- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 5 septembrie 2023
- Stat pârât
- ROU
- Concluzia
- Inadmisibil
Pismiș împotriva României
Traducere în română Auto
CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 14615/18 Niculina PISMIȘ împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), care a stat la 5 septembrie 2023 în calitate de comitet compus din: Faris Vehabović, președintele Anja Seibert-Fohr, Sebastian Rădulețu, judecători și Crina Kaufman, grefierul adjunct al secțiunii interioare având în vedere: 14615/18) împotriva României depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 20 martie 2018 de un național român, dna Niculina Pismiș, care s-a născut în 1969, locuiește la București („reclamantul”) și a fost reprezentat de dl A. Grigoriu, avocat practicant la București; hotărârea de a anunța cererea către Guvernul României („Guvernul”), reprezentată de agentul lor, dna O.F.
Ezer, a Ministerului Afacerilor Externe; observațiile părților; având deliberat, hotărăște după cum urmează: Cererea se referă la presupusa decizie finală contradictorie a Curții de Apel din București în litigiile de muncă privind acordarea dobânzilor și a achizițiilor salariale legate de indice la reclamant și la alți reclamanți într-o situație similară cu ea. Reclamantul, un ofițer personal care lucrează pentru Autoritatea Vamală Națională, a fost urmărit pentru acuzații de mită. La 11 decembrie 2007, Autoritatea Vamală Națională a ordonat suspendarea sarcinilor profesionale ale reclamantului din cauza anchetelor penale în curs. La 27 martie 2015, Curtea de Apel Ploiești a achitat reclamantul acuzațiilor penale aduse împotriva ei.
Prin decizia administrativă din 15 aprilie 2015 Agenția Națională pentru Administrație Fiscală, Hotărârea Generală a Finanțelor Publice București ( Agenția Națională de Administrare Fiscală, Hotărârea Generală a Finanțelor Publice – DGFP ) a decis că reclamantul poate relua activitatea sa la Biroul Vamal de Frontieră al Aeroportului Otopeni din București. a menționat decizia, s-a stabilit că reclamantul va fi plătit retroactiv salariul pentru timpul în care a fost suspendată de la sarcinile sale profesionale din cauza anchetei penale care i-a afectat. Reintegrarea a fost făcută ținând seama de nivelul de plată la care reclamantul a avut dreptul, având în vedere senioritatea ei ( Vechime în muncă ) la momentul reintegrării ei.
Între 18 mai 2015 și 12 august 2015, reclamantul a primit plăți ale achizițiilor salariale la care avea dreptul, în 4 tranșe. Potrivit angajatorului reclamantului, după reintegrarea ei, ea a primit următoarele prestații salariale (sporuri ): 25% pentru senioritatea în serviciu, dobândită între 12 decembrie 2007 și 14 aprilie 2015; 20% din cauza creșterilor salariale pe care operatorii vamali le-au primit, în conformitate cu legea; 5% (începând cu 12 decembrie 2007 până la 30 septembrie 2008), 7% (începând cu 1 octombrie 2008 până la 14 aprilie 2015) beneficii de stabilitate pentru angajații Biroului Vamal de Frontieră al Aeroportului Otopeni din București - Biroul de Supraveghere și Control Vamal cu o perioadă de ocupare a forței de muncă de 5, 10 sau 15 ani cu instituția; 20% beneficii de control la frontieră.
La 14 septembrie 2015, reclamantul a depus o cerere la Curtea Județeanului București care urmează să fie plătită, în plus față de salariile pentru perioada în care a fost suspendată angajarea, orice stimulente (prima lunare/bonusuri ) că colegii săi care lucrează în poziții similare au avut dreptul la, plus sumele rezultate din actualizarea achizițiilor salariale și a altor stimulente cu indicele inflației ( actualizarea cu indicale inflații a drepturilor salariale precumși a celorlalte drepturi ) și interesele.
La 26 mai 2016, Curtea județului București a permis parțial afirmația reclamantului decizând că reclamantul are dreptul să primească, în plus față de achizițiile sale salariale, sumele rezultate din actualizarea drepturilor salariale cu indicele inflației, precum și interesele calculate pentru perioada cuprinsă între 12 decembrie 2007 și 14 aprilie 2015. Curtea județului a respins restul cererii reclamantului, având în vedere faptul că stimulentele nu au fost datorate automat și continuu de către angajator tuturor angajaților; că plata lor depinde de performanța fiecărui angajat pentru o perioadă de timp specifică și cantitatea lor variază în legătură cu o serie de criterii, astfel încât nu era relevant ca alți colegi care dețin poziții similare să fie plătite stimulente în timpul suspendării reclamantului.
