Decizia nr. 24 din 27 martie 2023

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 161/1/2023, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele delegat al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 1.357/117/2022.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti pronunţate în materia ce face obiectul sesizării şi opinii teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 28 noiembrie 2022, în Dosarul nr. 1.357/117/2022, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Cum se interpretează şi se aplică dispoziţiile art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 303/2004), şi dispoziţiile art. 7 alin. (1), (2) şi (3) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu şi la acordarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 (Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004), referitoare la pensiile de serviciu, în sensul de a se stabili dacă drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile privind diferenţele DNADIICOT, respectiv coeficienţii prevăzuţi de lit. A pct. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006), se încadrează în sintagma de „indemnizaţie avută” şi trebuie luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraţilor?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 20 ianuarie 2023 cu nr. 161/1/2023, termenul de judecată fiind stabilit la 27 martie 2023. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare Art. 82. – ” (1) Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, magistraţii-asistenţi de la Curtea Constituţională şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi, cu o vechime de cel puţin 25 de ani în funcţia de judecător ori procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi în funcţia de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi se pot pensiona la cerere şi pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. (…)”

Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu şi la acordarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 Art. 7. – ” (1) Cuantumul pensiei de serviciu prevăzute la art. 82 alin. (1) şi (2) este de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării, iar pentru pensia de serviciu prevăzută la art. 82 alin. (5), cuantumul este de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate ale unui judecător sau procuror în funcţie, în condiţii identice de vechime şi nivel al instanţei sau parchetului. (2) În stabilirea mediei veniturilor brute realizate prevăzute la alin. (1) se vor lua în considerare numai acele 12 luni anterioare pensionării, în care persoana s-a aflat efectiv în activitate. În cazul în care persoana s-a aflat efectiv în activitate o fracţiune de lună, se va include în calculul pensiei numai această fracţiune de lună, prelungindu-se corespunzător termenul până la împlinirea celor 12 luni. (3) În veniturile brute realizate se includ, pe lângă indemnizaţia de încadrare brută lunară, sporurile cu caracter permanent sau nepermanent. În veniturile brute nu se includ sumele primite cu titlu de prime, premii, decontări, restituiri de drepturi aferente altei perioade şi nici indemnizaţia egală cu cele 7 indemnizaţii de încadrare brute lunare prevăzută la art. 81 alin. (1) din lege ori alte drepturi fără caracter salarial. (…)”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare Lit. A pct. 6-13 din anexă „Nr. crt. Funcţia Coeficient de multiplicare (…) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (…) 6. Prim adjunct al procurorului general 23,000 7. Adjunct al procurorului general 22,500 8. Consilier al procurorului general 22,000 9. Procuror şef secţie 21,500 10. Procuror şef secţie adjunct 21,000 11. Procuror şef serviciu 20,500 12. Procuror şef birou 20,000

Procuror 19,000 (…)” III. Expunerea succintă a procesului 13. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale cu nr. 1.357/117/2022, reclamanta X a solicitat obligarea pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Cluj la revizuirea Deciziei de pensie nr. xxxxxx din 9 decembrie 2021, în sensul includerii în calculul pensiei şi a drepturilor salariale avute la data pensionării. În susţinerea cererii, reclamanta a indicat că drepturile salariale au fost recunoscute în favoarea sa prin Sentinţa civilă nr. 1.268 din 25 noiembrie 2020 a Tribunalului Suceava – Secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 1.581/86/2020 şi modificată prin Decizia nr. 348 din 12 aprilie 2021 a Curţii de Apel Suceava – Secţia I civilă, precum şi prin Încheierea civilă din 27 iunie 2019 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud. În drept, a invocat dispoziţiile art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010), şi deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 23 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 27 octombrie 2015 (Decizia nr. 23 din 29 iunie 2015), şi nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018 (Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018).

