Iamandii Gheorghe - 20%, Cernavca Liudmila - 10% și Călugăreanu Angela - 30%.
Totodată administrator al SRL „Idromec” pînă la 03 februarie 2014 a fost Tudor Ungureanu, contabil-șef al societății fiind Zinaida Ungureanu, care pînă la 17 ianuarie 2015 a fost și administrator al SRL „Samiralagro”. Prin urmare, reieșind din pct. 7.3, pct. 7.4 al capitolul VII din Statul SRL „Idromec” și art. 1 al Legii privind societățile cu răspundere limitată, relatează reclamanții că administratorul SRL „Idromec” este în drept să efectueze actele de gestiune a societății, necesare atingerii scopurilor prevăzute în actul de constituire și în hotărârile adunării generale a asociaților, și este obligat să gestioneze societatea astfel încât scopurile, pentru care aceasta a fost constituită, să fie realizate cât mai eficient, informează asociații cu privire la starea de lucruri și la gestiunea societății să dea dovadă de diligentă și loialitate în exercitarea atribuțiilor sale.
Comunică că despre faptul că la 25 ianuarie 2011 între SRL „Idromec”și SRL „Samiralagro” a fost semnat un contract de societate civilă, care a fost prezentat la ÎS „Cadastru” pentru înregistrarea dreptului de proprietate a SRL „Samiralagro” asupra livezii cu suprafața de 4,8 ha, asociații Iamandii Gheorghe și Ivanes Sergiu care dețineau la acel moment 20% și, respectiv, 40% din capitalul social al societăți, nu au fost informați fapt ce contravine prevederilor lit. c) a pct. 7.4 din Statutul societății. Mai mult contractul de societate civilă contravine întru totul scopurilor societății, întrucît noii asociați care au intrat în societate cu 2 săptămâni înainte de a fi încheiat contractul de societate civilă au avut intenția de a valorifica terenul primit în arendă de SRL „Idromec”.
Sunt de părerea, că administratorul SRL „Idromec”, Ungureanu Tudor care deținea la acel moment 51,54% din capitalul social al SRL „Samiralagro”, a semnat contractul de societate civilă intenționat în defavoarea societății și a asociaților, în urma unei înțelegeri dolosive cu mama sa Ungureanu Zinaida care era administrator al SRL „Samiralagro”. Insistă că contractul de societate civilă, încheiat între SRL „Idromec” și SRL „Samiralagro” datat cu 25 ianuarie 2011 este lovit de nulitate în baza alin. 1 al art. 231 Cod civil care stipulează, că actul juridic încheiat în urma înțelegerii dolosive dintre reprezentantul unei părți și cealaltă parte poate fi declarat nul de instanța de judecată.
La fel, consideră, că este nul și procesul-verbal al adunării participanților societății civile SRL „Idromec” și SRL „Samiralagro” datat cu 10 ianuarie 2014, care în esență este un act juridic conform art. 195 al Codului civil prin care s-au stins drepturile și obligațiile prevăzute de contractul de societate civilă din 25 ianuarie 2011, încheiat între „Idromec și SRL „Samiralagro” și care a fost semnat fără ca asociații SRL „Idromec” să aprobe printr-o decizie a adunării generale partajarea cotelor în baza contractului civil. Menționează, că raționamentul nulității procesului-verbal indicat în baza alin. 1 al art. 231 Cod civil este bazat pe faptul că în procesul-verbal sunt introduse date eronate privind achiziționarea de către SRL „Samiralagro” din Italia și importarea în Republica Moldova a 100 000 pomi de măr, amenajarea bazinului pentru acumularea apei pentru irigare și achiziționării și instalării transformatorului de (60 kw).
Afirmă că înțelegerea dolosivă este evidentă în virtutea faptului, că Tudor Ungureanu și Zinaida Ungureanu au cunoscut cu certitudine despre relațiile economice dintre SRL „Idromec” și SRL „Samiralagro” ambii fiind persoanele care semnau facturile, dispoziții de plată și acte de trecere la cheltuieli. Relatează că ținînd cont de faptul că semnarea unui contract de societate civilă, care angajează societatea în activități improprii unor acte de gestiune, nu ține de competența administratorului, ci a adunării generale a asociaților, iar administratorul SRL „Idromec”, Tudor Ungureanu care este și fiul contabilului-șef a SRL „Idromec” și administratorului-asociat al SRL „Samiralagro” Zinaida Ungureanu, în virtutea lit. j) a p. 3, alin. 1 al art. 58 al Legii privind societățile cu răspundere limitată, și în baza art. 226 al Codului civil contractul de societate civilă este nul.
Solicită recunoașterea nulă a contractului de societate civilă încheiat între SRL „Samiralagro” și SRL „Idromec” la data de 25 ianuarie 2011 și a procesului-verbal al adunării participanților societății civile SRL „Idromec” și SRL „Samiralagro” din 10 ianuarie 2014 și radierea din Registrul bunurilor imobile a înscrierilor privind dreptul de proprietate a SRL „Samiralagro” asupra bunurilor cu numerele cadastrale 3153201.004.01 și 3153201.004.02. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun.
