Decizia nr. 19/2022 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 405/1/2022 — chestiunea de drept: următoarei chestiuni de drept: ” În interpretarea art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, vârsta standard de pensionare este vârsta definită de dispoziţiile art. 66 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 sau vârsta…

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 405/1/2022 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 37 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă în Dosarul nr. 2.192/120/2020 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” În interpretarea art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, vârsta standard de pensionare este vârsta definită de dispoziţiile art. 66 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 sau vârsta definită prin dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, respectiv: vârsta stabilită de lege la care bărbaţii şi femeile pot obţine pensie pentru limită de vârstă, în condiţiile legii, respectiv vârsta prevăzută în anexa nr. 5 din Legea nr. 263/2010, dar şi vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege?”.

Magistratul-asistent învederează că, la dosarul cauzei, a fost depus raportul întocmit, comunicat părţilor.

Preşedintele completului, doamna judecător Corina-Alina Corbu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 18 ianuarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 2.192/120/2020, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menţionată anterior.

Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul instanţei supreme cu nr. 405/1/2022. II. Normele de drept intern incidente

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 263/2010 Art. 3 alin. (1) lit. v): „În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: vârstă standard de pensionare – vârsta stabilită de prezenta lege, pentru bărbaţi şi femei, la care aceştia pot obţine pensie pentru limită de vârstă, în condiţiile legii, precum şi vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege”. Art. 83: „Pensia de urmaş se cuvine copiilor şi soţului supravieţuitor, dacă susţinătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii.” Art. 85 alin. (1): ” Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani. (2) În cazul în care durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de cel puţin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaş cuvenit soţului supravieţuitor se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv cu 6,0% pentru fiecare an de căsătorie în minus.” Art. 86: ” (1) Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârstă, pe perioada în care este invalid de gradul I sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin un an. (2) Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârstă şi de durata căsătoriei, dacă decesul soţului susţinător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale şi dacă nu realizează venituri lunare din activităţi dependente, aflându-se în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. a) şi b) sau pct. II, ori dacă acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.” Art. 87: „Soţul supravieţuitor care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 85 şi la art. 86 alin. (1) beneficiază de pensie de urmaş pe o perioadă de 6 luni de la data decesului, dacă în această perioadă nu realizează venituri lunare din activităţi dependente, aflându-se în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. a) şi b) sau pct. II, sau dacă acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.”

Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, denumită în continuare Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 Art. 66: „Vârsta de pensionare la care se face referire la art. 85 alin. (1) din lege este vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 la lege.” III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea adresată Tribunalului Dâmboviţa, înregistrată cu nr. 2.192/120/2020, astfel cum aceasta a fost modificată ulterior, reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, a solicitat anularea Deciziei nr. 334.953 din 27 aprilie 2020 privind acordarea pensiei de urmaş pe o perioadă determinată, respectiv începând cu 1 aprilie 2020 şi până la 1 octombrie 2020, cu obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de acordare a pensiei de urmaş pe o perioadă nedeterminată.

Tribunalul Dâmboviţa, prin Sentinţa civilă nr. 1.733 din 3 iunie 2021, cu majoritate, a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând în esenţă că, în raport cu prevederile legale incidente, anume art. 3 alin. (1) lit. v), art. 53 alin. (1), art. 85 alin. (1), art. 86 alin. (1) şi (2), art. 87, art. 113 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 şi art. 66 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, reclamanta nu putea să beneficieze de pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, deoarece nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele strict reglementate de prevederile actului normativ citat.

În motivarea opiniei majoritare s-a argumentat că, la data formulării cererii de acordare a pensiei de urmaş, reclamanta nu îndeplinea condiţia vârstei standard de pensionare, aceasta fiind împlinită abia ulterior, perspectivă din care, în mod corect, pârâta a stabilit plata pensiei de urmaş pentru o perioadă de doar şase luni şi apoi a dispus încetarea acesteia, în aplicarea dispoziţiilor art. 87 din Legea nr. 263/2010.

Evocându-se dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, s-a arătat că reclamanta nu face parte dintr-o categorie de persoane pentru care legea prevede în mod expres o anumită vârstă standard de pensionare, aceasta beneficiind de pensie cu reducerea vârstei standard la care actul normativ face trimitere.

Aşadar, în cazul în care legea prevede posibilitatea aplicării unor reduceri la vârsta standard de pensionare, aceasta din urmă nu reprezintă vârsta ce rezultă prin reducerile aplicate, ci vârsta prevăzută de lege din care se fac reducerile. Vârsta standard de pensionare cerută de art. 85 din Legea nr. 263/2010 pentru acordarea pensiei de urmaş soţului supravieţuitor pe toată durata vieţii sale este un element obiectiv stabilit de legiuitor, fără legătură cu vârsta de pensionare aplicabilă în cazul concret al soţului supravieţuitor.