Prin Sentinţa civilă nr. 1.712 din 21 iunie 2022, pronunţată de Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă acţiunea şi s-a dispus obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de revizuire a pensiei în favoarea reclamantei, prin includerea în calculul pensiei şi a drepturilor avute la data pensionării, drepturi cuvenite potrivit hotărârilor judecătoreşti menţionate în cererea de chemare în judecată.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că, deşi deciziile menţionate în susţinerea cererii introductive de instanţă privesc alte majorări ale indemnizaţiei, în raport cu faptul că şi drepturile băneşti cuprinse în hotărârile judecătoreşti de care se prevalează aceasta fac parte din indemnizaţia de bază lunară de încadrare, aşa cum reiese din menţiunea expresă din titlurile executorii, situaţia lor este una similară. În consecinţă, a stabilit că, potrivit dispoziţiilor legale indicate de reclamantă, revizuirea deciziei de pensie se realizează în situaţia în care există diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, respectiv atunci când pensia a fost eronat stabilită.

Astfel, tribunalul a conchis că obligaţia stabilită în sarcina angajatorului şi a ordonatorului de credite de a da eficienţă coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A pct. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 la stabilirea drepturilor salariale include şi valorificarea veniturilor astfel determinate în calculul drepturilor de pensie şi că, din moment ce stabilirea dreptului reclamantei la un nivel salarial superior celui acordat de angajator s-a realizat pe cale judecătorească, hotărârea instanţei ce consfinţeşte un asemenea drept al beneficiarului nu trebuie urmată de emiterea unei noi adeverinţe.

Au fost evocate, ca relevante, dezlegările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin deciziile nr. 23 din 29 iunie 2015 şi nr. 36 din 4 iunie 2018, cu citarea considerentelor esenţiale.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, solicitând respingerea acţiunii ca nefondată şi, respectiv, ca rămasă fără obiect.

Pârâta, prin apelul formulat, a arătat că, potrivit procedurii expres stabilite de dispoziţiile art. 20 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004, revizuirea deciziei de pensie se realizează în situaţia în care pensia a fost eronat stabilită, iar imposibilitatea revizuirii de către pârâtă se datorează faptului că nu avea elementele concrete ale diferenţei, respectiv sumele concrete nu erau atestate nici de vreo adeverinţă, nici de hotărârile judecătoreşti. După ce angajatorul ar fi fost obligat să calculeze şi să ateste prin adeverinţe-tip cuantumul corect al bazei de calcul al pensiei de serviciu, doar dacă pârâta ar fi refuzat revizuirea pensiei, ar fi fost îndreptăţită reclamanta la intentarea unei acţiuni în justiţie. În plus, la data de 11 iulie 2022 s-a înregistrat Adresa nr. xxxx din 30 iunie 2022 a Tribunalului Cluj, prin care se arată că, având în vedere dispozitivul Sentinţei civile nr. 1.712 din 21 iunie 2022, prin care obligă Casa Judeţeană de Pensii Cluj să emită o nouă decizie de revizuire a pensiei în favoarea reclamantei, s-a eliberat acesteia o adeverinţă care să includă drepturile avute la data pensionării, cuvenite conform Sentinţei civile nr. 1.268 din 25 noiembrie 2020 a Tribunalului Suceava – Secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 1.581/86/2020 şi modificată prin Decizia nr. 348 din 12 aprilie 2021 a Curţii de Apel Suceava – Secţia I civilă, precum şi prin Încheierea civilă din 27 iunie 2019 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud. Apreciază, aşadar, că acţiunea a rămas fără obiect.

Intimata-reclamantă a arătat, prin întâmpinare, că apelul este lipsit de interes, în contextul în care, ca urmare a emiterii Adeverinţei nr. xxxx din 30 iunie 2022 a Tribunalului Cluj, pârâta a emis Decizia nr. xxxxxx din 19 iulie 2022. De aceea, achiesează la afirmaţia că acţiunea este în prezent lipsită de obiect, tocmai faţă de noua decizie de pensie emisă, pe care pare să o aprecieze ca îndestulătoare.

Totodată, intimata-reclamantă învederează că pe rolul Tribunalului Alba – Secţia I civilă se află Dosarul nr. 345/107/2022, prin care se judecă cu Tribunalul Cluj în vederea eliberării adeverinţei-tip, cu includerea aceloraşi drepturi dobândite pe cale judiciară.

La data de 28 octombrie 2022, intimata-reclamantă a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea chestiunii de drept amintite.

