2rac-9/16 — Încasarea datoriei

prima instanţă: A. Us dosarul nr. 2rac-9/16 instanţa de apel: L. Bulgac, N. Craiu, M. Guzun DECIZIE 17 februarie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valentina Clevadî Iurie Bejenaru Oleg Sternioală Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Maconst- Prim”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspunderea Limitată „Maconst-Prim” împotriva Societății Comerciale „Scana” Societate pe Acțiuni cu privire la încasarea datoriei, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 24 iulie 2014 prin care a fost admis apelul declarat de către Societatea Comercială „Scana” Societate pe Acțiuni, casată hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripție din 23 ianuarie 2012 și emisă o nouă hotărîre prin care acțiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă : La 02 martie 2010, SRL „Maconst-Prim” a depus cererea de chemare în judecată împotriva SC „Scana” SA cu privire la încasarea datoriei.

În motivarea acțiunii a invocat că la data de 27 septembrie 2005 a încheiat cu SC „Scana” SA contractului de colaborare nr. DC-CJ din 27 septembrie 2005, privind construirea complexului locativ din str. Petru Rareş nr.55-57, mun. Chişinău. Conform anexei nr. 4 din 15 martie 2006 la contractul menționat funcţiile de antreprenor general au fost puse în sarcina SRL „Maconst-Prim”. Ulterior, conform anexei 7 din 01 decembrie 2008 la contractul de colaborare din 27 septembrie 2008, funcțiile de antreprenor general au fost preluate de către SA „Scana”, totodată, părțile stabilind concomitent că volumul lucrărilor executate la blocul 1 si 2 va fi consemnat într-un proces verbal, care va servi drept temei pentru decontările reciproce.

Susţine că la 20 ianuarie 2009, comisia în componența reprezentanților din ambele părți contractuale și un reprezentant neutru de la „Ascom-Grup” propus de către SC „Scana” SA a întocmit Actul de expertiză privind volumul lucrărilor de construcție-montaj la complexul locativ din str. Petru Rareș nr. 55-57, mun. Chişinău. Conform căruia s-a stabilit că volumul lucrărilor executate la blocul nr. 1 constituie suma de 17 622 224 lei și la blocul 2 suma de 11 417 086 lei, iar în total suma de 29 039 310 lei, din care SC „Scana” SA a achitat doar suma de 19 756 536 lei, iar suma de 9 282 774 lei rămînînd neachitată. Menționează că ulterior SC „Maconst-Prim” a predat, iar SC „Scana” SA a preluat bunuri materiale în sumă de 150 543,21 lei și 723 257,81 lei, iar în total bunuri în sumă de 873 801,02 lei.

Astfel, datoria SC „Scana” SA constituind suma de 10 156 575,02 lei, inclusiv, lucrări executate la complexul locativ din str. Petru Rareș nr. 55-57, mun. Chişinău, în suma de 9 282 774 lei și costul materialilor de construcţie aflate pe şantier în proces de executare eliberate de către reclamant pîrîtului și neachitate de acesta în sumă de 873 801,02 lei. Menționează că prin pretenția nr. 66 din 09 decembrie 2009 a solicitat pîrîtului achitarea benevolă a datoriei acumulate în decurs de 7 zile, însă SC „Scana” SA nu a întreprins careva măsuri în acest sens, încălcînd astfel, drepturile SRL „Maconst- Prim” prevăzute de art. 936 alin.(1), art. 966 alin. (1) Cod civil. Consideră că acțiunile SC „Scana” SA reprezintă faptul îmbogățirii fără justă cauză, din care motiv prin prisma art. 1398 Cod civil, cea din urmă este obligată să restituie ceea ce a dobîndit, sau bunul la prețul indicat în facturile fiscale.

