3ra-1120/16 — anularea actului administrativ

3ra-1120/16 — anularea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 3ra-1120/16

Prima instanță: Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău (jud. V. Ciumac)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. V. Pruteanu, L. Popova, A. Gavrilița)

ÎNCHEIERE

20 iulie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului Tatiana Vieru

Judecătorii: Valentina Clevadî

Oleg Sternioală

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către avocatul

Emilian Bandalac, în interesele lui Dragulea Vadim, împotriva deciziei din 16 martie

2016 a Curții de Apel Chișinău,

adoptată în pricina civilă la cererea de chemare judecată înaintată de Dragulea

Vadim împotriva Băncii Naționale a Moldovei privind anularea actului administrativ,

c o n s t a t ă :

La data de 24 august 2015 Dragulea Vadim a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Băncii Naționale a Moldovei, solicitînd anularea Hotărîrii Consiliului de

Administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr. 195 din 02.10.2014 „Cu privire la

rezultatele controlului tematic efectuat la BC „Moldindconbank” SA în perioada 10

februarie - 20 februarie 2014” ca fiind adoptată cu încălcarea normelor materiale și

procedurale.

În motivarea acțiunii s-a menționat faptul că, la 07 iulie 2015 reclamantul a depus

o cerere prealabilă în adresa Băncii Naționale a Moldovei, prin care a solicitat

revocarea hotărîrii Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr. 195

din 02.10.2014 cu privire la rezultatele controlului tematic efectuat la BC

„Moldindconbank” SA în perioada 10 februarie - 20 februarie 2014. La data de 07

august 2015 Banca Națională a Moldovei a expediat petiționarului răspunsul formulat

în baza Hotărîrii nr. 206 a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a Moldovei

din 06.08.2015, prin care a fost respinsă cererea prealabilă a petiționarului.

A menționat că, răspunsul în cauză a fost primit de avocatul petiționarului la data

de 12 august 2015 și rezultînd din prevederile art. 17 alin. (1) lit. a) al Legii

contenciosului administrativ, cererea de chemare în judecată a fost depusă în termenul

stabilit de lege.

A indicat că, în cererea prealabilă, petiționarul Vadim Dragulea a solicitat

revocarea Hotărîrii Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr.

195 din 02.10.2014 cu privire la rezultatele controlului tematic efectuat la BC

„Moldindconbank” SA în perioada 10 februarie - 20 februarie 2014, bazîndu-se pe 2

1

motive, și anume: aplicarea în adresa BC „Moldindconbank” SA a prescripției de a nu

acorda credite persoanelor juridice a căror situație financiară în raport cu condițiile

finanțării solicitate nu dă dovadă de credibilitate în ceea ce privește rambursarea

creditelor, inclusiv: a) persoanelor juridice care nu desfășoară activitate pe teritoriul

Republicii Moldova și persoanelor juridice care nu au desfășurat activitate economică

stabilă pe parcursul a cel puțin 4 semestre anterioare luării deciziei de acordare a

creditului solicitat: b) persoanelor juridice la care ponderea mijloacelor proprii către

total mijloace împrumutate este mai mică de 10% ce duc în mod direct la

imposibilitatea băncii să continue colaborarea cu o mare parte din clienții existenți sau

să elibereze credite clienților noi, adică activitatea de creditare a băncii practic va

rămîne blocată.

Mai menționează că, partea motivată a hotărîrii adoptate de Banca Națională a

Moldovei conține enumerarea unor norme legale, care ar fi fost încălcate de Bancă sau

persoane cu funcții de răspundere din cadrul băncii, însă fără a fi precizate prin ce

acțiuni sau inacțiuni concrete s-a manifestat încălcarea normelor. Respectiv, careva

constatări cu privire la acțiunile/inacțiunile concrete ale băncii și/sau organelor de

conducere ale acesteia în textul actului administrativ nu se conțin. Mai mult ca atît, nu

se poate deduce necesitatea aplicării anume a acestor măsuri de remediere și care ar fi

efectul scontat al acestora. Drept răspuns la cererea prealabilă menționată, Consiliul de

Administrație al Băncii Naționale a Moldovei a adoptat Hotărîrea nr. 206 din

06.08.2015, prin care a respins cererea prealabilă, din motiv că persoana juridică își

exercită, de la data constituirii, drepturile și își execută obligațiile prin administrator,

iar drepturile șl obligațiile fondatorilor nu se identifică cu drepturile și obligațiile

persoanei juridice. Prin Hotărîrea contestată nu a fost adusă atingere drepturilor de care

dispune petiționarul în calitate de acționar al BC „Moldindconbank” SA. În consecință,

nu poate fi constatată existența vre-unui drept al petiționarului recunoscut de lege.

Totodată, în referința sa, Banca Națională a Moldovei a citat unele fragmente din pct.