Prin Încheierea de şedinţă din 28 noiembrie 2022, sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, cauza este în curs de judecată, în ultimă instanţă, în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel învestit să soluţioneze cauza.

De lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi a prevederilor art. 7 alin. (1), (2) şi (3) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât ceea ce urmăreşte intimata-reclamantă în prezenta cauză este includerea în calculul pensiei de serviciu şi a drepturilor salariale avute la data pensionării, respectiv diferenţe de drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti anterioare, ca urmare a constatării stării de discriminare.

Aceasta chiar şi în contextul particular în care, deşi reclamanta susţine că acţiunea ar fi rămas fără obiect, iar apelul – lipsit de interes, totuşi, se precizează că la baza emiterii deciziei de revizuire a pensiei reclamantei din data de 19 iulie 2022 stă o adeverinţă emisă tocmai în temeiul sentinţei civile atacate cu apel în prezenta cauză.

De asemenea, reclamanta a învestit instanţa de apel cu mai multe sesizări şi cereri, astfel încât nu poate fi reţinut un impediment în formularea sesizării adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub aspectul întrunirii primei condiţii de admisibilitate.

Ulterior admiterii cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar până la momentul motivării încheierii de sesizare, la data de 13 decembrie 2022, a fost pronunţată Sentinţa nr. 2.952 din 13 decembrie 2022, în Dosarul nr. 345/107/2022 al Tribunalului Alba – Secţia I civilă, prin care a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta X şi obligat pârâtul Tribunalul Cluj să elibereze adeverinţa-tip, potrivit Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004.

Problema de drept enunţată este nouă deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre şi nici nu s-a conturat o practică statornică şi îndelungată, pentru a se putea vorbi despre cristalizarea unei jurisprudenţe constante în acest sens.

De asemenea, problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data pronunţării încheierii de sesizare.

Problema de drept este una calificată, necesitând cu pregnanţă o interpretare unitară asupra sa, în scopul asigurării egalităţii de tratament cetăţenilor cărora li se aplică. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Intimata-reclamantă a apreciat că, în vederea soluţionării cauzei, este necesar a se stabili dacă drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile privind diferenţele DNADIICOT, respectiv coeficienţii prevăzuţi de lit. A pct. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, se încadrează în sintagma „indemnizaţie avută” şi dacă trebuie luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraţilor. În susţinerea cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea unei chestiuni de drept menţionează că a câştigat cu efect retroactiv o majorare a indemnizaţiei de încadrare, în sensul îndreptăţirii sale la acordarea coeficienţilor prevăzuţi de lit. A pct. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, şi că în ultima lună de activitate avea de drept o indemnizaţie majorată cu drepturile câştigate potrivit hotărârilor judecătoreşti menţionate prin cererea introductivă de instanţă. Astfel, apreciază că se impune stabilirea drepturilor de pensie în raport cu această indemnizaţie cuvenită de drept.

După comunicarea raportului întocmit de judecătoriiraportori, în condiţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 1.357/117/2022, arătând că la nivelul Curţii de Apel Cluj practica judecătorească este neunitară şi prezentând cele două orientări rezultate din examinarea jurisprudenţei naţionale, a apreciat că, în interpretarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, stabilirea bazei de calcul reprezentate de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării nu presupune includerea diferenţelor de drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, ci se referă la drepturile salariale reglementate la nivel de sistem şi, deci, care privesc întreg corpul de magistraţi, fiind recunoscute prin ordine de salarizare emise în acest sens. Această interpretare este singura care permite păstrarea coerenţei actului normativ privit în ansamblu şi, respectiv, menţinerea unui sens raţional al instituţiei pensiei de serviciu.

Elocvent este, din această perspectivă, faptul că niciun judecător în activitate nu a beneficiat de aceste drepturi în baza ordinelor de salarizare emise de ministrul justiţiei. Ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a unui judecător în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei, Ministerul Justiţiei transmite instrucţiuni instanţelor ai căror preşedinţi sunt ordonatori de credite, în vederea întocmirii adeverinţelor-tip privind actualizarea pensiilor, faţă de strânsa legătură între instituţia stabilirii pensiei de serviciu şi cea a actualizării acesteia.

