3ra-1577/16 — anularea actului adminstrativ

3ra-1577/16 — anularea actului adminstrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

dosarul nr. 3ra-1577/16

prima instanță – (Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău) C. Vârlan

instan. de apel – (Curtea de Apel Chișinău) N. Vascan, Eu. Fistica, V. Negru

ÎNCHEIERE

19 octombrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, Svetlana Filincova

judecători Maria Ghervas

Dumitru Mardari

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

Serviciul Vamal,

în pricina civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Tronciu Ștefan

împotriva Serviciului Vamal privind anularea ordinului și restabilirea în funcție,

recuperarea prejudiciului material și moral,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 04 mai 2016 prin care s-a

admis apelul declarat de către Tronciu Ștefan și s-a casat hotărîrea Judecătoriei

Rîșcani, mun. Chișinău din 29 mai 2015 cu admiterea cererii de chemare în

judecată,

c o n s t a t ă:

La 11 noiembrie 2013 Tronciu Ștefan a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Serviciului Vamal prin care a solicitat anularea ordinului directorului

General al Serviciului Vamal nr. 719-p din 15 octombrie 2013 cu privire la

eliberarea din organele vamale, restabilirea în funcția de inspector principal al

secției venituri, valoarea vama și clasificarea mărfurilor al Biroului Vamal Cahul,

încasarea salariului cuvenit pentru perioada în care nu a lucrat din motivul

concedierii, încasarea prejudiciului moral în mărime de un salariu mediu lunar.

În motivarea cererii de chemare în judecată a invocat că, în ordinul contestat

se indică ca motive de eliberare din serviciu, faptul că, la 13 august 2013 fiindu-i

repartizată declarația vamală nr. 2509I1375 contrar dispoziției Serviciului Vamal

nr. 527 din 05 octombrie 2012 a acceptat valoarea în vamă sub nivelul minim de

referință, nu a stabilit corect valoarea în vamă și nu a coordonat valoarea în vamă

cu șeful secției venituri vamale, valoarea în vamă și clasificarea mărfurilor a

Biroului Vamal Cahul și nici cu Direcția valoare în vamă și clasificarea mărfurilor.

În conformitate cu răspunsul Direcției valoare în vamă și clasificarea

mărfurilor nr. 3494 din 11 septembrie 2013 actele prezentate de declarat nu

conțineau date suficiente pentru confirmarea valorii în vamă. Valoarea în vamă

pentru un cultivator de model Lemken Smarald 9/6000 KA a/f 2000 constituia 120

000 lei, iar drepturile de import urmau a fi încasate în suma de 24 576 lei. Valoarea

în vamă a stivuitorului propulsat ”Lindeh30D-03” A/F 1997 constituia 85 000 lei și

plățile vamale urmau a fi încasate în sumă de 17 408 lei.

De asemenea, a menționat că, nu este de acord cu eliberarea din serviciu din

considerentul că la ziua indicată exercita obligațiile de seviciu în cadrul serviciului

clasificarea mărfurilor și avea responsabilitatea de a verifica corectitudinea

codurilor tarifare.

Potrivit schemei tehnologice funcția deținută de reclamant nu participa la

schema de vămuire.

Astfel, aflîndu-se la serviciu a primit în format electronic lista documentelor

prezentate de către societatea cu răspundere limitată ”Reco-Agro”atașate la

declarația vamală nr. 2509I1375. A avut o discuție telefonică cu inspectorul căruia

i-a fost repartizată această declarație vamală care a confirmat că documentele

respective sunt prezentate.

Astfel, s-a convins că, datele indicate în documentele prezentate la vămuire:

contractul de vînzare-cumpărare din 07 august 2013, facturile comerciale nr. 07 și

nr.08 din 07 august 2013, dispozițiile de plată din 07 august 2013 și 12 august

2013 ale cumpărătorului care confirmau valoarea mărfurilor achitate furnizorului și

declarația vamală a țării de export se confirmau reciproc.

Prețuri de referință la mărfurile indicate la data de 13 august 2013 nu

existau, și din acest considerent în scopul de a stabili dacă în perioada de 01 aprilie

– 13 august 2013 astfel de mărfuri au fost importate și vămuite a vizualizat

informația conținută în sistemul informațional al Serviciului Vamal de către

subdiviziuni ale Serviciului Vamal, constatînd că astfel de mărfuri nu au fost

importate și vămuite anterior, astfel a considerat că valoarea la care mărfurile era

prezentată pentru a fi declarată și vămuită corespundea cu valoarea indicată în

documentele prezentate.

De asemenea, a menționat că, afirmațiile din ordin, precum că i s-a repartizat

declarația vamală nr. 2509I1375 nu corespunde realității.

Declarația a fost repartizată inspectorului vamal deținător al ștampilei

personale nr. 0496, care la validarea declarației vamale a aplicat-o drept

confirmare, că mărfurile au fost vămuite.

Personal nu a văzut nici un document atașat, întrucît nu era inclus în

procesul de vămuire, motiv din care nici ștampila personală nu a aplicat-o.

