2rc-612/16 — rezilierea cotractului de antrepriză, încasarea datoriei șia penalității
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- rezilierea cotractului de antrepriză, încasarea datoriei şia penalităţii
- Temei legal
- cuprinsul cererii de recurs
2rc-612/16 — rezilierea cotractului de antrepriză, încasarea datoriei șia penalității (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
prima instanță: O. Cojocaru dosarul nr. 2rc-612/16
instanța de apel: M. Ciugureanu, B. Bîrca, E. Clim
D E C I Z I E
06 iulie 2016 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție
în componență:
Președinte, judecătorul Tamara Chișca-Doneva
Judecătorii Galina Stratulat
Ion Druță
examinând recursul declarat de către avocatul Popescu Mihai în interesele
Societății pe Acțiuni „Dimecon-11”,
în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății pe Acțiuni
„Dimecon-11” împotriva Societății pe Acțiuni „Scana”, intervenient accesoriu
Societatea cu Răspundere Limitată „Maconst-Prim” cu privire la rezilierea contractului
și încasarea datoriei, penalității și a cheltuielilor de judecată,
împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 18 mai 2016 prin care a fost
respinsă cererea avocatului Popescu Mihail în interesele Societății pe Acțiuni
„Dimecon-11” cu privire la explicarea modalității de executare a deciziei Curții de Apel
Chișinău din 03 decembrie 2013,
c o n s t a t ă:
La 30 mai 2012, SA „Dimecon-11” a depus cerere de chemare în judecată
împotriva SA „Scana” cu privire la rezilierea contractului și încasarea datoriei,
penalității și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii a indicat că în baza contractului de antrepriză nr. 115 din 01
decembrie 2008 a transmis în dispoziția pârâtului macaraua de tip MC-85 pentru
efectuarea lucrărilor de construcție a blocului locativ din str. P. Rareș 55, mun.
Chișinău.
Deși, conform pct. 6.3 din contract pârâtul era obligat în termen de 5 zile bancare
de la data prezentării dispozițiilor de plată să achite plata serviciilor respective, SA
„Scana” nu și-a îndeplinit obligațiunile contractuale cu bună credință.
Reclamantul indică că în legătură cu neachitarea plății pentru staționarea
macaralei din data de 01 ianuarie 2011, prin scrisoarea nr. 98 din 01/072011, a informat
SA „Scana” despre rezilierea contractului și necesitatea achitării datoriei în sumă de 390
015 lei, inclusiv pentru staționarea macaralei suma de 363 072 lei și penalități pentru o
perioadă de 6 luni în sumă de 26 943 lei, concomitent fiind solicitată pregătirea
terenului pentru demontarea macaralei și deplasarea de la șantier, însă careva măsuri în
sensul stingerii datoriei nu au fost întreprinse, și nu a fost permis accesul pentru
efectuarea lucrărilor de demontare a macaralei și deplasare de la șantier.
Menționează reclamantul că prin scrisoarea nr.161 din 11 octombrie 2011 a
intenționat în mod repetat demontarea macaralei, în acest sens fiind expediată o
scrisoare și în adresa CP Rîșcani, și cu toate că prin răspunsul nr. 114 din 11 octombrie
2011, SA „Scana a garantat achitarea datoriei pînă la 10 noiembrie 2011, nu și-a
executat obligațiunile asumate invocînd situația financiară precară.
Solicită rezilierea contratului de antreprenoriat nr. 115 din 01 noiembrie 2008,
încheiat între SA „Dimecon-11” și SA „Scana”, obligarea SA „Scana” să permită
efectuarea lucrărilor de demontare și transport a macaralei MC-85 de pe teritoriul
construcției blocului locativ din str. Pentru Rareș 55 mun. Chișinău, încasarea datoriei
în sumă de 362 072 lei, penalității în mărime de 26 943 și a cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 09 noiembrie 2012, a
fost admis demersul SA „Scana” și atras în proces în calitate de intervenient accesoriu
SRL „Maconst-Prim”.
Ulterior, în cadrul dezbaterilor judiciare SA „Dimecon-11” a depus cerere de
majorare a cerințelor înaintate solicitând în final rezilierea contratului de antreprenoriat
nr. 115 din 01 noiembrie 2008, încheiat între SA „Dimecon-11” și SA „Scana”,
încasarea datoriei în mărime de 1 388 741 lei și cheltuielilor de judecată, inclusiv suma
de 42 005 lei cu titlu de taxă de stat și sima de 5000 cu titlu de cheltuieli pentru asistența
juridică.
Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 14 martie 2013 acțiunea a
fost admisă integral, fiind reziliat contratul nr. 115 din 01 decembrie 2008 încheiat între
SA „Dimecon-11” și SA „Scana” și încasat din contul SA „Scana” în beneficiul SA
„Dimecon-11” suma de 1 388 741, 41 lei cu titlu de datorie și penalitate și cheltuielile
de judecată în sumă de 45 305,80 lei, inclusiv suma de 42 005 lei,80 lei cu titlu de taxă
de stat și suma de 3 000 cu titlu de cheltuieli pentru asistența juridică, iar în total suma
de 1 433 747 lei.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău 03 decembrie 2013, a fost admis apelul
declarat de SA „Scana”, casată hotărîrea primei instanțe și restituită pricina spre
rejudecare către Arbitrajul Comercial Internațional de pe lîngă Camera de Comerț și
Industrie a RM.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 04 iunie 2014, a fost respinsă ca
inadmisibilă cererea de revizuire depusă de SA „Dimecon-11”.
Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 13 august 2014, a fost repus în termen
și respins recursul declarat de către avocatul Popescu Mihai în interesele SA „Dimecon-
11” cu menținerea încheierii Curții de Apel Chișinău din 04 iunie 2014.
La 16 ianuarie 2015, avocatul Popescu Mihai în interesele SA „Dimecon-11” a
depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 03 decembrie
2013 (f. d. 237-239 Vol. I).
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 03 noiembrie 2015, cererea de
revizuire depusă de avocatul Popescu Mihai în interesele SA „Dimecon-11” a fost
respinsă ca inadmisibilă.
Prin decizia Curții Supreme de Justiție 13 ianuarie 2016, a fost respins recursul
declarat de către avocatul Popescu Mihai în interesele SA „Dimecon-11” și menținută
încheierea Curții de Apel Chișinău din 03 noiembrie 2015.
La 09 februarie 2016, avocatul Popescu Mihai în interesele SA „Dimecon-11” a
depus o cerere cu privire la explicarea modalității de executare a deciziei instanței de
apel din 03 decembrie 2013 (f.d. 3538 Vol. II).
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 18 mai 2016, cererea avocatul
Popescu Mihai în interesele SA „Dimecon-11” cu privire la explicarea modalității de
executare a deciziei instanței de apel din 03 decembrie 2013 a fost respinsă.
La data de 02 iunie 2016, avocatul Popescu Mihai în interesele SA „Dimecon-11”
a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel.
Conform cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în
termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor
anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.
Studiind recursul declarat de avocatul Popescu Mihai în interesele SA „Dimecon-
11”, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de
Justiție consideră că recursul urmează a fi respins din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce examinează
recursul împotriva încheierii, este în drept să-l respingă și să mențină încheierea.
După cum rezultă din conținutul recursului declarat în speță, avocatul Popescu
Mihai în interesele SA „Dimecon-11” invocă dezacordul cu încheierea Curții de Apel
Chișinău din 18 mai 2016, prin care a fost respinsă cererea avocatul cu privire la
explicarea modalității de executare a deciziei Curții de Apel Chișinău din 03 decembrie
2013 (f.d.70).
Totodată, instanța de recurs constată că recursul depus de către avocatul Popescu
Mihai în interesele SA „Dimecon-11” este unul nemotivat, care nu conține esența și
temeiurile recursului, argumentele ilegalității sau netemeiniciei încheierii atacate.
Pe cînd art. 437 alin.(1) lit. f) CPC direct indică că cererea de recurs trebuie să fie
dactilografiată și trebuie să cuprindă esența și temeiurile recursului, argumentul
ilegalității deciziei atacate, solicitările recurentului, propunerile respective.
Or, în lipsa acestor caracteristici ale recursului, instanța de recurs este în
imposibilitate de a verifica legalitatea încheierii contestate, aspect ce impune
respingerea unui asemenea recurs.
În acest context, instanța de recurs consideră necesar de remarcat că, avocatul
Popescu Mihai în interesele SA „Dimecon-11” depunînd încă la 02 iunie 2016 cererea
de recurs nemotivată, avea obligația de a întreprinde toate măsurile necesare, după cum
sugerează și jurisprudența CEDO (Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11
septembrie 2007), de a proteja drepturile sale de acces la instanță prin depunerea unui
recurs motivat.
În raport de considerentele expuse, Colegiului civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul
declarat de către avocatul Popescu Mihai în interesele SA „Dimecon-11”.
În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial și de
contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție,
d e c i d e :
Se respinge recursul declarat de către avocatul Popescu Mihai în interesele
Societății pe Acțiuni „Dimecon-11”.
Decizia este irevocabilă.
Președinte, judecătorul Tamara Chișca-Doneva
Judecătorii Galina Stratulat
Ion Druță