2rac-428/16 — incasarea datoriei

prima instanță: V. Mihailă dosarul nr. 2rac-428/16

instanța de apel: N. Traciuc, M. Anton, I. Cotruță

Î N C H E I E R E

12 octombrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu

Judecătorii Iurie Bejenaru, Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

reprezentantul Societății cu răspundere limitată „Trans Rex”, avocatul Nicolae Fală,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii municipale

„Parcul Urban de Autobuze” împotriva Societății cu răspundere limitată „Trans Rex”

cu privire încasarea datoriei,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 mai 2016, prin care a fost

respins apelul declarat de către Societatea cu răspundere limitată „Trans Rex” și a fost

menținută hotărîrea Judecătoriei Botanica municipiului Chișinău din 10 noiembrie

2015,

c o n s t a t ă:

La data de 24 martie 2015, ÎM „Parcul Urban de Autobuze” a depus cerere de

chemare în judecată împotriva SRL „Trans Rex” cu privire la încasarea datoriei.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că, la data de 01 februarie 2012 între

ÎM „Parcul Urban de Autobuze” și SRL „Trans Rex” a fost încheiat contractul de

locațiune nr.39 a încăperii nr.30 cu suprafața de 16,5 m.p. din str. Sarmizegetusa nr.51,

mun. Chișinău, etajul 2 cu plata lunară a chiriei în sumă de 1612,43 lei.

Menționează că, potrivit acordului adițional nr.1 din 30 ianuarie 2013 plata lunară

a chiriei în sumă de 1612,43 a fost substituită cu suma de 1691,48 lei și achitarea

serviciilor comunale pînă la data de 10 a lunii următoare, iar în caz de întîrziere, pîrîtul

urma să achite o penalitate de 0,5 % din suma neachitată pentru fiecare zi de întîrziere.

Susține că, la data de 23 decembrie 2013, SRL „Trans Rex” prin cererea nr. S/03

a solicitat rezilierea contractului de locațiune începînd cu data de 01 ianuarie 2014 și

s-a obligat să achite pînă la rezilierea contractului, suma chiriei restante în mărime de

3477,55 lei și penalitatea de întîrziere în mărime de 8193,79 lei, iar după încetarea

contractului să restituie încăperea în starea în care a primit-o, prin semnarea actului de

predare-primire.

Afirmă că, după încetarea raporturilor contractuale, pîrîta a refuzat să achite

penalitatea pentru perioada 01 iulie 2013 – 31 decembrie 2013, și să elibereze

încăperea, continuînd să păstreze bunuri materiale, creînd astfel impedimente în

transmiterea încăperii altor persoane interesate.

Invocă că, în aceste circumstanțe la data de 08 octombrie 2014, a fost nevoită să

pătrundă forțat în încăpere, deoarece ușa era încuiată, iar bunurile găsite în încăpere au

1

fost evacuate și depozitate în modul stabilit, fapt confirmat prin procesul-verbal de

constatare.

Relevă că, în scopul soluționării litigiului pe cale amiabilă privind restituirea

sumei datorate, pîrîta a fost invitată la dialog, a fost avertizată prin telefon, poștă

electronică, reclamație cu aviz, însă nu a primit nici un răspuns, motiv ce a determinat

să înainteze prezenta cerere de chemare în judecată.

Solicită, încasarea din contul SRL „Trans Rex” în beneficiul ÎM „Parcul Urban de

Autobuze” a sumei de 16 102,92 lei cu titlu de datorie pentru chirie, a sumei de

8193,79 lei cu titlu de penalitate și a sumei de 728,90 lei cu titlu de taxă de stat

achitată la depunerea cererii de chemare în judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 10 noiembrie 2015 a fost

admisă parțial acțiunea și a fost încasat din contul SRL „Trans Rex” în beneficiul ÎM

„Parcul Urban de Autobuze” suma de 15 674,38 lei cu titlu de datorie pentru chirie și

suma de 470,23 lei cu titlu de cheltuieli legate de achitarea taxei de stat, iar în total

suma de 16 144,61 lei. În rest acțiunea a fost respinsă.