Solicită SRL „Maconst-Prim” încasarea din contul SC „Scana” SAîn beneficiul său a datoriei în sumă de 10 156 575,02 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripție din 23 ianuarie 2012, acțiunea a fost admisă, fiind încasat de SC„Scana” SA în beneficiul SRL „Maconst- Prim” suma de 10 156 575,02 lei cu titlu de datorie și suma de 50 000 lei cu titlu de taxă de stat. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 24 iulie 2014, a fost admis apelul declarat de către SC „Scana” SA, casată hotărîrea primei instanțe și emisă o nouă hotărîre prin care acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. La 29 septembrie 2015, SRL „Maconst-Prim” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel cu menținerea hotărîrii primei instanțe.

În motivarea recursului a invocat că instanța de apel a admis încălcări esențiale și a aplicat eronat normele de drept material și procedural, nu aplicat legea care trebuia să fie aplicată, a interpretat în mod eronat legea și a încălcat și aplicat eronat normele de drept procedural. Astfel, menționează că instanța de apel aplicînd la soluționarea fondului cauzei prevederile art. 946 din Codul civil ce reglementează contractul de antrepriză, a ignorat prevederile subsecvente aplicabile și anume prevederile art. art. 957, 958, 966, 069 Cod civil, omisiune ce denotă că instanța a manifestat lipsă de consecvență în aplicarea normelor de drept material aplicabile, invocînd selectiv și interpretînd eronat în detrimentul reclamantului unele prevederi ale dreptului material.

Indică că instanța de apel nu a aplicat legea care trebuia a fi aplicată, ignorând prevederile art. 957 alin. (1) şi (2), care reglementează recepționarea, or, 958 alin. (1) Cod civil, care prevede că, documentarea recepționării, viciile și abaterile constatate trebuie stipulate în actul de recepționare semnat de părți. Sub acest aspect precizează că materialele cauzei conțin Actul de expertiză a volumelor de lucrări de construcţii şi montare la obiectivul: complexul locativ de pe str. Petru Rareş nr. 57 din mun.

Chişinău din 20 ianuarie 2009, întocmit în conformitate cu Anexa nr. 7 din 01 decembrie 2008, în baza şi prin contrapunere cu Notele informative privind valoarea lucrărilor executate, Procesele-verbale de recepţie a lucrărilor executate conforme Devizelor locale, pentru perioada lunilor februarie 2007 - decembrie 2008 şi multitudinea de xerocopii de pe facturile fiscale prin care se atestă că SRL „Maconst-Prim” a executat, a pus la dispoziţia SC „Scana” SA, și a transmis celei din urmă lucrările de antrepriză în construcţii în volumul şi valoarea indicată în documentaţia respectivă, fără existența cărorva vicii sau abateri, cu atît mai mult cu cît SC „Scana” SA nu a prezentat nici un înscris prin care să fie demonstrată existența rezervelor pe marginea lucrărilor recepţionate.

Mai indică că instanţa de apel nu a aplicat legea care trebuia fi aplicată și a ignorat prevederile art. 968 Cod civil și art. 966 Cod civil, care reglementează prescripţia în contractul de antrepriză și achitarea retribuţiei conform contractului de antrepriză. Totodată, cu referire la încălcarea normelor de drept procedural menționează recurentul că în materialele cauzei lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată care urma a fi anunţată pentru examinarea chestiunii pronunţării unei încheieri suplimentare din 10 ianuarie 2014, or, încheierea respectivă care a avut loc în afara şedinţei de judecată, sau cel puţin fără documentarea şedinţei judecătoreşti prin proces-verbal în care să fie reflectată prezenţa şi expunerile părţilor, care urmau a fi citate pentru şedinţa respectivă.

În acest context, remarcă prevederile că art. 250 alin. (2) CPC, care impune soluţionarea problemei emiterii unei hotărâri (implicit şi a încheierii) suplimentare cu citarea obligatorie a participanţilor la proces (evident că şi a părţilor pe dosar), însă la caz este evident faptul că la soluţionarea problemei emiterii încheierii suplimentare din 10 ianuarie 2014, părţile urmau să se expună pe marginea întrebărilor ce urmau a fi formulate experţilor.

