1ra-367/2023 — art. 172 alin. 3 lit. a, a1; 172 alin. 2 lit. b, b2; 174 CP

1ra-367/2023 — art. 172 alin. 3 lit. a, a1; 172 alin. 2 lit. b, b2; 174 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 1ra-367/2023

1-22023097-01-1ra-06032023

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

27 septembrie 2023 mun. Chișinău

Curtea Supremă de Justiție

completul de judecată în componența:

Președinte – Țurcan Anatolie,

Judecători – Daguța Sergiu, Eremciuc Ghenadie,

judecând fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de către procurorul

în Procuratura de circumscripție Chișinău, Călugăreanu Vitalie și de către avocatul

Balaban Mihai în numele inculpatului Ursu Roman, prin care solicită casarea deciziei

din 01 noiembrie 2022 a Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău și a sentinței din

29 martie 2022 a Judecătoriei Chișinău /sediul Buiucani/, în cauza penală privindu-l

pe

Ursu Roman XXXXX, născut la XXXXX, originar

și domiciliat în XXXXX.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

Asupra recursurilor ordinare în cauză, în baza actelor din dosar, completul de

judecată al Curții Supreme de Justiție,

A C O N S T A T A T:

Ursu Roman a fost recunoscut vinovat și în temeiul prevederilor art. 3641 Cod de

procedură penală, a fost condamnat în baza:

- art. 172 alin. (3) lit. a), a1) Cod penal, la pedeapsa 20 ani închisoare;

- art. 172 alin. (2) lit. b), b2) Cod penal, la pedeapsa 6 ani închisoare;

- art. 174 alin. (1) Cod penal, la pedeapsa 4 ani închisoare.

În conformitate cu prevederile art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de

infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor, lui Ursu Roman i s-a stabilit pedeapsa

definitivă 25 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis.

La fel, a fost dispusă încasarea de la Ursu Roman în beneficiul statului

cheltuielile judiciare în suma de 6640 lei.

1

Totodată, a fost admisă parțial acțiunea civilă înaintată de XXXXX și dispusă

încasarea de la Ursu Roman în beneficiul XXXXX a sumei de 200 000 lei, cu titlu de

prejudiciu moral, a sumei de 6500 lei, cu titlu de cheltuieli suportate pentru asistența

juridică.

De asemenea, a fost soluționată soarta corpurilor delicte.

1.1. Pentru a pronunța sentința, prima instanță a constatat că:

1.1.1. Ursu Roman, în perioada de timp cuprinsă între luna septembrie a anului

1998 – 23.09.2005, urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale în forme perverse,

aflându-se la domiciliul său situat XXXXX, acționând intenționat asupra unui membru

al familiei și anume asupra minorei XXXXX, născută la XXXXX, care se afla în

îngrijirea acestuia datorită faptului că era în relații de rudenie (tată/fiică), astfel știind

cu certitudine că XXXXX nu a împlinit vîrsta de 14 ani, profitând de imposibilitatea

acesteia de a se apăra din cauza vârstei fragede și de a-și exprima voința, prin aplicarea

constrângerii psihice, ademenind-o pe minoră în diferite încăperi din locuința sa, așa

ca să nu fie observat de către alți membrii ai familiei sale cu care locuia, și-a satisfăcut

pofta sexuală în formă perversă întreținând cu aceasta mai multe raporturi sexuale în

formă orală și prin imitarea penetrării sexuale, pe calea masturbării lui Roman Ursu de

către minora XXXXX.

Prima instanță a încadrat acțiunile inculpatului Ursu Roman în baza art. 172 alin.

(3) lit. a) si a1) Cod penal, după indicii calificativi – satisfacerea poftei sexuale în forme

perverse, săvârșite prin constrângere psihică a persoanei, profitând de imposibilitatea

acesteia de a se apăra si de a-si exprima voința, acțiuni săvârșite asupra unei persoane

care se află în îngrijirea făptuitorului si despre care se știa cu certitudine că nu a atins

vârsta de 14 ani.

1.1.2. Tot el, în perioada de timp cuprinsă între 24.09.2005 - luna iulie a anului

2008, urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale în forme perverse, aflându-se la

domiciliul său situat pe XXXXX, acționând intenționat asupra unui membru al familiei

și anume asupra minorei XXXXX, născută la XXXXX, care se află în îngrijirea

acestuia datorită faptului că era în relații de rudenie (tată/fiică), astfel știind cu

certitudine că XXXXX nu a împlinit vîrsta de 14 ani, profitând de imposibilitatea

acesteia de a se apăra din cauza vârstei fragede și de a-și exprima voința, prin aplicarea

constrângerii psihice, ademenind-o pe minoră în diferite încăperi din locuința sa, așa

ca să nu fie observat de către alți membrii ai familiei sale cu care locuia, și-a satisfăcut

pofta sexuală în formă perversă prin imitarea penetrării sexuale pe calea masturbării

lui Roman Ursu de către minora XXXXX.

Prima instanță a încadrat acțiunile inculpatului Ursu Roman în baza art. 172 alin.

(3) lit. b) si b2) Cod penal, după indicii calificativi – satisfacerea poftei sexuale în forme

perverse, săvîrsite prin constrîngere psihică a persoanei, profitînd de imposibilitatea

acesteia de a se apăra si de a-si exprima voința, acțiuni săvîrsite săvîrsite asupra unui

minor si membru de familie.

1.1.3. Tot el, în perioada de timp cuprinsă între luna noiembrie 2018 -

26.10.2021, având intenția și urmărind scopul întreținerii mai multor raporturi sexuale,

2

dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând urmările lor și

admițând în mod conștient survenirea acestor urmări, aflându-se la domiciliul său situat

pe XXXXX, cunoscând cu certitudine că minora XXXXX, născută la XXXXX, nu a

împlinit vârsta de 16 ani, fără a aplica constrângerea fizică sau psihică, a întreținut cu

ea mai multe raporturi sexuale.