10. Atât reclamantul, cât și partea acuzată au interzis un recurs asupra punctelor de drept (recurse ) împotriva hotărârii Curții de județ București din 26 mai 2016. Prin hotărârea de 11 Octombrie 2017, Curtea de Apel a respins recursul reclamantului și a permis parțial recursul angajatorului ei. Curtea de Apel a susținut parțial hotărârea Curții de Conturi, hotărând că angajatorul reclamantului ar trebui să-i plătească sumele rezultate din actualizarea achizițiilor salariale cu indicele de inflație. Cu toate acestea, Curtea de Apel a respins cererea reclamantului de a fi plătită dobânzi pentru achizițiile salariale, având în vedere că are dreptul la salariile odată ce suspendarea a fost ridicată și, în acest sens, angajatorul nu a putut fi reținut responsabil pentru că a întârziat în mod intenționat plata salariilor.
12. După cum angajatorul reclamantului a informat Guvernul, au început să plătească reclamantului suma datorată după ce a achiziționat sumele corespunzătoare indicelui inflației, și anume 20 213 RON. Suma a fost plătită pe o perioadă de 5 ani, în tranșe anuale, între 2018 și 2022. Reclamantul s-a plâns de încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție, în special a principiului securității juridice, în măsura în care litigiile similare în fața ei au fost prezentate în fața aceluiași instanță de cinci colegi într-o situație identică cu ea în ceea ce privește creanțele care urmează să fie acordate dobânzi pe achizițiile lor salariale în același timp cu cel de-al doilea indice a avut rezultate diferite.
De asemenea, ea s-a plâns că abordarea incoherentă menționată mai sus adoptată de instanța internă în cazul reclamantului, spre deosebire de alte cazuri similare, a determinat o încălcare a dreptului ei la bucurarea pașnică a bunurilor sale protejate prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția. 14. În sfârșit, reclamantul s-a plâns, de asemenea, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 cu privire la refuzul instanțelor interne de a acorda stimulentele pe care colegii ei care lucrează în poziții similare au dreptul la acest lucru. EVALUAREA TRIBUNALULUI 15. Curtea constată că, în timp ce reclamantul s-a plângut inițial, în cererea sa la Curte, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, despre incoerențele practicii judiciare interne (practică neunitate ), în observațiile sale în răspunsul la cele ale Guvernului, ea a afirmat că „în cazul ei nu a existat o divergență, ci o hotărâre opusă în cadrul aceleiași Curte”.
16. Curtea reamintește că nu este funcția sa să se ocupe de erorile de fapt sau de drept presupuse de către o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care ar fi putut încălca drepturile și libertățile protejate de Convenție (a se vedea, printre altele, García Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDH 1999 I, și Perez c. Franța [GC], nr. 47287/99, § 82, CEDH 2004 I). În mod normal, evaluările în cauză în fața instanțelor naționale de examinare nu sunt obligate să revizuiască Curtea.
Curtea nu ar trebui să acționeze ca o a patra instanță și, prin urmare, nu va pune la îndoială, în temeiul art. 6 § 1 hotărârea instanțelor naționale, cu excepția cazului în care concluziile lor pot fi considerate arbitrare sau manifestement irezonabile (a se vedea Bochan c. Ucraina (nr. 2) [GC], nr. 22251/08, § 61, CEDO 2015). 17. În plus, Curtea a susținut că posibilitatea unor hotărâri judecătorești contradictorii constituie o caracteristică inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe o rețea de instanțe de judecată și de recurs cu autoritate în domeniul jurisdicției lor teritoriale. Aceste divergențe pot apărea și în cadrul aceleiași instanțe.
Nejdet Șahin și Perihan Șahin c. Turcia [GC], nr. 13279/05, § 51, 20 octombrie 2011). Principiile generale aplicabile cazurilor referitoare la deciziile contradictorii în practică judiciară internă au fost adresate de Curte în Parohia Catolică Greacă Lupeni și alții c. România ([GC], nr. 76943/11, § 116, 29 noiembrie 2016) și, mai recent, în Petrescu și alții c. România (dec.), nr. 31390/18 și altele 9, § 55, 7 martie 2023). 18. În ceea ce privește circumstanțele prezentului caz, Curtea constată că reclamantul a avut beneficiul de procedură adversară, în care a fost în măsură să aducă dovezi și că argumentele sale au fost examinate în mod corespunzător de către instanțe. Concluziile instanțelor și interpretarea lor a legii relevante nu pot fi considerate manifestamente arbitrare sau irazonabile (punctele 11, mai sus).