Relevanţa acestei erori procesuale admise de către instanţa de apel rezidă din faptul că la soluţionarea fondului cauzei prin decizie, instanţa de apel a pus la baza soluţiei sale anume Raportul de Expertiză elaborat conform întrebărilor stabilite prin încheierea suplimentară din 10 ianuarie 2014. Relatează că o eroare procesuală similară a fost admisă de către instanța de apel și prin faptul că după numirea expertizei în baza art. 148 CPC şi desemnarea expertului potrivit art. 149 alin. (3) CPC nu a fost stabilită şedinţa judiciară în condiţiile art. 150 alin. (1) CPC, or, la această etapă procesuală instanța de apel a prejudiciat în mod direct drepturile şi interesele legitime ale SRL „Maconst-Prim”.

Prin urmare, consideră că Raportul de expertiză nu este admisibil ca probă și nu putea fi pus la baza deciziei, fapt ce întruneşte temeiul subsidiar de recurs stabilit la art. 432 alin. (4) CPC, întrucît la soluţionarea fondului cauzei instanța de apel a săvârşit şi alte încălcări, decât cele indicate la art. 432 alin. (3) CPC, care au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii şi care denotă că instanţa de apel a dat o apreciere arbitrară probelor administrate. În context, continuând argumentul expus în alineatul precedent, recurentul invocă prevederile art. 130 alin. (3) CPC, care reglementează aprecierea probelor, susținînd că instanţa de apel în decizie nu s-a referit pe marginea admiterii Raportul de expertiză nr. 1115 din 17 iunie 2014 elaborat de CNEJ în detrimentul tuturor înscrisurilor prezentate în calitate de probă de SRL „Maconst-Prim” şi nu a argumentat considerentele respingerii acestor probe.

Mai mult decît atît, este de părerea că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor ale art. 130 alin. (3), 121, 122 alin. (2) şi (3) CPC, care stabilește admisibilitatea și pertinența probelor La fel, susține recurentul că nu poate fi trecută cu vederea nici încheierea instanţei de apel din 19 decembrie 2013 privind administrarea la materialele dosarului unor probe noi prezentat de către SC „Scana” SA, or, materialele dosarului, procesele- verbale ale şedinţelor de judecată confirmă incontestabil faptul că reprezentanţii SC „Scana” SA au tergiversat examinarea cauzei prin multiple cereri de amânare şi nici nu au depus referinţă în termenul stabilit împreună cu probele pe care îşi întemeiază dezacordul la acţiunea înaintată de SRL „Maconst-Prim”, respectiv, toate înscrisurile administrate la materialele dosarului în instanța de apel urmau a fi restituite şi/sau desconsiderate ca probe inadmisibile.

Concomitent, cu referire la termenul de declarare a recursului relatează recurentul că materialele cauzei nu conțin careva probe ce ar confirma faptul comunicării deciziei integrale a instanței de apel reprezentanților SRL „Macons- Prim”, iar după semnarea sa în calitate de reprezentant al debitorului, Bezman Ecaterina a efectuat interpelarea către prima instanță a materialelor cauzei pentru cunoștință și doar la data de 30 iulie 2015 a luat cunoștință de conținutul deciziei instanței de apel. Astfel, consideră prin prisma prevederilor art. 424 alin. (1) CPC, că termenul de declarare a recursului a început să curgă la data de 31 iulie 2015, iar cererea de recurs a fost depusă cu respectarea termenului legal.