Viziunea legiuitorului, exprimată în întreg ansamblul Legii nr. 303/2004, este aceea potrivit căreia, aferent interdicţiilor şi incompatibilităţilor pe care le au magistraţii şi evident aferent întregii activităţi profesionale specifice, aceştia trebuie să se bucure de o pensie de serviciu calculată prin raportare la indemnizaţia de încadrare şi sporurile avute în ultima lună de activitate; în plus, tocmai pentru a se păstra şi în timp importanţa acestei pensii, este reglementat şi un mecanism de actualizare a pensiilor foştilor magistraţi, prin raportare la majorările indemnizaţiei brute lunare a magistraţilor în funcţie.

Aşadar, se constată că legiuitorul a avut în vedere o abordare unitară a instituţiei pensiei de serviciu, legând reglementarea acesteia, atât la momentul stabilirii, cât şi ulterior, pe durata existenţei sale, de indemnizaţia în plată a magistraţilor cu aceeaşi funcţie, vechime şi acelaşi grad al instanţei.

Ca urmare, doar interpretând sintagma „baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării” în sensul arătat se asigură respectarea viziunii legiuitorului şi coerenţa instituţiei. Neincluzându-se în baza de calcul drepturi salariale recunoscute în mod individual prin hotărâri judecătoreşti şi pentru care nu au fost emise ordine de salarizare la nivel de sistem, rămâne ca pensia de serviciu să fie bine calculată prin raportare la datele ce au reieşit din adeverinţa emisă de tribunal în baza ordinelor de ministru, tot astfel cum nici actualizarea nu se va putea dispune atât timp cât nu se emit ordine de ministru de stabilire a unor indemnizaţii de încadrare majorate magistraţilor în funcţie.

Altfel, s-ar ajunge la stabilirea unor drepturi de pensie de serviciu superioare indemnizaţiilor plătite în mod efectiv magistraţilor în funcţie, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei cu cele deţinute de alţi magistraţi la data pensionării, chiar dacă nu toţi magistraţii au promovat acţiuni în instanţă similare cu cele pe care le-a promovat reclamanta şi nu toţi cei care au promovat astfel de acţiuni au câştigat în demersurile lor procesuale.

Cât priveşte invocatele decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 23 din 29 iunie 2015 şi nr. 36 din 4 iunie 2018, acestea nu tranşează asupra diferenţelor de drepturi constând din sporul DNA-DIICOT, ci asupra creşterilor salariale de 2%, 5% şi 11% prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007), forţa juridică a acestor dezlegări limitându-se aşadar la aspectele juridice tranşate şi neputând fi extinsă prin asemănare la alte situaţii juridice, cu atât mai mult cu cât în cauză se ridică argumente suplimentare, care nu au fost avute în vedere în aceste decizii. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Jurisprudenţa comunicată de instanţele naţionale, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a privit litigii având ca obiect obligarea angajatorului la eliberarea adeverinţei necesare pentru stabilirea ori recalcularea pensiei de serviciu, adeverinţă care să cuprindă şi drepturile salariale invocate şi stabilite prin hotărâri judecătoreşti, obiect diferit de cel al dosarului în care s-a formulat prezenta cerere de sesizare.

În cadrul acestor litigii s-a ridicat, într-adevăr, problema de drept ce face obiectul sesizării, instanţele fiind chemate a stabili dacă aceste adeverinţe (ce vor sta ulterior la baza recalculării drepturilor de pensie) pot cuprinde drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, iar punctele de vedere exprimate de curţile de apel, precum şi hotărârile judecătoreşti ataşate acestora evidenţiază existenţa unei orientări jurisprudenţiale majoritare, materializată în 24 de hotărâri (din care 5 nedefinitive), ce provin de la instanţele a 7 curţi de apel (curţile de apel Alba Iulia, Constanţa, Iaşi, Suceava, Galaţi, Cluj, Ploieşti), şi una minoritară, dar consistentă, relevată de 12 hotărâri (din care 2 nedefinitive), ce provin de la 4 curţi de apel, la două dintre acestea fiind sesizată practică neunitară (curţile de apel Piteşti, Oradea, Ploieşti, Cluj).

Astfel, în opinia majoritară, s-a apreciat că aceste drepturi se încadrează în sintagma „indemnizaţie avută” şi trebuie luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraţilor, argumentat, în principal, de dezlegările cuprinse în Decizia nr. 23 din 29 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aplicate mutatis mutandis.

Într-o altă opinie s-a apreciat că determinarea bazei de calcul reprezentate de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării nu presupune includerea diferenţelor de drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, ci se referă la drepturile salariale reglementate la nivel de sistem, care privesc întreg corpul de magistraţi, fiind recunoscute prin ordine de salarizare emise în acest sens.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, însă asupra altor aspecte decât cele care interesează în prezenta cauză. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

Prin Decizia nr. 23 din 29 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 27 octombrie 2015, s-a statuat că: În interpretarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu completările şi modificările ulterioare, şi ale art. 7 alin. (1), (2) şi (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu şi la acordarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile privind creşterile salariale de 2%, 5% şi 11% prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, se încadrează în sintagma de „indemnizaţie avută” şi vor fi luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraţilor.

Prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, s-a statuat că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că în cauza de faţă nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, lipsind condiţia legăturii problemei de drept cu cauza, a noutăţii, precum şi aceea a nestatuării asupra chestiunii de drept de către instanţa supremă. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din cuprinsul prevederilor legale enunţate se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ: (i) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; (ii) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; (iii) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; (iv) soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; (v) chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; (vi) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare; (vii) problema pusă în discuţie să fie una veritabilă, norma legală fiind susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite.

Prima şi a doua condiţie sunt îndeplinite, nefiind necesară o discuţie suplimentară, iar cu privire la cea de-a treia se observă că instanţa de trimitere judecă în ultimă instanţă, faţă de dispoziţiile art. 155 din Legea nr. 263/2010.

Cu privire la condiţia (iv) – a legăturii cu cauza – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că ea nu este îndeplinită.

În scopul unei depline înţelegeri a chestiunilor relevante, trebuie menţionat că nici Legea nr. 303/2004 (aplicabilă litigiului pendinte) şi nici Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 nu cuprind dispoziţii referitoare la recalcularea ori revizuirea drepturilor de pensie ale magistraţilor, referindu-se expres exclusiv la procedura de actualizare, care are loc, conform art. 85 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 303/2004, „ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a unui judecător şi procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum şi a sporului de vechime”.

În cauză, în mod necontestat, nu se află în discuţie ipoteza legală a actualizării pensiei, reclamanta solicitând valorificarea unor drepturi de natură salarială recunoscute în favoarea sa prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în contradictoriu cu angajatorul.

Având în vedere că normele speciale ce guvernează materia pensiilor de serviciu ale magistraţilor nu reglementează alte modalităţi de modificare a parametrilor de determinare a întinderii acestor drepturi, jurisprudenţa asigurărilor sociale a recunoscut în mod uniform necesitatea completării acestor norme speciale cu legea generală din materia stabilirii pensiilor din sistemul public, în măsura în care ea nu contravine legii speciale.

De aceea, în practica instanţelor au fost valorificate, când au fost îndeplinite cerinţele legale, şi dispoziţiile din legea generală referitoare la recalcularea şi revizuirea drepturilor de pensie, care sunt cuprinse în art. 107 din Legea nr. 263/2010, aplicabilă litigiului aflat pe rolul instanţei de trimitere.

Potrivit art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, „În situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.”, iar alineatul (3) al textului prevede că „Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor şi/sau a stagiilor de cotizare perioadelor asimilate stagiilor de cotizare prevăzute de lege şi prin valorificarea altor documente de natură să conducă la modificarea drepturilor de pensie, nevalorificate la stabilirea acesteia”.

Distincţia esenţială între aceste două proceduri, din perspectivă substanţială, constă în aceea că în cazul revizuirii se constată erori la stabilirea drepturilor de pensie (în sensul că elementele necesare corectei determinări se aflau la dispoziţia casei de pensii, dar eronat nu au fost avute în vedere), astfel încât revizuirea se poate face din oficiu sau la solicitarea beneficiarului pensiei, în timp ce în cazul recalculării sunt adăugate venituri şi/sau stagii de cotizare ori alte elemente care nu au fost avute în vedere pentru că ele nu erau reflectate în documentele depuse de solicitant.

După cum rezultă din expunerea ce precedă, în cauza aflată pe rolul instanţei de trimitere, obiectul pricinii îl constituie solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Cluj la revizuirea drepturilor de pensie prin includerea în baza de calcul al pensiei a drepturilor recunoscute cu caracter definitiv prin hotărâri judecătoreşti anterioare, cu privire la acordarea coeficienţilor prevăzuţi de lit. A pct. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 (coeficientul 19 recunoscut procurorilor din cadrul structurilor de parchet DNA şi DIICOT); aparent, reclamanta s-a adresat anterior şi direct casei de pensii şi, în prezenţa unui răspuns negativ al pârâtei, a cerut instanţei să dispună în sensul refuzat de aceasta.

Drepturile de pensie ale reclamantei au fost calculate având în vedere salariul său din ultima lună de activitate, atestat prin adeverinţa emisă atunci de angajator, ce nu cuprindea acest coeficient, recunoscut la acel moment prin hotărâre judecătorească definitivă.

Necontestat, la data învestirii instanţei cu cererea de chemare în judecată în dosarul în care s-a formulat sesizarea, reclamanta nu beneficia de o adeverinţă emisă de angajator în scopul determinării drepturilor sale de pensie de serviciu, conform hotărârilor judecătoreşti evocate; de altfel, rezultă din lucrările dosarului că emiterea unei astfel de adeverinţe, care să includă drepturile recunoscute prin hotărâre judecătorească cu caracter retroactiv şi pentru viitor, a făcut obiectul unei alte pricini, cu numărul de dosar 345/107/2022, soluţionată în favoarea reclamantei, în primă instanţă, de Tribunalul Alba – Secţia I civilă, prin Sentinţa nr. 2.952 din 13 decembrie 2022, nedefinitivă la data pronunţării prezentei decizii.

Prin cererea de apel cu care este învestită instanţa de trimitere, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj a criticat sentinţa Tribunalului Cluj, care a obligat-o să emită o decizie de revizuire a pensiei de serviciu a reclamantei potrivit cererii acesteia, arătând că nu putea proceda la o atare revizuire în absenţa unei adeverinţe care să ateste veniturile incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară din ultima lună de activitate sau a unei hotărâri judecătoreşti.

În acelaşi sens este şi răspunsul adresat direct reclamantei de apelanta-pârâtă la data de 16 martie 2022 (trimis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie odată cu celelalte documente înaintate de instanţa de sesizare), în care se face referire la procedura de actualizare a pensiei de serviciu prevăzută de art. 85 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 303/2004, procedură detaliată de art. 18 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 şi care presupune emiterea adeverinţei de către instituţia angajatoare, care să ateste elementele relevante de calcul al pensiei.

Acelaşi răspuns se referă însă şi la procedura de recalculare a pensiei de serviciu (art. 23 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004), prin adăugarea unor perioade de vechime în funcţie realizate după pensionare, caz în care se foloseşte baza de calcul atestată de aceleaşi adeverinţe la care s-a făcut referire în paragraful ce precedă.

Rezultă din aceste consideraţii că, pentru a fi îndeplinite cerinţele revizuirii pensiei, era necesar ca elementul ce nu a fost avut în vedere să fi fost reflectat în documentele aflate în dosarul de pensie, numai în acest caz putându-se discuta despre o eroare a emitentului deciziei la momentul determinării întinderii drepturilor solicitantului. Or, după cum rezultă din materialul aflat la dispoziţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi s-a reţinut mai sus, în cauza aflată pe rolul instanţei de trimitere nu a existat la dispoziţia casei de pensii un document atestând includerea drepturilor de natură salarială în baza de calcul al indemnizaţiei de încadrare avută în ultima lună de activitate.

Faţă de aceste împrejurări se observă că, în speţă, pârâta nu putea dispune revizuirea drepturilor de pensie ale reclamantei conform cererii sale, pentru că nu era incidentă ipoteza legală ce fundamentează instituţia revizuirii.

În acest context, văzând că prin apel pârâta a invocat întocmai chestiunea absenţei unui document care să ateste includerea drepturilor în baza de calcul amintită, instanţa de apel nu este chemată a dezlega problema de drept ce face obiectul întrebării, deoarece lipseşte cadrul procesual adecvat unei redimensionări a drepturilor la pensie în discuţie.

Cu alte cuvinte, cât timp nici pârâta nu putea emite în procedura revizuirii o decizie de pensie prin care să decidă ea însăşi asupra modalităţii de aplicare a dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi art. 7 alin. (1), (2) şi (3) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004, pentru că această chestiune este dată de lege în sarcina angajatorului, ce este chemat a emite adeverinţa necesară determinării întinderii drepturilor de pensie, nici instanţa de judecată, căreia i s-a cerut obligarea pârâtei la o atare revizuire, nu era chemată a dezlega această problemă de drept.

Acceptând că este posibilă şi o inadvertenţă de ordin terminologic sau chiar una care să se manifeste în planul corectei învestiri a instanţei (prin omisiunea de delimitare adecvată a instituţiei revizuirii de cea a recalculării), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept observă că şi în ipoteza reglementată de art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 – recalcularea – aşezarea pe alte repere de calcul al pensiei de serviciu presupune tot existenţa unei adeverinţe emise de angajator, care să menţioneze includerea în baza de calcul al salariului din ultima lună de activitate a drepturilor recunoscute anterior prin hotărâri judecătoreşti.

Deşi prima instanţă reţine în argumentarea sa că pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti în beneficiul reclamantei, prin care respectivele drepturi salariale au fost recunoscute, nu trebuie să fie urmată de emiterea unei adeverinţe pentru ca pensia să fie revizuită sau recalculată, acest argument este contrazis de împrejurarea că respectivele hotărâri judecătoreşti nu sunt pronunţate în contradictoriu cu casa de pensii şi nu au stabilit obligaţii în sarcina acesteia, ci în sarcina angajatorilor, care, alături de obligaţia de determinare pe baze corecte a drepturilor salariale, au şi obligaţia de emitere corespunzătoare a adeverinţelor necesare calculului pensiei de serviciu.

Relevantă este, sub acest aspect, menţionarea de către apelanta-pârâtă, în cadrul criticilor formulate în calea de atac, a necesităţii existenţei unei adeverinţe emise de angajator sau a unei hotărâri judecătoreşti – aceasta din urmă pronunţată, fireşte, în contradictoriu cu casa de pensii, în caz contrar hotărârea ce stabileşte obligaţii în sarcina unor terţi neputând fi valorificată direct împotriva autorităţii chemate a stabili cuantumul drepturilor de pensie.

Se observă, în contextul argumentelor expuse, că instanţa de trimitere nu s-a preocupat de chestiunile mai sus evocate, statuând în cuprinsul expunerii cerinţelor de admisibilitate exclusiv în sensul faptului că de lămurirea problemei de drept ce face obiectul sesizării depinde soluţionarea cauzei, pentru că reclamanta urmăreşte includerea în pensia de serviciu a diferenţelor de drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti anterioare, ca urmare a constatării stării de discriminare.

Or, limitele învestirii primei instanţe şi motivele apelului formulat de pârâtă obligau instanţa de apel, conform dispoziţiilor art. 477 din Codul de procedură civilă, să dezlege, cu prioritate, criticile conform cărora instituţia apelantă nu era în măsură nici să revizuiască şi nici să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantei în absenţa adeverinţei mai sus amintite, situaţie în care devenea suficient de clar că nu se pune problema posibilităţii de a obliga pârâta casă de pensii la măsura solicitată.

De altfel, însăşi jurisprudenţa comunicată de instanţele naţionale confirmă teza că includerea în baza de calcul al pensiei de serviciu a drepturilor în discuţie presupunea, cu caracter prioritar, recunoaşterea acestor drepturi de către instituţia angajatoare prin emiterea adeverinţei amintite, cauzele soluţionate prin hotărârile transmise instanţei supreme având exclusiv acest obiect.

Pentru toate aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, lipsind cerinţa ca soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, nu se mai impune analizarea celorlalte condiţii de admisibilitate a sesizării, care va fi respinsă ca inadmisibilă.