CtEDO 15.11.2022 Auto

VLAD c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
15.11.2022
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable (Art. 35) Conditions de recevabilité;(Art. 35-1) Épuisement des voies de recours internes
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
VLAD c. ROUMANIE (CtEDO, 2022)
HUDOC · oficial

Secțiunea a patra - Cerere nr. 122/17 Adrian-Nicolae VLAD împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 15 noiembrie 2022 într-o Cameră compusă din Gabriele Kucsko-Stadlmayer, președintele Tim Eicke, Faris Vehabović, Iulia Antoanella Motoc, Branko Lubarda, Armen Harutyunyan, Anja Seibert-Fohr, judecători și Ilse Freiwirth; graffiter adjunct de secțiune, Având în vedere cererea sus-menționată, formulată la 13 februarie 2017, după ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul este un cetățean român născut în 1979 și rezident la București. Circumstanțele de la speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 14 ianuarie 2016, reclamantul a fost pus în detenție provizorie în depozitul poliției din București și apoi, în temeiul unei decizii definitive, condamnat la închisoare și încarcerat. El și-a ispășit pedeapsa în închisorile din București-Rahova, Jilava și Târgu-Jiu. În formularul său de cerere, el a denunțat condițiile materiale, neadecvate, ale detenției sale la închisoarea București-Rahova, în special o afirmație de suprapopulare, indicând faptul că opt deținuți împart o celulă de 20 m2. La 19 august 2020, când era încă deținut, el a informat Curtea cu privire la persistența în această unitate a condițiilor materiale de detenție pe care le denunțase. Din documentele din dosar reiese că reclamantul a beneficiat, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 169/2017 de modificare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate (punctele 7 și 8 de mai jos), o compensație sub forma unei reduceri a pedepsei pe care trebuia să o execute. Această compensație a fost acordată în mod expres persoanelor care, cum ar fi reclamantul, erau deținute în condiții nefavorabile. De exemplu, pentru întreaga perioadă a detenției sale din 14 ianuarie 2016 (data detenției sale provizorii) până la 23 decembrie 2019 (data abrogării Legii nr. 169/2017), pedeapsa cu închisoarea a fost redusă cu 282 de zile. Această reducere a pedepsei a precedat data la care reclamantul trebuia să poată beneficia de o eliberare condiționată și a dus în mod implicit la eliberarea sa anticipată. A fost și la 23 martie 2021, în timp ce a fost deținut în închisoarea Târgu-Jiu, a beneficiat de o eliberare condiționată. Cadrul juridic și practica internă relevantă Adoptată la 18 iulie 2017 și intrată în vigoare la 19 octombrie 2017, Legea nr. 169/2017 de modificare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate ar însemna, în beneficiul persoanelor care sunt victime ale unor condiții precare de detenție în diferite penitenciare și/sau depozite de poliție, o compensație sub forma unei reduceri automate a pedepsei. Această compensație mai mică de șase zile de reducere a pedepsei pentru fiecare perioadă de 30 de zile de detenție în condiții necorespunzătoare a fost acordată în mod expres în vederea reparării încălcării articolului 3 din convenție și se referă la perioadele de detenție cuprinse între 24 iulie 2012 și 23 decembrie 2019, întrucât Legea nr. 169/2017 a fost abrogată la 23 decembrie 2019 prin Legea nr. 240/2019. Mecanismul de compensare a inclus mai multe criterii de "spațiu vital," posibilitatea de a desfășura activități în afara celulelor, iluminatul, ventilația și temperatura celulelor, utilizarea grupurilor sanitare și respectarea igienei, precum și starea pereților celulelor de care analiza a fost încredințată unei comisii de evaluare, în special înființată de legislator. Această analiză, efectuată în conformitate cu normele care decurg din jurisprudența referitoare la art. 3 din Convenție, permitea autorităților să calculeze durata în zile a reducerii pedepsei acordate persoanelor deținute în condiții nefavorabile. Acest mecanism a primit o evaluare pozitivă din partea Comitetului miniștrilor, având în vedere impactul măsurabil pe care l-a avut asupra quantumului pedepsei și contribuției sale la reducerea suprapopulării penitenciare (a se vedea dispozițiile relevante în acest caz descrise în Dirjan și Ștefan c. România (dec.), nr 14224/15 și 50977/15, § 10, 15 aprilie 2020). Codul civil, la articolele 1349 și 