În conformitate cu prevederile art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Verificînd argumentele recursului, studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a respinge recursul ca tardiv. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. După cum atestă actele cauzei, înaintînd acţiunea în judecată împotriva SC „Scana” SA, SRL „Maconst-Prim” a solicitat încasarea datoriei în sumă de 10 156 575,02 lei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripție din 23 ianuarie 2012, acțiunea a fost admisă, fiind încasat de SC„Scana” SA în beneficiul SRL „Maconst- Prim” suma de 10 156 575,02 lei cu titlu de datorie și suma de 50 000 lei cu titlu de taxă de stat. Nefiind deacord cu hotărîrea primei instanţe SC „Cana” SA a contestat-o cu apel, iar prin decizia Curții de Apel Chișinău din 24 iulie 2014, a fost admis apelul declarat de către SC „Scana” SA, casată hotărîrea primei instanțe și emisă o nouă hotărîre prin care acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

La caz, din procesul-verbal al şedinţei instanţei de apel din 22 iulie 2014 (f. d. 217 vol.V), rezultă că la data respectivă din partea intimatului SRL „Maconst- Prim” s-a prezentat administratorul insolvabilităţii Vasile Leu, care a informat instanţa despre numirea sa în calitate de administrator şi a solicitat amînarea examinării cauzei pentru o altă dată, demersul în acest sens fiind admis, iar şedinţa instanţei de apel amînată pentru data de 24 iulie 2014, iar faptul înştiinţării sale, administratorul insolvabilităţii SRL „Maconst-Prim”, Vasile Leu a confirmat prin semnarea recipise anexate la materialele cauzei (f.d. 218 Vol.IV).

În consecinţă, însă, la şedinţa de judecată a instanţei de apel din 24 iulie 2014, data emiterii şi deciziei contestate, administratorul insolvabilităţii SRL „Maconst- Prim” Vasile Leu, deşi, a fost citat legal, nu s-a prezentat, nu a invocat motive neprezentării şi nu a solicitat amînarea şedinţei pentru o altă dată, survenind astfel, efectele neprezentării în şedinţă de judecată a părţilor şi a reprezentanţilor, specificate la art. 206 CPC. Tot materialele pricinii denotă că copia deciziei redactate din 24 iulie 2014, a fost expediată de către Curtea de Apel Chişinău în adresa tuturor participanţilor la proces, inclusiv şi SRL „Maconst-Prim” la 07 august 2014, fapt ce se confirmă prin copia scrisorii de însoţire nr. 3814 din 07 august 2014 (f. d. 227 Vol.V).

Cu toate acestea, însă, cererea de recurs a fost depusă de către administratorul insolvabilităţii SRL „Maconst-Prim” doar la 29 septembrie 2015, respectiv, în afara termenului legal prevăzut de art. 434 CPC. Mai mult că, recurentul nici nu a invocat motive întemeiate care ar demonstra depunerea recursului în termen, sau omiterii acestuia din motive justificate, or odată ce recurentul avea la cunoştinţă despre examinarea pricinii în instanţa de apel, fapt confirmat prin recipisa semnată de administratorul insolvabilităţii SRL „Maconst- Prim” Vasile Leu (f.d. 218 Vol.V5), actualul administrator al insolvabilităţii, Bezman Ecaterina, depunând recursul peste un termen de 1 an şi 2 luni de la această dată, urma să justifice neîndeplinirea actului procesual în termenul prescris de lege.

În acestea condiţii, şi ţinînd cont de perioada de timp scursă de la data emiterii deciziei contestate şi pînă la data depunerii recursului, şi anume 1 an şi 2 luni, invocarea de către recurent a faptului că nu a fost familiarizat cu decizia adoptată pînă la 30 iulie 2015, este lipsită de consistenţă, deoarece un asemenea comportament este de rea-credinţă, avînd în vedere obligaţia părţilor de a se interesa de soarta dosarelor despre care au cunoştinţă la intervale rezonabile de timp. Or, potrivit şi jurisprudenţei CEDO, cu valoare de principiu (cauza Ghirea contra Moldovei (Hotărârea CEDO din 26 iunie 2012)), fiind înştiinţat legal despre şedinţa de judecată din 24 iulie 2014, recurentul aveau obligaţia de a urmări desfăşurarea procesului în care este implicat ca parte.