Prima instanță a încadrat acțiunile inculpatului Ursu Roman în baza art. 174 alin.

(1) Cod penal, după indicii calificativi – raportul sexual altul decât violul, actele de

penetrare vaginală si bucală, comise asupra unei persoane despre care se știa cu

certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani.

2.1. Procurorul delegat în Procuratura pentru Combaterea Criminalității

Organizate și Cauze Speciale, Andronic Natalia, solicitând casarea parțială a acesteia

în partea stabilirii pedepsei, rejudecarea cauzei, cu pronunțarea unei noi hotărâri

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care lui Ursu Roman, recunoscut

vinovat de comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 172 alin. (3) lit. a), a1); art. 172

alin. (2) lit. b), b2); art. 174 alin. (1) Cod penal, să-i fie stabilite pedepsele:

- în baza art. 172 alin. (3) lit. a) și a1) Cod penal – 30 ani închisoare;

- în baza art. 172 alin. (2) lit. b) și b2) Cod penal – 8 ani închisoare;

- în baza art. 174 alin. (1) Cod penal – 4 ani închisoare;

Conform art. 84 alin. (5) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, a-i stabili

pedeapsa definitivă 30 ani închisoare cu executarea acesteia în penitenciar de tip închis.

În argumentarea apelului, apelantul a invocat că:

- inculpatul Ursu Roman, fiind condamnat în baza art. 172 alin. (3) lit. a) și a1)

Cod penal, sancțiunea căruia prevede pedeapsă de la 10 la 20 ani închisoare sau cu

detențiune pe viață, prin reducerea limitelor minime și maxime de pedeapsă cu o

treime, se stabilește noua limită minimă și maximă de pedeapsă sub formă de

închisoare, care este de la 6 ani și 6 luni - la 13 ani și 8 luni. Astfel, instanța de judecată,

după caz, nu va putea stabili o pedeapsă mai mare de 13 ani 8 luni închisoare în baza

art. 172 alin.(3) lit. a) și a1) Cod penal, deci pedeapsa sub formă de închisoare pe un

termen de 20 ani, stabilită lui Ursu Roman în baza art. 172 alin. (3) lit. a) și a1) Cod

penal, raportată la rigorile art. 3641 Cod de procedură penală, nu se încadrează în noi

limite cu care urma să opereze instanța de judecată;

- pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată,

capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale si

pedepsei penale, în strictă conformitate cu dispozițiile Codului penal și stabilirea

pedepsei în limitele fixate în partea specială;

- în acest caz, fapta are o mai mare rezonanță socială, încalcă mai grav principiile

morale ale societății, tocmai pentru că victima este nu orice persoană, ci una despre

care se presupune că făptuitorul îi este apropiat. Indiscutabil, o agresiune foarte gravă

în sine cum sunt acțiuni violente cu caracter sexual dobândește un plus de gravitate și

are un ecou profund reprobator în societate atunci când făptuitorul o comite asupra

unuia dintre membrii propriei familii. Notificând prevederile art. 133/1 Cod penal,

3

acuzarea subliniază că, conform extrasului din Registrul de Stat al Populației, precum

și certificatului de naștere al părții vătămate XXXXX, se atestă că în anul 1998, aceasta

avea vârsta de 7 ani și tatăl acesteia, este anume inculpatul Ursu Roman;

- la stabilirea pedepsei inculpatului Ursu Roman instanța de judecată urma să

țină cont de gradul de pericol social deosebit de ridicat al infracțiunii săvârșite de

inculpat, de agresivitatea manifestată de acesta, concretizată prin constrângerea psihică

a părții vătămate și supunerea acesteia la întreținerea raportului sexual în formă

perversă, profitând de imposibilitatea ei de a se apăra, de vârsta părții vătămate, care

era copil, fiind membru de familie, precum și de consecințele grave produse asupra

dezvoltării fizice și psihice ale acesteia;

- potrivit Raportul de expertiză judiciară nr.03 din 27.01.2022 (f.d. vol. I, pag.

161-178), s-a constatat că: ”expertizata XXXXX, manifestă consecințe ale traumei

psihologice de dezvoltare, care se manifestă prin: tendința periodică spre izolare,

anxietate moderată, sentimentul insecurității, răspunderii, tendința de a reprima

emoțiile. Acestea, în complexitatea sa, îi creează dificultăți de relaționare

interpersonală”;

- inculpatul Ursu Roman nu a conștientizat gravitatea acțiunilor sale,

continuându-și activitatea criminală prin comiterea unei fapte, reglementată la art. 174

alin. (1) Cod penal, infracțiunea fiind comisă împotriva unui minor și nu a reușit să-și

revadă percepția asupra celor comise, prin acest fapt prezintă un pericol pentru

societate, iar efectul preventiv a legii penale în speță va fi atins doar prin executarea

unei pedepse cu închisoarea pe un termen de 30 ani, or astfel va fi realizat scopul legii

penale, de restabilire a echității sociale, corectare și reeducare a inculpatului, precum

și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea acestuia, cât și a altor persoane.

2.2. Avocatul Șeremet Vladimir în numele inculpatului Ursu Roman, solicitând

casarea totală a sentinței, pronunțarea unei hotărâri noi potrivit modului stabilit pentru

prima instanță prin care, inculpatului Ursu Roman să-i fie stabilite pedepsele:

- în baza art. 172 alin. (3) lit. a) si a1) Cod penal, - închisoare pe un termen de 6

ani și 7 luni;

- în baza art. 172 alin. (2) lit. b) si b2) Cod penal, - închisoare pe un termen de 3

ani și 3 luni;

- în baza art. 174 alin. (1) Cod penal, - închisoare pe un termen de 2 ani.

