Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 05.10.2016
respins

2ri-292/16 — validarea creanțelor și includerea lor în tabelul definitiv al creanțelor

HOTĂRÂRE
05.10.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
validarea creanţelor şi includerea lor în tabelul definitiv al creanţelor
Temei legal
temeiurile validării creanţelor
Citează această cauză
2ri-292/16 — validarea creanțelor și includerea lor în tabelul definitiv al creanțelor (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău Dosarul nr. 2ri-292/16 Judecător: I. Muruianu D E C I Z I E 05 octombrie 2016 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecători Valentina Clevadî, Iurie Bejenaru, Nicolae Craiu, Ion Druță examinând recursul declarat de către Societatea pe Acțiuni „TOTAL LEASING & FINANCE”, în pricina civilă de insolvabilitate a Societății cu Răspundere Limitată „Transvio”, cererea Societății cu Răspundere Limitată „Avia Invest” privind validarea creanțelor și includerea lor în tabelul definitiv al creanțelor a debitorului insolvabil, împotriva hotărârii Curții de Apel Chișinău din 30 mai 2016, prin care: -S-a admis cererea „Avia Invest” SRL privind validarea creanțelor și includerea lor în tabelul definitiv al creanțelor a debitorului „Transvio” SRL în proces de insolvabilitate; -S-a validat creanța înaintată de „Avia Invest” SRL în sumă de 342 992 (trei sute patruzeci și două mii nouă sute nouăzeci și doi) lei 03 bani ca și creditor chirografar de rangul V; -S-a obligat administratorul procesului insolvabilității să rectifice tabelul definitiv al creanțelor a debitorului „Transvio” SRL, c o n s t a t ă Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 20 octombrie 2014, în privința „Transvio” SRL a fost intentată procedura de insolvabilitate și a fost stabilit termenul înregistrării cererilor de validare a creanțelor până pe data de 21 noiembrie 2014,

fiind numită ședința de validare a creanțelor pentru data de 08 decembrie 2014. La 15 aprilie 2016, SRL „Avia Invest” a înaintat instanței de insolvabilitate cerere de validare a creanțelor. În motivarea cererii a indicat că, la data de 19 noiembrie 2015, în termen stabilit, „Avia Invest” SRL a depus la Curtea de Apel Chișinău cererea de validare a creanțelor în sumă de 321 304 lei, prin care a solicitat admiterea cererii de validare; recunoașterea creanței creditoriale a „Transvio” SRL vizavi de „Avia Invest” în valoare de 321 304 lei, care reprezintă datorie debitoare pentru serviciile prestate; validarea „Avia Invest” SRL în calitate de creditor chirografar al „Transvio” SRL în proces de insolvabilitate cu creanța înaintată în mărime de 321 304 lei și obligarea administratorului de insolvabilitate să introducă în tabelul definitiv al creanțelor „Transvio” SRL pe „Avia Invest„ SRL în calitate de creditor.

A mai indicat „Avia Invest” SRL, cu toate că a prezentat toate probele și materialele care constituie temei pentru validarea creanței sus menționate și anume contractul de colaborare, facturile fiscale, reclamații și altele, creanța în sumă de 321 304.00 lei a fost introdusă în Tabelul definitiv al creanțelor din 14 ianuarie 2015, recepționat la 27.01.2015 prin poșta electronică de pe email: insolvabil@gmail.com, ca creanță neacceptabilă.

Nefiind de acord cu decizia administratorului insolvabilității, la data de 28 ianuarie 2015, „Avia Invest” SRL, în conformitate cu prevederile art. 143, 144 din Legea insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012, a depus la Curtea de Apel Chișinău contestație respectivă, prin care a solicitat: admiterea contestației în cauză; emiterea încheierii, prin care să fie admisă creanța creditorială pe care „Transvio” SRL o are față de „Avia Invest” SRL în valoare de 321 304 lei, care reprezintă datoria debitoare și includerea „Avia Invest” SRL în tabelul definitiv al creanțelor din 14 ianuarie 2015. Totodată, s-a invocat că la 09 februarie 2014, instanța de insolvabilitate a Curții de Apel Chișinău în baza încheierii pe cauză civilă nr. 2i-362/14 a dispus respingerea contestației creditorului „Avia Invest” SRL împotriva neadmiterii de administratorul insolvabilității a creanței în sumă de 321 304 lei înaintată spre validare de creditorul „Avia Invest” SRL în cadrul procesului de insolvabilitate intentat față de „Transvio” SRL.

