1ra-202/2023 — art. 361 alin. 1 CP

1ra-202/2023 — art. 361 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 1ra-202/2023

1-20103033-01-1ra-31012023

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

14 noiembrie 2023 mun. Chișinău

Curtea Supremă de Justiție

Completul de judecată în componența:

Președinte – Țurcan Anatolie,

Judecători – Talpă Boris, Eremciuc Ghenadie, Pitic Mariana, Donos Aliona,

a judecat, fără citarea părților, recursul declarat de către avocatul Guțan Marcel, în

numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 25 octombrie 2022, în cauza penală în privința inculpatului

Vdovicenco Dumitru xxxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 24.08.2020 – 03.11.2021;

Instanța de apel: 29.11.2021 – 25.10.2022;

Instanța de recurs: 31.01.2023 – 14.11.2023.

Asupra recursului menționat, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție

c o n s t a t ă:

Vdovicenco Dumitru a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.361 alin.(1) Cod penal,

la 1 an închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, de la reținere.

S-au dispus încasarea, în beneficiul statului, de la inculpat, a cheltuielilor judiciare în

sumă de 2 100 lei.

A fost soluționată soarta corpurilor delicte.

de timp, însă până la 14 iunie 2020, inculpatul Vdovicenco Dumitru, urmărind scopul deținerii

și folosirii documentelor oficiale false, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor

sale, prevăzând urmările lor și dorind în mod conștient survenirea acestora, acționând cu intenție

directă și urmărind scopul obținerii unui permis de conducere fals, eliberat pe numele său de

către autoritățile competente a Republicii Moldova, cunoscând cu certitudine condițiile legale

de obținere a unui asemenea act, prestând informații privind datele sale de identitate unor terțe

persoane la moment neidentificate de organul de urmărire penală, a intrat în posesia permisului

de conducere nr.181600217, pretins a fi eliberat la 23 februarie 2018 de autoritățile competente

ale Republicii Moldova pe numele lui Vdovicenco Dumitru, născut la xxxxxx xxxxxx.

Ulterior, Vdovicenco Dumitru a deținut actul indicat supra până la 14 iunie 2020,

1

aproximativ la orele 11:30, când, aflându-se la volanul automobilului de marcă „Dacia Sandero”

cu n.î. XXXXXXX, fiind stopat de către angajații Inspectoratului Național de Patrulare în mun.

Chișinău, la intersecția str. Calea Ieșilor cu șos. Balcani, în procesul verificării actelor, a

prezentat permisul de conducere nr.181600217, eliberat pe numele său de către autoritățile

Republicii Moldova.

Potrivit raportului de constatare tehnic-științifică nr.34/12/l-R-2467 din 01.07.2020,

blancheta permisului de conducere pe numele lui Vdovicenco Dumitru, a.n.xxxxxxx cu

nr.181600217, a fost confecționat din material din polimer, cu utilizarea tehnicii computerizate

de multiplicare-imprimanta InkJet color la aplicarea recuzitelor blanchetei (plasa de protecție,

imagine foto, textele de tipar, numărul, liniaturile rubricilor, denumirea rubricilor, codul de bare),

nu la întreprinderea specializată în confecționarea blanchetelor de documente autentice de acest

tip.

Fiind stabilit că inculpatul se eschivează de la prezentarea în instanța de judecată, potrivit

art.321 alin.(2) pct. 1), alin.(6) Cod de procedură penală, cauza penală a fost examinată în lipsa

acestuia, în privința lui fiind pornit dosar de căutare.

Pe baza stării de fapt expuse, confirmată de probele administrate, prima instanță a reținut

că, în drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de

art.361 alin.(1) Cod penal - deținerea și folosirea documentelor oficiale false, care acordă

drepturi sau eliberează de obligații.

sentinței, și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat sau să-i fie aplicată

o pedeapsă mai puțin severă – amendă minimă sau muncă minimă neremunerată în folosul

comunității.