1357, definește contururile răspunderii civile delictuale (a se vedea dispozițiile relevante în speță descrise în Polgar c. România, n 39412/19, §§ 13-15, 20 iulie 2021). Practica internă relevantă oferă numeroase exemple de cazuri rezumate în cauza Polgar. Mai sus (a se vedea punctul 27d) mai sus, în care reclamanții au prezentat instanțelor, pe teren de răspundere civilă delictală, obiecțiuni cu privire la condițiile de detenție în închisorile române și li s-a acordat, în conformitate cu normele stabilite de jurisprudența Curții, o despăgubire ca despăgubire pentru prejudiciul moral legat de încălcarea articolului 3 din convenție. Această jurisprudență este, de asemenea, confirmată prin hotărâri judecătorești mai recente (încă nu au fost definitive), referitoare la perioade ulterioare de detenție la 23 decembrie 2019 și disponibile pe portalurile internet ale instanțelor naționale. - la 5 martie 2021, Tribunalul de Primă Instanță din București octoya unui deținut 5 000 lei românești (RON) (aproximativ 1 030 EUR) pentru daune morale, din cauza detenției sale în perioada 4 iunie 2020-5 martie 2021 în condiții de detenție necorespunzătoare - la 25 iunie 2021, Tribunalul de Primă Instanță din București octoya unui deținut 2 000 RON (aproximativ 410 EUR) pentru daune morale, din cauza deținerii sale în perioada 5 ianuarie-12 aprilie 2021 în condiții de detenție nefavorabile - la 13 iulie 2021, Tribunalul de Primă Instanță din București octoya unui deținut 9 000 RON (aproximativ 1 830 EUR) pentru daune morale, din cauza detenției sale de la 3 aprilie 2020 la 13 iulie 2021 în condiții de detenție nefavorabile - la 8 aprilie 2022, tribunalul departamental din Cluj a confirmat o hotărâre care a acordat unui deținut 8 000 RON (aproximativ 1 620 EUR) pentru daune morale, din cauza condițiilor precare de detenție în perioada 6 august 2020-19 august 2021 - la 19 aprilie 2022 tribunalul departamental din București a confirmat o hotărâre care a acordat unui deținut 3 000 RON (aproximativ 610 EUR) pentru daune morale, din cauza condițiilor precare de detenție suferite între 25 decembrie 2019 și 22 septembrie 2021 - la 23 iunie 2022, Tribunalul departamental din Harghita octoya unui deținut 2 512 RON (aproximativ 510 EUR) pentru daune morale, din cauza detenției sale de la 1 la 17 iulie 2020 și de la 23 iulie 2020 la 16 iunie 2021 în condiții de detenție necorespunzătoare. Textele relevante ale Consiliului Europei la 11 martie 2021, Serviciul pentru executarea hotărârilor Curții a evaluat, în cadrul supravegherii executării hotărârii pilot Rezimmeș și a altor c. România 61667/12 și alte 3, 25 aprilie 2017), măsurile generale adoptate de autoritățile naționale în executarea a nouăzeci de cauze românești privind în principal suprapopularea și condițiile materiale de detenție în instituțiile penitenciare și depozitele de poliție (grupul de afaceri Bragadireanu, 22088/04). Cu această ocazie, el a subliniat persistența suprapopulației penitenciare într-un context de creștere a numărului de deținuți în lunile care precedau evaluarea sa și, în consecință, a solicitat autorităților să pună în aplicare acțiuni rapide și decisive pentru a remedia o situație care intră sub incidența domeniului de aplicare a articolului 3 din Convenție. În cele din urmă, a menționat decizia Curții de a revizui eficiența acțiunii în răspundere civilă delictală (a se vedea rezumatul raportului, precum și partea relevantă a deciziei Comitetului de Miniștri în această privință, în cauza Polgar menționată anterior, §§ 44-45). Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul denunță condițiile în care a fost reținut în închisoarea București-Rahova și se plângea că au făcut obiectul, după abrogarea Legii nr. 169/2017, al oricărei despăgubiri. Reclamantul consideră că condițiile în care a fost reținut în închisoarea București-Rahova se referă la un tratament inuman și degradant. În conformitate cu art. 3 din Convenție, nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Curtea constată că detenția reclamantului în închisoarea Rahova a cuprins, pe de o parte, o perioadă în cursul căreia s 169/2017 de stabilire a unei compensații în beneficiul persoanelor deținute în condiții contrare articolului 3 din convenție sub forma unei reduceri automate a pedepsei care urmează să fie executată (punctele 5 și 7-7 de mai sus) și, pe de altă parte, a unei perioade de după abrogarea acestei legi, care a avut loc la 23 decembrie 