S-a concluzionat, astfel, că prevederile art. 66 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 nu reprezintă o adăugare sau modificare a legii, ci doar detaliază opţiunea legiuitorului ce rezultă cu claritate din cuprinsul acesteia.

Opinia separată, formulată în sensul admiterii acţiunii, a fost susţinută prin următoarele argumente: pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare potrivit legii.

Or, persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare în condiţii deosebite de muncă au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare. Această reducere vizează doar cuantumul în ani şi nu schimbă natura juridică a vârstelor standard.

Aşadar, soţul supravieţuitor care are dreptul la o pensie proprie şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru obţinerea pensiei de urmaş după soţul decedat poate opta pentru cea mai avantajoasă dintre acestea.

Sintagma „pensie proprie a soţului supravieţuitor” se circumscrie şi situaţiei create prin reducerea vârstei standard de pensionare. Aşadar, persoanele care au o pensie pentru limită de vârstă şi durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani îndeplinesc condiţiile pentru acordarea pensiei de urmaş.

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea hotărârii judecătoreşti atacate şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii aşa cum a fost formulată, susţinând că pârâta încalcă voinţa legiuitorului, prevăzută de dispoziţiile art. 83 şi următoarele din Legea nr. 263/2010, în aplicarea cărora, întrucât îndeplineşte condiţiile legale, ar trebui să beneficieze de pensia cea mai avantajoasă în mod permanent, şi nu limitat.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti – Secţia I civilă, instanţă care, la termenul de judecată din 18 ianuarie 2022, a formulat prezenta sesizare. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Asupra admisibilităţii sesizării, instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, a arătat că de lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 depinde soluţionarea pe fond a cauzei, evocând în acest sens obiectul acţiunii introductive.

Dezlegarea aspectelor litigioase ţine exclusiv de modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, invocate ca temei de drept în susţinerea cererii de chemare în judecată.

Chestiunea de drept enunţată este nouă, deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra acesteia.

Aspectele ce fac obiectul sesizării sunt noi, în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă, fiind susceptibile să genereze practică neunitară în aplicarea Legii nr. 263/2010.

Instanţa de sesizare a mai arătat că problema de drept în discuţie comportă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme pentru a preîntâmpina apariţia practicii judiciare neunitare, având în vedere dispoziţiile contradictorii din corpul legii şi din normele de aplicare a acesteia, astfel încât condiţia noutăţii este suficient de bine caracterizată şi permite declararea ca admisibilă a sesizării.

Chestiunea de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, verificate la data sesizării. V. Punctul de vedere al titularului sesizării

Instanţa de trimitere a apreciat că sintagma „vârsta standard de pensionare” din cuprinsul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 trebuie interpretată ca fiind vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege, aşa cum aceasta este definită în art. 3 alin. (1) lit. v) din actul normativ citat.

În ceea ce priveşte pensia de urmaş, aceasta este una dintre categoriile de pensii care se acordă în sistemul public de pensii, alături de pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia anticipată parţială şi pensia de invaliditate.

În vederea obţinerii unei pensii de urmaş, legiuitorul a prevăzut mai multe condiţii. Astfel, aşa cum se precizează chiar în art. 83 din Legea nr. 263/2010, este necesar ca susţinătorul decedat să fi fost pensionar sau să fi îndeplinit condiţiile pentru obţinerea unei pensii.

O altă condiţie priveşte calitatea persoanelor care pot solicita acordarea pensiei de urmaş, respectiv raporturile pe care acestea le-au avut cu persoana decedată. În acest sens, legiuitorul a stabilit că de acest tip de pensie pot beneficia copiii până la vârstele reglementate de art. 84 din Legea nr. 263/2010 şi soţul supravieţuitor. Premisa avută în vedere este aceea că persoana decedată, prin obligaţiile ce rezultă din raporturile de familie, a avut rolul de „susţinător” al familiei, iar dispariţia sa afectează nivelul de trai al celor aflaţi în întreţinerea sa.

Referitor la condiţiile în care soţul supravieţuitor poate beneficia de pensie de urmaş s-a reţinut că legea prevede acordarea acesteia dacă solicitantul a împlinit vârsta standard de pensionare.

