Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 30.05.2023
respins

1cs-295/23 — art.46-49 CPP

HOTĂRÂRE
30.05.2023
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
art.46-49 CPP
Temei legal
art.46-49 CPP
Citează această cauză
1cs-295/23 — art.46-49 CPP (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 1cs-295/2023 1-19167809-01-1cs-26052023 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 30 mai 2023 mun.

Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte – Guzun Ion Judecători – Eremciuc Ghenadie, Daguța Sergiu examinând cererea avocatului Rogac Lucian în numele lui Plahotniuc Vladimir, privind strămutarea judecării recursului (cauza nr.12r-35/2021), declarat împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, prin care a fost autorizată aplicarea sechestrului pe bunuri, beneficiar al cărora se presupune a fi Plahotniuc Vladimir, de la Curtea de Apel Chișinău, la o altă instanță egală în grad, A C O N S T A T A T : 1. Pe rolul Curții de Apel Chișinău se află examinarea recursului depus de avocatul Rogac Lucian, în numele lui Plahotniuc Vladimir, împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana emisă în cauza penală nr. 201497851 prin care a fost dispusă aplicarea sechestrului pe bunuri beneficiar al cărora se presupune a fi Plahotniuc Vladimir.

2. La 23 mai 2023, avocatul Rogac Lucian în numele lui Plahotniuc Vladimir, pe adresa de email al Curții Supreme de Justiție a expediat cererea privind strămutarea judecării recursului, de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță egală în grad. În argumentarea cererii de strămutare avocatul susține că, potrivit fișei de repartizare a dosarului prin Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor, cauza a fost repartizată judecătorilor: Bulhac Ion, Lîsîi Ghenadie și Morozan Ghenadie. La ședința de judecată din 22 mai 2023, partea apărării a înaintat cerere privind ridicarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 312 alin. (1) Cod procedură penală, invocând că, anterior Curtea Constituțională nu a fost sesizată pe marginea prevederile prezentului articol, respectiv sunt întrunite condițiile art. 7 alin. (31) Cod procedură penală.

Completul de judecată a anunțat că se retrage în camera de deliberare pentru a se pronunța asupra cererii privind ridicarea excepției, însă revenind din deliberare, nu s-a pronunțat asupra cererii înaintate. Președintele completului a comunicat apărătorului că a verificat portalul Curții Constituționale și într-adevăr anterior nu au fost depuse sesizări pe marginea art. 312 alin. (l) Cod procedură penală, cu toate acestea fără un motiv întemeiat completul de judecată a anunțat întrerupere de două zile în examinarea cauzei, după care se va expune asupra cererii privind ridicarea excepției de neconstituționalitate. În acest sens, avocatul Rogac Lucian consideră că circumstanțele invocate pun de fapt la îndoială rezonabilă imparțialitatea judecătorilor cu privire la examinarea cauzei respective, precum și a întregii instanțe de judecată.

3. Soluționând cererea de strămutare în raport cu prevederile Legii, Colegiul penal notează următoarele. Conform art. 39 pct.6) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție soluționează cererile de strămutare. Potrivit art. 46 alin. (1) și (2) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în 1 grad în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului. Strămutarea cauzei poate fi cerută de președintele instanței de judecată sau de una dintre părți. Potrivit art.47 alin.(1) Cod de procedură penală, cererea de strămutare, trebuie să fie motivată, și se adresează Curții Supreme de Justiție cu cel puțin 5 zile înainte de începerea cercetării judecătorești.

Documentele pe care se bazează cererea se anexează la aceasta dacă sunt deținute de partea care cere strămutarea. Analizând cererea de strămutare și motivele acesteia în raport cu materialele cauzei și prevederile legale menționate supra, Colegiul penal atestă că cererea avocatului, nu conține motive care potrivit Legii ar servi drept temei de strămutare a dosarului menționat, or circumstanțele indicate în cerere și anume faptul că, completul de judecată a anunțat întrerupere de două zile în examinarea cauzei, după care se va expune asupra cererii privind ridicarea excepției de neconstituționalitate, nu constituie temei de a pune la îndoială imparțialitatea judecătorilor Curții de Apel Chișinău, și cu atât mai mult, nu poate constitui temei de strămutare a judecării cauzei.

Mai mult ca atât, Colegiul penal reține că, la înfăptuirea justiției în cauzele penale, judecătorii sunt independenți și se supun numai Legii, fără careva imixtiune, fiind obligați să se opună oricărei încercări de a exercita presiune asupra sa (art. 26 Cod de procedură penală). În contextul dat, Colegiul penal menționează că, în cazul în care se invocă circumstanțe de imparțialitate, acestea urmează a fi soluționate în ordinea procedurii prevăzute de art. 33-35 Cod de procedură penală Prin urmare, Colegiul penal consideră că cererea de strămutare înaintată de către avocatul Rogac Lucian, în numele lui Plahotniuc Vladimir nu conține motive care ar justifica strămutarea judecării recursului (cauza nr. 12r-35/2021) la o altă instanță egală în grad, sub aspectul întrunirii cumulative a condițiilor prevăzute la art. art. 46 alin.(1) și 47 alin. (1) Cod de procedură penală, de aceea cererea de strămutare urmează a fi respinsă, ca fiind neîntemeiată..

4. În conformitate cu art. art. 46-49 Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție D I S P U N E : Se respinge cererea avocatului Rogac Lucian, în numele lui Plahotniuc Vladimir, privind strămutarea judecării recursului (cauza nr. 12r-35/2021), declarat împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, de la Curtea de Apel Chișinău, la o altă instanță egală în grad. Încheierea este irevocabilă, pronunțată integral la 30 mai 2023. Președinte Guzun Ion Judecători Eremciuc Ghenadie Daguța Sergiu 2

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2023-05-30
0,98
1cs-284/2023 — art.46-49 CPP
Dosarul nr.1cs-284/2023 1-20153766-01-1cs-24052023 Curtea Supremă de Justiţie Î N C H E I E R E 30 mai 2023 mun.Chişinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în următoarea componenţă: Preşedinte – Guzun Ion, Judecători – Eremciuc Gh
CSJ 2023-05-30
0,98
1cs-282/2023 — art. 46-49 CPP
Dosarul nr. 1cs-282/23 1-20115210-01-1cs-24052023 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ţ I E Î N C H E I E R E 30 mai 2023 mun. Chişinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte – Guzun Ion, Judecători – Tal
CSJ 2023-05-30
0,98
1cs-289/2023 — art. 46-49 CPP
Dosarul nr. 1cs-289/23 1-20115210-01-1cs-25052023 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ţ I E Î N C H E I E R E 30 mai 2023 mun. Chişinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte – Guzun Ion, Judecători – Tal
CSJ 2023-05-30
0,98
1cs-292/2023 — art. 46-49 CPP
Dosarul nr. 1cs-292/2023 1-20115210-01-1cs-26052023 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 30 mai 2023 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte – Guzun Ion Judecători – Eremciuc Ghenadie, Da
CSJ 2023-05-29
0,98
1cs-296/2023 — art. 313 CPP
Dosarul nr. 1cs-296/2023 1-20115210-01-1cs-26052023 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ţ I E Î N C H E I E R E 29 mai 2023 mun. Chişinău Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte – Guzun Ion, Judecători – D
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă