Decizia nr. 34/2022 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 658/1/2022

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 658/1/2022, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 2.744/117/2020.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; intimatul Ministerul Justiţiei a depus, în termen legal, un punct de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti pronunţate în materia ce face obiectul sesizării şi opinii teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin încheierea din 7 februarie 2022, în Dosarul nr. 2.744/117/2020, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), inclusiv sintagma „ca urmare a majorărilor salariale reglementate”, se interpretează în sensul că se aplică şi în cazul majorărilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti sau doar în cazul majorărilor salariale stabilite prin acte normative (legi, ordonanţe de urgenţă) sau acte administrative ale ordonatorilor de credite?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 24 martie 2022, cu nr. 658/1/2022, termenul de judecată fiind stabilit la 6 iunie 2022. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare Art. 1. – „(…) (3) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege. (…)” Art. 38. – Aplicarea legii ” (…) (6) În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022. (…)” III. Expunerea succintă a procesului

Reclamanţii au calitatea de judecători în cadrul Tribunalului Bihor.

Stabilirea indemnizaţiei de bază brute lunare a reclamanţilor-judecători are în vedere, până la data aplicării în integralitate a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, formula de calcul reglementată la art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din justiţie, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006), pe baza unei valori de referinţă sectorială şi a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi în anexa la acest act normativ [cu precizarea că prevederile legale cu caracter tranzitoriu cuprinse la art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea-cadru nr. 330/2009), art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010), art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 285/2010), art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010), art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012), art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012), art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013), art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014), art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscalbugetare, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015), art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 152/2017 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016), art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 115/2017, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017), art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017), art. 34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018), art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020), art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021), au menţinut în plată drepturile salariale stabilite la nivelul lunii decembrie 2009, respectiv 12 noiembrie 2009-data la care prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 au devenit aplicabile pentru familia ocupaţională „Justiţie.”]; Legea-cadru nr. 153/2017 se află în aplicare etapizată până la atingerea nivelului indemnizaţiei de bază prevăzute pentru anul 2022, potrivit art. 38 din acest act normativ.

Începând cu data de 1 decembrie 2015 s-a aplicat o majorare a cuantumului brut al indemnizaţiei de încadrare şi o majorare a cuantumului sporurilor, precum şi a celorlalte elemente care compun sistemul de salarizare şi care fac parte, potrivit legii, din indemnizaţia brută, de 10%, în temeiul art. I din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cu modificările ulterioare (Legea nr. 293/2015), faţă de nivelul acordat în luna noiembrie 2015.

Prin art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 s-a prevăzut că: „(1) Începând cu drepturile aferente lunii decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul din cadrul sistemului public de asistenţă socială, astfel cum este definit în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 185/2015, se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015.”

Ulterior, prin dispoziţiile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), s-a statuat că „Începând cu luna august 2016, prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe se aplică şi personalului de probaţiune, prin raportare la cuantumul brut al salariilor de bază aferent lunii iulie 2016.”

Personalul de probaţiune face parte din categoria personalului plătit din fonduri publice, fiind cuprins în familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie”, potrivit anexei nr. VI din Legea-cadru nr. 330/2009, anexei nr. VI din Legea-cadru nr. 284/2010 şi anexei nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017.

Începând cu data de 1 ianuarie 2018 s-a aplicat o majorare a cuantumului brut al salariilor de bază şi o majorare a cuantumului brut al sporurilor, precum şi a celorlalte elemente care compun sistemul de salarizare şi care fac parte, potrivit legii, din indemnizaţia brută, de 25%, în temeiul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, faţă de nivelul acordat în luna decembrie 2017.

În perioada 2019-2022 s-a prevăzut, în conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, „o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018. Creşterea respectivă şi data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6 lit. h)”.

Încadrarea salarială, potrivit dispoziţiilor Legii-cadru nr. 330/2009 şi ale Legii-cadru nr. 284/2010, în perioada în care aceste acte normative au fost în vigoare, precum şi încadrarea salarială în perioada de aplicare etapizată a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, potrivit art. 38, s-a realizat doar teoretic şi scriptic în baza acestor acte normative, cuantumul indemnizaţiei stabilite efectiv şi plătite fiind determinat potrivit formulei de calcul definite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, date fiind prevederile exprese cuprinse în art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, la care se adaugă cele cuprinse în actele normative anuale de reglementare a unor măsuri cu caracter fiscal-bugetar, enumerate anterior, prin care au fost menţinute în plată, în mod succesiv, drepturile salariale stabilite în anul precedent, cu excepţia majorărilor prevăzute în mod expres, la care s-a făcut referire în cele ce precedă.