Conform art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni prin cumul

parțial, să-i fie stabilită pedeapsa definitivă, închisoare pe un termen de 7 ani 3 luni în

penitenciar de tip închis.

Casarea totală a sentinței în partea încasării în folosul părții vătămate XXXXX,

a prejudiciului moral în sumă de 200 000 lei. Audierea părții vătămate XXXXX, asupra

acțiunii înaintate.

În argumentarea apelului, apelantul a invocat că:

- la etapa cercetărilor judecătorești cât si în cadrul susținerilor verbale instanței

de judecată i-au fost prezentate un șir de circumstanțe atenuante care urmau a fi luate

în considerație la emiterea sentinței;

4

- în sentință instanța nu face trimitere la circumstanțele atenuante, cu excepția de

respingere a uneia din ele și anume recunoașterea vinovăției;

- ca circumstanțe atenuante instanța poate considera prevederile art. 76 CP lit. c)

- săvârșirea infracțiunii ca urmare a unui concurs de împrejurări grele de ordin personal

sau familial. Această circumstanță este confirmată prin mărturiile părții vătămate

XXXXX, cât și de martorii Ursu Rodica și Olesea; lit. f) - recunoașterea vinovăției; lit.

k) - afectarea gravă, prin infracțiunea săvârșită, a făptuitorului acesteia și greutatea

poverii pedepsei, aplicate pentru el, cât și a altor circumstanțe la executarea pedepsei;

- a considera circumstanța atenuantă prevăzută de art. 76 lit. k) CP, ca fiind

excepțională, prevăzută de art. 79 alin. (1/1) CP;

- în confirmarea acestui fapt vin și scrisorile cu conținut de suicid anexate la

materialele dosarului (scrisori de adio) ca rezultat al retrăirilor inculpatului în urma

celor comise. Această stare a persistat permanent, acutizându-se în perioada când

partea vătămată XXXXX, având statut de agent sub acoperire, forța discuțiile asupra

celui întâmplate. Ca rezultat starea psihică a inculpatului a cedat, încercând de mai

multe ori să-și pună capăt zilelor, lăsând și trei bilețele cu conținut suicidal, adică de

adio. În privat, inculpatul i-a comunicat, că mult nu va rezista în penitenciar. Această

circumstanță se confirmă printr-o nouă tentativă de sinucidere avută loc cu 2-3 zile

după pronunțarea sentinței;

- mai mult ca atât, în condițiile de detenție inculpatul Ursu Roman în permanent

a fost discriminat de alți deținuți pentru comiterea unei astfel de infracțiune;

- inculpatul Ursu Roman a recunoscut vina, se căiește, are remușcări suicidale

față de cele comise, acceptă pedeapsa doar că un așa termen mare nu va rezista;

- referitor la dauna morală creată prin suferințe și retrăiri reclamantei XXXXX,

nu poate admite așa pretenții, or nu a procedat într-un așa mod cu XXXXX. Tot timpul

s-a comportat frumos cu ea și o proteja în tot felul care era cu putință;

- prin achitarea unei sume bănești o va ofensa puternic ce nu-și dorește, suma

exorbitantă a prejudiciului este dictată de părinții acesteia;

- în cazul când XXXXX va înainta singură pretenții rezonabile de ordin material

el este gata să le achite, însă așa ceva nu poate fi;

- poziția pârâtului Ursu Roman este confirmată și prin mărturiile reclamantei

XXXXX și anume faptul, că ea singură a fost inițiatorul relațiilor amoroase cu Roman.

Comportamentul și atenția lui Roman față de ea îi făceau plăcere, ea căuta singură

temeiuri de întâlnire, deoarece îi ducea dorul. Tot așa era de acord cu tot ce-i cerea

Roman și accepta relațiile intime avute cu el;

- din aceste considerente, ea aproximativ de două ori în săptămână mergea

singură la el uneori doar pentru convorbiri, însă mai des pentru a face dragoste. Careva

sume bănești nu a primit nici nu a pretins la ele, dar sistematic primea cadouri cât și

era servită cu diferite dulciuri și producte care le accepta ca o atenție;

- Roman a cerut-o în căsătorie și în anul 2000 au mers la părinții ei unde au

comunicat despre acest fapt, ultimii fiind împotrivă pe motiv că era minoră;

5

- pretenții de ordin moral are către Ababii Alexandru și Veșca Iulian care la finele

anului 2020 au întreținut relații sexuale cu ea, împotriva voinței sale. Aceștia erau

cunoscuții lui Ursu Roman, în gospodăria căruia a și făcut cunoștință cu ei, intenționând

pe ascuns de Roman să aibă întâlnire cu Alexandru și Iulian. În acest scop a început

convorbirile cu ei, însă acestea prin viclenie s-au folosit de ea creându-i suferințe și

înjosind-o;

- documentele medicale prezentate în instanță nu denotă faptul, că urmare a

acțiunilor lui Ursu Roman a survenit înrăutățirea stării sănătății;

- conform înscrisurilor medicale se constată faptul, că XXXXX a urmat un curs

de tratament fără a se face claritate în urma căror fapte au survenit aceste dereglări, este

oare o boală de ordin general, o traumă și în ce circumstanțe a survenit, sau alte

dereglări. Când au apărut problemele cu sănătatea și dacă au legătură cauzală cu

acțiunile pârâtului Ursu Roman;

- dacă admite că dereglările de sănătate sunt consecințele raporturilor sexuale

din 2020, atunci însăși reclamanta XXXXX susține, că pretenții are față de Ababii

Alexandru și Veșca Iulian care au întreținut relații sexuale cu ea, împotriva voinței sale.