În motivarea apelului declarat, a invocat că examinarea cauzei în lipsa inculpatului a dus

la încălcarea dreptului acestuia la un proces echitabil, prevăzut de art.6 din CEDO.

Totodată, instanța de fond a respins argumentele apărării, în lipsa unor motive plauzibile,

luând poziția acuzării, ce duce la concluzia de neimparțialitate a instanței de judecată. Nu au

fost prezentate nici probe care confirmă vinovăția inculpatului, iar cauza nu a fost cercetată sub

toate aspectele, complet și obiectiv. Mai mult, în cazul comiterii unei infracțiuni ușoare și în

prezența alternativelor de pedeapsă prevăzute pentru săvârșirea acestei infracțiunii, instanța de

fond nu a motivat necesitatea aplicării pedepsei cu executare a închisorii.

Consideră că, în acțiunile inculpatului lipsesc elementele infracțiunii incriminate,

deoarece urmărirea penală nu a fost efectuată obiectiv, învinuirea înaintată nefiind bazată pe

probe directe și pertinente ce ar confirma vinovăția acestuia, iar sentința de condamnare

contravine prevederilor art.art.8 alin.(3), 389 Cod de procedură penală.

Prin urmare, acțiunile inculpatului nu poartă un caracter penal, având în vedere

declarațiile date de către acesta în cadrul urmăririi penale, deci, acțiunile lui nu întrunesc

elementele infracțiunii prevăzute la art.361 alin.(1) Cod penal, și anume, lipsește latura obiectivă

și urmarea prejudiciabilă, în privința lui Vdovicenco Dumitru urmând a fi pronunțată o sentință

de achitare.

Totodată, în cadrul examinării cauzei a fost stabilite drept circumstanțe atenuante faptul

că inculpatul a săvârșit o infracțiune ușoară, nu are antecedente penale, inclusiv a expirat

termenul de prescripție pentru tragerea la răspunderea penală, iar circumstanțe agravante nu au

fost stabilite. Astfel, inculpatul nu prezintă pericol pentru societate, iar circumstanțele atenuante

micșorează esențial gravitatea faptei și consecințele ei, împrejurări în care pedeapsa aplicată

2

instanța de fond este prea aspră, la stabilirea căreia, instanța de fond nu a ținut cont de caracterul

și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele

cauzei care atenuează răspunderea penală.

Subsidiar, a menționat că organul de urmărire penală și instanța de judecată în cursul

procesului sunt obligate să activeze în așa mod încât nici o persoană să nu fie neîntemeiat bănuită,

învinuită sau condamnată și ca nici o persoană să nu fie supusă în mod arbitrar sau fără necesitate

măsurilor procesuale de constrângere.

În concluzie, a invocat că inculpatului în cadrul examinării cauzei în instanța de fond i-

au fost încălcate mai multe drepturi procedurale și principiile generale ale procesului penal, și

anume: dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, principiul individualizării pedepsei,

dreptul accesului liber la justiție.

În aceste circumstanțe, consideră ca fiind justificată pronunțarea unei decizii de achitare

sau aplicarea în privința inculpatului a unei pedepse echitabile în raport cu fapta săvârșită, mai

puțin severă, sub formă de amendă minimă sau muncă minimă neremunerată în folosul

comunității, nefiind rațional ca acesta să execute pedeapsa aplicată de către instanța de fond.

declarat a fost respins, ca fiind nefondat, cu menținerea sentinței.

În motivarea soluției instanța de apel a indicat că, instanța de fond a analizat obiectiv

cumulul de probe prin prisma art. 101 Cod procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, veridicității și coroborării și just a adoptat o sentința de condamnare, stabilind în

mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului.