Ministrul justiţiei a emis acte administrative privind stabilirea indemnizaţiei de încadrare brute lunare, la nivel maxim, în cadrul familiei ocupaţionale „Justiţie”, în favoarea judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel, asistenţilor judiciari, pe de o parte, precum şi în favoarea personalului de probaţiune, pe de altă parte, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială majorată, astfel cum aceasta a fost stabilită prin diferite hotărâri judecătoreşti.

Astfel, prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.066 din 24 mai 2018*) s-a dispus recalcularea indemnizaţiilor judecătorilor prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 lei, începând cu data de 9 aprilie 2015, şi de 463,5 lei, începând cu data de 1 decembrie 2015, iar prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 4.988/C din 29 noiembrie 2019*) s-a prevăzut recalcularea indemnizaţiilor judecătorilor pe baza unei valori de referinţă sectorială de 484,18 lei, începând cu data de 1 decembrie 2016.

Totodată, prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.883 din 19 iulie 2018*) s-a stabilit salariului de bază brut pentru personalul de probaţiune prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 lei, începând cu 9 aprilie 2015, şi de 463,5 lei (plus majorarea de 25% prevăzută de art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), începând din 1 decembrie 2015. *) Ordinele ministrului justiţiei nr. 2.066/2018, 4.988/C/2019 şi 2.883/2018 nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 6.245/C din 31 decembrie 2021**) s-a dispus că, începând cu data de 30 decembrie 2021, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel se stabilesc având în vedere o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. **) Ordinul ministrului justiţiei nr. 6.245/C/2021 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

La nivel jurisprudenţial, prin hotărâri judecătoreşti definitive, s-a dispus în favoarea personalului plătit din fonduri publice încadrat în familia ocupaţională „Justiţie” recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente acesteia, raportat la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei, începând cu data de 1 august 2016 sau de la o dată ulterioară, cu încadrarea în termenul de prescripţie, precum şi plata diferenţei dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite, recalculate prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei (respectiv o valoare de referinţă sectorială de 484,18 lei, la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), actualizată cu indicele de inflaţie.

Aceste hotărâri judecătoreşti au avut în vedere stabilirea indemnizaţiei/salariului de bază brut lunar prin raportare la o valoare de referinţă sectorială stabilită la nivel maxim, în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale „Justiţie”, soluţiile jurisprudenţiale fiind argumentate pe prevederile art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 71/2015), precum şi pe cele cuprinse la art. I pct. 1 şi art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 şi având în vedere statuările cu caracter obligatoriu cuprinse în deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016 (Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016), şi nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018 (Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018), precum şi în Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016 (Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016).

Prin prezentul demers judiciar, apelanţii-reclamanţi au solicitat obligarea pârâţilor la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente acesteia raportat la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei, începând cu data de 1 august 2016, precum şi la plata diferenţelor de drepturi salariale, dintre cele încasate şi cele cuvenite, recalculate prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei (respectiv o valoare de referinţă sectorială de 484,18 lei, la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), actualizată cu indicele de inflaţie şi la care să se aplice dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Pretenţiile deduse judecăţii se fundamentează pe prevederile art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, precum şi pe cele cuprinse la art. I pct. 1 şi art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 şi pe statuările cu caracter obligatoriu date prin deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 23 din 26 septembrie 2016 şi nr. 36 din 4 iunie 2018 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016.

Prin Sentinţa civilă nr. 888 din 1 aprilie 2021, Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Justiţiei, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Tribunalul Bihor, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 20 iulie 2017 şi a respins, ca prescrisă, acţiunea formulată cu privire la drepturile salariale pentru această perioadă. A admis în parte cererea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Bihor, Ministerul Justiţiei şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a obligat pârâţii să plătească fiecăruia dintre reclamanţi diferenţa dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite, recalculate prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 lei, la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, începând cu data de 20 iulie 2017 şi în continuare actualizată cu indicele inflaţiei la data plăţii efective, precum şi dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii şi până la data plăţii efective. A respins celelalte pretenţii formulate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii şi pârâţii Tribunalul Bihor şi Ministerul Justiţiei.

Pârâtul Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea pretenţiilor reclamanţilor motivat, printre altele, de necesitatea respectării plafonului maximal al stabilirii indemnizaţiei de încadrare reglementat pentru anul 2022, în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

La data de 17 noiembrie 2021, apelanţii-reclamanţi au formulat cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, inclusiv sintagma „ca urmare a majorărilor salariale reglementate”, se interpretează în sensul că se aplică şi în cazul majorărilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti sau doar în cazul majorărilor salariale stabilite prin acte normative (legi, ordonanţe de urgenţă) sau acte administrative ale ordonatorilor de credite?

Prin Încheierea din 7 februarie 2022 sesizarea a fost considerată admisibilă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale este legal învestită cu soluţionarea căii de atac a apelului, într-un litigiu de muncă, urmând a pronunţa o hotărâre în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 62/2011), precum şi ale art. 96 pct. 2 şi art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.

Condiţia de admisibilitate referitoare la caracterul esenţial al chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei pendinte, este îndeplinită, deoarece, faţă de obiectul cauzei, de interpretarea sferei de aplicare a sintagmei „ca urmare a majorărilor salariale reglementate” la care norma cuprinsă în alin. (6) al art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 se referă, din perspectiva atingerii nivelului maximal al stabilirii indemnizaţiei de bază brute de încadrare, pentru reclamanţii judecători, având grad profesional de tribunal şi care fac parte din personalul încadrat în familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie”, coroborat cu necesitatea interpretării normei prin prisma aplicării principiilor avute în vedere cu ocazia adoptării cadrului normativ de reglementare a salarizării unitare în sistemul bugetar, precum şi din perspectiva aplicării prevederilor art. 1 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi a statuărilor obligatorii cuprinse în deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 23 din 26 septembrie 2016 şi nr. 36 din 4 iunie 2018 şi în Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

Problema de drept enunţată este nouă, chiar dacă norma legală a cărei interpretare se solicită nu este recent intrată în vigoare, caracterul de noutate derivând din evenimentele ulterioare, materializate prin pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti şi emiterea unor acte administrative ale ordonatorului principal de credite – ordine ale ministrului justiţiei privind stabilirea indemnizaţiei de încadrare brute lunare, la nivel maxim, în cadrul familiei ocupaţionale „Justiţie”, în favoarea judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel, asistenţilor judiciari, pe de o parte, precum şi în favoarea personalului de probaţiune, pe de altă parte, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială unică majorată.

Întrucât, ca urmare a cercetărilor efectuate, nu a fost identificată practică judiciară consistentă în materie, litigiile cu un obiect identic cu cel din cererea de chemare în judecată fiind pendinte pe rolul mai multor instanţe judecătoreşti, instanţa de trimitere a apreciat că asupra chestiunii de drept nu au fost date dezlegări relevante pe cale jurisprudenţială care să prezinte caracterul unei practici judiciare bine conturate şi constante.

Deoarece majoritatea soluţiilor pronunţate nu fac referire la necesitatea respectării plafonului maximal al stabilirii indemnizaţiei de încadrare reglementat pentru anul 2022, în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru a preîntâmpina ivirea unei jurisprudenţe neunitare la nivelul curţilor de apel, care soluţionează astfel de litigii în ultimă instanţă, instanţa de trimitere a apreciat necesară interpretarea unitară a chestiunii de drept în discuţie printr-o dezlegare obligatorie, prin intermediul mecanismului procedural al sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, chestiunea de drept a cărei interpretare se solicită nu a format obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanţii-reclamanţi, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, au susţinut că dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, inclusiv sintagma „majorări salariale reglementate”, se interpretează în sensul că nu se aplică şi în cazul majorărilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, ci doar în cazul majorărilor salariale stabilite prin acte normative (legi, ordonanţe de urgenţă) sau acte administrative ale ordonatorilor de credite.

Au argumentat că legea este cea care reglementează sistemul de salarizare, iar nu instanţele de judecată, astfel încât majorările salariale reglementate din cuprinsul art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 au în vedere exclusiv majorările salariale reglementate de lege, iar nu pe cele stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive.

În cazul în care dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 s-ar interpreta în sensul că se aplică şi în cazul majorărilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, ar însemna în fapt ca hotărârea judecătorească definitivă prin care au fost recunoscute anumite majorări salariale să rămână fără efect, deci pârâţii să aibă posibilitatea de a nu o executa, aşadar aceasta să nu producă efecte juridice, ceea ce nu este permis. Ca atare, starea de discriminare invocată în faţa instanţei învestite cu soluţionarea acţiunii pendinte nu ar fi înlăturată, iar indemnizaţia apelanţilorreclamanţi nu ar fi stabilită la nivelul maxim aflat în plată.

Având în vedere împrejurarea că, prin hotărârile judecătoreşti invocate de reclamanţi, ca temei al stării de discriminare şi în raport cu care au solicitat şi instanţa de fond a dispus egalizarea indemnizaţiei de încadrare la nivel maxim aflat în plată, conform Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 23 din 26 septembrie 2016 şi Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016, nu s-a prevăzut stabilirea indemnizaţiei prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, fără a se depăşi plafonarea/limitarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legeacadru nr. 153/2017, nici instanţele învestite ulterior cu o astfel de cerere, prin care se solicită egalizarea la nivelul maxim aflat în plată, nu pot reţine incidenţa art. 1 alin. (3) şi art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, deoarece ar încălca considerentele obligatorii ale deciziei Curţii Constituţionale indicate, discriminarea existând în continuare, iar indemnizaţia de încadrare a reclamanţilor, în fapt, nu ar fi cea stabilită prin hotărârea judecătorească, ci într-un cuantum inferior.

Într-o atare situaţie s-ar încălca şi cele statuate prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 7 din 11 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 6 mai 2019 (Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019), care se aplică mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte art. 1 alin. (3) şi art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Astfel, problema de drept care a făcut obiectul Deciziei nr. 7 din 11 februarie 2019 a vizat stabilirea momentului până la care reclamanţii magistraţi, care au obţinut prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile acordarea drepturilor băneşti majorate cu procentele de 18% (5% + 2% + 11%), prevăzute de art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007), sunt îndreptăţiţi să beneficieze de plata acestor drepturi, mai exact, dacă aceste majorări puteau fi acordate numai până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 sau, dimpotrivă, ar fi trebuit acordate şi plătite reclamanţilor şi după intrarea în vigoare a acestei legi.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că majorările salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive au fost şi rămân incluse în indemnizaţia brută de încadrare şi după data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, chiar dacă, aşa cum instanţa a reţinut anterior, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în lege.

În consecinţă, aplicând acelaşi raţionament şi în cazul dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, apelanţii-reclamanţi au apreciat că interpretarea acestor dispoziţii, în sensul aplicării şi în cazul majorărilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, încalcă Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, obligatorie pentru instanţele judecătoreşti.

Deosebit de important este şi considerentul 58 din Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, potrivit căruia: „De asemenea, instanţa de contencios constituţional a constatat că excluderea majorărilor salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti de la calculul nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul autorităţii publice afectează art. 124 şi art. 126 din Constituţie, precum şi principiul fundamental al separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, deoarece, printr-un act normativ emis de Guvern, ca legiuitor delegat potrivit art. 115 alin. (4)-(6) din Constituţie, se consacră, pe cale legislativă, nerecunoaşterea hotărârilor judecătoreşti definitive, respectiv definitive şi irevocabile, emise de puterea judecătorească.”

În cazul în care art. 1 alin. (3) şi art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 s-ar interpreta în sensul că se aplică şi în cazul majorărilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, s-ar încălca şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016. Au fost invocate paragrafele 24, 25 şi 28 din decizie.

De asemenea, s-ar încălca jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la executarea hotărârilor judecătoreşti, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).

În practica instanţei europene s-a reţinut că, în situaţia în care administraţia refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanţiile art. 6 din Convenţie de care a beneficiat justiţiabilul în faţa instanţelor judecătoreşti îşi pierd orice raţiune de a fi.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, în condiţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, intimatul Ministerul Justiţiei a depus, în termen legal, un punct de vedere prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării, apreciind că dispoziţiile a căror interpretare se solicită nu sunt lacunare, incomplete sau contradictorii şi nu prezintă un grad ridicat de dificultate, care să justifice sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelurilor în Dosarul nr. 2.744/117/2020 apreciază că dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, inclusiv sintagma „ca urmare a majorărilor salariale reglementate”, se interpretează în sensul că se aplică doar în cazul majorărilor salariale stabilite prin acte normative (legi, ordonanţe de urgenţă), nu şi în cazul majorărilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti sau prin acte administrative ale ordonatorilor de credite.

O interpretare contrară, în sensul includerii majorărilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti şi/sau acte administrative ale ordonatorului de credite în sfera noţiunii de „majorări reglementate”, cu consecinţa diminuării indemnizaţiei de încadrare, astfel recunoscută prin hotărârile judecătoreşti, începând cu data la care aceasta devine egală sau mai mare cu maximul reglementat pentru anul 2022, contravine dispoziţiilor art. 38 alin. (6 1 ) şi alin. (8) din Legea-cadru nr. 153/2017, care consacră principiul menţinerii în plată a drepturilor câştigate, fie ca urmare a aplicării în integralitate a noului act normativ care modifică formula de calcul al salariului/indemnizaţiei de bază, fie ca urmare a promovării în funcţie, grad sau treaptă profesională ori a avansării în gradaţie, potrivit legii.

Astfel, sistemul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, reglementat prin Legea-cadru nr. 153/2017, are la bază principiile definite la art. 6, respectiv „a) principiul legalităţii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forţa legii, cu excepţia hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1), conform principiilor enunţate de art. 120 din Constituţia României, dar cu încadrare între limitele minime şi maxime prevăzute prin prezenta lege; b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie; c) principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală; d) principiul importanţei sociale a muncii, în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activităţii şi nivelul studiilor; (…)”.

Din expunerea de motive a Legii-cadru nr. 153/2017 reiese că la elaborarea actului normativ s-au avut în vedere, printre altele, eliminarea disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare; stabilirea salariilor de bază ca valori nominale în lei pentru anul 2022, eliminarea coeficienţilor de ierarhizare şi a valorii de referinţă utilizate conform Legiicadru nr. 284/2010; stabilirea salariilor de bază, a soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază, indemnizaţiilor de încadrare, începând cu anul 2023, prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele nr. I-VIII din lege cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare la acea dată; stabilirea aceluiaşi nivel de salarizare pentru funcţiile comune existente în cadrul familiilor ocupaţionale; aplicarea etapizată a legii în următorii ani.

Aplicarea etapizată a legii a fost reglementată prin dispoziţiile art. 38 din noul act normativ – Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul menţinerii în plată a cuantumului brut al salariilor de bază sau al sporurilor potrivit alin. (2) sau acordării creşterilor salariale prevăzute la alin. (3) şi (4).

Prin urmare, intenţia legiuitorului, astfel cum aceasta rezultă din expunerea de motive a Legii-cadru nr. 153/2017, precum şi din ansamblul prevederilor cuprinse la art. 38 referitoare la aplicarea etapizată a legii, nu a fost nicidecum în sensul scăderii nivelului veniturilor salariale.

În ipoteza admiterii pretenţiilor deduse judecăţii, începând cu data de 1 august 2016 – data intrării în vigoare a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, pe care se fundamentează cererea introductivă, sau de la o dată ulterioară, cu încadrarea în termenul general de prescripţie, reclamanţii judecători beneficiază de stabilirea indemnizaţiei de bază brute lunare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 605,225 lei.

Ca o consecinţă, aceştia beneficiază la data de 1 ianuarie 2018, când devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, de un nivel al indemnizaţiei de bază superior nivelului reglementat potrivit anexei nr. V pentru anul 2022, nivel rezultat ca urmare a majorărilor recunoscute, cu efect retroactiv, prin hotărâri judecătoreşti şi/sau acte administrative ale ordonatorilor de credite – ordine ale ministrului justiţiei. Limitarea acesteia la nivelul stabilit pentru anul 2022 ar avea ca efect diminuarea nivelului indemnizaţiei de bază, cu ignorarea principiilor legalităţii, egalităţii şi nediscriminării consacrate prin dispoziţiile art. 6 şi în vădită contradicţie cu scopul urmărit de legiuitor, acela al menţinerii în plată a drepturilor câştigate, în edictarea normei cuprinse în art. 38 alin. (6 1 ) şi (8) din Legea-cadru nr. 153/2017.

La data de 1 iulie 2017 – data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 – nu putea fi anticipat efectul hotărârilor judecătoreşti sau al actelor administrative ale ordonatorului de credite asupra nivelului indemnizaţiei de încadrare pentru personalul din familia ocupaţională „Justiţie”, pentru a se putea deduce intenţia legiuitorului de a le cuprinde în noţiunea de „majorări reglementate” la care face trimitere alin. (6) al art. 38.

Sfera noţiunii de „majorări reglementate”, la care se referă alin. (6) al art. 38, are în vedere majorările reglementate la alin. (3), (4) şi următoarele ale art. 38, concluzie care rezultă cu evidenţă din toponimia textelor de lege, precum şi din ansamblul reglementării care se referă, după cum este indicat în denumirea marginală, la aplicarea etapizată a legii, în sensul acordării creşterilor salariale eşalonat, în perioada 2018-2021.

O interpretare contrară, în sensul includerii majorărilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti în sfera noţiunii de „majorări reglementate”, cu consecinţa diminuării indemnizaţiei de încadrare, astfel recunoscută prin hotărârile judecătoreşti, începând cu data la care aceasta devine egală sau mai mare cu maximul reglementat pentru anul 2022, contravine statuărilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, cuprinse în Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, prin care s-a stabilit că majorările salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive au fost şi rămân incluse în indemnizaţia brută de încadrare şi după data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009.

În aplicarea aceluiaşi raţionament, interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 este necesar să fie în sensul menţinerii drepturilor câştigate pentru o perioadă de referinţă anterioară aplicării acestora.

Includerea majorărilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti şi/sau acte administrative ale ordonatorului de credite în sfera noţiunii de „majorări reglementate” anulează efectul reglementărilor, precum şi al deciziilor interpretative date în aplicarea acestora, referitoare la egalizarea nivelului indemnizaţiei la nivel maxim aflat în plată, în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale, în condiţii egale de funcţie, grad, gradaţie şi vechime, cuprinse la art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, la art. I pct. 1 şi art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, respectiv prin statuările cu caracter obligatoriu date prin deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 23 din 26 septembrie 2016 şi nr. 36 din 4 iunie 2018 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016.

În ipoteza interpretării dispoziţiilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, care fac trimitere la art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, în coroborare cu cele statuate prin deciziile instanţei supreme şi ale instanţei de contencios constituţional amintite, ar rezulta că majorarea salarială la care se referă (valoarea de referinţă sectorială 484,18 + 25% = 605,225) ar trebui aplicată unitar la nivelul întregii familii ocupaţionale „Justiţie”.

Prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice, care avea un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Prin prevederile acestui act normativ s-a urmărit tocmai eliminarea discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, aspect ce rezultă din expunerea de motive a amendamentului propus pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, prin introducerea alin. (5 1 ) al art. 1, precum şi din Raportul comun din data de 17 martie 2015 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Parlamentului României.

Potrivit art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 se introduce un nou articol, articolul 3 1 , cu următorul cuprins: „(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (…) (3) În aplicarea alin. (1) şi (2), la stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la nivel maxim din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se ia în calcul suma compensatorie aferentă titlului ştiinţific de doctor inclusă în acesta, doar dacă persoana deţine titlul ştiinţific de doctor; (4) În aplicarea alin. (1) şi (2), la stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la nivel maxim aferent funcţiei, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie/specialitate din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în calcul majorările salariilor de bază ale personalului care beneficiază de prevederile Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi drepturile băneşti incluse în salariul de bază potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, numai pentru personalul care intră sub incidenţa celor două acte normative”.

Ulterior, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, prin care, la art. 3 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, după alineatul (1) au fost introduse patru noi alineate, alineatele (1 1 )-(1 4 ), cu următorul cuprins: „(1 1 ) Sintagma «fiecare funcţie» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. (1 2 ) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. (1 3 ) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate. (1 4 ) Pentru personalul didactic de predare din învăţământul superior/universitar nivelul salariului de bază similar în plată sau al salariului de bază maxim corespunzător funcţiei didactice ocupate se stabileşte cu respectarea criteriilor care s-au avut în vedere la acordarea salariului de încadrare între minim şi maxim, cu toate elementele care fac parte din salariul de bază, fără compensaţii tranzitorii, cu excepţia celei pentru titlul ştiinţific de doctor obţinut în domeniul pentru care îşi desfăşoară activitatea.”

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 1 alin. (1