Careva pretenții față de pârâtul Ursu Roman nu are;

- conform raportului de expertiză judiciară nr.4 din 31.01.2022, se constată, că

în rezultatul acțiunilor ilegale săvârșite în privința cet. XXXXX, la momentul

examinării, numita nu manifestă semne de traumă psihologică și nici consecințele

acesteia. (vol. II, f.d. 102-117);

- în acelasi timp Ursu Roman, acceptă să restituie orice daună care va fi înaintată

sau susținută de însăsi XXXXX si nu de părinții acesteia, care urmăresc scopul preluării

casei lui de locuit, folosindu-se de situația creată;

- din afirmațiile rudelor a constatat, că XXXXX nu are pretenții de ordin

material, însă este convinsă de reprezentantul legal, adică mama ei. Cererea înaintată

instanței pentru a fi invitată partea vătămată XXXXX, în calitate de parte civilă și

audiată asupra acestui fapt, a fost respinsă.

2.3. Reprezentantul legal al părții vătămate minore XXXXX, XXXXX,

solicitând casarea parțială a sentinței, cu pronunțarea unei hotărâri, prin care să fie

stabilită o pedeapsă mai aspră inculpatului, majorarea cuantumului prejudiciului moral

conform pretențiilor înaintate în acțiunea civilă.

În argumentarea apelului, apelantul a invocat că:

- pedeapsa aplicată este prea blîndă, urma a fi aplicată cea mai aspră pedeapsă

posibilă în limitele sancțiunilor prevăzute de Codul penal;

- deși inculpatul a recunoscut cele comise, nu s-a văzut în timpul procesului de

judecată un regret sincer din partea inculpatului pentru cele comise, sentimente de

căință și scuze sincere către părțile vătămate;

- în urma acțiunilor inculpatului subsemnata, partea vătămată, realizând cele

întâmplate și impactul lor asupra vieții mele, asupra relațiilor sale cu cei apropiați,

cunoscuți, continuu suferă moral, a fost înjosită și supusă acțiunilor ilegale de persoana

în care avea încredere ea și membrii familiei sale, și nu urma să manifeste un astfel de

6

comportament; manipulând-o pentru a-și atinge scopul satisfacerii poftelor sexuale

personale, cât și din partea cunoscuților săi;

- instanța corect a constatat că inculpatul a comis infracțiuni calificate ca

infracțiuni grave și excepțional de grave, că pe caz lipsesc circumstanțe care ar atenua

pedeapsa stabilită inculpatului.

Chișinău, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate, cu menținerea fără

modificări a hotărârii contestate.

3.1. Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că prima instanță a stabilit

în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului care a fost dovedită cu

certitudine și fără echivoc, dând faptelor săvârșite încadrarea juridică corespunzătoare

materialului probator administrat.

Instanța de apel a indicat că verificând ansamblul de probe ce au fost

administrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, nu a depistat

careva încălcări de procedură sau încălcări a drepturilor și intereselor inculpatului.

Vinovăția inculpatului Ursu Roman în comiterea infracțiunilor a fost dovedită pe

deplin în baza probelor administrate la cauza penală. Respectiv, acțiunile inculpatului,

corect au fost calificate în baza art. 172 alin. (3) lit. a) și a1); art. 172 alin. (2) lit. b) și

b2); art. 174 alin. (1) Cod penal.

Instanța de apel a conchis că prima instanță la stabilirea categoriei pedepsei,

corect a aplicat prevederile legale și în conformitate cu prevederile art. 7, 75 Cod penal,

a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de personalitatea

celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea,

precum și scopul pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului.

În continuare, instanța de apel a susținut că prima instanță în mod întemeiat nu a

reținut în calitate de circumstanță atenuantă recunoașterea vinovăției de către inculpat,

or judecarea cauzei penale a avut loc în baza probelor administrate la urmărirea penală,

care are ca premisă recunoașterea faptelor indicate în rechizitoriu, astfel în acest caz

pedeapsa care urmează a fi aplicată inculpatului a fost stabilită în conformitate cu art.

3641 alin. (8) Cod de procedură penală, care stabilește o pedeapsă redusă, luându-se în

considerație recunoașterea faptelor. Iar reținerea în calitate de circumstanță atenuantă

și recunoașterea vinovăției ar fi însemnat acordarea unei bivalențe juridice uneia și

aceleiași circumstanțe.

Instanța de apel a atestat că, la stabilirea termenului pedepsei în privința lui Ursu

Roman, prima instanță a ținut cont de condițiile de viață ale familiei ultimului, inclusiv

și de faptul că acesta a săvârșit trei infracțiuni din categoria infracțiunilor cu caracter

sexual, fapt ce caracterizează negativ personalitatea acestuia.

Mai mult decât atât, infracțiunile prevăzute de art. 172 Cod penal au fost

săvârșite asupra unui membru al familiei și anume asupra minorei XXXXX, născută la

XXXXX, care se afla în îngrijirea lui Ursu Roman datorită faptului că erau în relații de

rudenie (tată/fiică).

7

Astfel, reieșind din cele menționate supra, instanța de apel a ajuns la concluzia,

că prima instanță în mod întemeiat a reținut faptul că, corectarea și reeducarea lui Ursu

Roman este posibilă și rațională prin aplicarea acestuia a pedepsei cu închisoarea pe un

termen de 25 ani.

Referitor la suma încasată din contul inculpatului cu titlu de prejudiciul moral,

instanța de apel a susținut că, reieșind din faptul că atât partea vătămată cât și apărătorul

acesteia nu urmăresc scopul unei îmbogățiri fără just temei, prezentând probe suficiente

pentru probarea prejudiciului material și moral suportat, dar și având în vedere că

inculpatul recunoaște infracțiunea comisă și consecințele survenite în urma ei, prima

instanță în mod întemeiat a considerat necesar de a admite parțial acțiunea civilă

înaintate de partea vătămată XXXXX și a încasa din contul inculpatului Ursu Roman

în beneficiul părții vătămate sumă de 200 000 lei cu titlu de prejudiciul moral cauzat,

pentru gravitatea suferințelor psihice suportate de către partea vătămată, sechelele

psihologice posttraumatice care afectează negativ participarea acesteia la o viața

socială normală.

4.1. Procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Călugăreanu Vitalie,

care indică ca temeiuri de recurs prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de

procedură penală, și solicită casarea parțială a deciziei instanței de apel în partea

individualizării pedepsei penale pe capătul de acuzare prevăzut la art. 172 alin. (3) lit.

a), a1) Cod penal și respectiv în partea cumulării pedepselor pentru concurs de

infracțiuni, cu remiterea cauzei în această parte la rejudecare în instanța de apel.

În argumentarea recursului, recurentul invocă că:

- inculpatul Ursu Roman, fiind condamnat în baza art. 172 alin. (3) lit. a), a1)

Cod penal, sancțiunea căruia prevede pedeapsa de la 10 ani la 20 ani închisoare sau cu

detenție pe viață, prin reducerea limitelor minime și maxime de pedeapsă cu o treime,

instanța urma să stabilească limita minimă sau maximă de pedeapsă sub formă de

închisoare care urmează a fi aplicată inculpatului, de la 6 ani 8 luni la 13 ani 4 luni.

Astfel instanța de judecată, după caz nu va putea stabili o pedeapsă mai mare de 13 ani

4 luni închisoare în baza art. 172 alin. (3) lit. a), a1) Cod penal, în cazul motivării

neaplicării pedepsei - detențiune pe viață;

- pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 20 ani stabilită de către

ambele instanțe în privința lui Ursu Roman în baza art. 172 alin. (3) lit. a), a1) Cod

penal, raportată la rigorile art. 3641 Cod de procedură penală, nu se încadrează în noi

limite cu care urma să opereze instanța de judecată;

- în cazuri în care instanța va concluziona că este necesar de a aplica cea mai

severă pedeapsă sub formă de detențiune pe viață, ea va menționa despre acest fapt în

partea descriptivă a hotărârii și va aplica pedeapsa cu închisoare de 30 de ani,

conducându-se de dispozițiile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală;

- instanța de apel urma să țină cont de gradul de pericol social deosebit de ridicat

al infracțiunilor săvârșite de inculpat și anume „acțiunile violente cu caracter sexual

săvârșite cu buna știință asupra unui minor, membru de familie, asupra unei persoane

8

despre care se știa cu certitudine că nu a atins vârsta de 14 ani”, că o asemenea faptă

relevă un pericol comparativ mai mare. În acest caz, fapta are mai mare rezonanță

socială, încalcă mai grav principiile morale ale societății, tocmai că victima nu este

oricare altă persoana ci una despre care se presupune că făptuitorul îi este apropiat;

- o agresiune foarte gravă cum sunt acțiuni violente cu caracter sexual

dobândește o gravitate remarcabilă în societate atunci când făptuitorul o comite asupra

unuia dintre membrii propriei familii;

- conform extrasului din Registru de Stat al Populației, precum și din certificatul

de naștere al părții vătămate XXXXX rezumă că în 1998 aceasta avea vârsta de 7 ani

și că inculpatul Ursu Roman este tatăl părții vătămate;

- la stabilirea pedepsei inculpatului Ursu Roman, instanța nu a ținut cont de

gradul de pericol social deosebit de ridicat al infracțiunii săvîrșite de inculpat, de

agresivitatea manifestată de acesta prin constrângere psihică a părții vătămate și

supunerea acesteia la întreținerea, raportului sexual în formă perversă, profitând de

vârsta fragedă de a se apăra precum și de consecințele grave produse asupra dezvoltării

fizice și psihice ale acesteia;

- inculpatul Ursu Roman nu a conștietizat gravitatea acțiunilor sale continuându-

și scopul criminal prin comiterea unor fapte reglementate la art. 172 alin.(3); art. 172

alin. (2) și art. 174 Cod penal, infracțiunile fiind comise împotriva unei minore; prin

care prezintă un pericol pentru societate, iar efectul preventiv a legii penale în speță va

fi atins doar prin executarea unei pedepse cu închisoarea pe un termen de 30 ani,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea acestuia cât și a altor

persoane.

4.2. Avocatul Balaban Mihai în numele inculpatului, care indică ca temeiuri de

recurs prevederile de art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală, și solicită

casarea a deciziei instanței de apel și a sentinței primei instanțe, cu remiterea cauzei la

rejudecare.

În argumentarea recursului, recurentul a invocat că:

- potrivit hotărârii plenului Curții supreme de justiție a Republicii Moldova -

Despre practica judiciară în cauzele din categoria infracțiunilor privind viața sexuală

nr.17, din 07.11.2005. - la p. 7 alin. 4, se prevede :

,,Dacă violul sau acțiunile violente cu caracter sexual au fost săvîrșite în prezența

mai multor circumstanțe agravante, prevăzute la diferite alineate ale art.171 și/sau 172

CP, atunci, în absența concursului real de infracțiuni, faptele se califică numai potrivit

acelui alineat al art.171 și/sau 172 CP care prevede o sancțiune mai severă. Totodată,

în partea descriptivă a sentinței este necesar a fi nominalizate toate circumstanțele

agravante ale faptei.”

- instanța de fond eronat a calificat fapta potrivit ambelor agravante, și într-un

final aplicând eronat inculpatului pedeapsă pentru ambele agravante ale art. 172 alin.

(3) lit. a), lit. a1) și pentru ambele agravante ale art. 172 alin. (3) lit. a), lit. a1), faptele

urmând a fi calificate doar potrivit alin. (3) lit. a), lit. a1), care prevede o sancțiune mai

severă, or, potrivit art. 172 alin. (2) limitele pedepsei sunt de la 5-12 ani, iar pentru alin.