19. Curtea constată, de asemenea, că, spre deosebire de alte cazuri, cum ar fi Petrescu și altele, citat mai sus, în cazul în care incoerentele în judecată a cererilor civile aduse de numeroase persoane în situații identice, în care instanțele de apel au fost instanțe de ultima instanță în această cauză, nu au fost contestate de părți, în acest caz, reclamantul a indicat că cinci colegi ai ei în aceeași situație se presupune că au câștigat susceptiunile de a acorda dobânzi în ceea ce privește amânarea salariului (punctul 13 mai sus). 20. În astfel de circumstanțe, nu există indicații că situația menționată mai sus constituie o jurisprudență contradictorie profundă și de lungă durată a instanțelor interne în sensul jurisprudenței Curții.
Rezulta că prezenta plângere este inadmisibilă în temeiul art. (a) din Convenție, fiind manifestament nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 4. 22. Având în vedere concluziile sale din alineatele anterioare, Curtea consideră că plângerile în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 sunt, de asemenea, întemeiate în mod evident nepotrivit (Petrescu și alții citate mai sus, § 74) și ar trebui respinse în temeiul articolului 35 §§ § și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 28 septembrie 2023. Crina Kaufman Faris Vehabović Președintele adjunct al grefierului interimar
FOURTH SECTION
DECISION Application no. 14615/18 Niculina PISMIȘ against Romania The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 5 September 2023 as a Committee composed of: Faris Vehabović, President , Anja Seibert-Fohr, Sebastian Rădulețu , judges , and Crina Kaufman, Acting Deputy Section Registrar , Having regard to: the application (no. 14615/18) against Romania lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 20 March 2018 by a Romanian national, Ms Niculina Pismiș, who was born in 1969, lives in Bucharest (“the applicant”) and was represented by Mr A. Grigoriu, a lawyer practising in Bucharest ; the decision to give notice of the application to the Romanian Government (“the Government”), represented by their Agent, Ms O.F.
Ezer, of the Ministry of Foreign Affairs ; the parties’ observations ; Having deliberated, decides as follows:
SUBJECT MATTER OF THE CASE
1. The application concerns the alleged conflicting final decision of the Bucharest Court of Appeal in labour litigations regarding the granting of interest and index-linked salary arrears to the applicant and other claimants in a similar situation to her.
The applicant, a custom officer working for the National Customs Authority, had been prosecuted for charges of bribery. On 11 December 2007 the National Customs Authority ordered the suspension of the applicant’s professional duties because of the ongoing criminal investigations.
On 27 March 2015 the Ploiești Court of Appeal acquitted the applicant of the criminal charges brought against her.
By an administrative decision of 15 April 2015 the National Agency for Tax Administration, General Directorate of Public Finances Bucharest, ( Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice – DGFP ) decided that the applicant could resume her activity at the Border Customs Office of the Otopeni Airport of Bucharest. By the above ‑ mentioned decision, it was established that the applicant would be paid her salary retroactively for the time during which she was suspended from her professional duties due to the criminal investigation that concerned her. The applicant was reinstated to the position she held before. The reinstatement was made taking into account the payment level the applicant was entitled to, given her seniority ( vechime în muncă ) at the time of her reinstatement.
Between 18 May 2015 and 12 August 2015 the applicant received payments of the salaries arrears she was entitled to, in 4 instalments.
According to the applicant’s employer, upon her reinstatement, she received the following salary benefits ( sporuri ): 25% for seniority in service, acquired between 12 December 2007 to 14 April 2015; 20% because of the salary increases that customs operators received, according to the law; 5% (from 12 December 2007 to 30 September 2008), 7% (from 1 October 2008 to 14 April 2015) stability benefit for employees of the Border Customs Office of the Otopeni Airport of Bucharest - Office of Customs Surveillance and Control with an employment period of 5, 10 or 15 years with the institution; 20% border checkpoint benefits.
On 14 September 2015 the applicant lodged a request with the Bucharest County Court to be paid, in addition to the salaries for the time during which her employment was suspended, any incentives ( prime lunare/bonusuri ) that her colleagues working in similar positions were entitled to, plus the amounts resulting from the actualisation of the salary arrears and other incentives with the inflation index ( actualizarea cu indicele inflației a drepturilor salariale precum și a celorlalte drepturi ) and the interests. 8 . On 26 May 2016 the Bucharest County Court partially allowed the applicant’s claim deciding that the applicant was entitled to receive in addition to her salary arrears the amounts resulting from the actualisation of the salary rights with the inflation index as well as the interests calculated for the period between 12 December 2007 to 14 April 2015.
The County Court rejected the remaining of the applicant’s claim considering that the incentives were not automatically and continuously due by the employer to all the employees; that their payment depended on the performance of each employee for a particular period of time and their amount varied in connection with a range of criteria, so that it was irrelevant that other colleagues holding similar positions were paid incentives during the time the applicant was suspended.