Subsecvent, a invocat că, nu este de acord cu constatările din ordinul de

concediere precum că, nu a respectat dispoziția Serviciului Vamal nr. 527 din 05

octombrie 2012.

Dispoziția dată se referea la persoanele din secțiile venituri, valoarea în

vamă și clasificarea mărfurilor care conform schemei tehnologice participa

nemijlocit la procesul de vămuire.

La Biroul Vamal Cahul, colaboratorii subdiviziunii unde activa nu erau

incluși în schema tehnologică, nu s-a distribuit declarația vamală și nu a aplicat

ștampila personală.

Totodată, a reținut că, Direcția valoare în vamă și clasificarea mărfurilor

eronat a constatat că, valoarea cultivatorului și a stivuitorului autopropulsat urma

să fie majorată, întrucît la stabilirea valorii în vamă s-a luat în considerație că

piesele respective erau uzate, cultivatorul avînd 13 ani, iar stivuitorul autopropulsat

16 ani de utilizare.

Respectiv, nu poate constitui un motiv legal de eliberare din serviciu

prevederile art. 46 lit. h) al Legii nr. 1150, la vămuirea a două agregate utilizate cu

două termene de funcționare a lor.

În final, a relevat că, la 27 septembrie 2013 Serviciul Vamal Cahul, a

solicitat acordul Comitetului sindical însă la 30 septembrie 2013 a fost respinsă

proprunerea de a fi eliberat din funcție. (f.d. 1,2).

Prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 29 mai 2015 acțiunea

depusă de către Tronciu Ștefan către Serviciul Vamal privind anularea ordinului și

restabilirea în funcție, recuperarea prejudiciului material și moral s-a respins ca

nefondată (f.d. 97).

La 08 iunie 2015 avocatul Grigore Ciubuc în interesele lui Tronciu Ștefan a

depus cerere de apel prin care a menționat că nu este de acord cu hotărîrea primei

instanțe (f.d. 103).

La 09 noiembrie 2015 avocatul Grigore Ciubuc în interesele lui Tronciu

Ștefan a depus cerere de apel motivat prin care a solicitat casarea hotărîrii

Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 29 mai 2014 ca ilegală cu pronunțarea

unei noi hotărîri prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă integral

(f.d.114-119).

La 10 februarie 2016 avocatul Grigore Ciubuc în interesele lui Tronciu

Ștefan a depus cerere de concretizare a apelului prin care a solicitat casarea

hotărîrii Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 29 mai 2015 ca nefondată,

anularea ordinului Serviciului Vamal nr. 719-p din 15 octombrie 2013 ca ilegală,

restabilirea lui Tronciu Ștefan în funcția de inspector principal al secției venituri,

valoarea în vamă și clasificarea mărfurilor al Biroului Vamal Cahul, încasarea

prejudiciului material în mărimea salariului mediu lunar pentru perioada de 15

octombrie 2013-24 februarie 2016, care constituie 5 290 lei lunar, în sumă totală de

149 423 lei și încasarea prejudiciului moral în mărime de un salariu mediu lunar de

5290 lei (f.d. 155).

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 11 mai 2016 s-a admis cererea de

apel declarată de către reprezentantul apelantului Tronciu Ștefan, Ciubuc Grigore,

s-a casat hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 29 mai 2015, prin care

acțiunea depusă de Tronciu Ștefan către Serviciul Vamal privind anularea

ordinului de restabilirea în funcție, recuperarea prejudiciului material și moral, a

fost restituită ca nefondată. S-a emis o nouă hotărîre prin care s-a admis parțial

cererea de chemare în judecată a reclamantului Tronciu Ștefan împotriva pîrîtului

Serviciului Vamal, s-a anulat ordinul Directorului General al Serviciului Vamal nr.

719-p din 15 octombrie 2013 cu privire la eliberarea din organele vamale a lui

Tronciu Ștefan. S-a încasat de la pîrîtul Serviciul Vamal în beneficiul

reclamantului Tronciu Ștefan, salariul mediu lunar pentru absența forțată de la

muncă, pentru perioada 15 octombrie 2013 – 04 martie 2016, în sumă totală de

148 421 lei. S-a încasat de la pîrîtul Serviciul Vamal în beneficiul reclamantului

Tronciu Ștefan prejudiciul moral în mărime de un salariu mediu lunar în mărime de

5290 lei (f.d. 150).

La 01 septembrie 2016 Serviciul Vamal a depus recurs împotriva deciziei

instanței de apel prin care a solicitat casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din

11 mai 2015 și menținerea Hotărîrii Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 29

mai 2015.

În motivarea cererii de recurs a indicat că, instanța de apel a apreciat eronat

normele de drept material și procesual și a apreciat arbitrar probele.

Astfel, instanța de apel, fără nici un temei legal a constatat că, prevederile

art. 46 lit. h) din Legea serviciului în organele vamale care prevede că, stabilirea

incorectă a valorii în vamă a mărfurilor prin care s-a prejudicat grav statul

constituie o abatere disciplinară gravă, nu este aplicabilă în speță. În acest sens,

instanța de apel a constatat că, prejudiciu cauzat de intimat nu este considerabil.