Nu mai puţin, însă, se impune raportarea la cele constatate şi faptul că recurentul, având la cunoştinţă despre examinarea prezentului litigiu, urma să întreprindă măsurile necesare, după cum sugerează şi jurisprudenţa CEDO, de a proteja drepturile sale de acces la instanţă (Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007), fapt însă ignorat de acesta, ce a generat omiterea termenului la depunerea recursului.

Astfel, în condiţiile acestui text, contrar susţinerilor recurentului, deşi, la materialele dosarului nu există o menţiune expresă privind recepţionarea de către recurentul SRL „Maconst-Prim” în proces de insolvabilitate a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 iulie 2014, însă, reieşind din circumstanţele enunţate în raport cu normele legale procedurale indicate, instanţa de recurs reţine că tergiversarea depunerii unui recurs dovedeşte doar un pasivism din partea recurentului şi o atitudine superficială faţă de obligaţiile procesuale ca parte în proces. În această ordine de idei este cert că, depunând cererea de recurs împotriva deciziei instanţei de apel peste un termen de 1 an şi 2 luni, recurentul a demonstrat o neglijenţă a drepturilor sale procedurale stipulate în legislaţia naţională.

La caz, instanţa de recurs notează că, o astfel de soluţie este compatibilă cu respectarea garanţiilor unui proces echitabil, în sensul articolului 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, avînd în vedere că prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea recursului ar împiedica rămînerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a deciziei judecătoreşti emise în instanţa de apel şi ar leza, în acest mod, principiul securităţii raporturilor juridice.

Aşa fiind, în speţa de referinţă Ponomaryov vs Ucraina (3 aprilie 2008), Curtea Europeană a reiterat cu titlu de principiu general că deşi, în speţă nu era vorba despre desfiinţarea unei hotărîri judecătoreşti definitive şi irevocabile în urma admiterii unei căi extraordinare de atac în lumina unor circumstanţe nou descoperite, ci de redeschiderea unui proces prin repunerea în termenul de introducere a unei căi ordinare de atac, totuşi, reînnoirea acestui termen pentru motive neconvingătoare, reprezintă o decizie care ar putea înfrînge principiul securităţii raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac. Curtea a admis că revine în primul rînd instanţelor interne să decidă asupra repunerii în termen de introducere a căii ordinare de atac, dar ele nu se bucură de o marjă de apreciere nelimitată.

Instanţele sunt obligate să indice motivele pentru care au acceptat repunerea în termen. Un asemenea motiv ar putea fi, spre exemplu, necomunicarea hotărîrii luate în proces de către autorităţile competente ale statului. Chiar şi atunci, totuşi, indică Curtea, posibilitatea repunerii în termen nu ar fi nelimitată, dată fiind obligaţia părţilor de a se interesa, la intervale rezonabile, de stadiul procesului de care ele au cunoştinţă. În toate cazurile, instanţele interne ar trebui să verifice dacă motivele de repunere în termen ar putea justifica o ingerinţă în principiul autorităţii de lucru judecat. Reglementări similare au fost statuate de către Înalta Curte şi în cauzele Ceachir vs Moldova, Popov vs Moldova şi Melnic vs Moldova, în care s-a menţionat că prin neaducerea vre-unui motiv pentru prelungirea termenului de depunere de către părţi a unui act procedural, instanţele judecătoreşti naţionale au încălcat drepturile reclamanţilor la un proces echitabil.

În lumina celor relevate Colegiul Civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie notează că, examinarea unui recurs tardiv declarat împotriva unei hotărâri definitive, ar avea un efect incompatibil cu principiul securităţii juridice, garantat de articolul 6 din Convenţie şi ar încălca dreptul intimatului la un proces echitabil. Faţă de cele ce preced, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Maconst-Prim” ca fiind depus în afara termenului legal. În conformitate cu art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e ci d e : Se respinge recursul declarat de către societatea cu Răspunderea Limitată „Maconst-Prim” ca fiind depus cu omiterea termenului de prescripţie.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valentina Clevadî Iurie Bejenaru Oleg Sternioală Tamara Chişca-Doneva