9

3), de la 10-20 ani. În aceiași ordine de idei indică faptul că agravantele prevăzute la

art. 172 alin. (3) lit. a), lit. a1), absorb agravantele prevăzute la art. 172 alin. (2) lit. b),

b2);

- inculpatul nu a fost audiat complet, pertinent (doar i-au fost acordat întrebări)

în instanța de judecată și în instanța de apel, iar de fapt a refuzat să dea declarații în

procesul urmăririi penale. Respectiv, potrivit f.d. 130, vol. III ordonanței de punere sub

învinuire din 01.12.2021, p-v de audiere a învinuitului, în baza art. 172, 174, inculpatul

nu recunoaște vina. Respectiv, urma ca acesta să fie audiat complet și detaliat pentru a

constata care sunt faptele incriminate din rechizitoriu și recunoscute de inculpat;

- la f.d. 52, vol. 4, conform procesul verbal de audiere a inculpatului în instanța

de judecată, s-a indicat că: ,,În perioada 1998 - 23.09.2005, recunosc”..., dar ce anume

recunoaște inculpatul nu este specificat, nu este clar și nu este stabilit concret de

instanță; la f.d. 52, vol. 4, la întrebările repetate acordate de către procuror despre

faptul dacă a întreținut relații sexuale, inculpatul recunoaște că a întreținut relații

sexuale. Respectiv, eronat a fost întrebat inculpatul, respectiv eronat a fost și răspunsul

inculpatului și instanța evident urma să nu rețină astfel de răspuns. Or de fapt art. 172

prevede „satisfacerea poftei sexuale”, dar nu „întreținerea relațiilor sexuale”; la f.d. 52,

vol. 4, procesul verbal de audierea inculpatului, recunoaște perioada 1998 –

23.09.2005, respectiv, instanța nu a cercetat pentru a specifica ce fapte recunoaște

inculpatul pentru perioada 1998 - 23.09.2005, instanța de judecată s-a bazat în sentință

doar pe cele indicate în rechizitoriu, fără a fi ascultate și constatate clar în instanța de

judecată, atât în fond cât și în apel, respectiv, în cadrul examinării procesului penal, de

către instanță a fost încălcat principiului contradictorialității procesului penal;

- pe episodul 2005 - 2008 afirmă că a întreținut relații sexuale cu fiica minoră

(dar nu a indicat faptul că recunoaște), respectiv, atât procurorul cât și instanța urmau

să audieze suplimentar și concret care au fost exact acțiunile inculpatului pentru a

determina și încadra acțiunile;

- potrivit declarațiilor sale, inculpatul indică că au avut loc relații sexuale, dar de

fapt articolul 172 cod penal prevede satisfacerea poftei sexuale (care prevede acțiuni

altele decât raporturile sexuale), respectiv în asemenea circumstanțe nu este clar care

anume fapte a recunoscut inculpatul, cum sunt determinate și calificate acestea ?;

- învinuirea adusă inculpatului în rechizitoriu și acceptată eronat de instanță

identic ca în rechizitoriu, dar fără a fi constatată clar în instanță și acceptată în apel,

prin audierea inculpatului - este una eronată indicată în rechizitoriu și ilegal acceptată

de instanță prin ne audierea clară a inculpatului, or latura obiectivă a infracțiunii

prevăzute de art. 172 constituie acțiuni de homosexualitate și satisfacerea poftei

sexuale în forme perverse, dar în nici într-un caz întreținerea raporturilor sexuale, după

cum se indică în învinuire și se reține greșit de instanță, or întreținerea raporturilor

sexuale, în acest caz va constitui latura obiectivă a infracțiunii de viol prevăzută la art.

171 Cod penal;

- conform pct. 15 din sentință ultimul alineat, instanța indică faptul că vinovăția

inculpatului se dovedește prin cumulul de probe anexate la dosar, pe care inculpatul le-

10

a acceptat, dar în instanța de judecată victimele XXXXX și XXXXX nu au fost audiate,

cum nu au fost audiate nici în instanța de apel, pentru a se forma convingerea despre

faptul că inculpatul a acceptat declarațiile acestora și modalitățile de săvârșire faptelor

și dacă într-adevăr au fost săvârșite de inculpat, respectiv, prin omisiunile indicate

supra, respectiv prin această omisiune a fost admisă o „eroare de fapt, ce a condus la

eroarea de drept a instanței de apel”;

procedură penală, au depus referințe:

5.1. Reprezentantul legal al părții vătămate minore XXXXX, XXXXX, care

pledează pentru admiterea recursului declarat de către partea acuzării și pentru a fi

respins ca neîntemeiat recursul declarat de către avocat în numele inculpatului.

În acest sens, a menționat că argumentele invocate de către avocat sunt de ordin

declarativ, motivele de fapt expuse au fost deja obiectul examinării atât în prima

instanță cât și în instanța de apel; motivele de drept invocate de către avocat în interesul

inculpatului la argumentarea recursului nu sunt aplicabile speței în cauză.

Prima instanță și cea de apel la stabilirea mărimii pedepsei inculpatului pentru

cele comise, ținând cont de prevederile legale, urma să aplice în privința inculpatului

Ursu Roman cea mai aspră pedeapsă posibilă în limitele sancțiunilor prevăzute de

Codul penal; deoarece personal, cât și alți participanți la procesul de judecată au rămas

ferm convinși că deși inculpatul a recunoscut cele comise, nu s-a văzut în timpul

procesului de judecată un regret sincer.

5.2. Avocatul Balaban Mihai în numele inculpatului, care pledează pentru

respingerea cererii de recurs declarată de procuror ca neîntemeiat, menționând

argumente identice cu cele invocate în recurs(pct. 4.2 din prezenta decizie).

Supreme de Justiție ajunge la concluzie că acestea urmează a fi admise din următoarele

considerente.

În speță se constată că recurenții s-au conformat prevederilor art. 422 Cod de

procedură penală (în redacția Legii nr. 246 din 31.07.2023, în vigoare din 01

septembrie 2023) și au declarat recursurile în termen.

Conform prevederilor art. XI alin. (3) din Legea nr. 246 din 31.07.2023, în

vigoare din 01 septembrie 2023, pentru modificarea unor acte normative (modificarea

cadrului normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție), recursurile depuse la

Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi

examinate în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului.

Totodată, din textul legii menționate, rezultă că procedura de judecare a

recursurilor depuse la Curtea Supremă de Justiție până la data în vigoare a acestei legi,

urmează să fie efectuată conform noilor modificări introduse în prevederile Codului de

procedură penală, în vigoare din 01 septembrie 2023.

Potrivit prevederilor art. 433 alin. (1) Cod de procedură penală, (în redacția Legii

nr. 246 din 31.07.2023, în vigoare din 01 septembrie 2023), dacă este considerat

admisibil, un complet din 3 judecători examinează recursul în fond.

11

Conform prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

(în redacția Legii nr. 246 din 31.07.2023, în vigoare din 01 septembrie 2023), judecând

recursul instanța de recurs este în drept să admită recursul și să dispună rejudecarea de

către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către

instanța de recurs.

Potrivit art. 414 Cod de procedură penală, în vigoare la data judecării cauzei în

instanța de apel, instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor

din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel. În vederea

soluționării apelului, instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor. Instanța de

apel se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să se pronunțe prima

instanță și care prin apel se transmit instanței de apel sunt: dacă fapta reținută ori numai

imputată s-a săvârșit ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări s-

a comis, dacă probele corect au fost apreciate prin prisma cumulului de probe anexate

la dosar în conformitate cu art. 101 Cod de procedură penală.

La chestiuni de drept se referă cele ce țin de faptul: dacă fapta întrunește

elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa a fost

individualizată și aplicată just; dacă normele de drept procesual penal au fost corect

aplicate și hotărârea adoptată să conțină răspuns la toate motivele invocate.

În același context, Completul de judecată menționează, că hotărârile pronunțate

de instanțele ierarhic inferioare trebuie să fie motivate atât în fapt, cât și în drept, în

corespundere cu prevederile legislației în vigoare, pentru a permite instanței ierarhic

superioare de a verifica corespunderea hotărârii pronunțate cu legea. Necesită a se avea

în vedere că nu numai nemotivarea hotărârii, dar și motivarea insuficientă sau

motivarea în termeni generali-vagi, reprezintă motiv de casare.

Din textele recursurilor declarate, se atestă că recurenții critică decizia instanței

de apel prin prisma prevederilor art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) și 10) Cod de procedură

penală.

Verificând legalitatea deciziei atacate sub aceste aspecte, Completul de judecată

reține că în speță și-au găsit confirmarea temeiurile de recurs prevăzute de art. 427 alin.

(1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, prin prisma faptului că instanța de apel nu

s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

În această ordine de idei, Completul de judecată reține că din conținutul părții

descriptive a deciziei atacate (f.d. 37-74, vol. IV), rezultă că instanța de apel contrar

prevederilor art.101, 414, 417 Cod de procedură penală, a adoptat soluția în cauză,

judecând cauza în ordine de apel și nu a întreprins toate măsurile necesare de a elucida

circumstanțele esențiale ale cauzei și a omis să se expună pe toate motivele invocate în

apelul declarat de partea acuzării.

Prin urmare, se constată că instanța de apel în motivarea soluției nu s-a expus

clar, asupra chestiunii esențiale din această speță invocată de partea acuzării în apelul

12

declarat (f.d. 103 – 105, vol. IV), inclusiv în prezentul recurs ordinar (f.d.186 – 190,

vol. IV), menționate și în decizia instanței de apel (f.d. 150 – 151, vol. IV), și anume

instanța de apel la judecarea apelului nu a elucidat cu desăvârșire prevederile art. 3641

alin. (8) CPP, aplicate la individualizarea pedepsei în privința inculpatului Ursu

Roman, fără a face vreo argumentare asupra motivelor invocate în apelul părții

acuzării, asupra acestui aspect.

La acest capitol instanța de recurs ține să menționeze că, instanța de apel nu s-a

pronunțat și nu a oferit nici un răspuns apelantului, asupra motivelor invocate în apel

(f.d. 104, vol. IV), cum ar fi:

"- inculpatul Ursu Roman fiind condamnat în baza art. 172 alin. (3) lit. a) și a1)

Cod penal, sancțiunea căruia prevede pedeapsă de la 10 la 20 ani închisoare sau cu

detențiune pe viață, prin reducerea limitelor minime și maxime de pedeapsă cu o

treime, se stabilește noua limită minimă și maximă de pedeapsă sub formă de

închisoare, care este de la 6 ani și 6 luni - la 13 ani și 8 luni. Astfel, instanța de

judecată, după caz, nu va putea stabili o pedeapsă mai mare de 13 ani 8 luni închisoare

în baza art. 172 alin.(3) lit. a) și a1) Cod penal, deci pedeapsa sub formă de închisoare

pe un termen de 20 ani, stabilită lui Ursu Roman în baza art. 172 alin. (3) lit. a) și a1)

Cod penal, raportată la rigorile art. 3641 Cod de procedură penală, nu se încadrează

în noi limite cu care urma să opereze instanța de judecată;

- inculpatul Ursu Roman nu a conștientizat gravitatea acțiunilor sale,

continuându-și activitatea criminală prin comiterea unei fapte, reglementată la art.

174 alin. (1) Cod penal, infracțiunea fiind comisă împotriva unui minor și nu a reușit

să-și revadă percepția asupra celor comise, prin acest fapt prezintă un pericol pentru

societate, iar efectul preventiv a legii penale în speță va fi atins doar prin executarea

unei pedepse cu închisoarea pe un termen de 30 ani, or astfel va fi realizat scopul legii

penale, de restabilire a echității sociale, corectare și reeducare a inculpatului, precum

și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea acestuia, cât și a altor

persoane".