Instanța de apel a menționat că, deși, inculpatul nu și-a recunoscut vina în cadrul urmăririi

penale, vinovăția acestuia a fost confirmată prin probele examinate în cadrul cercetării

judecătorești, și anume: declarațiile martorilor Zestrea Ion și Visan Ion; procesul-verbal de

ridicare din 14.06.2020; raportul de constatare tehnic-științifică nr.34/12/l-R-2467 din

01.07.2020; corpul delict – permisul de conducere nr.181600217, eliberat la 23.02.2018, eliberat

pe numele lui Vdovicenco Dumitru; răspunsul de la Agenția Servicii Publice nr.03/6035 din

27.07.2020, conform căruia Vdovicenco Dumitru nu a fost documentat cu permis de conducere

în Republica Moldova.

Instanța de fond corect a constatat că, prin acțiunile sale, inculpatul a săvârșit infracțiunea

prevăzută de art.361 alin.(1) Cod penal, concluzia în acest sens fiind argumentată atât din punct

de vedere al cercetării în ansamblu a circumstanțelor cauzei, cât și al prevederilor legale.

Argumentele apărării că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii au fost

respinse, pe motiv că instanța de fond anume din totalitatea semnelor constitutive ale infracțiunii

a reținut în seama inculpatului vinovăția în comiterea infracțiunii incriminate.

Astfel, latura obiectivă a infracțiunii constă în fapta prejudiciabilă care se concretizează

în acțiunea de confecționare, deținere, vânzare sau folosire a documentelor oficiale false, care

acordă drepturi sau eliberează de obligații, ori de confecționare sau vânzare a imprimatelor,

ștampilelor sau a sigiliilor false ale unor întreprinderi, instituții, organizații, indiferent de tipul

de proprietate și forma juridică de organizare, la caz, fiind constatat că anume inculpatul a

confecționat, deținut și folosit permisul de conducere nr.181600217, eliberat la 23 februarie

2018 pe numele lui Vdovicenco Dumitru, iar afirmațiile inculpatului că a procurat permisul de

la o persoană pentru suma de 1 800 euro, care l-a convins că nu este fals, fiind irelevante or,

acesta cunoaște cu certitudine că, pentru a obține un permis de conducere, urmează mai întâi să

susțină un examen, ceea ce acesta nu a făcut, prin urmare era conștient că permisul procurat

3

contra sumei de 1 800 euro nu poate fi veridic.

Mai mult, cunoscând că deține un permis fals, inculpatul l-a folosit și la 14.06.2020,

aproximativ la ora 11.30, aflându-se la volanul automobilului de model „Dacia Sandero” cu n.î.

XXXXXXX, fiind stopat de către angajații Inspectoratului Național, a prezentat spre verificare

permisul de conducere nr.181600217.

Prin urmare a fost demonstrată și legătura cauzală dintre deținerea și folosirea

documentelor oficiale false, fiind stabilit că inculpatul își dădea seama de caracterul

prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând urmările lor și dorind în mod conștient survenirea

acestora, acționând cu intenție directă, a obținut un permis de conducere fals, care i-a acordat

drepturi și l-a eliberat de obligații.

Nu și-au găsit confirmare nici alegațiile apărării că prin examinarea cauzei în lipsă,

inculpatului i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, principiul

individualizării pedepsei, dreptul accesului liber la justiție, deoarece posibilitatea examinării

cauzei în lipsa inculpatului este admisă de CtEDO, în condițiile în care acestuia îi sunt aduse la

cunoștință materialele cauzei. Astfel, inculpatului i-a fost adusă la cunoștință învinuirea, iar

examinarea cauzei în lipsa acestuia a fost dispusă ca urmare a comportamentului și atitudinii

sale fată de instanța de judecată, însă, drepturile acestuia au fost reprezentate de către avocatul

desemnat de către CNAJGS, Guțan Marcel.

Totodată, apărarea a solicitat ca inculpatul să fie achitat sau să-i fie aplicată o pedeapsă

neprivativă de libertate sub formă de amendă sau muncă neremunerată în folosul comunității,

însă, această poziție nu a putut fi verificată, deoarece inculpatul s-a eschivat de la judecată în

instanțele de fond, renunțând în mod expres la exercitarea dreptului său de a apărea în fața

instanței și de a se apăra personal. Prin urmare, nu este cunoscută poziția inculpatului, inclusiv

referitor la modalitatea de executare a pedepsei solicitate de către avocat, odată ce acesta se află

în căutare.