Prima instanță, și-a argumentat concluzia prin faptul că, încăperea închiriată nu a

fost eliberată de către SRL „Trans Rex” la data de 01 ianuarie 2014, după cum s-a

obligat prin clauzele contractului, dar a încuiat-o continuînd să păstreze în ea bunuri

materiale ce-i aparțin, astfel că, potrivit pct.9.4 al contractului nr.39 din 01 februarie

2012, locatorul are dreptul să ceară plata chiriei pentru toată durata întîrzierii.

De asemenea, prima instanță încasînd datoria pentru chiria încăperii pentru

perioada 01 ianuarie 2014 – 08 octombrie 2014, și-a argumentat poziția prin faptul că,

plata lunară a chiriei constituie suma de 1691,48 lei, conform acordului adițional nr.1

din data de 30 ianuarie 2013 la contractul de locațiune nr.39 din 01 februarie 2012,

încheiat între părți și nu suma de 1739,34 lei, sumă care nu a fost acceptată de către

pîrît.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 12 mai 2016 a fost respins apelul

declarat de către SRL „Trans Rex” și a fost menținută hotărîrea primei instanțe.

La data de 08 august 2016, reprezentantul SRL „Trans Rex”, avocatul Nicolae

Fală a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea acestuia,

casarea deciziei instanței de apel și hotărîrea primei instanțe, cu emiterea unei noi

hotărâri cu privire la respingerea acțiunii și încasarea cheltuielilor de asistență juridică

în mărime de 5 000 lei.

În motivarea recursului a invocat că, nu este de acord cu hotărîrile instanțelor

inferioare, deoarece circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei nu au fost

elucidate pe deplin, au fost încălcate sau aplicate eronat normele de drept material, iar

erorile comise au dus la soluționarea greșită a cauzei, încălcîndu-i drepturile și

libertățile fundamentale.

Menționează că, contractul de locațiune nu este autorizat de către autoritatea

publică locală, element obligatoriu pentru valabilitatea contractului nominalizat,

circumstanță care nu a fost luată în considerație de instanța de fond și instanța de apel.

Susține că, referitor la suma încasată de către instanță conform art. 910 Cod civil

nu s-a ținut cont de faptul că, reclamantul nu a prezentat nici un document contabil sau

fiscal care să confirme existența și evidența contabilă a datoriei solicitate.

Prin referința din data de 15 septembrie 2016, ÎM „Parcul Urban de Autobuze” a

solicitat respingerea recursului ca inadmisibil și menținerea deciziei instanței de apel

pe care o consideră legală și întemeiată.

2

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul a fost depus în termen, or, din materialele

cauzei rezultă că, instanța de apel a expediat copia deciziei contestate în adresa

recurentei (f. d. 90), însă la materialele dosarului nu se regăsește dovada recepționării

acesteia de către ultima. Potrivit cererii de recurs, recurenta susține că, a recepționat

decizia contestată la data de 05 iulie 2016 (f.d.105).

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în

care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din oficiu

și în toate cazurile.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de către reprezentantul SRL „Trans

3

Rex”, avocatul Nicolae Fală nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.

(2), (3) și (4) CPC.

Argumentul invocat de către recurentă precum că, instanța de apel a apreciat

arbitrar probele, anexate la materialele dosarului, fapt ce a dus la încălcarea dreptului

său la un proces echitabil nu poate fi reținut, deoarece la caz, instanța de apel a apreciat

probele în corespundere cu exigențele art. 130 din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, argumentul invocat în recurs nu denotă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de

către instanțele ierarhic inferioare, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei

recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei,

dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Totodată, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie

să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere,

la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri

(cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către

reprezentantul SRL „Trans Rex”, avocatul Nicolae Fală asemenea aspecte nu se

regăsesc.

Astfel, din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul reprezentantului SRL „Trans Rex”, avocatul Nicolae Fală ca

inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1)

CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Recursul reprezentantului Societății cu răspundere limitată „Trans Rex”, avocatul

Nicolae Fală se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu

Judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

4