Noţiunea de vârstă standard de pensionare este reglementată de art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010 ca fiind vârsta stabilită pentru bărbaţi şi femei, la care aceştia pot obţine pensie pentru limită de vârstă, în condiţiile legii, precum şi vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege; aceeaşi vârstă standard de pensionare este reglementată de art. 66 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 ca fiind vârsta prevăzută în anexa nr. 5 la lege.

Anexa nr. 5 reglementează regula generală, anume vârstele standard de pensionare, iar la acestea urmează a se face aplicarea reducerilor de vârstă în funcţie de cazul concret al fiecărei persoane.

În concluzie, Curtea de Apel Ploieşti a considerat că trimiterea făcută de legiuitor în cuprinsul art. 66 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 doar la vârsta prevăzută în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, anexă ce nu cuprinde şi reducerile de vârstă, nu poate conduce la înlăturarea de la beneficiul pensiei de urmaş a celor care îndeplinesc condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă, cu reducerile prevăzute de lege. VI. Punctul de vedere al părţilor

Reclamanta-apelantă a apreciat că cererea este admisibilă, aceasta îndeplinind condiţiile cumulative cerute de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Totodată, a susţinut că normele legale incidente în materie sunt contradictorii, generând confuzie asupra aspectului dacă, în calitate de beneficiară a pensiei pentru limită de vârstă, cu aplicarea reducerii pentru activitatea depusă, potrivit menţiunilor din cuprinsul deciziei de pensionare, se încadrează la acordarea pensiei de urmaş de pe urma soţului său, având în vedere faptul că îndeplineşte condiţiile legate de căsătorie, potrivit înscrisurilor ataşate.

A mai arătat că, în contextul prezentat, se impune a se acorda prevalenţă principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, în sensul că generalitatea formulării textului de lege duce la generalitatea aplicării.

În legătură cu normele de aplicare a legii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, a menţionat că acestea trebuie să fie în concordanţă cu prevederile legale, anume cu cele cuprinse în Legea nr. 263/2010, şi nu să intre în contradicţie cu acestea. Cu alte cuvinte, în aplicarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 24/2000, o normă juridică inferioară nu poate anula sau modifica/completa o normă cu o forţă juridică superioară.

Pârâta-intimată Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa nu a exprimat un punct de vedere cu privire la sesizarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Curţile de apel Bucureşti, Braşov, Iaşi şi Oradea au comunicat că nu au identificat practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Curtea de Apel Ploieşti a comunicat că a identificat o singură hotărâre pronunţată la nivelul acestei instanţe, cu privire la chestiunea de drept în discuţie.

Curţile de apel Bucureşti, Iaşi, Braşov şi Ploieşti au comunicat şi punctele de vedere ale judecătorilor cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Din răspunsurile primite s-au conturat două opinii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Astfel, într-o primă opinie s-a apreciat că vârsta standard de pensionare la care se face referire în cuprinsul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 este vârsta la care drepturile de pensie pentru limită de vârstă ale persoanei interesate s-au deschis în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 263/2010, indiferent dacă este vorba de vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 la lege sau de vârsta standard de pensionare redusă conform art. 55 din Legea nr. 263/2010.

În fundamentarea primei opinii s-a argumentat că persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare în situaţia celor care au realizat stagii de cotizare în condiţii deosebite de muncă.

Soţul supravieţuitor care are dreptul la o pensie proprie şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru obţinerea pensiei de urmaş după soţul decedat poate opta pentru cea mai avantajoasă dintre acestea.

Drept urmare, s-a reţinut că dreptul de opţiune este recunoscut atât persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, cât şi acelora ale căror drepturi de pensie pentru limită de vârstă s-au deschis la împlinirea vârstei standard de pensionare reduse conform art. 55 din Legea nr. 263/2010. Trimiterea făcută de legiuitor în cuprinsul art. 66 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, doar la vârsta prevăzută în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, ce nu cuprinde şi reducerile de vârstă, nu poate conduce la înlăturarea de la beneficiul pensiei de urmaş a celor care îndeplinesc condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă, cu reducerile prevăzute de lege.

O altă interpretare ar conduce la o discriminare a persoanelor care, drept urmare a stagiului realizat în condiţii deosebite/speciale de muncă, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare, discriminare generată tocmai de condiţiile grele în care acestea şi-au desfăşurat activitatea, lucru care s-a apreciat că nu poate fi admis. S-a mai reţinut că sensul noţiunii de vârstă standard din cuprinsul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 nu poate fi redus la „vârsta din care operează reducerile prevăzute de lege”, neexistând nicio raţiune pentru care condiţia de vârstă necesară pentru acordarea pensiei de urmaş să fie diferită faţă de cea necesară pentru stabilirea pensiei pentru limită de vârstă a soţului supravieţuitor.

