RUS c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

09.05.2023

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

RUS c. ROUMANIE (CtEDO, 2023)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr. 2621/21 Daniel RUS împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 9 mai 2023 într-o cameră compusă din Gabriele Kucsko-Stadlmayer , președintele Tim Eicke, Faris Vehabović, Iulia Antoanella Motoc, Armen Harutyunyan, Ana Maria Guerra Martins, Anne Louise Bormann , judecători și dandrea Tamietti, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus, depusă la 8 februarie 2021, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Daniel Rus, care a fost autorizat să se reprezinte, este un resortisant român născut în 1986. Este deținut la închisoarea Baia Sprie. Guvernul român este reprezentat de agentul său, dl Ezer, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul ispășește o pedeapsă cu închisoarea. El a fost deținut în închisoarea Bistrița pentru mai multe perioade, printre altele între 25 noiembrie 2019 și 8 În noiembrie 2020, guvernul a indicat faptul că este vorba despre o închisoare cu regim deschis și semideschis și că deținuții pot circula acolo și pot accesa diverse instalații care se găsesc acolo. La 7 noiembrie 2020, reclamantul a fost testat pozitiv pentru coronavirusul SARS COV 2. Potrivit guvernului, reclamantul a fost izolat în aceeași zi într-o celulă specială și transferat la 8 noiembrie 2020. În noiembrie 2020 la spitalul din Jilava, în vederea supravegherii medicale și a tratamentului specializat. Reclamantul susține că a fost tratat inadecvat. Reclamantul explică faptul că celulele închisorii din Bistrița sunt suprapopulate, precum și spațiile de plimbări. El atribuie infecția sa cu coronavirusul SARS CoV 2 În opinia guvernului, toate persoanele aflate în celula reclamantului au fost testate la 7 noiembrie 2020, iar rezultatele s-au dovedit pozitive pentru patru dintre ele (inclusiv reclamantul) și negative pentru celelalte două. Guvernul prezintă în detaliu măsurile puse în aplicare de autoritățile penitenciare ca răspuns la pandemia cauzată de coronavirusul SARS CoV În închisoarea Bistrița, explică el, aceste măsuri au implicat, printre altele, plasarea în carantină a deținuților testați pozitivi și transferul acestora la spitalul ãsta din Jilava, limitarea contactelor dintre deținuți, desfășurarea unei anchete epidemiologice, supravegherea clinică a deținuților și efectuarea de teste rapide pentru personalul închisorii aflat în contact cu deținuții. Guvernul adaugă că a fost efectuată o campanie de vaccinare. Reclamantul nu a formulat nicio acțiune în justiție pentru a se plânge de infecția sa cu coronavirus SARS COV 2 sau de lipsa unui tratament medical adecvat. CADRUL JURIDIC ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE Dispozițiile relevante din Codul civil privind răspunderea civilă penală sunt rezumate în Decizia Baroncea și Bălan c. România ((dec.), nr 66592/16 și 25457/18, § 34, 17 noiembrie 2020). 2 Din cauza condițiilor de detenție, care, în opinia sa, sunt rezultatul unei probleme structurale a sistemului penitenciar din România. ÎN Â 11. Reclamantul: art. 3 din Convenție, care este astfel formulat Nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Guvernul excită neobosirea căilor de atac interne. Acesta se bazează în special pe dispozițiile referitoare la răspunderea civilă delictală (punctul 9 de mai sus). Invocând informații furnizate de instanțele interne, dar fără a prezenta de exemplu o hotărâre relevantă în această privință, el explică faptul că, în urma unei evoluții a jurisprudenței interne, reclamantul dispune de o cale de atac eficientă. Acesta indică faptul că acțiunile civile referitoare la cazurile de contaminare a deținuților cu coronavirusul SARS COV 2 sunt pendinte în fața tribunalului departamental din București și în fața instanței de primă instanță din cel de-al doilea district București. 13. Reclamantul nu se pronunță asupra excepției impuse de guvern. 14. Principiile generale în materie de epuizare a căilor de atac interne sunt rezumate în hotărârea Vučković și altele c. Serbia ((excepție preliminară) [GC], n 17153/11 și 29 altele, §§ 69-77, 25 martie 2014). Curtea reamintește în special că statele nu trebuie să răspundă la acțiunile lor în fața unui organism internațional înainte de a fi avut posibilitatea de a remedia situația în ordinea lor juridică internă. Persoanele care doresc să se prevaleze de competența de control a Curții în ceea ce privește obiecțiunile îndreptate împotriva unui stat au, prin urmare, obligația de a utiliza anterior căile de atac pe care le oferă sistemul juridic al acestuia. Curtea nu este o instanță de primă instanță ; aceasta nu are capacitatea de a se pronunța asupra unui număr mare de cauze care presupun stabilirea faptelor de bază sau calcularea unei compensații financiare mai ales două sarcini care, în principiu și într-un interes de eficiență, revin instanțelor interne (ibid., § 70). Curtea ia notă de faptul că inima encefalomielitei invocate în speță de către reclamant rezidă în infecția cu coronavirus SARS CoV 2 pe care a contractat-o la închisoarea Bistrița. L mai degrabă consideră că această infecție a fost cauzată, în opinia sa, de condițiile rele ale detenției sale, și în special de suprapopularea care ar fi avut loc în această unitate (punctele 6 și 10 litera (c). Mai sus). Prin urmare, condițiile de detenție constituie cadrul general al cauzei reclamantului. În ceea ce privește partea plângerii sale referitoare la t u a ț ia pe care o are cu privire la faptul că nu ar fi beneficiat de o asistență medicală adecvată la spitalul din Jilava (punctul 5 de mai sus), Curtea consideră că este intrinsec legat de cauza inițială a reclamantului. 16. Guvernul își bazează excepția de neobosire pe faptul că o acțiune în răspundere civilă delictală poate fi inițiată pentru a determina circumstanțele medicale și condițiile unei infecții cu coronavirus SARS CoV 2 și că anumite proceduri de acest tip sunt pendinte în fața instanțelor interne, totuși nicio hotărâre definitivă nu pare să fi fost pronunțată într-o astfel de procedură până la data observațiilor guvernului (punctul 12 de mai sus 17. Curtea a statuat deja că o acțiune în răspundere civilă delictală întemeiată pe dreptul comun este un cale de recurs efectivă pentru ridicarea unor obiecții reținute de o infecție cu bacilul tuberculozei contractat în închisoare ( Baroncea și Bălan c. România (dec.), nr. 66592/16 și 25457/18, §§ 84-90, 17 noiembrie 2020). Într-adevăr, în cadrul unei astfel de acțiuni, instanțele naționale sunt, în principiu, capabile să stabilească, pe baza informațiilor și documentelor medicale relevante, circumstanțele medicale ale unei infecții survenite în penitenciare și, dacă este cazul, pot aloca compensații. Curtea a luat act de faptul că practica internă din România a fost dezvoltată în acest sens din 2015 și că, în acest caz, aceasta oferă o posibilitate rezonabilă de reparare (ibid., §§ 88).Reafirmând importanța principiului subsidiarității, Curtea consideră că aceleași constatări găsesc a fi aplicabile în prezenta specie, fără a aduce atingere diferențelor medicale care pot exista între o infecție cu bacilul tuberculozei, pe de o parte, și o infecție cu coronavirus SARS CoV 2, pe de altă parte. 18. Reclamantul susține că infecția sa a fost o consecință directă a unei probleme structurale legate de condițiile de detenție în închisorile române (punctul 10 de mai sus. În absența unei examinări a problemei de către instanțele naționale, Curtea nu poate totuși să reia în contul său un astfel de raționament. Într-adevăr, autoritățile naționale nu au avut, în speță, posibilitatea de a stabili circumstanțele în care s-a produs infecția reclamantului cu coronavirus SARS CoV 2 în închisoarea Bistrița, în timp ce anumite persoane aflate în aceeași celulă ca și la o singură celulă nu au fost infectate (punctul 6 de mai sus) sau să determine dacă această infecție implică o problemă generală sau o neglijență sau un act de fapt al unei anumite persoane. Din aceasta rezultă că reclamantul nu poate fi considerat exonerat de obligația sa de a încerca o acțiune în răspundere civilă delictală, deoarece nu s-a stabilit că infecția cu care a fost victima a fost rezultatul unei disfuncții structurale (a se vedea, mutatis mutandis, Jeladze c. Georgia, nr 1871/08, § 35, 18) decembrie 2012) sau de neglijență sau de un act juridic al unui agent de stat care nu ar putea fi reparat prin simpla compensare pecuniară a victimei (a se vedea, a contraro Machina c. Republica Moldova , n 69086/14, § 26, 17 ianuarie 2023). Pe de altă parte, reclamantul nu a susținut în fața Curții că a întâmpinat obstacole, financiare sau de altă natură, care pot împiedica inițierea unei astfel de acțiuni. Curtea constată, în sfârșit, că reclamantul nu a invocat în fața autorităților naționale faptul că acesta are o lipsă de tratament și de asistență medicală la spitalul din Jilava (punctul 15 de mai sus). Prin urmare, Curtea consideră că reclamantul are o cale de atac în fața autorităților naționale și că nu a împrumutat-o. 20. Prin urmare, Tribunalul trebuie respins pentru a nu epuiza căile de atac interne, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Adoptată în limba franceză și comunicată în scris la 1 iunie 2023. Andrea Tamietti Gabriele Kucsko-Stadlmayer Modulul Președinte