În motivarea respingerii contestației sus- menționate, instanța a notat că creanța „Avia Invest” SRL în valoare de 321 304 lei nu este certă, iar la Judecătoria Buiucani mun. Chișinău se află pe rol pricina civilă la cererea „Avia Invest” SRL către „Transvio” SRL privind încasarea datoriei, inclusiv cea în valoare de 321 304 lei. A mai invocat solicitantul că, la data de 30 martie 2016, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în baza deciziei pe cauză civilă nr. 2rac-89/16 a decis admiterea recursului declarat de „Avia Invest” SRL; casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 17 noiembrie 2015 și hotărârii Judecătoriei Buiucani mun.

Chișinău din 22 iunie 2015 și a adoptarea unei hotărâri noi după cum urmează: „Se admite acțiunea înaintată de „Avia Invest” SRL împotriva „Transvio” SRL privind încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată; se încasează de la „Transvio” SRL în contul „Avia Invest” SRL datoria debitoare în suma de 321 304 lei; se încasează de la „Transvio” SRL în contul „Avia Invest” SRL cheltuielile suportate pentru achitarea taxei de stat în sumă de 21 688,03 lei; decizia este irevocabilă din momentul emiterii.” În acest sens a solicitat „Avia Invest” SRL, admiterea cererii de validarea a creanțelor; recunoașterea creanței creditorială pe care o are „Transvio” SRL față de „Avia Invest” SRL în valoare totală de 342 992 lei, care reprezintă datoria debitoare și taxa de stat; a valida pe „Avia Invest” SRL în calitate de creditor chirografar al „Transvio” SRL în proces de insolvabilitate, cu creanța înaintată în mărime de 342 992,03 lei, care reprezintă datoria debitoare a debitorului și taxa de stat; a obliga pe administratorul procesului de insolvabilitate să introducă în tabelul definitiv al creanțelor SRL „Transvio” pe SRL „Avia Invest” în calitate de creditor chirografar cu creanța validată în mărime de 342 992,03 lei.

Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 30 mai 2016: -S-a admis cererea „Avia Invest” SRL privind validarea creanțelor și includerea lor în tabelul definitiv al creanțelor a debitorului „Transvio” SRL în proces de insolvabilitate; -S-a validat creanța înaintată de „Avia Invest” SRL în sumă de 342 992 (trei sute patruzeci și două mii nouă sute nouăzeci și doi) lei 03 bani ca și creditor chirografar de rangul V; -S-a obligat administratorul procesului insolvabilității să rectifice tabelul definitiv al creanțelor a debitorului „Transvio” SRL.

Nefiind de acord cu hotărârea respectivă, la data de 29 iunie 2016, Societatea pe Acțiuni „TOTAL LEASING & FINANCE” a declarat recurs, solicitînd casarea hotărârii Curții de Apel Chișinău din 30 mai 2016 ca fiind ilegală și emisă contrar procedurii, întoarcerea cauzei la rejudecare, sau emiterea unei noi hotărâri prin care să fie dispusă radierea din tabelul definitiv al creanțelor a debitorului SRL „Transvio” a creanței creditorului SRL „Avia Invest” în sumă totală de 342 990,03 lei eronat validate la rangul V și validarea cu trecerea acesteia în aceiași mărime la rangul VI în tabelul definitiv al creanțelor al debitorului SRL „Transvio”.

În motivarea recursului, recurentul a invocat că, hotărârea Curții de Apel Chișinău din 30 mai 2016 este ilegală și emisă contrar procedurii, pasibilă anulării, deoarece creanțelor SRL „Avia Invest” în sumă totală de 342 990,03 lei au fost eronat validate la rangul V, urmând a fi validate la rangul VI în tabelul definitiv al creanțelor al debitorului SRL „Transvio”, deoarece creanța respectivă urmează a fi calificată ca fiind prejudiciu în urma neexecutării obligațiilor prin prisma art. 43 alin. (6) lit. b) din Legea insolvabilității. La 16 septembrie 2016, administratorul insolvabilității Ciobanu Dotin a prezentat referință pe marginea recursului declarat, solicitînd admiterea în totalitate a recursului declarat de creditorul Societatea pe Acțiuni „TOTAL

Avînd în vedere faptul că la 30 mai 2016 de către instanța de insolvabilitate a fost pronunțat doar dispozitivul hotărîrii, cît și faptul că din materialele cauzei nu rezultă la ce dată a fost expediată copia hotărîii integrale a instanței de insolvabilitate în adresa părților, la materialele dosarului ne fiind dovada recepționării de către recurent a acesteia, recursul se considere declarat în termen.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea hotărârii Curții de Apel Chișinău din 30 mai 2016, din următoarele considerente: Colegiul reține că instanța de insolvabilitate justificat a constatat că conform materialelor dosarului, creanța creditorului invocată față de debitor a apărut anterior datei deschiderii procesului de insolvabilitate a „Transvio” SRL, fiind confirmată prin decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție din 30 martie 2016 (f.d. 189-195). Totodată, Colegiul reține, că potrivit art. 120 din Constituția RM este obligatorie respectarea sentințelor și a altor hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești, precum și colaborarea solicitată de acestea în timpul procesului, al executării sentințelor și a altor hotărâri judecătorești definitive.