Îndeplinirea condiţiilor de pensionare se raportează la situaţia beneficiarului, iar condiţia vârstei standard poate fi îndeplinită şi de o vârstă redusă în condiţiile legii.

Dispoziţiile anexei nr. 5 la Legea nr. 263/2010 reglementează vârstele standard de pensionare şi stagiile minime sau complete de cotizare pentru femei şi bărbaţi, instituind o eşalonare a atingerii condiţiei de vârstă standard de pensionare impuse de lege. Determinarea în concret a vârstei standard de pensionare se face în raport cu toate dispoziţiile legale aplicabile titularului cererii de stabilire a pensiei.

Prevederile art. 66 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 nu pot fi interpretate în sensul că exclud aplicarea dispoziţiilor legale privind reducerea vârstei de pensionare în cazul persoanelor care îndeplinesc condiţiile legale, ci, în interpretarea sistematică a legii, trimiterea la anexa nr. 5 are semnificaţia vârstei standard din anexă la care se vor aplica reducerile prevăzute de lege. Argumentele de interpretare logică susţin aceeaşi concluzie, în condiţiile în care, prin această operaţiune, nu se poate restrânge domeniul de aplicare al legii.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că, în interpretarea art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, noţiunea de vârstă standard de pensionare consacrată legislativ prin dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010 nu are potenţialul de a genera două categorii ale vârstei standard de pensionare – vârsta neredusă şi vârsta redusă în condiţiile legii, ci, definind vârsta standard de pensionare ca fiind vârsta stabilită de lege pentru bărbaţi şi femei, la care aceştia pot obţine pensie pentru limită de vârstă, legiuitorul statuează că aceasta este totodată şi vârsta din care se fac reducerile pentru cei care au desfăşurat munca în condiţii deosebite.

În fundamentarea celei de-a doua opinii s-a argumentat că anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 reglementează „eşalonarea” vârstelor standard în funcţie de anul naşterii şi stagiile de cotizare, vârsta „standard” fiind una şi aceeaşi pentru toţi bărbaţii, respectiv pentru toate femeile. Aşadar, dreptul la pensie se naşte la momentul îndeplinirii condiţiilor standard de pensionare prevăzute de legislaţia în vigoare privind sistemul public de pensii, iar prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 se realizează o trimitere la anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, anexă care detaliază aceste condiţii standard, inclusiv vârsta standard de pensionare.

În sensul primei opinii nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti definitive, însă şi-au exprimat puncte de vedere colectivele de judecători din cadrul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalului Ialomiţa, Tribunalului Giurgiu, Tribunalului Teleorman şi al Curţii de Apel Iaşi – Secţia Conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În sensul celei de-a doua opinii a fost identificată o singură hotărâre judecătorească, respectiv Sentinţa civilă nr. 75 din 23 ianuarie 2019 a Tribunalului Buzău – Secţia I civilă, rămasă definitivă prin Decizia nr. 2.611 din 24 octombrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia I civilă (Dosar nr. 2.611/114/2018). De asemenea, au fost exprimate puncte de vedere în cadrul colectivelor de judecători din cadrul Tribunalului Ilfov, Tribunalului Vaslui şi al Tribunalului Buzău.

Curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Constanţa, Craiova, Cluj, Galaţi, Piteşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara nu au identificat practică judiciară şi nu au comunicat un punct de vedere cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări.

Ministerul Public, prin Adresa nr. 907/C/1123/III-5/2022 din 5 aprilie 2022, a arătat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale VIII.1. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

La nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prezintă relevanţă considerentele Deciziei nr. 4 din 4 aprilie 2011 pronunţate de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care instanţa supremă a statuat asupra caracterului imperativ al principiului ierarhiei forţei juridice a actelor normative, subliniind obligativitatea aplicării actului normativ adoptat în executarea prevederilor legii, numai în limitele actului normativ cu forţă juridică superioară. VIII.2. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 389 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 16 august 2021, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de Tribunalul Tulcea – Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi a constatat că prevederile art. 85 din Legea nr. 263/2010 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. În considerentele de la paragrafele 13, 16 şi 17 din decizia anterior evocată s-a făcut referire, în contextul pensiei de urmaş, la dimensiunea afectivă, de respect şi sprijin moral pe care o presupune căsătoria, care „se caracterizează printr-un formalism strict şi creează drepturi şi obligaţii reciproce între soţi, de un nivel ridicat, printre care se numără obligaţiile de asistenţă şi de solidaritate (…)”.

Aceleaşi considerente au fost avute în vedere şi în Decizia nr. 699 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 15 ianuarie 2021, prin care Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi a constatat că dispoziţiile art. 83 şi 85 din Legea nr. 263/2010 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, insistând asupra rolului persoanei decedate de „susţinător” al familiei sale, dispariţia sa afectând nivelul de trai al celor aflaţi în întreţinerea sa. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă s-a apreciat că, în interpretarea art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 şi art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, vârsta standard de pensionare pentru acordarea pensiei de urmaş este atât vârsta standard de pensionare din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, cât şi vârsta standard de pensionare redusă în condiţiile legii. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie X.1. Asupra admisibilităţii sesizării

Cu titlu prealabil analizei fondului problemei de drept supuse dezbaterii, se impune verificarea împrejurării dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Potrivit acestor dispoziţii legale, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Pentru declanşarea acestei proceduri, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit condiţiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit cu soluţionarea acesteia; – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; – chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Verificarea admisibilităţii prezentei sesizări relevă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă, titularul sesizării, învestită cu soluţionarea apelului, urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă.

Astfel, împotriva modului de stabilire a dreptului la pensia de urmaş de către Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, reclamanta s-a adresat Tribunalului Dâmboviţa, în conformitate cu prevederile art. 153 lit. g) din Legea nr. 263/2010, a cărui hotărâre este supusă numai apelului potrivit art. 155 alin. (1) din acelaşi act normativ, la curtea de apel competentă – în speţă Curtea de Apel Ploieşti, hotărârea acesteia din urmă fiind definitivă conform alin. (2) al aceluiaşi articol.

Aşadar, cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel învestite să o soluţioneze.

Este îndeplinită şi condiţia referitoare la existenţa unei probleme de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

După cum s-a statuat în jurisprudenţa conturată în cadrul acestui mecanism de unificare a practicii judiciare, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.

Chestiunea de drept supusă clarificării prin sesizarea de faţă este una veritabilă, constând în interpretarea unei dispoziţii legale din cuprinsul Legii nr. 263/2010, în sensul dacă vârsta de pensionare la care se face referire în art. 85 alin. (1) din lege este doar vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 la lege sau şi vârsta standard de pensionare redusă potrivit legii.

Dificultatea problemei de drept rezidă în posibilitatea unor interpretări diferite, contradictorii ale textului de lege sus arătat şi în potenţialul acesteia de a genera practică judiciară neunitară, dat fiind că, pe de o parte, definiţia vârstei standard de pensionare din art. 3 alin. (1) al Legii nr. 263/2010 pare să includă ambele variante, dar, pe de altă parte, Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 se referă în mod expres la anexa nr. 5 la lege, în ceea ce priveşte chiar art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

Cât priveşte legătura chestiunii de drept cu cauza, în jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat în mod constant că admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile este condiţionată de împrejurarea ca interpretarea pe care o va da instanţa supremă să conducă la consecinţe juridice de natură să determine soluţionarea pe fond a cauzei, prin statuarea neechivocă asupra raportului juridic dedus judecăţii.

Din acest punct de vedere, este suficient a se constata că, în funcţie de dezlegarea dată chestiunii de drept de către acest complet, instanţa de trimitere va stabili dacă reclamanta din cauză întruneşte condiţiile prevăzute de art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 pentru a beneficia de pensia de urmaş pe tot timpul vieţii.

De asemenea, este îndeplinită şi cerinţa noutăţii chestiunii de drept supuse interpretării care, potrivit articolului anterior menţionat, reprezintă o condiţie distinctă de admisibilitate. Aceasta este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări nou-intrate în vigoare ori chiar într-o reglementare mai veche, dar instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial, ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate.

În cazul de faţă, examenul jurisprudenţial efectuat a relevat că nu s-a cristalizat o jurisprudenţă constantă, unitară sau neunitară în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, context care legitimează interesul în formularea unei cereri pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în scopul prevenirii apariţiei unei practici neunitare, iar analiza punctelor de vedere exprimate oferă indicii suficiente şi temeinice în sensul posibilităţii apariţiei unei asemenea practici în materia problemei disputate.

Prin urmare, condiţia noutăţii se verifică, iar necesitatea interpretării normei de drept în discuţie, prin intervenţia instanţei supreme, devine pregnantă şi de actualitate.

Totodată, se constată că asupra acestei chestiuni de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat anterior pe calea unui recurs în interesul legii ori a unei alte hotărâri prealabile.

Faţă de cele ce preced, se constată că sesizarea întruneşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. X.2. Asupra fondului sesizării Obiectul sesizării

Prin întrebarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, instanţa de trimitere solicită a se clarifica semnificaţia sintagmei „vârsta standard de pensionare” din cuprinsul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, normă potrivit căreia „Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani”.