2019. Întrucât reclamantul a beneficiat pentru o parte din durata deținerii dispozițiilor acestei legi (punctele 5 și 6 de mai sus), Curtea decide să examineze separat perioada de detenție pentru care a fost acordată o compensație (fie înainte de 23 decembrie 2019), cât și perioada care nu a dat naștere la compensare (fie începând cu 23 decembrie 2019). În ceea ce privește condițiile materiale în care reclamantul a fost reținut în închisoarea București-Rahova înainte de 23 decembrie 2019, Curtea amintește că este de competența autorităților naționale să corecteze în primul rând o presupusă încălcare a Convenției ( Muršić c. Croația [GC], 7334/13, § 70, 20 octombrie 2016). În acest sens, Comisia reafirmă faptul că întrebarea dacă un solicitant poate pretinde că este victimă a pretinsei încălcări se află în toate etapele procedurii desfășurate în temeiul convenției (Kurić și alții c. Slovenia [GC], n 26688/06, § 259, CEDO 2012 (extracturi) și reamintește, de asemenea, că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este suficientă, în principiu, să îi retragă calitatea de victimă decât în cazul în care autoritățile naționale au recunoscut, în mod explicit sau în esență, apoi au reparat în mod corespunzător și suficient încălcarea Convenției (Scordino c. Italia 1) [GC], nr. 36813/97, § 180 și 193, CEDH 2006-V; și Murray c. Țările de Jos [GC], nr. 10551/10, § 83, 26 aprilie 2016. Numai atunci când aceste două condiții sunt îndeplinite este îndeplinită natura subsidiară a mecanismului de protecție a convenției și se referă la o examinare a cererii (Alayrak c. Turcia, n 38406/97, § 32, 31 ianuarie 2008). În ceea ce privește acțiunea internă instituită prin Legea nr. 169/2017 (punctele 7 și 8 de mai sus), care a rămas în vigoare până la 23 decembrie 2019, Curtea ia act de faptul că a considerat că este în măsură să dea curs unei redresări adecvate pentru condiții precare de detenție în cauza Dirjan și Stefan c. România ((dec.), nr 14224/15 și 50977/15, §§ 23-34, 15 aprilie 2020). Aceasta arată, de asemenea, că reclamantul în speță a beneficiat de dispozițiile în cauză în aceleași condiții ca și reclamanții în cauza Dirjan și Stefan. (citată anterior, § 30) , (i) se acordă o reducere a pedepsei corespunzătoare tuturor perioadelor pe care le-a petrecut în detenție până la 23 decembrie 2019; (ii) care include șederea sa la închisoarea București-Rahova până la acea dată; (iii) în măsura în care condițiile deținerii sale în perioadele respective erau contrare articolului 3 din convenție (punctul 5 de mai sus). În plus, Curtea constată că, în speță, compensația, acordată în mod explicit în despăgubirea încălcării articolului 3 din convenție, a avut drept efect direct eliberarea anticipată a reclamantului, împiedicând astfel persistența presupusei încălcări (punctul 6 de mai sus). Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că reclamantul nu mai poate pretinde, pentru perioada anterioară datei de 23 decembrie 2019, că este victima faptelor pe care le-a comis, și anume o detenție în condiții rele la închisoarea București-Rahova. 18. Prin urmare, Curtea consideră că această parte a cererii este incompatibilă cu rația personae cu dispozițiile Convenției, în sensul art. 35 alin. (3) lit. (a), și că aceasta trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § În ceea ce privește condițiile materiale în care reclamantul a fost reținut în închisoarea București-Rahova după 23 decembrie 201919. Curtea observă că din elementele dosarului reiese că detenția reclamantului în închisoarea București-Rahova este continuată cel puțin până la 19 august 2020 (punctul 4 de mai sus) și că 169/2017 (punctele 7 și 8 de mai sus), reclamantul susține că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea constată în primul rând, împreună cu recurentul, că acțiunea compensatorie sub forma unei reduceri automate a pedepsei care urmează să fie executată 169/2017 (punctele 5 și 7 de mai sus) și că reclamantul nu a primit nicio compensație pentru perioada de detenție pe care a efectuat-o în închisoarea București-Rahova începând cu această dată. 22. Curtea se îndreaptă apoi către constatările sale privind existența unei căi de atac interne care să permită persoanelor care, ca și reclamantul, consideră că au fost deținute în condiții necorespunzătoare să sesizeze tribunalele cu privire la o acțiune în răspundere civilă delictală pentru a obține despăgubiri pentru prejudiciul suferit (Polgar