Chișinău din 29 iunie 2015 acțiune a fost admisă fiind constatată nulitatea contractului de societate civilă datat cu 25 ianuarie 2011 încheiat între SRL „Samiralagro” și SRL „Idromec” și a procesului verbal al adunării participanților societății civile datat cu 10 ianuarie 2014. Totodată a fost dispusă radierea din Registrul bunurilor imobile a înscrierilor privind dreptul de proprietate al SRL „Samiralagro” asupra bunurilor imobile cu numerele cadastrale 3153201.004.01 și 3153201.004.02 și a fost încasat de la SRL „Samiralagro” în beneficiul lui Iamandii Gheorghe și SRL „Idromec” a sumei de 25 000 lei cu titlu de taxă de stat. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 29 octombrie 2015, a fost admis apelul declarat de SRL „Samiralagro”, reprezentat de avocatul Bejan Sergiu casată hotărîrea primei instanțe și restituită pricina spre rejudecare conform competenței jurisdicționale în Judecătoria Criuleni.
Prin hotărârea Judecătoriei Criuleni din 12 februarie 2016, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 29 iunie 2016 a fost admis apelul declarat de Iamandii Gheorghe și SRL „Idromec”, casată hotărîrea primei instanțe și emisă o nouă hotărîre prin care acțiunea a fost admisă. A fost recunoscut nul contractului de societate civilă din 25 ianuarie 2011 încheiat între SRL „Samiralagro” și SRL „Idromec” și procesul-verbal al adunării participanților societății civile al SRL „Samiralagro” și SRL „Idromec” din 10 ianuarie 2014. A fost dispusă radierea din Registrul bunurilor imobile a înscrierilor privind dreptul de proprietate a SRL „Samiralagro” asupra bunurilor imobile cu numerele cadastrale 3153201.004.01 și 3153201.004.02 și a fost încasat de la SRL „Samiralagro” în beneficiul SRL „Idromec” cheltuielile de judecată ce țin de plata taxei de stat în mărime de 87 500 lei.
Pentru a decide astfel, instanța de apel cu referire la circumstanțele cauzei și înscrisurilor din dosar a reținut prevederile art. art. 1341 1342, 1346 Cod civil care reglementează obiectul conținutul și forma contractului de societate civilă, contribuțiile participanților, participarea la venituri și pierderi, art. art. 49 alin. (1), 58 din Legii privind societățile cu răspundere limitată, și dispozițiile statutului SRL „Idromec” și art. art. 220, 226, 231 Cod civil și a remarcat că actele juridice contestate au fost încheiate în lipsa deciziei Adunării Generale a asociaților societăților contractante.
Sub acest aspect instanța de apel a conchis că întrucît actele juridice contestate au drept obiect transmiterea, în urma realizării obligațiunilor contractuale, cu titlu gratuit a bunurilor ce aparțin părților contractante, acestea contravin dispozițiilor imperative expuse la art. 48, 49 și 58 ale Legii privind societățile cu răspundere limitată, astfel încât semnatarii acestora și anume administratorul SRL „Idromec” Ungureanu Tudor și administratorul al SRL „Samiralagro” Ungureanu Zinaida, au acționat contrar limitelor împuternicirilor oferite prin Statutul Societății și Legea privind societățile cu răspundere limitată și în detrimentul SRL „Idromec”, inclusiv în defavoarea lui Iamandii Gheorghe, care a dobândit calitatea de asociat al acestei societăți la 11 ianuarie 2011. La data de 12 august 2016, SRL „Samiralagro” a declarat recurs împotriva deciziei instanțe de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel cu menținerea hotărîrii primei instanțe și încasarea cheltuielilor de judecată în legătură cu achitarea taxei de stat.
În motivarea recursului a invocat motive similare celor indicate în referința depusă în instanța de apel menționând că decizia instanței de apel este neîntemeiată, lipsită de suport juridic și bazată atît pe încălcarea și aplicarea eronată a normelor de drept material cît și pe aprecierea arbitrară a probelor. Mai indică recurentul că instanța de apel nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea justă a litigiului, iar acest fapt a dus la emiterea unei hotărîri ilegale și neîntemeiate. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Astfel, instanța de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la 12 august 2016 împotriva deciziei instanței de apel din 29 iunie 2016 în termen.
Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către SRL „Samiralagro”, reprezentată de avocatul Bejan Sergiu este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) și (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către SRL „Samiralagro”, reprezentată de avocatul Bejan Sergiu nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) și (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) și (4) CPC.
Aici, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ține să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către SRL „Samiralagro”, reprezentată de avocatul Bejan Sergiu asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către SRL „Samiralagro”, reprezentată de avocatul Bejan Sergiu ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Samiralagro”, reprezentată de avocatul Bejan Sergiu, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Galina Stratulat Ion Druță
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.