În același timp, în baza art. 123 alin. (2) CPC al RM faptele stabilite printr- o hotărâre judecătorească irevocabilă într-o pricină civilă soluționată anterior în instanța de drept comun sau în instanța specializată sânt obligatorii pentru instanța care judecă pricina și nu se cer a fi dovedite din nou și nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte pricini civile la care participă aceleași persoane. Astfel, Colegiul menționează că respectiva creanță fiind certă și exigibilă, justificat a fost validată de către instanța de insolvabilitate.

Cu referire la argumentele recurentului că creanțele SRL „Avia Invest” în sumă totală de 342 990,03 lei au fost eronat validate la rangul V, urmând a fi validate la rangul VI în tabelul definitiv al creanțelor al debitorului SRL „Transvio”, deoarece creanța respectivă urmează a fi calificată ca fiind prejudiciu în urma neexecutării obligațiilor prin prisma art. 43 alin. (6) lit. b) din Legea insolvabilități, Colegiul le califică ca fiind declarative și neîntemeiate, din considerentele ce urmează: Conform prevederilor art. 43 alin. (2) pct. 6) lit. b) a Legii insolvabilității „(2) Creanțele chirografare se împart în ranguri și se plătesc în următoarea consecutivitate: … 6) creanțele chirografare de rang inferior care au următoarele clase: … b) amenzile, penalitățile și alte sancțiuni financiare (pecuniare), precum și cele cauzate de neexecutarea obligațiilor sau din executarea lor necorespunzătoare;”.

În acest context legal Colegiul reiterează că, creanța creditorului invocată față de debitor a fost confirmată prin decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție din 30 martie 2016, conform căreia sa dispus „Se încasează de la „Transvio” SRL în contul „Avia Invest” SRL datoria debitoare în suma de 321 304 lei”. Astfel, de către instanța de judecată printr-o hotărâre irevocabilă a fost deja stabilită natura creanței respective și anume fiind o datorie debitoare, iar argumentele recurentului că aceasta urmează a fi calificată ca fiind prejudiciu în urma neexecutării obligațiilor prin prisma art. 43 alin. (6) lit. b) din Legea insolvabilității, adică cu titlu de amendă, penalitate sau alte sancțiuni financiare (pecuniare), sunt absolut nefondate.

Astfel, Colegiul apreciază drept legală și întemeiată hotărârea Curții de Apel Chișinău din 30 mai 2016, prin care s-a admis cererea Societății cu Răspundere Limitată „Avia Invest” privind validarea creanțelor și includerea lor în tabelul definitiv al creanțelor a debitorului insolvabil. În conformitate cu prevederile art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de Societatea pe Acțiuni „TOTAL LEASING

Se menține hotărârea Curții de Apel Chișinău din 30 mai 2016, emisă în pricina civilă de insolvabilitate a Societății cu Răspundere Limitată „Transvio”, în urma examinării cererii Societății cu Răspundere Limitată „Avia Invest” privind validarea creanțelor și includerea lor în tabelul definitiv al creanțelor a debitorului insolvabil. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii: Valentina Clevadî Iurie Bejenaru Nicolae Craiu Ion Druță

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-04-26
0,95
2ri-106/17 — validarea popririi
Dosarul nr. 2ri-106/17 Prima instanţă: Curtea de Apel Chişinău (jud. I. Muruianu) D E C I Z I E 26 aprilie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşe
CSJ 2017-05-03
0,95
2ri-105/17 — Validarea popririi
Dosarul nr. 2ri-105/17 Prima instanţă: Curtea de Apel Chişinău Judecător: Muruianu Ion D E C I Z I E 03 mai 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preș
CSJ 2017-04-05
0,95
2ri-98/17 — validarea propririi
prima instanţă: I. Muruianu dosarul nr.2ri-98/17 (Curtea de Apel Chişinău) D E C I Z I E 05 aprilie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele
CSJ 2017-02-15
0,95
2ri-37/17 — validarea popririi
Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău Dosarul nr. 2ri-37/17 Judecător: I. Muruianu D E C I Z I E 15 februarie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:
CSJ 2017-04-26
0,94
2ri-130/17 — validarea propririi
prima instanţă: I. Muruianu dosarul nr.2ri-130/17 (Curtea de Apel Chişinău) D E C I Z I E 26 aprilie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintel
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă