Publicat la 19 decembrie 2022 CINCEA SECȚIUNEA A DOUA RĂSPUNSURI NR 12840/20 Marie-Françoise ROSER GROSSE împotriva Franței, introdusă la 19 decembrie 2019, comunicată la 29 noiembrie 2022 CU PRIVIRE LA LEFFAR Cererea se referă la motivarea hotărârilor instanțelor administrative în cadrul procedurii de redresare fiscală care o vizează pe reclamantă, în calitatea sa de operator al unei farmacii oficiale, cu privire la faptele pentru care a fost, de asemenea, revocată definitiv de o instanță corecțională. Ca urmare a unui control fiscal și a unei verificări contabile pentru exercițiile financiare 2008-2010, reclamanta a fost acuzată penal pentru infracțiunile de eludare a impozitului pe venit și pentru omisiunea de a exercita un drept de autor obligatoriu. I s-a reproșat că a folosit un software care permitea, printr-o parolă, să șteargă urma tranzacțiilor de vânzare plătite în numerar și, prin urmare, să ascundă o parte din veniturile sale. Prin hotărârea din 28 noiembrie 2016, tribunalul corecțional din Thionville l-a relaxat, considerând că infracțiunile nu erau suficient de caracterizate și că metoda utilizată de administrația fiscală pentru a stabili elementul material al fraudei nu era probabilă. Acesta a precizat în special că utilizarea intenționată și frauduloasă a funcționalităților permise ale software-ului de gestionare a farmaciei nu a fost suficient dovedită. Această decizie, care nu face obiectul niciunei căi de atac, este definitivă. În același timp, în urma refacerii cifrei de afaceri a farmaciei pentru perioada 2008-2010, administrația fiscală notatifia a primit o redresare către reclamantă. O sumă totală de 250 095 EUR (EUR), adică 135 129 EUR în drepturi și 114 696 EUR în penalități, a fost recuperată la 20 aprilie 2014. La 12 decembrie 2016, după o ședință din 28 noiembrie 2016, Tribunalul Administrativ din Montreuille și-a respins cererea. Prin hotărârea din 12 februarie 2019, Curtea Administrativă din Versailles, sesizată de recurentă, a confirmat hotărârea Tribunalului Administrativ. În cazul în care instanța judecătorească nu este de acord cu acest lucru, instanța judecătorească competentă poate decide să nu facă acest lucru în termen de trei luni de la data la care a fost pronunțată hotărârea. Pe de altă parte, aceeași autoritate nu poate, pe de altă parte, să se refere la motivele unei hotărâri de relaxare întemeiate pe faptul că faptele reproșate nu sunt stabilite sau că există îndoieli cu privire la realitatea lor în ceea ce privește motivele pe care le-au luat pentru a o relaxa pe reclamantă, aceaceasta este imma? Având în vedere constatările materiale ale tribunalului corecțional, această hotărâre de relaxare se bazează pe motivul că faptele reprobabile nu sunt stabilite sau că există o îndoială cu privire la realitatea lor. În consecință, autoritatea lucrului judecat de judecătorul penal nu se impune în circumstanțele speței în instanțele administrative Prin urmare, Comisia a considerat că administrația fiscală presupunea că software-ul de încasare a farmaciei dispunea de o funcționalitate care permite eliminarea tranzacțiilor de casierie, susținând în același timp că accesul era condiționat de introducerea unei parole și că recurenta solicitase una. Comisia a adăugat că verificatorul fiscal a constatat în mod voluntar că dosarul rămâne în urma eliminării și că recurenta se limita în mod inutil la a declara incoerențe, fără a aduce în alt mod elemente de probă în sens contrar. Recurenta se ocupa de casare. Prin decizia din 17 octombrie 2019, Consiliul de Stat a declarat recursul neacceptat. Recurenta susține că instanțele administrative, refuzând să recunoască că au fost obligate de către autoritatea de lucru judecat penal și condamnând-o pentru aceleași fapte ca și cele pentru care tribunalul corecțional a fost revocat, și-au încălcat dreptul la prezumția de nevinovăție garantată prin art. 6 alineatul (2) din convenție. În temeiul articolului 6 alineatul (2) din convenție, prezumția de nevinovăție a fost respectată în speță în cadrul procedurii administrative pe care recurenta a făcut-o, având în vedere relaxarea pronunțată printr-o hotărâre definitivă a Tribunalului Penal din Thionville la 28 noiembrie 2018? În special, cerințele art. 6 alin. (2) din Convenție au fost ignorate din cauza, pe de o parte, a motivării reținute de Curtea Administrativă de la Versailles în Hotărârea sa din 12 februarie 2019 și a neadmiterii recursului în casație de către Consiliul de Stat din 17 februarie 2019. octombrie 2019 și, pe de altă parte, penalitățile aplicate recurentei în plus față de majorarea taxelor în cadrul acestei proceduri
Publié le 19 décembre 2022
Requête n
o
12840/20
Marie-Françoise ROSER GROSSE
contre la France
introduite le 19 décembre 2019
communiquée le 29 novembre 2022
La requête concerne la motivation des décisions des juridictions administratives dans le cadre de la procédure de redressement fiscal visant la requérante, en sa qualité d’exploitante d’une officine de pharmacie, concernant des faits pour lesquels elle avait par ailleurs été définitivement relaxée par un tribunal correctionnel.