Sintagma în discuţie fixează una dintre condiţiile pe care soţul supravieţuitor trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, pe lângă cerinţa duratei căsătoriei.

În măsura în care aceste condiţii nu sunt întrunite în mod cumulativ, soţul supravieţuitor va beneficia de pensie de urmaş doar pentru o perioadă de 6 luni de la data decesului şi numai dacă îndeplineşte suplimentar o condiţie referitoare la nivelul veniturilor realizate, astfel cum prevede art. 87 din Legea nr. 263/2010.

Art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 se raportează generic la „vârsta standard de pensionare”, fără vreo explicitare a noţiunii şi fără a trimite în mod expres la o prevedere din lege.

În aceste condiţii, potrivit întrebării adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sesizarea de faţă urmăreşte a se stabili dacă vârsta standard de pensionare la care se referă prevederea legală citată este cea definită de art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010 sau cea indicată de art. 66 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011.

Dubiul de interpretare a prevederii din art. 85 alin. (1) al Legii nr. 263/2010 a fost generat de împrejurarea că, spre deosebire de definiţia din art. 3 alin. (1) din lege, art. 66 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 vizează chiar dispoziţia legală privitoare la pensia de urmaş, prevăzând în mod explicit că „Vârsta de pensionare la care se face referire la art. 85 alin. (1) din lege este vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 la lege”.

La prima vedere, sesizarea aduce în discuţie opţiunea interpretului legii între o prevedere dintr-o lege şi o dispoziţie din actul normativ de aplicare a respectivei legi.

Dacă problema de drept ar fi redusă la concursul între două norme cu forţă juridică diferită, sesizarea ar fi, în mod evident, inadmisibilă, fiind vorba despre o chestiune elementară de drept administrativ, ce nu ar putea genera vreun dubiu de interpretare a legii.

Trebuie observat, însă, că întrebarea instanţei de trimitere porneşte de la premisa unor accepţiuni diferite ale noţiunii de vârstă standard de pensionare regăsite în cuprinsul normelor menţionate, ridicându-se problema de a şti la care dintre acestea se referă dispoziţia legală privitoare la pensia de urmaş.

După cum rezultă din punctul de vedere asupra chestiunii de drept, expus în sesizare, completul de judecată consideră că anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 nu cuprinde şi reducerile de vârstă, dar că trimiterea făcută de legiuitor în art. 66 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 nu poate conduce la înlăturarea de la beneficiul pensiei de urmaş a celor care îndeplinesc condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă cu reducerile prevăzute de lege.

Aşadar, instanţa de trimitere apreciază că vârsta standard de pensionare definită prin art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010 nu este doar cea din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, ci această noţiune include şi vârsta standard de pensionare redusă.

Pentru lămurirea cu certitudine a obiectului sesizării este esenţial a se preciza că în litigiul pendinte casa judeţeană de pensii nu i-a recunoscut reclamantei dreptul la pensie de urmaş pentru tot timpul vieţii, întrucât aceasta nu îndeplineşte condiţia de vârstă standard de pensionare din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 (61 de ani, în funcţie de data naşterii), chiar dacă, în concret, beneficia de pensie pentru limită de vârstă la data decesului soţului.

Fără îndoială, este atributul exclusiv al instanţei de judecată de a stabili veridicitatea datelor speţei ce îi revine spre soluţionare, însă, pentru analiza de faţă, este relevant că instanţa de trimitere a avut în vedere tocmai aceste elemente atunci când s-a adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fapt confirmat de punctul său de vedere exprimat asupra chestiunii de drept.

Prin urmare, problema de drept supusă dezlegării prin sesizarea de faţă rezidă în stabilirea semnificaţiei sintagmei „vârsta standard de pensionare” din cuprinsul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, în sensul dacă acoperă doar vârsta prevăzută în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 sau include şi vârsta standard de pensionare redusă.

În acest context, se impune a se stabili că vârsta standard de pensionare la care se referă art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 include vârsta standard de pensionare cu aplicarea reducerilor prevăzute de lege, aşadar vârsta standard de pensionare redusă. Interpretarea art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010

În absenţa unei trimiteri exprese în cuprinsul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 la o anume prevedere legală, care ar fi eo ipso lămuritoare pentru intenţia legiuitorului în privinţa accepţiunii noţiunii de „vârstă standard de pensionare”, definiţia din art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010 este, în mod neechivoc, reperul pentru stabilirea conţinutului conceptual al sintagmei în discuţie.