De asemenea, au menționat că, Curtea de Apel eronat a stabilit că intimatul

nu a stabilit valoarea în vamă a mărfii importate. În acest sens, au relevat că, prin

ordinul Biroului Vamal Cahul nr. 59 din 23 ianuarie 2012 determinarea valorii în

vamă a mărfurilor este pusă în sarcina Secției venituri, valoarea în vamă și

clasificarea mărfurilor din cadrul Biroului Vamal Cahul. Mai mult au indicat că,

potrivit Dispoziției Serviciului Vamal nr. 572-d din 05 octombrie 2012, doar Secția

respectivă este responsabilă de determinarea valorii în vamă a mărfurilor date iar

decizia sa este obligatorie pentru Inspectorul vamal de la post.

Au mai invocat că, instanța de apel a ignorat că, în actul de inspecție aferent

declarației vamale de import în cauză stă mențiunea intimatului cu privire la

valoarea în vamă și nu a motivat obligativitatea aplicării ștampilei în cazul stabilirii

valorii în vamă, ceea ce la fel face ca decizia să fie una arbitrară.

Suplimentar, au menționat că, însuși intimatul în explicația sa a indicat că, el

a primit hotărîrea de a accepta valoarea în vamă și că doar el personal a lucrat cu

declarația vamală.

Totodată, au invocat că, este neîntemeiată motivarea instanței de apel

precum că, valoarea în vamă a fost coordonată cu șefa Secției venituri, valoare în

vamă și clasificarea mărfurilor din cadrul biroului vamal, dna Motornîi Maria,

deoarece nu există nici o probă care ar demonstra acest fapt, aceasta nevizualizînd

în ziua respectivă, declarația vamală.

Au mai invocat că, instanța de apel neîntemeiat a luat în considerație

hotărîrea Judecătoriei Cahul din 17 aprilie 2015 prin care s-a admis cererea

societății cu răspundere limitată ”Reco-Agro” și s-a anulat decizia de regularizare a

Biroului Vamal Cahul, emisă în privința mărfurilor subevaluate, deoarece aceasta

nu este definitivă.

În ceea ce privește corectitudinea valorii în vamă a mării au invocat că,

intimatul a subevaluat mărfurile importate, în pofida contradicțiilor privind

condițiile de livrare din facturi (CPT Cahul), declarația vamală (FCA Bernburg) și

nici o condiție de livrare în contract, precum și faptul că anterior același importator

a importat mărfuri similare la o valoare majorată. Pe parcursul anului societatea cu

răspundere limitată ”Reco-Agro” a mai efectuat tranzacții de import de la același

exportator și în toate cazurile valoarea în vamă a fost majorată. În acest sens, au

menționat declarația vamală nr. 2509I240 întocmită la 13 martie 2013, declarația

vamală nr.3019I9356.

Suplimentar, au invocat că, nu sunt de acord cu constatarea instanței de apel

precum că suma prejudiciului diferă în încheierea anchetei de serviciu și decizia de

regularizare, or acest fapt nu este obiectul litigiului (f.d.207-211).

Analizînd termenul de depunere a recursului, instanța de recurs remarcă

următoarele:

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia la 08 iulie 2016. Potrivit

scrisorii nr. 7723 copia deciziei a fost expediată părților la 08 august 2016 (f.d.

205).

La materialele cauzei, nu este anexată dovada recepționării deciziei de către

recurent.

Recurenții au depus cererea de recurs la 01 septembrie 2016, respectiv,

recursul a fost depus în termenul prevăzut de lege.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Analizând modul în care recurentul și-a exercitat dreptul la recurs, fără a se

expune cu referire la legalitatea deciziei instanței de apel atacate, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) Codul de procedură civilă.

Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenței temeiurilor de

declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele

stabilite de norma precitată, instanțele de judecată aplicând corect normele de drept

material și de drept procedural.

Subsecvent, în conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă,

cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației, în

viziunea recurentului, fără a indica un temei prevăzut de art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează

în prevederile art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă și nu constituie

temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificîndu-se numai legalitatea

deciziei dar nu și temeinicia în fapt.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reiterează și jurisprudența CEDO, conform cărei

recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației

prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod

direct starea de lucruri, însă motivele recursului invocat în speță sunt similare celor

invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanțele ierarhic inferioare de

judecată s-au pronunțat în modul corespunzător.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs. Prin prisma art. 432

alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia

probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel

a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a

probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă. Din recursul declarat nu

rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

Cu referire la argumentul recurentului privind aplicarea eronată de către

instanțele judecătorești inferioare a normelor de drept material, colegiul

menționează că în cererea de recurs nu se indică prin ce s-a manifestat aplicarea

eronată a normelor de drept material și din care circumstanțe aceasta rezultă.

Colegiul reține că aceste argumentul al recurentului poartă un caracter declarativ,

nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanței de apel ce

urmează a fi supus controlului judiciar.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Serviciul Vamal

nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de

procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Serviciul Vamal se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului, Svetlana Filincova

judecători Maria Ghervas

Dumitru Mardari