c. România, nr 39412/19, §§ 82 97, 20 iulie 2021). Polgar (citată anterior, §§ 82-93), Comisia a analizat douăzeci și un exemplu de jurisprudență internă și a constatat că acțiunea în cauză era accesibilă părților interesate, pe care le prezenta suficient de multe garanții procedurale, că examinarea acțiunilor de către instanțele interne era conformă cu normele care decurg din jurisprudența Curții, că se presupunea că a fost suferit un prejudiciu moral și că reclamanții primiseră o despăgubire adecvată și suficientă. Curtea a reținut, de asemenea, la 13 ianuarie 2021 ca dată de la care acțiunea în cauză a devenit efectivă pentru persoanele care au considerat că au făcut obiectul unor condiții de detenție necorespunzătoare și care nu mai erau, în momentul introducerii acțiunii lor, deținute în condiții pe care le contestau în conformitate cu Convenția (Polgar, citată anterior, punctul 96). Prin urmare, rămâne de stabilit dacă reclamantul, care a îndeplinit această condiție până la 23 martie 2021, data eliberării sale condiționată (punctul 6 de mai sus), ar fi trebuit să exercite această cale de atac în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție, având în vedere faptul că cererea sa a fost depusă în fața Curții la 13 februarie 2017, fie înainte de data la care acțiunea în răspundere civilă delictoasă a fost considerată a reprezenta o acțiune efectivă (punctul 23 de mai sus). În această privință, Curtea amintește în primul rând că aceasta este, în principiu, la data la care a fost introdusă cererea, pe care și-a exprimat aprecierea față de eficacitatea unei acțiuni date. Prin urmare, Comisia a considerat că nu ar fi echitabil să se opună persoanelor care se prezintă în fața sa o cale de atac nou integrată în sistemul juridic al unui stat contractant de care nu ar fi avut cunoștință în mod efectiv. De exemplu, în cauza Valada Matos das Neves c. Portugalia 73798/13, §§ 107-108, 29 octombrie 2015), care s-a referit la lipsa unei căi de atac care să permită denunțarea duratei procedurilor, a constatat că cererea a fost introdusă înainte de data la care acțiunea internă, rezultatul unei evoluții jurisprudențiale, a devenit efectivă și că persoana, a cărei acțiune era prescrisă, nu mai putea utiliza acțiunea în cauză. În consecință, Comisia a considerat că reclamantul nu era obligat să facă obiectul unei căi de atac interne în scopul epuizării căilor de atac interne. Cu toate acestea, într-o serie de cazuri, Comisia a admis o excepție de la acest principiu, care este considerată justificată de circumstanțe speciale, cum ar fi adoptarea unei noi legislații naționale menite să soluționeze problema sistemică a duratei procedurilor judiciare interne (a se vedea, printre altele, referințele menționate în Valada Matos das Neves c. Portugalia citată anterior, punctul 102, precum și în Demopoulos și altele, precum și în Turcia (dec.) [GC], n 46113/99 și 7 alții, 87-88, CEDO 2010). Reafirmând importanța crucială a caracterului subsidiar al rolului său, Comisia a statuat astfel în aceste cauze că o excepție de la principiul general menționat la punctul 25 de mai sus se justifica și trebuia să se aplice tuturor cauzelor similare pendinte în fața sa care nu fuseseră încă declarate admisibile. În special, într-o serie de cauze referitoare la problema condițiilor de detenție, Comisia a considerat că introducerea unor noi căi de atac de către legiuitorul național reprezintă o consecință directă a aplicării procedurii de arestare pilot și că aceasta vizează abordarea cazurilor de suprapopulare a penitenciarelor, astfel încât să poată face față amenințării tot mai mari pe care o reprezenta sistemul convenției numărul ridicat de cauze similare care implicau aceeași problemă structurală sau sistemică (a se vedea, de exemplu, în cazul unei căi de atac introduse de legiuitor, Stella și altele, precum și Italia (dec.), nr. 49169/09 și alte zece, § 45, 16 septembrie 2014). O abordare similară a fost adoptată de Curte în cauzele moldovenești și ungare care priveau o problemă sistemică similară (a se vedea Draniceru c. Republica Moldova (dec.), nr. 3575/15, § 42-44, 12 februarie 2019 și Domján c. Ungaria (dec.), nr. 5433/17, § 34-35, 14 noiembrie 2017 În acest sens, Curtea consideră că trebuie subliniată importanța principiilor subsidiarității și responsabilității partajate. Aceasta reamintește că joacă un rol fundamental subsidiar în mecanismul de control instituit de Convenție, unde este în primul rând al părților contractante care au obligația de a asigura respectarea drepturilor și libertăților definite în Convenție și a protocoalelor sale Protocolul nr. 15 la Convenție a inclus recent principiul subsidiarității în preambulul Convenției. În temeiul acestui principiu, responsabilitatea pentru protecția drepturilor omului este împărțită între statele părți și Curte, iar autoritățile și instanțele naționale trebuie să interpreteze și să aplice dreptul intern într-un mod care dă un efect deplin Convenției (a se vedea în acest sens, Grzęda c. Polonia [GC], nr. 43572/18, § 324, 15 martie 2022, precum și referințele menționate în aceasta. 