Regăsită în partea de început a actului normativ, în capitolul dedicat dispoziţiilor generale, definiţia, enunţarea conţinutului unei noţiuni, cu indicarea trăsăturilor proprii, este valabilă pentru toate situaţiile reglementate în cuprinsul actului normativ, dacă nu se prevede altfel.

În acest sens, potrivit art. 37 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, semnificaţia unei noţiuni sau a unui termen în context „se stabileşte prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv şi devine obligatoriu pentru actele normative din aceeaşi materie”.

Această constatare relevă necesara unitate terminologică la nivel normativ, art. 37 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 prevăzând că „În limbajul normativ aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi termeni”.

Aşadar, trebuie constatat că art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 conţine o trimitere implicită la dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. v) din aceeaşi lege, potrivit cărora vârsta standard de pensionare este „vârsta stabilită de prezenta lege, pentru bărbaţi şi femei, la care aceştia pot obţine pensie pentru limită de vârstă, în condiţiile legii, precum şi vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege”.

Textul art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010 este susceptibil de interpretare extensivă, concluzie la care se ajunge prin aplicarea metodelor de interpretare gramaticală, sistematică, dar nu mai puţin, a celei logico-juridice.

Este de observat, în primul rând, existenţa a două teze în cuprinsul său, legate prin conjuncţia „precum şi”, ceea ce indică două accepţiuni diferite ale aceleiaşi noţiuni, fiind de neconceput ca legiuitorul să redea în două teze distincte două noţiuni în mod identic.

Cea de-a doua accepţiune, „vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege”, nu ridică dificultăţi de înţelegere, corespunzând acelui număr din care se scade un alt număr ce reprezintă o reducere de vârstă, în cazurile şi cu efectele juridice anume reglementate de lege.

Referindu-se doar la reperul de calcul al vârstei standard de pensionare reduse, nu şi la aceasta din urmă, ca rezultat obţinut prin reducere, această accepţiune nu este relevantă pentru interpretarea dispoziţiei legale referitoare la pensia de urmaş, ce face obiectul sesizării de faţă.

În schimb, interesează prima teză a normei („vârsta stabilită de prezenta lege, pentru bărbaţi şi femei, la care aceştia pot obţine pensie pentru limită de vârstă, în condiţiile legii”), care se referă la împlinirea unei anumite vârste, ca o condiţie pentru însuşi dreptul la pensie.

În acest context, sunt de observat şi dispoziţiile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 263/2010: „Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5”.

Întrucât legiuitorul foloseşte chiar noţiunea de „vârstă standard de pensionare”, în mod evident, definiţia din art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010 se referă atât la vârsta unică pentru bărbaţi, respectiv pentru femei, cât şi la vârsta din anexa nr. 5 la Legea, stabilită tranzitoriu de legiuitor ca vârstă standard, în funcţie de data naşterii asiguratului, până la atingerea vârstei unice.

Sesizarea de faţă nu pune la îndoială interpretarea legii din perspectiva acestei componente a vârstei standard de pensionare, dimpotrivă, ridică problema de a se stabili dacă vârsta la care se referă art. 85 alin. (1) referitoare la pensia de urmaş poate fi limitată la cea reglementată de dispoziţiile art. 53 alin. (1) din lege şi de anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010.

Prevederile următoare din secţiunea 1 „Pensia pentru limită de vârstă” din capitolul IV „Pensii” al Legii nr. 263/2010, respectiv art. 55-61, reglementează situaţia categoriilor de persoane care, deşi nu îndeplinesc cerinţa de vârstă din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 [cu atât mai puţin vârsta unică din art. 53 alin. (1)], au, totuşi, dreptul la pensie pentru limită de vârstă, beneficiind de reducerea vârstelor standard de pensionare din anexa nr. 5.

În cazul acestor categorii de persoane asigurate, reducerea este prevăzută chiar prin lege, care stabileşte atât criteriul de aplicare a acestui beneficiu legal, cât şi durata reducerii, printr-un tabel care conţine ambele elemente.

Pentru a se da un exemplu, tabelul nr. 1 din art. 55 vizează situaţia persoanelor care au realizat stagii de cotizare în condiţii deosebite de muncă: în coloana din stânga se menţionează criteriul de reducere a vârstei standard de pensionare (durata stagiului de cotizare în condiţii deosebite de muncă, în ani împliniţi), iar în coloana din dreapta se prevede durata reducerii (în ani şi luni, corespunzător duratei stagiului de cotizare).

Aşadar, reducerea vârstelor standard de pensionare din anexa nr. 5 se aplică pe baza unor elemente obiective – criteriul de aplicare şi durata, care sunt aceleaşi pentru toate persoanele aflate într-o anumită situaţie – condiţii de muncă şi stagiu de cotizare, ceea ce înseamnă că rezultatul reducerii este unul obiectiv, chiar dacă depinde de situaţia concretă a asiguratului.

Cu alte cuvinte, prin aplicarea reducerilor prevăzute de lege, în condiţii obiective, vârsta rezultată devine vârsta standard de pensionare a acelor persoane asigurate, chiar dacă este vorba despre reduceri operate în considerarea circumstanţelor personale ale acestora. O asemenea particularizare nu diferă, în esenţă, de cea care se raportează la data naşterii asiguratului, din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010.

Se poate reţine, astfel, că şi vârsta rezultată prin aplicarea reducerilor prevăzute de lege este, în termenii art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, tot o vârstă „stabilită de prezenta lege, pentru bărbaţi şi femei”, la împlinirea căreia asiguraţii pot obţine pensia pentru limită de vârstă.

Prin urmare, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale referitoare la pensia pentru limită de vârstă rezultă cu evidenţă faptul că situaţiile în care se află asiguraţii, anume reglementate, sunt echivalente din punctul de vedere al condiţiilor ce trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă.

Această constatare se întemeiază şi pe prevederile art. 52 din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora „Pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare prevăzute de prezenta lege”.

A contrario, în toate cazurile în care, în cuprinsul Legii nr. 263/2010, se prevede în mod expres dreptul la pensia pentru limită de vârstă, condiţia ce trebuie îndeplinită este cea a vârstei standard de pensionare.

Întrucât, după cum s-a arătat anterior, dreptul la această pensie este recunoscut şi în alte situaţii decât cele din art. 53 al Legii nr. 263/2010 şi din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, respectiv şi în celelalte situaţii din secţiunea intitulată „Pensia pentru limită de vârstă”, înseamnă că este subînţeleasă intenţia legiuitorului de a face referire tot la vârsta standard de pensionare şi în aceste ultime situaţii.

De altfel, art. 52 din Legea nr. 263/2010 este plasat la începutul secţiunii referitoare la pensia pentru limită de vârstă, drept o dispoziţie generală, aplicându-se, prin urmare, pentru toate prevederile din cuprinsul secţiunii.

Or, art. 55-61 din Legea nr. 263/2010 se referă la vârsta rezultată în urma aplicării reducerilor prevăzute de lege, reieşind, aşadar, din corelaţia necesară între aceste texte şi art. 52 că vârsta redusă reprezintă, de fapt, tot vârstă standard de pensionare.

Toate argumentele expuse conduc la concluzia că vârsta cerută de lege la care asiguraţii, bărbaţi şi femei, pot obţine pensie pentru limită de vârstă este nu numai cea din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 (şi din art. 53 din lege), dar şi vârsta rezultată în urma aplicării reducerilor prevăzute de lege.

Această concluzie corespunde întru totul definiţiei din art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, demonstrându-se că prima teză a dispoziţiei anterior menţionate este susceptibilă de interpretare extensivă. Corelaţia dintre art. 85 alin. (1) şi art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010

Sintagma „vârsta standard de pensionare” din cuprinsul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, ce vizează îndreptăţirea la pensia de urmaş, înglobează accepţiunile noţiunii definite în ambele teze ale art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, anume atât vârsta din anexa nr. 5 la Legea [şi vârsta unică din art. 53 alin. (1)], dar şi vârsta standard de pensionare redusă.

Este relevant faptul, deja semnalat, că art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 nu trimite în mod expres la o anume prevedere legală, ceea ce înseamnă, după cum s-a arătat deja în prezentul raport, trimiterea implicită la definiţia din art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010.

În aplicarea regulii de interpretare logică a legii ubi lex non distingiuit, nec nos distinguere debemus, raportarea la definiţie presupune preluarea ambelor accepţiuni ale conceptului, aşadar şi a celei privitoare la vârsta standard de pensionare redusă.

Pe de altă parte, din moment ce definiţia cuprinde ambele semnificaţii ale noţiunii de „vârstă standard de pensionare”, o eventuală intenţie a legiuitorului de limitare a noţiunii, în cuprinsul normei referitoare la pensia de urmaş, doar la una dintre accepţiuni, anume la cea din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, ar fi trebuit materializată într-o trimitere expresă la această anexă a legii.

Legiuitorul a procedat în acest fel, de exemplu, în situaţia pensiei de invaliditate, prevăzând în mod explicit în art. 68 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 că „Pensia de invaliditate se cuvine persoanelor care nu au împlinit vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 şi care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, din cauza: (…)”.

Or, nu acelaşi lucru s-a întâmplat în cazul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 2