Astfel, anume asupra acestor motive esențiale invocate în apelul declarat de

partea acuzării, instanța de apel nu s-a pronunțat și nu a oferit apelantului nici o

argumentare cuvenită, la caz.

În consecință, Completul de judecată atestă că instanța de apel a adoptat o decizie

pripită de menținere a sentinței primei instanțe, printr-o motivare superficială, fără a

clarifica aspectele esențiale menționate supra, lăsându-le fără o argumentare cuvenită,

având în vedere circumstanțele particulare ale cauzei, prin ce a fost afectată soluția

adoptată și astfel, recursul declarat de partea acuzării urmează a fi admis, iar decizia

instanței de apel casată total, cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel.

În acest context, Completul de judecată indică că potrivit jurisprudenței

constante a CtEDO, expuse în cazurile aplicării art. 6 al Convenției, s-a conchis că o

hotărâre motivată demonstrează că părțile au fost auzite în cadrul procesului penal

(Suominen c. Finlandei (2003) §37, Kuznetsov și alții c. Rusiei (2007) §85).

Totodată, în hotărârea CtEDO în cauza Helle împotriva Finlandei, 19 decembrie

13

1997, pct. 60, se reține că noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță internă

care nu și-a motivat decizia, fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță

inferioară fie prin alt mod, să fi examinat totuși în mod real chestiunile esențiale supuse

atenției sale și să nu se fi mulțumit să confirme pur și simplu concluziile unei instanțe

inferioare.

De asemenea, CtEDO în hotărârea sa din cauza Capacchione împotriva

Republicii Moldova din 30 noiembrie 2021, cererea nr. 22616/10, pct. 19, a reamintit

că articolul 6 § 1 din Convenție implică, din partea „instanței”, obligația de a efectua o

examinare efectivă a motivelor, a argumentelor și a probelor prezentate de către părți

(a se vedea, printre multe altele, Perez v. Franța [MC], nr. 47287 / 99, § 80, CEDO

2004-I, și Loupas v. Grecia, nr. 21268/16, § 37, 20 iunie 2019). De asemenea, ea

reiterează jurisprudența sa bine-stabilită, potrivit căreia acest articol obligă, inter alia,

instanțele să motiveze deciziile lor. Fără a necesita un răspuns detaliat la fiecare

argument invocat de către reclamant, această obligație presupune, totuși, că o parte

la procesul judiciar poate aștepta un răspuns specific și explicit la acele argumente

care sunt decisive pentru rezultatul procedurii în cauză (a se vedea, printre multe

altele, Paixão Moreira Sá Fernandes v. Portugalia, nr. 78108/14, § 71, 25 februarie

2020).

În continuare, Completul de judecată susține că conform prevederilor art. 427

alin. (2) Cod de procedură penală (în redacția legii nr. 248-251 din 05.11.2013, în

vigoare 05.11.2013): ”Temeiurile menționate la alin.(1) pot fi invocate în recurs doar

în cazul în care au fost invocate în apel sau încălcarea a avut loc în instanța de apel.”

Completul de judecată constată că, partea apărării în cererea de apel a criticat

soluția primei instanțe doar în partea pedepsei, astfel, Completul de judecată

menționează că, dat fiind faptul că în instanța de apel soluția nu s-a schimbat și partea

apărării a solicitat casarea sentinței doar în partea individualizării pedepsei, la moment

partea apărării nu poate veni cu solicitări și argumente în baza temeiurilor prevăzute de

art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de procedură penală, solicitând casarea deciziei de

apel și a sentinței total pe motiv că faptele nu au fost încadrate corect.

Însă, Completul de judecată conchide că urmează a fi admis recursul declarat de

către avocatul Balaban Mihai în numele inculpatului Ursu Roman, pentru a da

posibilitate instanței de apel să examineze cauza complet și obiectiv, în scopul

asigurării contradictorialității și echității procesului în cauză conform standardelor

legislației naționale și a jurisprudenței CtEDO, ori principiile aplicării legislației

penale stabilite la art. 8 Cod penal, statuează că, caracterul infracțional al faptei

și pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea penală în vigoare la momentul

săvârșirii faptei, și potrivit prevederilor art. 10 alin.(2) Cod penal, legea penală

care înăsprește pedeapsa sau înrăutățește situația persoanei vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni nu are efect retroactiv.

art. 436 Cod de procedură penală, care prevede procedura de rejudecare și limitele

acesteia, să se pronunțe la modul cuvenit și în strictă conformitate cu prevederile Legii

14

procesual penale – asupra motivelor esențiale indicate în cererea de apel declarată

partea apărării și chestiunile esențiale supuse atenției sale, și în măsura competenței

sale asupra motivelor din recursul ordinar declarat, nominalizate în prezenta decizie,

să țină cont de toate circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei, să elucideze faptele

importante pentru soluționarea justă și promptă a cauzei date, să-și argumenteze clar

concluziile sale în decizia adoptată, și în dependență de circumstanțele constatate,

ținând cont de motivele casării deciziei atacate, să pronunțe o hotărâre legală și

întemeiată, în conformitate cu prevederile art. 417 Cod de procedură penală și

jurisprudența CtEDO.

procedură penală (în redacția Legii nr. 246 din 31.07.2023, în vigoare din 01

septembrie 2023), completul de judecată al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Admite recursurile declarate de către procurorul în Procuratura de circumscripție

Chișinău, Călugăreanu Vitalie și de către avocatul Balaban Mihai în numele

inculpatului Ursu Roman, casează total decizia din 01 noiembrie 2022 a Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău, în cauza penală privindu-l pe Ursu Roman XXXXX

și dispune rejudecarea cauzei în aceeași instanță, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune căilor de atac.

Decizia motivată pronunțată la 27 septembrie 2023.

Președinte Țurcan Anatolie

Judecători Daguța Sergiu

Eremciuc Ghenadie

15