Both the applicant and the defendant party lodged an appeal on points of law ( recurs ) against the Bucharest County Court’s decision of 26 May 2016. By a decision of 11 October 2017, the Bucharest Court of Appeal rejected the appeal of the applicant and partially allowed the appeal of her employer. The Court of Appeal partially upheld the County Court decision, deciding that the applicant’s employer should pay her the sums resulting from the actualisation of the salary arrears with the inflation index. 11 . However, the Court of Appeal rejected the applicant’s request to be paid interests for the salary arrears considering that she was entitled to the salaries once the suspension was lifted and, as such, the employer could not be held accountable for having intentionally delayed the payment of the salaries.
As the applicant’s employer informed the Government, they started paying the applicant the amount due after accruing the sums corresponding to the inflation index, namely 20 213 RON. The amount was paid over a period of 5 years, in yearly instalments, between 2018 and 2022. 13 . The applicant complained of a breach of Article 6 § 1 of the Convention, especially of the principle of legal certainty, in so far as similar litigation to her own brought before the same appellate court by five colleagues in an identical situation to her concerning the claims to be granted interest on their salary arrears at the same time with having the latter index ‑ linked, had different outcomes. She also complained that the above ‑ mentioned inconsistent approach taken by the domestic courts in the applicant’s case, as opposed to other similar cases, determined an infringement of her right to the peaceful enjoyment of her possessions protected by Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.
Finally, the applicant also complained under Article 1 of Protocol No. 1 about the refusal of the domestic courts to award her incentives that her colleagues working in similar positions to her were entitled to.
THE COURT’S ASSESSMENT
15. The Court notes that while the applicant initially complained, in her application to the Court, under Article 6 § 1 of the Convention, about inconsistencies of the internal judicial practice ( practică neunitară ), in her observations in response to those of the Government, she claimed that in her case, “there was not a divergence, but an opposite singular decision within the same Court”.
The Court recalls that it is not its function to deal with errors of fact or law allegedly made by a national court, unless and in so far as they may have infringed rights and freedoms protected by the Convention (see, inter alia , García Ruiz v. Spain [GC], no. 30544/96, § 28, ECHR 1999 I, and Perez v. France [GC], no. 47287/99, § 82, ECHR 2004 I). Normally, assessments in issue before the national courts for consideration are not for the Court to review. The Court should not act as a fourth instance and will not therefore question under Article 6 § 1 the judgment of the national courts, unless their findings can be regarded as arbitrary or manifestly unreasonable (see Bochan v. Ukraine (no. 2) [GC], no. 22251/08, § 61, ECHR 2015).
Moreover, the Court has held that the possibility of conflicting court decisions is an inherent trait of any judicial system which is based on a network of trial and appeal courts with authority over the area of their territorial jurisdiction. Such divergences may also arise within the same court. That, in itself, cannot be considered contrary to the Convention (see Nejdet Șahin and Perihan Șahin v. Turkey [GC], no. 13279/05, § 51, 20 October 2011). The general principles applicable to cases concerning conflicting decisions in domestic judicial practice have been referred to by the Court in Lupeni Greek Catholic Parish and Others v. Romania ([GC], no. 76943/11, § 116, 29 November 2016) and, more recently in Petrescu and Others v. Romania ((dec.), nos. 31390/18 and 9 others, § 55, 7 March 2023).
Turning to the circumstances of the present case, the Court finds that the applicant had the benefit of adversarial proceedings, in which she was able to adduce evidence, and that her arguments were properly examined by the courts. The courts’ conclusions and their interpretation of the relevant law cannot be regarded as manifestly arbitrary or unreasonable (paragraphs 8 ‑ 11, above).
The Court further notes that unlike in other cases, such as Petrescu and Others, cited above, where inconsistencies in the adjudication of civil claims brought by numerous persons in identical situations, where appellate courts were the courts of last resort in the matter, were not disputed by the parties, in the present case, the applicant indicated that five colleagues of hers allegedly in the same situation had won their claims to be granted interest on their salary arrears (paragraph 13 above).
In such circumstances, there are no indications that the above ‑ mentioned situation amounts to profound and long-standing conflicting case-law of the domestic courts within the meaning of the Court’s case law. 21 . It follows that the present complaint is inadmissible under Article 35 § 3 (a) of the Convention as manifestly ill-founded and must be rejected pursuant to Article 35 § 4.
In view of its findings in the previous paragraphs, the Court considers that the complaints under Article 1 of Protocol no. 1 are also manifestly ill ‑ founded ( Petrescu and Others , cited above, § 74) and should be dismissed pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. For these reasons, the Court, unanimously, Declares the application inadmissible. Done in English and notified in writing on 28 September 2023. Crina Kaufman Faris Vehabović Acting Deputy Registrar President