- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 13 decembrie 2022
- Stat pârât
- POL
- Concluzia
- Inadmisibil
Żołnacz împotriva Poloniei
Traducere în română Auto
PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 27476/15 Arkadiusz δOÄNACZ împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 13 decembrie 2022 în calitate de comitet compus din: LÄtif Hüseynov , Președintele Krzysztof Wojtyczek, Erik Wennerström , judecători și Liv Tigerstedt, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea (nu).
27476/15) împotriva Republicii Poloniei a depus Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 1 iunie 2015 de către un național polonez, dl Arkadiusz („reclamantul”), care s-a născut în 1974 și trăiește în Nowa Iwiczna, reprezentat de G. Fertak, avocat practicant la Varșovia; hotărârea de a anunța cererea către Guvernul Polonez („Guvernul”), reprezentată de agentul lor, dl J. Sobczak al Ministerului Afacerilor Externe; observațiile Guvernului; după deliberare, hotărăște după cum urmează: OBJETORUL CAUZULUI În 2008 reclamantul a fost acuzat în fața Curții Regionale de Varșovia în legătură cu multiple acuzații de supunere.
În timpul procedurii penale, materialele clasificate ca confidențiale au fost colectate și utilizate de instanță ca probă. Avocatul reclamantului nu a contestat decizia de a include materialul clasificat în dosar. Reclamantul și avocatul său au consultat întregul dosar, care a consistat în 15 volume principale și un volum de materiale clasificate, în multe ocazii în 2008. Reclamantul a fost condamnat în 2012 și a depus un recurs împotriva hotărârii în ansamblul său. Avocații săi au consultat documentele clasificate în mai multe ocazii. La 13 iunie 2013, Curtea de Apel din Varșovia a condamnat în cele din urmă reclamantul pentru trei infracțiuni și l-a condamnat la doi ani de închisoare.
Curtea a remis cazul în ceea ce privește cele cinci acuzații rămase (un recurs de casă în acest caz a fost respins de Curtea Supremă la 16 decembrie 2014). În ceea ce privește cele cinci acuzații rămase, procesul a continuat până la 13 decembrie 2017 atunci când Curtea Regională de Varșovia a achita reclamantul. Între timp, reclamantul a încercat să redeschidă procedura care s-a încheiat la 13 iunie 2013. La 23 iulie 2015 Curtea Supremă a refuzat să redeschidă cazul. Curtea a examinat plângerile reclamantului că accesul său la întregul dosar a fost limitat, în încălcarea drepturilor sale de apărare, și i-a respins ca fiind evident nefondat.
Acesta s-a referit la jurisprudența Curții și a motivat faptul că limitările impuse reclamantului în cursul procedurii nu erau comparabile cu cele impuse în cazurile anterioare în care s-a constatat o încălcare (a se vedea Matyjek c. Polonia , nr. 38184/03, 24 aprilie 2007), în ciuda caracterului confidențial al unor elemente de probă. În special, doar o fracțiune din motivele hotărârii de primă instanță a fost confidențială și au fost consultate în orice caz de către reclamant și avocatul său în registrul secret al instanței. Restul raționării au fost publice și notificate reclamantului. Reclamantul a recurs atât împotriva publicului, cât și a părții confidențiale ale hotărârii și a contestat atât dovezile clasificate ca confidențiale, cât și baza juridică pe care a fost obținută.
În plus, Curtea Supremă a remarcat că, în timpul procedurii, reclamantul și avocatul său au consultat partea confidențială a dosarului la cerere și au fost liberi să utilizeze în cadrul procedurii notărilor făcute de la ei. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 §§ § 1 și al articolului 3 litera (b) din Convenția de nedreptate în ceea ce privește procedurile, o încălcare a drepturilor sale de apărare și o lipsă de egalitate de arme din cauza faptului că o parte din dovezile împotriva acestuia au fost clasificate ca confidențiale. Guvernul a susținut o obiecție preliminară privind faptul că cererea ar trebui respinsă ca abuz al dreptului de cerere individuală, deoarece reclamantul a respins fapte importante de la Curte.
În special, el nu a informat Curtea din 23 de judecată a Curții Supreme. Iulie 2015, care a examinat în detaliu acuzațiile sale în temeiul Convenției. În al doilea rând, reclamantul nu a informat Curtea că a fost achitat de majoritatea acuzațiilor în 2017. Guvernul a susținut, de asemenea, că cererea este inadmisibilă în orice caz, deoarece Curtea Supremă a clarificat că reclamantul nu a fost, de fapt, limitat în dreptul său de a accesa dosarul, a avut dreptul de a face apel împotriva întregii hotărâri ale instanței și, în ceea ce privește majoritatea acuzațiilor, a fost achitată. Reclamantul, reprezentat de un avocat al alegerii sale, nu a prezentat observații cu privire la admisibilitatea și meritul cererii și nu a formulat comentarii cu privire la argumentele guvernamentale.
Avocatul său a declarat că reclamantul a menținut cererea și a solicitat Curtea să ia o hotărâre. Curtea consideră că, în absența argumentelor reclamante și având în vedere clarificările guvernului, cererea este vădit nefondată. În consecință, deși consideră că lipsa de cooperare a reclamantului cu Curtea este inacceptabilă, nu este necesar să se examineze obiecția preliminară a guvernului dacă aceasta a constituit un abuz al dreptului la cerere. 10. În concluzia că acest caz este inadmisibil, Curtea a avut în vedere hotărârea Curții Supreme din 23 iulie 2015, care a analizat, având în vedere jurisprudența Curții, impactul asupra drepturilor de apărare ale reclamantului în ceea ce privește caracterul confidențial al unei părți a cazului în cauza sa penală, și a concluzionat că acuzațiile sale nu au fost susținute de fapte (a se vedea punctul 4 mai sus).
Prin urmare, cererea este inadmisibilă și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 19 ianuarie 2023. Președintele adjunct al secretarului general Liv Tigerstedt LÄtif Hüseynov
FIRST SECTION
DECISION Application no. 27476/15 Arkadiusz ŻOŁNACZ against Poland The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 13 December 2022 as a Committee composed of: Lətif Hüseynov , President , Krzysztof Wojtyczek, Erik Wennerström , judges , and Liv Tigerstedt, Deputy Section Registrar, Having regard to: the application (no. 27476/15) against the Republic of Poland lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 1 June 2015 by a Polish national, Mr Arkadiusz Żołnacz (“the applicant”), who was born in 1974 and lives in Nowa Iwiczna, who was represented by G. Fertak , a lawyer practicing in Warsaw; the decision to give notice of the application to the Polish Government (“the Government”), represented by their Agent, Mr J. Sobczak of the Ministry of Foreign Affairs; the Government’s observations; Having deliberated, decides as follows:
SUBJECT MATTER OF THE CASE
1. In 2008 the applicant was indicted before the Warsaw Regional Court on multiple charges of bribery. During the criminal proceedings material classified as confidential was collected and used by the court as evidence. The applicant’s lawyer did not challenge the decision to include the classified material in the case file. The applicant and his lawyer consulted the entire case file, which consisted of fifteen main volumes and one volume of classified material, on many occasions in 2008.
The applicant was convicted in 2012 and he lodged an appeal against the judgment as a whole. His lawyers consulted the classified material on several occasions. On 13 June 2013 the Warsaw Court of Appeal ultimately convicted the applicant of three offences and sentenced him to two years’ imprisonment. The court remitted the case as regards the five remaining charges (a cassation appeal in the case was dismissed by the Supreme Court on 16 December 2014).
As regards the remaining five charges, the trial continued until 13 December 2017 when the Warsaw Regional Court acquitted the applicant.
In the meantime, the applicant attempted to re-open the proceedings which had ended on 13 June 2013. On 23 July 2015 the Supreme Court refused to re-open the case. The court examined the applicant’s complaints that his access to the entirety of the case file had been limited, in breach of his defence rights, and dismissed them as manifestly ill-founded. It referred to the Court’s case-law and reasoned that the limitations imposed on the applicant during the proceedings were not comparable to those imposed in previous cases where a violation had been found (see Matyjek v. Poland , no. 38184/03, 24 April 2007), despite the confidential character of some of the evidence. In particular, only a fraction of the reasons of the first-instance judgment had been confidential and they had in any case been consulted by the applicant and his lawyer in the secret registry of the court. The remainder of the reasoning had been public and notified to the applicant. The applicant had appealed against both the public and the confidential part of the judgment and had contested both the evidence classified as confidential and the legal basis on which it had been obtained. The Supreme Court furthermore noted that during the proceedings the applicant and his lawyer had consulted the confidential part of the file upon request and had been free to make use in the proceedings of the notes made from them.
The applicant complained under Article 6 §§ 1 and 3 (b) of the Convention of unfairness in respect of the proceedings, an infringement of his defence rights and a lack of equality of arms due to the fact that part of the evidence against him had been classified as confidential.
THE COURT’S ASSESSMENT
6. The Government raised a preliminary objection to the effect that the application should be rejected as an abuse of the right of individual application, since the applicant had withheld important facts from the Court. In particular, he had not informed the Court of the Supreme Court’s judgment of 23 July 2015 which examined in detail his allegations under the Convention. Secondly, the applicant had not informed the Court that he had been acquitted of the majority of the charges in 2017.
The Government further argued that the application was in any event inadmissible as the Supreme Court had clarified that the applicant had not in fact been limited in his right to access the case file, had been entitled to appeal against the entirety of the judgment of the court and, in respect of the majority of the charges, had been acquitted.
The applicant, represented by a lawyer of his choosing, did not submit any observations on the admissibility and merits of the application and did not comment on the Government’s submissions. His lawyer stated that the applicant maintained his application and requested the Court to give a ruling.
The Court considers that in the absence of the applicant’s submissions and in view of the clarifications by the Government, the application is manifestly ill-founded. In consequence, while it finds the applicant’s lack of cooperation with the Court unacceptable, it is not necessary to examine the Government’s preliminary objection whether it amounted to an abuse of the right of application.
In reaching its conclusion that the case is inadmissible, the Court has had regard to the Supreme Court’s judgment of 23 July 2015 which analysed, in the light of the Court’s case-law, the impact on the applicant’s defence rights of the confidential character of part of the case file in his criminal case, and concluded that his allegations had not been supported by facts (see paragraph 4 above). The Court sees no reason to deviate from these findings.
It follows that the application is inadmissible and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention. For these reasons, the Court, unanimously, Declares the application inadmissible. Done in English and notified in writing on 19 January 2023. Liv Tigerstedt Lətif Hüseynov Deputy Registrar President