Sunt nefondate argumentele apărării invocate în susținerea faptului că inculpatul nu a

comis infracțiunea de falsificare a documentului oficial, considerând că nu s-a constatat

existența faptei infracțiunii, deoarece probele prezentate și cercetate demonstrează că anume

inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art.361 alin.(1) Cod penal, iar

careva probe care ar combate aceste concluzii nu au fost prezentate.

Instanța de apel a respins și celelalte argumente expuse de apărare în apelul declarat,

menționând că instanțele nu sunt obligate să ofere un răspuns detaliat la fiecare argument

avansat de pârți, iar extinderea la care se aplică această obligație de a prezenta motive poate să

varieze în dependență de caracterul deciziei și circumstanțele cauzei.

La stabilirea pedepsei, instanța de fond a acordat deplină eficiență prevederilor art.art.75-

77 Cod penal și a ținut cont de faptul că inculpatul a comis o infracțiune ușoară, nu a recunoscut

vina și s-a eschivat de la judecată, anterior a mai fost condamnat, pedeapsa aplicată acestuia

fiind echitabilă în raport cu circumstanțele cauzei.

Respingerea cererii privind trecerea cheltuielilor judiciare în sumă de 2 100 lei în contul

statului este fondată pe prescripțiile art.229 alin.(2) Cod de procedură penală, care prevede un

mecanism de recuperare a cheltuielilor suportate de stat în legătură cu desfășurare procesului

penal, prin obligarea condamnatului de a compensa toate aceste plăți, cu excepția sumelor plătite

interpreților, traducătorilor, precum și apărătorilor în cazul asigurării cu avocat care acordă

asistenta juridică garantată de stat, atunci când aceasta o cer interesele justiției și condamnatul

nu dispune de mijloacele necesare.

4

prevăzute la art.427 alin.(1) pct. 6), 8), 10) Cod de procedură penală, contestă hotărârile adoptate

și solicită casarea acestora, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatul să fie achitat

sau să-i fie aplicată o pedeapsă mai puțin severă – amendă minimă sau muncă minimă

neremunerată în folosul comunității.

În motivarea recursului declarat, autorul acestuia invocă argumente simulare celor din

apel, suplimentar indică faptul că, instanța de apel nu s-a expus asupra tuturor motivelor invocate

în apel, fiind omise argumentele apărării puse la baza solicitării de aplicare a unei pedepse non

privative în privința inculpatului.

Consideră că instanța de apel nu a ținut cont de caracterul și gradul prejudiciabil al

infracțiunii comise, pe persoana celui vinovat și de circumstanțele atenuante stabilite, iar

neprezentarea inculpatului în instanța de judecată nu poate fi decisivă la stabilirea pedepsei cu

închisoarea, care este una disproporțională în împrejurările constatate.

Astfel, inculpatul nu prezintă pericol pentru societate, iar izolarea lui de societate nu este

o măsură necesară și echitabilă în raport cu personalitatea acestuia și fapta comisă. Mai mult, o

pedeapsă prea aspră generează apariția unor sentimente de nedreptate, jignire, înrăire și

neîncredere în lege, ce poate duce la consecințe contrare scopului urmărit.

procedură penală, a depus referință procurorul, manifestând dezacordul cu recursul declarat și a

solicitat declararea recursului ca inadmisibil fiind vădit neîntemeiat, cu menținerea deciziei

instanței de apel, motivând prin faptul că instanța de apel și-a argumentat suficient soluția de

condamnare a inculpatului, aplicându-i o pedeapsă echitabilă pentru infracțiunea comisă

invocate, completul de judecată consideră că acesta urmează a fi admis, din următoarele

considerente.

Conform art.435 alin.(1) pct.2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

judecând recursul, îl admite, casează hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei, în cazul în

care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Potrivit art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel doar în cazurile

stipulate în acest articol.

Reieșind din conținutul recursului declarat, completul de judecată constată că, titularul

acestuia invocă temeiurile pentru recurs art.427 alin.(1) pct. 6), 8) și 10) Cod de procedură

penală, potrivit cărora hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

nu au fost întrunite elementele infracțiunii, precum și când s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute și dacă

aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

În acest context, în raport cu temeiurile pentru recurs art.427 alin.(1) pct. 8) Cod de

procedură penală, instanța de recurs tine să menționeze că, împrejurările menționate în partea

descriptivă a hotărârii contestate, inclusiv cele reproduse în pct.4. din prezenta decizie, relevă în

mod concludent că, instanța de apel a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept

privind vinovăția inculpatului în conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și

5

prescripțiilor de drept material, prin prisma cumulului de probe anexate la dosar care au fost

apreciate în conformitate cu prevederile art.101 alin.(1) Cod de procedură penală, din punct de

vedere al pertinenței, concludenții, utilității, veridicității și coroborării lor, pronunțându-se

argumentat și detaliat asupra motivelor pentru care a respins versiunile apărării. Probele

administrate demonstrează în afara oricăror dubii vinovăția în comiterea infracțiunii prevăzute

la art.361 alin.(1) Cod penal și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei

prejudiciabile săvârșită de inculpat și semnele componenței de infracțiune (fapt recunoscut chiar

și în recursul declarat).

Totodată, urmează a fi respinse afirmațiile apărării că nu au fost prezentate probe directe

și pertinente ce ar confirma vinovăția inculpatului, deoarece concluzia privind vinovăția

inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art.361 alin.(1) Cod penal, rezultă din

totalitatea probelor administrate, apreciate de instanța de judecată conform propriei convingeri,

formate în urma examinării lor în ansamblu, sub toate aspectele și în mod obiectiv, călăuzindu-

se de lege.

La fel, instanța de recurs consideră neîntemeiate argumentele apărării că acțiunile

inculpatului nu întrunesc elementele infracțiunii incriminate și anume - lipsește latura obiectivă

a infracțiunii. La caz, fiind stabilit că aceasta constă în fapta prejudiciabilă concretizată prin

acțiunea de deținere și folosire de către inculpat a permisului de conducere nr.181600217,

eliberat la 23 februarie 2018, pe care acesta l-a procurat, achitând suma de 1 800 euro

(împrejurări care dovedesc că nu a fost respectată procedura legală de obținere a documentului

oficial) și l-a prezentat în procesul de verificare a actelor de către angajații Inspectoratului

Național de Patrulare.

Potrivit art.427 alin.(1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv

în temeiul când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate, hotărârea

atacată nu cuprinde motive legale pe care se întemeiază soluția, s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Analizând textul deciziei contestate prin prisma argumentelor invocate în recurs și

temeiurile de casare nominalizate, completul de judecată constată că, criticile aduse de către

titularul cererii de recurs în sensul că, nu s-a motivat aplicarea celei mai aspre pedepse – sub

formă de închisoare, și-au găsit confirmare în speța dedusă judecății.

Conform art.414 alin.(1), (5) Cod de procedură penală, judecând apelul, instanța de apel

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță,

conform materialelor din cauza penală și se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel.

În ce privește chestiunile de drept pe care le poate soluționa instanța de apel, acestea sunt:

dacă fapta întrunește elementele infracțiunii; dacă infracțiunea a fost corect calificată; dacă

pedeapsa a fost individualizată și aplicată just; dacă normele de drept procesual penal au fost

corect aplicate.

În acest context, instanța de recurs notează că, prin criterii generale de individualizare a

pedepsei se înțeleg cerințele (regulile) stabilite de lege, de care este obligată să se conducă

instanța de judecată la aplicarea fiecărei pedepse, pentru fiecare persoană vinovată în parte.

Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare în practică a

principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale, ținând cont de caracterul și

gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei

care agravează sau atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

6

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Astfel, persoanei

declarate vinovate, trebuie să i se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului

în baza căruia persoana se declară vinovată.

Astfel, potrivit prevederilor art.61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului și, respectiv, la

rândul său, are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea ultimului, cât și a altor persoane.

Totodată, conform prevederilor art.75 Cod penal, persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială a

Codului penal în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a acestuia. La stabilirea

categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei, care

atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Potrivit art.75 alin.(2) Cod penal, în cazul alternativelor de pedeapsă prevăzute pentru

infracțiunea săvârșită, pedeapsa cu închisoare are un caracter excepțional și se aplică atunci

când gravitatea infracțiunii și personalitatea infractorului fac necesară aplicarea pedepsei cu

închisoare, iar o altă pedeapsă este insuficientă și nu și-ar atinge scopul. O pedeapsă mai aspră,

din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii, se stabilește numai în

cazul în care o pedeapsă mai blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea

scopului pedepsei. Caracterul excepțional la aplicarea pedepsei cu închisoare urmează a fi

argumentat de către instanța de judecată.

Subsidiar, completul de judecată notează că categoriile pedepselor aplicate persoanelor

fizice sunt expuse în Codul penal într-o anumită consecutivitate: de la cea mai blândă - amendă,

până la cea mai aspră - detențiune pe viață.

Referitor la criticile apărării în partea ce se ține de individualizarea pedepsei, și anume,

cu privire la faptul că pedeapsa cu închisoarea aplicată inculpatului este disproporțională în

raport cu caracterul, gradul prejudiciabil al infracțiunii și circumstanțele cauzei, completul de

judecată, verificând legalitatea deciziei instanței de apel sub acest aspect, constată că, la

examinarea apelului, instanța nu a respectat întru totul prevederile art.art.414 alin.(1), 417 alin.(1)

pct. 8) Cod de procedură penală.

Potrivit materialelor cauzei, prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 03

noiembrie 2021, Vdovicenco Dumitru a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.361

alin.(1) Cod penal, sancțiunea cărui prevede amendă în mărime de până la 650 unități

convenționale sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 150 la 200 de ore, sau

închisoare de până la 2 ani.

Prin urmare, inculpatului i-a fost stabilit cel mai aspru tip pedeapsă, sub formă de

închisoare pe un termen de 1 an.

Însă, instanța de recurs constată insuficiente și neîntemeiate concluziile instanței de apel

ce au dus la menținerea pedepsei sub formă de închisoare, fără a pune în discuție posibilitatea

stabilirii unei pedepse alternative închisorii, cu indicarea expresă a motivelor ce fac imposibilă

aplicarea pedepselor alternative, cum sunt: amenda sau munca neremunerată în folosul

comunității.

Analizând decizia supusă recursului, completul de judecată consideră pripită concluzia

instanței de apel potrivit căreia pedeapsa stabilită inculpatului sub formă de închisoare va

7

contribui la realizarea scopului pedepsei penale de corectare și reeducare a inculpatului. Or, la

individualizarea pedepsei, conform criteriilor generale, instanța de judecată trebuie să respecte

toate cerințele prevăzute de legea penală ce asigură aplicarea față de inculpat a unei pedepse

echitabile, legale și individualizate. Neglijarea unora din aceste criterii, constituie temei pentru

casare a hotărârii contestate.

Așadar, circumstanțele cauzei, potrivit art.75 Cod penal, se referă atât la cele care

atenuează răspunderea, cât și la cele care agravează răspunderea, de care instanțele de fond sunt

obligate să țină cont la individualizarea pedepsei.

Din considerentele expuse, completul de judecată conchide că, în prezenta speță și-a găsit

confirmare temeiul pentru recurs invocat de către avocat, ceea ce duce la casarea parțială a

deciziei instanței de apel, în latura penală, în partea stabilirii pedepsei, cu remiterea cauzei la

rejudecare în această parte, în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată, deoarece

această eroare nu poate fi corectată de instanța de recurs.

La rejudecarea cauzei, instanța de apel urmează să se conducă de prevederile

art.436 Cod de procedură penală, ce prevăd procedura de rejudecare și limitele acesteia, să se

pronunțe la modul cuvenit și în strictă conformitate cu prevederile legii procesuale penale asupra

aspectelor evidențiate în prezenta decizie, să argumenteze clar concluziile în decizia adoptată,

ținând cont de motivele casării deciziei atacate și să pronunțe o hotărâre legală și întemeiată, în

conformitate cu prevederile art.417 Cod de procedură penală.

completul de judecată al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e:

Admite recursul declarat de către avocatul Guțan Marcel, în numele inculpatului, casează

parțial decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 25 octombrie 2022, în cauza

penală în privința inculpatului Vdovicenco Dumitru xxxxxx, în latura penală, în partea stabilirii

pedepsei, și dispune rejudecarea cauzei în această parte de către aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

În rest, decizia contestată se menține, fiind irevocabilă în această parte.

Decizia, în partea dispunerii rejudecării cauzei, nu se supune căilor de atac.

Președinte Țurcan Anatolie

Judecători Talpă Boris

Eremciuc Ghenadie

Pitic Mariana

Donos Aliona

8

14 noiembrie 2023 Dosar nr.1ra-202/2023

O p i n i e s e p a r a t ă

a judecătorului Țurcan Anatolie

Conform art.art.339 alin (7), 340 alin.(3) Cod de procedură penală

în cauza penală privindu-l pe Vdovicenco Dumitru

Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 03 noiembrie 2021, Vdovicenco

Dumitru a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.361 alin.(1) Cod penal, la 1 an

închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, de la reținere.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 25 octombrie 2022, apelul

declarat a fost respins apelul declarat de avocat în numele inculpatului, ca fiind nefondat, cu

menținerea sentinței.

Prin decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 14 noiembrie 2023,

a fost admis recursul declarat de avocatul M. Guțan în numele inculpatului, casată parțial

decizia Curții de Apel, în latura penală – în partea stabiliri pedepsei, cu dispunerea rejudecării

cauzei penale, în această parte, la Curtea de Apel Chișinău.

La soluționarea cauzei penale asupra recursului menționat supra, în cauză, expun opinia

separată reieșind din următoarele.

Dispunând rejudecarea în latura pedepsei penale, instanța de recurs ordinar s-a bazat pe

faptul că, a fost insuficient de motivată soluția de stabilire a pedepsei sub forma cea mai aspră

– cu închisoare.

Am optat pentru menținerea hotărârilor instanțelor de fond, or, instanța de apel,

menținând sentința, a reținut că, la stabilirea pedepsei, instanța de fond a acordat deplină

eficiență prevederilor art.art.75-77 Cod penal și a ținut cont de faptul că inculpatul a comis o

infracțiune ușoară, nu a recunoscut vina și s-a eschivat de la judecată, anterior a mai fost

condamnat, pedeapsa aplicată acestuia fiind echitabilă în raport cu circumstanțele cauzei.

În acest sens, țin să menționez că, în recursul ordinar declarat de avocat în numele

inculpatului, se semnalează faptul că instanța de apel, în decizia pronunțată, nu a dat răspuns

la toate argumentele din apelul său și prin urmare solicită inclusiv și alternativa de a dispune

rejudecarea cauzei, însă pedeapsa a fost stabilită în limitele Legii și nu a dus la lipsirea lui

Vdovicenco Dumitru de posibilitatea de a primi răspuns la argumentele invocate în apel, fapt

ce ar echivala cu nerespectarea art.6 CEDO.

Pentru aceste motive am considerat că, este corectă soluția de respingere a recursului, cu

menținerea deciziei atacate.

Judecător Țurcan Anatolie

9