80-82 al Hotărîrii Curții Constituționale nr. 24 din 15.11.2011, și anume că, acționarii

unei companii, inclusiv acționarii majoritari, nu pot pretinde a fi victime ale încălcării

drepturilor societății comerciale.

A specificat reclamantul că, invocarea constatărilor expuse în pct. 80-82 din

Hotărîrea Curții Constituționale nr. 24 din 15.11.2011 nu au relevanță pentru speța dată

și nu au forță probatorie pentru circumstanțele speței date, pe motiv că în conținutul

Hotărîrii menționate, Curtea Constituțională examinează constituționalitatea art. 38

alin. (6) al Legii nr. 550 din 21.07.1995 instituțiilor financiare, care prevede că, prin

derogare de la prevederile legislației cu privire la contenciosul administrativ, numai

acționarii băncii care dețin în total cel puțin 25 la sută din acțiunile cu drept de vot,

deponenții care dețin cel puțin 1/4 din suma depozitelor sau alți creditori care dețin cel

puțin 1/4 din valoarea totală a cerințelor (cu excepția depozitelor) pot ataca în instanța

de judecată competentă, în decursul a 30 de zile de la data retragerii licenței, decizia

de retragere a licenței, indicînd motive argumentate numai în temeiul prevederilor alin.

(3).

Prin urmare, obiectul examinării asupra căruia s-a expus Curtea Constituțională

este retragerea licenței unei bănci comerciale de către o categorie anumită de subiecți,

și anume, acționarii băncii care dețin în total cel puțin 25 la sută din acțiunile cu drept

de vot, deponenții care dețin cel puțin 1/4 din suma depozitelor sau alți creditori care

2

dețin cel puțin 1/4 din valoarea totală a cerințelor. Or, în cazul din speță nu este vorba

nici de contestarea deciziei Băncii Naționale a Moldovei de retragere a licenței, nici de

o categorie anumită de acționari. Respectiv, argumentul reprezentantului Băncii

Naționale a Moldovei este pur declarativ și urmează a fi respins.

Consideră reclamantul că, prin Hotărîrea Băncii Naționale a Moldovei nr. 206 din

06.08.2015 nu s-a dat un răspuns adecvat la cererea prealabilă a petiționarului, iar

argumentul Băncii Naționale a Moldovei conform căruia drepturile și obligațiile

fondatorilor/acționarilor nu se identifică cu drepturile și obligațiile persoanei juridice

este unul neîntemeiat și contrar prevederilor legale.

În opinia sa, prin adoptarea Hotărîrii Consiliului de Administrație al Băncii

Naționale a Moldovei nr. 195 din 02.10.2014 i-au fost încălcate drepturile de

proprietate, iar reclamantul este îndreptățit să se adreseze în instanță cu o cerere prin

care să fie revocată Hotărîrea Consiliului de Administrație al BNM nr. 195 din

02.10.2014. Or, art. 12 alin. (1) al Legii nr. 1134 din 02.04.1997 privind societățile pe

acțiuni, prevede că, acțiunea este un document, care atestă dreptul proprietarului lui

(acționarului) de a participa la conducerea societății, de a primi dividende, precum și o

parte din bunurile societății în cazul lichidării acesteia. Astfel, alegerea organelor de

conducere a băncii și gestionarea băncii prin intermediul acțiunilor este un drept

fundamental al acționarului. Iar conform practicii CtEDO, drepturile rezultate din

deținerea valorilor mobiliare sunt asimilate dreptului de proprietate, iar atingerea

drepturilor persoanei, conferite prin deținerea acțiunilor aduce atingere dreptului său

de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Mai mult ca atît, în jurisprudența sa constantă, CtEDO a dispus că ingerința

statului în exercitarea dreptului de proprietate al particularilor poate fi admisă prin

prisma unui ordin de interes general, numai dacă se asigură un just echilibru între

exigențele interesului general al comunității și imperativul respectării drepturilor

individului. în special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între

mijloacele folosite și scopul vizat de orice măsură care privează o persoană de a se

bucura de proprietatea sa. Astfel, în Hotărârea SRL „Dacia” contra Moldovei, nr.

3052/04 din 18 martie 2008. § 57, CtEDO examinînd speța prin prisma prevederilor

art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție a statuat că, o lipsire de proprietate în sensul

celei de-a doua regulă poate fi justificată dacă se dovedește că aceasta este, inter alia,

„în interes public” și „…în condițiile prevăzute de lege”. Mai mult, orice ingerință în

dreptul de proprietate trebuie, de asemenea, să corespundă cerinței de proporționalitate.

După cum Curtea a declarat, în mod repetat, trebuie de asigurat un echilibru just între

cerințele interesului general al comunității și cerințele protecției drepturilor

fundamentale ale persoanei, găsirea unui astfel de echilibru just fiind inerentă întregii

Convenții. în continuare, Curtea reamintește că echilibrul necesar nu va fi atins dacă

persoana în cauză poartă o povară individuală și excesivă.

Aplicînd principiile date asupra dispoziției Hotărîrii Consiliului de Administrație

al Băncii Naționale a Moldovei nr.195 din 02.10.2014 rezultă expres că, prin aplicarea

restricțiilor asupra dreptului de a dispune și a se bucura de proprietatea lui Dragulea

Vadim, prin neexplicarea necesității aplicării acestor restricții, prin lipsa oricăror

referințe la acțiunile/inacțiunile persoanelor care s-ar face vinovate de consecințele

respective, se impune concluzia că BNM nu a respectat un raport de proporționalitate

3

între mijloacele folosite - aplicarea restricțiilor și scopul acestor restricții, care duc

inevitabil la atingerea intereselor BC „Moldindconbank” SA și a acționarilor săi.

De asemenea, a menționat că, Banca Națională a Moldovei a omis să asigure un

echilibru just între cerințele interesului general al comunității și cerințele protecției

drepturilor fundamentale ale persoanei, iar ca consecință Dragulea Vadim este

constrîns să suporte o povară individuală și excesivă, contrar garanțiilor oferite de art.

1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană.

Solicită Dragulea Vadim anularea Hotărîrii Consiliului de Administrație al Băncii

Naționale a Moldovei nr. 195 din 02.10.2014 „Cu privire la rezultatele controlului

tematic efectuat la BC „Moldindconbank” SA în perioada 10 februarie - 20 februarie

2014” ca fiind adoptată cu încălcarea normelor materiale și procedurale.

Prin hotărîrea din 19 octombrie 2015 a judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău s-a

admis cererea de chemare în judecată depusă de Dragulea Vadim și s-a anulat hotărîrea

Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr. 195 din 02.10.2014

„Cu privire la rezultatele controlului tematic efectuat la BC „Moldindconbank” SA în

perioada 10 februarie - 20 februarie 2014” ca fiind ilegală.

Prin decizia din 16 martie 2016 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul depus

de Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei; s-a casat integral hotărîrea din 19

octombrie 2015 a judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău și s-a emis o hotărîre nouă prin

care s-a respins, ca fiind nefondată, cererea de chemare în judecată depusă de Dragulea

Vadim împotriva Băncii Naționale a Moldovei privind anularea Hotărîrii Consiliului

de Administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr. 195 din 02.10.2014 „Cu privire la

rezultatele controlului tematic efectuat la BC „Moldindconbank” SA în perioada 10

februarie - 20 februarie 2014”.

La data de 27 mai 2016 avocatul Emilian Bandalac, în interesele lui Dragulea

Vadim, a declarat recurs împotriva deciziei din 16 martie 2016 a Curții de Apel

Chișinău, solicitînd casarea acesteia cu menținerea hotărîrii primei instanțe.

În motivarea recursului s-a invocat că instanța de apel, la examinarea pricinii, nu

a aplicat legea care trebuia a fi aplicată, a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată,

a interpretat în mod eronat legea.

În conformitate cu art. 434 Cod de procedură civilă, recursul împotriva deciziei

se depune în termen de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale.

Curtea de Apel Chișinău a adoptat decizia la data de 16 martie 2016, iar recursul

a fost declarat la data de 27 mai 2016.

Materialele pricinii atestă că decizia contestată a fost expediată în adresa părților

la data de 23.05.2016, însă date despre recepționarea acesteia lipsesc.

Astfel, instanța de recurs consideră că recursul declarat de către avocatul Emilian

Bandalac, în interesele lui Dragulea Vadim, la data de 27 mai 2016, este în termen.

Examinînd temeiurile recursului declarat de către avocatul Emilian Bandalac, în

interesele lui Dragulea Vadim, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

4

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la

alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a

fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute

la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către avocatul Emilian Bandalac,

în interesele lui Dragulea Vadim, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432

alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul acestora

la soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare

a deciziei recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are caracter

devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se

doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei, Completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele

de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe,

suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului

instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că

instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile

de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă, din recursul

declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a

probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența

sa constantă, rezultînd din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune

motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe

dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de

o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebait și alții contra

Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

5

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

recunoaște recursul declarat de către avocatul Emilian Bandalac, în interesele lui

Dragulea Vadim ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție,

d i s p u n e :

Se recunoaște inadmisibil recursul declarat de către avocatul Emilian Bandalac,

în interesele lui Dragulea Vadim, împotriva deciziei din 16 martie 2016 a Curții de

Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului Tatiana Vieru

Judecătorii Valentina Clevadî

Oleg Sternioală

6