À la suite d’un contrôle fiscal et d’une vérification de comptabilité pour les exercices 2008 à 2010, la requérante fut pénalement poursuivie pour délits de soustraction à l’impôt sur le revenu et omission de passation d’écriture comptable obligatoire. Il lui était reproché d’avoir utilisé un logiciel permettant, grâce à un mot de passe, de supprimer la trace des opérations de vente payées en espèce et, partant, d’avoir ainsi dissimulé une partie de ses recettes.
Par un jugement du 28 novembre 2016, le tribunal correctionnel de Thionville la relaxa, jugeant que les infractions n’étaient pas suffisamment caractérisées et que la méthode utilisée par l’administration fiscale pour établir l’élément matériel de la fraude n’était pas probante. Il précisa notamment que l’utilisation intentionnelle et frauduleuse de fonctionnalités permissives du logiciel de gestion de la pharmacie n’était pas suffisamment démontrée. Cette décision, qui ne fit l’objet d’aucun recours, est définitive.
Parallèlement, après avoir procédé à la reconstitution du chiffre d’affaires de la pharmacie pour les années 2008 à 2010, l’administration fiscale notifia un redressement à la requérante. Un montant total de 250 095 euros (EUR), soit 135
129 EUR de droits et 114
966 EUR de pénalités, fut mis en recouvrement le 20
avril 2014. La requérante sollicita la décharge de ces sommes.
Le 12 décembre 2016, après une audience du 28 novembre 2016, le tribunal administratif de Montreuil rejeta sa requête.
Par un arrêt du 12 février 2019, la cour administrative d’appel de Versailles, saisie par la requérante, confirma le jugement du tribunal administratif. Se prononçant sur la portée de la décision de relaxe prononcée par le tribunal correctionnel, elle considéra que «
l’autorité de la chose jugée appartenant aux décisions des juges répressifs devenues définitives qui s’impose aux juridictions administratives s’attache à la constatation matérielle des faits mentionnés dans le jugement et qui sont le support nécessaire du dispositif. La même autorité ne saurait, en revanche, s’attacher aux motifs d’un jugement de relaxe tirés de ce que les faits reprochés ne sont pas établis ou de ce qu’un doute subsiste sur leur réalité
».
S’agissant des motifs retenus pour relaxer la requérante, elle estima qu’«
eu égard aux constatations matérielles relevées par le tribunal correctionnel, ledit jugement de relaxe est fondé sur le motif tiré de ce que les faits reprochés ne sont pas établis ou de ce qu’un doute subsiste sur leur réalité. Par suite, l’autorité de la chose jugée par le juge pénal ne s’impose pas dans les circonstances de l’espèce aux juridictions administratives
».
En conséquence, elle jugea que l’administration fiscale démontrait que le logiciel d’encaissement de la pharmacie disposait d’une fonctionnalité permettant la suppression d’opérations de caisse, tout en relevant que l’accès était subordonné à la saisie d’un mot de passe et que la requérante en avait sollicité un. Elle ajouta que le vérificateur fiscal avait constaté l’effacement volontaire du fichier conservant la trace des suppressions et que la requérante se bornait vainement à faire état d’incohérences, sans apporter d’éléments probants en sens contraire. La requérante se pourvut en cassation.
Par une décision du 17 octobre 2019, le Conseil d’État déclara le pourvoi non admis.
La requérante allègue que les juridictions administratives, en refusant d’admettre qu’elles étaient liées par l’autorité de la chose jugée au pénal et en la condamnant pour les mêmes faits que ceux pour lesquels le tribunal correctionnel l’avait relaxée, ont porté atteinte à son droit à la présomption d’innocence garanti par l’article 6 § 2 de la Convention.
La présomption d’innocence garantie par l’article 6 § 2 de la Convention a-t-elle été respectée en l’espèce dans le cadre de la procédure administrative dont la requérante a fait l’objet, compte tenu de la relaxe prononcée par un jugement définitif du tribunal correctionnel de Thionville en date du 28
novembre 2018
?
En particulier, les exigences de l’article 6 § 2 de la Convention ont-elles été méconnues en raison, d’une part, de la motivation retenue par la cour administrative d’appel de Versailles dans son arrêt du 12 février 2019 et de la non-admission du pourvoi en cassation par le Conseil d’État le 17
octobre 2019 et, d’autre part, des pénalités infligées à la requérante en sus de la majoration des droits dans le cadre de cette procédure
?