SELÇUK c. TÜRKİYE

Publicat la 19 decembrie 2022 A DOUA RĂSPUNSIUNE NR. 2303/20 COSKUN SELçUK împotriva Türkiye introdusă la 10 iunie 2020 (raportat la 29 noiembrie 2022) La 10 octombrie 2015, două explozii au sunat aproape de gara din Ankara într-o demonstrație pașnică. Doi sinucigași au ucis 107 de persoane și au rănit peste 500 de persoane. Invocând articolele 2 și 3 din Convenție, reclamantul se plânge că autoritățile nu au luat măsuri operaționale preventive pentru a preveni acest atentat la Ankara, cel mai ucigaș din istoria Turciei. El susține, de asemenea, că poliția a folosit gaze lacrimogene imediat după atac, ceea ce i-ar fi împiedicat pe paramedici să intervină rapid pentru a oferi primul ajutor persoanelor rănite. Recurentul care a obținut parțial câștig de cauză în fața instanțelor administrative, poate încă să se declare victimă a unei încălcări a Convenției în sensul articolului 34 din Convenție În la mai, circumstanțele cauzei au adus atingere articolului 2 din Convenția Osman c. Regatul Unit, 28 octombrie 1998, § 115, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1998-VIII, Branko Tomašić și alții c. Croația, nr 46598/06, § 50, 15 ianuarie 2009) În special, autoritățile au știut sau ar fi trebuit să știe că a existat un risc real și profund de atentat la Ankara? În acest caz, au făcut ele au făcut tot ceea ce le-ar fi putut aștepta în mod rezonabil pentru a preveni acest risc (Mastromatteo c. Italia [GC], n 37703/97, § 68, CEDH 2002-VIII, Paul și Audrey Edwards c. Regatul Unit, nr. 46477/99, § 55, CEDO 2002 II) În cadrul obligațiilor lor pozitive care decurg din art. 2 din convenție (Centrul de resurse juridice în numele Valentine Câmpeanu c. România [GC], n 47848/08, § 130, CEDO 2014), autoritățile au furnizat reclamantului asistență medicală rapidă și adecvată

Publié le 19 décembre 2022

DEUXIÈME SECTION

Requête n

o

23093/20

Coșkun SELÇUK

contre la Türkiye

introduite le 10 juin 2020

communiquée le 29 novembre 2022

OBJET DE L’AFFAIRE

Le 10 octobre 2015, deux explosions retentirent près de la gare d’Ankara lors d’une manifestation pacifique. Deux kamikazes tuèrent 107 personnes et blessèrent plus de 500 personnes. Le requérant fut également blessé lors de cet attentat meurtrier.

Invoquant les articles 2 et 3 de la Convention, le requérant se plaint que les autorités n’ont pas pris de mesures opérationnelles préventives pour empêcher cet attentat à Ankara, le plus meurtrier de l’histoire de la Turquie. Il soutient également que la police a utilisé du gaz lacrymogène juste après l’attentat, ce qui aurait empêché les secouristes à intervenir rapidement pour apporter les premiers soins aux personnes blessées.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

Le requérant qui a obtenu partiellement gain de cause devant les juridictions administratives, peut-il toujours se prétendre victime d’une violation de la Convention au sens de l’article 34 de la Convention

?

2.

Dans l’affirmative, les circonstances de la cause ont-elles emporté violation de l’article 2 de la Convention

(

Osman c. Royaume-Uni

, 28 octobre 1998, § 115,

Recueil des arrêts et décisions

1998-VIII,

Branko Tomašić et autres c. Croatie

, n

o

46598/06, § 50, 15 janvier 2009)

?

En particulier, les autorités savaient ou auraient dû savoir qu’il y avait un risque réel et imminent d’attentat

à Ankara ? Dans l’affirmative, ont-elles fait tout ce que l’on pouvait raisonnablement attendre d’elles pour prévenir ce risque (

Mastromatteo c. Italie

[GC], n

o

37703/97, § 68, CEDH 2002-VIII,

Paul et Audrey Edwards c. Royaume-Uni

, n

o

46477/99, §

55, CEDH

2002

‑

II)

?

3.

Dans le cadre de leurs obligations positives découlant de l’article 2 de la Convention (

Centre de ressources juridiques au nom de Valentin Câmpeanu c. Roumanie

[GC], n

o

47848/08, § 130, CEDH 2014), les autorités ont-ils fourni au requérant des soins rapides et adéquats

?