28. În această privință, Comisia constată că evoluția practicii instanțelor române (a se vedea, pe lângă jurisprudența rezumată în cauza Polgar) Mai sus menționate, exemplele de jurisprudență mai recente, punctul 10 de mai sus, sunt comparabile cu cele pe care le-a determinat introducerea acțiunii compensatorii în legislația italiană, moldovenească sau maghiară (punctul 26 în fine de mai sus) :una și cealaltă reflectă eforturile depuse de autoritățile naționale pentru punerea în aplicare a recomandărilor formulate de Curte într-o hotărâre-pilot (în acest caz Rezimmeeș și altele c. România , 61667/12 și 3 altele, §§ 121-126, 25 aprilie 2017) și au scopul de a permite tratarea la nivel intern a cazurilor de suprapopulare în penitenciare, astfel încât să invoce amenințarea crescândă la adresa sistemului convenției numărul ridicat de cauze similare care rezultă din aceeași problemă structurală sau sistemică. Curtea nu are nici un motiv să se îndoiască de continuarea acestei jurisprudențe. 29. Curtea face trimitere, de asemenea, la obiectul și la scopul unei hotărâri pilot și amintește că nu are nici capacitatea, pe cât se poate, de a se pronunța asupra unui număr mare de cauze repetitive care presupun stabilirea faptelor pe care le desfășoară sau de a calcula o compensație financiară două sarcini, care, în principiu și într-un interes de eficacitate, revin instanțelor interne ( Gerasimov și alții c. Rusia, 29920/05 și alte 10), § 207, 1 iulie 2014). 30. În opinia Curții, instanțele române oferă o redresare mai rapidă decât o procedură în fața ei și îi ușurează sarcina evitându-i să fie nevoite să cunoască cantități similare în esență ( Polgar, citată anterior, §§ 83-96; a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis Stella și alții, citată anterior, § 43. Mai mult, spre deosebire de reclamant în cauza Valada Matos das Neves (citată anterior, § 107), reclamantul în speță avea în momentul eliberării sale și are încă posibilitatea de a forma, pe baza articolelor 1349 și 1357 din Codul civil (punctul 9 de mai sus), o acțiune prin care se stabilește, pentru perioada de după 23 decembrie 2019, răspunderea civilă a autorităților pentru prejudiciile suferite în timpul detenției sale în închisoarea Rahova. Având în vedere toate considerațiile de mai sus, Curtea reafirmă importanța principiului subsidiarității [punctul 27 litera (c) ] sus) și nevăzând nici un motiv obiectiv de a face, printre căile de recurs devenite disponibile la nivel național, o distincție între cele care sunt de origine legislativă și cele care rezultă dintr-o evoluție a practicii instanțelor interne, consideră că trebuie să se aplice în speță o excepție de la principiul general conform căruia aceasta este la data la care a fost introdusă instanța pe care și l-a apreciat la eficiența unei acțiuni date (punctul 25 litera (c). (vezi pct. În aceste condiții, Comisia consideră că reclamantul ar putea prezenta în fața instanțelor interne, prin intermediul unei acțiuni care are ca scop asumarea răspunderii civile delictuale a autorităților de drept civil, aleasă de mai multe persoane în numeroase exemple prezentate de jurisprudența internă (punctul 10 de mai sus) mai sus, că aceasta a obținut din condițiile proaste de detenție la închisoarea București-Rahova pentru perioada ulterioară datei de 23 decembrie 2019. 33. Întrucât reclamantul nu a informat Curtea că a introdus o astfel de acțiune, această parte a cererii trebuie respinsă pentru a nu epuiza căile de atac interne, în temeiul articolului 35 alineatele (1) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, pronunță cererea inadmisibilă. În franceză și apoi comunicat în scris la 8 decembrie 2022. Ilse Freiwirth Gabriele Kucsko-Stadlmayer Grefier Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă