AFFAIRE POSZLER c. ROUMANIE

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA POSZLER c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 57038/16) HOTĂRÂREA STRASBURG 15 noiembrie 2022 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Poszler c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-un comitet compus din Yonko Grozev, președinte, Iulia Antoanella Motoc Pere Pastor Vilanova, judecători și Crina Kaufman, Graffière adjuncte de secțiune f.f. Având în vedere cererea (n 57038/16) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, dl Magdalena Ileana Poszler (atenta mai), născută în 1967 și rezidentă în Oradea, reprezentată de domnul D.C. Rusu, avocat la Oradea, a sesizat Curtea la 19 septembrie 2016 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, decizia de a aduce petiția la cunoștința guvernului român (inclusiv a celui român), reprezentată de agentul său, M.O.-F. Ezer, de la Ministerul Afacerilor Externe, observațiile părților; hotărârea prin care Curtea a respins opoziția guvernului la examinarea cererii de către un comitet, După ce a deliberat în camera Consiliului la 18 octombrie 2022, a pronunțat hotărârea adoptată la această dată. Prin decizia din 15 aprilie 2014, Hotărârea Regională a Finanțelor Publice din Cluj-Napoca, care o angaja pe reclamantă, a ordonat încetarea funcțiilor de șef de birou pe care le deținea și i-a notat o listă de posturi din cadrul funcției publice care urmează să fie ocupate în cadrul conducerii respective. Încetarea a fost justificată de o reorganizare a instituției, care fusese decisă de președintele Agenției naționale de administrație fiscală. După inițierea în prealabil a unei proceduri administrative care s-a dovedit a fi ineficiente, recurenta sesizează instanțele pentru a solicita reintegrarea sa în postul de șef de birou și repararea prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a încetării funcțiilor sale. Prin hotărârea din 3 iunie 2015, Tribunalul județean din Bihor a acceptat cererea respectivă, considerând că reorganizarea care a motivat încetarea funcțiilor pe care le deținea nu a fost suficientă pentru a justifica această măsură. Angajatorul a formulat o acțiune împotriva acestei hotărâri, argumentând în principal din realitatea reorganizării serviciilor în cauză și pledând pentru lipsa de calitate a victimei recurentei, care a avut posibilitatea, pe care a utilizat-o, de a alege un alt post în funcția publică. Prin hotărârea definitivă din 10 februarie 2016, notificată recurentei la 10 martie 2016 și notificată la 21 martie 2016, Tribunalul de apel din Oradea a acceptat recursul angajatorului și a respins acțiunea recurentei, pe motiv că aceasta din urmă nu a solicitat, în acțiunea sa din 15 martie 2016, anularea deciziei angajatorului său din 15 februarie 2016. aprilie 2014 privind încetarea funcțiilor sale. În această privință, instanța de apel s-a bazat pe art. 1 din Legea nr. 554/2004 privind soluționarea litigiilor administrative, potrivit căreia Oricine consideră că un act administrativ aduce atingere drepturilor sale legale sau intereselor sale legitime [și] nu este mulțumit de rezultatul unei plângeri prezentate de el [în fața autorităților competente] (...) poate sesiza instanțele administrative pentru a solicita anularea totală sau parțială a actului, repararea prejudiciului cauzat și, dacă este cazul, repararea prejudiciului moral Or, în avizul instanței judecătorești, acțiunea în reintegrare a reclamantei și în despăgubirea prejudiciilor constituia o cerere secundară, care nu putea fi primită în lipsă de o cerere principală de anulare a actului administrativ de încetare a funcțiilor persoanei în cauză. ) împotriva hotărârii menționate anterior, considerând că respingerea acțiunii sale s-a bazat pe un motiv nou care, în opinia sa, fusese pronunțat din oficiu de instanța de apel și nu a făcut niciodată obiectul unei dezbateri între părți. Prin hotărârea definitivă din 3 iunie 2016, Curtea de Apel din Oradea a respins această acțiune ca fiind inadmisibilă, considerând că recurenta a solicitat în realitate reexaminarea unei cauze soluționate definitiv. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, recurenta arată că acțiunea sa a fost respinsă de instanța de apel din Oradea pe baza unui nou motiv de care ea ar fi avut cunoștință numai după pronunțarea hotărârii definitive și susține că principiul contradictoriei a fost, prin urmare, necunoscut. Aceasta susține că acest motiv nu a fost invocat de partea pârâtă în acțiunea sa și explică faptul că instanța de apel nu a informat cu privire la acest fapt pe care l-a primit din oficiu, privând-o astfel de orice posibilitate de a prezenta argumente similare. Guvernul ridică excepția de nerespectare a regulii de șase luni care se aplica la data la care a fost introdusă cererea. Acesta arată că decizia definitivă în speță a fost pronunțată la 10 februarie 2016 și pusă la dispoziție la 10 martie 2016, în timp ce cererea a fost introdusă la 19 februarie 2016. September 2016, adică la mai mult de șase luni de la fiecare dintre cele două date. Curtea constată că decizia definitivă a Tribunalului de apel din Oradea a fost comunicată recurentei la 21 martie 2016. Având în vedere data la care a fost introdusă cererea și jurisprudența sa în această privință (Akif Hasanov c. Azerbaidjan, 7268/10, § 27, 19 septembrie 2019), Comisia consideră că excepția guvernului trebuie respinsă. Guvernul susține, de asemenea, că recurenta solicită în realitate Curții să procedeze la o nouă apreciere a cauzei, ceea ce înseamnă să se ierge în instanță de a patra instanță Curtea ia notă de faptul că Tribunalul se limitează la a pune în discuție respectarea principiului contradictoriei în procedura inițiată de aceasta în fața instanțelor interne și consideră că considerațiile guvernului sunt legate de fondul cauzei pe care o va examina mai jos 10. Constatând că nu este în mod vădit nefondat sau inadmisibil pentru niciun alt motiv prevăzut la art. 35 din Convenție, Curtea declară că este admisibilă. Pe fond 11. Principiile generale privind respectarea principiului contradictoriu au fost rezumate în Čepek c. Republica Cehă 9815/10, §§ 44-48, 5 septembrie 2013 12. În speță, Curtea constată că, în cazul în care instanța de primă instanță a acceptat acțiunea recurentei printr-o hotărâre din 3 iunie 2015, instanța de judecată din Oranea a anulat această hotărâre, respingând acțiunea din partea acesteia pe motiv că aceasta a omis să solicite în mod expres anularea deciziei din 15 aprilie 2014 de încetare a funcțiilor sale. Curtea nu intenționează să se pronunțe nici cu privire la tehnica de înlocuire a motivelor ca atare, nici cu privire la întrebarea dacă instanța de ultimă instanță se întemeiază pe motive arbitrare sau în mod vădit nerațional pentru aplicarea legii, dar va examina singurul punct de a ști dacă faptul pentru instanța de judecată din Oranea de a reține din oficiu un nou motiv pentru respingerea acțiunii în cauză a adus atingere, în circumstanțele din speță, dreptului recurentei la o procedură contradictorie. 13. În această privință, se pare că motivul invocat de Curtea a Tribunalului de Primă Instanță, și anume că reclamanta nu a solicitat, înainte de cererea sa de reintegrare și de rejudecare, anularea deciziei de încetare a funcțiilor sale Într-adevăr, absența acestei pretenții, care nu constituia un element al apărării angajatorului, nu i-a fost reproșată în niciun moment în cursul procedurii în fața instanței de departament. Curtea nu trebuie să aprecieze temeinicia observațiilor pe care recurenta ar fi putut să le prezinte în legătură cu motivul invocat de instanța de apel, dar este de părere că ui . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin urmare, recurenta a fost, în speță, privată de posibilitatea de a-și prezenta argumentele cu privire la noul motiv reținut de instanța de judecată pentru respingerea cererii sale și, prin urmare, a fost privată de un proces echitabil. 14. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 15. În opinia sa ilegală și abuzivă, în ceea ce privește încetarea funcțiilor de conducere pe care le deținea și caracterul inechitabil al procedurii de investigare a contestației acestei hotărâri, guvernul consideră că o constatare de încălcare a articolului 6 alineatul (1) nu este justificată. 1 din Convenție ar constitui, în sine, o reparație echitabilă satisfăcătoare și, în subsidiar, consideră că sumele solicitate sunt excesive. 17. Curtea nu ar putea specula asupra a ceea ce ar fi fost rezultatul procesului în cazul în care garanțiile prevăzute la art. 6 alineatul (1) din convenție ar fi fost respectate. Cu toate acestea, Curtea consideră că nu este rezonabil să se considere că a suferit un prejudiciu moral real în cadrul procesului menționat (Alexe c. România, nr 66522/09, § 50, 3 mai 2016). În consecință, aceasta acordă recurentei 1 500 EUR în acest sens. Prin aceste motive, Curtea, la L 500 EUR (mii cinci sute EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă, pentru daune morale, pentru a fi convertită în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 15 noiembrie 2022, în temeiul articolului 2 și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Crina Kaufman Yonko Grozev Grefier adjunct f.f. Președintele

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE POSZLER c. ROUMANIE

(Requête n

o

57038/16)

ARRÊT

STRASBOURG

15 novembre 2022

Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Poszler c. Roumanie,

La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant en un comité composé de

:

Yonko Grozev

, président,

Iulia Antoanella Motoc

,

Pere Pastor Vilanova

, juges,

et de Crina Kaufman,

greffière adjointe de section f.f.

,

Vu la requête (n

o

57038/16) dirigée contre la Roumanie et dont une ressortissante de cet État, M

me

Magdalena Ileana Poszler («

la requérante

»), née en 1967 et résidant à Oradea, représentée par M

e

D.C. Rusu, avocat à Oradea, a saisi la Cour le 19 septembre 2016 en vertu de l’article

34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la

Convention

»),

la décision de porter la requête à la connaissance du gouvernement roumain («

le Gouvernement

»), représenté par son agente, M

me

O.-F. Ezer, du ministère des Affaires étrangères,

les observations des parties,

la décision par laquelle la Cour a rejeté l’opposition du Gouvernement à l’examen de la requête par un comité,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 18 octobre 2022,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

OBJET DE L’AFFAIRE

1.

Par une décision du 15 avril 2014, la direction régionale des finances publiques de Cluj-Napoca, qui employait la requérante, ordonna la cessation des fonctions de cheffe de bureau que l’intéressée occupait et lui notifia une liste de postes relevant de la fonction publique à pourvoir au sein de cette direction. La cessation était justifiée par une réorganisation de l’institution, laquelle avait été décidée par le président de l’Agence nationale d’administration fiscale.

2.

Après avoir engagé au préalable une procédure administrative qui se révéla infructueuse, la requérante saisit les tribunaux pour demander sa réintégration dans le poste de cheffe de bureau et la réparation du préjudice qu’elle estimait avoir subi en raison de la cessation de ses fonctions.

3.

Par un jugement du 3 juin 2015, le tribunal départemental de Bihor fit droit à ladite demande, considérant que la réorganisation qui avait motivé la cessation des fonctions que l’intéressée occupait n’avait pas été suffisante pour justifier cette mesure.

4.

L’employeur forma un recours contre ce jugement, arguant principalement de la réalité de la réorganisation des services en question et plaidant le défaut de qualité de victime de la requérante, celle-ci ayant eu la possibilité, dont elle avait fait usage, de choisir un autre poste dans la fonction publique.

5.

Par un arrêt définitif du 10 février 2016, mis au net le 10 mars 2016 et communiqué à la requérante le 21 mars 2016, la cour d’appel d’Oradea fit droit au recours de l’employeur et rejeta l’action de la requérante, au motif que celle-ci n’avait pas demandé, dans son action introductive d’instance, l’annulation de la décision de son employeur du 15

avril 2014 portant cessation de ses fonctions. À cet égard, la cour d’appel se fonda sur l’article

8

§

1 de la loi n

o

554/2004 sur le contentieux administratif, selon lequel «

quiconque estime qu’un acte administratif porte atteinte à ses droits légaux ou à ses intérêts légitimes, [et] n’est pas satisfait de la suite donnée à une plainte portée par lui [devant les autorités compétentes] (...) peut saisir les juridictions administratives pour demander l’annulation totale ou partielle de l’acte, la réparation du préjudice causé et, le cas échéant, une réparation pour préjudice moral

». Or, de l’avis de la cour d’appel, l’action en réintégration de la requérante et en réparation de dommages constituait une demande accessoire, qui ne pouvait être accueillie en l’absence d’une demande principale d’annulation de l’acte administratif portant cessation des fonctions de l’intéressée.

6.

La requérante exerça une voie de recours extraordinaire (

contestație în anulare

) contre ledit arrêt, estimant que le rejet de son action était fondé sur un motif nouveau qui, selon elle, avait été soulevé d’office par la juridiction d’appel et n’avait jamais fait l’objet d’un débat entre les parties. Par un arrêt définitif du 3 juin 2016, la cour d’appel d’Oradea rejeta ce recours comme étant irrecevable, considérant que la requérante demandait en réalité le réexamen d’une affaire définitivement tranchée.

7.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante expose que son action a été rejetée par la cour d’appel d’Oradea sur le fondement d’un motif nouveau dont elle n’aurait eu connaissance qu’après la rédaction de l’arrêt définitif, et elle soutient que le principe du contradictoire a de ce fait été méconnu. Elle affirme que ce motif n’avait pas été évoqué par la partie défenderesse dans son recours, et explique que la cour d’appel ne l’a pas informée de ce qu’elle l’avait soulevé d’office, la privant ainsi de toute possibilité de présenter des arguments s’y rapportant.

APPRÉCIATION DE LA COUR

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

Sur la recevabilité

8.

Le Gouvernement soulève l’exception de non-respect de la règle de six mois, qui était applicable à l’époque de l’introduction de la requête. Il expose que la décision définitive en l’espèce a été rendue le 10 février 2016 et mise au net le 10

mars 2016, alors que la requête a été introduite le 19

septembre 2016, soit plus de six mois après chacune des deux dates. La Cour note que la décision définitive de la cour d’appel d’Oradea a été communiquée à la requérante le 21 mars 2016. Compte tenu de la date de l’introduction de la requête et de sa jurisprudence en la matière (

Akif Hasanov c.

Azerbaïdjan

, n

o

7268/10, § 27, 19 septembre 2019), elle estime que l’exception du Gouvernement doit être rejetée.

9.

Le Gouvernement soutient en outre que la requérante demande en réalité à la Cour de procéder à une nouvelle appréciation de l’affaire, c’est

‑

à

‑

dire de s’ériger en juge de «

quatrième instance

». La Cour note que l’intéressée se limite à mettre en cause le respect du principe du contradictoire dans la procédure engagée par elle devant les tribunaux internes et estime que les considérations du Gouvernement sont liées au fond de l’affaire qu’elle examinera ci-dessous.

10.

Constatant que la requête n’est pas manifestement mal fondée ni irrecevable pour aucun autre motif visé à l’article 35 de la Convention, la Cour la déclare recevable.

Sur le fond

11.

Les principes généraux concernant le respect du principe du contradictoire ont été résumés dans

Čepek c. République tchèque

(n

o

9815/10, §§

44-48, 5 septembre 2013).

12.

En l’espèce, la Cour observe que si la juridiction de première

instance a accueilli l’action de la requérante par un jugement du 3 juin 2015, la cour d’appel d’Oradea a annulé ce jugement, rejetant l’action de l’intéressée au motif que celle-ci avait omis de demander expressément l’annulation de la décision du 15 avril 2014 portant cessation de ses fonctions. La Cour n’entend se prononcer ni sur la technique de substitution de motifs en tant que telle, ni sur la question de savoir si la juridiction de dernière instance s’est fondée sur des motifs arbitraires ou manifestement déraisonnables pour appliquer la loi, mais elle examinera le seul point de savoir si le fait pour la cour d’appel d’Oradea d’avoir retenu d’office un nouveau motif pour rejeter l’action en cause a porté atteinte, dans les circonstances de l’espèce, au droit de la requérante à une procédure contradictoire.

13.

À cet égard, il apparaît que le motif invoqué par la cour d’appel – à savoir que la requérante n’avait pas sollicité, préalablement à sa demande de réintégration et d’indemnisation, l’annulation de la décision portant cessation de ses fonctions – s’appuyait sur des éléments de fait et de droit qui n’avaient pas été abordés dans le débat, lequel aurait permis à la requérante de discuter le bien-fondé du nouveau motif et, conséquemment, de ne pas être prise au dépourvu. En effet, l’absence de cette prétention, qui ne constituait pas un élément de la défense de l’employeur, ne lui avait été reprochée à aucun moment au cours de la procédure devant le tribunal départemental. La Cour n’a pas à apprécier le bien-fondé des observations que la requérante aurait pu soumettre relativement au motif soulevé par la cour d’appel, mais elle est d’avis que l’intéressée devait se voir offrir la possibilité d’y répliquer avant que la juridiction ne statue. Dès lors, la requérante a été, en l’espèce, privée de la possibilité de présenter ses arguments sur le nouveau motif retenu par la cour d’appel pour rejeter sa requête et a ainsi été privée d’un procès équitable.

14.

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention.

APPLICATION DE L’ARTICLE

41 DE LA CONVENTION

15.

La requérante demande pour dommage moral une indemnité de 7

000

euros

(EUR) – sans autre précision – et de 14

000 EUR – pour la cessation, selon elle illégale et abusive, des fonctions de direction qu’elle occupait et le caractère inéquitable à ses yeux de la procédure suivie pour l’examen de la contestation de cette cessation. Elle ne réclame aucune somme au titre des frais et dépens.

16.

Le Gouvernement estime qu’un constat de violation de l’article

6 §

1 de la Convention constituerait en soi une réparation équitable satisfaisante. À titre subsidiaire, il considère que les sommes demandées sont excessives.

17.

La Cour ne saurait spéculer sur ce qu’aurait été l’issue du procès si les garanties de l’article 6 § 1 de la Convention avaient été respectées. Elle estime toutefois qu’il n’est pas déraisonnable de penser que l’intéressée a subi un préjudice moral réel dans le cadre dudit procès (

Alexe c.

Roumanie

, n

o

66522/09, § 50, 3 mai 2016). En conséquence, elle accorde à la requérante 1

500

EUR à ce titre.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

Déclare

la requête recevable

;

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

;

Dit

,

a)

que l’État défendeur doit verser à la requérante, dans un délai de trois mois, 1

500 EUR (mille cinq cents euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt sur cette somme, pour dommage moral, à convertir dans la monnaie de l’État défendeur au taux applicable à la date du règlement

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 15 novembre 2022, en application de l’article

77

§§

2 et

3 du règlement.

Crina Kaufman

Yonko Grozev

Greffière adjointe f.f.

Président